Jump to content

Sens giratoriu pe Centură, la intersecţia cu bulevardul Milcov


Recommended Posts

Posted

Sens giratoriu pe Centură, la intersecţia cu bulevardul Milcov

O mână de muncitori reamenajează intersecţia dintre Şoseaua de Centură şi bulevardul Milcov, care va deveni rondou. Ei au delimitat deja insula din centrul intersecţiei şi lucrează la triunghiurile de separaţie.

Poliţia spune că intersecţia în sens giratoriu va deveni funcţională în câteva săptămâni. "Potrivit informărilor transmise Poliţiei Rutiere de către Primărie, acolo se amenajează un sens giratoriu, pentru fluidizarea traficului în zonă. Lucrările se vor încheia până la finele lunii octombrie", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, agent principal Bogdan Cojocaru.

Demersul Primăriei a generat un val de critici din partea riveranilor. Ei obişnuiau să-şi lase maşinile în mijlocul intersecţiei, într-o parcare în care încăpeau peste 20 de autoturisme, iar acum sunt nevoiţi să caute alte soluţii, deoarece parcarea a fost rasă de pe faţa pământului. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că tomberoanele care erau amplasate tot în miezul intersecţiei au dispărut, iar ei trebuie să facă meargă mai mult până la cele mai apropiate puncte de colectare a gunoiului.

Şoferii salută iniţiativa

În ciuda opoziţiei manifestate de riverani, lucrările de reamenajare a intersecţiei avansează şi au susţinerea conducătorilor auto. "Era o intersecţie foarte ciudată, cu parcarea aceea în mijloc. Voiai să ieşi din Milcov pe Centură şi nimereai în parcare. E foarte bine că fac rondou aici", ne-a spus Bogdan, un şofer în vârstă de 30 de ani.

Echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Locale vor dirija traficul în intersecţie, timp de câteva zile, după ce aceasta va deveni funcţională.

viata-libera.ro

Posted

Cred ca e o ideie buna cu acest sens giratoriu, inainte ca sa ajungi la Bila2 de pe centura era cam complicat indiferent de unde veneai, era bine pentru cei care venea din micro 13, si ala din micro 13 ca sa intre pe centura statea o ora ca sa intre, mai ales la ore de varf...

Posted

o initiativa imbecila...din toate punctele de vedere. pe centura treceai fara sa iei piciorul de pe pedala...acu, vii lansat si cu o viteza constanta, dar in sensul giratoriu va trebui sa dai prioritate celui din cerc, nu?

Posted (edited)

o initiativa imbecila...din toate punctele de vedere. pe centura treceai fara sa iei piciorul de pe pedala...acu, vii lansat si cu o viteza constanta, dar in sensul giratoriu va trebui sa dai prioritate celui din cerc, nu?

Da dar nu te gandesti la cei care vor sa intre pe centura sa sa iasa cand vine de la talcioc ? :-) Daca ai fi in locul lor ?

Da era bine inainte dar... acum trebuie sa ocolesti cercul... si da au prioritate cei care se "invart" in cerc :))

Edited by LaurX82

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.