dcp100168 Posted December 31, 2012 Share Posted December 31, 2012 Criză financiară în universităţi* Universitatea "Dunărea de Jos" are mai puţini studenţi faţă de anii trecuţi, iar bugetul s-a subţiat şi din cauza modificării sistemului de finanţareUniversitatea "Dunărea de Jos" traversează una dintre cele mai grele perioade din punct de vedere financiar. Peste criza financiară de la nivelul întregii societăţi, resimţită prin faptul că mai puţini studenţi sunt dispuşi să accepte să îşi plătească studiile, la universitatea de stat din Galaţi s-au mai adăugat alte cel puţin două crize, care deja încep să îşi facă efectul. Deşi nu s-a ajuns la reduceri de personal sau tăieri din salarii, conducerea instituţiei recunoaşte că se află într-un moment de răscruce şi că, foarte probabil, greul abia acum începe.Trei sunt aspectele care au dus la problemele financiare. Despre criza economică şi efectele ei nu vom discuta aici pentru că oricum afectează întreaga societate. Celelalte două crize sunt, însă, specifice sistemului, iar nenorocirea este că toate s-au suprapus.Criza studenţilor2012 a fost primul an în care Universitatea "Dunărea de Jos" a rămas cu locuri fără taxă neocupate la licenţă. În toamnă, aproximativ 300 de locuri la licenţă a trebuit să fie "reconvertite" în locuri la masterat pentru ca instituţia să nu piardă o importantă sumă din finanţarea de la stat. Criza bobocilor nu este, însă, un element de noutate, iar motivele sunt bine ştiute: scăderea demografică din anii de început ai capitalismului românesc, plus decimarea absolvenţilor de liceu la bacalaureat. Practic, dacă în urmă cu cinci ani concurenţa la Universitatea "Dunărea de Jos" era de aproximativ 2-3 pe un loc, în 2012 s-au înscris mult mai puţini studenţi decât numărul total (buget plus taxă) al locurilor scoase la concurs. Consecinţa s-a văzut imediat: locuri neocupate la buget. Din câte se pare, nici 2013 nu va fi un an mai fericit din acest punct de vedere. În vară vor absolvi liceul tot cam câţi au terminat şi anul trecut, adică vreo 4000 de elevi la Galaţi. La bacalaureat probabil că din nou se vor înscrie aproximativ 5000 pentru că mai sunt şi din anii anteriori care vor dori să treacă examenul. Şi, dacă se va păstra procentul de promovabilitate din 2012, înseamnă că universităţile se vor putea baza pe cel mult 2500 de candidaţi. Asta presupunând că toţi vor dori să dea la facultate şi că numărul celor care vor pleca din oraş nu va fi mai mare decât numărul celor care vor veni din regiune (Brăila, Vrancea, Tulcea, Buzău).Criza finanţăriiPeste problema numărului mic de studenţi s-a mai adăugat, însă, şi schimbarea modalităţii de finanţare a universităţilor. Clasificarea domeniilor de studiu de anul trecut, o procedură care s-a desfăşurat cam pe nepusă masă, netransparent şi cu multe necunoscute, a adus, în cele din urmă, pentru Universitatea "Dunărea de Jos" o scădere a finanţării de la buget. Dacă în anul universitar 2011-2012 finanţarea per student era de minimum 2400 de lei pe an (finanţarea se putea chiar dubla în funcţie de domeniu), în acest an universitar, media finanţării a ajuns la aproximativ 2100 de lei per student. Deşi Universitatea "Dunărea de Jos" a obţinut rezultate decente la ierarhizare, cu şapte specializări încadrate în categoria A, din punct de vedere financiar lucrurile nu au stat chiar bine. "Problema este că avem foarte puţini studenţi la domeniile care au fost încadrate în categoriile A şi B, cele finanţate bine. Avem, în schimb, mulţi studenţi la domeniile mai prost clasificate. Per ansamblu, asta înseamnă o scădere a finanţării. Unii decani şi-au schimbat optica. Nu mai vor locuri la buget sau, mă rog, nu mai vor atât de multe", a explicat rectorul Iulian Bârsan. Situaţia cea mai grea se întâlneşte la Facultatea de Drept, unde pentru fiecare student la licenţă statul plăteşte 1600 de lei pe an. Aici s-a ajuns în situaţia în care un student la taxă plăteşte mai mult pentru un an de studiu decât plăteşte statul român pentru colegii care au prins locuri la buget. "Este o finanţare cronică. Mi-ar fi convenit să fie doar pentru un singur an, însă nu ştim când va avea loc următoarea evaluare a domeniilor. Până una-alta, finanţarea se va face în baza evaluării care s-a făcut", a mai spus şi prorectorul Adrian Lungu.Optimism pe final de anCu toate acestea, conducerea Universităţii "Dunărea de Jos" nu duce lipsă de optimism. Cu atât mai mult cu cât deciziile nepopulare, dacă va fi cazul, vor fi luate la nivelul departamentelor, care trebuie să se descurce în baza unei autonomii financiare. "Aşteptăm bugetul. S-ar putea să fie corectat puţin, însă ar fi vorba doar de câteva procente, în plus sau în minus. Ne descurcăm noi cumva", a conchis rectorul Iulian Bârsan.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now