Viglianti - argentinianul îndrăgostit de România

[dcp100168]

Familia argentinianului de la Oţelul, în România şi pe timpul vacanţei

"Aici suntem în siguranţă!"

* Gabriel Viglianti, soţia şi fiica nu s-au grăbit să plece în Argentina, cu toate că fotbalul românesc este în pauză * "Acasă vine iarna, am rămas aici pentru plajă", a precizat mijlocaşul în vârstă de 29 de ani, dar nu ascunde faptul că traiul din sud-estul Europei nu se poate compara cu cel din America de Sud

Preferă soarele străinătăţii

Nu suferă de teoria conspiraţiei, n-are "simptomele" unui urmărit general, ci posedă o sinceritate contagioasă: aici se simte foarte bine. în ultimii cinci ani a mers acasă doar în vacanţe şi nici atunci cu regularitate - de pildă, în vara aceasta nici nu vrea să audă de Argentina! "Se apropie iarna acolo, în iulie va fi un frig, pfu, nici nu vreau să mă gândesc! Preferăm să rămânem în România, să facem plajă şi să vă cunoaştem ţara", explică fotbalistul "oţelar" Gabriel Alejandro Viglianti care, înainte de a fi adus la Galaţi (n.r. - la începutul lui 2008), a jucat mai bine de patru ani în Bolivia. Este chiriaş de câteva luni pe strada Traian, imediat după Piaţa Centrală, într-un bloc cu zece etaje.

"La noi criminalitatea este crescută"

Familia exoticului personaj, din care mai fac parte soţia Romina (28 de ani) şi fiica Martina (5 luni şi jumătate), nu vede mari diferenţe între viaţa de aici şi cea din ţara natală. Exista însă una esenţială! "Dacă în Argentina îţi laşi maşina în faţa blocului, ştii că probabilitatea de a-ţi fi spartă este foarte mare. Aici, însă, este siguranţă, ştii că nu ţi se poate întâmpla nimic. Nu vreau să pară că vorbesc despre o ţară plină de infracţiuni, dar asta-i realitatea în ţara noastră, criminalitatea este crescută", ne-a explicat Gabriel, dialogul purtat ieri în casa familiei Viglianti bazându-se pe o limbă absolut nesigură, hispano-italo-anglo-musculo-română! Săptămâna viitoare, argentinienii din apropierea Băii Comunale se vor scălda în Marea Neagră, la Mamaia. "Apoi vom merge în Transilvania, vrem să vedem Castelul lui Dracula", a ţinut să adauge Viglianti.

Le plac micii româneşti, nu şi blocurile "comuniste"

Consoarta numărului 9 de la Oţelul, de profesie logoped, urmăreşte aproape toată ziua postul de televiziune "Acasă", pentru a confrunta limba telenovelelor cu subtitrarea în română, şi pare să se acomodeze destul de repede: "Cred că fiica noastră va învăţa prima româna, pentru că-i mai pun desene animate şi toate sunt în româneşte." Romina Viglianti îi găteşte mijlocaşului echipei gălăţene de Liga I numai mâncare argentiniană (paste, carne de vită), iar dacă ies în oraş sau la un grătar cu colegii de la club se dau în vânt după micii autohtoni. N-am plecat din căminul lor fără să ne mai vorbească despre un aspect care i-a bulversat atunci când au dat cu ochii de România. "Nu ne aşteptam să vedem atâtea blocuri, ăsta-i semn clar că aţi trăit în comunism. La noi sunt mai mult case, blocurile sunt rarităţi", a conchis sud-americanul pe care echipa Oţelul se va baza şi în următorii trei ani de zile.

http://www.viata-lib...ro/index.php?pa ... l&id=24143

[dcp100168]

Argentinianul îndrăgostit de România

* Adus în 2007 la Oţelul Galaţi, Gabriel Viglianti s-a ataşat mult de ţara noastră

Venit din campionatul bolivian, de la Club Bolívar La Paz, Gabriel Viglianti a semnat la început un contract pe şase luni cu Oţelul, însă i-a convins repede pe gălăţeni, iar acum e gata să rămână până la finalul carierei în Liga I. Mijlocaşul şi-a adus şi familia cu el încă de la început, Romina şi fiica sa, Martina, care atunci avea doar câteva luni, aşa că acomodarea a fost una rapidă. „Îmi place foarte mult România. Ne-am obişnuit repede cu noua viaţă, iar limba am învăţat-o de la colegii şi prietenii mei români. Soţia mea, Romina, de profesie logoped, urmăreşte destul de des posturile de televiziune unde se difuzează telenovele cu subtitrare în limba română, şi confruntă cele două limbi. În schimb, fiica noastră Martina are un an şi câteva luni şi deocamdată nu vorbeşte nici o limbă”, explică numărul 37 al Oţelului.

De când a ajuns în ţara noastră, familia Viglianti a călătorit mai mult decât o face în mod normal un român obişnuit. „Am fost în Transilvania, la Castelul lui Dracula, la Mamaia, la mare, la Braşov, la ţară la câţiva prieteni şi în multe alte locuri. România este o ţară foarte frumoasă, cu oameni cumsecade, însă, în Argentina oamenii sunt diferiţi, parcă ceva mai ospitalieri. Ne place mult de tot aici şi cu siguranţă vom mai rămâne până ce-mi termin contractul cu Oţelul. După aceea, totul va depinde de Dumnezeu”.

Gabriel şi Romina s-au obişnuit repede şi cu mâncarea tradiţională românească. Dacă atunci când sunt acasă cei doi preferă mâncarea argentiniană, atunci când ies în oraş sau cu prietenii nu se dau în lături de la bucatele româneşti, comandând în special micii.

http://www.click.ro/Click_de_Duminica/S ... de-romania

[dcp100168]

Gabriel Viglianti - Puma argentiniană de la Oţelul

* Fotbalist cu gleznă fină, cu o lovire a balonului de o naturaleţe rară, Gabriel Viglianti este un nume „greu” al echipei

Profil

Născut: 12 iunie 1979, Argentina

Carieră: fotbalist, legitimat în prezent la FC Oţelul Galaţi

Familie: Căsătorit, un copil

Născut într-o ţară pentru care sportul-rege este un cult, Gabriel Alejandro Viglianti şi-a început traseul în fotbalul profesionist la Cordoba, în 2000. A mai trecut pe la Agrario, iar din 2004 a jucat în Bolivia pentru cluburile Unión Central, San José şi Bolívar. Din ianuarie 2008, a venit la Oţelul Galaţi, unde a marcat opt goluri în 38 de meciuri.

Cariera talentatului argentinian a fost însă marcată de accidetări care păreau că îl vor îndepărta pentru totdeauna de gazon. Prima problemă a avut-o la 19 ani, cu ligamentele genunchiului. A urmat o ruptură de menisc, la genunghiul stâng, iar acum, la 30 de ani, a trebuit să suporte o a doua intervenţie chirurgicală la acelaşi picior. Operaţia a fost fost un succes şi după cinci luni de recuperare în România sub îndrumarea medicului de la club, Mihai Troacă, săptămână trecută a revenit într-un meci oficial al primei echipe de la Oţelul.

În repriza secundă a meciului de cupă cu Unirea Alba Iulia, când antrenorul l-a chemat de la încălzire, publicul a luat foc, Fotbalistul recunoaşte că nu şi-a putut opri lacrimile în faţa celor care îl iubesc şi l-au aşteptat cu sufletul la gură. "A fost poate cea mai grea clipă din aceste şase luni. Ovaţiile oamenilor din tribună m-au emoţionat încât mi-au dat lacrimile. Am închis ochii, am spus o rugăciune şi am încercat să mă concentrez, ştiam că pe teren nu am voie să-i dezamăgesc. Căldura suporterilor de la final a fost cea mai mare recompensă pentru această jumătate de an de muncă", povesteşte fotbalistul. Susţinut din tribune în meciul revenirii de către familie şi de verii veniţi special de la mii de kilometri, tocmai din Argentina, Viglianti zâmbeşte din nou. "Nu mi-a fost teamă deloc în aceste şase luni, ştiam că va fi bine. M-am lăsat în mâna lui Dumnezeu, credinţa mi-a dat forţă şi speranţă. Zâmbetul fetiţei, Martina, de un an şi zece luni, dragostea soţiei, Romina, mi-au dat linişte şi încredere. Acum ştiu că trebuie să muncesc mult pentru a reveni la potenţialul maxim, să nu-i dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine”, a mărturisit „Vili”. Al doilea meci al său de după operaţie, primul de campionat, a fost cel câştigat duminică la Tg. Jiu. A intrat în repriza secundă iar pe final a fost foarte aproape şi de primul gol, un rist exterior plin din unghi închis, care a zguduit bara transversală

Ce îi place

Preţuiesc cea mai importantă valoare în viaţă, familia, sunt fericit alături de soţie, copil şi cei aproapiaţi. Nu ne place în cluburi, mai ieşim uneori la restaurant, dar preferăm mesele de familie. Fotbalul şi familia sunt iubirile vieţii mele.

Ce nu îi place

Oamenii mincinoşi şi cei aroganţi. Dumnezeu ştie ce face cu fiecare om, aşa că mă depărtez de ei, nu încerc eu să le schimb modul de a se comporta. Nu-mi plac nici cei care fug de muncă, se păcălesc singuri.

Întrebări şi răspunsuri

- Care sunt diferenţele între fotbalul argentinian şi cel de aici?

- În România, ca în mai tot fotbalul din America, se pune mult accent pe calităţile fizice, forţă şi viteză, pe când în cel sud-american se valorifică tehnica. Oarecum la fel sunt suporterii, doar că acolo sunt şi mai pătimaşi. Deseori e nebunie curată, îşi iubesc idolii sau invers mai ceva ca pe propria viaţă.

- Cum ţi se pare Galaţiul?

- Faleza este superbă. Când mă plimb pe malul Dunării mă simt oarecum ca acasă, nu simt distanţa. Zgomotul, aglomeraţia, agitaţia din oraşele mari nu-mi plac. Galaţiul este un oraş liniştit care mi se potriveşte, nu e nebunia din marile metropole.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... lul-1.html

[dcp100168]

Viglianti: "Vacanţa perfectă? În Transilvania!"

Născut la Cordoba, În Argentina, jucătorul campioanei Oţelul s-a Îndrăgostit de România. Este fascinat de castelele şi mănăstirile din Ardeal. Într-un interviu acordat revistei oficiale a Ligii Campionilor, mijlocaşul Gabriel Viglianti (32 de ani) spune că românii nu ştiu să-şi promoveze ţara. Acesta a vorbit mai mult despre România decÎt despre fotbal şi spune că gălăţenii au fost la fel de fericiţi după cÎştigarea campionatului ca la Revoluţia din 1989.

- Gabriel, cum ţi se pare Galaţiul?

- Este mai mult un oraş confortabil decÎt un oraş mare. Peisajul de aici este uimitor! Dunărea trece prin oraş, este o zonă superbă. Pe faleză merge toată lumea. Există restaurante, baruri şi oamenii preferă să meargă pe jos, să se plimbe sau să pescuiască indiferent dacă e iarnă sau vară. Există şi o zonă de cumpărături, cu un mall mic, dar cu branduri locale. Uită de Gucci, doar dacă treci prin Bucureşti Îţi poţi cumpăra aşa ceva!

- Ce ai recomanda unui turist să vadă aici?

- Tulcea, acolo unde Dunărea se varsă În Marea Neagră. E atÎt de pitoresc... Se poate vedea toată flora şi fauna din Întreaga regiune. Problema la Galaţi este că nu are un aeroport, În plus nu-şi face deloc publicitate pentru atragerea turiştilor.

- Cum e viaţa de noapte?

- Noi, jucătorii, nu putem merge la baruri, pentru că toată lumea ne-ar recunoaşte Într-o secundă. În cazul În care vreau să ies, mă duc doar la restaurant cu familia. Dar şi aşa am grijă să nu mănÎnc prea multă carne de porc, care aici se consumă foarte mult.

- Care a fost cea mai mare surpriză cÎnd ai ajuns la Galaţi?

- Maşinile! Nu există locuri de parcare sau garaje, iar toate maşinile sÎnt lăsate pe stradă, şi nu se ÎntÎmplă absolut nimic. De asemenea, foarte mulţi oameni trăiesc În blocuri imense, toate exact la fel, construite În conformitate cu regulile fostului regim comunist.

- Cum au reacţionat suporterii cÎnd aţi cÎştigat campionatul?

- Cred că au sărbătorit la fel ca după căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu! Meciul s-a terminat la ora 22 şi au stat În stradă pÎnă la ora 4 dimineaţa! Au fost peste 30.000 de suporteri pe străzi.

- Ce faci după meciurile din deplasare?

- Laptopul meu nu mă lasă singur, aşa că vorbesc cu rudele mele, citesc ştiri şi din cÎnd În cÎnd mă uit la cÎte un film. Mă joc, de asemenea, rummy. CÎnd ne Întoarcem din deplasare, ne place să organizăm o cină cu soţiile şi familia, dar şi cu membrii Consiliului de Administraţie şi uneori cu antrenorul.

- Revenind la timpul liber, unde Îţi place să-ţi petreci vacanţa?

- În România, cu siguranţă În Transilvania! Munţii sÎnt superbi, la fel şi castelele sau mănăstirile. Sau la Constanţa pentru că poţi face baie În Marea Neagră. Eu am fost şi-n Cipru, Franţa, Italia sau Turcia, dar de cÎnd s-a născut fiul meu călătorim mai puţin.

- De ce ţi-e dor din Argentina?

- De barbeque! Au Încercat să Înveţe prietenii mei din România să facă un grătar simplu, numai cu carne, sare şi cărbune, dar ei preferă să marineze puternic carnea timp de două zile. În plus mi-e dor de o băută cu prietenii mei.

gsp.ro

[dcp100168]

Viglianti, argentinianul cu copii moldoveni! Mijlocaşul s-a adaptat perfect în România

* Argentinianul conduce un Logan şi adoră mâncarea româneasca

Gabriel Viglianti are tot ce-i trebuie unui fotbalist: ştiinţa jocului, gleznă fină şi carismă. Aflat de aproape cinci ani la malul Dunării, argentinianul de 33 de ani vorbeşte aproape perfect limba şi, poate cel mai important lucru, urmaşii îi sunt mai degrabă familiarizaţi cu meleagurile româneşti decât cu Cordoba natală a lui Viglianti. "E gluma preferată a colegilor să spună că sunt singurul argentinian cu copii moldoveni. Martina (n.r. - aproape cinci ani) a fost concepută în Bolivia, s-a născut în Argentina, dar creşte în România. Merge aici la grădiniţă, ştie binişor să vorbească româneşte. Giuliano (doi ani şi jumătate) este sută la sută gălăţean", povesteşte mijlocaşul care a fost titularizat în formaţia de bază a Oţelului de Petre Grigoraş, la sosirea în ţara noastră, dar care a câştigat titlul de campion şi Supercupa cu Dorinel Munteanu.

A venit gratis din Bolivia

Gabriel Viglianti a ajuns la Oţelul la începutul anului 2008, liber de contract după ce şi-a încheiat conturile cu campioana Boliviei, Bolivar La Paz. Aici a jucat 43 de partide, perioadă în care a marcat 10 goluri. "Nu regret că am venit în România. Mă simt foarte bine aici, am realizat lucruri incredibile pentru cariera mea, dar cel mai mult mă bucur că şi familia mea s-a adaptat la Galaţi", a spus Gabriel.

A pus echipa mai presus de familie!

Om de bază în formaţia care a adus primul titlul la Galaţi, Viglianti a intrat definitiv în inima suporterilor de la Dunăre în iarna anului 2011. Atunci, Gabriel şi-a pierdut tatăl în vreme ce se afla cu echipa într-un cantonament în Cipru. Golgheterul din acest sezon al fostei campioane n-a plecat acasă, aşa cum poate ar fi reacţionat orice om! Ştiind că formaţia la care activează are o şansă unică de a câştiga campionatul, Viglianti, chinuit evident de drama care-l lovise, a decis să-şi continuie stagiul de pregătire. La venirea în ţară, fanii Oţelului şi-au arătat ataşamentul printr-un mesaj edificator: "Întotdeauna alături de tine, cu respect, Vigli!"

Conduce o maşină închiriată de club

Vedetă locală în Galaţi, Gabriel nu este un fotbalist cu fiţe, aşa cum sunt alţi colegi de‑ai săi mai puţin valoroşi. O demonstrează din plin maşina pe care o conduce. Viglianti face drumul dintre casă şi stadion la volanul unui Logan închiriat de club. "Este o maşină bună, îmi fac treaba cu ea. Nu este importantă marca. Nu avea niciun rost să investesc într-o maşină pe care probabil urma să o vând când voi pleca din România", este de părere jucătorul de 33 de ani. Întrebat ce preferă din bucătăria românească, Gabriel răspunde imediat: "Nu am o preferinţă anume. Îmi place tot ce se găteşte la voi în ţară!"

prosport.ro

[dcp100168]

Singurul fotbalist din România care a jucat în Liga Campionilor şi a condus un Logan

Gabriel Viglianti s-a retras la mijlocul lunii decembrie din activitatea de fotbalist şi a trecut la munca de birou. Noul director sportiv al Oţelului a vorbit despre câteva situaţii inedite trăite ca jucător la formaţia din Galaţi între 2008 şi 2012.

Care e cel mai frumos gol marcat de tine pentru Oţelul?

Cele mai dragi îmi sunt cele două goluri date într-un meci cu Braşovul din toamna anului 2008, pentru că au fost importante pentru Oţelul. A fost într-un moment în care echipa avea mare nevoie de victorie şi erau mulţi accidentaţi. Dacă nu câştigam, am fi ajuns la retrogradare. Primul a fost cel mai frumos, un lob peste portarul Stelea.

Cât crezi că ai mai fi putut juca dacă te mai lăsa genunchiul?

Cred că aş mai fi putut încă vreo trei ani dacă nu era accidentarea. Problema la genunchi mi-a limitat foarte mult din mişcări, chiar dacă nu eram un jucător cu dribling. Fără aceste probleme, la cum am grijă de mine şi cum mă antrenez, aş mai putut să joc câţiva ani buni.

Ai fost singurul jucător din lotul Oţelului din Liga Campionilor care ai avut un Logan. Cum ţi s-a părut maşina?

Îl am de când am venit în Galaţi, ca maşină de serviciu de la club. Pentru ce nevoi am avut, a fost perfect Loganul, m-am descurcat foarte cu maşina asta. Nu sunt dintre cei cu preferinţe pentru o anume marcă, trebuie doar să-mi fac treaba cu ea.

Te-ai gândit să te stabileşti definitiv în Galaţi?

În familie am vorbit de mai multe ori. Este o decizie grea, nu poate să fie o decizie personală. Noi, ca jucători profesionişti, suntem pregătiţi de mici să plecăm, să trăim în altă parte, în culturi diferite, dar nu poţi să obligi persoanele care îţi sunt alături să facă acelaşi lucru. Soţia nu este hotărâtă, acum este foarte stresată, a trăit mult timp departe de Argentina, din 2004 a plecat cu mine de acolo.

Cu cine ţii, cu Boca Juniors sau cu River Plate?

Cu niciuna dintre ele. Chiar dacă eu am crescut într-un alt club, Racing de Cordoba, unde am jucat până la 21 de ani, eu de mic copil am fost cu Tallers Cordoba, acum este în liga a treia. Sentimentele mele de iubire sunt la fel, pentru ambele echipe din Cordoba.

Ştiu că ai vizitat multe locuri din România, ce te-a impresionat?

Prima dată am fost la mare, apoi am mers şi la munte, în zona Braşovului, încă din primul an. M-a impresionat foarte mult Castelul Peleş, foarte frumos, cred că e ceva deosebit în Europa. Nu cunosc prea multe despre alte castele din lume, dar cred că Peleşul e unul dintre locurile din lume care merită să-l vizitezi.

Spune-ne cinci lucruri care nu-ţi plac în România?

Nu-mi place că mulă lume din România, dar şi din Argentina, are un nivel de trai destul de scăzut. Nu mi se pare corect şi asta aş schimba, dacă aş puteam. În rest, nu am ceva care să nu-mi placă.

prosport.ro

[dcp100168]

Viglianti, cel mai apreciat străin din istoria Oţelului

* Actualul director sportiv al grupării roş-alb-albastre este favoritul gălăţenilor când vine vorba de cei de pe alte meleaguri care au apărat culorile clubului fanion al oraşului * „Vili”, aşa cum e alintat de fani, s-a adaptat uşor în România, cel mai mic dintre copiii săi fiind născut aici

 

Nume: Gabriel Alejandro Viglianti
Vârstă: 34 de ani
Naţionalitate: argentinian
Profesie: director sportiv la FC Oţelul

Unul dintre cei care au contribuit la cea mai mare performanţă din istoria fotbalului gălăţean, Gabriel Alejandro Viglianti, care a dat între timp jocul de pe teren pe munca de birou pentru Oţelul, trăieşte în oraşul de pe malul Dunării de şase ani. Trecerea lui Viglianti la Galaţi, de la începutul anului 2008, pentru a juca la Oţelul, n-a fost deloc uşoară. Argentinianul a petrecut aproape o săptămână pe drum. A plecat cu microbuzul din Bolivia, ţara în care a jucat ultima oară înainte să vină la Oţelul, până în Argentina, iar de acolo a luat avionul spre Europa. A ajuns în Cipru, în cantonamentul echipei, şi a intrat într-un amical încă din prima zi. A evoluat 15 minute în testul cu Dinamo Kiev şi i-a impresionat pe Stan şi Grigoraş, pentru a fi păstrat la echipă.

A învăţat româneşte din telenovele

"Mulţumesc a fost primul cuvânt învăţat în româneşte. La început nu înţelegeam nimic din limba voastră. Ţin minte că în prima zi a venit cineva la mine în cameră să-mi spună că la ora opt şi jumătate avem masa. Nu vorbea spaniola, nu vorbea engleză, îmi spunea totul în română. Ca să înţeleg, făcea semne cu mâna indicând pe perete ora opt şi jumătate", ne-a spus Viglianti.
De altfel, cel mai important rol în învăţarea limbii române l-a avut faptul că urmărea telenovele. "Am primit un dicţionar şi cel mai mult m-a ajutat că mă uitam la telenovele, la Acasă TV. Primul meu coleg de cameră a fost Ciprian Deac, care se cam supăra când mă uitam. În aproape trei luni, am învăţat limba. La un antrenament, vorbeam în română cu un coleg şi m-a auzit Grig, care mi-a spus: „Mă, Vili, tu vorbeşti româneşte? Eu nu-ţi dădeam ţie indicaţii până acum, am crezut că nu ştii”. Mi-a fost greu până să învăţ”.

„Mă simt ca acasă”

Viglianti a fost adoptat rapid de suporterii Oţelului şi e cel mai iubit străin din istoria clubului. Argentinianul ni s-a confesat că-i ca acasă în România, deşi le simte lipsa celor dragi din ţara natală. „Vili” vede Galaţiul ca pe un oraş liniştit şi îi plac plimbările pe faleză. „În România, îmi place că străinii sunt foarte bine primiţi. La fel m-am simţit şi eu. Galaţiul e un oraş calm. Îmi place că oamenii ies să se plimbe liniştiţi şi că, deşi nu-i tocmai mic, n-are aglomeraţia din marele oraşe. Cel mai mult îmi place când văd oameni de toate categoriile că se plimbă pe faleză, indiferent de vreme”.
În ceea ce priveşte partea negativă a românilor, Viglianti ne-a spus că românii îl iau pe „Nu” în braţe, în orice situaţie. „Poporul român vede mai întâi partea negativă a lucrurilor şi abia apoi analizează despre ce e vorba. Românii preferă să zică „Nu” şi dacă nu ştiu încă ce se doreşte de la ei”.
Deşi a văzut patriotism la români, „Vili” îi pune pe argentinieni pe primul loc la acest capitol. „Argentinienii au spirit revoluţionar, nu renunţă niciodată la propriile valori. Ce înseamnă Argentina pentru un argentinian nu mai găseşti nicăieri. Nu spun că românii nu-s naţionalişti, am văzut şi aici o grămadă de oameni ataşaţi de ţara lor. Cea mai mare asemănare între români şi argentinieni e căldura oamenilor. Primirea oamenilor şi prietenia sunt lucruri asemănătoare între noi”.

Mai mult turism în Galaţi

Ca o măsură ce ar putea fi luată spre binele oraşului, argentinianul din conducerea Oţelului, singurul străin dintr-un staff administrativ din fotbalul românesc la ora actuală, consideră că ar trebui promovat mai mult turismul. „În Galaţi, cred că ar trebui promovat puţin mai mult turismul. E un oraş care poate să crească în sensul acesta, chiar dacă nu-s condiţii de genul aeroport sau autostradă. Dar e un loc frumos al României şi poate fi promovat mai mult”.
Altfel, Viglianti s-a adaptat în România şi cu felul mâncărurilor. „Sunt mâncăruri pe care prima dată le-am gustat aici. Mănânc grătar românesc, mici, sarmale, ciorbă de burtă. Gătim şi tradiţional româneşte, dar cu mici modificări, cu orientări sud-americane”.

Copil născut în România

Frumoasa familie Viglianti are patru membri. Gabriel Alejandro şi soţia sa Romina au doi copii: Martina, o fetiţă născută cu două luni înainte de venirea în România, şi Giuliano, născut la Galaţi. Puştiul pare deja pasionat de fotbal, fiind încântat de jocul în care tatăl său a obţinut cea mai mare performanţă a oraşului, câştigarea campionatului cu Oţelul şi participarea în grupele Ligii Campionilor.

viata-libera.ro