Balta Tălăbasca - aproape secată de nepăsare

[dcp100168]

Balta Tălăbasca - aproape secată de nepăsare

* Adâncimea bălţii Tălăbasca a scăzut în ultimii ani la doar doar 15-20 de centimetri, iar seceta o usucă pe zi ce trece * Rezervaţia naturală de interes naţionale e nepăzită şi nealimentată cu apă * Localnicii îşi încearcă norocul la pescuit cu plasa * Între timp, alţi proprietari de bălţi nu arată cu degetul spre custozi şi încearcă să investească în zonele protejate

Puţinii peşti care încă mai înoată în apele scăzute ale Bălţii Tălăbasca, din comuna Tudor Vladimirescu, se vor zbate, în curând, pe uscat. Asta dacă între timp nu îi vor mânca păsările ihtiofage sau nu îi vor scoate localnicii cu plasele. Dintr-o baltă la malul căreia, înainte de 1989, funcţiona o cherhana, Tălăbasca a rămas un ochi de apă prin care intră, la pas, cine şi când vrea. Nici picior de paznic în zonă. De altfel, instituţiile care o au în grijă, într-o formă sau alta, spun pe rând că nu este de competenţa lor să o păzească şi să o alimenteze cu apă. În vreme ce, în alte zone de prin judeţ, oamenii nu mai ştiu cum să creeze condiţii optime pe bălţi, Tălăbasca moare, uitată parcă de cei care ar putea să o redea comunităţii, fie şi numai ca loc de agrement.

Una scriem, alta facem

La intrarea pe drumul spre baltă, trecem pe lângă un panou pe care citim informaţiile legate de rezervaţia naturală de interes naţional în care urmează să păşim. Suprafaţa totală a rezervaţiei e de 139 de hectare, zona câştigându-şi statutul de arie protejată prin Legea 5/2000. Custode a fost, iniţial, firma SC Negro SRL care, potrivit oamenilor din zonă, a făcut ceva investiţii în dezvoltarea bălţii. Între timp, însă, firma nu mai deţine custodia.

Prin programul Natura 2000, acest rol i-a revenit Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB), cu sediul în Focşani. Pe acelaşi panou scrie că aria este „supusă respectării stricte a legislaţiei de protecţia mediului”. Dacă pescuitul cu plasa în ape protejate (de interes naţional) şi păscutul vacilor în preajma bălţii sunt permise de legislaţie, atunci ceea ce scrie pe panou este corect.

Singurătatea ochiului de apă

Trecem peste câmp şi, dincolo de un dig de apărare, vedem Tălăbasca. Până la luciul de apă se întind zeci de metri de pământ brăzdat de crăpături adânci, săpate de uscăciune ultimelor două veri. Stufărişul e stăpân pe mare parte din suprafaţa pe care o avem în faţa ochilor, iar un localnic aflat prin zonă ne spune că, la adăpostul vegetaţiei, îşi fac drum până şi mistreţii. Apă mai e prea puţină şi adâncă doar de circa 15 centimetri.

În plină rezervaţie naturală de interes naţional, un localnic aruncă plasa la fiecare câteva minute. Încearcă să facă un ban scoţând carasul mic pe care l-ar mai putea găsi, ici-colo, prin baltă. Evident, nu vrea să stea de vorbă cu noi, dar nici nu se sperie şi nu pleacă. Îşi vede liniştit de pescuit, dar cel puţin în jumătatea de oră pe care am petrecut-o noi pe malul de la Tălăbasca, omul n-a scos nici măcar o coadă de peşte. Unii dintre localnici vin aici să-şi mai încerce norocul la pescuit.

Alţii se plimbă doar pe dig şi privesc ochiul de apă cu nostalgie. „Dacă aţi şti, dom'le, ce frumoasă era balta asta...! Nu cumpără cineva două pompe să scoată apă din Siret, măcar două săptămâni pe an. Zonă protejată sau nu, mai bine am băga peşte pe care să îl pescuim decât să lăsam balta să sece. Şi aşa, ce peşte mai vrem să avem? La 15 centimetri adâncime, la iarnă va îngheţa până la fund.”

Un alt localnic de pe mal, care nu vrea să îşi dezvăluie identitatea, ne spune că singurii care au investit ceva bani aici au fost cei de la SC Negro SRL. Acum, nimeni nu mai bagă un ban, iar balta seacă. În urmă cu vreo 20 de ani, avea o adâncime de circa un metru şi ceva, suficient ca peştele prospere. Acum, la doar 15-20 de centimetri adâncime, păsările de pe baltă mănâncă tot peştele. Oamenii spun că, pe vremea când Tălăbasca încă mai avea mult peşte, migraseră aici şi pelicani care au consumat în exces.

Cine şi ce ar trebui să facă?

Potrivit legii, bunăstarea bălţilor considerate rezervaţii naturale şi date în custodie cade atât în competenţa proprietarului, cât şi a custodelui. Tălăbasca a fost şi a rămas în proprietatea Primăriei din Tudor Vladimirescu, schimbându-se, de-a lungul anilor, doar custozii. În prezent, însă, Primăria spune că balta este în stare proastă de vreo 10 ani şi că nu prea are ce face. Sarcinile ar cădea în grija custodelui, potrivit viceprimarului din Tudor Vladimirescu, Dumitru Chiosa.

„Avem un contract cu Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice de la Focşani. E practic în grija dumnealor, Primăria fiind doar proprietarul. Noi nu putem să angajăm un om care să o păzească. Poliţiştii din comună mai trec prin zonă, ca să nu se întâmple ceva, dar nu avem nici post de paznic disponibil pentru baltă în organigrama Primăriei şi nici nu am avea cu ce să îl plătim”, a precizat Dumitru Chiosa.

ACDB nu ne-a oferit, încă, informaţii cu privire la îndatoririle complete pe care le are la Tălăbasca, potrivit planului de management. Ne-a informat însă că atribuţiunile de pază, spre exemplu, nu cad în sarcina sa.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul asociaţiei, aceasta a devenit custode al sitului Natura 2000 Lunca Siretului Inferior prin semnarea Convenţiei de Custodie nr. 0046/23.02.2010 din 23.02.2010. Zona fusese deja declarată Arie de Protecţie Specială Avifaunistică prin Hotărârea de .Guvern 1284 din 31.10.2007.

Într-adevăr, potrivit legii, cele mai multe îndatoriri de administrare le are proprietarul, care de obicei păzeşte zona şi are grijă atât de bunăstarea peştelui, cât şi a menţinerii condiţiilor optime de mediu.

ACDB nu primeşte bani de la stat doar pentru simplul fapt că este custode al bălţilor. Fonduri ar putea veni doar prin accesarea de proiecte pentru dezvoltarea zonelor.

Alţi proprietari au grijă de bălţile lor

ACDB este custode nu doar al bălţii Tălăbasca, ci şi al bălţii Potcoava, din comuna Braniştea. Rezervaţia naturală de la Braniştea este mult mai mică decât cea de la Tudor Vladimirescu, întinzându-se pe doar 39 de hectare. Este însă şi mult mai bine îngrijită de către proprietar, firma SC Central SRL, al cărei administrator este Dumitru Popa.

„Noi ne ocupăm de toate aceste probleme administrative. Avem grijă de fondul piscicol şi vegetal şi de alimentare cu apă, dacă acest lucru se impune. Tot noi asigurăm şi paza. Nu poate ajunge oricine pe baltă, să facă orice doreşte. Se poate pescui, dar numai în limitele impuse de noi. În rest, oamenii pot intra, contra unei taxe de acces, se pot bucura de mediul de acolo, dar nu au voie să strice sau să ia ceva acasă. ACDB, care are balta în custodie, are datoria de a ne verifica şi de a ne obliga să respectăm toate normele de mediu care se impun în cazul unei rezervaţii naturale. În rest, sunt îndatoririle noastre, ale administratorilor. Este adevărat că, din cauza secetei, şi noi ne confruntăm acum la Potcoava cu probleme legate de cantitatea mică de apă din baltă”, ne-a declarat administratorul firmei SC Central SRL, Dumitru Popa, care administrează, printre altele şi balta Lozova.

Din câte înţelegem noi, singura şansă ca balta să mai aibă vreodată apă suficientă ar fi ca Dumnezeu să mai un potop care să ajungă şi prin comuna Tudor Vladimirescu... Cum probabilitatea de a se întâmpla aşa ceva este mică, balta Tălăbasca are toate şansele să dispară. Asta, în condiţiile în care are şi proprietar, şi custode şi este, potrivit legii, o rezervaţie de interes naţional.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Balta Tălăbasca, zonă protejată rămasă de izbelişte

* Sunt ani de când nu s-au mai investit bani în reabilitarea bălţii * Proprietarul locului spune că n-are statutul necesar pentru a investi, în vreme ce custodele spune că ar da bani, dar n-are de unde * Speranţă de supravieţuire a zonei protejate stă în implicarea statului

 

O baltă de 139 de hectare, declarată zonă protejată, mai are un pic şi seacă, din pricina nepăsării statului. Este vorba despre balta Tălăbasca, din comuna gălăţeană Tudor Vladimirescu, pe care de ani buni nimeni nu o alimentează cu apă şi nimeni nu o păzeşte. Vin acolo, în perioadele de migraţiune, tot felul de păsări ihtiofage. Cresc animale ca şobolanul de apă şi bizamul, se găsesc şerpi specifici zonei, broaşte de lac şi tritoni… şi câte şi mai câte.

Balta şi împrejurimile ei, separate cu diguri înalte de restul lumii, ar trebui să fie un paradis pentru pasionaţii de peisaje sau de fotografiat păsări, dar şi pentru pescarii amatori. Din păcate, în loc de paradis, la Tudor Vladimirescu a rămas doar un peisaj dezolant. De pe diguri se vede stufărişul masiv, care a luat în stăpânire mare parte din mal. Dincolo de el, se vede balta, adâncă de nici măcar jumătate de metru. Vara, tudorenii săraci mai intră prin apa care le ajunge până mai sus de glezne şi aruncă nişte plase improvizate, în căutare de peşte. Nu le spune nimeni nimic. Nici n-are cine.

Cum a ajuns în asemenea hal balta care odinioară era exploataţie piscicolă cu cherhana la mal? Nepăsarea şi legile prost făcute au stat la baza părăsirii bălţii Tălăbasca. Acum, proprietarul de drept al bălţii, adică Primăria comunei Tudor Vladimirescu, susţine că n-are ce face pentru a salva balta din starea jalnică în care se află. În schimb, custodele bălţii, Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, cu sediul la Focşani, spune că ar avea multe de făcut pentru baltă, dar că momentan statul nu-i dă niciun ban ca să-şi materializeze proiectele. Singura speranţă a bălţii Tălăbasca stă acum într-o plan de managament al custodelui, pe care Ministerul Mediului ar urma să-l finanţeze. Evident, dacă vor fi bani şi dacă Guvernul nu se va gândi că trăieşte gălăţeanul bine merci şi fără broaşte, şi fără păsări, şi fără bizami…

Un proprietar şi mai mulţi custozi

Vântul şi ploaia au şters aproape de tot panoul de pe marginea DN 25 care indică drumul spre balta Tălăbasca. Se mai poate citi însă că aria protejată este una “de interes naţional” şi că e în custodia societăţii Negro SRL. De fapt, Negro SRL a fost custode al bălţii şi, potrivit oamenilor de prin comună, chiar a investit bani în menţinerea acesteia în stare bună. A renunţat însă demult la custodie, cel mai probabil sub povara legilor de mediu şi a concurenţei de pe piaţa peştelui.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice, aceasta a devenit custode al sitului Natura 2000 Lunca Siretului Inferior (din care face parte şi balta) prin semnarea Convenţiei de Custodie nr. 0046/23.02.2010 din 23.02.2010. La acel moment, zona fusese deja declarată Arie de Protecţie Specială Avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr.1.284 din 31.10.2007.

“Dacă există custode, noi nu putem interveni!”

Viceprimarul Dumitru Chiosa spune că primăria comunei Tudor Vladimirescu este “doar” proprietar şi că nu poate interveni în reabilitarea bălţii. “Tot ce putem face noi este să asigurăm curăţenia în jurul digurilor şi pe maluri. Curatorul este cel care poate să facă acolo eventuale lucrări, cu toate că nici pe ei nu i-am mai văzut pe aici demult… Să nu credeţi că nu au fost oameni care să vrea să investească aici. Au fost! E totuşi o baltă de 139 de hectare! Nu poţi face fermă piscicolă, ce-i drept, dar pescuit de agrement s-ar putea practica. Problema este că, imediat ce au auzit de statutul de arie protejată al bălţii, investitorii au făcut stânga împrejur şi duşi au fost. Nimeni nu vrea să se lege la cap cu balta asta, din cauză că legislaţia de mediu este foarte strictă”, spune Dumitru Chiosa.

Adevărul este că, dacă n-am fi ştiu de existenţă bălţii, doar în baza panoului de la DN 25 care o indică, nici nu ne-am fi dat seamă unde este Tălăbasca şi ce e cu ea!

“Statul n-a dat un ban, deşi zona este importantă!”

Reprezentantul custodelui, adică Matei Dragomir, de la Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, a declarat că soluţii de reabilitare a zonei protejate există, doar că nimeni nu le finanţează.

“Din punctul meu de vedere, această arie protejată este de maximă importanţă în acest moment, chiar dacă acolo sunt probleme. Există acolo o suprapunere de elemente care prezintă interes ştiinţific şi de mediu. Tălăbasca este o zonă protejată atât pentru păsări, cât şi pentru mamifere şi nevertebrate. Situaţia s-a agravat acolo încă din 2012, când balta aproape că a secat. De atunci, nivelul apei a rămas scăzut. Pentru a rezolva situaţia, noi am creat un plan de management pentru această zonă şi l-am depus la Ministerul Mediului. Sperăm ca până la finele anului să fie aprobat, iar la începutul lui 2016 să primească şi finanţare”, a declarat Matei Dragomir.

Reprezentantul Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice mai spune că, printre soluţii, se numără şi procurarea unei aducţiuni de apă, pentru alimentarea bălţii din Siret. “Vorbim aici despre un sistem de pompe, cu care să se scoată apă din Siret şi să se crească nivelul bălţii peste cât o poate alimenta pârâul Călmăţui. Putem închiria sau cumpăra acest sistem. Evident, trebuie aplicate şi alte măsuri de întreţinere, deoarece alimentarea aceasta artificială este scumpă şi nu se poate realiza foarte des”, mai spune Matei Dragomir. Potrivit sursei citate, custodele ar fi cel care ar urma să primească banii de la stat şi să realizeze investiţiile. Matei Dragomir a mai spus însă că cea mai bună soluţie pentru a asigura un viitor bun bălţii ar fi ca un investitor să o preia.

“Este adevărat că legislaţia de mediu e strictă, dar există portiţe. Ar fi şi absurd să iei o baltă creată de om pentru a produce peşte şi să spui că acolo nu mai are nimeni voie să facă nimic, decât să se uite. Ceea ce putem face noi, în prezent, este să organizăm excursii cu copiii, să le asigurăm echipament ca să studieze păsările şi să le dăm, spre exemplu, lunete ca premiu”, a conchis Matei Dragomir.

Tălăbasca exista şi în secolul al XVII-lea

Nici nu mai ştim, cu siguranţă, cât de vechi e numele de Tălăbasca şi ce desemna el, de fapt. Avem însă câteva indicii. Spre exemplu, în lucrarea sa „Tradiţia, promotoare a pescuitului gălăţean”, Tudose Tatu scria că, după 1660, „Tălăbeşti ar fi fost situaţi în partea de Est a actualei comune Tudor Vladimirescu, unde exista o Baltă Tălăbasca - cunoscută sub numele de balta Călmăţuiului - Movila Tălăbasca şi o gârlă Tălăbasca, gârlă cu un curs paralel cu al Siretului”. Totodată, însă „înainte de 1658, o parte din cursul râului Bârladului vechi, devenit Bârlăzel în zona din jos, purta numele de Tălăbasca. Era cursul râului ce se vârsa în Dunăre, curs devenit în timp gârlă”, mai scrie Tudose Tatu. Lucrarea citată avansează ideea că numele cursului de apă ar fi provenit de la numele satului, la rândul său numit după vreun Talabă, de descendenţă cumană.

În secolul trecut, pescuitul în baltă era atât de dezvoltat, încât pe mal se deschisese o cherhana. În urmă cu vreo 20 de ani, balta era adâncă de un metru şi jumătate. Acum, la o secetă mai lungă, Tălăbasca riscă să sece…

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cum s-a dus lacul Tălăbasca pe Apa Sâmbetei. Povestea unui luciu de apă care a rezistat patru secole, dar a murit după ce l-a „protejat” statul

• Arie protejată, respectivul luciu de apă a trecut mai întâi pe mâna unor investitori, apoi a unor custozi desemnaţi de Ministerul Mediului, însă efectul a fost că lacul a secat în proporţie de 75% si s-a ales praful de el.

La circa 40 de kilometri de Galaţi (pe DN25, către Tecuci), între localităţile Tudor Vladimirescu şi Hanu Conachi, aproape de malul Siretului, se află un loc care, cel puţin la o primă analiză, ar putea să fie un colţ de rai pe pământ: lacul Tălăbasca. În acte, luciul de apă are 139 de hectare. Însă doar în acte. În realitate, apa de-abia dacă mai acoperă vreo 50 de hectare, restul fiind, secat, acoperit de stufăriş şi gunoaie, urât mirositor.

Cum s-a ajuns ca aria naturală protejată Tălăbasca (mai exact Arie de Protecţie Specială Avifaunistică, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr.1.284 din 31 octombrie 2007) să ajungă o umbră a aceea ce a fost în ultimele secole, vom încerca să desluşim în articolul de faţă.

Atestat documentar la 1660

Oricât ar părea de greu de crezut, polderul natural al râului Călmăţui, adică lacul (sau balta) Tălăbasca este atestat adocumentar din anul 1660. În lucrarea sa „Tradiţia, promotoare a pescuitului gălăţean”, Tudose Tatu scrie că, după 1660, „Tălăbeşti ar fi fost situaţi în partea de Est a actualei comune Tudor Vladimirescu, unde exista o Baltă Tălăbasca - cunoscută sub numele de balta Călmăţuiului - Movila Tălăbasca şi o gârlă Tălăbasca, gârlă cu un curs paralel cu al Siretului”. Acelaşi autor notează însă şi că „înainte de 1658, o parte din cursul râului Bârladului vechi, devenit Bârlăzel în zona din jos, purta numele de Tălăbasca. Era cursul râului ce se vărsa în Dunăre, curs devenit în timp gârlă”, ceea crează o oarecare confuzie în ceea ce priveşte denumirile.

Timp de aproape trei secole, lacul Tălăbasca a fost un punct de referinţă pentru pescarii din judeţele Galaţi şi Vrancea. Chiar dacă apa a fost „în devălmăşie” (adică fără proprietar, fiind în administrarea obştii locale de la Tudor Vladimirescu), ea a găzduit mereu peşte de calitate, fiind foarte apreciată şi productivă. De altfel, există mărturii scrise că prin 1920 aici funcţiona chiar şi o cherhana, unde se valorifica peştele prins, care apoi era livrat către târgurile Iveşti, Tecuci şi Focşani, semn că expresia „are balta peşte” nu era o simplă vorbă-n vânt la Tălăbasca.

În perioada comunistă, lacul a devenit exploataţie pisciolă cooperativizată, în amintita perioadă fiind ridicate digurile de apărare dinpre Hanu Conchi, dinspre Tudor Vladimirescu, dinspre Siret  şi dinspre calea ferată şi DN 25. Prin anii 70, balta este sectorizată cu diguri pentru a putea controla populaţia piscicolă în regim de crescătorie.

Abandonare, privatizare, renaturare şi apoi exterminare

După Revoluţie, lacul Tălăbasca a revenit în administrarea Primăriei Tudor Vladimirescu, însă numai despre administrare n-a fost vorba. Autorităţile locale a încercat câteva asocieri cu firme private, în vederea unor activităţi piscicole, însă de fiecare dată înţelegerile au eşuat.

Marea problemă a lacului era reprezentată de faptul că debitul râului Călmăţui a scăzut permanent după 1990 (pe fondul irigaţiilor din zona Hanu Conachi), aşa că suprafaţa luciului de apă a scăzut permanent. Lovitura de graţie a fost dată de inundaţiile de pe Siret, din 2005, care au făcut praf digurile de la Tălăbasca, moment în care lacul s-a redus la aproximativ 50 de hectare, dintre care 80% are adâncime de doar un metru sau chiar mai puţin.

În 2007, lacul devine arie protejată şi, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să renască. Din păcate, nu a fost aşa. Timp de trei ani, de aria protejată nu s-a ocupat nimeni. De-abia în 2010, este dată în custodia Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (organizaţie cu sediul la Focşani). De fapt, aceasta a devenit custode peste Tălăbasca la pachet cu situl Natura 2000 Lunca Siretului Inferior prin semnarea Convenţiei nr. 0046/din 23.02.2010. Este de spus că Lunca Siretului Inferior (ROSPA0071) este o arie naturală protejată situată în sud-estul României, în judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea, având o suprafaţă de 36.492 de hectare. Obiectivul de protecţie al acestui sit Natura 2000 îl reprezintă 47 specii de păsări, majoritatea dependente de existenţa zonelor umede.

Cât priveşte rezolvarea problemelor lacului (care din 2012 a început să sece şi mai agresiv) nu s-a ocupat nimeni. Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice anunţa, prin 2014, că va face nişte proiecte pentru ca lacul să fie umplut din Siret. Teoretic, unul dintre proiecte ar fi trebuit să fie funcţiona în 2016, însă nu este nici acum. Nu s-au găsit banii necesari pentru că Ministerul Mediului avea alte priorităţi.

Între timp, Tălăbasca aproape că a secat. Mai are nici 30 de hectare de luciu de apă, iar pescarii spun că nici peşte nu mai e. Apa mică, săracă în oxigen, a devenit o capcană mortală. Parafrazând o veche zicere românească despre risipă, se poate spune că lacul Tălăbasca s-a dus pe Apa Sâmbetei, iar cale de întors nu prea mai există.

adevarul.ro