Jump to content

Ajutorul de minimis ajunge doar pentru jumătate din producători


Recommended Posts

Posted

Ajutorul de minimis ajunge doar pentru jumătate din producători

Potrivit dispoziţiei bugetare nr.1708/2012, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi i-a fost alocată suma de 3.401.561 lei, pentru a o distribui sub formă de ajutor de minimis producătorilor afectaţi de secetă. Aceasta reprezintă doar jumătate din suma necesară, spun reprezentanţii DADR Galaţi. „Suma totală pentru Galaţi trebuie să fie de 7.346.240 lei. S-au dat numai 3.401.561 lei, adică 53,6 %”, ne-a declarat Profira Onode, şeful de Serviciu al Direcţiei Galaţi.

Hotărârea de Guvern prevede ca aceşti bani să fie acordaţi într-o singură tranşă, astfel că nu se poate aplica acest procent pentru fiecare producător în parte. Aşadar, din cei 19.779 de fermieri înregistraţi pentru ajutor, doar jumătate îşi vor primi banii integral, în ordinea înscrierii în registrul DADR Galaţi. Ceilalţi vor primi acest ajutor abia în 2013, din bugetul anului viitor.

Producătorii agricoli eligibili trebuie să aibă între 1 şi 10 hectare de teren agricol cultivat şi trebuie să primească 100 lei/ha, potrivit HG nr. 897/2012 – schema “Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole”.

agroinfo.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.