Jump to content

Un muncitor a căzut de la înălţime la Hotel Faleza


Recommended Posts

Posted

Un muncitor a căzut de la înălţime la Hotel Faleza

Un constructor a căzut de la înălţime, de pe o scară interioară aflată în curs de modernizare. Accidentatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, în comă.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, angajat la firma Vega 93, care lucra la renovarea hotelului Faleza, s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime în timp ce se afla în subsolul clădirii.

Potrivit celor care i-au acordat primul ajutor, impactul dintre corpul accidentatului şi pardoseala din beton a fost deosebit de puternic. „Pacientul a suferit mai multe traumatisme destul de grave, la cap şi la torace. A fost intubat şi transportat la spital unde a ajuns în comă superficială. Au fost efectuate investigaţii, care au pus în evidenţă fracturi şi leziuni după a căror evaluare s-a luat decizia transferării pacientului la un spital din Bucureşti. În acest scop, pentru preluarea accidentatului, a fost trimis un elicopter SMURD", a precizat dr Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD.

adevarul.ro

Posted

O nenorocire.

Din pacate, stilul inconfundabil (de prost) al celor de la "Adevarul" nu se dezminte:

a căzut de la înălţime în timp ce se afla în subsolul clădirii

Stiu, nu e gresit, dar suna...

Posted

Electrician în comă, dus cu elicopterul la Bucureşti

Un electrician în vârstă de 60 de ani, angajat al firmei de construcţii gălăţene Vega 93, este internat în comă, într-un spital din Bucureşti, după ce a suferit un accident în timpul orelor de muncă. "Accidentul a avut loc vineri, la ora 14.30. Bărbatul a alunecat de pe o scară improvizată şi a căzut de la o înălţime de 2.30 metri, în interiorul hotelului Faleza. În urma căzăturii, el a suferit mai multe traumatisme la cap şi torace. O echipă mixtă formată din inspectori ITM şi poliţişti s-a deplasat la faţa locului, pentru constatarea condiţiilor exacte ale accidentului. În mometul de faţă ancheta este continuată de o comisie internă din cadrul firmei", a explicat Ionel Petrea, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi.

Un echipaj al SMURD i-a oferit victimei primele îngrijirile medicale, înainte de a o transporta la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. În urma unor investigaţii clinice rapide, şi pentru că bărbatul se afla într-o stare de comă, medicii au stabilit transportul de urgenţă la Bucureşti, cu un elicopter aparţinând tot SMURD.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.