dcp100168 Posted September 23, 2012 Posted September 23, 2012 Avariile de pe Aurel Vlaicu, sau «ghinionul ISPA»Şoferii sunt sfătuiţi să evite, din nou, să circule pe strada Aurel Vlaicu, arteră închisă de duminică dimineaţă, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Năruja şi Prelungirea Alba Iulia. Ruta ocolitoare pe care o pot folosi şoferii care au musai drum pe acolo ar fi: Aurel Vlaicu- strada Coteşti - bulevardul Milcov şi de acolo, spre bulevardul Coşbuc.Motivul pentru acest deranj provocat cetăţenilor este încă o avarie la reţeaua de apă de pe Aurel Vlaicu, avarie care a provocat, duminică dimineaţă, sistarea apei potabile pentru toate blocurile aflate în zona Aurel Vlaicu - Aviatorilor.După ce echipele Apă Canal au remediat situaţia şi s-au apucat să spele, de mâl strada, a urmat a doua parte - de acum tradiţională - a problemei: consumatorii din cartierul Micro 13 au primit apă rece neagră, noroi, la robinet, din cauza opririi şi repornirii staţiei de pompare!Istoria se repetă iar şi iarNumărul avariilor apărute la reţeaua de apă potabilă de pe strada Aurel Vlaicu nu mai poate fi contorizat; în iulie, conducta a crăpat din nou pe stradă, între străzile Coteşti şi Odobeşti, motiv pentru care artera şi curţile locuitorilor s-au transformat într-un adevărat lac de acumulare… La acel moment, reprezentanţii Apă Canal s-au disculpat, precizând că lucrările ISPA, realizate în 2009 pe stradă, au vizat doar înlocuirea conductei de canalizare, nu şi a celei de apă, veche. După ce strada a rămas, închisă, două săptămâni, pentru remedierea avariei, acum aceeaşi conductă a crăpat ceva mai „sus", către strada 1 Decembrie 1918.Fosta administraţie a greşit, noua administraţie cârpeşteEste de neînţeles atât decizia fostei administraţii locale de a moderniza doar conducta de canalizare nu şi pe cea de apă pe o reţea veche şi pe sub o stradă atât de intens circulată, dar şi decizia Primăriei de a aloca, în 2011, 888.000 de lei cu TVA, aceleiaşi societăţi Vega care a modernizat canalizarea, pentru asfaltarea străzii - o acţiune doar de cosmetizare, căci în subsol reţeaua de apă este perforată.Din păcate, la deciziile proaste ale fostei administraţii locale se adaugă acum lipsa de intervenţie a actualei administraţii care crede că astfel de probleme pot fi rezolvate prin cârpeli punctuale şi nu printr-o înlocuire a întregii reţele de apă de pe Vlaicu. Iar invocarea bugetului de criză nu este o motivaţie suficientă: costurile intervenţiilor la desele avarii s-ar putea să depăşească valoarea unei noi conducte de apă…presagalati.ro
dcp100168 Posted September 26, 2012 Author Posted September 26, 2012 Strada Aurel Vlaicu va fi redeschisă într-o săptămânăStrada Aurel Vlaicu va fi redeschisă traficului până miercurea viitoare, a anunţat societatea Apă Canal, care lucrează la conducta din zonă ce s-a spart duminică. "Luni am avut unele pierderi de apă şi le-am eliminat, iar azi (marţi, n.r.) am delimitat zona şi am început să săpăm. Avaria e destul de complexă şi ne va lua cel mult o săptămână să o remediem, adică până cel târziu pe 3 octombrie. Ulterior, vom astupa şanţul şi îl vom acoperi cu un strat de criblură, astfel încât taficul să poată fi reluat. Strada va rămâne aşa timp de o săptămână, până pe 10 octombrie, timp în care ne vom asigura că în subteran nu apar noi scurgeri. Abia după aceea o vom asfalta", a declarat, marţi, directorul tehnic-producţie de la Apă Canal, Niţă Podaru.Strada Aurel Vlaicu, între intersecţia cu strada Coteşti şi intersecţia cu strada Năruja, a fost închisă traficului duminică, după ce conducta de alimentare cu apă din zonă s-a spart. Până când va fi redeschisă, şoferii pot urma ruta alternativă Aurel Vlaicu - Coteşti - Milcov.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now