dcp100168 Posted September 20, 2012 Posted September 20, 2012 Cantina de Ajutor Social, zguduită de un control al Primăriei Un control dispus de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, zguduie din temelii Cantina de Ajutor Social din Galaţi şi hăţişul de interese şi beneficii care s-a ţesut de ani de zile în jurul ei. Decizia municipalităţii de a lua la puricat instituţia care îi hrăneşte pe cei mai săraci şi mai necăjiţi dintre gălăţeni a pornit de la o scrisoare adresată cotidianului „Viaţa liberă” care acuză că în Cantina de Ajutor Social se petrec, de ani de zile, abuzuri şi fapte năucitoare. Cea mai gravă dintre dezvăluirile scrisorii este că, „graţie” cantinei, aproximativ 700 de suflete, din care 500 de copii, au sănătatea supusă la grea încercare, zilnic, printr-o metodă similară torturii cu picătura chinezească. „Ingredientele folosite la prepararea mâncării sunt de cele mai multe ori ieşite din termenul de garanţie, nu de o zi sau două, ci de luni întregi sau mai mult, etichetele sunt puse la comandă pe conserve, mezelurile sunt spălate manual sau cu furtunul, iar zarzavaturile - urât mirositoare”, trage semnalul de alarmă autorul scrisorii. Mai grav, se arată în documentul care a pus pe jar Primăria, Cantina de Ajutor Social este „tomberonul de serviciu” al firmei Eurosmart, care are profunde legături de familie cu directorul instituţiei, Sterică Croitoru! Iar salariaţii instituţiei finanţate de la bugetul local „prăşesc” în egală măsură şi la cantină, şi pentru această societate! Iar în contrapartidă au parte sistematic de un meniu cu ţipete, menit să-i aducă la tăcere. Vom reveni pe larg cu faptele teribile descrise în epistola adresată cotidianului nostru. Rămâne însă misiunea Primăriei să descopere ce se întâmplă cu adevărat în sânul acestei instituţii. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 21, 2012 Author Posted September 21, 2012 Conducerea Cantinei de Ajutor Social a fost demisă!Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a demis vineri întreaga conducere a Cantinei de Ajutor Social. Măsura a fost luată în baza unui control care se află încă în desfăşurare. „Genocid”, aşa a catalogat edilul Galaţiului dezastrul care a fost până acum tolerat la Cantina de Ajutor Social. Împotriva vinovaţilor s-a făcut deja plângere penală. Poliţia Economică va trebui să desluşească legăturile puternice dintre instituţia finanţată de la bugetul public şi firma Eurosmart Line, administrată de fiica directorului Cantinei, Sterică Croitoru.viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 21, 2012 Author Posted September 21, 2012 Conducerea Cantinei Sociale, pusă pe făraşPrimarul Galaţiului, liberalul Marius Stan, a organizat vineri o conferinţă de presă la care a participat Aurel Pamfile, comisarul şef delegat al Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor Galaţi, subiectul prezentat fiind unul fierbinte - neregulile constatate în urma controalelor la Cantina de Ajutor Social aflată în ograda municipalităţii. Controlul efectuat de către comisarii Protecţiei Consumatorului şi de poliţiştii de la Poliţia Economică la cantina de ajutor social s-a soldat cu demiterea, prin dispoziţie a primarului, a conducerii acestei cantine - 5 persoane, în frunte cu directorul Sterică Croitoru.Potrivit declaraţiei lui Marius Stan, totul a pornit de la o scrisoare primită pe adresa muncipalităţii, în care se sesizau nereguli care ar fi avut loc la cantina respectivă. O reclamaţie a fost primită şi la Protecţia Consumatorilor, potrivit declaraţiei şefului acestei instituţii, Aurel Pamfile, din partea unui beneficiar al ajutorului social, care s-ar fi plâns de calitatea necorespunzătoare a produsele alimentare primite de la cantina de ajutor social, unde primesc hrană rece 700 de persoane nevoiaşe din Galaţi. Stan a prezentat concluziile verificărilor făcute şi de către Poliţia Economică la cantina de ajuor social aflată în subordinea Primăriei.Potrivit declaraţiei primarului, în magazia cantinei de ajutor social au fost descoperite produse alimentare al căror termen de valabilitate era expirat şi care prezentau un pericol pentru sănătatea celor la care ar fi urmat să ajungă. Pe lista produselor expirate enumerate de primarul Stan se aflau 5.040 de borcane de zacuscă tradiţională, borcane de castraveţi în oţet, 288 de kilograme de ciuperci în apă, borcane de pastă de tomate de diferite sortimente. Marius Stan nu şi-a oprit aici tirul criticilor pe care l-a îndreptat şi împotriva fostei conduceri a cantinei de ajutor social care a fost decapitată şi despre care susţine că va trebui să răspundă în faţa legii. „S-a constatat că şeful contabil al cantinei era angajat la firma la care era acţionară fata domnului Croitoru, directorul cantinei, iar un alt angajat al cantinei avea o funcţie de conducere la aceeaşi firmă. Lucrurile acestea nu mi se par în regulă şi am cerut celor de la Poliţia Economică să facă un control încrucişat şi la firma unde este acţionară fata domnului Croitoru. Vreau să vă spun că toate neregulile care ne-au fost sesizate prin acea scrisoare transmisă pe adresa Primăriei, legat de ceea ce se întâmpla la această cantină de ajutor social, s-au dovedit a fi din păcate adevărate, în urma controlului pe care l-am făcut. Am decis ca hrana care ar trebui să o primească cei 700 de beneficiari care au venituri reduse să nu se mai distribuie prin intermediul acestei cantine de ajutor social, pe care cred că fie o vom închide, fie o vom folosi pentru a asigura mâncarea caldă persoanelor care locuiesc în cona respectivă. Am vorbit cu Preasfinţia sa despre posibilitatea ca distribuirea hranei calde să se facă prin intermediul cantinelor de pe lângă biserici”, a mai declarat Marius Stan.Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că la conferinţa de presă nu au participat şi reprezentanţii conducerii DSV Galaţi, care potrivit declaraţiei sale ar fi venit la Primărie dar au plecat când au auzit că ar trebui să dea ochii cu presa. „Aş fi dorit să ştiu dacă angajaţii DSV Galaţi au făcut controale, în ultimul an, la cantina socială şi ce au descoperit, în cazul în care au făcut. Faptul că au venit până la Primărie dar au plecat când au auzit că trebuia să participe la conferinţa de presă mi se pare o lipsă de profesionalism”, a declarat Marius Stan. Problemele legate de calitatea alimentelor nu sunt noiCel puţin aceasta este concluzia care se poate trage ţinând cont de declaraţiile şefului Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor Galaţi, Aurel Pamfile, care a declarat că în ultimul an comisarii au mai făcut un control la cantina de ajutor social unde ar fi găsit anumite nereguli legate de calitatea unor produse, lucru soldat cu aplicarea unei amenzi. Aurel Pamfile a mai declarat că în cursul lunii septembrie, pe adresa instiuţiei a fost primită o sesizare din partea unui beneficiar al produselor de la cantina de ajutor social, care ar fi reclamat calitatea produselor primite. „În urma acestei sesizări am făcut un control la cantina de ajutor social, unde am constatat anumite nereguli legate de termenul de valabilitate al unor produse, şi aici este vorba de batoane de salam. l-am invitat pe reprezentanţii conducerii cantinei să se prezinte vineri, la ora 9, la sediul instituţiei noastre, pentru a da unele explicaţii, însă dânşii au cerut o păsuire până luni, motivând că se confruntă şi cu alte controale”, a mai spus Pamfile. Acesta a mai spus că au fost descoperite anumite produse al căror termen de valabilitate expira în scurt timp, lucru care deşi nu este ilegal, nu este nici normal. Întrebat cine se face răspunzător, din cadrul Primăriei Galaţi, pentru faptul că nu s-au luat măsuri de stopare a unor nereguli pe care comisarii de la Protecţia Consumatorilor le-au mai descoperit în decurs de un an, primarul Marius Stan a evitat să dea un răspuns clar, afirmând că este edil şef doar de 4 luni. Întrebat de redactorii noştri care sunt directorii din Primărie care de-a lungul anilor au avut ca sarcină să verifice ce se întâmplă la cantina de ajutor social şi dacă Primăria a făcut în ultimii ani controale la cantina de ajutor social, primarul ne-a sugerat să întrebăm fosta conducere a muncipalităţii. Primarul Stan a reiterat faptul că va face curăţenie în Primărie şi a făcut apel la toţi cei care au cunoştinţă de anumite nereguli să i le aducă la cunoştinţă.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted September 22, 2012 Author Posted September 22, 2012 „Genocid! Puteau să moară oameni!”. Conducerea Cantinei de Ajutor Social, demisă şi reclamată penal* Directorul, contabilul şef, contabilul, casierul şi administratoarea instituţiei au fost destituţi prin dispoziţia primarului municipiului Galaţi, Marius Stan * Edilul a făcut plângere penală la Poliţia Judeţeană - Serviciul Economic, legat de faptele extrem de grave petrecute în unitatePrimarul Galaţiului, Marius Stan, a prezentat ieri primele concluzii ale controlului dispus la Cantina de Ajutor Social în urma unei sesizări, control care a zgâlţâit din temelii instituţia şi hăţişul de interese ţesut în jurul ei. Pentru a nu fi ascuns nimic, o comisie de la Primărie a sigilat totul, iar Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitar Veterinară şi Poliţia Economică au scos la iveală dezastrul! Alături de primar, în conferinţa de presă s-a aflat şi directorul Protecţiei Consumatorilor, Aurel Pamfile, şi ar fi trebuit să fie şi reprezentantul DSV. Văzând însă armata jurnaliştilor, acesta a refuzat să mai intre în sală! Ar fi fost interesant să ne spună personal de ce, în ultimul an de zile, DSV nu a făcut nici un control la cantină.Tone de otravăNu mai puţin de 5.040 de borcane de zacuscă tradiţională „Muntenia” expirată de la 1 septembrie, castraveţi în oţet „OK” expiraţi din 5 iunie, 288 kg de ciuperci în apă „Gustos” expirate din iunie 2011 (!), 765 kg de pastă de tomate „Gustos” şi 200 kg „Mega Food” expirate, cârnaţi cabanos expiraţi, adică otravă curată! Toate acestea ar fi trebuit să constituie masa celor 700 de sărmani ai Galaţiului. Şi asta nu-i tot! Mai adăugaţi în acest meniu-bombă: 894 de bucăţi sticle de un litru suc de roşii, fără etichetă, 4.345 de cutii conserve marca „Taz” - fasole cu costiţă fără documente de provenienţă! Înşiruirea acestor „delicatese” face parte din procesul-verbal întocmit de Poliţia Economică şi prezentat de primarul Marius Stan. Directorul OPC a confirmat datele despre alimentele expirate, explicând că produsele cumpărate în ultima perioadă a valabilităţii lor sunt mai ieftine. „Mă simt dator să-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că nu s-a întâmplat o nenorocire până acum, pentru că a hrăni, zi de zi, aproape 700 de persoane - urmează să vedem şi dacă numărul acesta este corect sau este doar umflat - şi să le faci mâncare din conserve expirate din 2011 mi se pare ceva ieşit din comun! Să ajungi să speli salamul, cârnaţii cu furtunul şi să dai la oameni necăjiţi care hrănesc şi copii de acolo, mi se pare cinism ieşit din comun. Genocid! Puteau să moară oameni acolo!”, a declarat Marius Stan.Hăţiş de intereseTot procesul verbal încheiat de Poliţia Economică a confirmat sesizarea care a pus pe jar Primăria. „Dl contabil şef al Cantinei de Ajutor Social este şi director economic la firma Eurosmart a fiicei dlui Croitoru, care, întâmplător, are cam acelaşi obiect de activitate şi are nişte magazine deschise prin oraş! Contabilul de la Cantină este angajat tot la firmă, magazionera e directoare în aceeaşi firmă! Am comandat Poliţiei Economice un control încrucişat, firmă - cantină, şi aşteptăm rezultatele”, a spus Marius Stan.Sterică Croitoru, de negăsitDirectorul Cantinei, Sterică Croitoru, a fost de negăsit la sediul Cantinei de Ajutor Social, unde controlul era în curs. În schimb, în raportul Poliţiei Economice se arată că directorul ar fi declarat că marfa fără acte de provenienţă ar fost recepţionată acum 2-3 luni şi reprezintă un plus de gestiune faţă de cantitatea comandată. Cât despre produsele expirate, directorul spune că „s-au acumulat în decursul ultimilor trei ani, din cauza neurmăririi corecte a stocului existent”. „Înseamnă că n-a călcat de mult tare cineva prin gestiunea dumnealui”, a comentat Stan. În cursul zilei de ieri, directorul şi-a trimis demisia prin fax, deşi fusese deja demis.Măsuri dureDupă ce a demis şi făcut plângere penală împotriva celor responsabili de nenorocirile de la Cantina de Ajutor Social, primarul Marius Stan e hotărât să meargă până-n pânzele albe: „Dosarul nu se va opri pe sub un birou şi nu se va depune praful de două degete pe el. Să înţeleagă oamenii ăştia odată că s-a schimbat titularul scaunului de primar şi nu mai este cineva care doarme”, a subliniat Stan.Evident, alimentele expirate vor fi aruncate. Pe baza documentelor, firmele vor trebui să livreze marfă aflată în termenul de valabilitate.Parteneriat cu ArhiepiscopiaPe viitor, însă Cantina ar putea rămâne fără obiect. „Am vorbit cu Înalt Prea Sfinţia sa şi o să facem un parteneriat, astfel încât prin intermediul cantinelor care aparţin de parohiile din oraşul nostru să livrăm mâncare caldă tuturor celor care au nevoie, pentru a preîntâmpina mizeriile care s-au produs aici. Posibil ca această cantină să rămână fără obiectul muncii sau să aibă menirea de a produce numai şi numai hrană caldă şi numai pentru oamenii din această zonă, pentru că este anormal să vii din capătul oraşului să cari într-o sacoşă un salam şi un cârnat expirat! La parohii am văzut cantine care arătau nemaipomenit din punct de vedere al igienei, mâncare caldă, foarte gustoasă, şi grijă faţă de oameni! Refuz să cred că preoţii îşi permit, cu Dumnezeu în faţă, să facă ce au făcut oamenii aceştia la Cantina de Ajutor Social”, a declarat Marius Stan.DGASPC şi ISJ, în alertăFirma Eurosmart Line a câştigat contracte pentru furnizarea de produse alimentare atât la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului (DGASPC), în 2012, cât şi la două grădiniţe din Galaţi (anul trecut). Conducerea DGASPC şi ISJ au promis verificări.„Vom controla în amănunt, începând de săptămâna viitoare, calitatea produselor livrate de această firmă”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a DGASPC, Tania Calcan, atrăgând atenţia că orice licitaţie la această instituţie este făcută pe SEAP. „Vom contacta Grădiniţele Nr. 9 şi Nr. 41 şi vom verifica dacă mai au contracte cu firma şi anul acesta. Deşi facem periodic acest lucru, vom iniţia un nou control în toate grădiniţele, la calitatea produselor alimentare. Situaţia nu trebuie scăpată de sub control”, spune inspectoarea general-adjunctă, Diamanta Bulai.Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Eurosmart Line are ca asociat unic şi administrator pe Tinca Croitoru.viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 23, 2012 Author Posted September 23, 2012 Cantina unde mănâncă nevoiaşii este o adevărată maşină de făcut bania Cantina de Ajutor Social din Galaţi funcţiona o veritabilă filieră de făcut bani pe seama săracilor, care primeau în farfurie mâncare preparată din alimente cu termenele de valabilitate expirate de mai multe luni sau un an. Situaţia, care dura probabil de mai mulţi ani, a fost descoperită după ce primarul Marius Stan a dispus efectuarea unui control la această cantină, în prezenţa unor reprezentanţi ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului (DSVSA) şi poliţişti de la Serviciul Investigare Fraude din cadrul IPJ Galaţi. Potrivit procesului-verbal întocmit de poliţişti, au fost găsite 5.040 borcane cu zacuscă, 288 kg ciuperci şi alte câteva sute de conserve de ton, toate cu termenul de valabilitate expirat, unele din luna iunie, altele din 2011.La acestea se adaugă 894 sticle cu suc de roşii care nu aveau etichetă şi 4.345 cutii conserve de fasole cu costiţă pentru care nu existau documente de provenienţă. Salamurile şi alte produse din carne care erau stricate erau spălate cu furtunul în curte de către angajaţi, după care erau împărţite celor mai săraci gălăţeni, fără ca cei care puseseră la cale această afacere să se gândească la riscul ca sute de oameni ar fi putut să ajungă în spital cu toxiinfecţii alimentare. Probabil că au mizat tocmai pe faptul că cei ajunşi în situaţia de a mânca la „Cantina Săracilor" îndură cu umilinţă situaţiile limită.Directoarea DSVSA a fugit de presăPrimarul Marius Stan a organizat o conferinţă de presă, la care a invitat şi reprezentanţii DSVSA şi ai Protecţiei Consumatorului să-şi spună punctele de vedere. Directoarea DSVSA Galaţi, Gina Pricope, a refuzat însă să dea ochii cu presa, pentru a nu fi întrebată de jurnalişti de ce neregulile de la „Cantina săracilor" nu au fost descoperite la controalele de rutină ale DSVSA. Când a văzut camerele televiziunilor, a fugit. „Consider o laşitate din partea inspectorilor de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi faptul că astăzi nu au participat la această conferinţă de presă şi asta numai să nu dea ochii cu presa", a spus primarul Marius Stan. Primarul Galaţiului a anunţat că a demis întreaga conducere a Cantinei de Ajutor Social şi a depus o plângere penală. Cantina a fost sigilată de poliţişti. „Este lipsă de responsabilitate, cinism şi genocid. Mulţumim lui Dumnezeu că nu am avut oameni care să ajungă în spital din cauza produselor expirate de la cantina socială, pentru că a hrăni, zi de zi, aproape 700 de persoane şi să le faci mâncare din conserve expirate de câteva luni sau din 2011 este ieşit din comun. Să ajungi să speli salamul, cârnaţii cu furtunul şi să dai la oameni necăjiţi care hrănesc şi copii de acolo mi se pare cinism ieşit din comun", a declarat primarul Marius Stan.„Cantina săracilor" se mută în parohiile GalaţiuluiCei aproximativ 700 de gălăţeni care primeau zilnic un blid de mâncare de la Cantina săracilor vor putea lua masa în zilele următoare la cantinele parohiilor din oraş. Potrivit primarului Marius Stan, este foarte posibil ca aceasta să devină o soluţie permanentă pentru oferirea hranei celor mai săraci gălăţeni. „Am luat legătura cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţia, PS dr. Casian Crăciun, şi vom face un parteneriat, pentru ca prin cantinele care aparţin parohiilor din oraş să le oferim o farfurie cu mâncare caldă tuturor celor care au nevoie", a spus primarul Galaţiului.Directorul Cantinei de ajutor social, Sterică Croitoru, încearcă să se scuze şi, pentru că nu prea are argumente, trece la contraatac, acuzând că la mijloc ar fi o răzbunare politică: „Recunosc că este vina mea că nu am observat când au expirat produsele, dar jur că în prepararea hranei beneficiarilor nu au ajuns produsele expirate. Aici e vorba despre altceva, e vorba despre o răzbunare politică. Eu sunt membru PSD, iar primarul este membru PNL. Asta este toată problema. Ce vă pot spune cu certitudine este faptul că toate produsele au expirat în magazia noastră şi nu le-am primit expirate", a spus Croitoru.„Morişca" familiei CroitoruLa „Cantina săracilor" din Galaţi funcţiona o „morişcă" pusă la cale de directorul Croitoru. Fiica sa, Tinca Croitoru, este asociat unic şi administrator al firmei Eurosmart Line SRL Galaţi, înfiinţată pe 26 ianuarie 2005 şi al cărui obiect de activitate este „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management". Fără nici o legătură cu obiectul de activitate, firma se ocupă cu aprovizionarea cu alimente a instituţiilor de asistenţă socială din Galaţi. În ultimii doi ani a încheiat 10 contracte cu DGASPC Galaţi, unele în valoare de câteva zeci de mii, altele de peste 100.000 lei.Printre clienţii Eurosmart se mai află Şcoala Specială „C-tin Pufan" şi grădiniţele nr. 9 şi 41. Cei care conduceau cantina erau angajaţi şi la firma fiicei directorului. „Contabilul-şef al Cantinei de ajutor social este şi director economic la firma Eurosmart, a fiicei dlui Croitoru. Contabilul de la cantină este şi el angajat la firmă, iar magazionera e directoare în aceeaşi firmă. Am solicitat Poliţiei un control încrucişat, la firmă şi cantină, şi aşteptăm rezultatele", a adăugat primarul Galaţiului.romanialibera.ro
dcp100168 Posted September 30, 2012 Author Posted September 30, 2012 Director interimar la Cantina de Ajutor SocialLa finele săptămânii trecute, Cantina de Ajutor Social a fost zgâlţâită din temelii de un control cerut de Primărie, iar conducerea instituţiei a fost demisă şi reclamată penal. Până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director la Cantina de Ajutor Social a Primăriei, instituţia este condusă de un director interimar - Anişoara Marin. Beneficiarii cantinei îşi primesc hrana cea de toate zilele, dar de data aceasta aflată în termen, nu expirată. Potrivit Primăriei, Poliţia desfăşoară în continuare cercetări încrucişate la firma fostului director, Sterică Croitoru, dar şi la firma gestionarei.viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 2, 2012 Author Posted October 2, 2012 Alimentele expirate de la cantina socială au fost distruseTone de alimente expirate de la Cantina socială au fost incinerate sau aruncate la gunoi. Mare parte dintre ele au ajuns la groapa de gunoi a Galaţiului. Doar produsele de origine animală au fost trasportate la Tulcea unde au fost incinerate. Valoarea totală a produselor este de câteva zeci de mii de lei. 20 de tone de alimente expirate descoperite la Cantina socialp în urma controlului efectuat de Primăria Galaţi, Poliţia economică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului şi Protecţia consumatorului au fost incinerate sau aruncate la gunoi. Produsele de origine vegetală au ajuns la groapa de gunoi a oraşului, după ce au fost prelucrate mai întâi. „Vorbim despre o cantitate de 20 de tone de produse de origine vegetală: zacuscă, urzici, spanac, fiecare în cantitate de aproximativ o tonă. Conservele vor fi duse la groapa de gunoi de Ecosal. Sunt alimente expirate din anii 2010, 2011, identificate în stocurile cantinei sociale. În această dimineaţă, încă 1,6 tone produse de origine animală au fost duse la incineratorul din Smârdan, judeţul Tulcea. Costurile sunt în jur de 0,90 de lei pentru un kg”, a precizat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.În acest moment cantina de ajutor social functionează în regim normal, iar în perioada următoare se va organiza concurs pentru funcţia de director. În plus, se negociază cu firme care ar putea livra alimentele pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe. Ancheta derulată în acest caz este în plină desfăşurare.presagalati.ro
dcp100168 Posted November 7, 2012 Author Posted November 7, 2012 Se caută director la Cantina de Ajutor SocialPrimăria se pregăteşte să scoată la concurs postul de director la Cantina de Ajutor Social, rămasă fără conducere în urma controlului care a scos la iveală un potop de nereguli în sânul instituţiei. Pe masa aleşilor locali a ajuns un proiect de hotărâre privind criteriile şi procedurile necesare organizării concursului. Printre altele, viitorului director i se cer: studii superioare de lungă durată sau echivalent, experienţă managerială, capacitatea de analiză şi sinteză, capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora şi elaborarea unor propuneri de strategii pe termen mediu de dezvoltare a instituţiei.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 6, 2013 Author Posted February 6, 2013 Postul de director la Cantina de Ajutor Social, scos la concursStudii superioare de lungă durată în ştiinţe juridice, administrative sau economice, experienţă managerială şi vechime în domeniu de cel puţin trei ani, acestea sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pretendenţii la funcţia de director al Cantinei de Ajutor Social Galaţi. Pot participa la concurs persoanele care sunt declarate "admis" în urma selecţiei dosarelor, concursul fiind programat pe 15 martie - proba scrisă - iar cinci zile mai târziu, interviul. Iniţial, postul scos la concurs de Primărie era de administrator la Cantină, aşa că aceia care şi-au depus dosarele pentru vechea funcţie, pot depune cereri pentru director.viata-libera.ro
riaji Posted February 6, 2013 Posted February 6, 2013 Au descoperit 'neregulile' din vechea garda, au negociat postul -> felicitari nea` Durbaca!
dcp100168 Posted February 11, 2013 Author Posted February 11, 2013 Se caută director pentru Cantina de Ajutor SocialPrmăria Galaţi anunţă pe site-ul instituţiei scoaterea la concurs a postului de director al Cantinei de Ajutor Social Galaţi, care va avea loc pe data de 15 februarie şi care va consta în susţinerea unei probe scrise şi un interviu în intervalul de maxim 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei orale. Cei care doresc să participe la concurs trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, şi anume studii superioare de lungă durată sau echivalent în domeniul ştiintelor juridice, administrative sau economice, experienţă managerială, vechime în domeniu de cel puţin 3 ani.monitoruldegalati.ro
riaji Posted February 11, 2013 Posted February 11, 2013 Hai.. care personaj tanar si tupeist din garda veche a politicii galatene e asteptat la 'masa saracilor'?
dcp100168 Posted February 12, 2013 Author Posted February 12, 2013 Să fie oare Picu Roman, despre care spune gura târgului că a câştigat săptămâna trecută concursul de poimâine?
riaji Posted February 12, 2013 Posted February 12, 2013 (edited) :YMAPPLAUSE: bingo Edited February 12, 2013 by riaji
dcp100168 Posted February 26, 2013 Author Posted February 26, 2013 Trei pe loc. Picu Roman vrea să fie director la Cantina de Ajutor SocialÎn cursa pentru funcţia de director la Cantina de Ajutor Social Galaţi s-au înscris şase persoane, însă numai trei dintre acestea au fost declarate admise în urma selecţiei dosarelor. Printre ele se află şi liderul PP-DD Galaţi, Picu Apostol Roman. Fostul consilier local a condus, până să părăsească tabăra lui Eugen Durbacă, Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat, şi, după eşecul de la alegerile parlamentare, are nevoie de o slujbă. Una de director, evident!Contracandidaţii lui Roman sunt Dan Goga şi Tita Constantina Cristea. Cei trei întrunesc condiţiile cerute de funcţie: studii superioare de lungă durată sau echivalent în domeniul ştiinţelor juridice, administrative sau economice, experienţă managerială şi vechime în domeniu de cel puţin trei ani. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 15 martie, iar interviul, în termen de cinci zile.Cantina de Ajutor Social a rămas fără conducere după ce aceasta a fost demisă de primarul Marius Stan, în urma unui control care a zguduit din temelii instituţia care îi hrăneşte pe cei mai săraci dintre gălăţeni.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 18, 2013 Author Posted March 18, 2013 Luptă strânsă între Picu Roman şi Dan GogaPicu Apostol Roman - 91 de puncte, Dan Goga - 79 de puncte, acestea sunt rezultatele probei scrise din cadrul concursului organizat de Primăria Galaţi pentru ocuparea postului de director la Cantina de Ajutor Social. Lupta este strânsă şi interviul va face departajarea între viitorul şef al instituţiei care îi hrăneşte pe cei mai săraci gălăţeni şi perdantul care va trebui să-şi caute un alt loc de muncă. Picu Apostol Roman, fost consilier local PC, vine la interviu cu experienţa de director la Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat, din cadrul Consiliului Judeţului. Dan Goga îşi pune la bătaie experienţa de şef serviciu la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.Cantina de Ajutor Social a rămas fără conducere după ce aceasta a fost demisă în urma scandalului alimentelor expirate sau alterate folosite pe post de hrană pentru săraci.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 25, 2013 Author Posted March 25, 2013 Surpriză Picu Apostol Roman este noul director al Cantinei de Ajutor Social În urma susţinerii probei orale, constând într-un interviu, în cursul zilei de vineri, ultimul pas pentru desemnarea noului şef al Cantinei de Ajutor Social, Picu Apostol Roman a obţinut cel mai mare punctaj. Roman, care a fost şi directorul Direcţiei de Protecţie a Plantelor din cadrul CJ pe vremea când era membru PC, dar a fost schimbat din această funcţie după ce nu ma mai fost membru al partidului lucru care a condus la retragerea sprijinului politic, va fi noul director al Cantinei de Ajutor Social. Picu Apostol Roman, care este şi preşedintele organizaţiei municipale a PP-DD Galaţi, ne-a declarat că are experienţa necesară, pe care a acumulat-o într-o funcţie de conducere, lucru care îi va permite să managerieze Cantina de Ajutor Social. Reamintim că în urmă cu câteva luni conducerea Cantinei de Ajutor Social, mai precis directorul care a fost susţinut de PSD pentru ocuparea funcţiei respective, a fost „decapitată” de primarul Marius Stan, care a prezentat o serie de nereguli constatate în urma unui control dispus ca urmare a primirii unei sesizări. Primarul declara atunci că lucrurile vor fi schimbate din temelii în ceea ce priveşte activitatea Cantinei de Ajutor Social şi va fi organizat concurs pentru ocuparea postului de director iar acest lucru nu se va mai face pe bază de considerente politice. monitoruldegalati.ro Picu Apostol Roman, liderul PP-DD Galaţi, a intrat ieri în pâine ca director la Cantina de Ajutor Social. Picu Roman şi-a adjudecat postul de conducere a instituţiei care îi hrăneşte pe cei mai săraci dintre gălăţeni în urma unui concurs în care contracandidatul său, Dan Goga, i-a suflat permanent în ceafă. Potrivit rezultatului oficial al concursului, Picu Apostol Roman a obţinut 91 de puncte la proba scrisă şi 85 de puncte la interviu, fiind declarat câştigător cu un total de 176 de puncte. Dan Goga a obţinut 79 de puncte la proba scrisă şi 81 la interviu. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now