Liviu-Adrian Sandu, la prima expoziţie personală

[dcp100168]

Liviu-Adrian Sandu, la prima expoziţie personală

* "Portretul este şi va rămâne una dintre cele mai mari provocări care există în sculptură şi care necesită o foarte mare strădanie"

Liviu-Adrian Sandu a absolvit Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi, în 1997. Este muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, profesor la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi un artist cu o amprentă distinctă în sculptura contemporană românească. Miercuri, pe 7 noiembrie, plasticianul ne invită la vernisajul expoziţiei sale personale ce va avea loc în sala „Ioan Simion Mărculescu” a Muzeului de Artă Vizuală, la ora 18.00, în cadrul căreia iubitorii de artă vor regăsi chipuri ale unor personalităţi ale vieţii culturale gălăţene.

„Expoziţia are un titlu de suflet: „Emoţii. Expresii. Fizionomii”. Ca sculptor sunt îndrăgostit de om, de fizionomii, de expresii, de emoţiile pe care omul le are şi le transmite prin această poartă pe care o avem cu toţii şi care se numeşte chip”, ne dezvăluie artistul. „Prin trăsăturile pe care emoţia reuşeşte să le contureze pe chip, vedem ce se află în interiorul nostru. Şi acest lucru, pentru mine, este fascinant. Expoziţia este, de fapt, o prelungire a lucrării mele de doctorat”.

Dănilă, Joantă, Stoica, Miron

Expoziţia cuprinde 19 lucrări. „Am puţine chipuri feminine, pentru că este greu să convingi o doamnă să-ţi pozeze. La sculptor nu e ca la pictor. Fiind foarte multă muncă fizică din partea artistului, modelul nu trebuie să stea stană de piatră. Îl transformă sculptorul în stană de piatră, ulterior. Modelele din facultăţile de artă, când află cum trebuie să pozeze în atelierul unui sculptor, se bat pe urmă să pozeze: trebuie să stai în poză patru-cinci minute, cât te analizează, apoi se întoarce la lucrarea lui, unde are de muncit. După 10-15 minute, în care frământă lutul sau îndoaie fiare, te mai roagă încă trei-patru minute să mai stai în poza stabilită. Nu e greu, greu e doar să lupţi cu prejudecăţile. Noroc cu eleve de la Liceul de Artă, care ştiau că sunt un om serios şi nu trebuia să dau explicaţii şi au venit şi mi-au pozat pentru portret. În următoarea expoziţie va predomina femeia: chipul şi trupul ei, fragmente, portret, tors, variaţii. Pentru prima expoziţie, însă, pe care o voi deschide pe 7 noiembrie, m-am axat pe ideea de expresie”, afirmă artistul.

Printre cei care îşi vor regăsi chipul în expoziţia „Emoţii. Expresii. Fizionomii” se numără actorul Lică Dănilă, sculptorul Gheorghe Miron, Vasile Joantă - directorul Martens SA, criticul de artă şi cronicarul Corneliu Stoica. „Gigi Miron e mai mult decât un sculptor. E un prieten, un al doilea frate pentru mine. El a fost tot timpul pentru mine ca o voce interioară care-mi spune: lucrează! Mai lasă calculatorul! Cred că el a văzut în mine ceea ce nici eu nu eram în stare să văd. Pentru respectul pe care mi l-a arătat tot timpul, m-am apucat de lucru”, mărturiseşte Liviu-Adrian Sandu.

„Un portret înseamnă prezenţă”

Este prima sa expoziţie personală: „Pentru un sculptor e foarte greu să-şi facă o expoziţie personală. Dacă unui pictor, care lucrează bidimensional, îi vine ceva mai uşor să-şi facă rost de materiale, pentru un sculptor sunt multe lucruri de care are nevoie pentru a-şi desăvârşi o expoziţie personală. Când sculptezi un portret, privitorul îl vede de jur-împrejur, trebuie să semene atât dintr-o parte, cât şi din partea cealaltă, altminteri nu ai făcut ceea ce trebuia. Portretul nu e doar o înşiruire de elemente anatomice puse cap la cap, în aşa fel încât să-ţi iasă un chip. Un portret înseamnă prezenţă: să simţi că ceea ce ai ipostaziat tu, ca artist, acolo, e prezent. Că ar putea să spună ceva, să-ţi vorbească. Pentru mine asta este fascinant. La un portret lucrez două-trei luni, uneori patru. Ar trebui să ai cel puţin zece, unsprezece şedinţe cu modelul lângă tine. Ideal este să poţi avea modelul permanent lângă tine. Însă pentru că acest lucru nu e posibil, se face o şedinţă foto, se lucrează după fotografii şi, ulterior, către final, se face confruntarea cu originalul”, aflăm de la artist.

Visul suprem - marmura

Toate lucrările sunt din aşa numita teracotă. Altfel spus, lut ars. Pământul, după ce este modelat, e ars în cuptor şi rezultă teracota. „Visul meu suprem este să cioplesc în marmură lucrări de anvergură. Nu e uşor, pentru că marmura costă foarte mult, trebuie să primeşti o comandă din partea cuiva cu putere financiară, dar care să aibă şi încrederea că nu o să-ţi baţi joc de material - se pot întâmpla şi erori, chiar şi materialul poate avea fisuri, când îl cumperi din carieră nu vezi ce e înăuntru. E o investiţie, e un risc, artistul atunci ar trebui să facă dovada măiestriei sale de a ocoli eventualele fisuri care sunt prezente în piatră şi să ştie să le trateze cu cea mai mare blândeţe, în aşa fel încât piatra să nu se răzbune pe el - adică să crape. E delicat, dar asta îmi doresc cel mai mult. Sunt un sculptor convins de faptul că portretul este şi va rămâne una dintre cele mai mari provocări care există în sculptură şi care necesită o foarte mare strădanie, pe o perioadă îndelungată de timp, pentru a putea acoperi un spectru foarte larg din varietatea fizionomiilor şi expresiilor faciale care ţin de unicitatea fiecărui individ. Îmi doresc ca privitorilor să le tresalte sufletul de bucurie când se uită la o lucrare purtând semnătura mea”, conchide Liviu-Adrian Sandu, invitându-vă, totodată, la vernisaj.

viata-libera.ro

[AndreiM]

[dcp100168]

Liviu-Adrian Sandu - acceptat printre sculptorii portretişti din Americi

Liviu-Adrian Sandu consideră că menirea unui artist este aceea de a se desăvârşi în atelier. Gălăţeanul nostru, autorul expoziţiei „Emoţii. Expresii. Fizionomii”, deschisă la finele anului trecut la Muzeul de Artă Vizuală, expoziţie care s-a bucurat de un mare succes, este primul român acceptat  ca membru în secţiunea  „International” a  Societăţii Sculptorilor Portretişti din Americi (Portrait Sculptors Society of the Americas) -  http://portraitsculptors.org/Members/.

„Acceptarea mea, zilele trecute, alături de nume importante din domeniul portretisticii în sculptură este o mare onoare”, ne-a declarat Liviu-Adrian Sandu, precizând că cel care l-a propus este sculptorul Stuart  Williamson, unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei americane: „El a văzut lucrările mele, a văzut şi fotografiile pe care mi le-au făcut studenţii de la Facultatea de Arte, în perioada când predam acolo, în timp ce le prezentam într-un mod demonstrativ o noua temă de studiu la disciplina Studiul Formei. I-a plăcut faptul că mă implic în actul didactic, acesta fiind şi unul dintre obiectivele Societăţii Sculptorilor Portretişti - promovarea portretului în sculptură. A portretului realizat după criteriile marilor artişti ai genului, acei maeştri ai Renaşterii, Barocului sau Impresionismului”, ne dezvăluie sculptorul gălăţean.

Societatea  Sculptorilor  Portretişti din cele două Americi este structurată pe mai multe secţiuni: „Miezul Societăţii este alcătuit din sculptori portretişti din cele două Americi, mai au o secţiune pentru Internaţionali,  una pentru afiliaţi şi încă una pentru cei foarte tineri”, declară gălăţeanul.

Vorbind despre sculptorii portretişti contemporani, Liviu-Adrian Sandu spune: „La sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului XXI, America a devenit pentru artele plastice tradiţionale ceea ce a fost cândva Franţa, din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea inclusiv. Viaţa artistică a Parisului din acele vremuri a fost înlocuită de cea din Los Angeles. Dacă în vechime a fost o bătălie de prestigiu, în domeniul culturii, dată între Roma şi Paris, astăzi, această confruntare este între Los Angeles şi New York. Sigur că sunt şi alte oraşe importante, unde arta tradiţională este revigorată prin aportul artiştilor atraşi de aceasta şi care doresc să readucă în atenţia publicului ceea ce mulţi dintre confraţi nu mai preţuiesc -  anume Frumosul şi Adevărul. Prin urmare, sculptori portretişti valoroşi găsim în multe locuri de pe glob, dar toţi vor să se adune în câteva metropole. Cel mai atractiv şi căutat loc, în momentul de faţă, este Los Angeles, pentru că cei de acolo sunt promotorii multor expoziţii itinerante prin toată America de Nord. Faptul că la aceste expoziţii au ca invitaţi sculptori portretişti din toată lumea face ca acele evenimente să capete o anvergură globală”.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Sculptorul gălăţean Liviu-Adrian Sandu, la 46 de ani cu o carieră deja importantă

Pe blogul său scrie: “Continuing the tradition of Bernini and Rodin” - nu mai este nevoie de traducere! Modern tocmai în clasicitate, sculptorul gălăţean convinge: un colecţionar de artă din Paris tocmai se arată interesat să-i achiziţioneze lucrări. Sculptorul, profesorul Liviu-Adrian Sandu, doctor în Arte vizuale, face parte din curentul Novorealism, abia lansat în 2010. L-am vizitat la atelier, unde am vorbit câteva ceasuri despre performanţa, obrăznicia de a munci şi a nu improviza în Artă.

“Se cultivă nesimţirea la orice nivel!”

„Educaţia mea este una academică - am urmat Academia pe Arte „George Enescu”. Nu mi-a plăcut când academiile din ţară s-au transformat în universităţi, pentru că s-a aderat la acest sistem de învăţământ Bologna care, din punctul meu de vedere - dar cine sunt eu să o spun? - simt că nu se potriveşte acestui popor. Este un sistem care ar trebui să fie bazat în special pe bun-simţ, iar din nefericire bunul-simţ e o pasăre rară în România, unde se cultivă mai degrabă nesimţirea. La orice nivel!”

Un accident devenit… ceramică

Operat la coloană, a fost nevoit să lucreze mai puţin în marmură: l-a atras ceramica. Lutul pentru ceramică l-a adus tocmai de lângă Ploieşti şi Bucureşti, din curtea celui care prepara lutul pentru Facultatea de Arte Bucureşti; în Occident îl cumperi la magazin. Spune că ipsosul e prea perisabil şi face „o mizerie de nedescris! Îmi place mult să fie curat în atelier, mizeria mă tulbură. Iar ceramica presupune curăţenie. N-am fost în alt atelier de ceramică, dar după mintea mea aşa e… Căci dacă îţi intră impurităţi în material, la cuptor poţi avea necazuri mari! Tehnica teracotei am deprins-o încercând singur, nu în facultate, unde am învăţat în special reguli de compoziţie, anatomie, nu măiestrie! Compoziţia este importantă pentru un sculptor, dar eu voiam ceva mai mult, voiam măiestria!”

Să nu ceri ce nu ştii să faci!

A făcut deseori lecţii demonstrative, încercând să fie şi „mai altfel” - de pildă îmbătrânind un chip de copil din lut. Sau modelând un craniu, îmbrăcându-l în muşchi, apoi în „ pielea” lutului, croind un zâmbet buzelor, pentru ca apoi să „dezbrace” iar craniul… „Lucrarea de doctorat am făcut-o cu multă simţire şi cu mult suflet şi sunt mândru cu ce-am realizat!” Tema: „Morfologia emoţiilor în sculptura figurativă”. În România sunt statui fără legătură între atitudine şi expresie. În secolul trecut românesc, majoritatea statuilor „par ale unor personalităţi foarte supărate. Şi când eram eu învăţăcel, toate personajele mele erau supărate. Am observat apoi aceeaşi lucru la elevii mei, la studenţi. Suntem încrâncenaţi în timpul lucrului, aşa, ceva din fizionomia artistului apare şi în fizionomia sculpturii”. Modelele învăţăceilor sunt aşezate de profesori în poziţii statice şi fără să li se ceară o mimică. Studiul expresiilor, limbajul trupului, ar trebui să fie studiate în şcoală, spune sculptorul care a studiat în acest sens lucrările marilor artişti realişti. Academic, gălăţeanul desenează mai întâi, apoi construieşte, ca şi pe vremea lui Michelangelo, osatura personajelor, o îmbracă în carne, deşi mare parte va fi acoperit de costumaţie. Teracota se foloseşte din Antichitate, sunt celebre statuetele de Tanagra! Azi e mai facil să se folosească ipsosul, altădată, „etapă preliminară”. Sau fibra de sticlă, „material mai uşor, poate şi mai rezistent, dar care nu-i pentru mine, mulţumesc frumos, să folosească alţii! Pentru că e material plastic şi cu toţii ne dorim ceva natural în jur”. Marmura, bronzul, ceramica, sunt „nobile”. Ceramica „are culoare foarte caldă, a fost întărită prin foc - poate dăinui milenii!” Celebra „armata de teracotă” chinezească rezistă de mii de ani.

Culoarea - din daltă!

Impresia de culoare a ochilor o reuşeşte… din daltă sau cu eboşoarul din lemn - doar din excavaţie, din unghiuri. Anticii însă chiar colorau: „Nu se vorbeşte despre asta pe larg la orele de studiu în facultate: toate acele sculpturi, şi templele, erau pictate”.

„Great work!”

Mi-a arătat şi lucrările unor artişti extraordinari din Occident şi Orient cu care comunică online. Perfecţiune şi metaforă, la Alexandra Manukyian, armeancă din Los Angeles, sau la brazilianul Cicero D´Avila, românca Theodora Capăt din Stockholm, profesorul Brian Booth Craig, din Pennsylvania, Roberto Ferri - inspirat de Caravaggio, Odd Meldrum, „pictor al secolului XXI”, Jeffrey Watts, care pictează şi el în faţa elevilor, Marina Dieul, Suzane Lyon şi mulţi alţii din Japonia, India, Rusia, Pakistan etc. Despre arta românului, ei comentează: „It´s fantastic!”, „Expression of Art!”, „Congratulations!”, „Great work!”, „It´s alive!”. „Ei n-au micimea invidiei, ca noi! De asta ne înţelegem extraordinar de bine!” Poţi fi „artist” şi aruncând vopsea, „orice tânăr îşi doreşte în secolul vitezei să ajungă extraordinar de repede sub reflector şi nu mai are timp de studiu, iar profesorii nu mai insistă…” În facultate, gălăţeanul chiar şi-a reclamat profesorii: nu veneau pentru singurul student din atelier... Ajuns la rându-i profesor, nu face asemenea greşeli.

Liviu-Adrian Sandu, născut la 3 ianuarie 1968 la Galaţi, sculptor novorealist, doctor în Arte, abordează sculptura, dar şi arta 3 D pe computer, animaţia şi designul pentru companii americane şi europene. Absolvent al Academiei de Artă „George Enescu” Iaşi, secţiunea Sculptură (şase ani de studiu), a fost profesor asociat al facultăţii ieşene, specializarea Artă Sacră, este muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală şi profesor la Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”, dar a predat şi la Liceul de Artă „D. Cuclin” sculptură - perspectivă şi prelucrarea imaginilor pe computer. Admirat de alţi excelenţi artişti din Occident şi Orient, este membru al grupului internaţional Portrait Sculptors Society of the Americas. A fost nominalizat printre finaliştii concursului internaţional de artă realistă contemporană organizat de Art Renewal Center, cel mai important muzeu virtual din lume: poate fi accesat de oriunde de pe mapamond.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Un gălăţean, în finala unui concurs internaţional de artă realistă

Plasticianul gălăţean Liviu Adrian Sandu se numără printre finaliştii concursului internaţional organizat de Art Renewal Center (ARC), unul dintre cele mai mari muzee on-line (peste cinci milioane de vizitatori anual!), al unei organizaţii alcătuită din colecţionari, artişti şi istorici de artă conduşi de milionarul Fred Ross! Clasarea între finalişti reprezintă o performanţă greu de atins, dat fiind că filosofia ARC cultivă tocmai „valorile Realismului tradiţional” şi declară că „motivul principal pentru care există artă este de a comunica cu frumuseţe poetică ideile şi pasiunile umanităţii noastre comune”… Deci, pe lângă emoţie, trebuie şi un meşteşug aparte! Picturi sau sculpturi frumoase, construite cu mare trudă, aşa cum făceau şi marii maeştri ai Antichităţii, dar cu materiale, viziuni şi expresii noi, uneori neaşteptate, te întâmpină în acest muzeu virtual care trebuie neapărat văzut!

Iată şi legătura directă cu secţiunea destinată sculpturilor, unde îl veţi descoperi şi pe gălăţeanul nostru: http://www.artrenewal.org/pages/salon_winners.php?contest=2014-2015%20Salon&page=Sculpture

"Am fost foarte aproape de premiu"

Sculptor, muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, profesor de arte, membru al Portrait Sculptors Society of the Americas, Liviu Adrian Sandu a aflat cu puţin înainte de Paşti că se numără printre finaliştii concursului, însă nu putea ghici care dintre cele două sculpturi ale sale înscrise în concurs convinsese juriul.

„A urmat perioada de jurizare şi în ziua de luni 18 mai, la ei, dimineaţa zilei de 19 mai la noi, au fost anunţaţi câştigătorii şi secţiile unde aceştia s-au încadrat”, îşi aminteşte plasticianul. „Bucuria mea a fost foarte mare când am văzut că ambele lucrări au fost primite în finală. Am fost aproape de premiu şi mă bucur mult pentru participare, pentru că lucrările mele au fost jurizate de oameni care nu mă cunosc, din spusele unuia sau altuia, care au judecat ceea ce au văzut şi care nu pot fi influenţaţi într-o direcţie sau alta.”

Finalist între 41 de sculptori din toată lumea

Găsim pe site-ul muzeului că mai mult de 1.050 de artişti din peste 90 de ţări din Europa şi America au participat la concurs, cu în jur de 2.500 de lucrări, rămânând în finală 31 la sută dintre opere. Ne bucurăm să găsim aici şi un român, un gălăţean, care a ajuns să fie selectat în finala concursului! La Secţiunea Sculptură, a reuşit să ajungă între cei 41 de finalişti din toată lumea! Anul acesta, o parte dintre lucrări vor fi expuse la Barcelona.

Partizan al unui curent lansat recent, în 2010, Novorealismul (iniţiat de pictorul rus din Los Angeles Alexey Steele) urând comoditatea şi improvizaţia menită doar să şocheze, artistul gălăţean ne declara nu demult: „Consider că renunţarea, dovedită cu prisosinţă astăzi, la studiul temeinic, practic, al tehnicilor folosite de marii maeştri ai artei universale, este o mare pierdere pentru viitorime”. Cele două lucrări selectate sunt realizată în tehnica teracotei. Este vorba despre bustul unui actor gălăţean de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, regretatul Marcel Hârjoghe (1937-1994) şi "Smaranda”, un bust de copil, realizat în ultima tabără de sculptură de la Boholţ, din acest an. Dimensiunile sunt date în inchi (14,9 x 17,12 x 9,25, respectiv 10,23 x 16,92 x 7,84: un inch are 2,54 cm).

Practicată în Antichitate, în Renaşterea europeană sau în Imperiul Otoman sau în China - este celebră „armata de teracotă” cu 8.000 de soldaţi din lut ars ai împăratului chinez Qin - tehnica teracotei presupune obţinerea unei ceramici, realizată din argilă, prin ardere în cuptoare la o temperatură joasă şi prin smălţuire. Rezultatul este o operă fragilă, plăcută atingerii, dintr-o materie caldă, prietenoasă.

viata-libera.ro