Jump to content

Vinul de sărbători, de la 6 la 270 de lei


dcp100168

Recommended Posts

Vinul de sărbători, de la 6 la 270 de lei

Alb, roze sau roşu, dulce, demidulce, demisec sau sec, românesc, franţuzesc sau italian, vinul nu lipseşte de pe mesele de sărbători ale românilor. Mulţi îl procură de la ţară, dar ce opţiuni au cei care nu au vie sau rude cu vie în provincie? Nenumărate, după cum observăm dând o raită prin pieţe, magazine de cartier, hipermarketuri şi magazine de delicatese.

Vinul de Odobeşti, alb şi roşu, comercializat de Viovin în Piaţa Centrală se vinde la PET sau îmbuteliat şi are preţuri de comercializare diferite. Astfel, vinul vândut la PET costă 6 lei litrul, în timp ce vinul îmbuteliat costă 8 lei sticla de 750 de mililitri.

Tot în Piaţa Centrală, găsim şi vin de Galaţi. Fabricat la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru, vinul se vinde cu 7 lei litrul în hale. Însă cine are drum până la Târgu Bujor îl poate cumpăra mai ieftin direct de la sursă. La Staţiunea de vinificaţie, vinul roşu se vinde cu 6 lei litrul, iar vinul alb e şi mai ieftin, 5 lei litrul. Cei interesaţi trebuie să se grăbească, însă, căci staţiunea mai e deschisă doar până vineri, 21 decembrie, după care este închisă până la Sf. Ion.

Vin ieftin şi în magazinele de cartier

Anticipând o cerere crescută de vin în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, magazinele din cartierele rezidenţiale, de tip corner market, şi-au mărit stocurile de băuturi alcoolice, alocându-le totodată spaţii de expunere mai mari. Tarifele afişate nu sunt foarte ridicate, ceea ce dublează avantajul accesibilităţii pe care vinul din aceste magazine îl au - ieftin şi la colţul blocului.

Magazinul Profi din Complexul Siret, de exemplu, comercializează vinuri autohtone şi de import la preţuri cuprinse între câţiva lei şi câteva zeci de lei. Cel mai ieftin este vinul la PET, care costă 6,19 lei litrul. Există, însă, şi varianta mai ieftină - 4,59 de lei litrul, dacă este achiziţionat la PET de doi litri (9,19 lei). Vinurile îmbuteliate, între care se găseşte inclusiv celebrul vin toscan Chianti, sunt puţin mai scumpe, preţurile ajungând până la 44 de lei sticla de 750 de mililitri.

Vinul la bax este la ofertă în hipermarketuri

În marile centre comerciale din oraş, licoarea lui Bachus se comercializează la pungă, la sticlă şi la bax, iar preţurile sunt, cu adevărat, pentru toată lumea. Astfel, clienţii pentru care cantitatea este mai importantă decât calitatea pot găsi în hipermarketuri vinuri româneşti şi de import la 5-6 lei sticla în baxuri de până la şase sticle, dintre care una este gratis. Mai există varianta achiziţiei unei damigene cu vin (una de cinci litri costă aproximativ 38 de lei) sau a unei pungi cu vin (73 de lei punga de zece litri).

Hipermarketurile au pregătit o ofertă variată şi pentru cunoscătorii vinului, cei care obişnuiesc să însoţească felurile de mâncare cu vinul potrivit. Româneşti, spaniole sau chiliene, vinurile alese din marile magazine au preţuri cuprinse între 30 şi 100 de lei sticla de 750 de mililitri, similare celor afişate de magazinele de delicatese din oraş.

Vinurile de colecţie, câteva sute de lei sticla

Există, însă, locuri special amenajate în unele hipermarketuri unde se comercializează vinuri foarte vechi, de colecţie, cumpărate în general de gălăţenii care îndeplinesc cumulativ două condiţii: iubesc vinul şi au bani. Acolo am găsit, printre altele, un vin irlandez din 1979, care costă 110 lei sticla, dar şi un vin de colecţie din 1981, vândut la 270 de lei sticla.

Indiferent de unde veţi lua, în cele din urmă, vinul pentru mesele de sărbători şi indiferent câţi bani veţi da pe el, consumaţi-l cu moderaţie! Cel puţin aşa spun medicii.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.