dcp100168 Posted January 2, 2013 Share Posted January 2, 2013 La Parfumul Teilor - maşinile în adăposturi, câinii pe drum* Centrul îşi pierde identitatea * Mulţi câini printre blocuri şi printre garajele care oricum nu-şi au locul în zonă * Un singur spaţiu cu pubele, atât pentru blocuri, cât şi pentru restaurante * Cine n-are garaj îşi face umbrar pentru maşinăCând spui Centru, te gândeşti la o zonă frumoasă şi curată, în care ţi-e mai mare dragul să locuieşti! Ei bine, nu şi în Galaţi. Mulţi dintre oamenii care locuiesc în zona Parfumul Teilor de ani buni spun că degeaba plătesc impozite, din cauză că în jurul blocurilor şi al caselor e tot murdar, iar câinii comunitari zburdă în voie. Un spaţiu de parcare trebuie adesea bine ochit şi vânat cu perseverenţă, iar apa caldă vine la robinete numai atunci când vrea ea, în unele dintre scările de bloc. Să nu mai vorbim despre faptul că unitate arhitecturală nu mai există de mult. Pe lângă casele vechi şi frumoase răsar vile de sticlă, iar cine vrea să-şi picteze faţada în roz sau albastru e liber să o facă. Aşa că păşind pe Domnească şi străzile dimprejur, cu gândul la atmosfera de sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX, ne-am trezit într-un cartier care ne-a amintit mai degrabă că, în anii din urmă, cine a avut bani a construit după cum i-a poftit inima - de la case fără gust şi personalitate până la garaje care ocupă spaţii de care oamenii din cartier ar avea mare nevoie.Dulăi, câini şi căţeiCă hrănesc sau pun pe fugă câinii care trăiesc printre blocuri, cei mai mulţi din locatarii de la scările de bloc A şi B sunt de acord: locul patrupedelor nu e în oraş. „Eu îi hrănesc, dar ştiu că nu ar trebui să trăiască aici. Nu vreau să-i strângă Primăria şi să-i omoare, pentru că nu mi se pare normal. Alta ar fi situaţia dacă le-ar crea nişte padocuri curate şi încăpătoare, unde să poată trăi, în afara oraşului”, este de părere Carmen Andronic, în vârstă de 54 de ani. Când se adună, câinii îşi mai şi ies din fie şi încep să creadă că tot ce trece prin zonă are iz de vânat şi merită măcar luat la fugă, dacă nu şi capsat puţin, la baza pantalonului.Gălăţeanca spune, însă, că de bine de rău se mai poate trăi cu câinii din zonă. Problema mare este cea apei calde, care vine când are chef, după zeci de minute bune uneori. Şi căldura ar putea emane mai cu poftă din caloriferele care rămân aproape reci, chit că afară e ger.Maşina din coteţMaşină ţi-ai luat, belea ţi-ai căpătat! O pot spune mulţi dintre gălăţenii de la Parfumul Teilor. Cei care locuiesc în case sau vile parchează în propria curte. Ceilalţi, care nu au nici garaj, trebuie să improvizeze. Fie se luptă să prindă un spaţiu la bordură (în cazul celor mai civilizaţi), fie îşi trag maşina cât mai aproape de bloc, pe spaţiul verde sau chiar în drum, blocând aleile de acces. Ba, unii dintre şoferi îşi mai construiesc şi un soi de umbrare care să le protejeze maşinile. Merge şi-aşa, dar la ţară, în fundul curţii, nu la oraş, în plin centru! Despre ce norme de urbanism mai putem vorbi, dacă fiecare e liber să-şi ridice câte un coteţ imediat ce vede un petic de spaţiu liber? Domnul Aurel Cornea are 63 de ani şi spune că nevoia de locuri de parcare este acută. A găsit şi o soluţie de care spune că autorităţile ar trebui să ţină cont. „Mulţi şi-au mai cumpărat pe aici câte o maşină. După cum au avut oamenii posibilităţi. Şi nu prea mai avem loc. Şi eu aduc maşina pe trotuar, în faţa blocului, din cauză că nu am unde să o las. Avem aici un spaţiu verde destul de mare, pe care l-am putea restrânge un pic, să mai creăm câteva spaţii de parcare. Nu desfiinţăm cu totul grădina din faţa blocului, că şi de ea avem nevoie. Doar o restrângem un pic”, ne-a spus Aurel Cornea.Prea multă mizerieOamenii se mai plâng şi că, în zona Parfumul Teilor, pentru toate blocurile, vilele, restaurantele şi cele câteva chioşcuri există un singur punct de colectare a gunoiului. Oricât de des ar trece pe acolo firma de salubrizare, tot se adună suficiente resturi menajere cât să îi deranjeze pe locatari. Chiar şi după ridicarea gunoiului, pe jos rămân resturi din belşug, iar câinii şi căutătorii de PET-uri şi fier vechi le mai şi împrăştie, pe străzile înguste din jur. Şi de unde ar fi trebuit să miroasă a ger şi a an nou şi bun, pe o rază destul de mare în jurul pubelelor duhneşte a gunoi! De vină sunt şi unii dintre gălăţenii care lucrează prin zonă şi care, simţindu-se în deplasare, aruncă pe jos tot ce le vine la mână, de la pahare de plastic sau PET-uri până la hârtiile de care simt că nu mai au nevoie. Drept e că de unde bun simţ nu e nici nu ar fi inspirat să cerem. Dar problema gunoiului trebuie, totuşi, rezolvată urgent.Cartier slab aprovizionatLăsând la o parte avantajele de care se bucură locuitorii din cartierul Parfumul Teilor, Marcela Marola ne semnalează un aspect negativ, demn de luat în seamă de către autorităţi: oamenii nu au de unde să se aprovizioneze cu alimente. De când s-a închis Alcomul din zonă, în afară de vreo două chioşcuri şi un miniaprozar nu au de unde să-şi facă cumpărăturile. ”E greu pentru bătrâni să se deplaseze până în piaţa centrală, pentru un kilogram de carne sau câteva ouă proaspete. Ne prindea bine magazinul înainte, pentru că acolo găseai de toate. Ar fi bine dacă ar deschide ceva în loc, să nu stea spaţiul ala gol”, spune femeia.Am întâlnit şi gălăţeni mulţumiţiMajoritatea locuitorilor zonei Parfumul Teilor, care au dat curs întâlnirii cu "Viaţa liberă", s-au declarat mulţumiţi de cartierul în care trăiesc. Mai mult decât atât, unii se consideră chiar privilegiaţi cu statutul de locuitori ai vechiului cartier şi spun că nu-şi imaginează traiul în altă parte.Linişte cu parfum de teiMulţi au îmbătrânit odată cu cartierul şi au fost martorii tuturor schimbărilor pe care acesta le-a suferit de-a lungul timpului. Cei care locuiesc aici de mai bine de 40 de ani mărturisesc că singurul lucru care a rămas însă neschimbat, şi de care se bucură şi în prezent, este liniştea din zonă. Iar acest aspect pozitiv se datorează în mare parte şi faptului că aici locuiesc cu precădere persoane în vârstă. ”La noi aici nu sunt probleme mari, e un cartier liniştit, cu oameni bătrâni, dar gospodari”, ne informează domnul Bezman.Oamenii gândesc în perspectivă şi spun că şi-ar dori ca zona să nu-şi piardă farmecul şi aerul boem, pentru care este cunoscută. După masacrul copacilor de pe Brăilei, locuitorii zonei se arată îngrijoraţi pentru scoarta teilor, pe care îi consideră comoara cartierului. ”Pe lângă Dunăre, Galaţiul mai este asociat şi cu teii. Iar zona Parfumul Teilor este consemnată în lucrările multor scriitori. Ar trebui să ne mândrim cu asta şi să nu ne batem joc”, mărturiseşte Ana Preda.Vecini de calitate şi trai civilizatAm aflat că şi calitatea oamenilor care locuiesc în zonă face ca traiul la Parfumul Teilor să fie mai uşor, mai ales că relaţiile dintre vecini se bazează pe respect şi înţelegere. ”Locuiesc în cartier de 40 de ani şi nu am avut niciun fel de probleme. E linişte, iar oamenii sunt cumsecade, de calitate. Ne înţelegem şi ne gospodărim ca într-o comunitate. Dacă ceva nu merge, ne implicăm toţi şi reparăm, nu aşteptăm să vină alţii să ne facă. Aşa am fi nemulţumiţi tot timpul. Dacă ar fi să mai trăiesc o viaţă, tot aici m-aş stabili”, apreciază Ion Vasiliu. Pe lângă părţile pozitive, oamenii spun că există şi chestiuni care scârţâie, dar care cu puţină implicare şi voinţă din partea autorităţilor se pot rezolva.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now