Jump to content

Suporterii Oţelului şi-au pierdut răbdarea


dcp100168

Recommended Posts

Suporterii Oţelului şi-au pierdut răbdarea

* Fanii sunt dezamăgiţi de lipsa de transparenţă în negocierile legate de privatizarea clubului, afişând un banner de protest

La ultimul joc disputat de Oţelul în campionat, împotriva celor de la CFR Cluj (scor 1-2), fanii de la Peluza Sud au afişat un banner în semn de protest la adresa fostului director general al clubului, Marius Stan, după ce s-a întârziat privatizarea clubului gălăţean cu mult peste termenele promise. „Alo, dom’ primar! Suntem noi suporterii umiliţi / Cu privatizarea…cât vom mai fi minţiţi?”, scria pe bannerul expus de suporteri în startul partidei de luni.

Suporterii respectivi au spus că sunt nemulţumiţi de amânările repetate şi de faptul că lipsesc informaţiile legate de acest subiect din partea reprezentanţilor clubului.

„Acest mesaj s-a născut din dorinţa noastră de a mai trage un semnal de alarmă la adresa conducerii în legătură cu privatizarea clubului. După părerea noastră negocierile par să se prelungească la nesfârşit şi din această cauză rezultatele echipei au de suferit. Considerăm că prin amânările repetate şi prin lipsa de transparenţă, conducerea clubului dă dovadă de o lipsă de respect faţă de cei ce plătesc abonamente si bilete şi care suferă meci de meci alături de echipă”, a declarat Sebastian Constantinescu, unul dintre organizatorii mitingului împotriva acţionarilor desfăşurat în urmă cu două luni.

Suporterii au mai invocat şi alte episoade din trecut, când la fel s-au întârziat termenele în ceea ce priveşte modernizarea stadionului la montarea turnichetelor sau la instalaţia de nocturnă. „Au mai fost termene nerespectate şi în trecut, ba chiar am disputat un meci pe teren propriu cu porţile închise pentru că nu am avut montate turnichetele”, a mai spus Sebastian Constantinescu.

„Atât timp cât am avut lucruri şi idei cu care ne identificam, am fost de partea domnului Marius Stan, în ciuda faptului că mulţi ne făceau părtinitori. Însă acum, drept dovadă că nu am fost aşa, suntem împotriva domnului primar, pentru că îl considerăm vinovat de complicarea lucrurilor, a lipsei de transparenţă şi pentru că a îndemnat la boicotarea mitingului din 22 iunie. Acum, în al 12-lea ceas, vrem şi noi suporterii un răspuns sincer şi bărbătesc pentru că pe zi ce trece asistăm neputincioşi la distrugerea unui brand, aşa cum îi place domnului primar să zică. Vizavi de acest brand, e bine de ştiut că o echipă puternică are şi suporteri puternici, iar relaţia club-suporteri ar trebui să fie una strânsă”, a spus Valentin Comănescu, unul dintre suporterii de la Peluza Sud.

Termenul promis, depăşit cu 48 de zile

„Vor fi nişte schimbări, va dura cam zece zile până în momentul când aş deveni incompatibil cu funcţia pe care o am acum. Problemele se vor rezolva sigur, vor veni investitorii mult aşteptaţi. Sunt investitori reali, care vor prelua clubul, iar Oţelul va intra într-o nouă eră”, declara Marius Stan pe data de 18 iunie. De atunci, au trecut 48 de zile peste termenul estimat de fostul director general al Oţelului.

„Nici eu nu ştiu prea multe, doar că pe 9 august ar fi trebuit să fie totul pus la punct între cei din combinat şi reprezentantul noilor acţionari pentru semnarea actelor de cedare-primire. Din păcate s-au împotmolit la ultimele detalii, dar sperăm să se rezolve cât mai repede situaţia asta, pentru că doar nu era nebun Marius Stan să întârzie de capul lui”, a declarat Ilie Hagioglu, unul dintre conducătorii FC Oţelul

Combinatul îşi menţine poziţia

Pe data de 22 iunie reprezentanţii combinatului au emis un comunicat oficial prin care îşi exprimau dorinţa de separare. La ora actuală conducerea combinatului îşi menţine poziţia exprimată în urmă cu aproape două luni. De precizat că procesul de privatizare al clubului este de durată şi că nu a fost exprimat nici un termen de finalizare din partea combinatului până acum. "ArcelorMittal Galaţi, ca membru responsabil al comunităţii, îşi reafirmă intenţia de a găsi cea mai bună soluţie profesională privind Oţelul Galaţi. Înţelegem dorinţa suporterilor de a avea o soluţie rapidă şi lucrăm din greu în acest sens. Poziţia noastră este clară: nimeni nu doreşte să oprească activitatea sportivă sau să vadă clubul ajuns în faliment. Împreună cu Managementul Executiv al clubului parcurgem paşii separării activităţii de sport profesionist de cea de bază – producerea oţelului. Toate părţile agreează faptul că rezultatul acestui proces de separare trebuie să fie continuitatea şi dezvoltarea activităţii sportive. Eforturile care sunt depuse acum sunt pe calea cea bună, din perspectivele respectării legalităţii şi a protejării intereselor suporterilor, a comunităţii şi a noastră, ca unitate economică. Dar acest proces complex necesită timp şi încadrarea în prevederile legilor sportive şi civile", se arăta în comunicatul Arcelor Mittal.

Precedente periculoase

După ce toată vara nu s-a reuşit să se facă trecerea clubului gălăţean dintr-o tabără în cealaltă, o altă nemulţumire a suporterilor o reprezintă secretomania din jurul noilor acţionari, existând precedente periculoase în fotbalul românesc, la Unirea Urziceni cu Dumitru Bucşaru şi la Universitatea Cluj cu Florian Walter, care şi-au retras brusc investiţiile. „Faptul că vin acţionari noi, în condiţiile acestea de tăcere totală, nu înseamnă că vom fi mai liniştiţi după finalizarea negocierilor. De unde putem şti noi că nu vine un investitor gen Bucşaru sau Walter şi că nu se vor repeta episoadele de la Urziceni sau Cluj? Dacă nu va fi transparenţă în situaţia clubului, vor urma şi alte forme de protest, probabil vom ajunge ca toţi cei aflaţi pe stadion să ne manifestăm într-un fel sau altul nemulţumirile”, a mai precizat Valentin Comănescu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Marius Stan: "Nu i-am uitat pe suporteri"

În urma articolului publicat în ediţia de astăzi în „Viaţa liberă”, Marius Stan, fostul director general al FC Oţelul, actualmente primar al oraşului, a răspuns suporterilor printr-un comunicat oficial pe site-ul oficial al clubului gălăţean.

"Aşa cum am promis, şi vă repet că sunt un om de cuvânt, am adus investitori la combinatul ArcelorMittal Galaţi pentru a discuta preluarea clubului FC Oţelul. Investitorii sunt reali, nu vând poveşti de adormit copiii, iar discuţiile dintre cele două părţi sunt în curs de finalizare. Vreau să precizez însă că, atâta timp cât combinatul şi investitorii doresc păstrarea confidenţialităţii negocierilor, nu-mi permit să vorbesc în numele lor, deci nici nu pot interveni. Din poziţia în care mă aflu acum, am promis că voi sprijini sportul gălăţean, deci şi fotbalul, lucru pe care îl fac deja şi mi se pare total deplasat să vină cineva şi să-mi reproşeze că nu mă mai interesează clubul FC Oţelul sau că i-aş fi uitat pe suporterii echipei-fanion a oraşului. Trebuie să fie limpede pentru toată lumea că nu mai pot interveni direct în viaţa Oţelului, deoarece nu mai am funcţie acolo, iar primarul unui oraş nu poate decide ce se întâmplă într-o firmă privată. Aştept însă ca problemele acestei societăţi-brand să se rezolve, iar acum mingea se află doar în curtea combinatului. Să vă mai spun că luni, 13 august, a avut loc o nouă întâlnire între părţi? O fac, dar nu pot şti ce s-a discutat şi acest lucru nu-mi poate fi cerut mie, primarul municipiului. Simt nevoia să vă spun şi că, în deal-ul dintre investitori şi combinat, am făcut o promisiune faţă de ArcelorMittal Galaţi, promisiune deja onorată. Urmează ca şi combinatul să-şi respecte promisiunile făcute faţă de echipă şi oraş. Până la finalizarea negocierilor, ca primar care nu mai poate fi şi director general al unui club sportiv îi sugerez conducerii combinatului să-l numească pe Narcis Răducan, consilierul meu pe probleme de fotbal, în fruntea clubului. FC Oţelul Galaţi nu are un conducător executiv, deci este nefuncţional şi trebuie să intrăm într-o oarecare normalitate. Le mulţumesc suporterilor că se interesează zilnic de viaţa Campioanei României la fotbal, ediţia 2010-2011, dar mă simt nevoit să le explic că problema Oţelului nu se află la Primărie", a declarat Marius Stan, primarul Galaţiului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

am fost la meciul cu cfr-ul, ca la multe altele, de altfel, dar acum am stat la peluză, la galeria dinspre spitalul de copii, că acolo şi-au luat bilete de 5 ron nişte amici. n-am apucat să văd primul gol, dar am apucat să urmăresc isteria unui individ "3 la punga de-un leu" care se certa cu altul din galerie că l-a înjurat "de morţi". tot meciul s-a tot uitat după duşman, meciul probabil l-a văzut în rezumat la digi, dacă l-o fi interesat rezultatul meciului.

nu l-am votat pe marius stan că nu eram în oraş, dar aş fi făcut-o. narcis răducan e un tip ok şi probabil va sta mult timp prin galaţi, cu tot cu familie. încep să mă obişnuiesc cu stilul "marius stan", încet, probabil, ieftin şi uneori cert şi chinuitor, vezi turnicheţi, nocturnă sau jucători aduşi ieftin şi vânduţi scump.

cfr-ul a bătut oţelul după 70 de minute în inferioritate, cu o bancă de rezerve mult peste titularii noştri. de exemplu, sougou intrat în repriza a doua, kapetanos a rămas spectator, mai poţi avea pretenţii la rezultat?

ca să fiu în topic, vă invit, dragi "Suporteri ai Oţelului care v-aţi pierdut răbdarea", să vă rog să încercaţi să v-o regăsiţi, pentru că părerea voastră contează mult mai puţin decât credeţi. o spun în calitate de suporter al echipei Oţelul Galaţi.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Suporterii Oţelului şi-au pierdut răbdarea: „Aşa nu vă mai suportăm!”

* Fanii gălăţeni au răbufnit după egalul de la Chiajna, exprimându-şi supărarea pe jucători prin mesaje scrise pe gardul de la stadion şi mai ales pe site-urile de socializare

Cu doar nouă puncte acumulate în 11 etape, Oţelul se află pe loc retrogradabil, iar suporterii se gândesc deja la schimbările din iarnă, atunci când sunt aşteptate restructurări masive în lot. „Jucaţi fotbal ori plecaţi” s-a scris pe gardul stadionului în noaptea care a urmat meciului de la Chiajna, acesta fiind doar unul dintre mesajele de nemulţumire adresate jucătorilor care-i pun în postura de se simţi umiliţi etapă de etapă.

Site-urile de socializare au devenit pline de astfel de mesaje prin care fanii îşi exprima frustrarea acumulată după fiecare meci slab al echipei favorite, care se zbate în mediocritate după ce în urmă cu două sezoane reuşea să câştige campionatul şi Supercupa.

„Jucători slabi, în special din punct de vedere psihic. Trebuie un şoc pozitiv la echipă. Altfel, până în iarnă să sperăm că o să facem numai egaluri, doar aşa să mai câştigăm şi noi puncte”, a spus Laurenţiu Marian, unul dintre suporterii nemulţumit al roş-alb-albaştrilor. Foarte vehement este Gabriel Bogdan Rîpă, un fan al Oţelului care suferă de la distanţă, din Irlanda: „Să nu-i mai vedem pe la Oţelul, noi suferim, dar ei petrec şi se fac că joacă, noi punem suflet în timp ce ei dau vina pe ghinion”. La fel de supărat este şi Mihai Ghindescu: "Aşa nu vă mai suportăm, reîncepeţi să jucaţi fotbal adevărat sau plecaţi".

"Acesta nu mai e Oţelul meu"!

Nici suporterii nu reuşesc să înţeleagă ce s-a întâmplat de a ajuns Oţelul într-o situaţie atât de delicată. „Se pare că e mai greu ca niciodată. Nici cu Chiajna n-am câştigat. Nu găsesc prea multe explicaţii, m-am săturat să dau vina pe ghinion, pe arbitri sau să găsesc tot felul de scuze. Pur şi simplu echipa nu joacă nimic. Acesta nu mai e Oţelul meu, iar cei ce poartă tricourile roş-alb-albastre sunt nişte băieţi ce încearcă să-i imite, fără să reuşească, pe cei care în urmă cu puţin timp ne făceau să cântăm”, a spus Mihai Manău, un fan înfocat al roş-alb-albaştrilor.

Chiar dacă situaţia este gravă şi semnalele de revenire sunt foarte slabe, există şi suporteri care continuă să-şi strige iubirea roş-alb-albastră, sperând într-un reviriment rapid. „E de neînţeles ce se întâmplă cu jucătorii care acum doi ani băteau pe toată lumea şi făceau istorie pentru club. Asta nu mă poate face să îmi fie ruşine să mai vorbesc de Oţelul. Pentru mine Oţelul nu înseamnă numai Grahovac, Râpă sau Iorga, ci a început odată cu meciul din 1988 cu Juventus şi a continuat cu generaţia lui Vali Ştefan, Maleş şi Ion Gigi. Jucătorii şi antrenorii vin şi pleacă, rămân în istoria unui club cu rezultate negative sau pozitive, dar spiritul roş-alb-albastru trebuie să rămână mereu viu în inimile suporterilor. Nu ai voie să spui că ţi-e jenă de Oţelul dacă te consideri un suporter al acestei echipe”, a precizat Dan Faustino, un suporter cunoscut în comunitatea oţelară.

Pentru gălăţeni urmează partida de pe teren propriu cu Astra, sâmbătă, 20 octombrie, urmată de o deplasare pentru meciul împotriva celor de la „U” Cluj. Distanţa dintre Oţelul şi locul 14, care înseamnă evitarea retrogradării, este de două puncte. Gălăţenii nu au mai câştigat nici un meci din prima etapă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.