Jump to content

Candidaţii Galaţiului pentru alegerile parlamentare 2012


Recommended Posts

Posted

Marius Necula candidează la Brăila, din partea lui Dan Diaconescu

Actualul senator PDL Galați Marius Necula a găsit o gaură în sistem pentru a supraviețui politic. Astfel, după ce a fost ejaculat din Galați, Necula a trecut Digul și a găsit un colegiu electoral în Brăila unde să candideze pentru un nou mandat de senator, la alegerile din 9 decembrie 2012. Marius Necula va candida din partea Partidului Poporului condus de Dan Diaconescu. Cel mai probabil, Necula și-a cumpărat cu bani grei candidatura în Brăila, aceasta fiind singura modalitate prin care Dan Diaconescu poate fi impresionat. De altfel, pentru Dan Diaconescu era de-ajuns să arunce o simplă privire în declarația de avere a senatorului Marius Necula, ca să înțeleagă că e rostul de produs bani serioși. Traseistul Marius Necula a fost mai întîi în PSD, apoi a trecut la PLD (partidul lui Stolojan), apoi a dat din coate ca să ajungă șef la PDL, iar acum iată-l în prima linie, la PPDD.

Marius Necula se duce în Brăila cu o zestre rușinoasă de 6,9%, procent obținut la alegerile locale din 10 iunie, cînd a candidat degeaba la Primăria Galați. Dar nu pe charisma sa electorală mizează Necula în Brăila, pentru că oricum nu a avut niciodată lipici la electorat, ci pe notorietatea lu’ domnu’ Dan de la OTV, al cărui discurs populist sînt sigur că actualul senator PDL de Galați deja l-a asimilat.

Necula speră să se scoată la redistribuire

Necula este în stare de orice pentru a-și păstra poziția și privilegiile de parlamentar, așa că ar fi în stare să promită proștilor din Brăila nu doar 20.000 de euro, ca Dan Diaconescu, ci 1 milion de lire sterline de căciulă, numai să pună lumea ștampila pe el. Culmea este că PPDD a scos un scor neașteptat de bun la Brăila, la alegerile locale, așa că Marius Necula visează cu ochii deschiși să prindă un post de senator încă 4 ani, în urma redistribuirii. Și zic “la redistribuire”, pentru că nu e nimeni atît de nebun încît să creadă că Necula ar putea ieși pe primul loc în colegiul electoral în care va candida în Brăila, acolo unde șef al PPDD este antipaticul ăla de la OTV, Sorin Ovidiu Bălan.

antidotul.ro

Necula: “Cu Dan Diaconescu mă ştiu de 10 ani. Că doar şi eu am fost ziarist”

După două încercări eșuate, într-un tîrziu l-am prins pe Marius Necula la telefon. “E, a treia oară ți-am răspuns, asta ca să vezi că sînt un om informat și am citit deja ce ai scris”, a ținut Necula să îmi spună din capul locului, semn că era la curent cu articolul publicat în antidotul.ro, în care dădeam ca sigur faptul că va candida în Brăila pentru un nou mandat de senator, din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD). După ce mi-a luat vreo două scame de pe sacou, asigurîndu-mă, sanchi, că eu sînt primul cu care acceptă să discute despre candidatura lui în Brăila, Marius Necula a vorbit “cu amărăciune” despre plecarea lui din PDL și nu a uitat să îl ia din nou peste picior pe actualul șef al portocaliilor din Galați, Doruleț Resmeriță. Dar mai bine să redau discuția pe care am purtat-o cu Necula, pe marginea candidaturii sale în Brăila.

Iulian Grosu: De unde și pînă unde apropierea asta de Partidul Poporului și Dan Diaconescu?

Marius Necula: Nu, ideea este că, ținînd cont de felul cum se prezintă problema în acest moment, eu nu mai pot rămîne în rîndurile PDL. Și asta pentru că la conducerea PDL Galați a revenit gruparea Boldea. Or eu cu alde Boldea nu pot face echipă. Vorbim despre o conducere care nici măcar nu este definitivă, doar asigură interimatul, care a fost numită în urma unor presiuni și care nu are susținere în cadrul organizației. Este regretabil că s-a ajuns aici, deși de la Galați au fost făcute nenumărate intervenții la centru pentru a pune capăt acestei situații. Dar se pare că degeaba au scris cei 536 de membri ai PDL acea scrisoare la București, pentru că jocurile erau deja făcute.

Iulian Grosu: Bun, înțeleg că vi s-a acrit de PDL, că vreți să plecați, dar întrebarea mea era cum de ați nimerit la Dan Diaconescu.

Marius Necula: Iuliane, tu îmi ești simpatic. Eu am mai spus-o și altora: ți se pot reproșa multe, nu însă și faptul că nu ai fi talentat. Chiar dacă m-ai critcat de multe ori, eu nu sînt supărat pe tine, pentru că și eu am fost ziarist și știu cît de greu este în acest domeniu. Dar, oricît te-aș aprecia, nu pot să îți spun acum ce ai vrea tu să auzi în legătură cu candidatura mea, pentru că nici eu nu știu sigur ce voi face. Poate că nu o să mai candidez, la asta te-ai gîndit?

Iulian Grosu: De regulă, eu pun pariuri cu agențiile sportive, nu cu persoanele fizice. Dar în cazul d-voastră aș paria negreșit că veți candida. Nu cred că o să vă retrageți așa ușor din politică.

Marius Necula: Păi de ce spui asta, că doar nu m-am născut senator… Viața merge înainte, nu ar fi nici o tragedie dacă nu o să mai fiu parlamentar. În orice caz, este aproape sigur că nu voi mai candida din partea PDL, iar dacă voi candida în nici un caz nu va fi la Galați. De altfel, am și depus în urmă cu o lună o hîrtie la partid prin care am anunțat că renunț la colegiul meu din Galați, ca să nu mai facă unii sau alții speculații. Dacă atitudinea actualei conduceri a PDL va fi și mîine (joi - n.a.) la fel de autistă, drumurile noastre se vor despărți, iar eu îmi voi vedea de drum.

Iulian Grosu: Unde, la Brăila?

Marius Necula: Ești primul față de care recunosc public că am avut discuții cu cei de la Brăila ca să candidez. Și da, au fost discuții cu cei de la Partidul Poporului. Am vorbit și cu domnul Sorin Ovidiu Bălan (președintele PPDD Brăila - n.a.), am discutat și domnul Dan Diaconescu…

Iulian Grosu: Îl cunoșteați pe Dan Diaconescu sau ați ajuns la el prin altcineva?

Marius Necula: Hai să îți spun un secret: cu Dan Diaconescu mă știu de 10 ani de zile. Nu, nu sîntem atît de apropiați încît să ne facem concediile împreună, dar pot să îți spun că ne tutuim. Ți-am zis, și eu am fost ziarist, Dan Diaconescu încă face această meserie, așa că am găsit destule puncte comune…

Iulian Grosu: O să deveniți ținta miștourilor acum că veți merge la PPDD. Apropo, cum o să dați cei 20.000 de euro fiecărui român, după cum tot promite Dan Diaconescu la OTV?

Marius Necula: Nu sînt încă la curent cu platforma program a PPDD, așa că nu mă pot pronunța pe această temă. Cred însă că PPDD poate veni cu soluții bune pentru România, important este să ajungă să le poată pună în practică… Și pentru că tot mă întrebai mai devreme ce treabă am eu cu PPDD, să știi că un rol important în această apropiere l-a avut și fostul președinte al CJ Galați, Eugen Chebac, un om pe care eu îl apreciez și cu care m-am înțeles tot timpul foarte bine. Dl. Chebac este deja la PPDD, lucru care a contat mult pentru mine.

Iulian Grosu: Dar de ce candidați la Brăila, și nu la Galați?

Marius Necula: O să fac o conferință de presă în care o să anunț exact cum stau lucrurile. Ce treabă am eu cu Brăila? Păi nu știi că mama mea e născută în Brăila (rîde - n.a.)?... Am trecut eu prin multe în politică, așa că ce mai contează una în plus? Cu siguranță se vor găsi unii să mă înțepe pe tema asta, dar nu îmi fac griji. Nu mai departe de acum 3 luni erau cîțiva indivizi - culmea, colegi de partid cu mine - care anunțau că am decedat politic, că sînt terminat. Uite că nu am murit, ba dimpotrivă: la 48 de ani ai mei, mă simt foarte bine.

antidotul.ro

Posted

Calcule pentru 9 decembrie. 3.000 de euro pentru un sondaj electoral

Pe 9 noiembrie începe campania elctorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, iar PUTEREA a vorbit cu trei parlamentari pentru a vedea ce strategie au şi, mai ales, de ce buget dispun. Traian Igaş a declarat că în campania sa vor contribui şi sponsori, în timp ce un senator de Galaţi a spus că nu vrea sponsori, pentru a nu-şi crea obligaţii. Pentru sondaje, aleşii caută oferte rezonabile, în jur de 3.000 de euro.

...

Victor Paul Dobre: Fac un sondaj ieftin

Fostul ministru al Admistraţiei va candida din nou pentru colegiul său de deputat din nordul Galaţiului, din partea PNL. El a explicat în linii mari pe ce se va axa în campania electorală pentru a câştiga din nou votul cetăţenilor: „Eu am un colegiu rural din nordul Galaţiului, nu am încă o sumă exactă pentru campanie, dar fondurile provin de la partid, din cotizaţiile membrilor de partid, dar evident, şi contribuţia mea. Dacă va fi cazul, o să am şi sponsori. În jurul unor mii de euro, dar nu ştiu exact cât. Nu o să îmi fac un sondaj la o firmă profesionistă, sunt prea scumpe. Am nişte colegi mai tineri care se pricep, care ştiu şi metodologia. Mi-au făcut sondajul şi în 2008 şi a fost foarte bun, apropiat de scorul pe care l-am obţinut la alegeri”.

Senatorul Chirvăsuţă: 3.000 de euro sondajul

Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR), vicepreşedintele Senatului, a câştigat colegiu de senator în judeţul Galaţi, în municipiul Tecuci, dar acum va candida la deputaţi, după cum ne-a declarat: „Abia săptămâna trecută s-a stabilit candidatura mea;nu o să mai candidez la senatori, o să candidez la deputaţi, în Colegiul 2, o să îl am contracandidat pe Mircea Toader de la PDL. Doar că nu am stabili exact un buget. Spre exemplu, în 2008 am dat pe campanie cam 25.000- 30.000 de euro. Dar am alergat atât de mult încât după campanie aveam 65 de kilograme. Dar o să am un staff de vreo 30-50 de persoane în campanie. Evident, o să am afişe mari, o să împart pliante, o să organizez întâlniri cu cetăţenii. Sunt şi multe localităţi în colegiul ăsta”. Chirvăsuţă a precizat că în colegiul său de senator va candida Daniel Butunoi, liderul filialei PSD Tecuci. Întrebat dacă va face un sondaj în colegiul său pentru a-şi verifica notorietatea şi intenţia de vot, Chirvăsuţă a replicat: „La sfârşitul săptămânii trebuie să dau un răspuns unei firme, problema este că sondajele sunt foarte costisitoare. Dar sunt utile, afli cum te poziţionează cetăţenii”. Întrebat care este preţul sondajului, parlamentarul a susţinut că firma i-a cerut circa 3.000 de euro. Totodată, întrebat dacă va apela la sponsori, el a răspuns: „Nu, nu o să fac asta. Îmi fac obligaţii faţă de oamenii respectivi. Şi nu ştii ce interse au oamenii”.

puterea.ro

Posted

PDL şi-a adjudecat 11 colegii, Forţa Civică două, iar PNŢCD niciunul

Partidul Democrat Liberal a invalidat, miercuri seara, candidatura lui Marius Necula pentru alegerile parlamentare. Cu doar un vot în favoarea sa, din partea membrilor Biroului Permanent Judeţean al PDL, senatorul Marius Necula a fost lăsat pe tuşă de către democrat-liberalii gălăţeni.

Partidul Democrat Liberal a definitivat lista celor 11 candidaţi pentru alegerile parlamentare. Contrar aşteptărilor, fostul viceprimar al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a refuzat să intre în cursa pentru adjudecarea unui mandat de deputat în municipiul Galaţi.

Potrivit lui Doru Resmeriţă, preşedintele formaţiunii politice gălăţene, pentru Camera Deputaţilor vor candida democrat-liberalii: consilierul judeţean Petrişor Potec (Colegiul 1), deputatul Mircea Toader (Colegiul 2), deputatul Carmen Axenie (Colegiul 3), Emil Dragomir (Colegiul 4), Vali Ardeleanu (Colegiul 5), liderul PDL - Doru Resmeriţă (Colegiul 6), fostul europarlamentar Constantin Dumitriu (Colegiul 7) şi directorul ANRSC Galaţi, Viorel Trif (Colegiul 9).

Pentru Colegiul 1 Senat, democrat-liberalii au validat candidatura fostului parlamentar Constantin Petrea, în timp ce în Colegiul 2 Senat va candida Aurel Zamfir. Colegiul 3 Senat, din municipiul Galaţi, a revenit fostului secretar de stat în MAI, Mihai Capră.

PNŢCD a rămas fără colegiu

În ciuda negocierilor de marţi, PNŢCD a rămas, miercuri, fără un colegiu uninominal, la Galaţi. Directiva a venit de la nivel central, astfel că omul de afaceri Petru Trifan nu mai poate candida în oraşul de la malul Dunării pentru un mandat de parlamentar.

În schimb, Partidului Forţa Civică i-au revenit două colegii de deputat şi senator în municipiu. În Colegiul 8 (adjudecat iniţial de către PNŢCD) va candida prorectorul Mirela Praisler, iar pentru Colegiul 4 Senat a fost validată candidatura omului de afaceri Ion Ivaşcu (patronul Ivas), care, potrivit unor surse, dă semne că ar vrea să se retragă din bătălia pentru un fotoliu de parlamentar.

„Obiectivul pentru alegeri este să ne situăm în media națională sau să avem același rezultat ca în 2004: un senator și trei deputați”, a declarat Doru Resmeriță.

nepasadegalati.ro

Posted

PP-DD va arunca 13 oameni la parlamentare

Gălăţenii de la Partidul Poporului - Dan Diaconescu oscilează între posturile de deputat şi senator. Nici şeful PP-DD-ului, Picu Apostol Roman, şi nici fostul preşedinte al CJ Galaţi, Eugen Chebac, nu şi-au stabilit postul pe care îl vor mai arzător. Cei doi politicieni vânează câte două colegii, dar şi câte un post de senator. Astfel, Picu Apostol Roman ia în calcul Colegiile 7 şi 9 de deputat şi Colegiul 3 Senat, iar Eugen Chebac cântăreşte între Colegiile 1 şi 3 Senat şi Colegiul 3 de deputat. Numai să nu li se întâmple ca în zicala aceea populară „cine aleargă după doi iepuri deodată, nu prinde niciunul”. Singurul lucru cert este că, potrivit lui Apostol Picu, PP-DD-ul va arunca în lupta pentru parlamentare nu mai puţin de 13 candidaţi.

viata-libera.ro

Posted

Ape tulburi în Forţa Civică

Dacă lucrurile sunt bătute în cuie pentru democrat-liberali, Doruleţ Resmeriţă nu poate spune acelaşi lucru şi despre aliaţii lor, respectiv Forţa Civică, unde mai pot apărea modificări. Potrivit acestuia, în urma negocierilor, Forţa Civică a primit Colegiul nr. 8 de deputat, care i-a revenit profesoarei Mirela Praisler, iar Colegiul nr. 4 Senat - patronului IVAS, Ion Ivaşcu. Lucrurile nu au putut fi bătute în cuie în partidul lui MRU de la Galaţi pentru că există neînţelegeri între vicepreşedinţii care au venit în partid de la Iniţiativa Civică de Centru Dreapta (ICCD) şi preşedintele Forţei Civice, Constantin Telegan.

„Nu ne stabileşte PDL candidaţii!”

Liderul gălăţean al Forţei Civice ne-a declarat cu totul altceva decât Resmeriţă. „De acum două săptămâni, Biroul Permanent Judeţean a stabilit ca din partea Forţei Civice să candideze Aurel Stancu, patronul RTV şi Constantin Telegan. Nu se poate ca PDL să ne stabilească nouă candidaţii”, ne-a declarat Constantin Telegan. Cu toate acestea, Aurel Stancu a infirmat faptul că ar fi semnat vreo adeziune la Forţa Civică şi susţine că, deocamdată, nu a decis dacă va candida sau nu la alegerile din decembrie.

Apele se vor limpezi în momentul depunerii dosarelor de candidatură la Biroul Electoral Judeţean.

viata-libera.ro

Posted

Oameni noi în echipa PPDD Galaţi: patronul RTV, Aurel Stancu şi avocatul Romeo Cosma

Şedinţa de bilanţ a activităţii Organizaţiei Municipale PPDD Galaţi la două luni de zile de la preluarea conducerii interimare de căre Picu Apostol Roman a adus câteva surprize. Una dintre acestea este mobilizarea fără precedent, pentru că în sala Casei de Cultură a Sindicatelor erau ocupate aproape toate cele 700 de locuri, astfel de performanţă de participare la o conferinţă a unei organizaţii municipale nefiind reuşită de niciuna dintre organizaţiile gălăţene ale partidelor parlamentare, indiferent dacă vorbim de PSD, PNL sau PC.

Potrivit lui Picu Apostol Roman, de la preluarea interimară a conducerii organizaţiei municipale s-au înscris în partid 910 membri. În aceeaşi perioadă a fost finalizată structura organizatorică pe secţii de votare, în care fiecare membru PPDD are atribuţiuni foarte precise pentru perioada campaniei electorale şi aceea a desfăşurării alegerilor parlamentare din 9 decembrie.

În cursul conferinţei PPDD, care a fost condusă de preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Eugen Chebac şi de preşedintele interimar al Municipalei PPDD Galaţi, Picu Apostol Roman, au fost anunţate mai multe înscrieri surpriză în echipa PPDD.

Pe lângă cunoscuta avocată Lăcrămioara Stavire, despre a cărei înscriere în PPDD se ştia de câteva zile, în echipa PPDD a mai intrat şi avocatul Romeo Cosma, care a pledat în multe dosare grele. Casa de avocatură Cosma şi Asociaţii a asistat Consiliul Local Vânători în dosarul celebrei Afaceri „Aviasan”, în care sunt cercetate de DNA nume grele din justiţia, politica şi administraţia gălăţeană.

O altă surprinzătoare înscriere în PPDD Galaţi este cea a lui Aurel Stancu, proprietarul postului de televiziune RTV Galaţi şi realizator al talkshow-ului „Punctual”, difuzat seară de seară în grila acestui post de televiziune.

Aurel Stancu va candida în Colegiul nr. 4 Senat din Galaţi, avându-i contracandidaţi pe liderul PC Galaţi, Eugen Durbacă, din partea USL, iar din partea ARD - Forţa Civică pe omul de afaceri Ion Ivaşcu, acţionarul majoritar şi administratorul IVAS Galaţi.

Astfel, în Colegiul 4 Senat este previzibilă o bătălie amplu televizată, Durbacă având de partea sa Vox TV, postul administrat de fiica sa, Roxana Marosy, iar Aurel Stancu postul al cărui proprietar este, RTV.

presagalati.ro

Posted

PP-DD, pe ultima sută de metri privind candidaturile pentru parlamentare

Picu Roman, Eugen Chebac, Nicolae Marin (primarul comunei Pechea), avocaţii Lăcrămioara Stavire şi Romeo Cosma, patronul de televiziune Aurel Stancu, dar şi consilierul judeţean Simona Capeş sunt PP-DD-iştii nominalizaţi, până în acest moment, să intre în cursa pentru alegerile parlamentare. Dacă în ceea ce priveşte colegiile din municipiul Galaţi lista este aproape finalizată, pentru colegiile de deputaţi şi senatori din judeţul Galaţi partidul lui Dan Diaconescu mai are, încă, de analizat. „Nu pot spune că avem un termen limită pentru desemnarea candidaţilor, însă în cel mult o săptămână îi vom bate în cuie. Vor fi validaţi de către Biroul Permanent Judeţean, după care listele vor fi trimise conducerii centrale, la Bucureşti, pentru aprobare”, ne-a declarat Picu Roman, preşedintele Municipalei PP-DD.

Picu Roman oscilează între Colegiile 6 şi 7 de deputat

În ciuda zvonurilor, care îl dau ca şi candidat sigur pentru Colegiul 7 din municipiul Galaţi, lui Picu Roman îi face cu ochiul şi Colegiul 6 de deputat, cel în care vor candida democrat-liberalul Doru Resmeriţă şi social-democratul Florin Pâslaru. „Încă nu m-am hotărât. Iau în calcul Colegiile 6 şi 7. Am în desfăşurare un sondaj pentru cele două colegii şi, în funcţie de rezultat, voi lua o decizie. Nu este un studiu făcut de vreo casă de sondare, ci de către o echipă de tineri”, ne-a spus preşedintele PP-DD.

Potrivit lui Picu Roman, consilierul judeţean Simona Capeş va candida, cel mai probabil, în Colegiul 9 de deputat, în timp ce pentru avocata Lăcrămioara Stavire sunt luate în calcul Colegiile 6,7, şi 8. În Colegiile 3 şi 4 Senat din municipiul Galaţi vor candida avocatul Romeo Cosma şi Aurel Stancu, cel din urmă fiind contracandidatul lui Eugen Durbacă, preşedintele PC, cu care a avut, în trecut, mai multe conflicte.

Eugen Chebac, candidat în Colegiul 3 de deputat din judeţul Galaţi

Fostului preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, îi face cu ochiul Colegiul 3 de deputat din judeţ. Dacă preşedintele Organizaţiei Judeţene PP-DD nu se va răzgândi, acesta îi va avea contracandidaţi pe liberalul George Scarlat, din partea USL, şi pe democrat-liberala Carmen Axenie, din partea ARD.

Primarul comunei Pechea, Nicolae Marin, va candida, cel mai probabil, în Colegiul 1 Senat din judeţul Galaţi, împotriva social-democratului Daniel Butunoi şi a democrat-liberalului Constantin Petrea.

monitoruldegalati.ro

Posted

Nicuşor Ciumacenco va candida pentru un mandat de parlamentar în municipiul Galaţi

Lista de candidaturi a Partidului Democrat Liberal privind colegiile de deputaţi şi senatori din municipiul Galaţi va suferi o serie de modificări în această săptămână. Nicuşor Ciumacenco va intra în cursa pentru parlamentare, după ce rezultatele mai multor sondaje de opinie îi sunt favorabile, fostul viceprimar al Galaţiului înregistrând aproximativ 45% intenţie de vot în rândul electoratului.

Chiar dacă a refuzat să confirme această informaţie, preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, ne-a declarat că nu exclude varianta de a apărea o serie de modificări în lista privind candidaturile din oraş. „Joi vom avea rezultatele finale ale sondajelor de opinie. În judeţ nu vor apărea modificări, însă în municipiu este posibil. Orice este posibil”, ne-a declarat democrat-liberalul.

Potrivit unor surse, Nicuşor Ciumacenco ar putea intra în cursă pentru obţinerea unui mandat de senator, însă totul va depinde de negocierile din cadrul Alianţei România Dreaptă. De altfel, şi conducerea partidului îşi doreşte ca Ciumacenco „să se bată” pentru un fotoliu în Senatul României.

monitoruldegalati.ro

Posted

DOSAR DE CANDIDAT: Bogdan Ciucă

Politica este o aventură cu suişuri şi coborâşuri- un lucru este cert, ca în orice meserie un tânăr politician pentru a parveni are nevoie de un profesor, adică să facă ucenicia pe lângă un mare şmecher- este o cale sigură către succes.

Este şi cazul purtătorului de cuvânt al Partidului Conservator, deputatul Bogdan Ciucă de la Galaţi, pupilul unui mostru sacru al politicii gălăţene, fostul baron local Eugen Durbacă.

Acum 12-14 ani Ciucă căra servieta celui care stăpânea pământurile Galaţiului cu o mână de fier, era elevul lui Durbacă, ex- preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi şi primar timp de 8 ani al Galaţiului. După ce a crescut politic Bogdan a ajuns în graţiile liderului Dan Voiculescu la Bucureşti şi purtător de cuvânt al PC, parlamentar important al domnului Felix.

Afacerile şi interesele sale politice au rămas însă la Galaţi. Cabinetul său notarial a fost implicat în validarea unor afaceri imobiliare dubioase ce s-au transformat în dosare de corupţie răsunătoare ce l-au avut în prim plan pe celebru fugar deputat Mihail Boldea de la PDL.

Presa locală din Galaţi a arătat cum procurorii investighează modul în care 40 de hectare de teren din intravilanul oraşului ce aparţine unei companii de stat au intrat pe mâna lui Mircea Marosy, ginerelui lui Durbacă, cu ajutorul deputatului Boldea, care în calitate de avocat a falsificat actele de proprietate ale terenului. Acelaşi Boldea a falsificat o serie de documente şi a vândut un teren prin cabinetul notarial al lui Ciucă unui coleg de partid. Ciucă a recunoscut că Boldea îşi rezolva actele la cabinetul său notarial dar a negat că ar avea vreo legătură cu ilegalităţile.

Afacerile urât mirositoare de la Galaţi ne arată că atunci când sunt mulţi bani la mijloc nu mai contează din ce partid fac parte participanţii - important este să ai noroc şi să nu te atingă noroiul când se sparge buba.

Posted

Forţa Civică a rămas cu un singur candidat

Preşedintele organizaţiei judeţene PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, a anunţat că fostul viceprimar PSD Nicuşor Ciumacenco, actual preşedinte al municipalei PDL, va candida pe colegiul 4 Senat din municipiul Galaţi. El a precizat că lista de candidaţi ai Alianţei România Dreaptă (ARD) va suferi modificări, în condiţiile în care s-a decis ca fostul viceprimar al municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, să intre în cursa pentru alegerile parlamentare, deşi în colegiul respectiv urma să candideze omul de afaceri Ion Ivaşcu, reprezentant al partidului Forţa Civică.

Iniţial, Forţa Civică avea în cadrul ARD Galaţi, două colegii, unul de senator şi altul de deputat. Ţărăniştii au fost scoşi de pe listă în urma negocierilor la nivel naţional. Dintre cele 13 colegii din judeţul Galaţi, PDL a primit 12, respectiv patru de senator şi 8 de deputat.

Dacă nu vor mai surveni şi alte modificări lista completă a candidaturilor ARD este următoarea:

colegiul 1 Senat: fostul deputat şi şef al Agenţiei de Mediu Galaţi, Constantin Petrea;

colegiul 2 Senat: fostul şef ANIF Galaţi, Aurel Zamfir;

colegiul 3 Senat: fostul secretar de stat, Mihai Capră;

colegiul 4 Senat: fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco.

La Camera Deputaţilor:

consilierul judeţean Petrişor Potec (colegiul 1),

deputatul Mircea Toader (colegiul 2),

deputatul Carmen Axenie (colegiul 3),

fostul candidat pentru primăria comunei Slobozia, Emil Dragomir (colegiul 4),

medicul Vali Ardeleanu (colegiul 5),

preşedintele PDL Galaţi, fost şef al IŞJ Galaţi, Doruleţ Resmeriţă (colegiul 6),

fostul preşedinte PDL Brăila, Constantin Dumitriu (colegiul 7),

prorectorul Mirela Praisler - Forţa Civică (colegiul 8)

fostul consilier local Viorel Trif (colegiul 9)

presagalati.ro

Am avut o primă rundă de negocieri cu cei din Forţa Civică şi urmează să avem şi alte runde de discuţii pentru a le păstra două colegii, în schimbul Colegiului 4 Senat”, a declarat Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi.

nepasadegalati.ro

Posted

Preşedintele PP-DD Tecuci candidează pentru Parlament

În timp ce mai toate formaţiunile politice fac publice numele candidaţilor, Organizaţia PP-DD Tecuci „,mocneşte”, intenţionând a-şi uimi atât contracandidaţii, cât şi electoratul. „Până la această dată nu au fost bătute în cuie numele care urmează a participa la alegerile viitoare. Tot ce vă pot spune este că organizaţia municipală îl va susţine necondiţionat pe Eugen Chebac, care este un plus pentru partid, având o vastă experienţă în administraţie. Revenind la Tecuci, nu au fost hotărâte persoanele care vor candida şi pe ce poziţii, suntem încă în dezbateri. Un nume vă pot spune, totuşi, numele meu, ca şi candidat pe Colegiul 2, Camera Deputaţilor”, a declarat preşedintele Organizaţiei PP-DD Tecuci, Samir Oancă.

monitoruldegalati.ro

Posted

Conservatorii merg cu Durbacă şi Ciucă la parlamentare

Biroul Politic Central al PC a validat săptămâna aceasta candidaţii pentru alegerile parlamentare. La nivelul judeţului Galaţi, conservatorii au primit, în cadrul USL, un colegiu pentru Camera Deputaţilor, numărul 9, în care va candida pentru un nou mandat Bogdan Ciucă, şi un colegiu senatorial, numărul patru, în care va candida Eugen Durbacă.

„Se poate spune că Galaţiul a fost privilegiat, suntem doi candidaţi din cei 21 câţi are partidul la nivel naţional”, a declarat Bogdan Ciucă. El a precizat că potrivit înţelegerilor din cadrul USL, întâietate în stabilirea candidaturilor au avut parlamentarii în funcţie. În ceea ce-l priveşte pe Eugen Durbacă, acesta a beneficiat de sprijinul colegilor din USL. După cum se ştie, Eugen Durbacă a renunţat în iunie să mai candideze pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi pentru a-l sprijini pe Marius Stan, vorbindu-se foarte mult la acea vreme că decizia a fost condiţionată tocmai de obţinerea canditaturii pentru parlamentare.

impartial.ro

Posted

Se schimbă modificarea la PDL: Capră se retrage şi Ciumacenco trece pe Colegiul 3 Senat

Mihai Capră, afirmă surse din PDL, se retrage a doua oară, în ultimele două luni, dintr-o competiție de partid. Fostul președinte interimar al Organizației Județene PDL Galați, care a lăsat locul liber echipei Resmeriță-Ciumacenco, în urmă cu câteva săptămâni, a renuțat și la candidatura sa pentru Senatul României. Hotărârea lui Capră, afirmă sursele, ar fi fost anunțată în ședința de Birou Permanent Județean de vineri seara, fără ca actualul prim-vicepreședinte al PDL Galați să prezite motivele acestui gest. Pentru Colegiul 3 Senat, pe care era desemnat să candideze Mihai Capră, ar urma să fie nominalizat Nicușor Ciumacenco - președintele Organizației Municipale PDL Galați, cel care se lăsase cu greu convins, în urmă cu două zile, să concureze pe Colegiul 4 Senat. Prin această mutare se reunește echipa Resmeriță-Ciumacenco. Colegiul 4 Senat acoperă teritorial Colegiul 6 deputați - acolo unde candidează Resmeriță, și Colegiul 7 Deputați - repartizat lui Constantin Dumitriu. Președintele Organizației Județene PDL, Doruleț Resmeriță, recunoaște doar pe jumătate situația creată în filială: ”Au fost discuții în acest sens, dar nu s-a hotărât nimic. Hotărârea se va lua și în funcție de discuțiile cu reprezentanții Forței Civice”. Nehotărârea lui Mihai Capră este tratată, însă, cu înțelegere de președintele PDL Galați, Doruleț Resmeriță. ”Mi se pare mai decent gestul unui om de a se retrage, în condițiile actuale politice, decât al unuia care dă tot ca să candideze”, a spus Resmeriță.

nepasadegalati.ro

Posted

Mişcări de trupe în frontul candidaţilor

Titulatura scrutinului din 9 decembrie - alegeri parlamentare uninominale - este, în realitate, o păcăleală. Candidaţii care nu obţin jumătate plus unu din voturile valabil exprimate pe colegiu riscă să piardă mandatul în favoarea adversarilor cu voturi mai puţine, dar care au prins trenul redistribuirii! Miza este uriaşă! Iar principalii combatanţi ai acestor alegeri, Uniunea Social Liberală (PSD, PNL, PC şi UNPR), Alianţa România Dreaptă (PDL, PNTCD şi Forţa Civică) şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu ştiu că redistribuirea va aduce surprize foarte mari. Deşi pe 30 octombrie, la miezul nopţii, se încheie depunerea candidaturilor, totuşi nimeni nu s-a înscris oficial la start, deşi acest lucru se poate face de mai bine de două săptămâni. Partidele încă mai caută oameni sau îşi mută, ca pe o tablă de şah, candidaţii şi colegiile. Iată însă cine sunt candidaţii care pe 9 decembrie vă vor cere votul:

Colegiul nr. 1 - meci redisputat

La nord de Tecuci, în Colegiul nr. 1, deputatul PNL Victor Paul Dobre îl va înfrunta din nou pe democrat-liberalul Petrişor Potec, fost consilier judeţean, pe care l-a învins în 2008 cu peste 4.000 de voturi. PP-DD l-ar putea arunca în luptă pe Rivelino Ţilea.

Colegiul nr. 2 - foşti aliaţi, acum contracandidaţi

Ca să-şi păstreze fotoliul de deputat PDL în Colegiul nr. 2, format din municipiul Tecuci şi comunele Cosmeşti, Cudalbi, Matca şi Movileni, Mircea Toader va trebui să-i facă faţă unui fost aliat - senatorul UNPR Laurenţiu Chirvăsuţă. Lupta va fi strânsă, pentru că PDL a pierdut primăria principalului sau fief, Tecuciul, iar Chirvăsuţă are avantajul de a fi tecucean.

Colegiul nr. 3 - va mai funcţiona redistribuirea?

Aşa cum am mai spus-o, în 2008, avocata Carmen Axenie a ajuns deputat PDL în Colegiul nr. 3, la sud de Tecuci, pe uşa din dos, graţie redistribuirii, în condiţiile în care nu obţinuse nici 4.000 de voturi. Rămâne de văzut în ce măsură îi va face faţă unui om al locului - liberalul George Scarlat, fiul patronului complexului de la Hanu Conachi. PP-DD a decis să-l arunce în arena politică pe fostul preşedinte al Consiliului Judetului, Eugen Chebac.

Colegiul nr. 4 - victorie uşoară?

În 2008, cucerirea mandatului de deputat în Colegiul nr. 4 cu peste 53 la sută din voturi a fost floare la ureche pentru social-democratul Viorel Ştefan. Reiterarea performanţei nu se anunţă prea dificilă, dacă avem în vedere că deocamdată singurul său contracandidat este Emil Dragomir, de la PDL.

Colegiul nr. 5 - deputat vs. doctor

Deputatul PSD Dan Nica, câştigător al Colegiul nr. 5 (zona Beresti - Târgu Bujor) cu peste 50 la sută a înfrânt în 2008 un medic cardiolog liberal. De această dată va intra în competiţie cu un chirurg - democrat-liberalul Valeriu Ardeleanu.

Colegiul nr. 6 - revanşă?

În Colegiul nr. 6, care cuprinde zona veche a Galaţiului, Mazepa, Ţiglinele, pe un aliniament până la Saturn şi sud de Coşbuc, ar putea avea loc o revanşă. Deputatul PSD Florin Pâslaru îl va înfrunta din nou pe democrat-liberalul Doruleţ Resmeriţă, fostul inspector general şcolar. În 2008, între învingător şi perdant n-a fost decât o distanţă de 639 de voturi. În meciul electoral mai intră fostul consilier local Picu Apostol Roman (PP-DD) şi UDMR-istul Marian Filimon, şeful Patronatului IMM-urilor!

Colegiul nr. 7 - deputat contra fost eurodeputat

Pentru a-şi păstra locul în Parlament, deputata PSD Lucreţia Roşca va trebui să-i facă faţă unui fost viceprimar şi eurodeputat, democrat-liberalul Constantin Dumitriu, revenit în Galaţi după un „exil” la Brăila. Din partea PP-DD ar putea candida fosta pretendentă verde la Primăria Galaţi şi o foarte apropiată a lui Chebac, avocata Lăcrămioara Stavire.

Colegiul nr. 8 - deocamdată un singur candidat

În acest moment, deputatul PC Bogdan Ciucă este singurul candidat în Colegiul nr. 8, care cuprinde Tiglinele III-IV, zona Siderurgistilor pâna aproximativ în zona Viaductului. Acest colegiu a revenit Forţei Civice, motiv pentru care contracandidata sa ar putea fi profesoara Mirela Praisler, asta dacă nu va intra în luptă patronul IVAS, Ion Ivaşcu.

Colegiul nr. 9 - cu cine se va bate dr. Nechita?

Colegiul nr. 9 cuprinde cartierul Aviaţiei, cu toate microraioanele aferente, care, în 2008, l-a votat în proporţie de 44,91 la sută pe dr. Aurel Nechita (PSD), dar s-a trezit reprezentat de deputatul PDL Mihail Boldea! Nechita va candida din nou şi l-ar putea înfrunta pe fostul consilier local PDL Viorel Trif. Dacă, însă prin negociere, colegiul va reveni Forţei Civice, atunci ar putea să-l înfrunte pe Constantin Telegan. Cert este că PP-DD a desemnat-o drept candidată pe consiliera judeţeană Simona Hapeci.

Pretendenţi la Senat

Fostul deputat PDL Constantin Petrea a mâncat bătaie în 2008 când a concurat pentru Colegiul nr. 1 de senator. Asta însă nu-l împiedică să încerce din nou şi să se alinieze la start cu Daniel Butunoi, liderul PSD Tecuci şi cu primarul PP-DD din Pechea, Marin Nicolae.

Pe cine bate senatorul PSD Gheorghe Saghian, aşa s-ar putea rezuma lista candidaţilor pe Colegiul nr. 2 din judeţ. Greu de crezut că Aurel Zamfir, consilier judeţean PDL, va reuşi să-i facă faţă senatorului care în 2008 şi-a zdrobit adversarii cu 63 la sută din numărul voturilor valabil exprimate.

Senatorul PNL Paul Ichim a câştigat, în 2008, Colegiul nr. 3 la redistribuire (n-a avut decât 14,57 la sută din voturi). Până deunăzi avea un contracandidat PDL puternic, liberal la origini, fostul secretar de stat Mihai Capră. PDL susţine că, oficial, Mihai Capră este în continuare candidatul său, deşi circulă zvonuri că s-ar fi retras din competiţie, răzgândirea fiind una dintre trăsăturile care au marcat ultimele sale gesturi politice. PP-DD vine cu o contraofertă pentru alegători - avocatul Romeo Cosma.

În colegiul nr. 4, Eugen Durbaca, liderul PC, a început, înainte de vreme, o campanie electorală agresivă. Cei care i-ar putea zădărnici visele de imunitate parlamentară sunt fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco, proaspăt validat de PDL drept candidat la Senat, şi patronul RTV Galaţi, jurnalistul Aurel Stancu, în care PP-DD îşi pune toate speranţele.

Acestea sunt numele anunţate până acum, dar până pe 30 octombrie la ora 24.00 sunt posibile multe mutări pe frontul candidaturilor.

viata-libera.ro

Posted

Picu Roman va candida în Colegiul 6 pentru un mandat de deputat

Preşedintele Municipalei PP-DD, Picu Roman, va candida pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 din municipiul Galaţi, împotriva democrat-liberalului Doru Resmeriţă şi a social-democratului Florin Pâslaru. În ciuda faptului că, până de curând, PP-DD-istul era dat drept contracandidat al social-democratei Lucreţia Roşca, în Colegiul 7, sondajele de opinie i-au dat planurile peste cap.

„Cel mai probabil, voi candida în Colegiul 6. Iniţial, am fost atras mai mult de Colegiul 7, dar se pare că, potrivit sondajelor, stau mai bine în 6. Am făcut o analiză, o serie de simulări şi rezultatele sunt mai bune în Colegiul 6”, ne-a declarat Picu Roman. Preşedintele PP-DD este de părere că lupta privind adjudecarea mandatelor de deputat şi senator în judeţul Galaţi se va da între partide şi nu între candidaţi. „Va fi foarte interesant. Aici, în ciuda a ceea ce se vrea sau se spune, vorbim despre o luptă între partide şi nicidecum una între candidaţi”, a precizat Picu Roman.

monitoruldegalati.ro

Posted

PPDD şi-a desemnat candidaţii la parlamentare

Preşedintele PPDD Galaţi, Eugen Chebac, a prezentat astăzi lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Astfel, la Senat, candidaţii sunt următorii: colegiul 1 - primarul din Pechea, Nicolae Marin; colegiul 2 - consilierul local Victor Malinovici; colegiul 3 - avocatul Romeo Cosma; colegiul 4 - ziaristul şi patronul RTV, Aurel Stancu.

La Camera Deputaţilor: colegiul 1 - preşedintele PPDD Tecuci, Samir Oancă; colegiul 2 - avocatul Riverino Ţirică; colegiul 3 - preşedintele PPDD Galaţi, Eugen Chebac; colegiul 4 - juristul Marian Vicleanu; colegiul 5 - consilierul judeţean Gheorghe Mănăilă; colegiul 6 - preşedintele municipalei PPDD Galaţi, Picu Apostol Roman; colegiul 7 - avocatul Lăcrămioara Stavire; colegiul 8 - fostul preşedinte al Oţelului Galaţi, omul de afaceri Nicolae Boghici; colegiul 9 - consilierul judeţean Simona Hapeci.

Chebac a precizat că lista mai poate suferi unele modificări până la data finală de depunere, 30 octombrie.

presagalati.ro

Posted

Macovei face curăţenie, ARD ascunde gunoiul sub preş

Comisia de Etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a dat aviz negativ unui număr de 32 de candidaţi, dar numai 12 au fost eliminaţi de partidele componente ale ARD, se arată într-un comunicat difuzat de preşedintele Comisiei, Monica Macovei. Cei 32 de candidaţi care au picat testul criteriilor de integritate au fost selectaţi dintr-o listă de nu mai puţin de 476 de nume analizate.

Acest număr nu înseamnă însă că integritatea celorlalţi 444 de candidaţi este garantată, ci că atâţia au întrunit majoritatea voturilor Comisiei de Etică, din care fac parte câte un reprezentant al formaţiunilor politice membre - Partidul Democrat Liberal, Partidul Forţa Civică, Partidul Noua Republică, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Federaţia Creştin Democrată - plus preşedintele Monica Macovei. Integritatea candidaţilor ARD rămâne o chestiune ce poate fi negociată între partidele membre, motiv pentru care cei 32 nu au fost eliminaţi imediat, ci numai 12. Potrivit unor surse ARD, aceştia sunt Cristian Poteraş, Aurică Brânduşe, Maria Căbălău, Pompiliu Budulan, Eugen Burcă, Andi Sorin Pandele, Florin Simion, Corina Negrilă, Mihai Rusu, Leonard Rusu, Mihai Cocaină (PNŢCD) şi Ioan Dumitru Puchianu (FC).

Printre cei respinşi de Comisia de Etică se mai numără şi Mircia Muntean, fost primar al oraşului Deva, care a pierdut alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean, deputatul Petru Movilă, cercetat pentru corupţie, Marinică Cazacu, suspectat de implicare într-o afacere cu contrabandă cu motorină, Doru Reşmeriţă, demis din funcţiia de şef al Inspectoratului Şcolar Galaţi - potrivit presei locale, din cauza legăturilor cu deputatul Boldea, aflat în arest prevetiv pentru corupţie - şi William Brânză, considerat un "abonat" la banii publici.

romanialibera.ro

Posted

Forţa Civică Galaţi aruncă în luptă doi candidaţi la parlamentare

În urma discuţiilor purtate în cursul zilei de marţi la Bucureşti la nivelul conducerii ARD, au fost bătute în cuie colegiile electorale care vor reveni Forţei Civice Galaţi, precum şi candidaţii formaţiunii politice care vor încerca pe data de 9 decembrie să câştige votul gălăţenilor. „Forţa Civică Galaţi are repartizate două colegii, şi anume colegiul 8 deputaţi, unde va candida Mirela Praisler, şi colegiul 4 Senat, unde am fost nominalizat să candidez eu”, ne-a declarat preşedintele Forţei Civice Galaţi, Constantin Telegan.

monitoruldegalati.ro

Posted

USL şi-a depus candidaturile la Biroul Electoral Judeţean

În sfârşit, s-a spart gheaţa candidaturilor la Biroul Electoral Judeţean. În vreme ce Alianţa România Dreaptă (ARD) încă mai scotoceşte şi negociază candidaţi, Uniunea Social Liberală şi-a încheiat socotelile şi şi-a înregistrat astăzi candidaturile la BEJ. În lista de candidaţi care a fost admisă şi afişată la sediul Biroului Electoral nu există surprize faţă de ceea ce USL a anunţat deja. Pentru funcţia de deputat candidează: Victor Paul Dobre (PNL) - Colegiul nr. 1, Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR) - Colegiul nr. 2, George Scarlat (PNL) - Colegiul nr. 3, Viorel Ştefan (PSD) - Colegiul nr. 4, Dan Nica (PSD) - Colegiul nr. 5, Florin Pâslaru (PSD) - Colegiul nr. 6, Lucreţia Roşca (PSD) - Colegiul nr. 7, Bogdan Ciucă (PC) - Colegiul nr. 8 şi Aurel Nechita (PSD) - Colegiul nr. 9. La Senat s-au înscris la linia de start: Ionel-Daniel Butunoi (PSD) - Colegiul nr. 1, Gheorghe Saghian (PSD) - Colegiul nr. 2, Paul Ichim (PNL) - Colegiul nr. 3 şi Eugen Durbacă (PC) - Colegiul nr. 4. Depunerea candidaturilor se încheie pe 30 octombrie, la miezul nopţii.

viata-libera.ro

Posted

Trei gălăţeni au primit aviz negativ din partea comisiei de etică a ARD

Cristian Rădulescu, Cristian Poteraş, William Brînză, Viorel Badea, Marinică Cazacu, Mircia Munteanu se numără printre cei 36 de candidaţi ARD avizaţi negativ de Comisia de etică, potrivit unui comunicat al Monicăi Macovei, în care se precizează că soluţionarea contestaţiilor revine copreşedinţilor. "Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a finalizat verificarea candidaţilor. Soarta celor cu aviz negativ este în mâna copreşedinţilor ARD", se arată în comunicat.

Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a finalizat verificarea celor 502 candidaturi transmise până pe 24 octombrie 2012, care aveau documentele complete. În urma evaluării, Comisia a decis prin vot să acorde aviz negativ pentru 36 de candidaturi, câteva dintre acestea fiind între timp înlocuite. Comisia de etica a analizat şi 4 contestaţii, menţionează sursa citată.

Pe baza analizei candidaturilor şi prin vot, Comisia de etică a dat aviz negativ pentru următorii 36 de candidaţi: Pandele Andi Sorin - Argeş, Cocaina Mihai - Argeş, Rusu Mihai - Bacău, Burca Eugen - Bacău, Ţirle Radu - Bihor, Ghilea Gavrilă - Bihor, Iacob - Strugaru Stelica - Botoşani, Rebenciuc Neculai - Botoşani, Puchianu Ioan - Dumitru – Braşov, Rădulescu Cristian - Bucureşti, Simion Florin - Bucureşti, Budulan Pompiliu - Bucureşti, Poteraş Cristian - Bucureşti, Negrilă Corina Daniela – Bucureşti, Anghel Nicolae – Constanţa, Gheorghe Florin – Constanţa, Brînză William - Diaspora, Badea Viorel – Diaspora, Stoica Ştefan Bucur – Dolj, Pasculescu Veta – Dolj, Ardeleanu Valeriu – Galaţi, Resmerita Doruleţ – Galaţi, Ciumacenco Nicuşor – Galaţi, Cazacu Marinică – Ialomiţa, Munteanu Mircia – Hunedoara, Branduse Aurica – Hunedoara, Movilă Petru – Iaşi, Cabalau Maria – Iaşi, Rusu Leonard – Iaşi, Surdu Gabriel – Iaşi, Bogaciu Ion – Ilfov, Militaru Lucian – Teleorman, Barbu Costel – Teleorman, Radu Anisoara – Tulcea, Oprescu Ion – Valcea, Iacob Alexandru – Vaslui.

Posted

PNŢCD vrea să-l înlocuiască pe Trif cu Trifan

Deşi democrat-liberalii au anunţat că au adjudecat Colegiul 9 Deputați din municipiul Galaţi - candidat din partea PDL fiind desemnat directorul ANRSC, Viorel Trif - la nici o săptămână, PNŢCD îi contrazice. George Codreanu, preşedintele PNŢCD Galaţi, susţine că formaţiunea politică pe care o conduce va primi de la PDL Colegiul 9 Deputați, în care ar urma să candideze omul de afaceri Petru Trifan - patronul Romprima Galaţi.

De cealaltă parte, surse din cadrul PDL ne-au spus că ţărăniştii gălăţeni vor adjudeca, conform negocierilor din conducerea ARD de la Bucureşti, Colegiul 4 Senat, în condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu a decis să cedeze PNŢCD colegiul lui Constantin Telegan.

Democrat-liberalii susţin că Petru Trifan nu este încântat de o candidatură în Colegiul 4 Senat şi solicită, în schimb, Colegiul 9 Deputați.

Petrişor Potec, înlocuit cu fostul primar Găinaru

Surse din mediul politic ne-au spus că o altă schimbare este pe cale să se petreacă în Colegiul 1 Deputați din judeţul Galaţi, care a revenit PDL, conform negocierilor. Consilierul judeţean Petrişor Potec va fi înlocuit cu Gheorghe Găinaru, fostul edil-şef al comunei Drăgăneşti, primar ales de şase ori. Democrat-liberalul va candida împotriva deputatului Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi.

nepasadegalati.ro

Posted

Resmeriţă şi Ciumacenco, mai păcătoşi politic decât Udrea şi Roberta Anastase!

Trei din candidaţii ARD Galaţi – Nicuşor Ciumacenco, Doruleţ Resmeriţă şi Valeriu Ardeleanu – nu au reuşit să obţină avizul de etică al comisiei conduse de Monica Macovei, organism care a verificat candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cei trei – candidaţi pentru un mandat de senator, în colegiul 3 şi de deputat în colegiile 6 şi, respectiv 5 – fac parte din cei 36 de aspiranţi ARD la un mandat legislativ care nu au corespuns principiilor etice ale Monicăi Macovei şi celorlalţi membri ai comisiei – Theodor Stolojan – PDL, Despina Munteanu – FC, Mihaela Vasilatii – PNTCD şi Ioan Greceanu – NR. Cei trei tineri candidaţi gălăţeni s-au făcut, probabil, vinovaţi de păcate politice mai grele decât cele ale cunoscuţilor Elena Udrea, Roberta Anastase şi Ioan Oltean, care, potrivit România Liberă, au scăpat la „mustaţă” de avizul negativ al comisiei de etică.

Reproşuri pentru Resmeriţă: incompetenţă, insubordonare, afacerile cu Boldea şi… mărcile de la Galmopan

Şeful Organizaţiei Judeţene, Doruleţ Resmeriţă, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul nr. 6, spune că „mi s-au adus la cunoştinţă nişte acuze, pe care comisia de etică le-a citit de prin presă, acuze la care eu m-am dus la Bucureşti şi am răspuns, lămurind problema. Mi s-a reproşat că am fost exclus din partid pe motiv de incompetenţă, dar le-am explicat că, uite, acum sunt competent, pentru asta am revenit! Apoi, mi s-a reproşat că am atacat partidul în campania electorală, lucru pe care l-am confirmat, dar am explicat şi contextul. Mi s-a mai reproşat asocierea pe care a făcut-o presa dintre numele meu şi cel al deputatului Mihai Boldea şi ultima acuzaţie, cea care m-a şocat, a fost că în calitate de director la Galmopan, am înregistrat 1.000 de mărci! Eu le-am explicat că nu sunt mărci germane, ci mărci înregistrate la OSIM; pentru care s-a plătit, deci totul e legal…”.

Ciumacenco: „Păcatul meu, că am fost pesedist…”

Nicuşor Ciumacenco, candidat pentru un mandat de senator în colegiul 3, spune că „pe mine nu m-a informat nimeni despre ce mi se reproşează, nu m-a chemat nimeni să dau explicaţii… Am înţeles de la colegul Ardeleanu că şi mie şi lui ni se reproşează că suntem traseişti, pentru că am făcut parte din PSD. Eu am ştiut dintotdeauna că ceva nu e în regulă să fiu membru PSD, dar acum chiar m-am convins! Dacă acesta este păcatul meu… în fine, e bine, totuşi, că doamna Udrea şi ceilalţi nu au probleme şi nu au primit şi ei aviz negativ, ca mine!”. Nu am reuşit să aflăm dacă lui Ciumacenco nu i s-a reproşat de către Comisia de Etică şi faptul că şi-a călcat cuvântul dat în finalul alegerilor locale, când a spus că nu va mai face politică niciodată…

În schimb, Comisia de Etică i-a reproşat şi lui Valeriu Ardeleanu tot „originea nesănătoasă”, adică proveninenţa de la PSD, partid pe care şi acesta l-a părăsit, alegând, în vară, să îl susţină la Primărie pe independentul (de la acea vreme) Ciumacenco.

Rămân sau nu candidaturile?

„Candidaturile rămân acestea care sunt… Ele se schimbă doar dacă unul din candidaţi nu mai vrea să candideze, dar avizul comisiei de etică este consultativ, nu anulează candidaturile, nici vorbă!”, dă asigurări Doruleţ Resmeriţă, preşedinte al PDL Galaţi.

Pe de altă parte, se pare că listele nu vor rămâne exact aşa cum au apărut până acum, în presă. Neoficial, încă mai sunt variante de modificări, mai ales în contextul în care după retragerea candidaturii lui Constantin Telegan pentru Senat 4, varianta înlocuitoare – Petru Trifan – ar putea să nu mai fie viabilă (căci Trifan ar prefera un mandat de deputat, de pildă cel pe care îl râvneşte Viorel Trif, în colegiul 9), caz în care tot PDL va propune un candidat – posibil Mihai Turcu. În plus se vorbeşte şi despre posibila înlocuire a lui Petrişor Potec – Colegiul 1 Deputaţi – cu fostul primar al Drăgăneştiului, Gheorghe Găinaru.

Indiferent dacă scenariile de mai sus se vor confirma sau nu, săptămâna viitoare, teoretic, ar trebui ca lista ARD Galaţi să fie „bătută în cuie”, după validarea şi analiza Biroului Permanent Naţional, care are programată o şedinţă şi duminică.

În condiţiile în care avizul Comisiei de Etică este unul consultativ şi se bazează mai mult pe cancanuri de imagine decât pe cazuri clare de corupţie, povestea Comisiei – Macovei se reduce la o furtună într-un pahar cu apă. Este, mai degrabă, un fel de reclamă negativă care tot reclamă este, mai ales în această perioadă preelectorală.

presagalati.ro

Posted

Telegan nu a fost vrut de centru! Doar Mirela Praisler va intra în campanie

Profesoara Mirela Praisler a rămas singurul candidat al Forţei Civice care va merge mai departe în bătălia pentru parlamentare. Potrivit unor surse din cadrul partidului, candidatura preşedintelui Constantin Telegan nu a fost acceptată. „Aproape sigur, singurul candidat al FC este doamna Praisler. Decizia a fost luată undeva la centru. Candidaturile doamnei Praisler şi domnului Telegan au fost în discuţie toată săptămâna trecută. A venit semnal categoric de sus că doar doamna Praisler intră în campanie”, ne-a declarat sursa. Profesoara Mirela Praisler va candida în Colegiul 8 de deputat, iar miercuri va fi lansată oficial de către partidul lui MRU de la Galaţi.

viata-libera.ro

Posted

Tribunalul Galaţi anulează hotărârea BEJ privind candidatura deputatului Florin Pâslaru

Hotărârea Biroului Electoral Judeţean privind candidatura deputatului USL Florin Pâslaru a fost anulată, potrivit unei decizii a Tribunalului Galaţi care a admis acţiunea unei persoane, dar şi cererea de intervenţie a Agenţiei Naţionale de Integritate, ce a stabilit că parlamentarul e incompatibil.

Săptămâna trecută, Elenina Nicuţ a solicitat Tribunalului Galaţi anularea hotărârii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) prin care candidatura lui Florin Pâslaru a fost admisă şi înregistrată. Contestaţia se referă şi la Uniunea Social Liberală (USL), pentru că a acceptat ca Florin Pâslaru să candideze pentru un nou mandat de deputat, în pofida unei decizii privind incompatibilitatea în care s-ar afla.

La rândul său, ANI a făcut cerere de intervenient în cauză, solicitare ce a fost admisă de instanţă.

Luni, Tribunalul Galaţi a judecat acţiunea lui Nicuţ şi ANI, în final admiţându-le, astfel că hotărârea BEJ privind candidatura lui Pâslaru este nulă.

Hotărârea Tribunalului Galaţi este irevocabilă, constituind un precedent în domeniul incompatibilităţilor.

Candidatura lui Florin Pâslaru a fost respinsă de Tribunalul Galaţi

Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis contestaţia formulată de Elenina Nicuţ, avocată în Baroul Argeş, împotriva candidaturii lui Florin Pâslaru. Judecătorii au decis că Florin Pâslaru nu poate candida în Colegiul nr. 6 pentru un mandat de deputat la alegerile din decembrie. Candidatura lui Pâslaru a fost contestată atât de avocata Elenina Nicuţ, cât şi de Doruleţ Resmeriţă, liderul PDL Galaţi şi principalul contracandidat al deputatului PSD în Colegiul nr. 6. Magistraţii Tribunalului au admis şi contestaţia lui Resmeriţă. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Galaţi. „Recursul trebuie judecat în termen de 24 de ore, aşa prevede legea electorală în astfel de situaţii”, ne-a explicat judecătorul Doru Benescu, preşedintele Biroului Electoral Judeţean.

Florin Pâslaru dorea să candideze pentru al doilea mandat de deputat în Parlamentul României. Colegiul nr. 6 ales de Pâslaru pentru a candida cuprinde zona centrală a oraşului, zona veche, Mazepa şi Ţiglinele pe un aliniament până la strada Saturn şi Sud de Bulevardul Coşbuc. Deputatul Florin Pâslaru nu a putut fi contactat până la această oră pentru a oferi un punct de vedere.

viata-libera.ro

Posted

Senatorul Marius Necula a demisionat din PDL şi va candida din partea PP-DD

Senatorul PDL Marius Necula a anunţat, luni, că a demisionat din partid şi va candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie din partea PP-DD, pentru un nou mandat de senator, într-un colegiu din judeţul Brăila. "Cu regret şi sincer îmi pare rău, am demisionat din PDL. Nu mă mai pot regăsi în acest proiect politic. Sunt oameni în PDL stimabili, dar conducerea organizaţiei a fost predată echipei Boldea", a spus acesta.

Senatorul a explicat că motivul pentru care demisionează atât de târziu din PDL este legat de ceea ce se întâmplă cu organizaţia judeţeană PDL Galaţi, care a fost predată «echipei Boldea»". "Preşedintele interimar al organizaţiei, Doru Răzmeriţă, stă de trei ani într-unul dintre apartamentele cu cântec ale domnului Boldea. Mai mult, acum două zile, DIICOT a început să facă percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală. După trei ani de luptă cu Boldea, toată echipa Boldea care făcuse un pas în spate este acum la conducerea organizaţiei Galaţi", a subliniat parlamentarul.

Marius Necula a mai arătat că la organizaţia municipală a PDL Galaţi preşedinte este fostul viceprimar PSD, "care la începutul anului înjura PDL şi pe Traian Băsescu, la mijlocul anului a candidat independent pentru primărie, iar acum s-a reprofilat şi înjură PSD-ul". "Nu mai vorbim de faptul că şi Nicuşor Ciumacenco este subiectul unui dosar privind inginerii financiare cu terenuri. Am aşteptat, a fost chiar şi o scrisoare de protest a organizaţiei vizavi de numirea celor doi, dar nu a fost nicio reacţie. Am avut speranţă că măcar decizia Comisiei de etică, condusă de Monica Macovei, va fi una corectă, dar, deşi cei doi au primit un aviz negativ, se regăsesc în continuare pe listele PDL-ului", a adăugat Necula.

El a explicat că se cunoaşte de mai multă vreme cu jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan şi că acesta i-a făcut propunerea să candideze din partea PP-DD, la Brăila. "Am tot ezitat. Am spus nu în primă fază. Nu am fost hotărât până acum, dar voi candida pe listele PP-DD, tot pentru un mandat de senat, în judeţul Brăila", a conchis senatorul.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.