Fondul clasei, înlocuit cu "donaţiile" părinţilor

[dcp100168]

Fondul clasei, înlocuit cu "donaţiile" părinţilor

Nu mai este niciun secret faptul că şcoli de renume din Galaţi reuşesc, de la an la an, să îşi modernizeze clasele şi cu banii părinţilor elevilor. De la strictul necesar - uniforme, caiete speciale - şi până la „fiţe” de genul laptop, plasmă la clasă sau, mai nou, tabletă „pentru doamna”, toate investiţiile se fac, în general, cu banii pe care părinţii îi dau la „fondul clasei”. O noţiune care, legal, nu există, dar care în realitate nu lipseşte din vocabularul nici unui cadru didactic.

Problema este că în timp ce la şcolile de cartier - unde nivelul financiar al părinţilor este modest - contribuţia ajunge la maxim 100 de lei, la şcolile „de centru”, aceasta creşte chiar şi de zece ori!

Donaţie de părinte la Pedagogic - 900 de lei pentru termopane şi rechizite

Recent, în oraş au început să se audă zvonuri potrivit cărora la Liceul Pedagogic din Galaţi se cer sume de circa 900 de lei pentru fondul clasei, respectiv, 450 de lei pentru termopane şi alţi 425 de lei pentru rechizite! Cei care vorbesc despre aşa ceva nu şi-ar declina identitatea din motive lesne de înţeles: totul s-ar afla până la urmă şi cel care ar avea de suferit, până la urmă, ar fi tot copilul.

„Ştiu că înainte de orice început de an şcolar, învăţătoarea discută cu părinţii şi le spune cam ce ar mai fi nevoie în clasă: termopane, parchet, băncuţele, să se înlocuiască blaturile. Sigur că băncuţele ar putea fi folosite şi neînlocuite, dar uneori părinţii insistă ca toate să fie noi… De fiecare dată după ce se discută despre ce este nevoie, se fac calcule şi părinţii contribuie cu bani. Dar nimeni nu le bagă mâna în buzunar, ei dau de bunăvoie. Lucrările sunt finanţate prin donaţie”, ne-a explicat profesorul Mitică Dudău, fost director al Liceului Pedagogic. Acesta a confirmat că anul trecut s-au instalat, prin această modalitate de finanţare, geamuri termopane la două clase şi că la una din clase au ieşit chiar discuţii, pentru că nu toţi părinţii au fost de acord cu banii pe care ar fi trebuit să îi dea - cam 600 de lei: „Am înţeles că în acel caz, un părinte a luat decizia de a înlocui termopanele fără să consulte şi ceilalţi părinţi şi când li s-a pus factura în faţă, unii nu au vrut să plătească. Pe de altă parte, uneori, părinţii elevilor sunt oameni cu situaţii financiare foarte bune care se oferă să sponsorizeze integral lucrările de amenajare ale clasei, iar restul părinţilor poate chiar nici să nu dea bani”.

Învăţământ gratuit doar cu numele

Despre amenajarea claselor cu banii părinţilor se tot aude; aşa s-a întâmplat şi la CNVA, unde clasele şi-au înlocuit parchetul (pus de alţi părinţi) care prinsese mucegai. Aşa se întâmplă şi la Liceul Pedagogic - Colegiul Naţional Costache Negri, unde tâmplăria geamurilor şi uşilor este atât de veche, încât iarna, dacă temperatura de afară coboară sub 5 grade celsius, elevii sunt trimişi acasă, să nu îngheţe prin clase. Ca şi în cazul CNVA - care suferă de aceeaşi problemă a tâmplăriei vechi de 100 de ani - Pedagogicul este clădire de patrimoniu şi nici măcar tâmplăria nu se schimbă uşor, ci cu proiecte şi foarte, foarte mulţi bani. De pildă, proiectul de reabilitare şi modernizare al Colegiului Naţional Costache Negri - proiect care prevede schimbarea sistemelor de încălzire, a instalaţiilor electrice şi înlocuirea tâmplăriei din lemn cu cea de termopan - era estimat, în 2008, la 4,3 milioane lei şi, până acum, Primăria nu a alocat decât 350.000 de lei.

La fel, proiectul de înlocuire a tâmplăriei de la CNVA era estimat în 2011 la 550.000 de lei, însă până acum nu s-a alocat niciun leu, licitaţia fiind blocată în instanţă.

În lipsa banilor care să îmbunătăţească condiţiile din şcoli, unde învăţământul de stat este doar teoretic, gratuit, părinţii fac orice pentru ca proprii copii să nu sufere de frig în timp ce învaţă.

Cu siguranţă că sălile de clasă ale şcolilor româneşti nu sunt ca la carte. Cu siguranţă că alocările financiare de la Primărie nu sunt suficiente. Şi cu siguranţă că niciun învăţător nu bagă mâna în buzunarul părintelui, pentru ca sala de clasă să arate foarte bine. Pe de altă parte, există - pe bună dreptate - frustrarea unor părinţi care, deşi nu au salarii uriaşe sunt nevoiţi să „ţină pasul” cu donaţiile celor cu dare de mână pentru care 1.000 de lei pentru începutul unui an şcolar nu înseamnă foarte mult.

Cu siguranţă că părintele pus într-o astfel de situaţie ar putea alege să nu contribuie cu această sumă, însă temerea este că la un moment dat „neimplicarea” financiară se va afla, iar elevul respectiv va fi marginalizat fie de ceilalţi copii din clasă, fie de învăţătoare.

Iar până când autorităţile locale nu vor asigura fonduri necesare astfel încât clasele să nu mai necesite „îmbunătăţiri” din partea părinţilor, metoda „donaţiei de voie de nevoie” va continua.

presagalati.ro