Obiceiuri de Anul Nou la Dunărea de Jos

[dcp100168]

Obiceiuri de Anul Nou la Dunărea de Jos

Tradiţiile şi obiceiurile de Anul Nou au fost conservate de-a lungul vremii în satele de la Dunărea de Jos, dar şi în cele din nord-vestul judeţului Galaţi.

În preajma Anului Nou, colindătorii umblă cu Ursul şi Capra, considerate simbol fie demonic, fie al fertilităţii şi bogăţiei. Un alt obicei este „Sâva”, un cap de porc gătit şi purtat din casă în casă pentru a alunga spiritele rele.

În dimineaţa de 31 decembrie, copiii merg cu „Pluguşorul”, iar tinerii cu „Plugul”. „Flăcăii obişnuiesc să se adune de foarte de dimineaţă la casa cămăraşului, unde se organizează ca să meargă cu Plugul. Este mare ruşine pentru un sătean să nu-i vină la poartă cu Plugul”, a spus un localnic din Jorăşti. La Jorăşti şi Măstăcani, urătorii umblă cu un plug adevărat, cu brad. „Plugul” este legat de arat, iar simbolul pomului însoţeşte riturile de trecere: la naştere e bine să plantezi un pom, la nuntă – bradul miresei -, la înmormântare şi la panaghia de la 40 de zile iarăşi se încarcă pomul cu fructe.

Un alt obicei este umblatul cu „Vălăretul” la gospodarii cu fete de măritat. „Vălăreţii” îşi fac simţită prezenţa suflând în corn, sunt poftiţi în curte unde spun Plugul şi trag o brazdă ca să fie aratul cu spor. La Nămoloasa şi Cudalbi se face şi o horă în care este poftită şi fata de măritat. Băiatul care o place pe fata respectivă şi intenţionează să o ia de nevastă primeşte din partea ei, ca răsplată, un colac. Primirea acestui colac era practic o recunoaştere în ochii satului a faptului că pe viitor va fi o nuntă. În unele zone, Umbrăreşti, Lieşti, dacă o fată nu oferea urătorilor colac, bani sau o baniţă de porumb nu era primită în hora de Sfântu Vasile, iar dacă avea tupeul să se prindă în joc, era oprită hora şi un flăcău o scotea pur şi simplu afară.

În noaptea Anului Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, merg în curte şi numără nouă pari de la gard sau nouă pomi din grădină. Al nouălea par este legat cu aţă roşie, iar a doua zi aveau să afle cum le va fi alesul inimii, după cum arăta copacul: frumos, noduros, bătrân sau tânăr.

Gospodinele pun într-o covată puţin mălai şi 12 foi de ceapă, pentru fiecare lună a anului, pe care presară sare şi le lasă peste noapte. Dacă în foaie se adună apă, luna respectivă este ploioasă, dacă este uscată, luna este secetoasă.

Fiind o noapte de trecere, în credinţa populară dunăreană, se spune că duhurile rele îşi pot face apariţia. Ca să le alunge, prin sat umblă mascaţii sau urâţii. La Brăhăşeşti e celebră ceata de urâţi, bărbaţi sau tineri îmbrăcaţi cu cojoace pe dos, cu măşti, cu o veşcă din lemn în jurul brâului şi cu multe tălăngi, al căror zgomot sperie duhurile.

După Plugul care ară, urmează, fireşte, semănatul. „Sănătatea noului şi la mulţi ani”, spun copiii în dimineaţa de 1 ianuarie, aruncând în curţi boabe de grâu, porumb, orez. Gazda le răspunde: „Şi la anul cu sănătate!”. Fetiţele vin cu „Sorcova”, o ramură de măr ruptă din pom la Sfântu Andrei şi pusă în apă ca să înflorească. Hora de Sfântu Vasile este regulă în satele cu lăutari. Se prind în joc şi tineri şi bătrâni, iar ca să fie distracţia mai mare, fetele sunt date în scrânciob de flăcăi.

presagalati.ro

[dcp100168]

Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou. Ce semnificaţii au Capra, Ursul, Pluguşorul şi Semănatul

Pentru cei mai mulţi dintre noi, sărbătorile de iarnă culminează cu Revelionul, petrecere care durează o singură noapte. În mod tradiţional însă, cu precădere în mediul rural, trecerea dintre ani era un eveniment pentru care oamenii se pregăteau cu săptămâni înainte, iar evenimentul era încărcat de mult mai multe semnificaţii şi simboluri decât percepem astăzi.

Potrivit datinii, după trecerea Crăciunului şi până la Anul Nou se merge cu Capra. În zona Galaţiului, ca de altfel în tot restul Moldovei, populare sunt Capra şi Ursul. În funcţie de zona ţării, animalul poate varia. Spre exemplu, în zona Hunedoarei se merge cu Cerbul. Din punct de vedere etnografic, se consideră că dansul cu capra de lemn ne-ar fi rămas moştenire din timpul sărbătorile arhaice, precreştine, destinate renaşterii unei divinităţi păgâne. Dansul Caprei avea însă şi o funcţie de fertilitate. "Multe dintre obiceiurile vechi s-au pierdut, pe parcursul timpului, însă unele lucruri s-au păstrat. Spre exemplu, se ştie că cei care veneau cu Capra nu erau ţinuţi doar în gospodărie, ci erau primiţi şi în casă. Un obicei interesant era acela ca în familiile tinere fără copii Capra să intre în casă, alături de ţigan şi ţigancă. Acolo unde acest ritual avea loc, se ştia că se va naşte un copil în anul care va veni. Vedem, astfel, că era îndeplinită tot o funcţie de fertilitate. Obiceiul avea şi un oarecare trimitere spre sexualitate, fiind denumit tăvălirea gazdei", a explicat folcloristul Paul Buţa.
De cele mai multe ori, Biserica interzicea, cel puţin la nivel declarativ, astfel de obiceiuri. Gospodarii care mergeau cu Capra se duceau apoi la biserică, unde se mărturiseau şi primeau un canon, nu însă foarte greu. Se încerca astfel o asumare a continuităţii tradiţiilor vechi, dar şi o respectare a tradiţiilor creştine.
Pe de altă parte, dansul Ursului are mai degrabă conotaţii de purificare a pământului. În mod tradiţional, un tânăr se îmbrăca în blană de urs şi dansa, condus fiind de ursarii care băteau toba şi ţipau la el "Joacă bine, măi Martine,/Că-ţi dau pâine cu măsline".

Urările de Anul Nou accentuează munca depusă de gospodar peste an

Un alt obicei foarte popular premergător Anului Nou este Pluguşorul sau Plugul. De asemenea, şi acesta este un obicei prin excelenţă agrar. Asemănător cu Colindul din Ajunul Crăciunului, Plugul este mai zgomotos, fiind mai teatral. Urările de Anul Nou accentuează munca depusă de gospodar, peste an, pentru obţinerea pâinii de toate zilele. De la o zonă la alta, diferă şi parte dintre obiceiurile care dau specificul umblatului cu Plugul. Prin unele locuri, cu Pluguşorul umblă copiii, iar prin altele mai mult adolescenţii sau bărbaţii în putere.
În prezent, urătorii vin în grupuri de câte doi sau trei. În vechime, ceata de urători era mai mare, motiv pentru care avea nevoie şi de un vătaf care s-o conducă. Urătorii aduceau cu ei şi un plug (de aici şi motivul pentru care urările purtau numele utilajului agricol - n.r.), ornat cu şervete sau hârtie şi pe care uneori stătea şi un brad. Cu timpul, locul plugului a fost luat de buhai, un instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal, care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. Parte dintre urători pocneau din bice, în timpul urărilor, pentru a speria anul cel vechi şi a-i face loc celui nou. În schimbul urărilor, ceata primea de la gospodarii pe la casele cărora treceau colaci, fructe sau cârnaţi şi nu bani, aşa cum se obişnuieşte astăzi.

Obiceiul Semănatului

Obiceiurile de sfârşit de an pot fi înţeles mai bine dacă ţinem seama de faptul că ele trebuie să urmeze într-o ordine anume. Astfel, tradiţia Semănatului vine dintotdeauna să o continue pe cea a Pluguşorului. Este treaba copiilor, iar gospodarii aşteaptă să fie "semănaţi" în dimineaţa primei zile din an, când cei mici aruncă seminţe de grâu sau boabe de orez peste oameni, urându-le tuturor un An Nou bun. Primesc, în schimb, covrigi şi fructe sau bani. Funcţia Semănatului este evident una de belşug, gospodarii considerând că, dacă erau "semănaţi" de copii, vor avea parte de recolte bogate în anul care abia începea. Era important ca cei care "semănau" să fie copii, deoarece se considera că doar aceştia sunt puri, o condiţie fără de care Semănatul nu avea efect.

Umblatul cu Sorcova, bucuria copiilor

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar "surov" (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei. "Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii,/ ca perii,/ În mijlocul verii".
Sorcovitul era destinat dimineţii de 1 ianuarie, iar în locul beţelor înfăşurate în hârtie colorată, copiii alegeau cel mai adesea ramuri de măr, puse în apă încă de la Moş Nicolae. În unele cazuri, crengile stăteau în apă, la geam, încă de la Sfântul Andrei, având astfel timp suficient să înflorească până la Sfântul Vasile. Era simbolizată astfel înflorirea crengilor de măr, tot o trimitere către urările de belşug pentru noul an.

În noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide

În mod tradiţional, se spune că, în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat. În tradiţia populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi din an.

viata-libera.ro