Jump to content

Falimentul Hortigal - Cum s-a distrus reţeaua de aprozare a Galaţiului


Recommended Posts

Posted

Falimentul Hortigal - Cum s-a distrus reţeaua de aprozare a Galaţiului

* De la o întreprindere cu ferme, depozite vaste şi magazine, Hortigal SA a ajuns o ruină * Mai mulţi oameni de afaceri au luptat ani buni ca să-şi însuşească patrimoniul societăţii * Înainte să se privatizeze şi să devină o afacere de succes, Hortigal SA a fost distrusă de zeci de procese judiciare şi executări silite

Hortigal SA era la finele anilor '90 una dintre cele mai mari întreprinderi din judeţ, cu ferme proprii, magazine de desfacere şi spaţii de depozitare întinse pe mai mult de 10 hectare. Numărul angajaţilor depăşea 200 de persoane, iar 90 la sută dintre acţiuni aparţineau la acea vreme statului. Teoretic, cu greu s-ar fi putut anticipa o prăbuşire a societăţii. Cu toate astea, Hortigal SA a ajuns să aibă datorii la Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) şi apoi la SC Galinvest SA şi SC Makinvest Com SA, firme aparţinând fraţilor Herescu. După ani de lupte în justiţie, Hortigal SA mai există acum doar pe hârtie, în procesele de faliment care încă se mai judecă.

Ce a fost Hortigal SA?

Înfiinţată cu un capital social de peste un milion de lei - pe o parte dintre terenurile fostei Întreprinderi Legume Fructe (I.L.F.) care a funcţionat în perioada pre-decembristă pe circa 150 de hectare - Hortigal SA a intrat în evidenţele Registrului Comerţului pe data de 4 decembrie 1992. Firma avea, în 1999, 245 de angajaţi şi spaţii de depozitare de circa 12,7 hectare. Cele mai mari depozite fuseseră amenajate pe Calea Prutului, nr. 9 şi pe strada "9 Mai" din cartierul Micro 13. Infrastructură exista nu doar în spaţiile de depozitare, ci au fost realizate inclusiv drumuri şi linii de tramvai pentru transportul de marfă de la depozitele de pe Calea Prutului până în Piaţa Centrală. La conducerea Hortigal SA au venit, pe rând, Gheorghe Papatraian, Victor Honciu (ulterior director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), Pompiliu Giurgea şi alţii.

Creditele - începutul sfârşitului

În anul 1993, Hortigal SA a contractat un credit, în baza contractului 3287/14.09.1993, de la Banca Agricolă, cu o valoare totală de 95.000 lei. Scopul declarat al creditului era demararea achiziţiilor pentru constituirea rezervelor de toamnă-iarnă, iar garantia împrumutului era reprezentată de produsele care urmau să fie vândute. Din păcate, societatea nu a reuşit să-şi achite creditul şi s-a ajuns la executare silită, însă procedura nu a putut fi dusă până la capăt pentru că s-ar fi blocat toate operaţiunile de vânzare-cumpărare. Paradoxal, din suma totală contractată pentru împrumut, firma a folosit doar circa 40.000 lei. Ulterior, Hortigal a mai contractat un credit de la Bancoop, la plata căruia s-a procedat, însă, după 1997.

Loviturile de graţie

Până în 1997, creditul neplătit a acumulat penalităţi, astfel că datoria Hortigal SA către Banca Agricolă a ajuns la 250.000 lei. Cum Hortigal nu a plătit şi nici banca nu avea produse pe care să le confişte, s-a ajuns în instanţă. Banca Agricolă nu a reuşit să-şi recupereze banii, aşa că, în cele din urmă, a cesionat datoria către Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB), pe 17 decembrie 1999, în baza contractului cu numărul 337600. Au urmat alte procese, dar nici AVAB nu a reuşit să scoată banii de la Hortigal SA, aşa că aşa că pe data de 7 noiembrie 2000, a cesionat creanţa către Galinvest SA.

Firma privată a reuşit să executate silit Hortigal SA - însuşindu-şi întregul patrimoniu în anul 2000 - dar Tribunalul Galaţi a anulat efectele acestei proceduri. Ulterior, Galinvest nu mai putea cere executarea silită a Hortigal SA. Potrivit art. 35 din legea 64/1995 „nu vor fi primite de tribunal cererile de reorganizare ale debitorilor, care în ultimii 5 ani precedenţi au mai făcut o astfel de cerere sau au fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori”. Putea cere, însă, executarea silită firma Makinvest com SRL, firmă aparţinând tot fraţilor Herescu. S-a judecat o nouă serie de procese şi în anii următori. În anul 2001, prin Decizia Civilă nr. 212/12.06.2001, Curtea de Apel Galaţi a decis, practic, lichidarea Hortigal SA.

Procesele au continuat, iar acţiuni judiciare în care Hortigal SA este parte sunt încă în curs.

Întreprinderea pierdea zeci de mii de lei anual

Anul 1999 a reprezentat începutul sfârşitului pentru SC Hortigal SA. Cifra de afaceri a firmei a crescut continuu până în 2001, dar nu au sporit şi veniturile. Dimpotrivă, acestea au scăzut continuu în 2000 şi 2001, în timp ce cheltuielile şi datoriile au fost în creştere. Încă din 1999, Hortigal înregistra pierderi, dar situaţia părea să fie sub control. Hortigal avea venituri de 1.224.890 lei, cheltuieli de 1.257.562 şi datorii de 1.091.326. Pierderea netă înregistrată de firmă era de 32.672 lei. Balanţa s-a dezechilibrat în anul următor, veniturile firmei au scăzut cu peste 400.000 lei, iar datoriile s-au adâncit. Pierderea netă a firmei a crescut cu peste 610.000 lei. Tendinţa s-a păstrat şi în anul următor, când Hortigal a mai pierdut peste 72.000 lei. Parte din pierderi s-au datorat plăţii creditului către Bancoop. Condiţiile erau oricum nefavorabile dezvoltării economice şi din cauza popririlor aplicate pe conturile Hortigal SA, din pricina datoriilor către Banca Agricolă, AVAB sau firmele private.

Am adăuga aici şi managementul defectuos, care a scos societatea dintr-o piaţă pe care la un moment dat avea poziţia dominantă. Încă nu a fost lămurit modul cum o parte dintre fostele aprozare au fost vândute către apropiaţi ai conducerii firmei de stat. La fel cum a rămas în ceaţă şi "performanţa" ca Hortigal să raporteze deprecieri de până la 90% din marfă în cursul depozitării. Oficial, marfa (vorbim aici de mii de tone de cartofi, ceapă, morcov etc) s-a stricat. Neoficial însă, vânzările la negru, în beneficiul şefilor de depozite, au fost punctul de plecare al altor afaceri - concurente - în domeniu. Însă despre acest subiect vor reveni în ediţiile viitoare.

Privatizarea ar fi adus bani buni în judeţ

În cazul în care Hortigal SA s-ar fi privatizat începând cu anul 2000, întreprinderea ar fi fost acum un complex agricol de ferme, cu linii de producţie şi distribuţie şi ar fi asigurat, probabil, cel puţin câteva sute de locuri de muncă.

Din nefericire, patrimoniul vast al Hortigal SA a atras atenţia mai multor afacerişti şi oameni politici locali, care au preferat să ducă, timp de ani buni, lupte pentru însuşirea bunurilor Hortigal SA. În condiţiile în care, în prezent, fermierii gălăţeni reuşesc cu greu să îşi înfiinţeze ferme de doar câteva hectare, Galaţiul a pierdut un complex agricol ce putea fi dezvoltat uşor şi ar fi putut aduce în judeţ sume importante de bani.

viata-libera.ro

Posted

Autorul e sigur de sume? Sunt infime, sub nivelul unui salariu de la momentul acela, oricare ar fi el (1993, 97 etc.). Sa te duci la banca (Agricola, de ex.) sa iei 95.000 lei credit in 1993 e ridicol. Iar datoria de 250.000 din '97 nici macar nu mai trebuie discutata...

PS Poate cineva le-a convertit in lei noi, dar nu asa se procedeaza.

  • 1 year later...
Posted

Lichidarea societăţii Hortigal a fost anulată de judecători

* Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au concluzionat că Tribunalul a dispus în mod greşit radierea societăţii şi că situaţia patrimoniului nu a fost clarificată * Ca atare, întreg procesul de lichidare trebuie reluat, lucru aproape imposibil pentru că o bună parte din bunurile vizate nu mai există

 

După mai bine de 12 ani de la declanşarea procedurii falimentului societăţii Hortigal SA Galaţi, declarată "decedată" de Tribunal, o decizie a Curţii de Apel întoarce totul cu susul în jos. Mai exact, completul de trei magistraţi de la Curte, în calitate de instanţă de control, a desfiinţat decizia Tribunalului Galaţi prin care se închisese procedura insolvenţei şi se dispunea radierea acestei societăţi din Registrul Comerţului. Cei trei judecători au trimis dosarul Tribunalului, reproşându-le colegilor lor că nu au verificat susţinerile şi actele depuse de către părţile din acest proces, deschis în 2001.
Documentele arătau că procedura nu se putea închide atâta vreme cât Hortigalul mai avea bunuri care puteau fi valorificate. Magistraţii Curţii îşi justifică decizia vorbind în special despre imobilul din strada Henri Coandă nr. 26, unde în trecut funcţiona o fabrică de sucuri. Judecătorii taxează dur modul în care Tribunalul a închis procedura falimentului societăţii, care a fost făcută fărâme pentru datorii mult mai mici decât patrimoniul existent şi evaluat în 2001, când Hortigalul se pregătea de privatizare, la 46 de miliarde de lei vechi.
Pentru cei care nu ştiu, precizăm că Hortigal SA este fosta întreprindere de legume şi fructe a judeţului, care includea şi toate aprozarele din oraş şi care a deţinut, mai bine de cinci decenii, monopolul comerţului de profil din Galaţi. În afara vastei reţele comerciale, firma avea şi 211 hectare de teren (situat în intravilanul şi extravilanul localităţilor Galaţi, Vânători şi Hanu Conachi) pe care le  exploata prin intermediul a patru ferme.
Pentru a vă face o idee cu privire la patrimoniu, trebui să ştiţi că acolo unde funcţiona sediul central al Hortigal se află acum discoteca Divino. Un mare depozit de legume funcţiona pe terenul din spatele staţiei Petrom din bariera Traian, care a intrat în circuitul imobiliar (este integral parcelat şi construit). Zeci de hectare de sere se mai aflau la Hanu Conachi (chiar în interior localităţii), precum şi la Vânători (în continuarea aeroportului Aviasan). Toate aceste terenuri sunt acum în proprietatea unor firme private, în urma unor tranzacţii controversate, despre care "Viaţa liberă" a scris în toamna trecută.

"Judecătorul n-a intrat în cercetarea fondului"

Susţinerile magistraţilor sunt cât se poate de clare. "Curtea constată că judecătorul fondului a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dispunând în mod nelegal închiderea procedurii insolvenţei, în condiţiile în care existau bunuri de valorificat şi creanţe aparţinând debitoarei SC Hortigal SA Galaţi”, scriu judecătorii Curţii de Apel Galaţi, în decizia care a răsturnat toate actele făcute de-a lungul a mai bine de 11 ani. "Nu a analizat şi nici nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de către creditoarea Prodas, constând în expertiza contabilă şi inventarierea bunurilor aparţinând debitoarei (Hortigal, n.a.), judecătorul cauzei nu a analizat în drept şi în fapt susţinerile creditorilor recurenţi...", sunt alte reproşuri ale instanţei de control la adresa Tribunalului.
Curtea mai atrage atenţia şi asupra faptului că acum această instanţă trebuie să verifice tot ce avea de încasat Hortigalul la data întocmirii actului de adjudecare din 7 mai 2002. Acest act de adjudecare a făcut ca toate bunurile Hortigalului - clădiri, maşini, creanţe, disponibilităţi băneşti, procese pe care le avea societatea în ceea ce priveşte proprietatea asupra terenurilor - să treacă în patrimoniul Makinvest, în schimbul a 22 de miliarde de lei vechi. Actul de adjudecare a fost făcut de executorul Dumitru Viţelaru şi a fost contestat de mai multe părţi, fiind anulat definitiv în cele din urmă.
Totuşi, se pare că acest lucru nu a contat deloc. Aşa cum nu a contat, în mai 2002, la momentul adjudecării, că de aproape un an de zile - 21 iulie 2001 - asupra Hortigalului plana decizia Tribunalului de declanşare a falimentului, lucru care, potrivit Legii insolvenţei, ar fi trebuit să oprească orice executare silită. Lucru, pe care, de altfel, şi Curtea de Apel îl evidenţiază acum, după mai bine de 11 ani de la producerea "cutremurului Hortigal".
De remarcat este faptul că odată casată decizia prin care Hortigal urma să fie radiată, totul se întoarce la Tribunal, unde trebuie ca lucrurile să se clarifice, un alt judecător fiind acum desemnat să facă asta. Magistraţii instanţei de control au dispus ca Tribunalul să analizeze toate sentinţele şi deciziile la care a făcut referire Curtea, situaţia bunurilor Hortigal, inventarierea lor, să dispună ca lichidatorul să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti pronunţate în acest dosar, să se verifice creanţele pe care le avea de încasat Hortigal la data întocmirii actului de adjudecare.

Un faliment controversat

Povestea insolvenţei Hortigalului este simplă. În 1993, firma a luat un împrumut de 950 de milioane de lei vechi de la Banca Agricolă, garantat cu patrimoniul societăţii. Pentru că a recuperat doar 397 de milioane de lei vechi, banca a declarat creditul neperformant şi l-a încredinţat AVAB (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare). AVAB a calculat dobânzile la acest credit şi l-a cesionat către Galinvest, suma fiind de 2.497.000.000 de lei vechi. Printr-un protocol, Galinvest a transmis patrimoniul său către Makinvest, care a preluat şi această datorie, cerând executarea silită a Hortigal, care a fost acceptată de către Judecătoria Galaţi pe 22 martie 2002, pentru suma de 22 de miliarde de lei vechi, deşi patrimoniul societăţii era evaluat la puţin peste 46 de miliarde de lei vechi.
Toate căile de atac făcute împotriva acestei executări s-au soluţionat prin hotărâri judecătoreşti care au impus ca lucrurile să fie puse în situaţia de dinainte de 7 mai 2002, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată. Toate acestea reies din cele 11 volume ale dosarului falimentului Hortigal.

Lichidatorul se justifică

Ultimul din cei şase lichidatori care trebuie să ducă la îndeplinire "poruncile" Curţii este MG Expert SPRL Galati, mai exact Mihai Giosan. Acesta ne-a făcut cunoscut faptul că a preluat acest dosar pe 1 iulie 2005, la patru ani de la deschiderea procedurii falimentului. Giosan nu exclude faptul că documentarea anevoioasă, din cauza multitudinii volumelor ce compun acest caz, ar fi putut duce la luarea unor măsuri nu dintre cele mai bune.
„Toate măsurile luate de lichidatorul judiciar au fost supuse controlului judecătoresc, dar mai ales verificate, sub aspectul oportunităţii, de către adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor”, ne-a precizat Mihai Giosan, într-un răspuns amplu, trimis la redacţie. Măsurile, mai susţine lichidatorul, au fost supuse căilor de atac şi de „fiecare dată acestea nu au suferit schimbări esenţiale”.
Acesta ne-a mai făcut cunoscut că cele trei societăţi, care constituie şi comitetul creditorilor, SC Makinvest Com SRL, SC Alcom SA şi SC Galmopan, au achitat bugetului statului aproape 20 de miliarde de lei vechi. „Acea creanţă dobândită de SC Galinvest SRL Galaţi, conform contractului de cesiune de creanţă, de la AVAB Bucureşti, era supusă dispoziţiilor 1391 Cod Civil şi are ca efect principal subrogarea în toate drepturile principale şi accesorii ale creditorilor cedenţi. Aşa s-a ajuns ca SC Makinvest Com SRL, succesoarea Galinvest SRL, să deţină şi să fie înscrisă în tabelul creanţelor cu suma de 36.060.513.426 de lei, creanţă garantată cu patrimoniul SC Hortigal SA. Această creditoare a achitat apoi integral creanţa AJOFM Galaţi în sumă de 1.685.819.446 lei, creanţa Casei de Asigurări de Sănătate în valoare de 1.832.807.879 de lei şi creanţa către SC Electrica SA în sumă de 319.800.220 de lei. Toate aceste unităţi bugetare au cesionat dreptul lor de creanţă către SC Makinvest Com SRL. Aşa a fost posibil ca, prin decizia din 19 martie 2006 a Tribunalului Galaţi, să se dispună schimbarea în tot a sentinţei apelate nr. 7108 din 23 august 2002 a Judecătoriei Galaţi, prin care se dispusese anularea actului de adjudecare şi a procesului verbal din 7 mai 2002 din dosarul de executare nr. 60 din 21 martie 2002”, ne-a scris Mihai Giosan.
Facem precizarea că decizia din 2006 despre care vorbeşte lichidatorul vine la patru ani după ce trei instanţe au impus în 2002 prin deciziile lor reîntoarcerea la momentul de dinaintea executării silite, fără ca acest lucru să se mai întâmple. Faptul este precizat acum şi de Curtea de Apel, în hotărârea din iunie 2013, care le şi enumeră - Judecătoria, sentinţa 3667 din 15 aprilie 2002; Tribunalul, decizia 493 din 30 mai 2002; Curtea de Apel, hotărârea 1205 din 27 septembrie 2002.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.