Alexandru Moruzi, primarul-prinţ al Galaţiului

[dcp100168]

Alexandru Moruzi, primarul-prinţ

Piaţa Moruzi! De fapt, locul murdar şi sărac din valea oraşului, despărţit de centru prin strada Dogăriei, început al Bădălanului, piaţă în care se năştea Leonard Nae, celebrul tenor, astăzi nici nu mai e piaţă, a decăzut din toate punctele de vedere. Clădirile, cu bulină roşie, sunt dărăpănate, tarabele vânzătorilor au dispărut, doar Spitalul CFR rămâne un semn de civilizaţie! Istoricul Paul Păltănea scria în „Istoria Galaţiului” că locuitorii din valea oraşului au cerut, în 1896, amenajarea Pieţei Moruzi, oferindu-se să construiască anexele pe spezele lor, dacă nu are bani Primăria. Recunoscători, gălăţenii i-au ridicat fostului primar, pe strada Domnească, pe la 1842, un bust de bronz (sculptor Oscar Späthe, autorul statuii lui Negri), bust distrus de comunişti după 1948.

Primul edil cu lucrări pe împrumut!

Opoziţia l-a acuzat pe primarul Moruzi că ar fi cheltuit exorbitant pentru lucrările publice. Prinţul Moruzi a fost de fapt primul primar care a apelat la un împrumut public pentru a realiza lucrări cu adevărat importante pentru urbe - lucrări care au dat formă până astăzi oraşului, ce s-a pietruit atunci a rezistat! Portul şi Bădălanul au devenit din pământ desfundat şi smârcuri o zonă modernizată. S-au pavat 30 de străzi, scrie Păltănea.

A pus oraşul „la linie”!

Alexandru D. Moruzi s-a născut la 30 martie 1815, la Constantinopol, a venit în ´28 la Pechea şi a murit la 6 februarie 1878, la Galaţi; este înmormântat la Pechea, unde a avut moşie familia. I-a răspuns lui Kogălniceanu, care îi refuza cetăţenia: "Dacă nu sunt Român din sângele meu, m´am botezat Român, Domnilor. (…) şi actul de naturalizaţia mea nu este iscălit cu condeiul, ci cu baioneta”, în 1848. A fost nepotul lui Alexandru, domn al Moldovei şi Munteniei. Pentru că, deşi demnitar, nu s-a îngrijit să fure din banul public, după moartea sa, moşia a fost vândută de stat, pentru recuperarea ipotecilor. Rămâne în istorie drept unul dintre cei mai importanţi economişti ai ţării. Primar al Galaţilor, a găsit un oraş amărât şi a lăsat unul modernizat! Tânăr, a abandonat slujba de ofiţer în armata ţaristă, a pictat. Unionist, a fost arestat împreună cu Alexandru Cuza pentru activitatea sa. A fost numit comisar extraordinar al guvernului, în 1857, pentru ,,toate lucrările atingătoare de îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea Galaţilor”. A ajuns senator.

Primul plan de sistematizare

Ales de două ori, nu o dată, primar de Galaţi, între 15 aprilie 1871 şi 29 aprilie 1873, apoi între 27 iulie 1874 şi 23 august 1874, într-o vreme în care primarii se succedau după doar câteva luni de mandat, a comandat primul plan de mare sistematizare a oraşului, a realizat ridicarea, amenajarea şi modernizarea portului, a introdus apă curentă în oraşul „de sus”, canalizările şi a iluminatului public cu gaz aerian, obţinut din cărbune. În tinereţe a făcut parte din Adunarea Electivă, care l-a proclamat domn în Principate pe Cuza. A fost şi membru în Comisia Centrală de la Focşani, for foarte important pentru elaborarea legilor comune ale principatelor. A fost preşedintele comitetului pentru strângerea fondurilor pentru răniţii de la 1977, iar cu banii adunaţi s-a ridicat Spitalul ,,Elisabeta Doamna’’. A scris numai în limba franceză; printre altele, lucrarea „Comerce - finances - agriculture dans les Principautes Unies”.

„A Monsieur le Prince Alexandre Morrousi”

Academicianul Victor Slăvescu scria în „Viaţa şi opera economistului Alexandru D. Moruzi” (Editura Monitorul Oficial, Bucureşti 1841) că primarul Galaţiului „nu se mulţumeşte cu o simplă gospodărie cotidiană. Are vederi largi şi departe văzătoare, considerând Galaţiul ca menit să devină un important centru comercial al Moldovei, chiar al ţării întregi, la Dunărea maritimă”. Constanţa fiind încă în stăpânire turcească, Galaţiul era „portul de căpetenie el ţării pentru exportul şi importul” pe apă, deci primarul modernizează portul. Şi se luptă pentru înfiinţarea de „întrepozite libere”. Face primul plan de sistematizare al oraşului, „cu străzi drepte şi largi, cu pieţe şi grădini publice”, transformând târgul oriental în adevărat oraş european. O scrisoare din ianuarie 1873, de mulţumire a fruntaşilor urbei, în numele străinilor şi băştinaşilor, printre care Negroponte, Crisoveloni, Macry, Metaxis, Thenea, Margulies, Marcopulo, cu „une grande reconnaissance”, începea cu „A Monsieur le Prince Alexandre Morrousi”.

Moruzi - o viţă, o viaţă: Din neamuri mari, de Bizanţ

Arborele genealogic al familiei publicat în 1911 de Octav George Lecca („Familiile boiereşti române/ Genealogia a 100 de case din Ţara Românească şi Moldova”, editura Monitorul Oficial) conţine generaţii de mari dregători (doi, decapitaţi) şi chiar doi domni ai Moldovei: Constantin, care reînfiinţează în 1803 şcoala la Mănăstirea Mavromol, şi Alexandru, domn şi în Muntenia. Casa Moruzi era „originară din Bizanţ, strămutată în Moldova pe la 1750.” Prinţul Moruzi a murit în casa de pe Mihai Bravu, la 63 de ani, fiind înmormântat în biserica din Pechea, lângă părinţi. Un Alexandru C. Moruzi, contemporan cu primarul Galaţilor, a fost premier al Moldovei.

Două mandate, patru... căsnicii

A fost căsătorit de patru ori! Mai întâi cu fiica scriitorului Gh. Asachi - fondatorul „Albinei româneşti”, Hermiona. Pe a doua, Caterina Mano, o scoate dintr-o mănăstire! Ea îi şi naşte un copil la Neapole. Eliza, sora caimacamului Moldovei, Teodor Balş (la Galaţi existând încă o frumoasă casă în stil franţuzesc a familiei Balş - fostul Restaurant „Bulevard”). Fiul lor, Basile, luptă brav la Orleans, în Legiunea Străină, şi moare la Corfu. A patra soţie, pe care talentatul Moruzi o şi pictează, este Adela Sturdza, cu care are doi băieţi şi o fată. Fiica lor, Maria, se va căsători cu fiul adoptiv al lui Cuza, Alexandru şi, după moartea acestuia, cu Ion I. C. Brătianu.

viata-libera.ro

[riaji]

A fost doar un rahat in ploaie, promotorul tuturor maimutoilor de primari ai Galatiului pana in ziua de azi. De-atunci si pana acum, nici macar unul dintre ei nu a mai miscat cu adevarat vreun deget pentru populatia orasului, lasandu-l la cheremul diferitelor slehte, indiferent ca acestea au schimbat (pe bani publici grei) pavajul in piata din valea orasului de acum mai bine de 100 de ani, sau ca au contractat in ultimii 5 ani imprumuturi pentru refacerea unei infrastructuri din ce in ce mai groaznice, dar mai costisitoare..

[Mikka]

gălăţenii i-au ridicat fostului primar, pe strada Domnească, pe la 1842, un bust de bronz (sculptor Oscar Späthe, autorul statuii lui Negri), bust distrus de comunişti după 1948

Oscar Spathe s-a nascut la 1875...

Poate la 1942.

[dcp100168]

Al şaselea primar şi cel mai vrednic din istoria Galaţiului a fost un prinţ

Alexandru Moruzi, nepotul domnitorului cu acelaşi nume, a făcut din Galaţi un mare oraş- port cu legătură la Marea Neagră. Ce-a realizat edilul „cu sânge domnesc”, în doar doi ani, nici măcar n-au visat, în două decenii, cei patru primari  aleşi după 1989.

Începând din 1830, Galaţiul a fost administrat de o Comisie Orăşenească, înlocuită ulterior de Sfatul Municipal, alcătuit din trei membri. Asta până în 1864, când a fost promulgată „Legea privind organizarea şi administrarea comunelor urbane”. Prin această lege a fost înfiinţată instituţia primarului. De atunci, s-au aflat în fruntea urbei gălăţene 101 primari (unii dintre aceştia exercitând funcţiile respective câte două mandate) şi preşedinţi de comisii interimare.

Dintre toţi aceşti edili, cea mai importantă contribuţie la modernizarea Galaţiului a avut-o Alexandru Moruzi.

Nepot de domnitor, comisar pentru „îmbunătăţirea Galaţiului”

Nepotul domnitorului cu acelaşi nume s-a născut în 1815, la Constantinopol. În 1829, familia lui Alexandru Moruzi s-a stabilit la moşia fostul domn al Moldovei, din comuna Pechea, judeţul Covurlui (actualul judeţ Galaţi). Acolo îşi va petrece copilăria viitorul primar gălăţean, care a învăţat să scrie şi să citească ajutat de dascăli greci aduşi special de la Constantinopol, după obiceiul familiilor boiereşti din acele vremuri. „În tinereţe, Alexandru Moruzi a călătorit mult prin Europa şi a petrecut mai mulţi ani în Italia unde a studiat pictura şi muzica având o mare pasiune pentru aceste arte. În paralel cu aplecarea spre artă Moruzi a manifestat un interes deosebit pentru chestiunile economice şi financiare, iar mai apoi şi pentru cele politice”, afirmă Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi

Numele lui Alexandru Moruzi apare pentru prima oară în viaţa politică a Moldovei, cu prilejul mişcării revoluţionare din primăvara anului 1848. Deşi ia parte  la mişcarea politică şi revoluţionară din Moldova, Moruzi era supus grec, nu avea cetăţenia moldovenească. A primit-o în 1856, după ce a dovedit că iubea Moldova şi nu se considera un străin. „La 26 septembrie 1857, Alexandru Moruzi a fost numit de către caimacamul Nicolae Conachi Vogoride «Comisariu Extraordinar în oraşul Galatzi, pentru toate lucrurile atingătoare de îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea acelui oraş». Un an mai târziu, după ce Moruzi a încheiat cu Comisia Europeană a Dunării o convenţie pentru  serviciul liniei telegrafice dintre Galaţi şi Sulina, mulţumit de  «zelul patriotic şi stăruinţa de care a dat dovadă» caimacamul i-a încredinţat «pentru folositoare îngrijire» tot «districtul Covurlui»”, a mai spus Marius Mitrof.
A dezvoltat oraşul-port Galaţi şi l-a civilizat

După ce s-a ocupat de gospodărirea Galaţiului, încă de pe vremea caimacamului Nicolae Vogoride, atrâgându-şi respectul, admiraţia şi recunoştinţa tuturor notabilităţilor vremii, Alexandru Moruzzi a devenit primar, funcţie pe care a ocupat-o între anii 1871 şi 1872, dovedind aceeaşi ardoare pentru ridicarea oraşului. „În tot acest răstimp, a muncit cu râvnă, demonstrând un zel ale cărui rezultate dăinuie de aproape un secol şi jumătate. Prin opera sa edilitară, a adus mari servicii principalului port la Dunăre. Alexandru Moruzi a avut vederi largi şi vizionare, considerând Galaţiul ca menit să devină un important centru comercial al Moldovei, şi chiar al întregii ţări întregi, ca port la Dunărea maritimă. Cum la acea vreme, Constanţa încă nu făcea parte din teritoriul nostru naţional, Galaţiul era portul de căpetenie al ţării pentru exportul şi importul de mărfuri, care se făceau pe Dunăre”, precizează reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Enumerare umilitoare pentru edilii din zilele noastre

La vremea respectivă, mandatul de primar avea durata de un an, iar edililor li se încredinţa, în mod excepţional, încă unul, doar dacă se remarcau prin realizări deosebite. Pentru o necesară comparaţie cu rezultatele muncii edililor din ultimii 23 de ani, se cuvine remarcat numărul mare al realizărilor datorate celui mai apreciat primar gălăţean din toate timpurile, Alexandru Moruzi.

În doar doi ani (durata celor două mandate), lucrând după un plan bine stabilit, primarul-prinţ a amenajat şi modernizat Portul Galaţi. Din dispoziţia şi sub îndrumarea sa, au fost construite cheuri din piatră, platforme şi magazii, toate utilităţile necesare traficului comercial portuar aflat în plină dezvoltare. „Necesitatea întăririi malurilor Dunării pentru facilitarea  acostării vapoarelor, care veneau în număr tot mai mare după ce Galaţiul a devenit porto-franco, devenise imperioasă. Din acest motiv, primarul Alexandru Moruzi a construit cheul nou, cu o lungime  de 650 de metri”, a explicat Marius Mitrof.

Aceasta a fost o realizare edilitară care a amplificat dezvoltarea ulterioară a Galaţiului. Înainte ca oraşul să devină porto-franco, importurile erau limitate la cantităţile de mărfuri necesare pentru consumul local, pe atunci Galaţiul fiind un târg cu aproape 5.000 de locuitori. După liberalizarea comerţului, volumul activităţii portuare a crescut continuu atrăgând tot mai multă forţă de muncă astfel că, în vremea primarului Alexandru Moruzi, populaţia oraşului a ajuns la 82.000 de suflete.

Tot de numele primarului Moruzi, este legat şi cel dintâi plan de sistematizare a oraşului Galaţi, proiectat cu străzi drepte şi largi, cu pieţe şi grădini publice. Într-un timp record pentru edilii contemporani, Moruzi avea să confere târgului oriental Galaţi aspectul unui oraş modern de tip occidental.

Alexandru Moruzi a introdus reţele de canalizare, de apă potabilă şi iluminat public cu felinare pe bază de „gaz aerian din cărbune”, pe principalele străzi ale oraşului, pe care le-a şi pavat cu piatră cubică.

Şi să nu credeţi că i-a fost mai simplu decât edililor din zilele noastre. Potrivit cronicilor vremii, primarul Alexandru Moruzi a contractat, la 31 august 1872, cu domnul Grigore Eliad, din Bucureşti, „construirea unei reţele de canaluri destinate la scurgerea apelor şi a diferitelor materii lichide şi lichidabile dăunătoare sănătăţii. Afacerile nu s-au încheiat cu bine urmând o serie de procese, prin care primăria era obligată să plătească obligaţiunile emise pentru canaluri, dar în schimb să i se facă toate lucrările rămase neexecutate”.

În martie martie 1872, primarul Alexandru Moruzi a concesionat lui Dimitrie Monnier, din Marsilia, construirea şi exploatarea uzinei pentru alimentarea oraşului cu apă din Dunăre, filtrată. Este Uzina de apă numărul 1, din cartierul Ţiglina I, scoasă din funcţiune abuziv în 2011 pentru ca mafia imobiliară din zilele noastre să poată institui privilegiul imobiliar pentru terenul acesteia. În locul uzinei de apă construite de Moruzi, vor fi ridicate vile pentru putentaţii vremurilor noi.

Tot în mandatul lui Alexandru Moruzi, la 13 septembrie 1872, a fost inaugurată linia de cale ferată Galaţi-Barboşi-Brăila-Galaţi.

„În timpul Războiului de Independenţă, vazându-se lipsit de resurse financiare pentru Primărie, în iulie 1877, Alexandru Moruzi s-a pus în fruntea unui comitet ad-hoc, pentru strângerea de fonduri, în vederea ajutorării ostaşilor români răniţi. Cu o parte din banii colectaţi de la populaţia care îl admira pe edilul gospodar a fost înfiinţat «Spitalul Elisabeta Doamna Caritatea Gălăţeană»”, ne-a mai precizat Consilierul Marius Mitrof.

Moruzi a ştiut cum să fixeze terenului instabil din Galaţi

Edilul gospodar Alexandru Moruzi a lăsat pentru posteritate şi o altă realizare arhitectonică importantă, care dăinuie, şi pe lângă care gălăţenii şi oaspeţii oraşului trec, în drum spre şi dispre Gara CFR, fără să ştie cui i se datorează.

De la gară, drumul spre partea din deal a oraşului se făcea pe un drum la capătul căruia era doar o colină. Ştiind cât de instbil este solul oraşului Galaţi, Alexandru Moruzi a întărit această colină cu un zid de piatră (taluz) pe care l-a prevăzut cu scări şi balustrade turnate din fontă, realizate artistic. Colina s-a transformat radical şi toate construcţiile din zonă sunt şi în ziua de astăzi protejate de o alunecare de teren cu consecinţe dezastroase.

Zona fost sistematizată şi strada largă dinspre gară se împarte, în dreptul scărilor, în alte două străzi, Gării şi Cuza Vodă, una către nordul oraşului şi cealaltă către sudul acestuia. Din păcate, dacă în ziua de astăzi, pe aceste străzi, ar mai circula trăsuri, pasagerii şi vizitii ar cădea pe pavajul vălurit.

Cel mai vrednic primar din istoria oraşului Galaţi s-a stins în 1878, la vârsta de 63 de ani, în locuinţa sa de pe strada Mihai Bravu. A fost înmormântat, potrivit dorinţei sale, în cimitirul din comuna gălăţeană Pechea, alături de părinţii săi.
Primarul-prinţ Alexandru Moruzi a fost căsătorit de patru ori şi a avut  cinci fii şi o fiică.

I-au necinstit memoria pentru că la atât s-au priceput

În semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce a făcut în folosul oraşului Galaţi şi a locuitorilor acestuia, în 1880, conducerea urbei a botezat cu numele lui Alexandru Moruzi o mică piaţă din Valea Oraşului. Apoi, după mai bine de jumătate de secol, în 1936,  doctorul Alexandru Măcellariu, şi el primar al Galaţiului, a comandat un bust înfăţişându-l pe Alexandru Moruzi, operă a sculptorului Oscar Spaethe, care a fost amplasat în faţa sediului de atunci al Primăriei gălăţene. Nu după mulţi ani, comuniştii au topit sculptura din bronz a lui Alexandru Moruzi, dar de piaţă nu s-au atins.

Ulterior, tot un adept al ideologiei comuniste, însă adaptat perfect noului tip de capitalism românesc „original”, a desăvârşit afrontul adus memoriei celui mai vrednic primar gălăţean din toate timpurile, desfiinţând Piaţa Moruzi şi lasându-i pe ţiganii din zonă să distrugă clădirile de patrimoniu, singurele amintiri din vremurile înfloritoare ale lui Alexandru Moruzi. Şi  culmea, a făcut-o din postura de urmaş al acestuia, în fotoliul de primar al Galaţiului.

adevarul.ro

[dcp100168]

Personaj remarcabil pe scena trecutului. Alexandru D. Moruzi

Alexandru D. Moruzi se numără printre personalităţile marcante ale vieţii publice gălăţene de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Formându-şi o cultură economică vastă, a trecut peste starea sa de boier şi nu a ezitat să se situeze în fruntea curentelor reformatoare ale vremii, dovedindu-se un susţinător loial al principiilor liberale. Pe lângă economie, Moruzi a fost pasionat de artele frumoase, printre cei portretizaţi în tablourile sale, numărându-se şi Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Magheru şi cea de-a patra sa soţie, Adela.

Fiind prin naştere, fapte şi simţire un veritabil nobil înflăcărat de ideile revoluţionare, a luat parte la evenimentele din 1848, implicându-se mai apoi şi  în viaţa politică.

După ce a devenit primar al urbei, s-a implicat în coordonarea unui plan de modernizare al portului, care la acea vreme, ocupa un loc important în economia ţării, şi a realizat îmbunătăţiri edilitare de o importanţă crucială: introducerea apei potabile în partea de sus a oraşului şi a iluminatului public cu gaz aerian obţinut din cărbune, pavarea arterelor şi pieţelor principale şi construirea unei terase înalte şi consolidată cu granit. Ea oferea o imagine amplă asupra străzii care duce astăzi spre gara de călători, şi a fost construită după un plan realizat de Anghel Saligny, ce este cunoscută în prezent drept „Scara Moruzi”.

Alexandru D. Moruzi şi-a dorit să realizeze un Galaţi modern, punând la cale un plan de sistematizare al oraşului, ce a transformat Galaţiul într-un oraş cu străzi lungi şi drepte, pieţe şi grădini publice. De ce? Tocmai datorită capacităţii sale de vizionar ce i-a permis să vadă în Galaţi un viitor centru comercial al ţării. Această puternică activitate de modernizare era recunoscută şi laudată în presa centrală a vremii, activitate ce era considerată  un exemplu de urmat chiar pentru capitala ţării. Carol Davila situa oraşul chiar la nivelul unuia european.

Moruzi a murit în locuinţa sa de pe strada Mihai Bravu, şi a fost înmormântat în cripta familiei sale, de la Pechea. În necrologul din Vocea Covurluiului se deplângea dispariţia unui luptător de la 1848, a unui primar care a adus Galaţiului îmbunătăţiri de care urbea se bucură, şi a unui spirit liberal luminat.

După anul 1940, a fost instalat în faţa actualului sediu al Regionalei CFR, bustul de bronz al edilului, însă după venirea comuniştilor, bustul a fost topit. Îi împărtăşesc ideea lui Valeriu Butulescu, care spunea că doar proştii cred că oamenii mari pot fi scoşi din istorie, demolându-le statuile!

Aceasta a fost maniera regimului de a şterge amintirea celui care îşi dedicase mare parte a timpului, energiei şi a vieţii, modernizării Galaţiului. În ciuda acestui fapt, lucrările edilitare şi ataşamentul său faţă de oraş, i-au asigurat lui Moruzi recunoştinţa gălăţenilor şi înveşnicirea numelui său în memoria posterităţii.

presagalati.ro

 

[dcp100168]

Galaţiul a avut şi vremurile lui bune, înfloritoare

Deși pare greu de crezut, uitându-ne la aspectul actual al orașului, Galațiul a avut și vremurile lui bune, înfloritoare. În perioada 1871 - 1873, la cârma urbei se afla Alexandru Moruzi, un primar care a lucrat cu râvnă și zel neobosit aducând primului nostru port dunărean, cele mai mari servicii, prin opera edilitară realizată. Pentru felul în care edilul de atunci s-a ocupat de gospodăria orașului, acesta a atras respectul, admirația și recunoștința tuturor. 

Alexandru Moruzi se ocupase de gospodăria orașului Galați, încă de pe vremea caimacamului Nicolae Conachi Vogoride.

Primar al orașului Galați în perioada 1871-1873, Alexandru D. Moruzi a dat dovadă de ardoare pentru ridicarea orașului, de care era sufletește atât de mult legat. Edilul nu s-a mulțumit nicio clipă cu o simplă gospodărie cotidiană, ci a avut vederi largi și vizionare, considerând Galațiul ca menit să devină un important centru comercial al Moldovei, și chiar al întregii țări la Dunărea maritimă. Cum la acea dată, Constanța nu era încă încorporată la teritoriul național, Galațiul era portul de căpetenie al țării pentru exportul și importul ce se făcea pe calea navigației.

„A lucrat după un program mai dinainte stabilit, la ridicarea, amenajarea și modernizarea portului Galați, făcând să se construiască cheuri din piatră, platforme și magazii de tot felul, necesare unui trafic comercial și de navigație aflat în plină dezvoltare. Cheul vechi se întindea de la Bursă până la Agenția vapoarelor ruse, în lungime de 340 metri liniari, el fiind construit în anii 1851-1853, sub regimul Comisiei de înfrumusețare a orașului, pe timpul când această comisie era prezidată de pârcălabul Galaților, Costache Negri.”

Necesitatea întăririi malurilor și a facilitării acostării vaselor care, în perioada când orașul Galați era porto franc, veneau în număr din ce în ce mai mare. Astfel, în perioada lui Alexandru Moruzi, a început construirea cheului nou care se întindea de la Agenția Mesageriilor Franceze până la debarcaderul vaporului Pruth, cheul nou având o lungime  de 650 de metri.

„Ca să ne facem o imagine asupra importantei realizări, trebuie spus că înainte de 1835, de când s-a deschis navigația liberă pe Dunăre și de când Galațiul a devenit porto-franc, comerțul de import era aproape nul, mărginindu-se la mici aprovizionări de mărfuri destinate consumului local, ținându-se seama că la acea dată orașul era un simplu târg fără însemnătate, cu 4-5000 de locuitori. Mărfurile importate soseau pe vase turcești sau grecești, de mic tonaj.”

Pe când în 1855, portul Galați era vizitat de peste 1500 de vase de tonaj mediu, în anul 1873 numărul vaselor intrate se ridica la peste 3600, din care mai bine de 2600 erau încărcate numai cu mărfuri destinate pentru Galați. Alexandru Moruzi, în calitate de primar al orașului, va încheia un contract pentru construirea unui nou cheu. Tot de numele lui Moruzi este legat și cel dintâi plan de sistematizare a orașului, cu străzi drepte și largi, cu piețe și grădini publice, pe care apoi îl pune în aplicare cu toată energia, dând acestui centru comercial al țării un aspect de oraș modern, în locul târgului, cu caracter oriental, de până atunci.

„Odată cu sistematizarea orașului se ocupă și de pavarea arterelor și piețelor principale, apoi de canalizarea străzilor și iluminatul orașului, luând măsuri pentru introducerea apei potabile în partea de sus a orașului. În 31 august 1872, orașul Galați, contractează cu domnul Grigore Eliad, din București, construirea unei rețele de canaluri destinate la scurgerea apelor și a diferitelor materii lichide și lichidabile dăunătoare sănătății. Afacerile nu s-au încheiat cu bine urmând o serie de procese, prin care primăria era obligată să plătească obligațiunile emise pentru canaluri, dar în schimb să i se facă toate lucrările rămase neexecutate. Cu data de 3/15 martie 1872, orașul a concedat d-lui Dimitrie Monnier, din Marsilia, construirea și exploatarea uzinei pentru alimentarea orașului cu apă filtrată. Uzina se găsea în Țiglina, pe malul Dunării, la jumătate de kilometru  în sus de orașul Galați.”

La 13 septembrie 1872 a fost pusă în circulație linia ferată București, Brăila, Barboși, Galați.

De la gară drumul spre partea din deal a orașului se făcea pe un drum care se termina cu o colină. Vadul se numea pe atunci Bănceanu, iar în timpul mandatului de primar al lui Alexandru Moruzi, această colină a fost întărită și legată cu zid de piatră cu scări și prevăzut cu un grilaj de fier în 1872, oferind vederii o frumoasă înfățișare.

Nici preocupările de ordin sanitar și igienic nu lipseau din politica edilitară a lui Alexandru Moruzi.

„În timpul războiului de independență, in iulie 1877, Alexandru Moruzi se pune în fruntea unui comitet ad-hoc , contopind diferite inițiative locale din Galați, pentru strângerea de fonduri, în vederea ajutorării ostașilor români răniți. Cu fondurile strânse se hotărăște înființarea unui spital, care va purta numele Spitalul Elisabeta Doamna Caritatea gălățeană.”

La data de 6 februarie 1878, Alexandru Moruzi s-a stins din viață, la vârstă de 63 de ani, la locuința sa din Galați, situată pe strada Mihai Bravu. Edilul a fost înmormântat, potrivit dorinței sale, la porprietatea sa din comuna Pechea, odihnindu-se și astăzi alături de părinții săi.

În semn de apreciere pentru tot ce a înfăptuit, gălățenii au dat numele său, în jurul anilor 1880, unei piețe din valea orașului în apropiere de strada Ceres, astăzi Ana Ipătescu, și Port.

În 1936, doctorul Alexandru Măcellariu, primar al Galațiului, luase inițiativa de a ridica un bust lui Alexandru Moruzzi. Monumentul, opera lui Oscar Spaethe, a fost amplasat inițial în  una din sălile primăriei de atunci, apoi în imediata vecinătate a clădirii primăriei, primărie care funcționa în Casa Lambrinidi, astăzi sediul Regionalei SNCFR Galați.

A fost însă topit, la puțin timp după instaurarea regimului comunist, în locul monumentului care îl omagia pe cel care a făcut atâtea pentru orașul port la Dunăre fiind amplasat un bust al lui Spiridon Vrânceanu.

voxtvregional.ro