dcp100168 Posted December 5, 2012 Posted December 5, 2012 Proxenet eliberat după ce Spania a uitat de el!Situaţie mai puţin plăcută pentru autorităţile spaniole din provincia Malaga, care au cerut zilele trecute reţinerea gălăţeanului Adrian Ciucă, suspectat de proxenetism, trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat.Curtea de Apel Galaţi a aprobat reţinerea provizorie a bărbatului pentru o perioadă de cinci zile, timp în care poliţia spaniolă trebuia să trimită mandatul european de arestare, lucru care însă nu s-a mai întâmplat. „Noi am aşteptat ieri la instanţă până la ora 5 să ne trimită mandatul, dar nu a venit. În aceste condiţii, instanţa a decis înlocuirea arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de origine, respectiv comuna Barcea”, ne-a declarat procurorul Maricel Codiţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.Anchetatorii se tem acum ca bărbatul să nu profite de ocazie pentru a dispărea, ţinând cont că este cercetat pentru o serie de infracţiuni, ce îi pot aduce ani grei de puşcărie. Adrian Ciucă este acuzat că a obligat mai multe tinere să se prostitueze în Malaga, pentru ca apoi să le „administreze” câştigurile. Gălăţeanul se ocupa şi cu transportarea fetelor dintr-o zonă într-alta a Spaniei pentru a obţine maximum de profit din exploatarea sexuală a acestora. Proxenetul nu s-a dat în lături nici de la ameninţarea tinerelor, mergând până acolo încât a urmărit-o pe una dintre fete până în România, în încercarea de a o convinge să nu îl denunţe la Poliţie.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted February 6, 2014 Author Posted February 6, 2014 Proxenet eliberat şi arestat din nou după ce au uitat să trimită mandatul de arestareSituaţie mai puţin plăcută pentru autorităţile spaniole din provincia Malaga, care au cerut reţinerea gălăţeanului Adrian Ciucă, suspectat de proxenetism, trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat. Curtea de Apel Galaţi a aprobat reţinerea provizorie a bărbatului pentru o perioadă de cinci zile, timp în care poliţia spaniolă trebuia să trimită mandatul european de arestare, lucru care însă nu s-a mai întâmplat.Curtea de Apel Galaţi a decis iniţial înlocuirea arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de origine, respectiv comuna Barcea, în condiţiile în care mandatul de arestare nu a venit la timp.Adrian Ciucă este acuzat că a obligat mai multe tinere să se prostitueze în Malaga, pentru ca apoi să le „administreze” câştigurile. Gălăţeanul se ocupa şi cu transportarea fetelor dintr-o zonă într-alta a Spaniei pentru a obţine maximum de profit din exploatarea sexuală a acestora. Proxenetul nu s-a dat în lături nici de la ameninţarea tinerelor, mergând până acolo încât a urmărit-o pe una dintre fete până în România, în încercarea de a o convinge să nu îl denunţe la Poliţie.În cele din urmă autorităţile spaniole au trimis mandatul de arestare, iar Adrian Ciucă a fost reîncarcerat şi extrădat în Spania pentru judecată.monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now