dcp100168 Posted November 8, 2012 Posted November 8, 2012 Bătaie pe voturile celor 47.000 de pensionari gălăţeni* Actualul preşedinte al CARP Galaţi îl acuză pe contracandidatul său că încearcă să politizeze instituţia în favoarea Partidului Conservator * Învinsul spune că actualul lider a fraudat alegerile şi că a încălcat numeroase puncte din statutUltimele alegeri pentru funcţia de preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi au stârnit un adevărat război între cei doi candidaţi. Ionel Hâncu, care a ieşit preşedinte pentru un al doilea mandat consecutiv, îl acuză pe contracandidatul său, Gheorghe Dima, de faptul că încearcă să politizeze instituţia, prin apropierea de Partidul Conservator. La rândul său, Dima, consilier judeţean din partea Partidului Conservator, spune că tot ceea ce a vrut a fost o competiţie corectă, în care cel mai popular să câştige. El este nemulţumit atât de felul în care Ionel Hâncu a organizat alegerile pentru Consiliul Director, cât şi de numeroase încălcări ale statutului CARP.Dima acuză: delegaţi aleşi dintre prietenii şi rudele candidaţilorAlegerile pentru desemnarea Consiliului Director al CARP Galaţi au avut loc pe data de 9 octombrie, într-o Adunare generală desfăşurată cu uşile închise, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Pentru alegerea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celor doi consilieri s-a votat prin ridicarea mâinii. La CARP Galaţi sunt înscrise 47.000 de persoane, majoritatea pensionari. Aceştia au fost reprezentaţi în sală de 176 de delegaţi. „Eu reclam tocmai modul în care au fost desemnaţi aceşti delegaţi. În loc să fie aleşi în urma unor şedinţe, aşa cum este specificat în statut, ei au fost selectaţi după bunul plac al celor care au şi candidat. Astfel, nu a fost o surpriză prea mare să văd pe lista cu delegaţi doar persoane apropiate lui Ionel Hâncu, de la prieteni şi până la foşti colegi de muncă, oameni pe care i-a luat în mai toate excursiile pe care le-a organizat. El a fost profesor de matematică la şcoala din Şiviţa. Pe listă am găsit cel puţin câţiva foşti colegi de catedră.O altă neregulă ţine de faptul că în statut este specificat că delegaţii nu pot fi rude cu candidaţii. Pe listă apare, însă, numele lui Gheorghe Tofan, fratele consilierului Vasile Tofan. Oamenii cu care am vorbit în privat mi-au spus că ei nu se pot pune împotriva lui Hâncu”, ne spune Gheorghe Dima.Ionel Hâncu se apără, însă, spunând că delegaţii au fost aleşi dintre oamenii activi în cadrul CARP Galaţi pe parcursul ultimilor ani. „Persoanele participante au fost desemnate de Consiliul Director. A organiza adunări generale în care să speri că se vor prezenta toţi cei aproximativ 47.000 de oameni nu este realist. Plus că nu aveam logistica necesară pentru un astfel de demers”, explică Ionel Hâncu.Atracţia celor 47.000 de membri„Dându-mi seama că nu am nicio şansă în urma votului deschis, am propus varianta votului secret. În acest scop, am făcut şi buletine de vot. Varianta mea a fost respinsă, însă, alături de candidatură, pe motiv că fac parte din conducerea unui partid politic, ceea ce nu este adevărat” continuă Dima.Ionel Hâncu are, însă, o altă variantă. El spune că a respins varianta votului secret cu buletine de vot pentru că aceasta nu a fost făcută în termenul legal prevăzut de statut. „În privinţa implicării politice, cei 47.000 de membri constituie un număr atractiv pentru orice formaţiune politică locală. Eu nu am dorit nicio implicare de acest fel. Unii dintre delegaţi mi-au spus că au fost contactaţi de persoane din PC. În anul 2004, Eugen Durbacă, care urmăreşte ca la alegerile din decembrie să obţină un post de senator din partea USL, a venit aici (la sediul CARP, n.r.) şi le-a împărţit oamenilor sticle cu bere. Înainte de campania electorală a venit din nou şi mi-a propus să-l sprijin. Am refuzat însă mereu acest lucru”, explică Hâncu.Alegeri cu bodyguarzi la uşăUn alt lucru pe care Gheorghe Dima îl reclamă este faptul că adunarea a fost prezidată chiar de Ionel Hâncu. „Nu este normal ca unul dintre candidaţi să prezideze şi alegerile. Au fost oameni în sală care au contestat această practică. La începutul şedinţei, o echipă de la o televiziune locală nu a fost lăsată să intre, pe motiv că înăuntru este deja un ziarist de la „Viaţa liberă”. După ce au intrat în sală, oamenii nu au mai fost lăsaţi să iasă. Abia când unei pensionare i s-a făcut rău au catadicsit să o lase afară. Plus că în statut scrie că la adunare pot participa şi membri. Am vorbit însă cu unul dintre ei, Constantin Ciucă, care mi-a explicat că Hâncu i-a spus că nu-l va lăsa în sală dacă vine. Am mai propus ca să fie prezenţi şi reprezentanţi ai Primăriei Galaţi şi ai Prefecturii. Cererea a fost respinsă, de asemenea. Plus că Hâncu e la al patrulea mandat. A avut două de vicepreşedinte şi unul de preşedinte. Apelez iarăşi la statut, care spune că nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CARP pentru mai mult de două mandate. Ce să mai spun despre faptul că deşi iniţial şi-a micşorat salariul de la 800 la 700 de lei, apoi şi l-a făcut de 2.200 de lei brut. Acum l-am acţionat în instanţă şi sper să mi se dea dreptate”, adaugă Gheoghe Dima.Ionel Hâncu respinge şi aceste acuzaţii. „În statut scrie clar că poţi fi de două ori vicepreşedinte şi de două ori preşedinte. Au fost discuţii asemănătoare şi la alegerile din urmă cu patru ani, şi mi s-a dat dreptate. Domnul Dima, ca absolvent de studii juridice, ar trebui să ştie să interpreteze un simplu articol. Bodyguarzi am pus la uşă pentru că mă temeam să nu să vină persoane din afară care să tulbure atmosfera. Nu i-am primit pe cei de la Vox TV în sală pentru că este televiziunea domnului Durbacă. Aş fi primit, în schimb, orice altă televiziune, radio sau ziar. Oricum, vreau să fie clar faptul că nu am dorit nici un fel de implicare politică. După ce am făcut listele cu delegaţi, aceştia au fost sunaţi de Dima şi invitaţi într-o excursie la mănăstirea din Tudor Vladimirescu. Au fost pregătite opt microbuze, pe care erau însemne ale PC. Oamenii s-au dus neştiind despre ce este vorba. Pe drum, Dima a făcut propagandă atât pentru alegerile de la CARP, cât şi pentru PC. Li s-au dat oamenilor pungi cu alimente şi o masă la mănăstire”, precizează şi Ionel Hâncu.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now