Jump to content

Grigoraş îl vrea pe Pena la Pandurii


dcp100168

Recommended Posts

Grigoraş vrea 5 jucători noi pentru Europa !

Petre Grigoraş şi-a fixat ţintele pentru perioada de transferuri. Printre aceştia se regăseşte şi Marius Pena de la Oţelul Galaţi. Adi Rocha de la Steaua e şi el în vizorul pandurilor.

Grigoraş vrea o campanie de achiziţii mult mai tare ca în vară. Doar Mamele şi Răduţ, sosiţi la începutul sezonului, s-au impus în primul 11. Antrenorul vrea transferuri puternice altfel nu-şi asumă obiectivul de a duce Pandurii în Europa.

Întăriri peste tot

Antrenorul a simţit pe pielea lui cum Pandurii a scăzut serios ritmul în partea a doua a turului. Cere acum transferuri tari altfel spune adio luptei pentru cupele europene. „Conducerea ştie că avem nevoie de jucători pe anumite posturi. Iar acestea ar fi: un fundaş central, obligatoriu un mijlocaş la închidere, dar şi trei atacanţi, doi pe fiecare parte şi unul central. Am înaintat conducerii numele unor jucători…Deci acum mingea e la fileul conducerii. Cred că 500.000 euro ar fi de ajuns pentru a acoperi majoritatea posturilor de care aş avea nevoie. Dacă se va ţine cont de părerea mea, bine, dacă nu continuăm cu ce avem, însă să nu avem cine ştie ce pretenţii de acum încolo”, a avertizat clar antrenorul pandurilor.

Pena sau Rocha, noul atacant?

În atac le „arde” cel mai rău buza pandurilor. Lemnaru şi Matulevicius au dezamăgit aşa că gorjenii caută de zor un vârf care să dea goluri. Marius Pena de la Oţelul pare să fie principala ţintă. Atacantul de 27 de ani intră de la 1 ianuarie în ultimele 6 luni de contract şi s-a declarat interesat să vină la Pandurii. „Atacantul central, acel număr 9 veritabil de care avem atâta nevoie, este un fotbalist cu experienţă, în rest toţi pe care-i doresc sunt tineri. Nu e niciun secret că îl vreau pe Pena, dar acum să vedem cât ne cere Oţelul pe el. Sincer, chiar nu-mi doream să marcheze acele 3 goluri cu Rapid! Sper totuşi ca cei de la Galaţi să fie mai înţelegători cu jucătorul, că mai are doar câteva luni de contract”, mai zice Grigoraş. O altă soluţie extrem de interesantă este Adi Rocha. Stelistul a fost anunţat de Becali că e liber să plece iar Pandurii ar putea intra pe fir.

pandurul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Pena vrea să rămînă pînă la vară la Galaţi

Atacantul curtat insistent de Pandurii, Marius Pena, mărturiseşte că nu-i disperat să plece şi că îşi doreşte să-şi ducă la bun sfîrşit contractul cu gălăţenii, scadent în vară.

- Marius, se tot vorbeşte de un transfer al tău la Tîrgu Jiu...

- Da, se vorbeşte, dar mai mult în presă. Pe mine mă sună doar ziariştii să îmi spună că sînt transferat ba la o echipă, ba la alta. Nu m-a căutat nimeni, nu ştiu nimic. Acum ceva vreme se vorbea că aş fi dorit de Dinamo. Simple speculaţii, cred.

- Eşti disperat să pleci?

- Nu! Chiar nu pricep de unde au apărut aceste zvonuri. Eu vreau să rămîn la Galaţi, să cîştig Cupa, singurul trofeu intern care îmi lipseşte, iar la vară văd eu încotro o apuc.

- Totuşi, cum sună Pandurii?

- E o echipă care s-a descurcat de minune în ultima vreme. Au un antrenor bun, însă asta-i doar o părere, chiar nu m-a contactat nimeni.

- Mai e timp să vină oferta, cum vei răspunde unei asemenea provocări?

- Dacă va fi o propunere avantajoasă atît pentru mine, cît şi pentru club, probabil că voi răspunde afirmativ. Pînă atunci, joi voi fi la reunirea Oţelului, ne vedem acolo!

gsp.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.