dcp100168 Posted August 13, 2012 Share Posted August 13, 2012 19 dosare penale, după alegeri şi referendumÎn urma alegerilor locale şi a referendumului, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au întocmit 19 dosare penale. Conform purtătorului de cuvânt de la Parchetul Local, procurorul Violeta Păun, 14 dintre dosare vizează procesul electoral pentru alegerea primarului, consiliului local, preşedintelui CJ şi al consilierilor judeţeni. „În urma alegerilor locale au fost întocmite 14 dosare penale. Reclamaţiile privesc încălcări la legea electorală. Printre plângerile depuse la parchet se numără: persoane care au primit mai multe buletine de vot, persoane care au încercat să voteze de mai multe ori sau altele care au introdus în urnă mai multe buletine cu ştampila pe un anume candidat”, ne-a explicat Violeta Păun.Reclamaţiile înregistrate la parchet vizează şi persoane din comisiile electorale care au fost găsite cu mai puţine buletine de vot în urnă în comparaţie cu numărul semnăturilor pe care le aveau pe liste. De asemenea, procurorii anchetează şi un caz de mită electorală. „Se pare că într-o comună au fost oferite produse alimentare din partea candidaţilor. Mai avem în cercetare şi un caz de violenţă, cineva reclamând că a fost lovit în timp ce lipea afişe electorale”, a completat procurorul Violeta Păun. Anchetaţi sunt şi cei care au încercat să îşi fotografieze buletinele de vot ştampilate, dorind astfel să dovedească alegerea făcută.Cinci încălcări ale legii la referendumDacă la alegerile locale sesizările au fost diferite, după referendum au fost înregistrate cinci plângeri, toate vizând îndemnul de a merge sau nu la vot. „În urma referendumului din 29 iulie am primit sesizări că diferite persoane au trimis mesaje de tip sms prin care îi îndemnau pe gălăţeni să meargă sau nu la vot. Acest lucru este o încălcare a legii şi vom achita dacă cele cinci plângeri sunt sau nu reale”, a conchis purtătorul de cuvânt de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.În urma celor două procese electorale plângerile înregistrate au fost mult mai multe, dar majoritatea nu s-au confirmat. Rămâne de văzut câte se vor confirma şi din cele 19 dosare penale înregistrate la parchet.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 11, 2012 Author Share Posted September 11, 2012 La Galaţi, 642 de dosare penale pentru fraudele electorale din perioada 2008-2012Galaţiul este pe un loc fruntaş la fraude electorale, numărul de 642 de dosare penale întocmite de procurori în ultimii patru ani depăşind de 3 ori media naţională la infracţiuni electorale. Concluzia acestor statistici e clară: politica făcută la Galaţi este de foarte proastă calitate, bazată în special pe diferitele forme de „mangleală” de voturi şi aproape deloc pe dezbateri de programe şi proiecte care să şi fie puse în practică pe cei care avem impresia că îi alegem să administreze oraşul şi judeţul.Potrivit statisticilor pe care ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, le-a solicitat Parchetului General, la cele cinci scrutinuri organizate în 2008 şi 2009 au fost înregistrate la nivel naţional un număr de 7.956 dosare penale. La acestea se adaugă 2.052 dosare penale cu care s-au soldat alegerile locale de pe 10 iunie şi alte 632 dosare întocmite cu prilejul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, de pe 29 iulie.În ceea ce priveşte Galaţiul, bilanţul „penal” al alegerilor locale şi parlamentare din 2008, al alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale şi al referendumului din 2009, este concretizat în 436 de dosare penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Dintre acestea, au fost soluţionate 282 de dosare, în patru dosare procurorii întocmind rechizitorii pentru trimiterea în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de fraudă electorală, iar în 278 de dosare dispunând soluţii de netrimitere în judecată. Cu prilejul alegerilor locale de pe 10 iunie au fost înregistrate 116 de dosare penale, iar în legătură cu referendumul de pe 29 iulie au mai fost înregistrate 90 de dosare.Numărul destul de mare al cauzelor penale înregistrate cu prilejul referendumului este explicabil prin faptul că PDL s-a concentrat exclusiv pe contestarea rezultatelor referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, inclusiv prin depunerea unui număr cât mai mare de plângeri penale.Statistici la nivel naţionalÎn ceea ce priveşte alegerile desfăşurate în perioada 2008-2009, alegeri locale, parlamentare, europarlamentare, prezidenţiale şi referendum, din cele 7.956 dosare penale, 56 au fost soluţionate prin rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a 66 de inculpaţi, dintre aceştia un număr de 56 fiind condamnaţi prin sentinţe definitive. În 6.531 de dosare procurorii au dispus netrimiterea în judecată, fiind în curs de soluţionare un număr de 187 dosare.La nivel naţional, alegerile locale de pe 10 iunie s-au soldat cu 2.052 de dosare, iar referendumul cu alte 632 de dosare penale. Aproape 15% din dosarele de la referendum au fost înregistrate la Galaţi.În perioada 2008-2012, pe rolul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate 76 de dosare, din care au fost soluţionate 59, în toate cele 59 de dosare fiind dispuse soluţii de netrimitere în judecată.Pe rolul aceluiaşi parchet, cu prilejul alegerilor locale de pe 10 iunie au fost înregistrate 5 dosare penale, iar cu prilejul referendumului de pe 29 iulie au fost înregistrate 3 dosare penale.În perioada 2008-2012 la serviciile teritoriale ale DNA au fost înregistrate 17 dosare privind sesizarea unor fapte penale comise în cadrul organizării şi desfăşurării alegerilor locale şi referendumului.presagalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 2, 2012 Author Share Posted October 2, 2012 Fraudele la alegerile locale şi referendum, un mare balon de săpunPlângerile penale depuse de partidele politice sau de diverse persoane fizice s-au dovedit în final nefondate, sau cel puţin aşa sunt apreciate o bună parte dintre ele de către procurori. Astfel, la alegerile locale, dintre cele 15 dosare penale deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, şase au primit deja neînceperea urmăririi penale, după cum ne-a declarat prim procurorul adjunct Violeta Păun. Nici măcar un singur dosar nu s-a finalizat cu trimiterea în judecată, deşi au existat destule situaţii ce ar fi impus acest lucru la alegerile locale. Este suficient să amintim incidentul de la secţia de votare nr. 26 din Galaţi, unde s-a constatat la un moment dat lipsa a 182 de buletine de vot, iar procesul de votare a fost suspendat preţ de mai multe ore. Deşi până la urmă s-a declarat că totul a fost o neînţelegere, incidentul avea conotaţii penale, cel puţin sub aspectul neglijenţei de care s-a dat dovadă în manipularea buletinelor de vot şi a supravegherii procesului de votare, lucru confirmat atunci şi de preşedintele Biroului Electoral Municipal, judecătorul Rodica Arhip.20 de sesizări penale, nicio trimitere în judecatăScenariu tras la indigo şi la referendum. Poliţiştii întocmiseră iniţial patru dosare penale în baza unor reclamaţii făcute la 112, ce vizau tentative de împiedicare a votului. Trei dintre ele nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de poliţişti, în schimb a patra s-a finalizat cu un dosar penal pentru împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum. Asta după ce o doamnă din municipiul Galaţi, care a mers să voteze, a constatat că în dreptul numelui său deja era semnat, ceea ce însemna că cineva votase în locul său. Alte 20 de sesizări au fost depuse la Comandamentul Operaţional al judeţului Galaţi cu privire la nereguli ce vizează desfăşurarea procesului electoral, însă până la urmă majoritatea nu s-au mai confirmat. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au întocmit 10 dosare penale privind posibile încălcări ale legii la referendum, însă opt dintre ele au fost deja finalizate fie cu clasare, fie cu scoatere de sub urmărire penală.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now