Petru Mazilu, acordorul care se hrăneşte cu sunete

[dcp100168]

Petru Mazilu, acordorul care se hrăneşte cu sunete

* Acordorii de pian trebuie să fie buni muzicieni, să fie pasionaţi de mecanică şi să fie inventivi

Muzicienii buni sunt puţini, dar şi mai puţini sunt cei care le oferă muzicienilor instrumente perfecte, care să nu falseze. Cel puţin la Galaţi. Muzician el însuşi, Petru Mazilu s-a apropiat de reparaţii şi de acordat instrumente muzicale pentru că avea o oarecare înclinaţie către mecanică. Plus o ureche muzicală perfectă.

A cântat tot felul de muzică

Petru Mazilu are o istorie personală plină de evenimente. A locuit în nenumărate oraşe din ţară, a umblat cu lunile prin turnee şi, în cele din urmă, a prins rădăcini la Galaţi. "Eu sunt de prin partea Huşiului, dar am făcut şcoală şi la Iaşi, şi la Braşov, iar apoi am lucrat la Piatra Neamţ, la Deva şi, în cele din urmă, prin 1969 am ajuns la Galaţi, la Teatrul Muzical. Eu sunt trompetist şi am cântat şi în orchestre filarmonice, şi în fanfare lăutăreşti, şi în formaţii de jazz. Iubesc orice fel de muzică, nu am pretenţii", spune muzicianul. Cel care i-a deschis calea către secretele instrumentelor muzicale a fost un neamţ din Braşov, în atelierul căruia a lucrat în tinereţe, timp de doi ani. Acolo a descoperit măruntaiele pianelor, acolo a învăţat cum se repară instrumente şi câtă muncă se află în spatele unui sunet perfect.

Un pian se acordă în mai multe zile

Despre meseria pe care o practică acum vorbeşte cu foarte multă pasiune. E în stare să vorbească zile întregi despre piane, despre istoria acestui instrument complex, despre note, intervale, game şi alte câte şi mai câte. "Un pian are 1.198 de piese şi fiecare are rolul ei. Acordatul unui pian durează, nu e un lucru uşor, e o muncă plină de migală, care ia mult timp. Până de curând, mie îmi lua acordatul cam trei zile. Nu trei zile întregi, ci câteva ore în fiecare zi pentru că mai trebuie lăsat, mai trebuie să îmi odihnesc şi eu auzul. Acum, cu ajutorul unor instrumente electronice, pot să acordez un pian şi în două, trei ore. După ce folosesc aceste instrumente care îmi indică exact nota, tot e nevoie de mici reglaje de fineţe, care nu se pot realiza decât cu o ureche muzicală perfectă. În meseria asta nu există loc de «las' că merge şi-aşa». Nu. Aici totul trebuie să fie perfect, altfel nu funcţionează. La un pian nou, finisajele de acordaj pot dura şi o săptămână, însă rămâne acordat chiar şi zece ani dacă e păstrat cu grijă. Un pian vechi, însă, se poate dezacorda şi la câteva zile. Cu pianul nu e la fel ca la vioară, să fie mai bun cu cât trece timpul. Dimpotrivă. Piesele se uzează, corzile se oxidează, până şi praful poate provoca probleme. Ca la orice lucru care are componente mecanice", spune Petru Mazilu. Interlocutorul insistă asupra faptului că, mai ales în cazul copiilor care învaţă să cânte, acordajul instrumentului este esenţial. "Dacă un copil învaţă pe un pian dezacordat i se strică urechea muzicală. Şi dacă i-ai făcut asta l-ai nenorocit ca muzician", menţionează Petru Mazilu.

"Este o meserie de fineţe"

Despre faptul că a rămas cam singurul practicant al meseriei în zona de sud-est a ţării vorbeşte cu tristeţe. "E o meserie pe cale de dispariţie. E şi greu, trebuie să fii muzician şi trebuie să fii inventiv. Este o meserie de fineţe. Şi presupune deplasare la om acasă cu o valiză de scule şi o tolbă de piese. Tarifele nu pot fi prea mari pentru că altfel nu aş mai avea comenzi. Am găsit, însă, aici, la Centrul Cultural «Dunărea de Jos» nişte oameni care au înţeles că au nevoie de acordor. Înainte de '89, fiecare liceu de muzică, fiecare şcoală de arte avea acordorul său. Acum...", mai spune Petru Mazilu. Totuşi, chiar dacă nu mai sunt mulţi care să ştie să facă asta, consideră că mereu va fi nevoie de un specialist în acest domeniu. "Au apărut acum instrumentele astea electronice, dar sunetul nu e acelaşi", susţine Petru Mazilu.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Gălăţeanul Petru Mazilu are o meserie pe cale de dispariţie - acordor de pian

Petru Mazilu este unul dintre puţinii specialişti din România care încă se mai bagă să acordeze un pian. Face acest lucru de prin anii '60 şi nici până astăzi nu şi-a pierdut îndemânarea şi nici... urechea muzicală. Cum pianele digitale au luat aproape în totalitate locul celor clasice, Petru este din ce în ce mai rar solicitat.

O ureche muzicală desăvârşită şi foarte multă pasiune! Sunt ingredientele unei meserii, pe ai cărei practicanţi nu greşim deloc dacă îi numim „magicieni ai sunetelor”. Petru Mazilu din Galaţi este specialist în acordatul pianelor şi practică această meserie de o viaţă, dar spune că acum nu mai reuşeşte să se întreţină din ea. Solicitările au scăzut odată cu intrarea în era digitală, iar acordorul de pian a ajuns o raritate.

Povestea lui Petru Mazilu a început la Huşi. A urmat cursurile unor şcoli de renume din Iaşi şi Braşov, unde a fost vrăjit de pasiunea pentru instrumentele muzicale. Mărturiseşte că mentor i-a fost un neamţ, în atelierul căruia a şi lucrat o vreme. Aici a învăţat câtă muncă este în spatele unui sunet perfect.

La Galaţi, Petru Mazilu a ajuns la sfârşitul anilor '60 şi de atunci a reglat sunetul a sute de instrumente muzicale. Crede cu tărie că în domeniul acesta nu există loc de "merge şi aşa", iar un sunet nefinisat poate "nenoroci" pentru totdeauna un artist. Petru a ţinut pasul cu tehnologia, chiar dacă asta l-a lăsat încet-încet fără slujbă.

Cei care mai practică această meserie pot fi număraţi pe degetele unei mâini. În Galaţi, doar Petru îşi mai ia uneltele în spinare şi merge la uşa celor care îi cer ajutorul.

Cu solicitările pe care le are într-o lună, Petru recunoaşte că abia reuşeşte să se întreţină. Meseria lui nu este bine plătită, pentru un pian specialistul nu cere mai mult de 200 de lei, dar uneori nu ia nici atât. Faptul că îndeletnicirea lui este pe cale de dispariţie este şi o consecinţă a lipsei şcolilor de specialitate.

Înainte de Revoluţie nu existau licee de muzică şi şcoli de artă fără acordori. Astăzi, situaţia s-a schimbat. Aparatele au luat locul specialiştilor, iar acordarea pianului, care dura altădată trei zile, s-a redus acum la două, trei ore. Totul are însă şi un preţ: calitatea sunetului.

adevarul.ro

[dcp100168]

Povestea tristă a acordorului de piane, maestrul fără urmaşi: „Un instrument neacordat poate nenoroci un artist“

• Un foarte bun acordor de piane are nevoie de foarte multă pasiune pentru inventivitate, mecanică, dar şi o ureche muzicală desăvârşită. Petru Mazilu a rămas cam singurul specialist din Galaţi care le oferă muzicienilor din toate colţurile României sunetul perfect.

Petru Mazilu s-a născut în Huşi şi a urmat cursurile celor mai renumite şcoli din Braşov şi Iaşi, unde i-a fost de altfel insuflată şi pasiunea pentru instrumentele muzicale. La începutul carierei sale, Petru a fost ghidat de un neamţ în atelierul căruia lucra. Aici a descoperit cele peste o mie de piese care alcătuiesc un pian, dar şi câtă muncă se asunde în spatele unui sunet perfect.

Acordorul de piane a ajuns la Galaţi la sfârşitul anilor '60 şi de atunci, a reglat sunetul a sute de instrumente muzicale. De fiecare dată Petru Mazilu îşi ia rolul de acordor în serios. Acesta ştie cel mai bine că în domeniul său nu există nicio clipă loc de „lasă, că merge şi-asa", pentru că un sunet nefinisat poate "nenoroci" un artist. Deşi tehnologia a evoluat cu o viteză uluitoare, acordorul nostru a ştiut să ţină pasul cu aceasta. Dacă în trecut, un pian îl acorda în trei zile, astăzi, procedeul durează cel mult trei ore. "Au apărut instrumente electronice care îţi pun pianul la nivel tonal, dar totuşi acesta are minus şi plus, nu are aceleaşi capacităţi ca urechea omului. Dar chiar şi aşa, aceste este un mare ajutor pentru că s-au eliminat aceste ore. Pentru că după o oră, o oră jumătate, auzul începe să obosească şi toate sunetele aproape că sunt egale, nu le mai poţi percepe. Şi-atunci trebuie să vii a doua zi, a treia zi. Pe cand acum, în două ore, două ore şi jumătate, l-ai acordat perfect”, a explicat Petru Mazilu, acordor de piane.

Puţini sunt cei care astăzi mai practică această meserie. În zona de sud-est a României, Petru Mazilu este singurul care mai merge la om acasă cu valiza de scule şi piese.

„De-a lungul timpului am acordat instrumente la Universitatea Spiru Haret - la Conservatorul de acolo, apoi am acordat şi pe la Bucureşti, la «Ciprian Porumbescu», pe la Bacău, Suceava, Piatra Neamţ. Este foarte important să cunoşti şi un pic de muzică, să cunoşti acordurile, pentru că instrumentul se acordează cu adevărat în acorduri”, a precizat Petru Mazilu. Lipsa şcolilor de acordare din România a dus şi la dispariţia treptată a acestor specialişti. Cei care astăzi studiază muzica au cea mai mare nevoie de un astfel de specialist. „Nici nu se poate face această activitate fără un instrument bine acordat. Şi copiii cu un auz foarte bun sesizează că ei nu pot lucra şi nu pot realiza ceea ce îşi propun. Începe să fie o problemă tot mai mare lipsa acestor specialişti şi este un lucru grav. Ar trebui totuşi într-un fel să convingem tineretul să aibă astfel de preocupări”, a spus Angela Mihăilescu, profesor de muzică.

Şi artiştii care activează în cadrul teatrelor muzicale sunt îngrijoraţi de faptul că meseria de acordor instrumente a căzut în derizoriu şi se tem de ziua în care calitatea spectacolelor va avea de suferit din acest motiv. „Este dezastru! Imaginaţi-vă că filarmonicile din ţară au frecvent în programul lor concerte pentru pian şi orchestră, recitaluri de pian şi aşa mai departe. Înainte, această meserie se transmitea de la meşter la ucenic. Din păcate nu este o meserie foarte bine plătită, de aceea, uşor, uşor, tinde să moară, să dispară în România. Deşi culmea, necesitatea oricărei instituţii de artă, centrele culturale, teatrele, liceele de artă etc. au nevoie de această intervenţie a acordorilor", a explicat Mircea Holiartoc, dirijor la Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galaţi. Înainte de 1989, nu existau licee de muzică şi şcoli de arte fără acordori. Astăzi însă, cei care mai ştiu să facă acest lucru sunt, iată, pe cale de dispariţie.

adevarul.ro