Jump to content

Oraşul peştelui, rămas fără peşte


dcp100168

Recommended Posts

Oraşul peştelui, rămas fără peşte

* În oraşul în care peştele ar trebui să fie la el acasă în galantare, tronează specii precum macrou, pangasius, păstrăv, somon şi dentex * Ştiuca, şalăul sau bibanul se găsesc cu intermitenţe chiar şi în pescăriile tradiţionale

Galaţiul e înconjurat de ape şi, cu toate astea, pescăriile şi supermarketurile sunt pline cu peşte de import. Mai mult, nici cel local nu prea e de la noi, ci provine, în mare parte, de peste Dunăre, de la bălţile din judeţul Tulcea sau din Deltă.

Peşte proaspăt din Republica Dominicană

Crap, caras şi novac. Sunt singurii peşti de provenienţă românească ce puteau fi găsiţi ieri la raionul de peşte de la supermarketul Real. Şi vorbim aici despre unul dintre cele mai bine aprovizionate magazine de profil din oraş, care, cel puţin în teorie, ar trebui să ofere produsele cele mai proaspete, la preţuri rezonabile. Cum a ajuns ca peştele de Galaţi să lipsească efectiv din galantare? Cum e posibil ca în locul speciilor locale să avem peşti din toate zările lumii? Păstrăv de Italia, clarius de Ungaria, dentex din Republica Dominicană, pangasius din Vietnam, doradă şi biban de mare de cine ştie din ce mări sau oceane sunt doar câteva exemple de specii care, până nu demult, erau pentru gălăţeni nişte posibile mese exotice. Nimic anormal, până la urmă, dar nu poţi, totuşi, să priveşti această ofertă mai mult decât bogată şi să nu te întrebi unde au dispărut bibanul, plătica, somnul, roşioara, şalăul sau ştiuca. A devenit, oare, mai profitabil pentru comercianţi să importe peşte din Republica Dominicană decât să îi cumpere de la pescarii de Dunăre? De fapt, care pescari? "Nu ştiu de unde e adus şi nici cât timp face pe drum, dar vedeţi şi dumneavoastră că e proaspăt. Peşti de-ai noştri avem crap, caras, dar am mai avut şi somn, şalău sau ştiucă. Depinde de perioadă", ne-a spus vânzătoarea din Real.

Şi în celelalte supermarketuri din oraş peştele de import face legea. E drept, la Kaufland şi Billa peştele se vinde numai congelat, fapt care ar putea, într-o oarecare măsură, să explice absenţa speciilor locale. Chiar şi aşa, se mai găsesc şalău, crap sau caras în pachete congelate, însă pe niciuna dintre pungi nu am descoperit vreun producător local.

În pescăriile tradiţionale e mai mult peşte de apă dulce

În pescării încă se mai găsesc multe dintre speciile autohtone, dar, au apărut şi peştii exotici, probabil pentru a face faţă concurenţei supermarketurilor. Din Piaţa din Micro 19 se putea cumpăra ieri crap, novac, caras, somn, şalău şi morunaş. De asemenea, mai puteai să opta pentru păstrăv sau macrou, ambele sub formă refrigerată. "Nu ştiu de unde sunt. Dintr-o mare sau dintr-un ocean. Sunt aduşi la gheaţă, cu maşini frigorifice", ne-a "lămurit" vânzătoarea, care ne-a confirmat că peştele indigen provine de la Tulcea.

Aceeaşi poveste şi în Piaţa Centrală. La cele două pescării pe care le-am vizitat ieri, cea mai mare parte a mărfii era de apă dulce, iar vânzătorii ne-au spus că, din aceasta, cea mai multă provine de la cherhanalele şi bălţile de peste Dunăre. Am descoperit, totuşi, şi macrou, şprot, sardină şi ton, toate proaspete, toate din import. "La noi găsiţi mai mult peşte de apă dulce, dar avem şi peşte proaspăt de import. Uitaţi, astăzi, de exemplu, avem ton", ne-a spus o vânzătoare.

Trei, patru specii cu preţuri sub zece lei

Preţurile la peşte nu sunt deloc mici. Cu câteva excepţii, cu zece lei nu poţi cumpăra nici măcar un kilogram. Doar novacul, carasul, babuşca, albitura în general, plus macroul şi şprotul congelat au preţuri sub zece lei. De exemplu, un kilogram de caras costă între şase şi nouă lei, în funcţie de mărime. Crapul nu scade sub 12 lei cel de acvacultură şi poate ajunge şi la 16 lei cel provenit din pescuitul comercial. Şalăul are un preţ mediu de 14 lei, somnul e cam 14-16 lei, tot în funcţie de mărime, iar ştiucă nu am găsit deloc ieri, deşi, teoretic, acum e perioada cea mai bună de pescuit la această specie. Macroul şi păstrăvul în formă refrigerată costă peste 17 lei, iar de aici încolo îţi trebuie un portofel dotat serios pentru a cumpăra. Dorada, bibanul de mare, somonul, rechinul sau dentexul costă de la 25 de lei în sus, ultima dintre speciile enunţate având preţul cel mai mare, puţin peste 50 de lei kilogramul. "Pe vremuri, peştele era mai ieftin. Cred că era mai mult şi de aceea avea preţuri mai bune. Acum vreo zece, douăzeci de ani ştiu că îmi cumpăram crap cel puţin o dată pe săptămână, iar acum nu îmi mai permit decât cel mult o dată pe lună. Parcă e trufanda. Ori au scăzut pensiile noastre, ori s-a scumpit mult peştele", spune Mariana Dascălu, o femeie care încerca să cumpere nişte caras într-o pescărie din Micro 19.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

De zece ori mai puţin peşte de acvacultură

* Unde se producea o tonă de peşte de acvacultură la hectar, acum se fac maxim 300 de kilograme * Circa 70 la sută din suprafaţa cu potenţial de acvacultură nu se exploatează * Gălăţenii cumpără tot mai puţin peşte crescut în fermele gălăţene * Exploataţiile care prosperau în comunism fac cu greu faţă economiei de piaţă

Dacă înainte de Revoluţie din iazurile, heleşteele şi lacurile gălăţene se scotea chiar şi mai mult de o tonă de peşte la hectar, în ultimii ani cantităţile au scăzut drastic. De vină, spun specialiştii, este în primul rând apetitutul scăzut al gălăţenilor pentru peştele autohton, care duce la vânzări slabe ale fermierilor gălăţeni cu exploataţii piscicole. Şi cum an de an cele mai multe dintre fermele de profil nu fac cine ştie ce profit, ele nici nu se pot dezvolta aşa cum impune piaţa. Fără tehnologie nouă, fermele piscicole rămân mari consumatoare de energie electrică, sunt greu de întreţinut şi aproape imposibil de extins, ca suprafaţă cultivată. În tot acest timp, ungurii, polonezii şi grecii alimentează piaţa cu peşte mai ieftin decât al nostru şi deci mai bine vândut.

Criza a închis uşile pescăriilor

Cea mai mare cantitate de peşte de acvacultură recoltată din cele cinci ferme gălăţene piscicole cu o capacitate mai însemnată de producţie (Mălina, Lozova, Şovârca, Maţa Rădeanu şi ferma de acvacultură a Institutului Piscicol) s-a raportat în anul 2011 şi a ajuns la 144 de tone, potrivit datelor filialei Regionale Moldova a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA). Cantităţi mici de peşte de acvacultură se recoltaseră încă dinainte de debutul crizei economice (doar puţin peste 39 de tone în anul 2007, faţă de 128 de tone în 2006). Cei trei ani în care prin buzunarele gălăţenilor a cam bătut vântul, în vremea recesiunii, au fost pietre de încercare pentru fermierii cu exploataţii piscicole. În anul 2008 s-au scos doar circa 74 de tone de peşte din iazuri şi heleştee, în 2009 cantitatea recoltată a ajuns la peste 95 de tone, iar în 2010 a scăzut din nou la circa 72 de tone.

În primele nouă luni ale acestui an s-au recoltat abia 34 de tone, dar cantitatea va creşte în următoarele luni. Potrivit şefului de serviciu al filialei Regionale Moldova a ANPA, Vasile Bocăneală, suprafaţa totală cu potenţial pentru exploatare în acvacultură este, în Galaţi, de circa 3.500 de hectare. Totuşi, circa 70 la sută din această suprafaţă nu este exploatată în momentul de faţă.

De ce produc fermele mai puţin?

Detalii despre principalele motive care au dus la scăderea capacităţilor de producţie ale fermelor piscicole din Galaţi ne-a oferit prof.dr. Victor Cristea, directorul Departamentului de Acvacultură, Ştiinţa Mediului şi Cadastru din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. „Producţiile medii recoltate despre care vorbim în anii din urmă, cuprinse între 100 şi 300 de kilograme de peşte la hectar, sunt infime, în condiţiile în care, înainte de 1989, se producea şi peste o tonă la hectar. Trebuie spus, însă, că fermele care dădeau acele producţii au apărut în contextul unei economii planificate, iar articolele de cheltuieli din preţul unui kilogram de peşte aveau o cu totul altă conotaţie atunci. În contextul concurenţial al economiei de piaţă, producătorul de peşte plăteşte o taxă de concesionare a terenului, o altă pentru apă, plus toate cheltuielile legate de procesul de producţie: energie electrică, furaje şi îngrăşăminte. Niciuna dintre aceste cheltuieli, în România, nu este subvenţionată, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în Ungaria. Acolo, printre altele, nu se plăteşte taxa pentru apă. Cu ajutor din partea statului, producătorul poate livra peştele pe piaţă la un preţ competitiv cu celelalte produse alimentare. Mai mult chiar, peştele importat din Polonia şi Ungaria îl ia cu uşurinţă la preţ pe cel de la noi, crescut la doar câteva zeci de kilometri de pescăria în care se vinde”, a precizat prof. dr. Cristea.

Lipsa investiţiilor şi factorii naturali cresc preţul peştelui

Profesorul universitar de la „Dunărea de Jos” ne spune că starea precară a acvaculturii este în directă legătură şi cu braconajul şi că acest fenomen ar trebui pus mai degrabă pe seama sărăciei gălăţenilor.„Este vorba aici şi despre existenţa păsărilor ihtiofage care se hrănesc cu peşte şi care nu pot fi vânate pentru că sunt protejate de lege. Nu în ultimul rând, în cazul în care apar astfel de probleme, despăgubirile pe care le primesc fermierii cu exploataţii piscicole fie nu se acordă, fie sunt modeste şi se dau greu. În plus, amenajările piscicole sunt energofage, iar cheltuielile necesare pentru ciclul anual de inundare şi desecare a heleşteelor sunt foarte mari", a mai spus prof. dr. Victor Cristea.

Preferăm peştele de import

Tot profesorul Cristea ne-a spus că, potrivit unei statistici care s-a realizat recent la nivel european, românii consumă, în medie, doar patru kilograme de peşte pe an, în vreme ce europenii din partea de Vest a continentului au ajuns la nivelul de 11 kilograme pe an.

"Piaţa este cea care reglează şi volumul producţiei. Gusturile şi preferinţele consumatorilor gălăţeni se schimbă, iar în zona noastră nu se pot produce multe dintre speciile de import. Şi cum avem mult peşte adus din Ungaria, Polonia şi Grecia, la preţuri atractive, cererea mică de pe piaţă duce şi la scăderea producţiei”, a precizat şeful de serviciu de la filiala regională Moldova a ANPA, Vasile Bocăneală.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Declin al pescuitului pe Dunăre şi Prut

* Cantităţile pe peşte au scăzut nu doar în fermele piscicole, ci şi în apele curgătoare * În aceste condiţii, pescuitul se face... matematic * Factorii climatici, poluarea şi braconajul sărăcesc apele

Dunărea şi Prutul au mai puţin peşte în ultimii ani, aşa că şi pescuitul comercial trebuie dirijat cu atenţie, în baza menţiunilor legate de captura maximă admisibilă (total allowable catch - TAC). Se stabileşte ce peşte poate fi pescuit, de unde, când şi în ce cantitate. De asemenea, sunt prestabilite: numărul pescarilor şi al bărcilor care ies pe fluviu sau pe râu şi cel al utilajelor de pescuit.

„O scădere a cantităţii de peşte s-a înregistrat şi în cazul Dunării, dar ea nu este atât de drastică, în comparaţie cu scăderea cantităţilor obţinute din acvacultură. Cel mai important motiv care a condus la diminuarea cantităţii de peşte din fluviu este reprezentat de factorii climatici. S-au îndiguit bălţile în care peştele se putea reproduce, iar viiturile de primăvară - care erau de mare ajutor tot în procesul de înmulţire - nu prea mai sunt. Şi dacă ariile de reproducere se restrâng, e firesc să avem mai puţin peşte. La răpitor se ajunge chiar şi la fenomenul de canibalism, atunci când prea mulţi peşti trăiesc pe o suprafaţă prea mică”, a explicat şeful de serviciu al Filialei Moldova a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Vasile Bocăneală.

Poluarea are şi ea un loc important în rărirea populaţiei piscicole. „Ţin minte că, în alţi ani, plătica pescuită în iarnă, după spargerea gheţii, avea gust de fenol. În ultimii ani n-am mai remarcat acest fenomen, dar poluare încă există. De asemenea, braconajul este o cauză a scăderii cantităţii de peşte, dar din punctul meu de vedere aceasta este ultimul motiv din topul celor enunţate”, a mai spus Vasile Bocăneală.

Potrivit datelor ANPA, cea mai mare cantitate de peşte obţinut din pescuitul comercial s-a înregistrat, în ultimii şase ani, în 2009, când au fost prinse peste 44 de tone. Cel mai slab an a fost 2007, cu doar puţin peste 23 de tone de peşte scos din Dunăre şi Prut. În 2010 s-au pescuit peste 35 de tone, iar în cursul anului trecut cantitatea a scăzut cu circa 10 tone. Până în acest moment, în cursul anului, s-au pescuit 8,68 tone, dar sezonul este departe de a se fi încheiat.

În acest moment, potrivit ANPA, nu se încurajează pescuitul comercial extensiv, ci mai degrabă protecţia speciilor şi a ecosistemelor acvatice.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Două treimi din luciul de apă produce broaşte şi ţânţari

* Unde se mai pescuieşte şi unde nu

89bb2d25dd8a050217c8fdc7e52c98b7_L.jpg

Bălţile Galaţiului mai mult ocupă teren decât produc peşte. Mai puţin de o treime din suprafaţa totală de luciu de apă din judeţ este folosită în scop comercial, adică produce peşte de acvacultură. Nici nu se putea altfel, de vreme ce balta cu cea mai mare întindere din zonă, Brateşul, este pur şi simplu abandonată. Pe lângă Brateş, alte câteva iazuri au parte de exact aceeaşi soartă, fiind în acest moment simple mlaştini producătoare de broaşte şi ţânţari.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură filiala Moldova, cu sediul la Galaţi, suprafaţa totală de luciu de apă din judeţ este de aproximativ 3.200 de hectare. Cum lacul Brateş deţine peste 65 la sută din suprafaţa totală, adică în jur de 2100 de hectare, rezultă că în judeţ cea mai mare parte din luciul de apă este cel mult o crescătorie neoficială de mormoloci. Doar câteva bălţi mai mici, cu suprafeţe de la 50 la maximum 200 de hectare se dovedesc a fi viabile în producţia de peşte. Pe de o parte pentru că sunt suprafeţe mai uşor de exploatat şi, pe de altă parte, pentru că au încăput pe mâna unor investitori ceva mai pricepuţi. Iată lista completă a bălţilor din judeţ, cu suprafeţele aferente şi cu precizarea dacă se mai practică sau nu acvacultura în acest moment. Datele sunt cuprinse şi în infograficul alăturat.

Bălţile pentru acvacultură

Brateş. Este cea mai mare mlaştină din judeţ, cu o suprafaţă de 2.100 de hectare. Anul 2008 a fost ultimul în care s-a mai recoltat ceva peşte. De atunci se aşteaptă concesionarea către un investitor care să repună pe picioare cea mai mare "fabrică de peşte" din Galaţi.

Vlădeşti. Tot o mlaştină, dar ceva mai mică. Are 256 de hectare şi nu mai produce peşte cam din anul 2010. Ca şi în cazul Brateşului, se caută un concesionar priceput.

Şovârca. Situată în localitatea Oancea, cu o suprafaţă de 168 de hectare, este una dintre puţinele bălţi care mai contează în acvacultura gălăţeană.

Mălina. Este în coasta Galaţiului şi are 127 de hectare. În acest moment este exploatată şi este chiar un exemplu de cum se poate face acvacultură şi pescuit sportiv.

Pepiniera Brateş. Aparţine Institutului de Cercetări Piscicole, iar cele 182 de hectare sunt exploatate.

Cotul Chiului. Situată în localitatea Folteşti, cu o suprafaţă de 50 de hectare, este exploatată de Institutul de Cercetări Piscicole.

Lozova. Cele 198 de hectare de luciu de apă (am inclus aici şi Balta Potcoava) din marginea localităţii Braniştea produc peşte şi oferă şi relaxare pentru pescarii sportivi.

Maţa Rădeanu. Aparţine Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), iar cele 121 de hectare sunt exploatate atât pentru acvacultură, cât şi pentru pescuitul sportiv.

Bălţi mici, pentru pescarii sportivi

În afară de marile suprafeţe de luciu de apă destinate acvaculturii, în judeţul Galaţi mai există o serie de bălţi pe care proprietarii sau concesionarii le folosesc pentru agrement. Corod (aproximativ 65 ha), Nămoloasa (aproximativ 50 ha), Cotoroaia (aproximativ 20 ha), Stoicani, Vânători, Sat Costi sau Zătun, cu suprafeţe de câteva hectare oferă pescarilor sportivi şansa de a prinde peşte. Unele în sistem catch&release ("prinde şi eliberează"), altele care dau posibilitatea păstrării a câteva kilograme.

Interesant este că peste 90 la sută dintre bălţile Galaţiului, atât cele pentru acvacultură, cât şi cele pentru pescuitul sportiv, au doar specii paşnice, cum ar fi crapul, carasul, sângerul sau novacul. Accidental, în aceste iazuri se mai pot prinde şalău, ştiucă sau somn.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

În '90 eram pe locul 2, după URSS, în sectorul pescăresc

Am ieşit din comunism campioni la piscicultură şi, după 22 de ani, aproape că am dispărut de pe hartă. "După 1990, aveam cea mai mare suprafaţă amenajată pentru exploataţii piscicole după URSS. Era o performanţă, dată fiind diferenţa de teritoriu dintre noi şi ruşi. Acum, mai sunt câţiva administratori de bălţi care se străduiesc să-şi menţină fermele pe linia de plutire şi avem suprafeţe mari neexploatate. Flota românească noastră de pescuit era a doua ca mărime, după URSS. Aşa am început şi eu: am fost pe pescador, până în Vestul Africii. Acum, nu mai avem deloc flotă. E mare păcat că s-a distrus totul!", apreciază ing. Grigore Mihalache.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Cifrele decăderii industriei piscicole gălăţene

* Statisticile din ultimii ani arată ceea ce multă lume bănuia: în Galaţi pescuitul nu mai e deloc la nivelul anilor '70-'80

Suntem înconjuraţi din toate părţile de apă şi totuşi producţia de peşte autohton nu este la un nivel foarte ridicat. În tot acest timp, peştele de import a prins din ce în ce mai mult în ultimii ani, mai ales prin influenţa hipermarketurilor. Pescăriile tradiţionale nu au stat pe gânduri şi au încercat să se adapteze. Astfel, astăzi, în multe dintre pescăriile din Galaţi se poate găsi macrou, somon, păstrăv, toate refrigerate. Vă prezentăm astăzi câteva cifre care susţin ideea că, în Galaţi, pescuitul nu mai e ce a fost odată.
Acvacultură pe doar 70 la sută din suprafaţă
Cu o suprafaţă totală de 3.200 de hectare de luciu de apă, Galaţiul ar putea furniza peşte pentru o întreagă regiune, nu doar pentru zona Galaţiului. Însă aproximativ 70 la sută din această suprafaţă produce doar ţânţari şi mormoloci. Numai lacul Brateş deţine peste 65 la sută din suprafaţa totală de luciu de apă din judeţ, adică în jur de 2.100 de hectare, ceea ce înseamnă că, de fapt, la Galaţi acvacultură se face doar pe suprafeţe mici, de la 50 la cel mult 200 de hectare. În acest moment, mai sunt exploatate comercial Şovârca, Mălina, Maţa Rădeanu şi Lozova. În rest, ori sunt pur şi simplu abandonate (cum e cazul Brateşului sau al Vlădeştiului), ori sunt folosite doar pentru pescuitul sportiv, ori sunt utilizate în cercetarea piscicolă.
De zece ori mai puţin peşte recoltat în crescătorii
În aceste condiţii, cantităţile totale recoltate în Galaţi în ultimii ani nu au cum să fie extraordinare. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în 2006 s-au recoltat la Galaţi 128 de tone de peşte. În 2007 cantitatea a scăzut la 39 de tone, în 2008 s-au scos aproximativ 74 de tone de peşte, în 2009 s-a ajuns la un total de 95 de tone, iar în 2010 a scăzu,t iar, la 72 de tone. Anul 2011 a însemnat o redresare semnificativă, ajungându-se la 144 de tone de peşte recoltat în bălţile din judeţul Galaţi, însă cifrele au scăzut din nou anul trecut. În primele nouă luni ale lui 2012 se recoltaseră 34 de tone.
Dacă ar fi să facem o comparaţie, ar fi suficient să spunem că în anul 1974 doar Lacul Brateş producea nu mai puţin de 1.600 de tone de peşte. Adică de cel puţin zece ori mai mult peşte decât produc astăzi, la un loc, toate amenajările piscicole din judeţul Galaţi. E drept, anul 1974 a fost o excepţie, însă oricum, până acum 20 de ani Galaţiul producea peste o mie de tone de peşte anual.
Doar câteva zeci de pescari autorizaţi
Şi în ceea ce priveşte pescuitul comercial în Dunăre şi Prut datele sunt relevante. Astfel, potrivit ANPA, în anul 2007 s-au scos, oficial, din Dunăre şi Prut doar 23 de tone de peşte, vârful ultimilor ani înregistrându-se în 2009, cu un total de 44 de tone. În 2010 s-au raportat aproximativ 35 de tone, iar în 2012 în jur de 25 de tone. Nici nu se putea altfel, de vreme ce numărul pescarilor profesionişti şi al ambarcaţiunilor autorizate să practice pescuitul comercial este destul de mic. Astfel, conform datelor furnizate de ANPA, în Galaţi numărul total al pescarilor autorizaţi este de câteva zeci. "Pentru Prut au fost, în ultimii ani, în jur de 60-70 de pescari, iar pentru Dunăre o medie cuprinsă între 80-120 de pescari, cu precizarea că nivelul cel mai redus s-a înregistrat anul trecut. Unii au renunţat, probabil din cauza condiţiilor de atestare, sau poate că au făcut un calcul şi au realizat că nu pot prinde atâta peşte încât să îşi permită să îşi susţină activitatea", a explicat şeful filialei Moldova a ANPA, Vasile Bocăneală. Ambarcaţiunile de pescuit au rămas, totuşi, cam la acelaşi nivel în ultimii ani: în jur de 30 de bărci pe Prut şi 38-40 de bărci pe Dunăre.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Piscicultura gălăţeană se zbate pe uscat! Mâncăm într-o lună cât producem într-un an
* Doar trei firme mai produc peşte, într-un judeţ cu 3.200 de hectare de luciu de apă * După ce au fost printre cele mai mari ferme piscicole din ţară, balta Vlădeşti şi lacul Brateş nu ne mai sunt de niciun folos * Ar fi nevoie de o minune ca piscicultura gălăţeană să renască

Avem în judeţ lacuri şi bălţi întinse pe mii de hectare, dar mâncăm într-o lună mai mult peşte decât produc fermele noastre piscicole într-un an. Asta, în condiţiile în care consumul anual de peşte al gălăţenilor e doar de circa 2.100 de tone, adică de trei ori mai mic decât media europeană.

De ce nu suntem în stare să producem, la nivel local, nici măcar atât cât să mâncăm peşte mai proaspăt şi, poate, mai ieftin decât acum? Motive sunt mai multe. Pe de o parte, lacul Brateş şi balta Vlădeşti - care ocupă circa 60 la sută din luciul de apă din judeţ - au de ani buni statut legal incert şi nu produc. Multe dintre bălţile mici de pe malul gălăţean al Prutului nu sunt amenajate ca ferme piscicole. Iar puţinele firme care se mai ocupă cu piscicultura nu prosperă. Ce le-ar trebui gălăţenilor ca să mai poată face piscicultură performantă, ca în urmă cu jumătate de secol? La cum stau lucrurile acum, poate doar o minune...

Avem doar trei firme în judeţ care produc peşte, iar cantitatea este mică. Anul trecut, din cele vreo mie de hectare de apă concesionate, s-a ieşit pe piaţă cu doar 111 tone de peşte, dintre cele 398 de tone produse, potrivit datelor filialei Moldova a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).Valoarea unui kilogram de peşte din producţia autohtonă, cum ar fi crapul sau carasul, este de circa nouă lei. Putem aprecia, deci, că în Galaţi s-a produs peşte, în 2014, de maxim un milion de lei.

Avem, în judeţ, 3.200 de hectare de luciu de apă, dar suprafaţa concesionată şi care produce peşte este mai mică - doar circa 800 de hectare.

O singură firmă de profil, pe 13 bălţi

De la Galaţi până la Oancea, pe malul Prutului, sunt vreo 13 bălţi. Doar trei sunt, însă, concesionate şi doar una are ca principal obiect de activitatea valorificarea pe piaţa liberă a peştelui produs.

Prima baltă productivă de pe traseul Galaţi - Oancea este cea de la Cotul Chiului. E concesionată, dar nu e privată, ci e folosită ca bază de cercetare a Institutului Piscicol Galaţi. Instituţia care are şi pepiniera Brateş a raporat către ANPA, în 2014, o producţie de 103 tone de peşte. Nu ne putem aştepta să crească această cantitate de zeci sau sute de ori în viitorul apropiat şi să hrănească mii de gălăţeni, din cauză că scopul principal al institututui nu este cel de a alimenta pescăriile, ci de a face cercetare în domeniu.

La Oancea, balta care produce peşte, adică Maţa-Rădeanu, este în administrarea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi. Asociaţia a raportat către ANPA o producţie de 64 de tone de peşte, dar trebuie să ţinem cont de faptul că nici AJVPS nu-şi propune să alimenteze pescăriile din oraş, ci în primul rând să aibă peşte suficient în baltă ca să-şi asigure necesarul pentru activităţile specifice.

Tot la Oancea se află una dintre puţinele bălţi administrate de privaţi care produce peşte pentru piaţa gălăţeană. Este vorba despre balta Şovârca, administrată de firma SC Singama SRL. Potrivit raportărilor către ANPA Galaţi, ferma piscicolă a produs, în 2014, 87 de tone de peşte. Cifrele de afaceri şi profitul nu indică însă faptul că operatorul economic ar prospera. Dimpotrivă, lucrurile par să stea mai rău decât în urmă cu cinci ani. Potrivit celor mai recente raportări către finanţe, în 2013, Singama avea 12 angajaţi, o cifră de afaceri de 490.587 de lei şi un profit de 26.510 lei. Practic, afacerile n-au mai mers nici la jumătatea celor din 2008, când cifra de afaceri era de 997.132, de lei, iar profitul net se cifra la 6.214 lei.

Concesiunea, în piscicultură, este echivalentul a circa 100 de kilograme de grâu la hectar, la care se adaugă preţul unor investiţii în întreţinerea exploataţiei, pe care ANPA îl negociează cu fiecare piscicultor care preia concesiunea. Potrivit inginerului Vasile Bocănială, şefului filialei ANPA Moldova, investiţiile se fac conform graficului negociat în toate explotaţiile.

În bălţi ca Maicaş, Pochina şi Leahului, se pescuieşte industrial doar atunci când sunt inundate de Prut, care varsă în ele apă cu peşte. În rest, mai mult braconierii îşi fac veacul pe suprafeţele lor. Potrivit şefului filialei ANPA Moldova, nimeni nu a investit vreodată în aceste bălţi - vreo şase la număr - pentru a le transforma în exploataţii piscicole.

Marile răni deschise ale pisciculturii gălăţene

Speranţe ca gălăţenii să aibă pe masă peşte proaspăt şi mai ieftin ar mai fi doar dacă s-ar exploata intensiv lacul Brateş şi balta Vlădeşti, care ocupă, împreună, peste 2.000 de hectare. Iar şansele ca aşa ceva să se întâmple curând sunt destul de mici.

Brateşul a rămas al nimănui de multă vreme. În 1921, lacul ocupa 27.000 de hectare. Comuniştii au fost cei care au desecat cea mai mare parte din Brateş, lăsându-l la doar 2.120 de hectare, în 1962. Suprafaţa rămasă de lac a fost însă exploatată intesiv, în vremea lui Ceauşescu. În anul 1974 - adică acum nu mai mult de 40 de ani - lacul dădea o producţie de peşte de 1.600 de tone, un record la care se ajunsese prin aplicarea unor tehnici de furajare. După Revoluţie, mulţi au vrut să ia Brateşul. Singurul care a reuşit să obţină concesiune în nume propriu a fost Stelian Rusu. Odată cu decesul acestuia, concesiunea s-a pierdut, iar statul nu a mai acordat-o nimănui. Acum, digurile lacului sunt ale Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Clădirile fermei piscicole au fost cumpărate de un cetăţean italian, Alfonso Calderone. Luciul de apă nu este, însă, concesionat. Cereri scrise au depus de ANPA, pentru acordarea concesiunii, doi investitori: inginerul Grigore Mihalache, care administrează balta Mălina, şi italianul Alfonso Calderone, cel care a cumpărat activele fostei ferme piscicole de la Brateş. Cum ANPA nu tratează acordarea concesiunii Brateşului ca pe o prioritate, la acest moment nici măcar nu s-a constituit o comisie de acordare a concesiunii. Şi chiar dacă s-ar constituit astăzi, tot ar dura probabil ani până la atribuire, din cauza birocraţiei. Iar fără concesiune, nimeni nu investeşte în apele lacului, din cauză că n-ar avea cum să valorifice peştele.

La Vlădeşti, lucrurile sunt şi mai încurcate. După ce a fost falimentată, ferma piscicolă ajuns pe mâna mai multor executori, care au golit apele de peşte. Tot mai mulţi au fost gălăţenii care au încercat să pună mâna pe cele 500 de hectare de apă, cu tot cu activele sale. Fosta "patrie a crapului" a ajuns o ruină. Astăzi se luptă pentru ea Întreprinderea Individuală Dumitru Ene, primăria din Oancea şi diverşi alţi cetăţeni din zonă, puşi în posesie cu teren în mijlocul bălţii. Întreprinderea Individuală Dumitru Ene a primit, potrivit ANPA Galaţi, drept de exploatare temporară. În acest moment, mare parte dintre bazinele piscicole ale bălţii au fost golite de apă. Pe fundul bălţii Vlădeşti se cultivă acum porumb, ca parte a tehnologiei de reîntinerire a bălţii.

Nici din bălţile de pe Siret nu vine nimic

Balta Mălina este administrată de inginerii Grigore şi Ionuţ Mihalache, prin intermediul firmei Grig Impex SRL. Este o fermă piscicolă de circa 600 de hectare, care produce, în principal, puiet de peşte, pe care îl vinde altor ferme piscicole. Grig Impex SRL se axează mai puţin pe producţia de peşte matur, ajuns la dimensiune de consum. Per total, ferma a raportat în 2014 o producţie de 120 de tone de peşte. Oricum ar fi, exploataţia nu prosperă, judecând după cifrele de afaceri comunicate Finanţelor, în anii din urmă. Spre exemplu, în 2008, firma raporta o cifră de afaceri de 881.884 de lei şi un profit de 22.214 lei. În 2012, firma a raportat pierderi, iar în cursul anului trecut, profitul era de doar 2.541 de lei.

Tot pe cursul Siretului sunt bălţile pe care le administrează Dumitru Popa, prin intermediul firmei Central SRL - Lozova (140 de hectare) şi Potcoava (49 de hectare). Per total, cele două bălţi şi un luciu de apă adiacent de la Pechea au raportat în 2014 o producţie de 23 de tone de peşte.

Ape cu peşte lăsate în părăsire

Un luciu de apă care a produs cândva peşte, dar care acum aşteaptă să sece ca să nu-i mai ducă nimeni grija, este cel al bălţii Tălăbasca, din comuna Tudor Vladimirescu. Aici a investit ceva firma Negro 2000 SRL, dar până la urmă acest investitor a renunţat la exploatarea luciului de apă. Aşa că balta de 139 de hectare a rămas a nimănui. E rezervaţie naturală şi e în custodia Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) din Focşani. Nu e însă treaba custodelui să o alimenteze cu apă şi să o păzească. Acesta trebuie să evalueze periodic starea bălţii şi să dea indicaţii celui care trebuie să facă aceste lucruri. În speţă, primăriei din comună. Din păcate, contactată în repetate rânduri, primăria comunei  a susţinut  că nu este proprietară pe baltă şi că ACDB ar trebui să se ocupe de tot. Cât timp fiecare încearcă să scape de responsabilitate cum poate mai bine, apa se mâleşte şi se retrage.

Hoţii sunt de neoprit

Marea problemă a piscicultorilor gălăţeni, în acest moment, o reprezintă hoţii, care pot cauza pierderi de până la 40 la sută din producţia anuală de peşte.

"Paza este foarte greu de asigurat, într-o fermă piscicolă. Nu-i poţi lovi pe hoţi, e împotriva legii. Depun plângere şi tot proprietarul bălţii ajunge să fie cel care are de suferit. S-a încercat asigurarea pazei cu câini şi tot au apărut probleme pentru proprietar. S-a încercat totul. S-au angajat şi frme de pază. Parte dintre agenţi, primind probabil salariu mic, au ajuns în scurt timp mână în mână cu hoţii. Iar legea e foarte blândă cu cei care fură peşte. Cei mai mulţi se aleg cu neînceperea urmăririi penale", precizează şeful filialei Moldova a ANPA, ing. Vasile Bocănială.

Piscicultorii susţin că pagube însemnate fac şi păsările ihtiofage (care se hrănesc cu peşte - n.r.), cum ar fi pelicanii, a căror vânare este interzisă prin lege.

Peştele importat ajunge proaspăt în galantare

"Piaţa locală de peşte este influenţată în mod direct şi de gusturile consumatorului. Dacă vrea clientul gălăţean să mănânce doradă şi macrou, piscicultorul de la noi nu-l poate servi cu nimic. Nu se pretează să creşti astfel de specii în zona şi în apele noastre. Noi avem speciile autohtone, cum ar fi crapul, carasul, somnul etc. În zona Moldovei, am putea spune chiar gustul clientului este ceva mai orientat spre producţia locală, pentru că există preferinţă pentru variaţiunile chinezeşti ale crapului, precum novacul. Este adevărat că şi gustul clientului e mult mai uşor de satisfăcut. Din Grecia până în România, spre exemplu, o maşină încărcată cu peşte nu face mai mult de 24 de ore. Dacă se respectă tehnologiile de stocare, peştele ajunge la timp ca să fie proaspăt. Este, deci, dificil pentru un piscicultor gălăţean să concureze pe piaţă. Mai ales că există şi state în care producţia de peşte e subvenţionată, în vreme ce în România nu este", precizează ing. Vasile Bocănială.

Peşte local de un milion de lei

Valoarea unui kilogram de peşte din producţia autohtonă, cum ar fi crapul sau carasul, este de circa nouă lei. Putem aprecia, deci, că în Galaţi s-a produs peşte, în 2014, de maxim un milion de lei, în condiţiile în care cantitatea recoltată şi raportată ca fiind destinată consumului a fost  de 111  tone. Vorbim despre cantităţile raportate legal, nu despre cele care au trecut pe lângă cântar.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Balta gălăţeană rămâne tot fără peşte!

Potenţialul piscicol al judeţului nostru rămâne scăzut pe termen nelimitat. Potrivit celor mai recente comunicări pe care Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) le-a făcut către Ministerul Agriculturii, în ţară există peste 700 de licenţe de acvacultură pentru o suprafaţă de 102.356 de hectare ha, din care 6.673 de hectare sunt pepiniere piscicole (adică 6,5 la sută din suprafaţa totală), iar 95.682 de hectare sunt ocupate de crescătorii (adică 93,5 la sută din totalul suprafeţei).

La nivelul judeţului Galaţi avem doar vreo circa 3.200 de hectare de luciu de apă exploatabil, din evidenţele ANPA. Cele mai întinse suprafeţe sunt în litigiu sau rămân veşnic în curs de retrocedare, astfel că, în judeţ, avem doar o baltă care creşte puiut de peşte (Mălina dinspre Şendreni) şi una care produce peşte (Şovârca de la Oancea).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Cât peşte (mai) mănâncă gălăţeanul şi câţi bani fac pescăriile

  • Unii dintre gălăţeni consumă, în medie, de două ori mai mult peşte decât media pe ţară, potrivit unui studiu de piaţă privind piscicultura
  • Producătorii locali se plâng că oamenii au dat carasul pe doradă şi somon
  • Unele pescării din oraş fac bani buni, dar nici vânzătorii "la negru" nu fac foamea

Pentru ce să mai producem noi mult peşte, au reclamat în repetate rânduri puţinii piscicultori gălăţeni, dacă tot nu ni-l cumpără nimeni? Gălăţeanul de rând e sărac, apreciază parte dintre aceşti piscicultori, şi nu-şi permite decât, poate, o tigaie de obleţi sau caras prăjit, din când în când. Iar gălăţeanul bogat are apetit mai degrabă pentru un peşte mediteranean, cum e dorada sau pentru un somon adus de prin fiorduri, decât pentru un rasol de şalău sau pentru un crap la cuptor. Plus că, poate, unii nici nu prea înţeleg că e mai sănătos să mănânci peşte şi fac abuz de friptură de porc, şuncă presată sau ciocănele de pui!
Dacă lucrurile stau sau nu chiar aşa de rău pe piaţa gălăţeană a peştelui, vă spunem astăzi. Variante sunt mai multe şi depinde pe cine asculţi. De pe o parte, piscicultorii autohtoni deplâng obiceiurile de consum ale gălăţeanului. De pe altă parte, însă, un studiu realizat de asociaţia gălăţeană Pro Eco Tour, cu finanţare obţinută prin Programul Operaţional de Pescuit, vine să-i contrazică în anumite privinţe. Potrivit realizatorilor acestui studiu, gălăţenii din Lunca Prutului Inferior şi a Dunării Inferioare chiar mănâncă mult peşte. Şi încă din cel românesc, vândut la pescărie sau luat „de la particulari”. În sprijinul concluziilor celor de la Pro Eco Tour vine şi faptul că unele dintre pescăriile gălăţene au raportat către Finanţe cifre de afaceri frumuşele, în ultimii trei ani. Iar supermarketurile vând şi ele din belşug peşte autohton sau importat. Demnă de luat în seamă, ca vânzări, rămâne şi piaţa "la negru"...

N-are pescăria peştele pe care îl vrea gălăţeanul?

Eşantionul relevant pe care se bazează studiul Asociaţiei Pro Eco Tour numără peste o mie de persoane din Lunca Prutului Inferior şi a Dunării Inferioare, adică din: oraşul Galaţi şi comunele Tuluceşti, Frumuşiţa, Folteşti, Măstăcani, Vlădeşti, Oancea, Suceveni şi Cavadineşti. Populaţia totală a zonei bate 277.457 de persoane, potrivit celui mai recent recensământ, reprezentând peste 50 la sută din populaţia judeţului. Paradoxal, din spusele gălăţenilor chestionaţi în cadrul studiului, dorinţa de a consuma peşte a gălăţeanului nu se întâlneşte întotdeauna cu oferta cu care vin comercianţii de profil.
Mai exact, studiul Asociaţiei Pro Eco Tour concluzionează că, în Lunca Prutului Inferior-Dunăre, consumul mediu, pe cap de locuitor, este de peste 11 kilograme de peşte pe an. Or, asta ar însemna că suntem mult peste media de consum de 5 kilograme de persoană pe an, înregistrată în ţara noastră. Totodată, am fi la peste jumătate din media de consum din Uniunea Europeană, care ajunge la 20 de kilograme de peşte pe an.
Şi nu numai că mâncăm deja destul de mult peşte, potrivit datelor studiului, dar pe viitor peste jumătate dintre consumatorii gălăţeni ar vrea să pună pe masă şi mai mult. Îi mai împiedică însă unele dintre neajusurile pe care le constată când ies la cumpărături. Mai exact, o treime dintre consumatori au precizat că nu găsesc întotdeauna soiul dorit. Iar când se găseşte, e scump…
Patru cincimi dintre consumatori au venituri de până la 1.500 de lei lunar. În judeţ avem, potrivit studiului citat, 60 de agenţi economici care vând peşte, dintre care 40 sunt în oraşul Galaţi.

Crapul şi carasul fac legea, la peşte proaspăt

Peste 90 la sută din populaţia studiată mănâncă peşte. Mai mult chiar, peste un sfert din populaţie (26,59 la sută) consumă peşte cel puţin o dată pe săptămână. Un procent de 25,37 la sută din populaţie mănâncă peşte o dată pe săptămână. Doar 2,24 la sută dintre oameni au zilnic pe masă peşte, în vreme ce doar 4,94 la sută au precizat că doar foarte rar consumă astfel de alimente. Cei mai mulţi dintre consumatori - adică 72 la sută - mănâncă peşte pentru că îl consideră mai sănătos decât alte tipuri de carne. Peste jumătate dintre consumatori îl consideră şi mai gustos decât alte cărnuri, dar numai 5,9 la sută cred că peştele este şi mai ieftin decât carnea de porc, vită, pui sau vânat.
Procentual, peste 87 la sută din populaţia zonei preferă ca peştele pe care îl cumpără să fie proaspăt. Speciile preferate de gălăţenii amatori de peşte proaspăt sunt crapul (peste 52 la sută dintre respondenţi au declarat că îl consumă) şi carasul (peste 48 la sută dintre consumatori au declarat că îl preferă). Novacul este o specie preferat de aproximativ 28 la sută dintre gălăţenii din zona Prut-Dunăre, iar mult râvnita scrumbie de Florii e în topul preferinţelor pentru mai mult de 18 la sută dintre consumatorii din această parte a judeţului.

Iar dacă e congelat, macrou să fie!

În ceea ce priveşte peştele congelat, 50 la sută dintre gălăţenii din zona Prut Dunăre preferă macroul, peste opt la sută aleg cod-ul, iar heringul e preferat de aproape cinci la sută dintre gălăţenii. Mai sunt de menţionat preferinţele pentru: merluciu (3,84 la sută), stavrid (2,94 la sută) şi pangasius (2,64 la sută).
Numărul consumatorilor de peşte care pun pe masă doar peşte congelat este însă destul de mic. De regulă, cine mănâncă peşte proapăt îşi mai ia, din când în când, şi peşte congelat.

Icre şi alte semipreparate, dar mai rar

Poate datorită calităţii scăzute a mărfurilor ieftine sau a preţului sporit al mărfurilor de calitate, gălăţenii nu se prea dau în vânt după semipreparate din peşte şi conserve din peşte. Studiul Asociaţiei Pro Eco Tour arată că aproape 45 la sută din populaţia zonei Luncii Prutului Inferior – Dunărea Inferioară mănâncă icre, aproape 20 la sută consumă peşte marinat şi doar patru la sută aleg salata de peşte. Din totalul populaţiei zonei, 71 la sută nu consumă conserve din peşte.

Luăm de la pescărie, că-i mai proaspăt! 

Circa 52 la sută dintre gălăţeni îşi cumpără peştele din pescărie, aproape 20 la sută din supermarket şi vreo 14 la sută „de la particulari”. Câţi dintre aceşti „particulari” sunt braconieri n-a putut preciza, evident, niciun participant la studiu.
Peste 60 la sută dintre consumatorii de peşte îşi aleg sursa de procurare a alimentului în funcţie de calitatea peştelui pe care îl găsesc în magazine şi nu având ca principal criteriu preţul cel mai scăzut al mărfii. Doar 19 la sută îşi aleg sursa de aprovizionare cu peşte bazându-se pe criteriul preţului cel mai mic şi doar puţin peste doi la sută aleg magazinul în funcţie de cât de amabil îi tratează vânzătorul.

Câţi bani fac pescăriile

Faptul că gălăţenii care mănâncă peşte trec, cel mai des, pragul pescăriilor, se vede pe alocuri şi în cifrele de afaceri ale comercianţilor de profil. Statistic, cel mai bine le merge comercianţilor de peşte pe durata verii, de la începutul luni mai şi până la finele lui august, potrivit studiului Asociaţiei Pro Eco Tour.
Iată şi câţi bani rulează o pescărie şi ce profit raportează.
Spring Caprice (pescăria Oceanul din Piaţa Centrală) a înregistrat, în cursul anului trecut, o cifră de afaceri de 6.891.430 lei şi un profit de 756.107 lei, lucrând cu o medie de 37 de angajaţi. În 2013, cifra de afaceri era de 6.980.444, iar profitul de 693.732 lei, cu un număr mediu de 34 de angajaţi. În 2012, cifra de afaceri era de 5.480.580, profitul de 57,477, iar numărul medie de angajaţi era de 32 de persoane.
O altă pescărie din zonă este controlată de SC Giromval SRL. Societatea raporta, în 2014, o cifră de afaceri de 1.045.877 şi un profit de 7.783 lei, lucrând cu şase angajaţi. În 2013, cifra de afaceri era de 895.063 lei, profitul ajungea la 6.113 lei. În 2012, cifra de afaceri era de 886.569, profitul ajungea la 1.015 lei şi se lucra, în medie, cu şase angajaţi.
Nu toţi reuşesc, însă, să meargă numai şi numai pe plus. Spre exemplu, pescăria Ambient Construct Love SRL (tot din Piaţa Centrală) merge pe minus de trei ani încoace. În 2014, cu doi angajaţi, pierderea a fost de 94.401 lei, în 2013 s-au pierdut 25.573 lei, iar în 2012 pierderea era de 2.900 lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Producţie trasă pe linie moartă. Pofta noastră de peşte îmbogăţeşte doar comercianţii

  • Paradox la malul Dunării: peştele are căutare, dar piscicultorii gălăţeni sunt pe cale de dispariţie
  • La pescării găseşti mai mult peşte de import sau alte judeţe şi mai puţin din bălţile noastre
  • Investiţiile autohtone în piscicultură, descurajate de birocraţie

Gălăţeanul mănâncă peşte mai ceva decât alţi români. N-o spunem noi, ci studiile realizate în zona Luncii Prutului Inferior şi a Dunării Inferioare. Tragem de aici concluzia că studiul susţinut de peşte înseamnă vânzări bune şi pentru pescăriile din oraş şi raioanele de profil ale supermarketurilor. Cifrele de afaceri ale mai multor pescării din Galaţi confirmă această realitate. Atunci, în condiţiile în care cerere de peşte există, de ce nu s-a dezvoltat pe măsură şi sectorul de producţie? Ca să putem răspunde, trebuie mai întâi să vedem cum arată astăzi piaţa gălăţeană a peştelui, în comparaţie cu ceea ce a fost ea prin anii '90 şi ce ar fi putut deveni, dacă nu ar fi fost blocată în jocurile de interese.

Topul consumatorilor de peşte

Orice piscicultor aţi întreba, vă va spune că românul nu mănâncă nici măcar un sfert din peştele consumat de un italian sau un spaniol. De altfel, potrivit ultimelor statistici europene, un român mănâncă anual circa 5 kg de peşte şi produse din peşte. Suntem ultimii din Europa, la acest capitol! Comparativ, un islandez pune pe masă 90 de kg de peşte anual, iar un spaniol consumă 42 kg de peşte. Consum bun au şi francezii (35 kg peşte/an), belgienii (25 kg peşte/an), croaţii (20 kg peşte/an), grecii (20 kg peşte/an) şi britanicii (19 kg peşte/an). Chiar şi după ce zicala „Nicio masă fără peşte” a dispărut din magazine, în 1990, media de consum era în România de 10 kg peşte/an, deci dublă faţă de cea de astăzi.

O oportunitatea pare însă să se arate acum, în zona Luncii Prutului şi a Dunării Inferioare. În Galaţi şi comunele înşirate pe Prut (Tuluceşti, Frumuşiţa, Folteşti, Măstăcani, Vlădeşti, Oancea, Suceveni şi Cavadineşti) trăiesc 278.000 de oameni. Iar potrivit unui studiu realizat de Asociaţia gălăţeană Pro Eco Tour, media consumului de peşte din zonă este de nu mai puţin de 11 kg/an de locuitor. Am avea, deci, în zona noastră, un apetit pentru peşte dublu faţă de al celorlalţi români.

Cine produce şi cât

Ne-am fi gândit că, unde există cerere de peşte, producţia locală ar fi trebui să înflorească. Ei bine, la Galaţi lucrurile nu stau aşa. Potrivit datelor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, există în judeţ 13 unităţi de acvacultură autorizate: Institutul de Cercetări Piscicole, SC Central SRL, SC Lacul Sfânta MariaSRL,  SC Pesconav GIE SRL, AJVPS Galaţi, Grig Impex 94 SRL, SC Triple Fish SRL, SC Singama SRL, PFA Manea Marcel, SC Nynos Mihai SRL, SC Trial Fish SRL şi Asociaţia Cultural Folclorică „Un viitor pentru Priponeşti”. În realitate, cele mai multe dintre aceste societăţi nu produc peşte care ulterior să fie livrat către populaţie. Mare parte dintre ele fac pescuit de agrement (cum ar fi Central SRL), cresc doar puiet pe care îl vând altor ferme din ţară (cum ar fi Grig Impex 94) sau sunt în impas financiar sau chiar în fază de dizolvare. Există, ce-i drept, şi societăţile care produc, cum ar fi Singama SRL, dar sunt puţine şi n-au cum satisface o piaţă de nivelul Galaţiului.

Per total, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), în Galaţi se produc mai puţin de 400 de tone de peşte pe an, iar pe piaţă se iese cu doar vreo 110 tone.

Asta în condiţiile în care - dacă doar în Lunca Prutului şi a Dunării Inferioare s-ar consuma câte 11 kilograme de peşte pe an de om, iar în restul judeţului doar câte cinci kilograme, adică media naţională - Galaţiul ar putea da gata vreo 4.000 de tone de peşte anual! Dar şi jumătate din cantitate dacă am mânca-o, tot ar înflori piscicultura, în condiţiile în care ieşim pe piaţă cu un procent infim faţă de cel al consumului.

Câţi bani fac pescăriile din oraş

În oraşul Galaţi au autorizaţie sanitară-veterinară să comercializeze peşte şi produse din peşte 11 pescării (cu 23 de puncte de lucru) a căror cifră de afaceri a ajuns la peste 10 milioane de lei, în 2014. La Tecuci funcţionează două societăţi distribuitoare de peşte, cu sediile în Vrancea şi Tulcea. Magazine autorizate să vândă peşte mai sunt şi în oraşul Târgu Bujor şi comuna Iveşti.

Să luăm exemplu pescăriilor din Piaţa Centrală. Spring Caprice SRL (La Oceanu), cu pescării prin mai multe zone din oraş, înregistra, în 2014, o cifră de afaceri de 6.891.430 lei şi un profit net de 756.107 lei. Nu-i rău deloc, pentru un lanţ de pescării! Sigur că nu tuturor le merge chiar atât de bine. O altă pescărie, SC Giromval SRL, tot din Piaţa Centrală, raporta pentru 2014 o cifră de afaceri de 1.045.877 şi un profit de doar 7.783 lei. Pe plus este şi Singama SRL, cu o cifră de afaceri de 623.966 lei şi un profit de 1.556 lei. Această societate nu are, însă, doar o pescărie din Piaţa Centrală, ci şi o fermă piscicolă, la Oancea. Sunt în Piaţa Centrală şi pescării care nu produc încă profit, ci pierdere. Dar de vreme ce gălăţeanul parcă a dat de gustul peştelui, cine ştie...

Cifrele de afaceri ale unora dintre pescării şi afluenţa de clienţi confirmă faptul că peştele are căutare. Iar supermarketurile fac şi ele bani frumoşi cu raioanele de peşte. Întrebarea este, de ce să comercializăm noi, în Galaţi, mai mult peşte de la Tulcea, din cel unguresc, polonez, mediteraneean sau nordic şi nu şi din cel autohton?

Costuri mari, piaţă instabilă şi birocraţie

Te costă mult să faci produci peşte, au spus, în repetate rînduri, specialiştii gălăţeni. Directorul Institutului de Cercetări Piscicole, ing. Neculai Patriche, explica, de exemplu, că mulţi au luat în calcul o investiţie în piscicultură de până la un milion de euro, dar toţi au renunţat. Fermele se amenajează doar cu specialişti, iar producţia de peşte nu este subvenţionată. Chiar şi producătorii care mai rezistă pe piaţă se plâng de răul hoţilor pe care cu greu îi pot ţine departe de bălţi. Probleme sunt şi cu desfacerea mărfii, din cauză că - spun unii dintre piscicultori - evaziunea în sector e foarte mare şi cantităţi însemnate de peşte adus de prin ţară nu sunt fiscalizate, în pescărie. Or, asta înseamnă că unele pescării pot veni cu un preţ mai mic decât cel al comercianţilor corecţi.

Nu în ultimul rând, fostele centre ale pisciculturii gălăţene au căzut pradă intereselor de tot felul. Lacul Brateş e blocat de stat, care nu acordă concesiunea. Balta Vlădeşti e prinsă într-un permanent război între Primăria Oancea, fermierul Dumitru Ene şi alţi oameni care au interese în zonă. Pescogalul s-a închis şi el demult. Preşedintele Camerei Agricole a Judeţului Galaţi, ing. Floricel Dima, remarca şi faptul că acum inclusiv pescarii gălăţeni care au vrut să atragă finanţări europene pentru a-şi dezvolta exploataţiile n-au putut-o face decât în parte, din cauza problemelor de fond funciar pe care le aveau cu bălţile. 

Şi uite aşa,  aproape tot ce era bun în piscicultura gălăţeană s-a furat sau s-a distrus. Statul a închis ochii. Iar gălăţenii au ajuns să fie simpli consumatori de peşte, deşi acum vreo 20 de ani erau încă producători de renume. Şi speranţe de mai bine nu prea sunt.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Cât peşte mănâncă gălăţenii

Un gălăţean mănâncă, în medie, mai mult peşte decât alţi români, într-un an. Totuşi, consumul oficial este mult, mult mai mic decât ar trebui. Ce ne împiedică să alegem peştele în defavoarea cărnii de pui sau a celei de porc sau ce ne împiedică să recunoaştem că o facem? Problema e destul de complicată. Oricum ar fi, de date certe şi transparenţă în ceea ce priveşte consumul local de peşte e puţin probabil să avem parte prea curând.

Codaşii Europei la consum de peşte

Sunt europeni care mănâncă de aproape 20 de ori mai mult peşte decât românii. Potrivit celui mai recent Eurobarometru prin intermediul căruia s-a studiat problema, un român pune pe masă, în medie, cinci kilograme de peşte pe an. O fi mult, o fi puţin? Pentru comparaţie, vă spunem că, potrivit aceleiaşi surse, un islandez mănâncă 90 de kg de peşte anual, iar un spaniol consumă nu mai puţin de 42 kg. Consum considerabil au şi francezii (35 kg peşte/an), belgienii (25 kg peşte/an), croaţii (20 kg peşte/an), grecii (20 kg peşte/an) şi britanicii (19 kg peşte/an). Lista e mai lungă, iar la capătul ei, codaşi la consumul de peşte suntem noi, românii.

Ai noştri, peste media naţională

În Galaţi şi comunele înşirate de-a lungul Prutului (Tuluceşti, Frumuşiţa, Folteşti, Măstăcani, Vlădeşti, Oancea, Suceveni şi Cavadineşti) trăiesc 278.000 de oameni. Iar potrivit unui studiu realizat de Asociaţia gălăţeană Pro Eco Tour, media consumului de peşte din zonă este de nu mai puţin de 11 kg/an de locuitor. Apetitul pentru peşte ar fi, deci, dublu în acea zonă, faţă de media naţională. Totuşi, s-ar putea ca nu toate răspunsurile să se afle în statistici.

Iar una dintre variabilele importante este cantitatea de peşte pescuită, ilegal, de braconieri. Sunt oameni care scot ori de câte ori pot o jumătate de sac de peşte, ca să aibă cu ce-şi hrăni familia, chit că li s-o fi acrit de aceeaşi mâncare. Sunt oamenii care vând la gard câţiva peşti, ca să aibă de un pachet de ţigări. Şi sunt marii braconieri, care nu se sfiesc să dea şi “la baterie”, dacă mai au pe unde. Iar dacă mici braconieri tac chititc, doar n-o să ne aşteptăm să primim date oneste de consum de la marii hoţi, care au aproape că au secat Prutul… Departe de noi ideea că statul ar trebui să ia pielea de pe omul care pescuieşte ca să mănânce. Ar trebui să fie şi el pedepsit, dar proporţional cu păguba făcută, nu la fel ca cel care a braconat ca să facă bani grei. Ideea este că, oficial, nu avem nicio idee despre cât peşte braconat mâncam. Ar putea fi puţin, dar la fel de bine ar putea să fie foarte mult.

Cert e că, dacă toţi am mânca la fel ca gălăţenii din Lunca Prutului, adică circa 11 kilograme pe an, la nivel de judeţ doar oasele ar mai rămâne din vreo 4.000 de tone. Pare totuşi un consum cam mare ca să fie credibil, nu-i aşa?

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Producem doar 3 la sută din peştele pe care-l mâncăm

  • Piscicultura gălăţeană e în stagnare. Producţia nu a încetat cu totul, dar nici n-a mai crescut în 2016. Şi, probabil, nici n-o va face în viitorul apropiat.

Ne gândim noi că Galaţiul este „oraşul dintre ape”, cu un mare potenţial piscicol. Există, însă, specialişti care susţin că potenţialul piscicol al judeţului nu mai e chiar mare. Şi atunci când investeşti, viaţa unei exploataţii piscicole tot se mai încheie. Iar la noi nu s-a investit chiar atât de mult. În judeţul Galaţi există, din datele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), 11 unităţi de acvacultură care au autorizaţie să producă. Dintre acestea, însă, numai şase o şi fac, iar cantităţile de peşte sunt mici. Tot datele ANPA relevă faptul că, în cursul anului trecut, producţia de peşte, la nivel de judeţ, a fost de doar circa 350 tone, în condiţiile în care luciul de apă exploatat a fost de aproximativ 1.600 de hectare. Din această cantitate, 245 tone a fost puiet vândut, spre creştere, către fermele piscicole din alte judeţe şi numai 105 tone din producţia totală a fost peşte de consum.

La peşte de consum, producţia medie, la hectar, este - ar aprecia un piscicultor - cea naturală a oricărui bazin piscicol în care nu s-a investit. Nu e semn că cine a produs peştele n-a investit în balta proprie, ci e semn că producătorii sunt puţini, au piaţă de desfacere restrânsă şi, în consecinţă, prezenţa lor în economia locală e tot mai firavă. Singurele unităţi care au mai produs peşte, în 2016, au fost: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură (ICDEAPA), Singama SRL (comuna Oancea), Central SRL (comuna Braniştea), Grig Impex SRL (comuna Smârdan) şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) cu exploataţia de la Maţa Rădeanu.

N-o fi gălăţeanul vreun mare consumator de peşte, dar se vede cu ochiul liber că producţia e, oricum, mult prea mică pentru a satisface nevoia de consum. Dacă ţinem cont de faptul că, potrivit celor mai recente statistici, un român mănâncă circa 6 kilograme de peşte pe an, ar rezulta că, la nivelul judeţului, ar fi fost nevoie, în 2016, de peste 3.714 tone de peşte. Deci, producţia locală a fost de peste 35 de ori mai mică.

De ce nu mai are balta peşte

E puţin probabil ca piscicultura gălăţeană să îşi mai revină la gloria din perioada comunistă. Motive sunt mai multe. Pe de o parte, la acest moment, producem foarte puţin. În 2016, apele locale au dat, în medie, doar 100 de grame de peşte de persoană. Să producem mai mult - ceea ce i-ar costa milioane de euro pe potenţialii investitori - ar fi o soluţie, dar numai dacă am avea şi unde vinde producţia. Gusturile gălăţenilor s-au schimbat destul de mult în ultimii ani, iar piscicultorul local, indiferent ce ar face, n-ar avea cum să satisfacă cererea de somon, doradă sau barbun. Pe de altă parte, la specii de apă dulce specifice zonei noastre, cum ar fi crapul sau carasul, au oferte mai bune - atât la preţ, cât şi din punct de vedere al calităţii - grecii şi chiar ungurii. Poate că, la un anumit moment, ar fi de ajutor şi ceva schimbări de legi şi chiar acordarea unor subvenţii pentru piscicultori.

Bursa de peşte ar fi inutilă

În contextul derulării Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Zonei Pescăreşti „Prut-Dunăre” Galaţi, se vehiculase ideea construcţiei unei burse de peşte, la Galaţi. Date fiind producţiile locale de peşte foarte mici, o astfel de investiţie ar fi inutilă. Mai ales că Tulcea - de unde pescăriile gălăţene mai aduc peşte proaspăt - are deja o astfel de bursă. Dacă investiţia s-ar fi derulat, acum am fi avut un spaţiu pentru stocarea şi prelucrarea peştelui, frumos, dar închis din lipsă de marfă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.