Jump to content

Medicamentele nu se scumpesc


Recommended Posts

Posted

Medicamentele nu se scumpesc

* Dar ar putea să dispară din farmacii

Informaţiile potrivit cărora deprecierea monedei naţionale în raport cu euro şi cu francul francez va determina scumpirea medicamentelor din import (ponderea produselor indigene fiind de cel mult 30 la sută) au determinat Ministerul Sănătăţii să precizeze printr‑un comunicat de presă că: "Pe parcursul lunii februarie, va fi încă în vigoare un ordin care stabileşte nivelul preţurilor la medicamente, valabil până pe 29 februarie 2008. În răstimpul până la expirarea ordinului, ministerul va purta discuţii cu cei interesaţi (Asociaţia Importatorilor de Medicamente n.a.) pentru a găsi soluţii de asigurare a produselor farmaceutice necesare populaţiei la preţuri cât mai mici. Având în vedere că, ani de zile, adaosul comercial a fost substanţial şi că, în continuare importatorii practică un adaos de peste 8,5 la sută, ministerul apreciază că există încă rezerve, mai ales la importatori, pentru a suporta deprecierile temporare ale cursului leu ‑ euro şi leu ‑ alte valute".

Nu de aceeaşi părere sunt şi importatorii. Discutând cu reprezentantul unui important depozit farmaceutic din Galaţi (filială a unuia dintre principalii importatori) acesta ne‑a declarat (dorind să‑şi păstreze anonimatul) că: " În prezent, încă mai facem importuri în euro la un curs de 37.000 lei şi suntem obligaţi să vindem la un curs (impus prin ordinul ministerului) de 32.000 lei. Aşadar, ni se impune să mergem în pierdere până pe data de 28 februarie. Evident că, pentru limitarea pierderilor, cel puţin în cazul celor mai scumpe medicamente, se vor întrerupe importurile şi implicit se vor înregistra sincope în aprovizionare. Sunt pierderi care nu pot fi suportate pe termen lung şi nici nu pot fi impuse de către minister".

Opinia farmaciştilor cu privire la situaţia creată de deprecierea monedei naţionale a fost exprimată de farm. Maria Stratulat, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Galaţi: "Noi, farmaciile, ca verigă finală, depindem de negocierile dintre Asociaţia Importatorilor şi minister. Suntem la mijloc, între decidenţi şi pacienţi. Nu pot face aprecieri cu privire la o scumpire, dar sunt previzibile discontinuităţi în aprovizionarea cu anumite medicamente din import. Vă daţi seama că vin bolnavii cronic cu reţete pentru tratamentul pe trei luni şi, dacă pentru anumite produse, mai solicitate, nu se va asigura fluenţa importurilor� În orice caz, cert este că, până pe 29 februarie, nu se vor scumpi medicamentele".

Ce va fi după, rămâne de văzut. Poate că, în virtutea ultimei sale tendinţe, leul se va mai "înzdrăveni" între timp şi atunci nu se va mai pune problema unei scumpiri. Cel puţin a uneia substanţiale...

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.