Geru, cel mai longeviv hocheist român, se retrage

[dcp100168]

Portret: Cătălin Geru, un pensionar pe gheaţă

40 de ani este o vârstă la care despre sportivi se spune, la figurat, că sunt pensionari, cei mai mulţi fiind retraşi de mult din activitatea competiţională. În cazul lui Cătălin Geru, este exact invers. Pensionar la propriu, cu acte-n regulă, dar activ ca sportiv. De mai bine de 32 de ani, viaţa lui a însemnat doar hochei pe gheaţă şi nu prea îl trage aţa să se oprească. Încă mai poate, ba chiar mai mult decât oricare dintre puştii din echipă. La hochei, efortul fizic este imens, de aceea liniile se schimbă des şi arareori, un jucător stă pe gheaţă mai mult de un minut. Cătălin însă nu e un hocheist obişnuit, fiind considerat de mulţi chiar cel mai bun din ţară pentru ultimele două decenii şi capabil încă să uimească. În urmă cu trei săptămâni, la un meci de campionat, la Gheorghieni, a realizat un record, jucând continuu timp de şase minute. La şapte ani, a fost luat din curtea şcolii şi dus la patinoar, unde a revenit de nenumărate ori. „Marele vinovat este tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte! Era un microbist înrăit şi de la cinci ani m-a luat cu el la tot ce însemna sport în Galaţi. A încercat să mă ducă la fotbal, dar nu a avut nici o şansă, eram deja cucerit. Hocheiul a fost iubire la prima vedere, dovadă că joc şi acum”, ne-a povestit Geru începuturile unei cariere de excepţie. A fost cu echipa naţională la 14 Campionate Mondiale, unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător şi de trei ori a fost golgetereul turneului. A câştigat 15 titluri de campionat naţional cu Steaua şi de 17 ori Cupa României. În cupă, o singură dată, a triumfat cu altă echipă în afară de Steaua şi este succesul cel mai drag sufletului său. Avea 18 ani şi încă nu plecase de la Dunărea Galaţi. „Tocmai ne întorsesem de la campionatul mondial de tineret din 1988, luasem locul doi în grupa B cu o echipă în care eram zece jucători de la Dunărea. Turneul a fost la Galaţi, toţi se aşteaptau să joace în finală Steaua, cu SC Miercurea Ciuc, dar ei au jucat doar pentru locul trei. Am ajuns în finală cu Dinamo, am bătut cu 6-2, am dat trei goluri şi declarat jucătorul turneului. A fost de vis, una din rarele ocazii când patinoarul nostru a fost arhiplin. Înainte, făcusem egal cu Steaua, 3-3, am dat două goluri, iar pe SC M. Ciuc i-am bătut cu 3-2, unde am dat numai un gol”, rememorează Cătălin Geru cel mai mare succes al hocheiului gălăţean. La scurt timp, a fost luat de Steaua, unde a jucat timp de 21 de ani, cu o singură întrerupere, 1999, când s-a întors acasă crezând în proiectul de relansare a acestui sport în Galaţi. Acum încearcă a doua oară. 20 de ani de vechime în armată i-au permis să se pensioneze la cerere şi revină acasă, sperând că de data aceasta, se vor găsi bani în Galaţi şi pentru hochei.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

- Cum ai rezistat şase minute pe gheaţă la Gheorghieni?

- "Încerc să stau cât mai mult pe gheaţă. Avem în echipă foarte mulţi juniori şi au nevoie să joace lângă noi, cei cu experienţă, pentru a progresa cât mai repede. La Gheorghieni, nici nu mi-am dat seama cât am stat pe gheaţă. Când m-am uitat la tabelă şi am văzut că joc de şase minute, m-am blocat câteva clipe"

- A fost grea despărţirea de Steaua?

- "Nu prea. Mă săturasem de navetă, plus că mereu mi-am dorit să joc acasă. Nu mi-au dat niciun cent în ultimele cinci luni acolo, iar dacă tot este să joc gratis, de ce să nu o fac acasă?"

CE ÎI PLACE

Să ajut, să dau şi la alţii din ce mi-a oferit viaţa. Sunt un altruist, o fire caldă. Mai am o pasiune, sunt înnebunit după Moto GP, fan al lui Valentino Rossi. Dar cea mai mare plăcere a vieţii este să stau cu băieţelul meu de trei ani.

CE NU ÎI PLACE

Oamenii falşi. Cei care fac promisiuni de dragul de se da mari, fără să-şi dea seama câtă suferinţă produc celor care îşi fac speranţe în urma acestor promisiuni. Cum a fost cazul promisiunilor făcute hocheiului din Galaţi în 1999.

Profil

NĂSCUT: 17 decembrie 1969

STUDII: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

FAMILIE: căsătorit, doi copii

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... heata.html

[dcp100168]

Cătălin Geru - Matusalem pe gheaţă

Hocheistul Cătălin Geru (41 de ani) are cele mai multe titluri naţionale în palmares (15) dintre toţi sportivii de la jocurile de echipă care activează la cluburi din ţară. Dominaţia echipelor bucureştene s-a estompat în ultimele două decenii, în ultimii ani, titlul naţional ajungând tot mai des în provincie.

S-au dus vremurile în care cluburile bucureştene, în special Steaua şi Dinamo, câştigau titlu după titlu la sporturile de echipă. Excepţie a făcut doar formaţia de hochei a clubului din Ghencea, care s-a impus de 14 ori din 1990 încoace. Deloc întâmplător, dintre sportivii români care activează în competiţiile interne, cel mai titrat este Cătălin Geru. În vârstă de 41 de ani -îi va împlini în 17 decembrie -, gălăţeanul a activat, în cea mai mare parte a carierei sale (20 de ani), la CSA Steaua. Atras spre sport de tatăl său, care era pasionat de acest fenomen social, Geru a ales hocheiul, deşi a cochetat pentru puţin timp şi cu fotbalul. „Mi-a plăcut mai mult.

De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care nu am putut renunţa la hochei, deşi condiţiile în care se desfăşoară acest sport la noi au devenit, de la an la an, tot mai grele", ne-a mărturisit Geru, care, pe lângă cele 15 titluri, a câştigat şi Cupa României în 17 rânduri! Un adevărat record pentru un sportiv. Este adevărat, favorizat şi de faptul că, deşi a practicat o disciplină de contact, care lasă urme, nu a cunoscut accidentări grave în carieră.

Retras din echipa naţională în 2008, revenit anul trecut, când a fost solicitat din cauza unor probleme de efectiv - „nu puteam să refuz pe cineva care mi-a solicitat ajutor" -, Cătălin Geru a bifat 14 prezenţe la Campionatul Mondial. Acum încearcă să-şi ajute echipa la care a început să joace hochei şi cu care a câştigat o dată şi Cupa României, în 1988, să fie una dintre protagonistele campionatului.

„Este greu să faci acest sport la Galaţi. Patinoarul a fost modernizat, însă proprietarii săi, o firmă privată, încearcă să scoată bani de pe urma lui. Din acest motiv, copiii nu prea au unde să se antreneze. Nu-i atragi spunându-le că se vor pregăti pe uscat. Ei vor să intre pe gheaţă, să patineze", ne-a declarat cu amărăciune în glas Geru, care, cu toate acestea, şi-ar dori să devină antrenor atunci când va renunţa la activitatea competiţională. „Sper să am condiţii, altfel..."

Pasiunea sa pentru sport nu s-a stins nici acum. Este fascinat de Valentino Rossi, omul care a ajuns la nouă titluri mondiale la motociclism viteză. „Îmi place totul la el. Cum abordează cursele, cum se pregăteşte, cum se comportă cu cei din jurul său. În hochei am avut onoarea de a evolua alături de mari jucători, cum a fost Tureanu, de pildă. Din sport mi-a mai plăcut mult Michael Jordan. Îmi amintesc că atunci când juca la Chicago mă trezeam la trei dimineaţa pentru a-l vedea jucând.

Altfel, mai merg şi la meciurile de fotbal, însă mai rar, pentru că se suprapun cu partidele noastre. Sunt bucuros că echipa Oţelul Galaţi este pe primul loc în clasament. Chiar vorbeam cu băieţii. Că şi noi, şi fotbaliştii avem rezultate deosebite deşi nu avem condiţiile de la alte echipe din ţară. De cele din străinătate nici nu mai vorbesc", ne-a mărturisit longevivul jucător al Dunării. „Aşa este însă atunci când faci cu mare plăcere ceva. Poţi trece şi peste greutăţi, peste lipsuri. Şi poţi reuşi", a concluzionat Cătălin Geru.

Cei mai titraţi sportivi români care activează în campionatele naţionale

Hochei - Cătălin Geru (Dunărea Galaţi) 15 titluri

Handbal - Steluţa Luca (Oltchim Rm. Vâlcea) 13 titluri

Baschet - Bianca Drăguş Urban (ICIM Arad) 10 titluri

Baschet - Virgil Stănescu (Steaua Turabo) 9 titluri

Volei - Alida Marcovici (Dinamo) 6 titluri

Fotbal - Ionel Dănciulescu (Dinamo) 5 titluri

http://www.adevarul.ro/sapte_recomandari/Matusalem_pe_gheata_0_376162761.html

[dcp100168]

Cătălin Geru, golgeterul român al sezonului intern de hochei

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a premiat superlativele sezonului 2010-2011, iar Cătălin Geru a primit trofeul "Doru Tureanu", pentru golgeterul sezonului, chiar din mâinile idolului său, unul dintre cei mai titraţi hocheişti români.

Iată alti premianţilor FRH:

Premiul "Czaka Zoltan", pentru cel mai bun antrenor: Laszlo Kovacs şi Elod Antal (co-antrenori ACS Corona Fenestela Braşov)

Premiul "Eduard Pană", pentru cel mai bun debutant: Molnar Zsombor.

Premiul "Doru Tureanu" – pentru golgeterul sezonului: Cătălin Geru (CSM Dunărea Galaţi).

Premiul "Corneliu Mănescu", premiul de excelenta pentru activitatea în dezvoltarea hocheiului din România: Tom Skinner (antrenorul echipei naţionale de seniori)

Premiul "Dezideriu Varga", pentru cel mai valoros jucător MVP: Zsolt Molnar (HSC Csikszereda).

Premiul pentru cel mai valoros jucător român din campionat i-a fost acordat lui Zsolt Molnar (HSC Csikszereda).

La prima ediţie a Galei Hocheiului Românesc, organizatorii au decis ca premiile acordate să poarte numele unei personalităţi a cărei activitate, fie de jucător, fie de conducător, a influenţat pozitiv mişcarea hocheistică din România.

În cadrul galei s-a desfăşurat şi o licitaţie pentru tricourile jucătorilor Cătălin Geru, Levente Hozo şi Ioan Timaru, care s-au retras de la echipa naţională. Fondurile rezultate în urma acestei licitaţii să fie acordate, sub formă de bursă, lui Antal Istvan jr., primul antrenor român care a fost admis la Academia de Hochei de la Vierumaki, din Finlanda.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=100592

[dcp100168]

Joacă hochei de pe vremea lui Moş Gerilă

* La 42 de ani, vârstă la care majoritatea celor din lumea sportului de performanţă au deja ani buni de când s-au retras din activitatea competiţională, hocheistul Cătălin Geru este încă activ pe gheaţă * Căpitanul echipei CSM Dunărea Galaţi are coechipieri care nu au adunat ani de viaţă câţi are el în Liga Naţională, ajungând acum la cel de al 23-lea sezon fără întrerupere

De mai bine de 34 de ani, de când a pus prima dată mâna pe crosă, viaţa lui a însemnat doar hochei pe gheaţă şi nu prea îl trage aţa să se oprească. Încă mai poate, ba chiar mai mult decât oricare dintre puştii ce-i are alături în echipă, lucru demonstrat de faptul că în sezonul trecut a fost golgeterul Ligii Naţionale.

Record uimitor

La hochei, efortul fizic este imens, de aceea liniile se schimbă des şi arareori un jucător rezistă pe gheaţă mai mult de un minut. Însă, Cătălin Geru nu e hocheist ca oricare altul, cel considerat de mulţi chiar cel mai bun din ţară pentru ultimele două decenii reuşind să stabilească un record uimitor. În urmă cu doi ani, la un meci de campionat, la Gheorgheni, a jucat continuu timp de şase minute. „Nici nu mi-am dat seama cât am stat pe gheaţă. Când m-am uitat la tabelă şi am văzut că joc de şase minute, m-am blocat câteva clipe. Aveam în echipă foarte mulţi juniori şi aveau nevoie să joace mult lângă noi, cei cu experienţă, pentru a progresa cât mai repede. De aceea încercam să stau cât mai mult pe gheaţă, dar nu-mi imaginam că se poate chiar aşa", a povestit hocheistul.

„Condiţiile precare îi alungă pe tineri”

Este trist pentru că nu vin din spate hocheişti tineri, de mare valoare, care să-l determine pe el şi pe unii dintre colegii de generaţie să se retragă pentru a le face loc. „Condiţiile precare îi alungă pe cei tineri de la hochei. Noi intrăm pe gheaţă abia la sfârşitul lui octombrie, când alţii o fac din august. Nu se poate face hochei pe uscat! De mai bine de zece ani e situaţia asta şi efectele se văd, mai suntem în echipă doar 10 gălăţeni. Spre exemplu, am încercat anul acesta să antrenez o grupă de copii de clasa I, dar probabil că o să renunţ. Nu e loc pe gheaţă să intru cu ei decât la ora 21.00, nu-i pot chema aşa de târziu. Oricum, faptul că i-am învăţat să patineze este cea mai mare victorie pentru sufletul meu”, a explicat Geru.

A luat Cupa cu Dunărea, în 1988

A fost cu echipa naţională la 14 Campionate Mondiale, unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător şi de trei ori a fost golgeterul turneului. A câştigat 15 titluri de campion naţional cu Steaua şi de 17 ori "Cupa României".

În Cupă, o singură dată a triumfat cu altă echipă în afară de Steaua, dar acel succes îi este cel mai drag sufletului său. Avea 18 ani şi încă nu plecase de la Dunărea Galaţi. „Tocmai ne întorsesem de la Campionatul Mondial de tineret din 1988, luasem locul doi, în grupă cu o echipă în care eram zece jucători de la Dunărea. Turneul a avut loc la Galaţi, toată lumea se aştepta la o finală Steaua - SC Miercurea Ciuc, dar acestea au jucat doar pentru locul trei. Am ajuns în finală cu Dinamo, am bătut cu 6-2, am dat trei goluri şi am fost declarat jucătorul turneului. A fost de vis, una din rarele ocazii când patinoarul nostru a fost arhiplin. Înainte, făcusem egal cu Steaua: 3-3, am dat două goluri, iar pe SC Miercurea Ciuc i-am bătut cu 3-2, unde am dat numai un gol”, rememorează Cătălin Geru cel mai mare succes al hocheiului gălăţean.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Geru, cel mai longeviv hocheist român, se gândeşte la retragere

* După 24 de sezoane consecutive în Liga Naţională, Cătălin Geru este forţat de problemele de sănătate să stea doar în tribună la meciurile coechipierilor de la Dunărea Galaţi

Căpitanul echipei CSM Dunărea Galaţi, Cătălin Geru, are coechipieri care nu au adunat ani de viaţă câţi are el în Liga Naţională. Actualul sezon a fost a 24-lea fără întrerupere care l-a găsit pe gheaţă în prima ligă pe hocheistul gălăţean care a împlinit în urmă cu două săptămâni 43 de ani, dar de data aceasta spune cu lacrimi în ochi că „cel mai probabil a fost ultimul start de sezon”.

Hocheistul care a fost cu echipa naţională la 14 campionate mondiale este nevoit să se gândească la retragere, suferind de hernie de disc. „La început durerile de spate nu au fost insuportabile şi am mai tras de mine, sperând că e doar vreo lombosciatică. Însă, s-au acutizat, se duce durerea în picior, este hernie de disc. În cele din urmă a cedat şi organismul meu la câte căzături pe gheaţă am avut. Nu m-am gândit niciodată că aşa va veni momentul retragerii, de la probleme medicale. Probabil că peste o lună va veni clipa meciului de retragere. Îmi dau lacrimile mereu când mă gândesc la asta, după o viaţă trăită pentru hochei, după 34 de ani pe gheaţă”, ne-a mărturist legendarul hocheist gălăţean. A încercat să facă totul pentru a mai putea juca, mergând chiar şi la un „vraci” din zona Târgu Secuiesc, celebru printre hocheişti. „A pus mulţi băieţi pe picioare, am încercat şi eu. Nu i-am spus de ce se văzuse la RMN, numai cât a pus mâna şi a dat şi el verdictul, spunând şi la ce vertebre e problema. Mi-a redus din dureri cam cu un sfert, dar doar atât. Cred ca voi ajunge la operaţie, dar chiar dacă va fi bine, mi-e greu să cred că după voi mai risca să joc. Viaţa mea e hocheiul dar nici să risc să ajung într-un scaun cu rotile”

Nu poate sta departe de echipă

Ieri, l-am prins la telefon în timp ce se întorcea de la Bucureşti. Fusese la aeroport să-şi aducă coechipierii străini la Galaţi. „Nu pot trăi departe de băieţi. Am fost cu echipa şi la turneul final al Cupei României, vin şi la antrenamente. E cumplit din tribună la meciuri, impulsul de a intra pe gheaţă să-i ajut e permanent”, a spus Cătălin Geru.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Marele hocheist gălăţean Cătălin Geru, sclav în Carrefourţ

Galaţiul îşi bate joc de puţinii sportivi de valoare pe care îi are. Unul din cei mai mari hocheişti pe care i-a dat Galaţiul vreodată a ajuns să aranjeze rafturile în hypermarketul Carrefour, din Shopping City. Este vorba despre Cătălin Geru, care a participat la 14 campionate mondiale cu echipa naţională a României (unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător, iar de trei ori a ieşit golgheterul turneului) şi a cîştigat 15 titluri de campion naţional cu echipa Steaua Bucureşti şi de 17 ori trofeul Cupa României. Un astfel de sportiv, care a strîns un sac de medalii pe munca lui, jucînd de 180 de ori cu tricoul României pe piept, este astăzi un biet manipulant, un sclav într-o multinaţională franţuzească.
Printre rafturi
Am crezut că nu văd bine atunci cînd l-am zărit, vineri,  pe Cătălin Geru în faţa rafturilor din Carrefour Galaţi. Aranja cărţile cu migală la un stand din apropierea celui cu jucării. E adevărat că nici o muncă nu este ruşinoasă (ruşinos este să o arzi aiurea, să fii o putoare ordinară), dar, totuşi, să vezi un mare campion al Galaţiului făcînd pe salahorul într-un magazin?! L-am salutat pe Cătălin Geru şi i-am cerut permisiunea să îi fac o poză şi, evident, să îi public povestea în ziar. “Nu mă deranjează, numai că acum sunt la muncă, nu pot vorbi prea mult. Uite nr. meu de telefon, sună-mă săptămîna viitoare şi o să îţi povestesc cum am ajuns aici (voi reveni cu un alt articol pe această temă - n.a.). Nu mă plîng şi nu îmi este ruşine cu ceea ce fac, căci nu m-am dat niciodată în spate de la muncă. Sînt tată, am două fete de crescut şi trebuie să muncesc”, mi-a spus Cătălin Geru.
Cătălin Geru încă mai joacă hochei, la 45 de ani 

Cătălin Geru este un mare sportiv nu doar pentru că a colecţionat o basculantă de medalii, ci şi pentru că, la 45 de ani ai lui, el încă mai joacă hochei. Şi o face destul de bine, la echipa sa de suflet - Dunărea Galaţi. De pildă, în acest sezon (2013-2014), “bătrînul” Geru este pe primul loc în clasamentul marcatorilor, cu 13 goluri înscrise şi 11 pase decisive, la egalitate cu mult mai tînărul Mircea Constantin, de la Steaua. Cred că suntem cu toţii de acord că ar fi cazul ca dl. Cătălin Geru să beneficieze de puţin respect din partea noastră, a tuturor, dar mai ales a autorităţilor locale. Măcar pentru faptul că la 45 de ani ai lui se bate cot la cot pe gheaţă cu lupii tineri de la Steaua sau Gheorgheni şi iată că înscrie mai multe goluri decît aceştia.

antidotul.ro

[dcp100168]

S-a retras hocheistul roman Catalin Geru

Unul dintre cei mai mari hocheisti romani ai tuturor timpurilor a luat decizia de a se retrage, dupa o cariera care a insumat 37 de ani. Este vorba despre fostul stelist Catalin Geru, care s-a retras la 46 de ani, dupa 37 de ani de hochei. Palmaresul sau este unul urias, el castigand 6 campionate si 17 sau 18 Cupe al Romaniei, avand in vedere ca nici macar el nu mai cunoaste cifra exacta: „6 titluri de campion am si 17 sau 18 cupe ale Romaniei, aici chiar nu stiu„, puncta amuzat Geru pentru Sport.ro.

El si-a inceput cariera la Dunarea Galati, pentru a cunoaste gustul succesului la Steaua Bucuresti. Catalin Geru a obtinut cel dintai titlu cu Dunarea Galati, anul trecut, dupa ce el si colegii sai au castigat (4-1 la general) finala cu fosta lui echipa, Steaua.

sptfm.ro

[dcp100168]

Festivitate emoţionantă pentru Cătălin Geru

Foştii colegi de la Dunărea i-au pregătit hocheistului gălăţean o festivitate de retragere la un meci cu Steaua Bucureşti, cealaltă echipă pentru care a jucat în cariera sa de 29 de sezoane.

Moment emoţionant pentru legenda hocheiului gălăţean, Cătălin Geru. Foştii colegi de la CSM Dunărea Galaţi i-au organizat o festivitate de retragere surpriză chiar înaintea dublei pe care echipa gălăţeană o avea de disputat cu Steaua Bucureşti, celălalt club pentru care Cătălin Geru a evoluat în cariera sa.

Cătălin Geru, fost jucător CSM Dunărea Galaţi: "A fost o mare surpriză, chiar nu m-am aşteptat, când am auzit la începutul comentariului crainicului, chiar mă gândeam pe cine omagiază pentru că e primul meci la care vin al echipei sezonul ăsta şi chiar a fost o surpriză imensă şi frumoasă".

Cătălin Geru este cel mai titrat hocheist român. De-a lungul carierei sale a câştigat 16 titluri de campion, 17 cupe ale României şi are 150 de selecţii la echipa naţională, cu care a participat la 14 campionate mondiale. Cel mai important titlu a fost, însă, câştigat în primăvara acestui an.

Cătălin Geru, fost jucător CSM Dunărea Galaţi: "Primul titlu de campion a fost cu Steaua, eram tânăr, aveam 18 ani, abia venisem la echipă... A fost frumos. Toate titlurile au istoria lor. Ultimul, e normal, e cel mai frumos pentru că a fost şi cel de la sfârşitul carierei".

Premierea lui Cătălin Geru a purtat, însă, noroc echipei Steaua, care a luat un punct în meciul de vineri şi a câştigat a doua zi cu 8-1 în faţa Dunării Galaţi.

digi24.ro

[dcp100168]

Geru face echipă de hochei la Brăila

• Hocheistul gălăţean va înfiinţa o secţie de hochei la Brăila. Cătălin Geru spune, cu regret, că nu a fost dorit la Galaţi.

Legenda hocheiului gălăţean Cătălin Geru primeşte aprecieri din partea altor cluburi din Galaţi. Clubul Phoenix l-a premiat pe Cătălin Geru pentru întreaga sa activitate sportivă. Hocheistul gălăţean a fost ovaţionat de spectatorii prezenţi la Sala Sporturilor, după ce, în urmă cu o săptămână foştii colegi de la Dunărea Galaţi îi pregătiseră o festivitate asemănătoare. Din păcate, Cătălin Geru a fost nevoit să plece la Brăila pentru a-şi continua activitatea ca antrenor.

Cătălin Geru, fost hocheist: "Am bătut palma între ghilimele să înfiinţez o secţie de hochei la Brăila pentru că, din păcate, la Galaţi nu am fost dorit. Şi nu mi-e ruşine s-o spun. Am zis să îmi încerc în altă parte şansa, iar la Brăila există un patinoar mare şi mai e un patinoar la Mall, care, după părerea mea, pentru copii, este o mină de aur".

Cătălin Geru este cel mai titrat hocheist român. De-a lungul carierei sale a câştigat 16 titluri de campion, 17 cupe ale României şi are 150 de selecţii la echipa naţională, cu care a participat la 14 campionate mondiale. Ultimul său titlu a fost câştigat în primăvara anului trecut, cu Dunărea Galaţi.

digi24.ro

[dcp100168]

Povestea fabuloasă de viaţă a lui Cătălin Geru

• „După 29 de ani de hochei, am vrut să fac şi altceva. M-am angajat la Carrefour“

Numele lui Cătălin Geru (46 de ani) este sinonim cu performanţa în hochei, având la activ, în cei 29 de ani de carieră, peste 150 de selecţii la echipa naţională, 15 titluri de campion cu Steaua şi unul cu Dunărea Galaţi şi 900 de puncte marcate în campionat.

Cătălin Geru, cel mai titrat hocheist din istoria României, a dat de nenumărate ori nota valorii sale deopotrivă ca sportiv şi ca om. La încheierea unei cariere de 29 de ani, am vorbit cu Cătălin Geru despre perioada comunistă, când hocheiştii aveau condiţii demne de NHL, cel mai puternic şi cunoscut campionat de hochei din lume, despre momentul despărţirii de Dunărea Galaţi, clubul unde a luat pentru prima dată contact cu pucul şi crosa, despre perioadele de glorie, dar şi despre momentele mai puţin fericite din viaţa sa.

Nu a regretat niciodată că a jucat hochei, iar dacă astăzi ar avea şansa să o ia de la capăt, ar face-o fără regrete. Chiar dacă nu întotdeauna s-a simţit apreciat la Galaţi, unde s-a întors de fiecare dată pentru a ajuta clubul Dunărea să se bată cu greii din campionat, Steaua şi Miercurea Ciuc, pentru un loc pe podium.

Cătălin Geru a jucat hochei până la 45 de ani, un record în sine. Nemulţumit de modul în care a fost gestionată retragerea sa de către clubul la care a început să joace hochei, s-a autoexilat la Brăila, unde şi-a început cariera de antrenor şi a pornit un proiect ambiţios pentru copiii care vor să înveţe să folosească crosa şi pucul, fără riscul de accidentări.

- Care este prima ta amintire din copilărie legată de hochei?

- A venit primul meu antrenor la şcoală, Radu Şerban, şi a întrebat cine vrea să meargă la hochei. Eu cred ca am avut emoţii, eram timid. Nu am spus nimic. M-a întrebat dacă vreau să fac hochei, eu am zâmbit şi i-am spus că vin cu părinţii. Am pus patinele în picioare pentru prima dată la patinoarul din Galaţi. Aveam 7 ani, mă duceau mama şi tata la patinoar. Nu am să uit niciodată acele momente.

- Ai avut un mentor în acest sport?

- Antrenorul Stelian Rusu şi-a pus amprenta pe mine şi ca jucător, şi ca om. El a fost responsabil, de fapt, pentru toată generaţia mea. Într-un singur an nu am ieşit campion la copii cât a fost el antrenor, ca să vă faceţi o idee despre valoarea lui. Era un antrenor sever când venea vorba de hochei, dar şi în societate. Nu cerea ceva ieşit din comun, dar a făcut educaţie cu noi. El avea o vorbă: „dacă nu eşti valoros, măcar frumos să fii“. Ţinea mult la aspectul ăsta: să nu ne facem de ruşine. Când ieşeam undeva, trebuia să fim impecabili, nu se putea altfel. Din generaţia mea a format 10-12 jucători şi toţi am făcut lucruri importante în echipele de club unde am jucat şi la naţională.

- Hocheiul este un sport destul de dur. De ce ai ales să mergi pe acest drum?

- Echipamentul îţi oferă o protecţie aproape totală şi nu mi-am făcut niciodată probleme legat de asta. În plus, m-a ferit Dumnezeu de accidentări grave, dar au fost cazuri când am fost lovit intenţionat. Să vă povestesc. Într-un meci dădusem două goluri şi un jucător de la echipa adversă m-a lovit serios fiindcă a vrut să mă scoată din competiţie. Mi-am oprit sângerarea şi am continuat. Nu aş fi renunţat niciodată pentru aşa ceva. Cei mai tineri sunt mai mămoşi, dacă îi loveşti puţin, nu mai joacă. Oricum, sunt generaţii total diferite. Copiii mei mă întreabă dacă mă jucam pe Playstation, dar pe vremea mea, noi jucam „Câte ouă are baba“ şi „Castelul 1,2,3“.

- Cum ai împăcat şcoala cu hocheiul?

- Eu la şcoală am fost destul de bun, deşi poate mulţi nu ar crede. Până în clasa a opta, am luat premiu sau menţiune. Diriginta chiar îi spunea mamei să nu mă mai lase la hochei, pentru că eram bun la învăţătură şi se gândea că aş putea face şi altceva în viaţă. Nu-mi pare rău. Dacă m-aş mai naşte o dată, tot hochei aş alege să fac. Când se dădea Bacalaureatul, eu eram în Japonia, la campionatul mondial. Cu toate astea, la proba de limba română am luat printre cele mai mari note din clasa mea, deşi eu voiam doar o notă de trecere. Nu că nu aş fi ştiut, dar nu aveam timp să învăţ. Aveam la un moment dat şi 400 de absenţe. Unii profesori mă înţelegeau, le mai duceam o pungă de cafea şi aşa se rezolva treaba. Culmea, la sport am avut media 7. Profesorul mi-a spus să vin să dau nişte norme de control. I-am spus că nu mai vin, aşa că mi-a pus un 10 şi un 4, iar media a fost 7.

- Veneau fetele să te vadă la meciuri?

- Veneau colegele de la şcoală. Când ai rezultate, şi lumea te vede altfel. Atunci oricum venea mai multă lume la competiţii decât acum. Eu am avut o prietenă şi nu mă mai uitam după altele. Aşa eram eu atunci. Poate alţii ar spune că am greşit, dar eu cred că asta este o gândire sănătoasă.

- Care e cea mai plăcută amintire din perioada adolescenţei legată de hochei?

- Când am câştigat Cupa României la Galaţi a fost un moment deosebit. A fost competiţia care mi-a deschis drumul către Steaua. Am fost declarat cel mai bun jucător al turneului. I-am bătut în finală pe cei de la Dinamo şi eu am dat trei goluri la 18 ani. Cei din generaţia mea erau foarte dornici de afirmare. Vorbesc în special de cei care am fost în Japonia. Păi atunci nu se punea problema să nu fie gheaţă la patinoar, chiar dacă era luna aprilie. Şi ăsta este un singur exemplu despre ce condiţii aveam în perioada comunistă. Acum este interes scăzut faţă de acest sport şi e mare păcat. Nu s-a mai investit aproape deloc în patinoare.

- Să rămânem, deocamdată, în zona copilăriei şi adolescenţei. Ai câştigat numeroase trofee când erai junior...

- Câştigasem la pas cu toate celelalte echipe. Îi băteam pe toţi la diferenţe de cinci-şase goluri. De cele mai multe ori câştigam la pas, lejer. Vorbim de campionate ale României, nu de o competiţie în curtea şcolii. Noi, de când eram copii, aveam ambiţia să dăm cât mai mult, să fim cât mai buni. Era acel spirit de competiţie, care te impulsionează să faci tot ce ţine de tine pentru a fi cel mai bun.

- De ce antrenor te-ai legat sufleteşte cel mai mult?

- Cum am mai spus, Stelian Rusu a fost cel mai apropiat de noi la juniori. La seniori, pot să spun că Ion Ioniţă a fost cel mai apropiat sufleteşte şi pentru echipă, şi pentru noi. Punea băieţii pe primul plan. Când aveam nevoie de ceva, făcea pe naiba în patru şi rezolva. Şi el a fost jucător şi înţelegea bine prin ce treceam. Este foarte important să fi fost în pielea celui pe care îl antrenezi, pentru că doar aşa poţi ajuta cel mai mult.

- Ai participat în acea perioadă şi la un campionat european, şi la unul mondial. Succesul nu a fost copleşitor pentru tine?

- Am fost întotdeauna o persoană echilibrată şi pe teren, dar şi în viaţă. În 1987, am câştigat grupa B la Campionatul European. Am bătut echipe cu tradiţie în hochei, cum ar fi Danemarca, Elveţia. Acum nu te mai poţi atinge de ele, îţi scot hocheiul din cap. Păi ce bază de selecţie a jucătorilor au ei şi ce bază avem noi? Atunci ni se creau toate condiţiile. Asta nu se înţelege acum. Nu sunt vreun nostalgic după perioada comunistă, dar uitaţi-vă ce performanţe a avut Steaua în acea perioadă la fotbal. Pentru că pe teren nu intra Valentin Ceauşescu, ci intrau jucătorii. Aşa a fost şi la hochei.

- Junior fiind, ai ajutat România să obţină un loc în prima divizie la Campionatul European. A fost greu?

- Într-un an am ieşit campion cu Steaua, şi am petrecut două zile. Am băut cu cei de la Miercurea Ciuc şi dimineaţa am plecat în cantonament cu naţionala. Nu a zis nimeni nimic. Rivalitatea cu cei de la Miercurea Ciuc era doar pe gheaţă. Pe gheaţă eram adversari, dar în afara ei, ne înţelegeam excelent. Ăsta este un alt aspect pe care mulţi nu îl înţeleg. Poţi să dai totul pe gheaţă, iar apoi să stai de vorbă cu adversarul. Dacă eşti integru, nu trebuie să-ţi faci probleme că lumea ar putea interpreta altfel.

- Ai fost unul dintrei cei mai precoce hocheişti din istoria României. Care a fost meciul care te-a marcat în perioada junioratului?

- A fost un meci în 1986, la Campionatul European de juniori în Germania. Aveam 16 ani şi am jucat cu Finlanda şi cu Suedia şi ne-au bătut cu 22-1, respectiv cu 18-1, iar pentru noi a fost un şoc mare. Nu ne-a venit să credem. Diferenţa de valoare era uriaşă. Aveau o bază de selecţie mult mai mare decât noi. Pe de altă parte, în 1987, la turneul prieteniei, a venit naţionala Rusiei, cu jucătorii de 16 ani, iar noi am jucat cu jucătorii de 18 ani, şi am făcut 1-1. A fost un rezultat extraordinar pentru noi, pentru moral, pentru că ruşii aveau o valoare foarte mare, chiar şi la acea categorie de vârstă.

- La 18 ani, cu tine pe teren, Dunărea Galaţi învingea Dinamo, iar tu marcai trei puncte. Putem spune că acela a fost începutul carierei tale ca hocheist la seniori?

- Pot spune că a fost competiţia care mi-a schimbat cariera ca hocheist. Datorită acelei competiţii am plecat la Steaua. Mi s-a făcut o ofertă şi am plecat pur şi simplu. Nu regret alegerea făcută, am avut nişte condiţii excepţionale. Nu am luat salariul şase luni şi jumătate, trăiam din premieri, iar salariul era bacşiş.

- La Steaua ai plecat imediat. De ce ai ales să faci acest pas?

- Steaua era o echipă de tradiţie, Dunărea era o echipă de locul trei, patru. Am plecat trei-patru jucători la Steaua, trei-patru la Dinamo şi aşa s-a dus echipa de la Dunărea Galaţi.

- Câte campionate ai câştigat ca jucător de hochei şi cu ce echipe?

- Cu Steaua am câştigat 15 titluri de campion şi unul cu Dunărea Galaţi.

- Dar cupe ale României? Am câştigat 16 cupe ale României cu Steaua şi una cu Dunărea Galaţi.

- Ca jucător, erai nervos pe teren? Îţi înjurai adversarii sau te băteai cu ei?

- În toată cariera mea de jucător nu m-am bătut niciodată. Într-un sezon hocheistic nu ştiu dacă aveam patru-cinci eliminări, iar alţi jucători au patru-cinci eliminări într-un meci. Asta ca să faci o comparaţie. Mă enervam că nu reuşeam să fac ce voiam pe teren, dar nu îi loveam. Alţii mă mai provocau, dar eu nu le dădeam importanţă, îmi vedeam de jocul meu.

- Ai avut accidentări severe?

- La un moment dat, nu mai puteam nici să merg pe stradă din cauza herniei de disc, darămite să mai joc. Am jucat o perioadă cu o centură, ca o chestie suplimentară de protecţie, pe lângă echipament.

- Jucând la Steaua, ai fost încadrat în armată. Te şicanau superiorii pentru că erai plecat mai mereu în cantonamente?

- Nu am avut probleme la Bucureşti, pentru că toţi sportivii de la Steaua erau încadraţi şi în armată. Când am revenit la Dunărea Galaţi, a fost un episod amuzant. Comandantul unităţii militare unde eram încadrat mi-a spus că nu vrea să audă de hochei în timpul serviciului, dar după ce a venit la patinoar la un meci de-al meu, a lăsat-o mai moale. Mi-a spus că pot să joc hochei fără probleme.

- Trăgeaţi nişte chefuri de pomină pe oriunde vă duceaţi. Povesteşte-mi despre ele.

- Când ieşeam campioni cu Steaua, le aduceam pe Andreea Bănică, Ana Lesko. Am fost invitaţi la „Duminica în familie“, la Mihaela Rădulescu. Făceam meciuri demonstrative cu Dan Negru, Ovidiu Concea, Simona Gherghe, Liviu Vârciu, Simona Pătruleasa, Roxana Ionescu. O făceam pentru spectacol, pentru oameni. Închiriam un club în Bucureşti şi ne distram toată noaptea. Nu mai aveam niciun meci, ne puteam face de cap. Nu puteai totuşi să te faci de băcănie, dar mai era câte un coleg care mai sărea calul. Ca să rezişti la băutură, trebuie să ai ceva „activitate“ zilnică.

- Petrecerile nu vă afectau prestaţia din teren?

- În timpul sezonului, nu ne băgam la aşa ceva. Mergeam la o bere, dar eram profesionişti, pentru că dacă ne-am fi făcut de cap tot timpul, nu am fi avut rezultatele pe care le-am avut cu echipa. Dacă era ceva de sărbătorit, nu mă dădeam în lături, dar făceam totul cu măsură, pentru că aşa sunt eu. Nu pierdeam nopţile aiurea.

- Cum s-a împăcat viaţa personală cu cea de hocheist?

- Au fost şi sacrificii, au fost şi lucruri bune şi altele mai puţin bune. Eu nu am să regret niciodată că am stat 20 de ani la Steaua. Acum iau pensie de la armată, e un venit pe care îl primesc lunar, dar patru luni stăteam acasă. Făceam antrenamente singur, ca să îmi menţin forma. Era convenabil să stau la Galaţi, să mă antrenez şi să iau bani.

- Ai fost căsătorit de mai multe ori. Cât a contat cariera de hocheist în aceste momente din viaţa ta?

- Poate şi cariera de sportiv a contat la acest aspect, dar sunt oameni care pleacă pe apă 10-11 luni şi îşi păstrează relaţiile. Nu consider că o relaţie s-a terminat doar pentru că eşti sportiv. Eu am făcut tot ce a ţinut de mine pentru a păstra relaţiile. Sunt oameni care şi-au pus capăt zilelor, nu e cazul meu, pentru că nu sunt genul care să gândească la extreme. Acum am o relaţie, dar vreau să spun ceva. O hârtie dovedeşte că doi oameni sunt căsătoriţi şi cam atât. Ceea ce contează este legătura sufletească.

- Ai doi copii. Doreşte vreunul dintre ei să îţi calce pe urme?

- Am un băiat de 9 ani, Gabriel, şi o fată de 20 de ani, Simona. Băiatul vrea să facă hochei, dar mamei lui îi e teamă că o să răcească, o să se îmbolnăvească. A fost cam mămoasă cu el, dovadă că acum băiatul chiar răceşte cam des. L-am dus pe gheaţă, îi place, dar să vedem ce urmează. Dacă mă ocup de el, poate să iasă un hocheist valoros. O să vedem. Bătăios este. Mama lui nu are încotro, trebuie să îl lase. Şi fiica mea are sămânţă de sportiv în ea, a obţinut locul 2 la un concurs de dans sportiv.

- Spre sfârşitul carierei tale au venit momente mai dificile. Ai ajuns chiar să lucrezi într-un supermarket. Cum s-a întâmplat asta?

- Nu voiam să mai stau acasă. Aşa că m-am dus să lucrez la Carrefour. Nu a fost vorba că nu aveam ce pune pe masă, aşa cum greşit s-a tot vorbit, ci a fost o ambiţie a mea, de a face şi altceva, după 29 de ani de hochei. Eu aş fi vrut să fiu antrenor, dar dacă nu s-a putut, asta e.

- Ştiu că lumea te recunoştea şi se oprea să te salute. Nu a fost umilitor pentru tine?

- Nu a fost cazul. Nu a fost nicio problemă, m-am pozat cu oamenii, mulţi cereau şi un autograf. Nu a fost nimic umilitor. Munceam, nu dădeam în cap. Când a auzit directorul de la Carrefour că lucrez acolo, a venit să vorbească cu mine. Mi-a spus că pot să îmi iau liber pentru a juca hochei în weekend. A fost un gest frumos, pentru că putea la fel de bine să nu facă asta şi nu aş fi mai fi putut intra pe gheaţă. Am plecat de la magazin pentru că s-au făcut investiţii la Dunărea şi s-a putut pleca atunci în cantonament o lună.

- Ai jucat neîntrerupt la Steaua timp de 15 ani, iar apoi ai revenit la Dunărea Galaţi, pentru a pleca din nou la clubul din Bucureşti. Ce s-a întâmplat?

- Am încercat să facem ceva la Galaţi şi, din păcate, nu s-a putut. Primul meu antrenor, Stelian Rusu, mi-a propus să ridicăm hocheiul gălăţean şi am fost de acord. Nu s-au găsit însă bani pentru a mai aduce şi alţi jucători de valoare, pentru că doar aşa te puteai bate cu Steaua şi Miercurea Ciuc. În 2000, aveam 30 de ani, iar cei de la Steaua mi-au propus să mă întorc, iar pentru că nu puteam să ajut Dunărea Galaţi în condiţiile de atunci, am plecat din nou şi am mai luat încă cinci titluri de campion.

- De ce club te simţi mai apropiat sufleteşte?

- Dacă e să judec prin prisma performanţelor, la Steaua am cunoscut recunoaşterea ca jucător. De multe ori ai vrea ca acasă să fii recunoscut ca un jucător valoros. Nu pot spune că nu sunt cu sufletul şi alături de Dunărea Galaţi. Mai ieşeam noi, veteranii, de pe gheaţă, ca să îi lăsăm şi pe cei tineri să joace. La Dunărea Galaţi noi nu aveam nici măcar 17 jucători să intre pe gheaţă, iar băieţii se plângeau că nu erau plătiţi. Asta ca să vorbim iar despre ce condiţii se ofereau.

- De multe ori ai jucat accidentat. Ai făcut-o pentru că nu puteai sta departe de hochei sau pentru a ajuta echipa?

- Întotdeauna pentru a ajuta echipa. Simţeam că mergea, pentru că nu intram să fac figuraţie pe gheaţă. Aşa e cel mai corect. Eram câţiva băieţi care au ridicat echipa şi de la noi se aştepta să ieşim în faţă.

- Ai devenit golgheter în Liga Naţională de Hochei la 42 de ani, în 2011. Te-ai gândit vreodată că vei ajunge unul dintre cei mai longevivi hocheişti din Liga Naţională?

- La 30 de ani poate nu m-am gândit, la 38 de ani, m-am întors acasă şi nu îmi doream să mă retrag, voiam să mai joc. Un coleg care a jucat în Austria mi-a spus la 39 de ani că prin valoarea mea, pot ridica hocheiul de la Galaţi. A adus jucători din Slovacia, iar anul următor am ieşit pe locul trei, bătând Steaua în finala mică. Jucătorii slovaci erau valoroşi. În 2012, am bătut Miercurea Ciuc după 22 de ani. Oricum, acolo au de unde să facă selecţie. Toţi cei care se nasc la Miercurea Ciuc numai hochei au în cap.

- De câte ori ai îmbrăcat tricoul naţionalei?

- Am fost la 14 campionate mondiale şi cred că am peste 150 de selecţii la naţională. Noi eram la graniţa dintre grupele valorice la nivel mondial. România promova sau retrograda într-o grupă valorică. Aveam acea dorinţă interioară de a ne autodepăşi când jucam pentru naţională. Era sentimentul acela special, pe care îl ai în inimă când joci pentru ţara ta, pentru că nu jucam pentru bani.

- De ce crezi că duce lipsă în prezent hocheiul românesc?

- De baze sportive, de patinoare. Dacă aveam 20 de patinoare în ţară, aveam 20 de baze de selecţie. În realitate, noi avem cinci în toată ţara: Gheorghieni, o comună care are patinoar acoperit, Cârţa, şi care este o poveste în sine, Miercurea Ciuc, Bucureşti, Galaţi, Braşov. Sunt oameni care spun că la Cârţa se va face un centru mare pentru copii care vor să facă hochei. Este cumva şi trist pentru că într-o comună se găsesc oameni interesaţi şi bani pentru hochei, iar în oraşe mari din România, acest sport este aproape uitat.

- Poate continua actuala generaţie de hocheişti la nivelul la care voi, cei din vechea gardă, aţi adus hocheiul şi l-aţi menţinut atâţia ani?

- Nu ai cum să te menţii la un nivel mare fără investiţii. Se organizează seminarii, la care aduc antrenori canadieni, pentru a ne învăţa să realizăm ce fac ei în campionatul din Canada. Faci, dar dacă nu ai cu cine să pui în aplicare ce înveţi... Noi nu avem patinoare, nu avem baze sportive. Ungurii au construit 16 patinoare după Revoluţie şi au jucat în grupa A la Campionatul Mondial. Asta e diferenţa. Acum 25 de ani, noi îi băteam la pas pe unguri.

- Cunoşti toate patinoarele din ţară. Se poate menţine şi chiar îmbunătăţi infrastructura pentru a atrage copii talentaţi către acest sport?

- Poţi să faci o investiţie mai mică, dar să găseşti oamenii potriviţi. Poţi aduce câţiva jucători mai valoroşi şi în jurul lor să clădeşti o echipă. Logic ar fi ca statul să se implice, dar uită-te ce se întâmplă. Campionatul naţional de patinaj viteză al României se desfăşoară în Germania pentru că nu avem pistă de viteză omologată. E de admirat că au continuat, deşi nu au baza materială. Cam aşa stau lucrurile.

- Ai jucat hochei până la 45 de ani. Te-ai retras pentru că nu mai puteai sau pentru că nu te mai voiau cei de la echipă?

- Am considerat că nu mai are rost. A fost lipsă de respect. În vara lui 2015 s-a reunit echipa, eu mă pregăteam singur, pentru că aveam 45 de ani. Nu te mai poţi antrena alături de cei tineri, dar nu a fost asta o problemă pentru mine. Am simţit că oamenii ăştia nu dau doi bani pe mine, mă refer la conducerea clubului. M-au sunat şi mi-au spus că nu îmi pot da indemnizaţia, pentru că eram plecat din ţară. Am hotărât să nu mă mai duc la echipă până când nu vine preşedintele de la Dunărea Galaţi, Mihai Brandabur, să discute cu noi. Atunci am luat şi decizia de a mă retrage de la echipă. Îmi amintesc ce i s-a întâmplat unui alt coleg, care s-a retras. La meciul de retragere, i s-a dat un plic cu bani şi i s-a spus că este un gest de apreciere din partea clubului. Ulterior, colegul a aflat că i s-au reţinut banii din indemnizaţia de joc. Cum poţi să faci aşa ceva?

- Nu ţi s-a organizat un meci de retragere la Dunărea Galaţi şi ştiu că eşti supărat din acest motiv.

- A fost chiar un episod incredibil legat de asta. Mi s-a spus că mi s-a organizat un meci de retragere, deşi nu s-a întâmplat asta. Chiar stai să te gândeşti: Domle, mi-am ratat propriul meci de retragere? Mi-au organizat colegii de la echipă până la urmă un meci de retragere. În ianuarie 2016 s-a întâmplat asta, nu am ştiut absolut nimic. Jos pălăria pentru ce au făcut. Mi-au făcut o plachetă omagială, un tricou de joc cu semnăturile lor. Eram în tribună şi se spunea că este o festivitate de omagiere, iar eu nu ştiam că era vorba de mine. A fost chiar emoţionant.

- Ţi s-a oferit un post de antrenor la Dunărea Galaţi, iar apoi ai rămas fără el. Cum s-a ajuns aici?

- M-a sunat directorul clubului şi mi-a spus că era un post de antrenor la echipă şi că eu aş fi cel mai potrivit. Asta era în 2014, înainte de a mă retrage din hochei, iar eu am acceptat. La câteva zile, am auzit că se făcuseră cărţile pentru altcineva. Adusese pe altcineva şi el mi-a spus că s-a amânat examenul pentru postul de antrenor pe vară, deşi eu ştiam că examenul era în ianuarie. Mi-am văzut de ale mele. Am fost prea scârbit.

- Dorinţa ta este să rămâi în hochei ca antrenor?

- Fără discuţie! La Brăila vreau să fac un nou centru de hochei pentru copii între 5 şi 7 ani, cu sprijin de la autorităţile locale. Eu zic că va avea priză la public şi numele meu va conta aici. Când vor vedea numele Geru, eu spun că părinţii vor fi stimulaţi să îşi dea copiii la hochei. Am vorbit cu autorităţile locale, hocheiul e un sport totuşi costisitor. Am avut acţiuni de promovare, am împărţit 500 de flyere, am mers prin şcoli.

- Performanţele tale în hochei sunt comparabile cu cele ale lui Hagi la fotbal. Cu toate acestea, tu nu ai banii şi nici notorietatea regelui. Te-a deranjat vreodată faptul că eşti mai puţin cunoscut decât fotbalişti cu performanţe mai puţin notabile decât a ta?

- Nu am avut niciodată vreo problemă legată de bani sau notoritate. Nu m-am gândit niciodată din perspectiva asta, pentru că eu am jucat hochei din pasiune. Eu zic că dacă eram în altă ţară, poate lucrurile ar fi stat altfel. Dacă era să joc pentru bani, mă lăsam de demult.

- Ţi s-a oferit vreodată posibilitatea să joci în afară?

- Nu am primit oferte, nu pot spune altceva, acesta este adevărul. Hocheiul din România este la un nivel scăzut, trebuie să recunoaştem. Doru Tureanu, idolul meu în hochei, a avut oferte să joace în NHL în 1980. Nu pot spune de ce nu a plecat, probabil s-a gândit la familie, la faptul că ar fi putut avea probleme cu Securitatea.

CV - 150 de selecţii în echipa naţională

Numele: Cătălin Geru

Data şi locul naşterii: 17 decembrie 1969, Galaţi

Starea civilă: necăsătorit. Are doi copii.

Studiile şi cariera: A studiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, între 2005 şi 2008.

A avut 150 de selecţii în echipa naţională. A marcat 900 de puncte în campionate naţionale şi în Cupa României. A fost golgheter la două campionate mondiale în grupe valorice inferioare: în 2006 şi în 2008. A marcat 21 de puncte la Campionatul Mondial din 2006 din Sofia, Bulgaria, şi 20 de puncte în 2008, la campionatul mondial de la Miercurea Ciuc, unde a ieşit şi cel mai bun golgheter şi cel mai bun atacant. În ediţia 2011-2012, a marcat 80 de puncte în campionat.

Locuieşte în Galaţi

16 titluri de campion naţional are în palmares Cătălin Geru. Este cel mai titrat sportiv român în sporturile de echipă.

adevarul.ro

[dcp100168]

Cătălin Geru, hocheistul căruia nu i-au plăcut bătăile pe gheaţă

Cătălin Geru, cel mai titrat hocheist român, a acordat un interviu în exclusivitate site-ului DC Sport. După 150 de selecţii la echipa naţională, 15 titluri de campion cu Steaua Bucureşti, unul cu Dunărea Galaţi, 900 de puncte marcate şi 29 de ani de carieră, Cătălin Geru şi-a rezumat, în propriile cuvinte, viaţa de sportiv. 

"A fost o carieră frumoasă, la care nu aş fi visat vreodată. Şi nu am visat niciodată că va fi o carieră la acest nivel. M-am apucat de hochei pentru că stăteam lângă patinoar. Asta a contat foarte mult. Dar la 4-5 ani eram deja prezent la toate competiţiile sportive din oraş. Tata era un mare iubitor de sport", a declarat Cătălin Geru pentru DC Sport.  

Omul care a contribuit decisiv în cariera lui Cătălin Geru a fost "domnul Rusu Stelian. El a avut o contribuţie decisivă la formarea ca jucător. M-a învăţat că disciplina e pe primul loc". 

Şcoală vs sport. Se pot împăca cele două? 

"Evident că se poate, dar e foarte greu să fii foarte bun în ambele domenii. Eu am realizat că voi face carieră în sport în timpul liceului. Unii profesori mă susţineau, alţii nu. Colegii, în schimb, erau foarte încântaţi, ei veneau aproape tot timpul să mă susţină la meciuri. 

Mie nu mi s-a urcat niciodată succesul la cap. Am fost un om normal, am muncit mult pentru a ajunge la performanţele pe care le-am avut", a mai declarat Geru. 
Neplătit timp de şase luni dintr-un motiv cel puţin amuzant

Cele mai mari performanţe le-a avut la Steaua Bucureşti, unde a luat şi primul salariu ca profesionist. "Primul salariu l am luat la Steaua București la 18 ani și 10 luni, dar aici e o poveste interesantă,. Când m-au angajat la Steaua, în octombrie 1988, abia venisem în București. Salariul era de 2300-2500 lei și timp de 6 luni și jumătate nu am luat salariul pentru că nu știam unde se află unitatea militara la care eram angajat! În schimb luam premieri între 3000 și 4000 de lei lunar, bani suficienți pentru a nu-mi face probleme când voi merge și după salariu!", a mai spus fostul hocheist. 

Bătăile în hochei sunt parte integrantă din sport, însă Cătălin Geru spune că el a fost, din punctul ăsta de vedere, un jucător atipic. "E adevărat, nu am fost niciodată adeptul bătăilor pe gheață, mie îmi plăcea să i bat la hochei, nu la pumni! Aveam jucători care mă șicanau, loveau, dar eu îmi vedeam în continuare de joc!", ne-a mai spus acesta. 

În 1988, CSM Dunărea Galaţi a câştigat Cupa României, iar Cătălin Geru a fost omul partidei. "Cel mai frumos meci cu siguranță a fost cel din finala Cupei României în anul 1988 când am învins echipa Dinamo unde juca idolul meu,Doru Tureanu!Am câștigat cu scorul de 6-3  meci în care am înscris de 3 ori! Atunci am câștigat Cupa și a fost primul trofeu din cariera mea la seniori! După acea finală am plecat la Steaua!", a completat hocheistul. 

După retragere, a lucrat în supermarket 

"Puteam să mai joc, dar am zis că e de ajuns. Câştigasem tot ce se putea pe plan naţional, ba chiar mai mult decât m-am gândit vreodată. M-am angajat pentru că eram un om activ. În acea perioadă nu aveam echipă la Galaţi, aşa că am zis să încerc şi altceva în afară de sport", ne-a mai declarat Geru.

În final, l-am întrebat pe Cătălin Geru dacă sunt meciuri pe care vrea să le uite, dar şi care este principalul lucru de care are nevoie hocheiul românesc azi. "Da, aş vrea să uit meciurile decisive de la Campionatul Mondial pe care le-am pierdut, care au dus la retrogradarea noastră", a declarat fostul sportiv. Legat de nevoile hocheiului, Geru a spus un singur cuvânt: "patinoare". "Avem nevoie de cât mai multe, pentru că altfel nu ne putem ridica la nivelul marilor forţe ale acestui sport". 

De la profesionist la antrenor de juniori

Acum, Cătălin Geru antrenează la nivel de juniori, la CSM Dunărea Galaţi U15 şi la CSM Galaţi U17. Întrebat cum este, acesta ne-a spus că "e mult mai greu, deoarece acum fără finanțare e greu sa reziști în lumea sportului la un nivel înalt, mai ales ca hocheiul e un sport extrem de costisitor! Părinții sunt principalii sponsori ai copiilor în zilele noastre!". 

dcnews.ro