Oanca - aşezarea cu doar 14 case

[dcp100168]

Oanca - satul muribund cu zece oameni şi 30 de câini

În nordul judeţului Galaţi, un sat uitat de lume îşi trăieşte ultima suflare. Lăsaţi fără o legătură cu lumea şi răspândiţi pe trei dealuri şi o vale, zece bătrâni îşi trăiesc ultimele zile la Oanca, fostul sat al chiaburilor.

În România anului 2010 există încă localităţi care se ghidează după aceleaşi reguli ca pe vremea lui Ştefan cel Mare. Un astfel de exemplu este satul Oanca, situat în nordul judeţului Galaţi, acolo unde o mână de bătrâni îşi aşteaptă senini sfârşitul.

În stilul pur românesc, bătrânii rămaşi „la vatră" fac haz de singurătatea lor. Niculina Codreanu, o femeie care spune că are şi un apartament în Galaţi spune că se simte la Oanca exact ca la staţiune. „Aici este aer curat, linişte, pensie mică, e foarte bine. Stăm ca la staţiune. Este greu, dar nu avem ce face. Singurul lucru bun este aerul curat. Am o văcuţă, un pui, o găină. Stau singură, nu am pe nimeni. Am o pensie de 600 de lei şi mă mai descurc", povesteşte femeia.

Conform Catincăi Codreanu, cumnata Niculinei, foştii locuitori locuitori ai satului au avut doar două destinaţii: spre oraş sau spre ceruri. „Am venit aici în Oanca în urmă cu 40 de ani de la Jorăşti. Locuitorii de aici au plecat la oraş sau la cimitir. Copii am, dar au plecat. Doar unul a rămas aici cu mine. Ne-am obişnuit aici. Nu ne este frică. E greu, dar asta e. Tineretul se duce, noi bătrânii rămânem aici. Suntem bolnavi, ce să facem? Copiii şi nepoţii mai vin când îşi aduc aminte. E mai linişte. Am o pensie de 300 de lei, de la CAP", a povestit femeia.

Deşi nu au drumuri sau canalizare, măcar pensionarii se pot bucura de cele mai noi telenovele. „Avem Digi Tv, în privinţa asta nu am rămas în urmă. Înainte de 89 ne luminam cu lampa cu gaz. Întotdeauna au fost puţini locuitori aici. Înainte erau oameni nebuni aici. Le era sete de avere. Îşi spuneai chiaburi, pentru că aveau mult pământ. Mai suntem în sat 10 babe şi moşi, cu 30 de câini şi cam tot pe atâtea găini", a mai spus, Catinca Codreanu, ajunsă la venerabila vârstă de 70 ani.

Cleanta Codreanu are 92 de ani şi toată viaţa şi-a petrecut-o în căsuţa ei de pe deal. Pierdută între vii şi imaşuri comunale, căsuţa pare o poartă spre România anilor '30. „Combinatul e de vină, toţi au plecat acolo. Înainte erau moşieri mari aici. Fiecare a împărţit la copii averea, dar cu timpul au plecat cu toţii. Am rămas câţiva bătrâni", spune femeia. Şi acum, după atâta amar de vreme, Cleanta şi-a păstrat lucrurile primite ca zestre de la părinţii săi. Plăpumi, pături, perne şi alte lucruri trebuincioase în casă, toate au locul lor bine stabilit într-un colţ de şifonier. „Le păstram pentru copii, dar acum cred că o să le dau de pomană", spune bătrânica.

Niciodată nu s-a gândit că ar fi putut să-şi lase casa pentru a pleca la oraş. „Aici m-am născut, aici am crescut. Aici am bătut vălătucul, aici mor. Postul şi sapa m-au ţinut în viaţă atâta timp", a mai spus femeia.

Comunismul a fost cel care a distrus Oanca. Cleanta Codreanu îşi aminteşte că în vremurile bune, înainte de cel de-al doilea război mondial, aşezarea era plină de oameni gospodari. „Când a venit colectivizarea ne-a fost luat totul. Ne-au spus că nu mai este pământul nostru ci al poporului", spune „bunica" satului. De altfel, în urma colectivizării, Cleanta a rămas fără boi şi pământ ba, mai mult, având în vedere că era „chiabur", a fost forţată să lucreze pentru stat, pe bani mai puţini: „Luam patru lei pe zi, pentru că se considera că sunt avută. Aşa au fost vremurile. Măcar nu am murit de foame, cum se moare acum".

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Oanca-satul-muribund-oameni-caini_0_261573925.html

[mambo]

nu stiam ca exista o asemenea asezare. la o studiere mai amanuntita a hartii judetului, am gasit o localitate numita Onciu, undeva la sud de Slivna si la nord de Balintesti si Suceveni.

[dcp100168]

Nici nu e trecută pe hărţi! Este un cătun al Rădeştiului, dacă nu mă înşel... cam prin aceeaşi zonă.

[dcp100168]

Oanca - aşezarea cu doar 14 case

* Cu o conformaţie specific montană, satul Oanca are, pe an ce trece, tot mai puţini locuitori * La cei 96 de ani ai săi, cea mai vârstnică locuitoare a satului a trăit, în casa sa de pe deal, mai bine de jumătate din istoria aşezării * Casele în care nu mai locuieşte nimeni se fac una cu pământul * Spre poalele dealului, unde trăieşte bătrâna de 96 de ani, creşte cea mai tânără membră a comunităţii, născută la Roma în urmă cu trei ani

Suprapopulat n-a fost satul Oanca, din comuna Rădeşti, niciodată. Totuşi, oamenii locului, vârstnici în cea mai mare parte, îşi amintesc şi de vremuri apuse de zeci de ani, în care coastele dealurilor erau acoperite cu case, iar numărul sătenilor trebuie să fi bătut spre vreo sută. Acum, puţinii oameni rămaşi se uită cu nostalgie în jur, la căminele răsfirate care mai stau în picioare. Să tot fi fost, pe aici, vreo 30 de gospodării în toată regula. Au mai rămas, până astăzi, doar 14 case, iar pe uşile unora dintre ele atârnă lacăte grele. Proprietarii au îmbătrânit, au murit şi de atunci nimeni n-a mai bătut drumul până aici, ca să facă foc în sobe sau să aerisească odăile ferecate. Pe alocuri s-au prăbuşit până şi acoperişurile din lemn ale caselor, iar în lutul prispelor se cască, din când în când, alte şi alte crăpături adânci. Doar două familii de oameni tineri mai trăiesc în cătunul apăsat de vreme. Cea mai bătrână membră a comunităţii din Oanca are acum 96 de ani şi s-a născut, în sat, în vremea Primului Război Mondial. Cea mai tânără locuitoare a cătunului are abia trei ani şi nu a venit pe lume la Oanca, ci la Roma. Dacă va creşte sau nu aici, vor hotărî părinţii ei.
Ce aude omul străin de loc, atunci când trece prin Oanca? Linişte, linişte şi iarăşi linişte. Aerul se umple numai de zgomotele pădurii şi ale câmpului. Glas de om nu răsună mai des de câteva ori pe zi şi asta doar pentru cei ca noi, care iscodesc pe la porţile gospodarilor şi caută vorbă cu tot dinadinsul.
Miroase a iarbă un pic uscată, a pădure şi a pământ. Ciudat, însă: nu ne-am simţit singuri nici prin cătunul depopulat, nici pe dealurile din jur sau prin pădurea din preajmă, prin care taie drumul spre Jorăşti. Locul are o linişte a lui, care te face să vrei să mai stai. Asta, dacă îţi place viaţa la ţară, munca grea şi felul de a fi al omului care trăieşte departe de lumea dezlănţuită.
Până în anul 1968, alături de cătunul Zimbru, despre care v-am scris săptămâna trecută şi alături de Miroasa, satul din care a rămas doar cimitirul, cătunul Oanca a făcut parte din comuna Rădeşti. Potrivit cercetărilor istoricului Paul Păltânea, Oanca a fost atestat documentar încă din anul 1830. Ar fi vrut şi pe aici comuniştii să tragă brazde peste vatra satului, dar n-au făcut-o. Deşi nimeni din sat nu-şi mai aminteşte, folclorul locului aminteşte că oamenii din Oanca erau porecliţi „surzii”, cel mai probabil din cauza faptului că gospodăriile sunt răsfirate şi cine vrea să se facă auzit de vecin trebuie să vorbească tare şi apăsat.

96 de ani trăiţi pe culme

Casa aflată la cea mai mare altitudine din cătunul Oanca îi aparţine Cleantei Vlad. Are 96 de ani, ceea ce înseamnă că s-a născut în timpul Primului Război Mondial şi că avea 22 de ani când a izbucnit cel De-al Doilea. La căderea comunismului, trecuse deja de 70 de ani. Cătunul a fost atestat documentar în urmă 183 de ani, aşa că femeia a trăit aici mai bine de jumătate din istoria aşezării. Anii n-o mai lasă să locuiască de una singură, aşa că vin aici, prin rotaţie, copiii, ca să îi poarte de grijă. Bătrâna nu este, însă, tocmai neputincioasă. Ieri, când până şi un gospodar mai tânăr s-ar fi încumetat cu greu să iasă în grădină, Cleanta Vlad plivea. Şi dacă picioarele n-o mai ajută, cui îi pasă? Pliveşte şezând şi lasă munca pe care a făcut-o din copilărie să-i dea putere şi să-i umple zilele bătrâneţii. O iubesc copiii care vin să o ajute şi animalele de prin curte care îi caută mângâierea. O întrebăm dacă s-a retras la umbră, cât timp e soarele sus şi e prea cald pentru treabă. Ne răspunde că nu. Pliveşte buruiana din grădină şi s-a întâmplat doar să ajungă într-o zonă cu umbră.
 „Eu am plecat de aici din 1962. Am lucrat la CFR şi apoi la Brăila, ca maistru. Vin aici ca să am grijă de bătrână. Când plec eu, vine sora mea de la Bucureşti. Am casă în Galaţi şi nu m-aş mai întoarce aici, să stau de tot... Dar, dacă pot să fac ceva ca satul acesta unde m-am născut să nu dispară, mă zbat să iasă”, ne spune Neculai Vlad, unul dintre copiii femeii, în vârstă de 64 de ani.

Mai frumos decât într-un conac franţuzesc

Neculina Codreanu are 76 de ani şi s-a retras, de ceva timp, la Oanca. S-a născut aici, dar a lucrat în Vrancea şi la Galaţi. „Mai am un apartament în Piaţa Centrală, pe care i l-am lăsat nepoţelei mele. Acum, când trec prin oraş, nici nu-mi mai dau seama cum am trăit acolo 50 de ani. Simt că n-am aer la oraş”, spune femeia. Are ceva probleme de sănătate, dar le dă uitării pe toate când se apucă de treabă.
„Mi-am oprit aici, în jurul casei exact atât pământ cât pot eu să lucrez. Sunt şi bolnavă, dar aici toate trebuie făcute şi mai uităm de rele. De dimineaţă, m-am trezit la 5,00, am prăşit un pic la fasole, apoi mi-am sos păsările şi acum am venit iar la legume, să termin ce mai e de făcut”, ne spune Niculina Codreanu. Spune că fiica sa lucrează de multă vreme în Franţa şi şi-a cumpărat acolo un soi de casă de vacanţă. Nu s-ar duce, însă, să trăiască acolo. Aici s-a născut, iar loc mai frumos de atât nu există. La ieşire spre drumul mare, dincolo de pădure, femeia a ridicat şi o troiţă.

Viitorul s-a născut la Roma

Eugen Iordache are 39 de ani şi s-a născut în comuna Rădeşti, dar nu în cătunul Oanca. În clasa a VII-a a plecat din sat s-a făcut oţelar şi apoi zidar, cu gândul de a pleca în Israel. „Am şi plecat, dar am lucrat doar şase luni acolo. M-am întors în ţară şi am plecat în Italia, unde mi-am deschis şi o firmă de construcţii. Am muncit mult şi am avut în permanenţă grijă ca, în momentul în care un şantier era pe punctul de a se încheia, să deschidem altul. Dar până la urmă n-am mai vrut să trăiesc viaţa aia. Împreună cu soţia mea şi cu fetiţa noastră, am cumpărat aici teren şi am investit”, ne spune Eugen Iordache. Spune că, împreună cu vecinul său din deal, Neculai Vlad, şi cu sprijinul primarului, a reuşit să pietruiască drumul spre cătun. Un drum mai bun – poate chiar asfaltat - ar fi, însă, o şansă în plus ca în cătun să vină mai mulţi oameni tineri, iar aşezarea să renască. În Italia, Eugen Iordache a cunoscut-o pe actuala sa soţie, Daniela Iordache. Împreună au o fetiţă de trei ani născută la Roma, care este şi cea mai tânără locuitoare a cătunului. Familia Iordache îşi dezvoltă o afacere în zootehnie şi are stână aproape de fostul sat Miroasa din Bălăbăneşti.
Totuşi, Eugen Iordache spune că, împreună cu partenerul său de afaceri din Alba Iulia, ar putea lua din nou drumul străinătăţii pentru a-şi deschide o firmă în Germania. Caz în care iarăşi ar creşte semnificativ media de vârstă a cătunului unde aproape toţi oamenii sunt trecuţi de 60 de ani.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cătunul Oanca va avea apă curentă

În cătunele care nu au dispărut cu totul şi în care s-a mai găsit şi câte o familie de oameni tineri şi în putere, mai licăreşte încă speranţa unui viitor. La Oanca, spre exemplu, au mai rămas vreo 12 gospodării locuite, iar oamenii nu dau năvală să locuiască aici. Totuşi, primarul Ioan Porumb spune că merită să investească în mica localitatea pierdută pe dealuri, ori de câte ori găseşte soluţii de finanţare. „Am identificat, spre exemplu, o posibilitate de a atrage bani prin cadrul Ordonanţei de Guvern nr. 7 din 2006. La începutul anului viitor, când condiţiile de vreme o vor permite, vom da în folosinţă reţeaua de alimentare cu apă a cătunului”, ne-a declarat Ioan Porumb.

viata-libera.ro