dcp100168 Posted May 16, 2008 Posted May 16, 2008 La Muzeul de Artă VizualăUN REGAL DE TAPISERIEAm plecat, ieri, de la vernisajul expoziţiei de tapiserie de la Muzeul de Artă Vizuală cu părerea de rău că nu pot lua cu mine, acasă, măcar câteva, dacă nu toate lucrările pe care le‑am văzut acolo. Le‑am "furat" cu ochiul şi cu inima şi m‑am încărcat pentru o bună perioadă de timp cu energia şi forţa lucrărilor acestui adevărat regal de tapiserie. Ca orice lucru deosebit, şi expoziţia vernisată ieri este rodul unei organizări şi cercetări de doi ani de zile. Directorul Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu, a povestit "istoricul" expoziţiei: "Totul a pornit de la Salonul 2006 al Societăţii Artiştilor Francezi - unde Cela Neamţu a primit Medalia de aur. Tot atunci doamna Enza Riviere a invitat muzeul nostru să organizeze o expoziţie la domnia sa acasă, ocazie cu care am putut să‑i admirăm tapiseriile. Ne‑a încolţit atunci ideea unei expoziţii cu lucrările sale, pe care am adăugat‑o Trienalei de Arte Textile - expoziţie itinerantă organizată de Gheorghe Gogescu." Expoziţia de la Galaţi prezintă astfel o îmbinare între două tipuri de gândire a noţiunii de tapiserie, cea clasică realizată de artiştii români şi cea a doamnei Enza Riviere - tapiserie pictată pe suprafaţă ţesută, o interpretare care aparţine altui spaţiu cultural.Şapte artişti, şapte stiluri deosebiteCea care a lucrat cu toată priceperea şi cu tot sufletul la organizarea expoziţiei şi a catalogului, criticul de artă Mariana Cocoş, i‑a prezentat, în deschidere, pe fiecare dintre cei şapte artişti plastici: "Enza Riviere aduce la noi pentru prima dată o tehnică a tapiseriei pictate. Creează o lume feerică în care şi plantele ne transpun într‑o zonă a simbolului şi a basmului. Este o neobosită căutătoare şi experimentează mereu tehnici şi materiale noi pentru realizarea unor lucrări de o deosebită strălucire cromatică. Cela Neamţu este un nume mare al tapiseriei româneşti. Ea creează o lume în care sanctuarele, altarele şi arcadele ne sugerează o zonă superioară a spiritului. Îmbină rigoarea tehnicii cu generozitatea cromaticii şi a spaţiului şi monumentalităţii. Gheorghe Gogescu ne propune o incursiune într‑o zonă de vis, amintind de grădinile Antichităţii, cu statui, fântâni arteziene, vase decorative. Soţii Viorela şi Vintilă Mihăescu dezvăluie un ţinut al florilor şi păsărilor dispărute, unde culoarea are rezonanţe melodioase. Compoziţiile Gabrielei Cristu degajă o atmosferă suprarealistă captivantă. Impresionantă este şi frumuseţea desenului care are precizia unei gravuri, greu de adaptat la tehnica tapiseriei, lucru care dezvăluie adevărata măiestrie a artistei. Tapiseriile lui Traian Ştefan Boicescu au ca subiect universul marin, infinit, bogat şi plin de mister".Un asemenea eveniment de anvergură s‑a bucurat şi de prezenţa Doranei Coşoveanu - renumit critic de artă - care a ţinut să le mulţumească celor doi iniţiatori ai expoziţiei - Dan Basarab Nanu şi Mariana Cocoş - pentru ceea ce reuşesc să realizeze: "Nu cred că sunt multe oraşe în România şi multe muzee care să gândească expoziţii interesante, instructive, spontane, neprevăzute. Sper ca alături de cei doi meşteri în ale expoziţiilor să am ocazia să spun o vorbă şi la inaugurarea viitorului muzeu de artă al Galaţiului."Lucrările deosebite ale doamnei Enza Riviere mai pot fi admirate în Sala "Simion Mărculescu" doar astăzi şi mâine (17 şi 18 mai). Cele ale artiştilor români ne vor bucura existenţa timp de o lună. Aşa că până pe 20 iunie aveţi timp să le vedeţi, pentru că merită. Vom reveni.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24207
dcp100168 Posted May 22, 2008 Author Posted May 22, 2008 Tapiseria ‑ o artă pe cale de dispariţie"Lumea nu mai are răbdare..."- interviu cu Cela Neamţu - doamna tapiseriei româneştiAm convingerea că, dacă ai reuşi să‑ţi decorezi casa cu tapiseriile doamnei Cela Neamţu, nici nu mai ai nevoie de ferestre. Altarele, arcadele sau sanctuarele din creaţiile sale sunt exact ce ar avea sufletul nevoie să vadă atunci când ar vrea să se uite pe fereastră. La o primă vedere, din cauza modestiei, smereniei pe care o are, ai spune că Cela Neamţu aproape că nu‑şi cunoaşte propria valoare. Nu are cultul personalităţii pe care îl au, de obicei, artiştii. Pentru ea important e cultul muncii, al iubirii faţă de ceea ce face, până la totala uitare de sine. Din ceea ce spune răzbate o mândrie a muncii sale şi conştiinţa lucrului bine făcut. Valoarea sa e confirmată de nenumăratele premii pe care le‑a primit de‑a lungul carierei, ultimul important fiind Medalia de aur de la Salonul 2006 al Societăţii Artiştilor Francezi. Minunatele lucrări ale Celei Neamţu pot fi admirate luna aceasta la Muzeul de Artă Vizuală. Prezentă la Galaţi, la vernisajul expoziţiei, a avut amabilitatea să răspundă, în exclusivitate pentru ziarul nostru, la câteva întrebări.‑ Ce suflet trebuie să aibă un om ca să poată face nişte lucruri atât de frumoase şi de mari?‑ Sunt un om obişnuit care face lucruri neobişnuite. E vorba de acel har pentru care trebuie să‑i aducem lui Dumnezeu, mereu, mulţumiri. Un har pe care m‑am străduit să‑l completez muncind şi instruindu‑mă. Sunt mulţi care au har, dar l‑au pierdut pe drum. Importantă e munca şi tenacitatea. Talent avem mulţi, dar râvna ne lipseşte uneori. Contactul cu publicul este important ca să ştii ce faci. Mergi în continuare pe cărarea asta sau nu. Trebuie să ai îndrăzneala să ieşi din atelier. Trebuie să ieşi, să te confrunţi şi cu alţii, ceea ce e extraordinar. Să te confrunţi cu publicul larg, dar şi cu profesioniştii. Trebuie să ştii care e locul tău în lume. Iar eu ţin la asta, de aceea particip la concursuri.‑ De unde vă luaţi inspiraţia?‑ De oriunde. Şi privindu‑te pe tine pot să mă gândesc la imaginea unei muceniţe pe care urmează s‑o interpretez pe o viitoare tapiserie.‑ Ce planuri aveţi?‑ Am de făcut şapte tapiserii pentru viitorul Erihon - un aşezământ românesc ortodox în Israel. Va fi un complex interesant, frumos şi plin de cultură. Arhimandritul de acolo, când m‑a cunoscut în 2004, la Tel Aviv, într‑o expoziţie personală, n‑aveam sfinţi, dar altarele mele i‑au transmis pioşenie şi evlavie, aşa că m‑a invitat să‑i văd complexul la care lucra şi m‑a rugat să mă implic. Îşi doreşte foarte mult să facă acolo un loc ca la Vatican. Lucru care m‑a cucerit din primul moment, pentru că Vaticanul e un muzeu fabulos, pe lângă locaş de cult. Iar dacă acest complex ‑ Erihonul ‑ va fi dotat cu artă veritabilă, neamul nostru va câştiga enorm în istorie. Turiştii nu vizitează fabrici, ci muzee. Iar noi artiştii, dacă nu lăsăm urme veritabile după noi, cei mici nu vor mai avea la ce să se raporteze.‑ Ce‑i trebuie unui artist să devină tapiser? E o artă dificilă?‑ Trebuie să fii un foarte bun desenator, un foarte bun colorist, chiar şi un foarte bun sculptor. Îţi mai trebuie un ţesător foarte bun. O răbdare de fier, e o artă care mănâncă mult timp. Trebuie să lucrezi cât ai stare şi prezenţă. Când îţi fuge gândul în altă parte, lasă totul şi te plimbă. Trebuie să fii extrem de prezent la munca pe care o faci. Nu poţi povesti cum trebuie ceva, cu mintea în altă parte. Sunt zile foarte bune şi lucrez chiar 16 ore şi sunt zile în care nici nu deschid atelierul.‑ V‑aţi gândit să faceţi şcoală, să transmiteţi generaţiilor următoare arta?‑ Mi s‑a propus. Cea mai conştiincioasă elevă a mea a fost o japoneză. Trei ani a venit la mine în atelier. Era soţie de ambasador, mămică a două păpuşele japoneze, avea o tenacitate extraordinară. A vrut să înveţe tot. Am dat‑o pe mâna tehnologului meu. A plecat cu nişte bucăţele ţesute. La ei în ţară nu se face aşa ceva. Tapiseria este specific europeană şi ea a vrut să ducă în ţara ei ceva nou, exotic. După '90 am fost invitată la Iaşi să înfiinţez acolo o secţie, eu fiind ieşeancă. Dar ce pretindeam eu nu s‑a putut. Se voia ca eu să fiu doar profesor invitat ‑ aşa se practică acum ‑ două zile pe lună, la început, două la sfârşit. Ce ar fi învăţat studenţii mei? Nu am vrut să mă duc pentru cartea de vizită sau de dragul de a fi profesor universitar. Voiam să stau în Iaşi şi să cresc studenţi cu ştiinţă de carte. Dar nu s‑a putut. La mine la atelier uşa este deschisă. Mai vine câte unul să înveţe, dar nu practică, pentru că nu mai există răbdare. Tapiseria a început să dispară în favoarea năzdrăvăniilor moderne. Să manevrezi nişte fire de lână sau nişte fire de curent electric nu mai înseamnă tapiserie.‑ E o artă pe cale de dispariţie?‑ Da. În lume foarte puţini mai ţesem. Maxim o mie de artişti dacă mai suntem. Tapiseria aparţine secolelor al XIV‑lea şi al XV‑lea. Acum lumea nu mai are răbdare pentru o asemenea artă...http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24327
dcp100168 Posted May 28, 2008 Author Posted May 28, 2008 La 78 de ani,Enza Riviere - mai tânără ca niciodatăPentru unii oameni înţelepciunea pe care trecerea timpului o aşterne asupra lor devine o forţă care le întinereşte spiritul. Este cazul Enzei Riviere - care, cu puţin timp în urmă a avut o expoziţie de tapiserie pe la Muzeul de Artă Vizuală. Privindu-i tapiseriile - atâţia metri pătraţi de exuberanţă! - începi să înţelegi cu ce fel de om stai de vorbă.Foame de viaţăAsta i se citeşte în ochi în timp ce stă de vorbă cu mine. Probabil, al o mie unulea jurnalist care-i ia vreodată un interviu. Răzbate din privirea caldă şi faţa senină bucuria pe care o are să stea de vorbă cu un om. Are un suflet mare, în care încape toată lumea, cu arta ei cu tot. Aşa se explică, într-un fel, prietenia pe care a legat-o cu cei de la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Aşa se explică de ce Galaţiul a devenit pentru ea un colţ de lume care, datorită oamenilor pe care-i cunoaşte aici, trebuie musai explorat. "I-am cunoscut pe prietenii mei din Galaţi, doamna Mariana Cocoş şi domnul Dan Nanu, la Paris, în 2006, la Salonul Artiştilor Francezi, unde Muzeul de Artă Vizuală adusese lucrările Celei Neamţu. Sunt nişte oameni deosebiţi. Aşa că, la puţin timp după această întâlnire, muzeul gălăţean organiza o expoziţie la mine acasă, într-un spaţiu insolit - la piscina mea pe care o ţin, de obicei, fără apă. Cu oamenii care ţi-s dragi vrei să te revezi. Aşa că le-am întors vizita. Cu tot cu tapiseriile mele", ne povesteşte doamna Riviere.De la modă la tapiserieEnza Riviere a realizat modele pentru case de modă, a creat costume pentru spectacole de sunet şi lumină, chiar şi uniforme de stuardese. În urmă cu 20 de ani se retrage din lumea mondenă lângă Toulouse. Aici se specializează în arta tapiseriilor pictate, o tehnică foarte veche, preluată de către europeni de la egipteni. O explozie de culori, o exuberanţă molipsitoare, o sete de viaţă covârşitoare răzbate din tapiseriile pe care le-a expus la Galaţi. Şi toate acestea la scară mare. De unde atâta putere? "De la Dumnezeu - vine prompt răspunsul. Aşa se explică şi forţa pe care o au cei care construiesc catedrale", ne spune doamna Riviere, cu aerul omului pentru care efortul este ceva firesc, pentru că face parte din viaţă, în fiecare secundă.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24440
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now