Jump to content

Recommended Posts

Posted

Sezonul gripelor şi virozelor 2012-2013

Răcirea vremii şi începerea şcolilor duc în fiecare an la creşterea rapidă a numărului de cazuri de viroze respiratorii. Nici de gripă nu suntem feriţi, cabinetele medicilor de familie fiind luate cu asalt în fiecare toamnă de persoane cu astfel de probleme. „Vârstnicii, copiii şi bolnavii cronici sunt cei mai expuşi, pentru că sistemul lor imunitar este mai fragil. În această perioadă sunt în circulaţie virusuri responsabile de ,,gripele false‘‘ şi virusuri ale ,,gripei adevărate’’. În cazul celor false, acţionează sute de virusuri şi simptomele sunt moderate: strănut, scurgeri nazale, tuse productivă, lăcrimare, durere de gât, febră moderată, durere de cap. Dimpotrivă, gripa propriu-zisă se manifestă prin simptome severe: frisoane, febră 39-40 de grade Celsius, dureri de cap, tuse seacă rebelă, rinită, stare generală alterată. Şi complicaţiile sunt diferite. În cazul virozelor sau ,,gripelor false’’, complicaţiile sunt: sinuzita, otita (mai ales la copii). În cel al gripei: otita, bronşita, pneumonia, encefalita”, este specificat într-un anunţ postat pe pagina de internet a Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Debut în forţă - 1.000 de infecţii respiratorii

Judeţul nostru a început, de la 1 octombrie, supravegherea privind virozele, pneumonia şi gripa. “În prima săptămână s-au înregistrat 982 de cazuri de afecţiuni respiratorii. 65 de persoane au fost internate şi nu s-a înregistrat niciun deces”, se mai arată în acelaşi anunţ.

Pentru a ne feri de astfel de probleme, este bine să respectăm câteva indicaţii simple. Evitaţi aglomeraţiile! Mâinile trebuie spălate ori de câte ori este nevoie. Copiilor trebuie să le fie explicată importanţa igienei. În cazul în care strănutaţi sau tuşiţi, folosiţi şerveţele de unică folosinţă. Nu ignoraţi nici mâncarea şi apa. Pe lângă un minim de 2 litri de apă pe zi, trebuie să mâncăm cu regularitate fructe şi legume proaspete.

Antibioticele sunt ineficiente

O altă greşeală pe care mulţi o fac este să cumpere antibiotice din farmacii şi să le ia fără consultul prealabil al unui medic. “Este bine să se ştie că antibioticele nu ajută în viroze; acestea se folosesc numai în momentul în care se complică o viroză respiratorie, inclusiv gripa, cu o infecţie bacteriană”, concluzionează autorul anunţului.

viata-libera.ro

Posted

Explozie de viroze la Galati

Variatiile mari de temperatura de la zi la noapte si ceata au cauzat o triplare a numarului de cazuri de viroze respiratorii. In mai putin de o saptamana medicii au consultat peste 2000 de persoane, dintre care peste 1600 sunt copii. Din pacate, un barbat de 65 de ani nu a rezistat virozei si a decedat.

Raportarile Directiei de Sanatate Publica ii ingrijoreaza pe medici. Peste trei sferturi dintre cei imbolnaviti de viroze sunt copii cu varste cuprinse intre 0 si 15 ani. La Spitalul de Copii din Galati, Compartimentul de Primiri Urgente este plin de micuti care tusesc sau au febra si de parinti ingrijorati.Nici medicii pediatri nu au scapat de sindromul racelii : au strari febrile, tusesc si stranuta.

Medicii pediatri spun ca desi se asteptau ca o data cu venirea toamnei sa apara virozele, numarul de cazuri este prea mare si a aparut prea de timpuriu.Parintii sunt sfatuiti sa isi imbrace cu atentie copii, in functie de oscilatiile de temperatura, si sa evite comunitatile.

Din pacate, valul de viroze din acest sezon a facut si o victima. Un barbat in varsta de 65 de ani nu a rezistat racelii si a decedat.

a1galatibraila.ro

Posted

Explozie de infecţii respiratorii acute

aţă de săptămâna 1 - 7 octombrie a.c., când s-au înregistrat 982 de cazuri de infecţii respiratorii acute, în intervalul 8 - 14 octombrie numărul virozelor a crescut la 2.032. Categoria cea mai afectată de vârstă a fost grupa 5 - 14 ani, ceea ce sugerează că cei mai predispuşi la îmbolnăvire sunt preşcolarii şi şcolarii. 54 dintre aceşti pacienţi au avut nevoie de spitalizare, pentru tratament de specialitate intensiv.

Primul deces cauzat de pneumonie

Au fost semnalate şi 215 cazuri de pneumonie, dintre care 59 au fost pacienţi spitalizaţi. „Din păcate, pneumonia a provocat şi un deces săptămâna trecută. Este vorba despre un bărbat cu vârsta de peste 65 de ani, care suferea şi de alte afecţiuni. Creşterea bruscă a numărului de viroze şi pneumonii este cauzată, în primul rând, de variaţiile de temperatură de la zi la noapte. Trebuie să ne îmbrăcăm corespunzător şi să ne gândim la faptul că după prânz temperaturile mai cresc”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Avalanşă de copii bolnavi

La Camera de gardă a Spitalului Clinic de Pediatrie din Galaţi, în acelaşi interval de timp, numărul copiilor bolnavi s-a dublat. Este vorba atât de cazuri uşoare, cât şi de pneumonii însoţite de complicaţii, care le pot pune viaţa micuţilor în pericol. „Chiar luni seara a fost adus un copil mai mic de doi ani, cu o stare generală critică. Printre altele, el suferea de pneumonie şi de insuficienţă respiratorie severă. Părinţii l-au ţinut acasă timp de trei zile, deşi condiţia lui se agrava simţitor. Din fericire, starea pacientului s-a mai îmbunătăţit, acum. Le recomandăm tuturor părinţilor sau celor care au în grijă copii să se prezinte la medic imediat ce observă schimbări ale stării de sănătate a acestora. Cu cât tratamentul este aplicat mai din timp, cu atât vindecarea va fi mai sigură şi mai rapidă.”, a explicat dr. Mihaela Patriciu, medic rezident neonatolog.

viata-libera.ro

Posted

Începe campania de vaccinare antigripală

* Este foarte probabil ca dozele de vaccin antigripal să nu fie de ajuns pentru cabinetele medicilor de familie

Ministerul Sănătăţii va utiliza în acest an un milion de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei anuale gratuite de vaccinare antigripală. “Suntem în curs de finalizare a procedurilor de achiziţie a vaccinului gripal necesar imunizărilor. Ministerul Sănătăţii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget de 11 milioane de lei. Conform estimărilor noastre, vom putea începe campania la sfârşitul acestei luni”, au declarat specialiştii de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical.

La fel ca în anii din urmă, campania de vaccinare desfăşurată de Ministerul Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.

Număr insuficient de doze

“Am primit raportările de la medicii de familie despre nevoia estimativă de vaccin antigripal. Oricum, este foarte probabil ca cele un milion de doze cumpărate de minister să nu fie de ajuns pentru cererea la nivel naţional. Foarte probabil, ca şi în anii din urmă, ministerul va mai organiza o tranşă de achiziţionare de vaccin antigripal”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Deoarece Institutul Cantacuzino nu a mai primit licenţa pentru producerea de vaccin antigripal, produsul a fost achiziţionat din import, în acest an, la preţuri mai mari.

În intervalul 1-14 octombrie 2012, în judeţul Galaţi s-au înregistrat puţin peste 3.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute.

viata-libera.ro

Posted

Prea puţine doze de vaccin antigripal

Peste 70.000 de gălăţeni au dreptul să fie vaccinaţi gratuit împotriva gripei. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a centralizat datele tuturor persoanelor din judeţul nostru care beneficiază de vaccinare gratuită. Deşi vaccinarea antigripală ar trebui să înceapă de la 1 noiembrie, sunt deja semnale că nu se va respecta calendarul. „Conform calendarului de imunizare, de la 1 noiembrie ar trebui să înceapă campania de imunizare a persoanelor cu risc la infecţiile gripale. Ministerul Sănătăţii a cerut tuturor direcţiilor de sănătate publică din ţară să întocmească situaţia persoanelor cu risc care beneficiază de vaccinare gratuită.

La nivelul judeţului Galaţi, ar fi nevoie de 71.328 de doze de vaccin antigripal. Acestea sunt repartizate astfel: 26.289 doze de vaccin pentru persoanele cu afecţiuni cronice, un număr de 767 de doze pentru persoanele gravide, 4.573 de doze pentru personalul medico-sanitar, iar un număr de 39.231 doze vaccin pentru persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani. Din păcate, din comunicatul Ministerului Sănătăţii, am înţeles că se vor achiziţiona doar un milion de doze de vaccin antigripal, la nivel naţional, număr insuficient pentru a acoperi nevoile judeţului. După ce ministerul va finaliza achiziţia de vaccin din import, deoarece în acest an vom avea numai vaccin din import, vom afla şi când vor ajunge dozele de vaccin antigripal la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Tot în funcţie de finalizarea procesului de achiziţie vom vedea dacă ne încadrăm în calendar sau ca de obicei, cum s-a întâmplat şi în alţi ani, campania va începe cu întârziere”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Cei care vor să se vaccineze împotriva gripei, dar nu se încadrează în niciuna din categoriile menţionate mai sus, îşi pot achiziţiona serul din farmacii contra unei sume cuprinse între 30 şi 50 de lei.

presagalati.ro

Posted

Virozele şi pneumoniile, în uşoară scădere

În ultima săptămână monitorizată de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi în ceea ce priveşte evoluţia infecţiilor respiratorii s-au înregistrat 1.936 de infecţii respiratorii, cu aproape 100 mai puţine decât în perioada anterioră de raportare.

Potrivit directorului DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea, grupa de vârstă cea mai afectată este acum grupa 2-4 ani şi nu cea de la 5-15 ani, aşa cum se întâmpla săptămâna trecută. S-au înregistrat, în aceeaşi perioadă, 181 de cazuri de pneumonii, mai puţine decât în săptămână anterioară de raportare, când numărul acestora trecuse de 200.

monitoruldegalati.ro

Posted

Explozie de viroze

Peste 2.000 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii numai în ultima săptămână. De vină ar fi răcirea vremii, cred doctorii, care au fost luaţi cu asalt în ultima perioadă. „Din cele 2.225 de persoane diagnosticate cu viroze respiratorii, 76 au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată de virozele respiratorii este cea a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani, unde s-au înregistrat 692 de cazuri. Este o creştere evidentă faţă de săptămâna anterioară de raportare, creştere pe care o putem pune pe seama răcirii vremii. Intensificarea fenomenului epidemiologic legat de afecţiunile respiratorii se vede şi în creşterea numărului de persoane care au fost diagnosticate cu pneumonii. Este vorba de 277 de cazuri din care 87 au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată de această afecţiune este cea a copiilor 2-4 ani, 80 fiind în evidenţă”, a precizat dr. Valentin Boldea, director DSP Galaţi.

presagalati.ro

Posted

130 de copii internaţi în spital cu viroze şi pneumonii

Răcirea rapidă din ultimele zile a făcut deja probleme, cei mai afectaţi fiind copiii şi adolescenţii. Conform datele furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, în ultima săptămână de raportare s-au inregistrat 2.225 de cazuri de gălăţeni care suferă de viroze respiratorii. Creşterea este evidentă de vreme ce în săptămâna anterioară de raportare s-au înregistrat 1.900 de cazuri. „Din cele 2.225 de persoane diagnosticate a avea viroze respiratorii, 76 au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată de virozele respiratorii este cea a copiilor şi adolescenţilor între 5 şi 14 ani unde s-au înregistrat 692 de cazuri. Este o creştere evidentă faţă de săptămâna anterioară de raportare, creştere pe care o putem pune pe seama răcirii vremii. Intensificarea fenomenului epidemiologic legat de afecţiunile respiratorii se vede şi în creşterea numărului de persoane care au fost diagnosticate a avea pneumonii. Este vorba de 277 de cazuri, din care 87 au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată de pneumonii este cea a copiilor de 2-4 ani, 80 fiind în evidenţă a fi sau a fi fost internaţi în acesată perioadă”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

La Spitalul de Copii Galaţi sunt internaţi 100 de copii care suferă de viroze respiratorii iar alţi 30 de copii ce au pneumonii. „În momentul de faţă la Spitalul de Copii sunt mai multe internări la categoria de vârstă 1-4 ani ale copiilor ce au diverse afecţiuni respiratorii. Temperaturile scăzute din acesată perioadă reprezintă cauza care a dus la creşterea numărului de copii ce ajung la noi având afecţiuni respiratorii. Avem 30 de copii internaţi cu diagnosticul pneumonie, alţi 30 de copii, cu acelaşi diagnostic, au fost trataţi în ambulatoriu, unii deoarece părinţii au refuzat internarea iar alţii deoarece starea generală de sănătate permitea tratamentul acasă. Mai există încă 100 de copii internaţi din pricina virozelor respiratorii. Le recomand părinţilor să evite în această perioadă să îşi ducă copiii în colectivităţi deoarece aceste afecţiuni respiratorii sunt transmise pe cale aeriană. În al doilea rând, copiii ar trebui să primească în această perioadă mai multe fructe şi sucuri de fructe, nu compoturi, pentru a creşte aportul de vitamina C din organism, aceasta crescând imunitatea. Nu în ultimul rând, le recomand părinţilor să nu crească prea mult căldura în case, deoarece, dacă copilul trece dintr-o cameră prea încălzită afară sau în una mai puţin încălzită, poate răci”, a declarat dr. Ginel Baciu de la Spitalul de Copii Galaţi.

monitoruldegalati.ro

Posted

Suspiciune de gripă la Galaţi

O femeie de 67 de ani din Galaţi este primul caz din acest an, pe care medicii îl suspicionează ca fiind gripă. Pacienta s-a dus la medic în urmă cu câteva zile cu dureri de cap, tuse şi febră mare. După investigaţii amănunţite, medicii gălăţeni au ajuns la concluzia că este vorba despre gripă, dar pentru un diagnostic corect, au trimis analizele la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino. Femeia se află acum acasă, a luat tratamentul prescris de doctori şi din fericire, starea ei de sănătate merge spre bine.

presagalati.ro

Posted

Tot mai mulţi copii gălăţeni afectaţi de viroze şi pneumonii

După ce în primele două săptămâni de monitorizare a fost semnalată o explozie a numărului cazurilor de viroze şi pneumonii, situaţia s-a menţinut la cote similare şi săptămâna trecută. În intervalul 29 octombrie - 4 noiembrie 2012, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a înregistrat 2.113 noi pacienţi cu infecţii respiratorii acute. Pentru că sufereau de forme mai severe de viroze, 97 dintre ei au fost spitalizaţi. Categoria de vârstă cea mai afectată este cea a preşcolarilor şi a şcolarilor, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. „Părinţii sunt sfătuiţi să îi îmbrace corespunzător pe copii. Este bine ca dimineaţa să purtăm o haină la care să putem renunţa după prânz, atunci când temperatura din atmosferă mai creşte”, a explicat directorul DSP Galaţi, doctorul Valentin Boldea.

Au fost depistaţi şi 170 de pacienţi cu pneumonii, cei mai mulţi din grupa de vârstă 2 - 4 ani. 69 dintre aceştia au rămas internaţi, pentru tratament intensiv.

viata-libera.ro

Posted

Vaccinarea antigripală va începe la finele lunii

Un milion de doze de vaccin antigripal vor fi folosite anul acesta în campania gratuită pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. „Suntem în curs de finalizare a procedurilor de achiziţie a vaccinului gripal necesar imunizărilor. Ministerul Sănătăţii a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget de 11 milioane de lei. Conform estimărilor noastre, vom putea începe campania la sfârşitul acestei luni”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Dreptul la vaccinare gratuită, conform recomandărilor OMS şi ECDC, îl au următoarele categorii: persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. Cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi vor efectua imunizarea gratuită a populaţiei.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în această perioadă, să asculte sfatul medicilor în ceea ce priveşte regulile atât în igienă cât şi în alimentaţie pentru a evita îmbolnăvirile. „Să respecte igiena cu mare stricteţe, să se spele pe mâini de 100 de ori pe zi toată familia părinţi, copii, bunici, cel mai important lucru împotriva îmbolnăvirilor. Să bea lichide multe să se alimenteze echilibrat, să consume fructe, să se evite dacă e cu putiinţă zonele aglomerate. Copilul trebuie să fie scos la plimbare pentru a se căli şi a se obişnui cu temperatura” a spus medicul de familie Mariana Păduraru.

impartial.ro

Posted

Mai mulţi bolnavi de pneumonie

Deşi nu am avut temperaturi negative, medicii se confruntă cu multe cazuri de bolnavi cu pneumonie. „În ultima săptămână, numărul gălăţenilor diagnosticaţi cu pneumonii a ajuns la 339 faţă de 170 cât se înregistrase săptămâna trecută. Din fericire, numărul internărilor în cazul celor care suferă de pneumonie a rămas la un nivel mediu, de 88 de cazuri. În ceea ce priveşte evoluţia cazurilor gălăţenilor bolnavi de viroze respiratorii aici lucrurile stau similar săptămânii anterioare de raportare, adică se menţine în limita a 2.000 de cazuri”, a declarat dr Valentin Boldea, directorul D.S.P. Galaţi.

presagalati.ro

Posted

Galaţiul a primit doar 18% din dozele de vaccin antigripal necesare

Peste 80% dintre gălăţenii ce au dreptul la imunizare gratuită antigripală vor rămâne nevaccinaţi. Asta deoarece Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a fost anunţată de Ministerul Sănătăţii că judeţului nostru i s-au repartizat circa 13.000 de doze de vaccin antigripal, în situaţia în care necesarul ar fi fost de peste 71.000 de doze. Aşa că vestea bună privind faptul că în sfârşit vine vaccinul antigripal este binevenită doar pentru ceva mai mult de un sfert dintre gălăţenii care au dreptul la imunizarea antigripală gratuită.

„Ministerul Sănătăţii a anunţat că a achiziţionat dozele de vaccin antigripal care vor fi gratuit administrate în cadrul Programului Naţional de Imunizare. Am fost anunţaţi că judeţului Galaţi i s-au repartizat 13.000 de doze de vaccin antigripal. A fost trimisă joi maşina la Bucureşti pentru a aduce dozele de vaccin şi de vineri va începe distribuirea lor către medicii de familie şi instituţiile medicale care administrează vaccinul. Campania de imunizare efectivă va începe de luni”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

În judeţul Galaţi există 71.000 de persoane care au trebui să fie imunizate. Din această categorie fac parte copiii instituţionalizaţi sau bolnavi cronic, bătrânii peste 65 de ani, bolnavii cronic în general, cadrele medicale, cei din poliţie, armată dar şi cadrele care lucrează în instituţii de ocrotire ale statului. Cum numărul de doze de anul acesta este foarte mic, cei care vor să se vaccineze antigripal sunt nevoiţi să-şi cumpere vaccinul din farmacii la preţuri ce variază între 30 şi 50 de lei, ceea ce nu e chiar la îndemâna oricui. Nici anul trecut Galaţiul nu a primit decât 50% din cantitatea de vaccin antigripal necesară.

monitoruldegalati.ro

Posted

Am ieşit din zodia virozelor?

A scăzut numărul gălăţenilor cu viroze şi pneumonii. Chiar dacă cei care au trecut pe la medic sunt în jur de 2000 de gălăţeni, statisticile celor de la Direcţia de Sănătate Publică arată că numărul celor care suferă de viroze respiratorii este în scădere uşoară. „Faţă de săptămâna anterioară se constată o uşoară scădere a numărului de persoane care suferă de viroze respiratorii. O reducere mai accentuată a numărului de cazuri s-a constatat în ceea ce priveşte pneumoniile. De la 339 de cazuri înregistrate săptămâna anterioară, acum avem înregistrate 229 de cazuri. Dacă atât pneumoniile cât şi virozele sunt în scădere, părinţii încă nu pot să stea liniştiţi, deoarece din cele 2029 de persoane ce suferă de viroză, categoria de vârstă cea mai afectată este, în continuare, cea a copiilor între 2 şi 4 ani”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

presagalati.ro

Posted

Peste 2.200 de gălăţeni cu viroze şi pneumonii, într-o singură săptămână

Peste 2.000 de gălăţeni au ajuns la cabinetele medicilor de familie în săptămâna 12-18 noiembrie, din cauza infecţiilor respiratorii acute. Faţă de săptămâna 5-11 noiembrie, s-a înregistrat o uşoară scădere a numărului de viroze. 64 dintre aceşti pacienţi au avut nevoie de spitalizare, pentru tratament intensiv. Grupa de vârstă cea mai afectată de răceli este 2-4 ani.

Şi numărul noilor cazuri de pneumonie a scăzut, cu peste 100. Astfel, săptămâna trecută s-au îmbolnăvit de infecţii ale plămânilor 229 de pacienţi, majoritatea din aceeaşi categorie de vârstă. 99 dintre ei au fost internaţi în spital. Părinţii nu trebuie să-i ducă pe copii în locuri aglomerate, deoarece acestea sunt spaţiile cele mai propice pentru răspândirea virusurilor sau a bacteriilor.

viata-libera.ro

Posted

Infecţii respiratorii mai multe, solicitări de vaccin - ioc

2.208 gălăţeni au trecut în ultima săptămână pragul cabinetelor medicale de familie sau al spitalelor şi au aflat că suferă de viroze respiratorii. Cea mai afectată categorie este cea a copiilor din categoria de vârstă 5-14 ani. „Aici s-au înregistrat circa 700 dintre cele peste 2.000 de cazuri de viroze respiratorii raportate. În ceea ce priveşte pneumoniile, şi aici numărul acestora este în uşoară creştere, înregistrându-se 244 de cazuri. Dintre acestea, cele mai multe cazuri se înregistrează la categoria de vârstă 2-4 ani, acolo unde sunt aproape 80 de copii diagnosticaţi cu pneumonii”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

60% din vaccinul gratuit s-a epuizat, iar în farmacii nu se înghesuie nimeni

Medicii recomandă în continuare, drept cea mai bună metodă de prevenţie contra afecţiunilor respiratorii, vaccinarea antigripală. Din păcate, în acest an Galaţiul a primit de la Ministerul Sănătăţii doar puţin peste 15% din necesarul de vaccin antigripal gratuit, primindu-se 13.300 doze în loc de peste 70.000. O altă posibilitate ar fi cumpărarea vaccinului antigripal din farmacii, acolo unde acesta costă între 30 şi 35 de lei. „Nu avem multe solicitări de la pacienţii care ar dori să cumpere vaccin antigripal. Sunt unul-doi cumpărători pe zi, iar uneori nici atât. Nici alte metode alternative, homeopate, nu sunt solicitate. Deocamdată pacienţiii solicită medicamente şi preparate pentru tratare şi nu pentru prevenire”, a precizat farmacista Nela Mardare.

Medicii recomandă gălăţenilor care au de gând să se imunizeze antigripal să o facă până la începutul lunii decembrie, cel târziu, deoarece în decembrie deja apar primele cazuri de gripă.

monitoruldegalati.ro

Posted

Vaccinul antigripal s-a terminat

Cele 13.000 de doze de vaccin antigripal primite de la Ministerul Sănătăţii s-au epuizat la nici 10 zile de la începerea efectivă a campaniei de vaccinare antigripală. „Nici nu e de mirare că dozele de vaccin antigripal s-au terminat atât de repede pentru că întreaga cantitate primită acoperă doar 18 % din necesarul de vaccin al judeţului, adică în loc de 70.000 de doze s-au primit 13.000”, a declarat dr. Valentin Boldea, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Singura modalitate de vaccinare a populaţiei, rămasă necuprinsă în proiect este achiziţionarea din farmacie a vaccinului, acesta vânzându-se aici cu sume cuprinse între 30 şi 35 de lei.

presagalati.ro

Posted

Mai puţine viroze, dar mai multe pneumonii

Chiar dacă vremea este schimbătoare, numărul celor care s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii a scăzut uşor faţă de săptămâna trecută. Din datele furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi reiese că 1894 de persoane suferă de viroze respiratorii, iar 98 au făcut o formă mai gravă a bolii şi au avut nevoie de internare în spital. Cea mai afectată grupă de vârstă este cea a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. În ceea ce priveşte numărul celor care suferă de pneumonii, acesta a crescut uşor, ajungând la 252 de cazuri, iar 100 dintre ele sunt tratate în spital. Aici cei mai afectaţi sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 4 ani. Din fericire, în Galaţi nu a fost înregistrat niciun caz de gripă şi nici nu există vreo suspiciune.

presagalati.ro

Posted

Pacienţii care suferă de pneumonie s-au înmulţit

Ninsoarea este bucuria copiilor, dar şi necazul medicilor. Cadrele medicale spun că în această perioadă se aşteaptă la o scădere a virozelor respiratorii, dar şi la o creştere a pneumoniilor. „Numărul celor care suferă de viroze respiratorii este uşor redus în ultima săptămână de raportare faţă de cea anterioară. Nu la fel se întâmplă însă cu pacienţii care suferă de pneumonie deoarece numărul acestora a crescut uşor faţă de săptămâna anterioară de raportare, ajungându-se la 298 de cazuri. 102 pacienţi care suferă de pneumonie au dezvoltat complicaţii şi au necesitat internarea. Faptul că ninge va duce în continuare la o uşoară reducere a numărului celor care suferă de viroze respiratorii, dar îl va creşte şi mai mult pe al pacienţilor care suferă de pneumonii. Asta din pricina faptului că, în special copiii, vor ieşi la săniuş, vor alerga şi vor răci foarte uşor la plămâni dacă părinţii nu sunt foarte atenţi la perioada de timp în care îi lasă să se joace şi la felul în care îi îmbracă”, a precizat dr. Valentin Boldea, director DSP Galaţi.

presagalati.ro

Posted

A venit a doua tranşă de vaccin antigripal

După ce în urmă cu aproape o lună Galaţiului i-au fost repartizate 13 000 de doze pentru vaccinarea antigripală, astăzi, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a fost anunţată de către Ministerul Sănătăţii că judeţului nostru i s-au mai repartizat încă 12.000 de doze de vaccin gratuit. „Este vorba despre a doua tranşă de vaccin gratuit care va fi adusă luni la Galaţi şi va fi apoi distribuită medicilor de familie. Din cele 12.000 de doze, 400 vor fi distribuite pentru vaccinarea gratuită a militarilor. Noi credem că aceste 25.000 de doze de vaccin antigripal cu distribuţie gratuită sunt suficiente pentru judeţul nostru chiar dacă pe hârtie am avea 70.000 de persoane care ar trebuie să fie gratuit imunizate antigripal. Într-un sondaj făcut printre aceşti 70.000 de beneficiari înainte de începerea campaniei naţionale de vaccinare a reieşit că nici jumătate nu doreau să se imunizeze. În plus, medicii de familie nici nu au solicitări foarte multe de la pacienţii care ar fi mai dorit să se imunizeze gratuit”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

presagalati.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Pneumonia a făcut deja o victimă la Galaţi

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a înregistrat în săptămâna 31 decembrie 2012 - 6 ianuarie 2013 puţin peste 700 de noi cazuri de infecţii respiratorii acute. Copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi patru ani au alcătuit categoria cea mai afectată de virozele respiratorii. 52 dintre pacienţi, mulţi dintre ei copii, au avut nevoie de internare.

Şi în ceea ce priveşte pneumoniile au fost semnalate 235 de cazuri, cu 77 de internări. Vârsta cea mai afectată rămâne şi aici cea de doi - patru ani. Unul dintre pacienţi a şi decedat, din cauza complicaţiilor date de infecţia la plămâni.

De asemenea, există şi o suspiciune de gripă, la un copil cu vârsta de sub un an. "Deoarece unii dintre colegii medici de familie au fost în concedii în această perioadă, e posibil ca în realitate numărul infecţiilor respiratorii acute să fie mai mare", a explicat doctorul Valentin Boldea, director executiv al DSP Galaţi.

viata-libera.ro

Pacientul, ucis de pneumonie în ciuda tratamentului intensiv,a fost un bărbat din Galaţi, în vârstă de 47 de ani.

Posted
Gălăţenii nu vor vaccin antigripal nici pe bani, nici gratuit

Chiar dacă Ministerul Sănătăţii avertizează că gripa mai are un pic şi ajunge şi în România, vaccinul antigripal nu este la mare căutare. În farmacii, unde preţul lui e în jur de 29-30 de lei, nu prea e solicitat. „Uneori nu se vinde nici măcar un vaccin pe zi în farmacie. Chiar nu există deloc cerere, chiar dacă sezonul acesta este cel în care ar trebui făcută imunizarea”, a precizat farmacist Aneta Badea, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi.

Faptul că gălăţenii nu se dau în vânt după vaccinarea pe bani, dacă încă nu a lovit gripa, era de aşteptat, dar să refuze şi imunizarea gratuită... e mai greu de înţeles. Totuşi, după informaţiile DSP Galaţi, numărul gălăţenilor care vor să se vaccineze antigripal este extreme de mic acum, faţă de situaţia care era acum cinci-şase ani.

„La nivelul judeţului Galaţi am primit în acest an 25.000 de doze de vaccin antigripal gratuit. Acestea au fost distribuite în două tranşe, una de 12.000 de doze şi alta de 13.000 de doze. Această cantitate acoperă doar 30% din nevoile judeţului, deoarece noi am identificat 71.000 de persoane care ar avea dreptul să beneficieze de vaccinarea antigripală gratuită. Chiar dacă acum, faţă de anii precedenţi, cantitatea de vaccin antigripal primită este foarte mică, nu am înregistrat la nivelul medicilor de familie şi nici la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică reclamaţii din partea persoanelor care se încadrau în categoria celor care beneficiau de imunizare gratuită şi nu au primit-o. Asta înseamnă că am acoperit în proporţie de peste 90% necesarul real al judeţului în materie de imunizare antigripală. Mă refer aici la necesarul real, nu cel din catagrafieri, deoarece o parte dintre persoanele care beneficiau de imunizare antigripală gratuită şi au fost chemate să o facă pur şi simplu au refuzat. Acum cinci ani aveam la nivelul judeţului 90.000 de doze de vaccin antigripal pe care le consumam fără probleme şi chiar aveam solicitări mai multe, dar în momentul de faţă situaţia stă altfel. Am găsit într-un fel motivul acestor refuzuri de vaccinare în informaţiile multiple care au inundat şi inundă canalele de comunicare în masă, ce au apărut odată cu gripa aviară şi cea porcină, este vorba mai ales de internet. Apar tot felul de teorii legate de conspiraţii legate de motivaţia de a inventa pandemnii pentru a ajuta industria farmaceutică să iasă din criză. Aşa că, evident, apar refuzuri scrise la imunizare. Avem şi noi, la nivelul judeţului Galaţi, şi sunt legate fie de neîncrederea în vaccinare în general, de teama de reacţii adverse sau de imposibilitatea persoanei de a se imuniza deoarece era deja răcită. Dar nu sunt covârşitoare aceste refuzuri, ca număr. De exemplu, la un cabinet medical de familie, din 80 de doze primite au mai rămas 10 refuzate”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Este de reţinut totuşi că imunizarea antigripală este unica metodă de luptă cu virusurile gripale.


Posted (edited)

Faceti-va voi rahaturile alea, fratilor :-) Ca oamenii au inceput sa inteleaga ca foamea si stresul ii imbolnavesc si ca ajutorul nu are cum sa vina cu inima buna de-acolo de unde au venit nenorocirile atatia ani la rand.

I-auzi ce-i de retinut dupa mintea lu Boldea: UNICA metoda de lupta cu virusurile gripale..! Pai fa-ti-l tu, bai boschetarule..

Edited by riaji
Posted

Numărul cazurilor de pneumonie a crescut cu 50 la sută

Numărul celor cu infecţii respiratorii acute şi cu pneumonii care au apelat la medicii de familie a crescut în săptămâna 14-20 ianuarie, faţă de intervalul de timp 7-13 ianuarie. Medicii explică creşterea numărului bolnavilor prin începerea şcolilor, fapt confirmat şi de vârsta cea mai afectată: 5-14 ani.
"În privinţa virozelor, avem o creştere de la 1.600 de cazuri la 1.850 , cu 73 de internări. Categoria de vârstă unde s-au înregistrat cei mai mulţi pacienţi este de 5-14 ani, unde sunt incluşi şcolarii şi preşcolarii, aşa că începerea şcolii arată şi o creştere a activităţii epidemiologice. La pneumonii, avem o creştere cu 50 la sută a numărului de cazuri din ultima săptămână de raportare faţă de cea anterioară. Practic, de la 233 de pacienţi s-a ajuns la 333 de bolnavi. Dacă în ultima săptămână de raportare categoria de vârstă cea mai afectată de pneumonii era 0-1 an, acum lucrurile s-au schimbat, tot ca urmare a începerii şcolii. Nu aveam niciun deces şi niciun caz de gripă confirmat. Din rândul pacienţilor care suferă de infecţii respiratorii s-a recoltat o probă biologică ce a fost trimisă la Institutul Cantacuzino pentru a se infirma sau confirma o eventuală gripă", a precizat directorul DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea.

viata-libera.ro

Posted

A apărut primul caz de gripă la Galaţi

Din păcate a apărut şi primul caz de gripă din Galaţi. Institutul Cantacuzino a confirmat că proba trimisă de la un copil în vârstă de 9 ani, suspect de gripă, este pozitivă. „Este vorba de un băiat în vârstă de 9 ani din Galaţi care a început să se simtă rău încă de pe data de 19 ianuarie. Avea febră, dureri de cap, dureri musculare şi tuse. Cum simptomele s-au intensificat pe data de 21 ianuarie copilul a ajuns la medic şi i s-au recolat şi probe biologice. Diagnosticul de gripă cu tulpină Ah1, tulpină care se găseşte şi în vaccinurile de pe piaţă. Starea de sănătate a copilului este bună şi a primit tratament la domiciliu”, a precizat dr. Valentin Boldea directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

presagalati.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.