Jump to content

Oameni care au devenit locuri - I. C. Frimu


dcp100168

Recommended Posts

Oameni care au devenit locuri - I. C. Frimu

Dacă întrebi un gălăţean cum se cheamă cartierul unde fosta stradă 1 Mai se întretaie cu fosta stradă a Scânteii, o să-ţi spună scurt: „I. C. Frimu”, nu Tecuci. A fost chiar o Piaţă „I.C. Frimu” - astăzi o îmbulzeală de mici firme. Acolo erau un mare magazin alimentar, poştă, dughene cu dulciuri, drogherie, depou de tramvaie într-un fost hangar al Aviaţiei civile gălăţene, un parc mărişor, chiar în curtea actualei Biserici Sf. Mina, ridicată pe locul unde cândva le-a cuvântat gălăţenilor, în turneu, vestitul Petrache Lupu, „omul sfânt” de la Maglavit. Părculeţul, modest, fără multă verdeaţă, rămas maidan după Revoluţie, avea însă porţi metalice rotative - deliciul puştilor din cartier care se roteau în ele! - şi o singură statuie: a lui I. C. Frimu, dată cu var. După Revoluţie, a dispărut. S-o fi distrus, în furia de a scăpa de „relicvele comunismului”. De la Corneliu Stoica, ştiutor al tuturor tainelor statuilor noastre, am aflat că bustul lui Frimu, din piatră aparentă, material sensibil deci, fusese realizat de sculptorul Nicu Enea, care a făcut şi bustul lui Eremia Grigorescu la Tg. Bujor.

Nu se inventase comunismul

Păi, cine a fost cel care a dat numele unui cartier de târgoveţi, peste care s-au făcut blocuri gălăţenilor demolaţi? Ba chiar şi numele actualului Spital TBC, fost „Sf. Spiridon” până în 1948 şi „I. C. Frimu” până în 1971. Regimul comunist l-a decretat „erou al mişcării muncitoreşti” şi numele său a fost dat uzinelor din Sinaia şi unor străzi din oraşe. Dar el n-a fost comunist, pentru că PCR s-a fondat oficial abia în 1921, iar Frimu a murit în închisoare, deţinut politic deci, în 1919. A fost în mişcarea sindicală naţională şi în conducerea naţională a Partidului Social-Democrat. Iorga scria cu simpatie la moartea activistului socialist de frunte: „Om statornic în vederile sale, camarad credincios al celor care au luptat alături de dânsul, om de treabă, un evoluţionist convins, el merită stima adversarilor.” Liderul socialist Ilie Moscovici ne lămureşte: „Mă simt dator să apăr memoria lui, spunând că Frimu, care n-a putut să sufere demagogia dezlănţuită la noi de [Alexandru] Constantinescu [jurnalist socialist susţinător al bolşevizării] şi adepţii lui”. Este important, pentru că influenţa spionilor sovietici în mişcările sociale româneşti este incontestabilă… Brutalitatea autorităţilor româneşti, ca peste tot în lume pe atunci, a fost însă mare. Socialiştii cereau republica, formulă adoptată deja de câteva regate europene după război, iar bolşevicii luaseră puterea în Rusia şi Ungaria. Autorităţile se temeau, firesc, în faţa mitingurilor miilor de bucureşteni care se adunau în faţa balconului PSD din Capitală, în ciuda Legii Orleanu, care interzicea întrunirile şi sindicatele. Cu o zi înainte de celebra, sângeroasa intervenţie a poliţiei şi armatei generalului Mărgineanu la 13 decembrie 1918, radicali socialişti au oprit automobilul regelui Ferdinand, cerând republică. Mulţi protestatari au fost arestaţi, iar Curtea Marţială a judecat peste 50, printre care şi Frimu, care a murit în februarie 1919, în urma bătăilor şi a bolii căpătate în arest, la închisoarea Văcăreşti. Astăzi apar puţine cărţi pe această temă, unsa dintre sursele noastre fiind „Istoria comunismului”, de Victor Frunză - Humanitas, 1990.

Povestea vieţii, pe scurt: Un sindicalist pacifist

Ion Costache Frimu, tâmplar şi activist, s-a născut în judeţul Vaslui, în 1871. Unul dintre cei cinci conducători ai Comisiei Generale a Sindicatelor din România, înfiinţată în 1906, fondator al Sindicatului Tâmplarilor din Bucureşti şi al revistei „România muncitoare”. A candidat la deputăţie pe listele PSD. A participat la organizarea, în 1907, a celei de-a doua conferinţe naţionale a sindicatelor la Galaţi. Ziua de muncă de opt ore, repausul duminical, sporurile de tot felul sunt, să nu uităm, tocmai urmare a unor mişcări organizate sindicale şi politice de stânga, care au dus la protecţia socială ce astăzi ni se pare firească şi de când lumea. Membru de frunte al Partidului Social Democrat, alături de Gh. Cristescu, N. D. Cocea, M. G. Bujor sau Gherea. Legăturile sale cu Galaţiul se datorează sprijinului logistic constant pe care l-a acordat, ca influent lider naţional, revendicărilor muncitorilor gălăţeni, în special docherilor, care au adus şi renumele de „portul roşu”. Într-o vreme în care crizele economice aduceau revolte şi prefigurau un război mondial, ideea pacifistă a fost susţinută şi de socialiştii lui Frimu. Demonstraţia muncitorilor din portul Galaţi, din 13 decembrie 1916, fusese împotriva intrării în război, dar şi împotriva speculei cu alimente patronate de unele autorităţi locale.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

a fi sindicalist nu înseamnă automat că ești și comunist...

social democrația și comunismul au tot atâta în comun cât o vacă și un bivol...

partidele muncitorești nu sunt automat de stânga... vezi NSDAP și predecesorul său, DAP...

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.