Jump to content

Un corp al Şcolii nr. 15 stă să cadă


Recommended Posts

Posted

Un corp al Şcolii nr. 15 stă să cadă

Nu toate şcolile sunt pregătite să-şi primească în siguranţă elevii pe 17 septembrie. Şcoala generală nr 15. de pe strada Cernat este pe jumătate pregătită. Unul dintre corpurile şcolii este plin de găuri, iar pereţii sunt proptiţi de schele. Deşi despre problema unităţii de învăţământ se ştie încă de acum doi ani, nu a fost alocat niciun leu pentru consolidare şi nici nu a fost solicitat aviz sanitar. „Nu s-a mai cerut autorizarea sanitară pentru corpul B al Şcolii 15 pe motiv că nu se mai desfăşoară activităţi în acesta, dar au existat informaţii conform cărora anumite activităţi şcolare au mai avut loc acolo”, a declarat dr. Valentin Boldea, director DSP Galati.

Luminiţa Taciuc, directorul şcolii, susţine că a sesizat situaţia, dar nici până acum nu s-a rezolvat nimic. „Este periculos, ce să spun. Nici fonduri să facem un gard împrejmuitor al zonei periculoase nu am găsit. M-am acoperit de hârtii, dar încă nu am rezolvat”. Elevii care învăţau în corpul B, cel care stă să se prăbuşească, cât şi cei din clasa 0 au fost mutaţi în corpul A al clădirii sau într-o sală a unei grădiniţe din zonă.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi susţin că în 2012 şcoala nu a fost cuprinsă în bugetul de investiţii al Primăriei, dar că se vor face eforturi ca după un studiu de fezabilitate să se găsească şi bani.

presagalati.ro

Posted

Anul şcolar începe cu pericol de prăbuşire în curtea şcolii

Dacă pentru mulţi directori şi părinţi începutul de an pune pe tapet pregătirea claselor pregătitoare sau a reamenajării sălilor de clasă, la o şcoală din Galaţi se pune serios problema pericolului de prăbuşire. Este vorba de un corp de clădire al Şcolii nr. 15 care este plin de găuri în pereţi şi proptit de ochii lumii, dar care stă să cadă peste copiii care, de pe 17 septembrie, vor intra pe poarta şcolii. Corpul B al Şcolii 15 aşteaptă de doi ani de la Primăria Galaţi bani pentru consolidare. Între timp nu numai că nu s-a alocat niciun ban, dar nu s-au găsit fonduri nici măcar pentru realizarea unui gard de protecţie astfel încât cărămizile desprinse să nu cadă în capul copiilor. Povestea care riscă să devină una de groază a început acum doi ani, atunci când corpul B al Şcolii 15 s-a surpat odată cu strada, în urma unei avarii la ţevile de apă. Strada a fost reparată, dar corpul B al şcolii s-a deteriorat de la un an la altul, iar acum stă să cadă. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi avea informaţii că în acel corp s-au ţinut cursuri deşi nu mai exista de mult autorizare sanitară. „Nu s-a mai cerut autorizarea sanitară pentru corpul B al Şcolii 15 pe motiv că nu se mai desfăşoară activităţi în acesta, dar au existat informaţii conform cărora anumite activităţi şcolare au mai avut loc acolo”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

„E pericol de moarte”

Asta spun oamenii din zona Şcolii 15. Ba chiar bagă mâna în foc că au văzut uneori elevi intrând sau jucându-se lângă clădirea plină de găuri şi instabilă. Unii şi-au şi mutat copiii de la acea şcoală de teama prăbuşirii. „Mai ales pentru elevi e foarte periculos. Că i-am mai văzut intrând şi în clădire. Dar şi cei care ies în recreaţie sau ies de la şcoală şi merg pe lângă ea se pot trezi cu clădirea în cap. Pe nepoţii mei i-am şi mutat la altă şcoală, că ne era teamă să nu le pice cărămizi”, spunea Gheorghe Ariton, un locuitor al zonei, care şi el se cam teme să meargă pe lângă partea instabilă a clădirii.

„Nici pentru împrejmuirea zonei periculoase nu sunt bani”

Luminiţa Tcaciuc, directoarea şcolii, susţine că a sesizat situaţia, dar nu s-a rezolvat nimic, deşi au trecut aproape doi ani. Acum se face un studiu de fezabilitate şi, dacă vin bani la rectificare, speră să ajungă şi pentru corpul B al Şcolii 15. Dar şi aşa ar dura 18 luni. Nu va mai ţine cursuri în clădirea instabilă, dar se teme şi ea să nu se prăbuşească. „Este periculos, ce să spun... Nici fonduri să facem un gard împrejmuitor al zonei periculoase nu am găsit. M-am acoperit de hârtii, dar încă nu am rezolvat”, a precizat Luminiţa Tcaciuc, director Şcoala nr. 15 Galaţi. Elevii care învăţau în corpul B, cât şi cei din clasa zero au fost mutaţi în corpul A al clădirii sau într-o sală a unei grădiniţe din zonă. Primăria Galaţi susţine că în 2012 şcoala nu a fost cuprinsă în bugetul de investiţii al Primăriei, dar că se vor face eforturi ca după un studiu de fezabilitate să se găsească şi bani. Este sigur că nici la acest început de an şcolar corpul B nu va fi reparat şi nici împrejmuit, aşteptând parcă momentul să cadă peste vreun ghinionist.

monitoruldegalati.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.