Jump to content

Mihai Strat - povestea unui tată profesionist


Recommended Posts

Posted

Povestea unui tată profesionist

* Când era mic visa să se facă şofer, dar, după ce a muncit o viaţă în lumea calculatoarelor, a ajuns, la bătrâneţe, să fie tată profesionist ' Acum are două fete în grijă, dar i-au mai trecut prin mână trei fraţi * Evident, pe lângă copiii naturali pe care îi are, de la care a primit şi trei nepoţi

La 63 de ani, Mihai Strat este tată de şapte ori. Dar nu este un tată obişnuit pentru că nici copiii săi nu sunt obişnuiţi. Este tată profesionist. După ce, împreună cu soţia sa, a crescut două fete gemene, acum amândouă la casa lor, Mihai Strat s-a înhămat, în urmă cu aproape zece ani, la o muncă pe care puţini ar fi dispuşi să o facă: a devenit tată profesionist, adică asistent maternal cu patalama.

Zece ani de crescut copiii altora

Din 2003 şi până în 2006 a crescut trei fraţi (două fete şi un băiat), care au fost, până la urmă, integraţi în familia naturală. În 2006, a primit o altă fată, căreia i s-a adăugat, în 2008, o "soră", ambele fiind acum în grija sa. Pe lângă cei doi copii naturali pe care i-a crescut şi cei cinci pe care i-a avut sau încă îi are în plasament, Mihai Strat mai are şi trei nepoţi, de la fiicele sale. Adică o adevărată casă plină cu copii. "Mai întâi a fost soţia asistent maternal. A intrat în şomaj şi a găsit această variantă ca să se angajeze. Şi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului au vrut să îi dea în plasament o familie de trei fraţi. Şi atunci m-am făcut şi eu asistent maternal. Eu aveam o firmă de reparaţii calculatoare, aveam şase angajaţi, dar lucrurile nu mai mergeau, aşa că m-am reprofilat. Nici nu mă gândeam vreodată că voi ajunge să fac asta, dar nu regret nicio clipă alegerea. E chiar cea mai bună alegere pe care am făcut-o", spune Mihai Strat.

"De la mine, fetele or să plece cu alai, la nuntă"

În urmă cu câţiva ani, soţia a renunţat la slujba de asistent maternal, însă el nu a putut. "Eu am crescut într-o familie numeroasă. Sunt al şaptelea copil dintr-o familie cu zece copii. Cred că şi asta a contat. Apoi, din tinereţe am fost direct implicat în creşterea copiilor noştri. Eu şi la bucătărie mă descurc, fac şi piaţa, sunt legat foarte mult de casă. Pentru mine nu e greu să fac ceea ce fac. De fapt, cred că nici nu aş putea să nu fac asta", mai spune tatăl profesionist. Deşi a ieşit la pensie, nu a renunţat la slujbă. E o persoană extrem de activă, care se descurcă minunat cu copiii. Şi intenţionează să facă asta până la adânci bătrâneţi. "Nu mă lasă inima să renunţ. Cum să renunţ? Să le las pe fetele astea două? Unde să se ducă ele? Nu, nici vorbă. Uite, acum au 12 ani, dar vă spun că de la mine o să plece când o să aibă 18 ani. Sau mai târziu, când or să vrea. De la mine o să plece în familiile pe care şi le vor face. Vreau să plece de aici cu alai ca de la socrul mic", spune Mihai Strat.

"La mine în curte este o adevărată grădiniţă"

Narcisa şi Andreea au câte 12 ani şi, deşi provin din familii diferite, acum sunt adevărate surori. Sub directa îndrumare a tatălui Mihai Strat, Narcisa şi Andreea şi-au găsit acoperişul perfect sub care să simtă că fac parte dintr-o familie. Abandonate în urmă cu mulţi ani şi crescute ori pe la alţi asistenţi maternali, ori prin centrele de plasament, fetele şi-au găsit, în cele din urmă, căminul perfect. Familia Strat le-a primit cu multă dragoste, iar ele s-au adaptat perfect. Acum fac parte din familie. "Eu am o casă la Berezeni, în judeţul Vaslui. Am şi livadă, şi vie, e foarte frumos. Şi acolo ne întâlnim cu toţii vara. Mergem cu Narcisa şi cu Andreea, dar vin şi fetele mele cu nepoţii. Am construit acolo un adevărat loc de joacă. Le-am făcut chiar o casă într-un copac unde să se joace. Tot ceea ce fac e pentru copii, pentru ca ei să se simtă bine. La mine în curte este o adevărată grădiniţă", explică tatăl. Narcisa şi Andreea îl iubesc ca pe propriul tată, dovadă că îi şi spun "tată". "Sunt aici din 2006 şi e foarte bine. Mă înţeleg bine cu toată lumea. Şi cu tata, şi cu mama, şi cu sora, şi cu surorile mele mai mari (cele două fiice naturale ale familiei Strat, n.r.), şi cu nepoţii", spune Narcisa. "Mergem la şcoală, mergem la casă la Berezeni, în vacanţe, suntem o familie. Eu aici mă simt foarte bine", completează şi Andreea.

Fetele se descurcă bine la şcoală

Cele două fete se descurcă foarte bine şi la şcoală. Narcisa este în clasa a VII-a şi are note bune. "Am note de 8, 9 şi 10. Uneori mai iau şi câte un şase, dar în general mă descurc foarte bine. Cel mai mult îmi place chimia la şcoală, dar e bine şi la celelalte obiecte", spune Narcisa. "Sora" ei, Andreea, a avut nişte probleme până să ajungă în familia Strat, aşa că acum este doar în clasa a V-a. Dar se descurcă din ce în ce mai bine. "Acum e mai bine la şcoală, profesorii sunt mai puţin exigenţi şi am început să mă descurc. Nu ştiu ce vreau să mă fac când o să fiu mare, dar am timp să mă gândesc", spune şi Andreea.

"Au fost ceva probleme cu Andreea, dar acum le-a depăşit şi merge din ce în ce mai bine cu şcoala. Iar Narcisa se descurcă foarte bine, suntem mândri de amândouă fetele. Cine ştie ce o să fie în viitor. Eu aş vrea să termine şcoala, să meargă şi la facultate. O să îşi descopere mai târziu pasiunile, pentru că nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul. Eu, de exemplu, când eram mic, visam să mă fac şofer. Şi uitaţi că am ajuns părinte profesionist. Viaţa îţi rezervă tot felul de surprize", spune, cu umor, Mihai Strat.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un asistent maternal

Asistentul maternal profesionist este, potrivit legii, persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare. Există o serie întreagă de condiţii pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a primi atestatul de asistent maternal profesionist. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, asistenţii maternali "prin comportamentul lor în societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi". De asemenea, trebuie să aibă o locuinţă în care să poată creşte şi copiii aflaţi în plasament şi mai trebuie să urmeze cursurile de formare profesională organizate de serviciul public specializat pentru protecţia copilului. Nu poate fi asistent maternal o persoană care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni. De asemenea, nu poate primi atestatul părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Nu sunt acceptate nici persoanele care suferă de boli cronice transmisibile.

Interviuri, recomandări, dosare, evaluări

Persoanele care solicită să devină asistent maternal profesionist trebuie să adreseze o cerere de evaluare a capacităţii lor serviciului public specializat pentru protecţia copilului, urmând să fie realizat un întreg dosar. Cererea va fi evaluată de serviciul public, care va ţine cont de elementele sociale, psihologice şi medicale ale capacităţii solicitantului. Totul se desfăşoară sub formă de interviuri, vizite la domiciliu, recomandări ale vecinilor, cunoscuţilor, precum şi ale reprezentanţilor autorităţii publice locale cu privire la comportamentul social al solicitantului. Evaluatorul are dreptul să ceară orice investigaţie suplimentară pe care o consideră utilă, relevantă. Atestatul de asistent maternal profesionist se eliberează pentru o perioadă de trei ani. Atestatul poate fi reînnoit, suspendat sau retras de comisia pentru protecţia copilului, în urma unei propuneri temeinic motivate. De asemenea, comisia poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acestuia sau dacă asistentul maternal profesionist nu respectă vreuna dintre obligaţiile sale.

Obligaţiile asistentului maternal

Asistenţii maternali au o serie de obligaţii stipulate prin lege. Dacă în cazul părinţilor naturali este vorba despre legi ale bunului simţ, în cazul celor profesionişti acestea devin literă de lege. Iată câteva dintre obligaţii:

* Să asigure creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase fizice, psihice, intelectuale şi afective a acestora;

* Să asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al celorlalţi membri ai familiei;

* Să asigure integrarea copiilor în viaţa socială;

* Să contribuie la pregătirea reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea acestora în familia adoptivă, după caz;

viata-libera.ro

  • 2 years later...
Posted

Dovadă de iubire pentru copii

A renunţat la carieră pentru a fi asistent maternal. Este vorba despre un bărbat din Galaţi, care de 11 ani are grijă de copiii care au nevoie de o familie. Înainte de a deveni asistent maternal, gălăţeanul a fost depanator de calculatoare, dar cum tehnologia a avansat, această meserie a fost căutată din ce în ce mai puţin. În cei 11 ani de activitate, bărbatul a avut grijă de cinci copii, iar când a fost nevoit să renunţe la ei, durerea a fost foarte mare.

Mihai Strat este unul dintre puţinii bărbaţi din Galaţi care lucrează ca asistent maternal. Chiar dacă înainte era depanator de calculatoare, în momentul în care a fost nevoit să renunţe la carieră, s-a reprofilat spre o meserie cu totul diferită. Mihai Strat, asistent maternal: „Subţiindu-se treaba cu banii la noi, a trebuit ca fiecare să-şi caute altceva. Soţia mea a ieşit la şomaj şi atunci i s-a propus să devină asistent maternal. M-au angajat şi pe mine. S-a potrivit tocmai bine."

Încă din primul an ca şi asistent maternal a primit în grijă trei fraţi, de care s-a ocupat timp de cinci ani şi jumătate. Din păcate, după această perioadă în care cei mici s-au adaptat la noua viaţa, mama acestora i-a vrut înapoi. Mihai Strat, asistent maternal: „Erau copii de rromi, dar i-am iubit. Nu s-a ţinut cont de asta nici la mine, nici la soţia mea. A fost ca o lovitură de ciocan, pur şi simplu." Cei trei copii, însă, au fost abandonaţi din nou. Îşi aduce aminte cu tristeţe cum una dintre fete a fugit de acasă şi a venit la el, pentru că nu mai suporta atitudinea mamei. Mihai Strat, asistent maternal: „Avea 15 ani, era minoră, erau troienele afară cât omul şi ea a venit într-o gecuţă subţirică cu trenul."

Astfel de despărţiri sunt dure atât pentru asistenţii maternali, în general, cât şi pentru copii, iar în unele cazuri este nevoie de un psiholog pentru a-i integra în noua familie. Ramona Lişman, psiholog DGASPC Galaţi: „Am avut copii care au fost adoptaţi şi la vârsta de 11 ani şi acolo s-a lucrat mai greu pentru s-a dezvoltat o loialitate a copilului faţă de familia asistentului maternal."

Acum, Mihai Strat are în grijă alte două fete, pe care le iubeşte ca pe proprii copii, iar în momentul în care vor ieşi din sistem, nici nu se gândeşte să renunţe la ele. Mihai Strat, asistent maternal: "O să mă ocup în continuare, chiar dacă o să iasă din statutul ăsta de asistenţă maternală. O să fie ca copiii mei."

Chiar dacă este la pensie, reprezentanţii de la Protecţia Copilului nu ţin cont de vârstă, ci de profesionalismul lui. Ciprian Groza, director general adjunct DGASPC Galaţi: „Atât timp cât se poate de creşterea şi de educarea lor, nu este nicio problemă. E clar, că la un moment dat vârsta îşi va spune cuvântul şi va trebui să renunţe la această profesie. Lucrează de foarte mult timp la noi în sistem, un asistent maternal profesionist care niciodată nu a făcut probleme."

La nivelul judeţului Galaţi, în total sunt 368 de asistenţi maternali, dintre care 15 sunt bărbaţi.

digi24.ro
 

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.