dcp100168 Posted December 3, 2012 Posted December 3, 2012 Arta din ceramică dentară a lui Oleg FulgaOleg Fulga este tehnician dentar (a absolvit Colegiul de Medicină din Bălţi) şi a descoperit, acum un an şi jumătate, o tehnică nouă, prin care pot fi create bijuterii, în special pandantive, din materiale neconvenţionale: ceramică dentară şi metal (Crom-Nichel). Are până acum peste 50 de astfel de bijuterii, la care a lucrat foarte mult: o piesă se realizează cam într-o lună, ceramica se coace în cuptor special, la 950 de grade şi sunt necesare 40 de arderi de câte o jumătate de oră. A durat mult până a descoperit cum poate fi modelat metalul, a modificat programele, le-a adaptat. „Mai întâi se modelează un fel de matriţă din ceară, cu spatulă electrică, picătură cu picătură, pe un suport. Apoi se ambalează într-o chiuvetă specială, unde ceara este înlocuită cu metalul, într-un aparat de turnare cu inducţie. Temele sunt abstracte, de obicei pornesc de la o idee, pe care o adaptez, pe parcurs, după inspiraţie. Apoi metalul se prelucrează, se sablează, se degresează şi încep să pun ceramică dentară – un praf care se amestecă cu un lichid special şi cu pensula, se ia tot picătură cu picătură, se aplică şi se coace în cuptor. Pentru modelaj şi turnare se foloseşte tehnologie dentară”, explică tehnicianul.În aparatură a investit câteva mii de euro. În luna martie a avut o expoziţie la Muzeul de Istorie, care a avut ecouri: „Unii zic că sunt gablonţuri, alţii zic că e artă, unii nu înţeleg, alţii apreciază”.„Eu nu fac bani, fac medicină”Oleg a venit în România în 1998: „Am avut o ofertă la Bucureşti, dar n-am vrut să rămân acolo, am părinţii la Cimişlia şi am zis că e mai bine să vin la Galaţi. Eu nu fac bani, eu fac medicină şi ofer, la lucrările mele, garanţie pe viaţă. Am lucrat mai întâi la Ceradent, iar din 1999 mi-am deschis propriul cabinet stomatologic. Soţia mea, Maria, este inginer metalurg, iar acum s-a făcut şi ea tehnician dentar: ea mă ajută foarte mult cu idei şi la unele etape care sunt mai uşoare”.Maria Fulga recunoaşte, la rândul său: „Îi apreciez munca lui Oleg şi îl susţin. Avantajul meu este că pot purta bijuterii unicat. E frumos ceea ce face. A început cu un fluture pe dinţi, o piesă demonstrativă, care a primit Premiul al II-lea la concursul creativ din cadrul Congresului „Zilele tehnicii dentare” de la Sinaia. Apoi a început să-mi ofere flori inedite, din aceste materiale”, spune, zâmbind, soţia lui Oleg.„Gigi şi Jana Andreescu mi-au dat multe idei ca să mă apropii de artă cu lucrările mele şi le mulţumesc”, afirmă Oleg, adăugând: „Pe viitor am de gând să fac lucrări mai ample, pe teme inspirate din cultura secolelor XVII-XVIII. Mi-aş dori să realizez, cu sprijinul unui post de televiziune, un episod pilot în care să povestesc tehnica mea, pentru că sunt convins că mulţi oameni fac lucruri deosebite, dar nu îi ştie nimeni”. Cei doi soţi vor deschide în luna martie a anului viitor o nouă expoziţie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 17, 2013 Author Posted June 17, 2013 De la tehnică dentară la bijuteriiVineri, 21 iunie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Ceramica, de la tehnică la artă” a lui Oleg Fulga.Pentru cine nu a auzit până acum de el, Oleg Fulga (absolvent al Colegiului de Medicină din Bălţi) este un tehnician dentar care a descoperit, în urmă cu câţiva ani, o tehnică nouă, prin care pot fi create bijuterii, din materialele care se folosesc, în mod normal, într-un cabinet stomatologic: ceramică dentară şi aliaj de crom-nichel. Oleg a reuşit să realizeze nu doar bijuterii extrem de interesante din aceste materiale, ci a creat chiar şi dinţi în care a încrustat diverse sculpturi miniaturale. Şi cum pentru realizarea unor astfel de bijuterii sunt necesare tehnici, dar şi aparatură specială, Oleg a investit, de-a lungul anilor, mii de euro în pasiunea sa. Rezultatul este însă pe măsură, iar cine vrea să vadă ineditele bijuterii, o poate face venind vineri la deschiderea expoziţiei.presagalati.ro Expoziţie de bijuterii realizate în metaloceramicăMicile sculpturi reproduc simboluri antice, motive florale sau reprezentări de animale.La Galaţi, este pregătită o expoziţie unică în lume, ce cuprinde aproximativ 60 de bijuterii miniatuarele executate manual din metaloceramică, reprezentând simboluri antice, flori sau animale. Vernisajul expoziţiei „Ceramica – de la tehnică la artă”, realizată de artistul Oleg Fulga, va avea loc vineri, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) „Răsvan Angheluţă”.Potrivit lui Florin Matei, purtătorul de cuvânt al CMSN, Oleg Fulga, originar din Republica Moldova, a devenit cetăţean român în 1998, şi este stabilit la Galaţi. Practică meseria de tehnician dentar din 1995. Tehnnica lui Oleg Fulga este destul de complicată.Se realizează schiţa în creion, apoi modelarea machetei din ceară, picurarea cerei alternnând cu modelajul prin sculptare. Macheta din cearǎ este montatǎ într-un conformator metalic, pe pereţii căruia se aplică hârtie ceratǎ care anihilează variaţiile dimensionale ale tiparului. Se pregǎteşte o pastă formată din amestecul de pulberi cu lichid într-un malaxor electromecanic asociat cu o pompă de vid şi întregul ansamblu (macheta, con, conformator) se va transfera pe măsuţa vibratoare şi se va turna progresiv pasta pânǎ va acoperi macheta de cearǎ.După o oră se introduce într-un cuptor de preîncălzire, unde temperatura urcă treptat, în timp de 90 de minute la 950 °C. Pe măsura creşterii temperaturii, ceara se topeşte şi curge. Lucrarea se curǎţǎ de impuritǎţi şi se degreseazǎ la vaporizator la 150°C. Ceramica se arde, 25 de minute, la 950°C cu vacuum. După 18 – 20 arderi, lucrarea e finalizată. „Mulţi spun că exponatele mele sunt valoroase din punct de vedere material. Pentru mine, însă, acest lucru nu este important. Eu vreau doar să încânt ochiul vizitatorilor cu frumuseţea acestor bijuterii miniaturale şi să arăt că în munca pe care o desfăşor zi de zi există şi artă”, ne-a declarat Oleg Fulga.romanialibera.ro
dcp100168 Posted June 23, 2013 Author Posted June 23, 2013 Arta gălăţeanului Oleg Fulga câştigă adepţiLa Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” s-a deschis, vineri, expoziţia „Ceramica - de la tehnică la artă”, cu lucrări realizate de Oleg Fulga, tehnician dentar pasionat de arta plastică.Emil Strungă, managerul instituţiei gazdă, consideră lucrările expuse „mici giuvaeruri”, datorită modului şi detaliilor de execuţie, dar şi pasiunii cu care au fost realizate. Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, a recunoscut că diferenţa între prima expoziţie, de anul trecut, a lui Oleg Fulga şi cea de acum este fundamentală: „Dacă atunci accentul se punea strict pe tehnică, acum zona plastică este cea care impresionează. Se văd foarte clar elementele de influenţă din zona art nouveau, din zona art deco, lucru pentru care sincer îl felicit pe autor”. Cătălin Negoiţă, directorul DJCPN, făcând referire la numărul mare de arderi repetate în cuptor necesare pentru realizarea obiectelor expuse, şi-a declarat, public, respectul faţă de „arderea interioară perpetuă a domnului Oleg Fulga, pentru pasiunea cu care face aceste mici obiecte de artă, dar şi pentru faptul că nu urmăreşte câştigul material”.Autorul lucrărilor a mulţumit instituţiei gazdă şi tuturor celor ce l-au susţinut în realizarea expoziţiei şi a declarat: „Sper ca lucrările mele să vă convingă că diferenţa între tehnică şi artă, în ceea ce priveşte ceramica, este strâns legată de măiestria omului. Primesc pe internet mesaje din toată lumea, oamenii mă întreabă cum le-am făcut, toţi vor să afle tehnica. Am studiat, am stat de vorbă cu oameni de artă, de la care am avut multe de învăţat. Aparatura folosită este specială pentru tehnica dentară, iar materialele sunt foarte scumpe, investiţia totală se ridică la câteva mii de euro. Deocamdată, piesele expuse nu sunt de vânzare. Avem proiecte cu muzee din mai multe oraşe, iar ceea ce îmi propun în prezent este să promovez arta gălăţeană”, a mai adăugat Oleg Fulga.Expoziţia rămâne deschisă până la finalul lunii iulie.viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 17, 2013 Author Posted October 17, 2013 Gălăţeanul Oleg Fulga - locul 1 în lume în tehnica prelucrării ceramiciiTehnicianul Oleg Fulga, cel care a prezenat publicului gălăţean expoziţia „Ceramica - de la tehnică la artă”, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, a câştigat un concurs internaţional de creaţii artistice din ceramică, organizat de concernul VITA, producător de ceramică. Competiţia, „Live Interactive Veneering Arts”, s-a desfăşurat în Germania, la Bad Sackingen, în perioada ianuarie-septembrie 2013, peste 250 de participanţi din toată lumea înscriindu-se cu lucrări din ceramică.Oleg Fulga a concurat cu specialişti în domeniu din Grecia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Brazilia, Japonia, Ecuador, SUA, Austria, India, China - reuşind să fie desemnat de juriu câştigătorul acestui concurs-maraton. Gălăţeanul a reuşit să impresioneze juriul cu exponatul „Crin în ceramică”, care a fost expus şi la muzeul gălăţean.„Sunt bucuros că am câştigat acestă competiţie internaţională. Nu credeam că voi fi eu câştigătorul, mai ales că în concurs au participat specialişti de valoare în tehnica prelucrării ceramicii de la companii cunoscute din toată lumea. Mulţi au spus că ceea ce am făcut eu este imposibil, aşa că a trebuit să trimit lucrarea în Germania pentru a se convinge de autenticitatea ei”, a declarat Oleg Fulga.Pe locul doi în concurs s-a clasat Joachim Sommer din Germania, iar pe locul trei - Nathalie Grivel din Franţa.De la Galaţi, Oleg Fulga va itinera expoziţia cu lucrări din ceramică la Tulcea, la Centrul Muzeal Eco-turistic Delta Dunării din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale Tulcea, vernisajul urmând să aibă loc pe 22 octombrie.presagalati.ro
lvnatic Posted October 27, 2013 Posted October 27, 2013 Bravo lui ca l-a dus capul la asa ceva, dar e deplasat sa spui ca face medicina. E un bijutier si atat.
dcp100168 Posted April 10, 2014 Author Posted April 10, 2014 Un basarabean aduce zâmbetul la rang de artăAre 38 de ani şi a văzut lumina zilei în fosta URSS. Astăzi, este unul dintre tehnicienii dentari apreciaţi ai Galaţiului şi se consideră român sută la sută. Originar din Căuşeni, Oleg Fulga le oferă gălăţenilor o lecţie despre cum trebuie trăită viaţa: făcând ceea ce îi place, pe îndelete, alături de cei dragi. Fiu al unei familii de profesori, specialistul stomatolog care a absolvit Colegiul de Medicină din Bălţi sculptează mici opere de artă dentare, dansează, călătoreşte, practică echitaţia şi îşi doreşte unirea Basarabiei cu România. Până atunci, pasiunile sale îl fac un excelent promotor al locului care l-a adoptat.- Povestiţi-ne despre momentul în care aţi decis să vă stabiliţi în România- În România am început să vin în 1998, la 23 de ani. Până atunci, lucrasem la o clinică stomatologică din Republica Moldova, la Tighina, care urma să se mute la Chişinău. Eram la un pas de a pleca acolo, dar între timp am fost sunat de la Bucureşti. Am coborât în gară la Bucureşti şi am descoperit un oraş mare, dar foarte aglomerat. Mie nu prea imi place aglomeraţia. Am refuzat Bucureştiul şi pe urmă am fost sunat de la o clinică de aici. Am venit la Galaţi. Mi-a plăcut oraşul din prima, m-au fermecat Dunărea şi Faleza, mai ales că se văd şi munţii Măcin. Atunci m-am hotărât să rămân în România.- Cum aţi perceput diferenţa între Republica Moldova şi România?- Primul lucru care m-a şocat a fost faptul că toată lumea vorbea româneşte. În comunitatea în care am crescut eu se vorbea limba română, dar în Tighina, în mare parte, se vorbea rusa. Eu învăţasem limba rusă în şcoală, pentru că era obligatorie. Când am venit aici, încă din vamă am avut un şoc să aud limba română liber.- Aveţi posibilitatea să vă faceţi meseria mai bine aici decât în ţara natală?- Clinica din Tighina la care am lucrat acolo era singura de profil la acea dată din Moldova, ca specialişti şi ca aparatură. Cu toate acestea, lucrând în Galaţi, un fost oraş socialist, gri şi el, care s-a schimbat foarte mult, diferenţa este foarte mare.- Cum v-aţi cunoscut soţia?- Ne-am cunoscut la o petrecere, unde am fost cu un prieten de-al meu, medic, în 2006. A fost dragoste la prima vedere. După două săptămâni, ne-am mutat împreună şi într-un an ne-am căsătorit.- Aveţi o specializare căutată şi bine plătită. V-aţi gândit să o practicaţi în altă parte?- Nu m-am gândit niciodată să plec. Am avut oferte de la Paris, din Germania, din Cehia şi de la Moscova. Cred că aş fi câştigat mai bine la Moscova, dar e prea departe de casă şi nu m-a atras. Eu oricum câştigam bine şi în Republica Moldova, aşa ca factorul bani nu a fost definitoriu.- Ce nu vă place în Galaţi?- N-aş putea spune că nu îmi place ceva. Îmi place oraşul, îmi plac oamenii, sunt open mind. Am cunoscut oameni deosebiţi, Gheorghe Andreescu, Cristi Căldăraru, foarte deschişi la minte, la nou. M-au ajutat şi au înţeles ceea ce fac, m-au sprijinit să fac expoziţii. Altfel nu reuşeam.- Credeţi că gălăţenii ştiu să se distreze, să facă ce le place?- Cred că da. Noi locuim în Ţiglina, aproape de stadionul "Siderurgistul" şi chiar văd tinerii făcând sport până la 3.00-4.00 dimineaţa. Se face sport, s-au organizat festivaluri de dans. Noi suntem mai relaxaţi, mai liberi. Facem ce ne place. Mergem cu cortul, dansăm. Am făcut dans sportiv, acum suntem cu latino, cu salsa, bachata.- Prin pasiunile dumneavoastră, promovaţi Galaţiul aşa cum nu mulţi o fac...- Am întâlnit aici o deschidere la care nu mă aşteptam, acolo unde am avut nevoie mi s-au deschis uşile. Cred că pentru asta îi sunt un pic dator oraşului.- Cum vedeţi venirea specialiştilor stomatologi basarabeni în România?- Din punctul meu de vedere, este spre binele tuturor românilor. Specialiştii de acolo şi cei de aici determină o concurenţă şi în felul acesta stomatologia se dezvoltă, în avantajul tututor.- Ce v-a surprins la bucătăria românească? Este cu mult diferită?- Ciorbă de burtă nu mai mâncasem niciodată. Aici am gustat prima dată şi mi-a plăcut mult. Nu ştiu să o prepar, nici soţia. O mâncăm doar la restaurant.- Dacă aţi fi primarul Galaţiului, ce aţi schimba în oraş?- Galaţiul se schimbă de la sine, se modernizează pe zi ce trece. Poate aş semaforiza rondoul din zona „La Popescu”. Trebuie să fii Schumacher acolo. În rest, poate aş face ceva să interzic claxonatul. E stresant.- Dacă ar trebui să promovaţi Galaţiul din punct de vedere turistic, cum aţi convinge pe cineva să vină aici?- Eu nu aş convinge pe nimeni, aş vrea să dispară graniţele. Eu sunt pentru unire. Acum plec mai rar în Moldova, o dată, de două ori pe an. M-am înrădăcinat aici. Mă consider gălăţean, sunt român sută la sută.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now