Jump to content

Ambulanţe noi pentru judeţul Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Noile ambulanţele duc "Urgenţele" la faliment

Cele 16 ambulanţe trimise în 2008 Serviciului de Ambulanţă Galaţi de Ministerul Sănătăţii au adus acest tip de serviciu medical în faliment. „Până cel târziu pe 1 mai, avem nevoie de suplimentarea bugetului pentru a ne putea continua activitatea. Noi funcţionăm acum pe bugetul stabilit în 2007, în care nu erau prevăzute noile ambulanţe. Doar taxele pentru înmatricularea acestor maşini ajung la 50.000 lei“, ne-a declarat Mihai Polinschi, şeful Serviciului Ambulanţă Galaţi. Parcul auto al Ambulanţei gălăţene a fost îmbogăţit anul acesta cu 10 maşini de intervenţ ie Fiat Ducato, două Forduri, două Volkswagenuri şi două Mercedesuri. „Mai avem nevoie de 500.000 lei pentru a ne completa cheltuileile pe 2008. Bugetul iniţial, prevăzut pentru acest an, era de doar 700.000 lei“, ne-a mai explicat Mihai Polinschi. Pe lângă întreţinerea şi combustibilul necesar acestor autovehicule, noua majorare este necesară şi pentru asigurarea creşterilor salariale din sistem. „Avem de acoperit majorări salariale de aproximativ 17% în luna aprilie, asta la un personal de 246 de oameni“, a declarat Mihai Polinschi. Salariul mediu al unui angajat la Serviciul de Ambulanţă este undeva la 1.000 lei.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... Urgentele/

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

24 de ambulanţe noi

Ministrul Sănătăţii a dispus donarea a 24 de ambulanţe noi Galaţiului şi a promis încă 9 în viitorul apropiat. "Avem, în prezent, 54 de ambulanţe, cu tot cu cele 24 noi. Urmează să mai primim încă nouă în cel mai scurt timp. Sunt necesare, ţinând cont că preluăm aproape toate solicitările de la 112, care însumează 4.500-5.000 pe lună", a declarat Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. O ambulanţă costă, în funcţie de dotare, între 60.000 şi 105.000 euro.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 years later...

Patru ambulanţe noi, în valoare de 320.000 de euro, au ajuns în dotarea SAJ Galaţi

Mai multe șanse la viață pentru locuitorii Galațiului. Patru ambulanțe moderne au intrat, de curând, în dotarea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați. Parcul auto s-a înnoit cu trei salvări marca Citroen, de tip B1, B2 şi C, precum și una marca Volkswagen. Conform dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galați, echipamentele celor patru ambulanțe sunt conform standardelor europene și au fost achiziţionate de Ministerul Sănătății. Prețul unei astfel de mașini ajunge la 80.000 de euro.

Noile echipamente vor înlocui unele autospeciale cu norma de exploatare depăşită de mai bine de 10 de ani, vor îmbunătăţi considerabil timpii de răspuns şi de intervenţie în situaţii de urgenţă, precum şi condiţiile privind securitatea personalului. „Aveam mare nevoie de aceste mașini. Înlocuim unele ambulanțe vechi, vai de capul lor, care au peste 300.000 de kilometri şi deja au rugină sau au alte probleme”, ne-a declarat Mihai Polinschi.

Ambulanțele de tip B si C sunt utilizate pentru intervențiile de urgență, cu instrumente și echipaje specializate în medicina de urgență și prim ajutor. Astfel, cele trei ambulanțe de tip B care au ajuns la Galați vor fi destinate intervenției de urgență și transportului medical asistat al pacienților. În dotarea lor există defibrilatoare semiautomate sau manuale, precum și medicamentele necesare resuscitării și acordarii asistenței medicale de urgență. Ambulanța de tip C este destinată urgențelor medicale cu prioritate maximă și transportului medical asistat al pacientului. O astfel de ambulanța este dotată cu echipamente, materiale și medicamente de terapie intensivă. Echipajul este condus, obligatoriu, de un medic special pregătit. În categoria ambulanțelor de tip C intră și autovehiculele care tranportă nou-născuții aflați în stare critică.

Dacă problema parcului auto vechi a fost cât de cât rezolvată, lipsa acută de personal afectează grav activitatea Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „Personalul funcţionează în continuare la jumătate, deoarece toate posturile sunt blocate. În cifre, este vorba de 230 de angajați, în loc de 415 cât ar trebui conform statutului de funcții”, a spus dr. Mihai Polinschi.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Maşini noi pentru Serviciul de Ambulanţă Galaţi

* Majoritatea maşinilor destinate urgenţelor medicale locale au parcurs, fiecare, peste 400.000 de kilometri

Două ambulanţe noi au fost aduse în luna noiembrie la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi. Maşinile provin de la Ministerul Sănătăţii, iar valoarea uneia este de aproximativ 300.000 de lei. Ambulanţele sunt produse în Franţa, de firma Citroën. Fără dotări, preţul unei astfel de ambulanţe este de circa 20.000 de euro. Odată adăugat echipamentul medical, valoarea sa depăşeşte 65.000 de euro. Maşinile sunt autospeciale de tip B, cu tracţiune 4x2, destinate urgenţelor medicale echipate corespunzător pentru asemenea cazuri şi utilizate de echipaje instruite în medicina de urgenţă şi prim ajutor.

"Una din autospeciale va merge la substaţia de ambulanţă de la Târgu Bujor, iar a doua la Pechea. Personalul medical din cele două substaţii va putea răspunde astfel mai eficient urgenţelor medicale", a spus ing. Elvis Timaru, directorul tehnic al SAJ Galaţi.

Aproape 700.000 de kilometri pe drumuri

În prezent, SAJ Galaţi are în dotare 42 de maşini, trei dintre ele produse în anul 2001. Alte 16 ambulanţe sunt fabricate în 2007, 15 în 2008, iar două în 2009. Astfel, în jur de trei sferturi din parcul auto al SAJ Galaţi are o vechime mai mare de cinci ani. Totodată, majoritatea ambulanţelor au peste 400.000 de kilometri parcurşi. Recordul este deţinut de un Mercedes Vito, care a mers pe şoselele gălăţene aproape 700.000 de kilometri. În medie, o ambulanţă face cel puţin 40.000 - 50.000 de kilometri în fiecare an.

"Vorbim despre un grad foarte mare de uzură, dacă ne gândim la faptul că o maşină normală trebuie schimbată la 300.000 de kilometri. Când vine vorba de maşinile folosite pentru intervenţii medicale, numărul maxim de kilometri ar trebui să scadă la 150.000. Trebuie să ne gândim că nici drumurile de la noi nu se pot compara cu cele din alte ţări. Totuşi, avem promisiuni că, până la sfârşitul anului, vom mai primi maşini, care să le înlocuiască pe cele vechi şi uzate", a spus dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

Şase substaţii de ambulanţă

Până la primirea celor două ambulanţe, ultimele maşini din dotarea SAJ Galaţi fuseseră aduse în anul 2013. În afară de sediul central, serviciul judeţean de ambulanţă mai deţine şase substaţii, în localităţile Tecuci, Târgu Bujor, Pechea, Tudor Vladimirescu, Iveşti şi Bereşti. Maşinile din dotare sunt de tip A (destinate transportului pacienţilor), B (pentru intervenţii medicale în care nu este neapărată nevoie de prezenţa unui medic) şi C (pentru urgenţele medicale de grad 0, în care prezenţa medicului este obligatorie). De asemenea, mai sunt şi maşini mici, pentru consulturile la domiciliu.

51 de maşini repartizate în ţară

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Raed Arafat, spunea, în luna noiembrie, că 51 de ambulanţe noi au fost trimise către serviciile de ambulanţă din toată ţara. Totodată, oficialul menţiona că alte 50 de maşini vor ajunge în ţară până la sfârşitul anului. „De această dată, ele vor fi 4x4, pentru serviciile de ambulanţă. Pentru aceste servicii, maşinile care s-au cumpărat în 2007 deja au ajuns la sute de mii de kilometri, majoritatea nu mai pot să fie ambulanţe de prima linie, motiv pentru care, în fiecare an, încercăm să înlocuim un număr din aceste maşini, ca să rămână în parcul auto al ambulanţei şi al SMURD un număr de maşini fabricate recent“, adăuga Arafat.

Despre SAJ Galaţi

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Galaţi răspund anual unui număr de aproape 70.000 de solicitări venite din partea bolnavilor din zonă de competenţă. Serviciul are în prezent 225 de angajaţi, doar jumătate din numărul de care ar fi nevoie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 years later...

Primele 300 de ambulanţe cumpărate prin Programul POIM sunt livrate începând de marţi

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) , precizând că prin acest proiect vor fi cumpărate peste 1.300 de ambulanţe.

“În vederea creşterii capacităţii de reacţie şi răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanţă din regiunea Centru, care însumează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, postat pe Facebook.

Potrivit sursei citate, graficul de livrare către celelalte şase regiuni eligibile ale ţării este: 12 decembrie, Regiunea Vest (Arad, Caraş- Severin, Hunedoara, Timiş) – 32 de ambulanţe; 13 decembrie, Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu-Mare) – 41 de ambulanţe; 14 decembrie, Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Iaşi) – 56 de ambulanţe; 15 decembrie, Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) – 48 de ambulanţe; 16 decembrie, Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea) – 46 de ambulanţe; 17 decembrie, Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) – 34 de ambulanţe.

De asemenea, tot în perioada următoare, vor fi livrate 120 ambulante SMURD 4x4 către inspectoratele judeţele pentru situaţii de urgenţă si 24 către serviciile de ambulanţă.

Totodată vor fi livrate 242 de ambulanţe de transport A2 către serviciile de ambulanţă.

Alte 122 de autospeciale tip C vor fi livrate către serviciile de ambulanţă şi unităţile operative ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, din care 81 către SAJ-uri şi 41 către SMURD.

Sursa citată anunţă că, în cadrul Programului POIM 2014-2020, au fost semnate şapte contracte de finanţare pentru achiziţionarea a peste 1.300 de ambulanţe, valoarea totală a contractelor fiind de 558.903.141,45 lei.“Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de lider de parteneriat şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă din fiecare regiune. Serviciile de Ambulanţă Judeţene, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice cu atribuţii în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane”, se mai arată în comunicat.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Ambulanţa Galaţi primeşte opt salvări noi

În câteva zile, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Galaţi se va înnoi cu opt autospeciale. Este vorba despre noi ambulanţe achiziţionate printr-un program al Ministerului de Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. "Opt noi ambulanţe de tip B vor intra în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă în câteva zile. Erau necesare, deoarece avem şi ambulanţe foarte vechi, chiar din 2001. Odată cu înnoirea parcului auto vom putea casa trei, patru dintre ambulanţele vechi", a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Parcul auto al Ambulanţei gălăţene număra 45 de salvări.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Autospeciale noi la Serviciile de Ambulanță din Galați și Brăila

Serviciile Județene de Ambulanță din Galați și Brăila au mașini noi. Zilele trecute, în zonă au ajuns autospecialele Renault, livrate în cadrul unui program guvernamental. Serviciul de Ambulanță Galați a primit opt autospeciale, în timp ce unitatea din Brăila s-a ales cu șapte mașini noi. Acestea sunt de tipul B1-B2, adică modelul cel mai folosit la misiuni, având dotările necesare pentru medic și asistent medical. În plus, noile autospeciale au dotări moderne, iar pentru folosirea echipamentelor va fi nevoie de instruirea personalului.

„Le vom ține în orașul Galați, nu le vor trimite la unitățile din județ pentru că au fibrilatoare noi și trebuie să instruim angajații. Mașinile sunt moderne, au aer condiționat separat pentru șofer și pentru celula sanitară. Autospecialele Renault sunt de tipul B1-B2, pe astea le folosim cel mai des, au medic și asistent medical”, a declarat Mihai Polinschi, directorul SAJ Galați.

Ambulanțele vor fi folosite pentru prima dată în misiuni în preajma Crăciunului, după ce vor fi înmatriculate și asigurate, conform legii.

Reprezentanții Serviciilor de Ambulanță au primit promisiuni că, anul viitor, vor primi alte mașini noi. Planul este ca, în următorii patru ani, parcul auto al celor două servicii să aibă doar autospeciale noi. Până atunci, la începutul anului viitor vor fi casate cele mai vechi mașini de intervenție, iar Serviciul din Galați va avea 52 de autospeciale, în timp ce la Brăila vor fi 49 de salvări.

„Multe ambulanțe sunt foarte vechi și stau mai mult în service, astfel încât le vom repara și le vom ține în rezervă. Pe cele mai vechi le vom casa. La Galați, de exemplu, avem o mașină din 2001, o vom casa. Acum sunt 45 de mașini, plus cele opt noi, cu 52 de autospeciale ar trebui să ne descurcăm o perioadă. Avem promisiuni că vor veni și alte mașini noi, le așteptăm, parcul auto trebuie înlocuit în totalitate”, a mai spus Mihai Polinschi.

La Serviciile Județene de Ambulanță sunt probleme și cu personalul. Unitățile din întreaga țară au un număr insuficient de angajați și fac eforturi ca să acopere turele și celelalte activități.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Ambulanţa Galaţi renunţă la două autospeciale care împreună „au ocolit” Pământul de 50 de ori. Din păcate, nu vor ajunge la muzeu

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi va renunţa la două maşini de intervenţie care au parcurs câte un milion de kilometri. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că maşinile vor fi trimise la casat, în condiţiile în care înainte de anul nou serviciul a primit opt autospeciale noi.

Cele două ambulanţe sunt folosite la misiunile din zonele rurale, fiind staţionate la punctele de intervenţie ale SAJ Galaţi din localităţile Pechea şi Iveşti.

Maşinile au intrat în dotarea Serviciului de Ambulanţă la începutul anilor 2000 şi de atunci au participat la mii de misiuni şi au parcurs împreună peste două milioane de kilometri. Cifra este impresionantă, în condiţiile în care acoperă distanţa Pământ-Lună de şase ori şi înseamnă ocolirea planetei de 50 de ori.

Din cauza numărului uriaş de kilometri parcurşi, ambulanţele ajung foarte des la atelierele auto pentru reparaţii. În plus, intervenţiile medicale sunt îngreunate de echipamentele foarte vechi şi depăşite din punct de vedere tehnic.

„Aceasta are aproape un milion de kilometri, are echipamentele vechi, depăşite din punct de vedere tehnic, nu avem încălzitor de perfuzii, defibrilatorul este de tip vechi, nu are tensiometru electronic. Trebuie să luăm tensiunea normal. Ajungem destul de des prin service, avem mare nevoie de o ambulanţă nouă. Avem foarte multe cazuri”, a declarat asistentul medical, Iuliana Nedelcu.

Ambulanţele vechi din dotarea SAJ Galaţi sunt verificate în fiecare zi, dar personalul care lucrează pe ele spune că maşinile reprezintă un pericol pentru pacienţi, angajaţi şi participanţii la trafic.

„Trebuie să facem o evaluare la fiecare intrare în tură, să vedem tot, începând de la ulei, antigel şi tot ce e necesar. Din cauza vechimii pot apărea scurgeri, probleme la frână şi la sistemul de direcţie şi putem fi un pericol pentru oricine, pentru noi în primul rând. S-a întâmplat să avem probleme pe traseu, să se defecteze, bine că nu a fost caz de urgenţă, a venit altă ambulanţă, a fost preluat pacientul şi maşina a fost transportată la service. Pot pune în pericol viaţa echipajului, viaţa pacientului şi a participanţilor la trafic”, a explicat ambulanţierul Paul Orbeanu.

Cele mai vechi ambulanţe din Galaţi vor fi în sfârşit casate deoarece SAJ Galaţi a primit recent un lot de opt maşini noi. Directorul serviciului spune că doar cu banii cheltuiţi pe reparaţiile vechilor maşini s-ar fi putut cumpăra mai multe autospeciale noi.

„În perioada următoare vom trimite la casat cel puţin trei ambulanţe. Printre acestea vor fi şi două maşini care au fiecare aproximativ un milion de kilometri la bord. Una se apropie de această cifră, cealalaltă a trecut deja. În permanenţă avem între 10 şi 15 ambulanţe la service pentru reparaţii şi, sigur, pentru că au venit opt maşini noi, câteva ambulanţe vor fi casate, iar restul vor fi reparate şi păstrate în parcul de rezervă pentru că aşa ne impune legea. Până acum nu am avut parc de rezervă, din contră 10, 15 ambulanţe erau în permanenţă la service, eram într-o permanentă stare de avarie. Cu banii pe care îi cheltuiam pe reparaţii, în fiecare an puteam cumpăra 6, 7 ambulanţe noi, Practic, noile ambulanţe ne scutesc de aceste cheltuieli”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul SAJ Galaţi, Mihai Polinschi.

În prezent, în parcul auto al SAJ Galaţi sunt 44 de ambulanţe vechi şi opt autospeciale noi care vor fi folosite după încheierea formalităţilor legale privind înmatricularea şi asigurarea.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Ambulanțe noi pentru gălățeni și brăileni

Serviciile Județene de Ambulanță din Galați și Brăila au mașini noi. Zilele trecute, în cele două orașe au ajuns patru autospeciale Renault, livrate în cadrul unui program guvernamental implementat cu fonduri europene. Serviciile de Ambulanță Galați și Brăila au primit fiecare câte două autospeciale. Ambulanțele sunt de tipul C, adică mașinile folosite în cazurile critice, fiind dotate cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă. Salvările au dotările necesare pentru medic și asistent medical. Ambulanțele vor fi folosite în misiuni după ce vor fi înmatriculate și asigurate, conform legii.

Reprezentanții Serviciilor de Ambulanță au primit și în iarnă autospeciale noi. Atunci la Galați au ajuns opt salvări, în timp ce la Brăila au fost livrate șapte mașini noi. Planul este ca în următorii patru ani, parcul auto al celor două servicii să aibă doar autospeciale noi. Până atunci, vor fi casate cele mai vechi mașini de intervenție.

În prezent, Serviciul de Ambulanță din Galați are 52 de autospeciale, în timp ce la Brăila sunt 44 de salvări. În ambele județe, zeci de ambulanțe sunt foarte vechi și fie stau mai mult în service, fie sunt ținute în rezervă, în garajele unităților de care aparțin.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Echipaje insuficiente de ambulanță la Tecuci și Târgu Bujor

Sindicatul "Ambulanța" a anunțat, recent, o serie de proteste, în București, dar și inițierea grevei japoneze, pe o perioadă nedeterminată, în serviciile județene de ambulanță. La Galați, cele mai mai dintre revendicările existente pe plan național au fost deja rezolvate. Cu toate acestea, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Galați se confruntă în continuare cu numeroase alte probleme, unele dintre ele cât se poate de severe și reprezentative pentru starea sistemului de sănătate din România.

Privită în cifre seci, situația existentă acum în două dintre substațiile principale de ambulanță din județul Galați arată că dispunem de doar șase echipaje medicale de urgență pentru intervențiile în zonele Tecuci și Târgu Bujor. Cele șase ambulanțe și personalul de pe ele trebuie să acopere o suprafață destul de întinsă a județului, locuită de peste 100.000 de persoane. Vorbim de orașele Tecuci și Târgu Bujor, dar și de satele din aceste zone, unele localități fiind destul de izolate, din cauza rețelei deficitare de drumuri.

"Avem trei echipaje medicale în substația de la Tecuci și alte trei în cea de la Târgu Bujor. Acestea sunt total insuficiente pentru ce nevoie de servicii medicale de urgență există în cele două zone. Și mai grav e faptul că pe niciuna dintre aceste ambulanțe nu există medic. Mai ales atunci când intervii în cazul unui stop cardio-respirator, timpul în care ajungi la caz este esențial, și vorbim aici de minute. Cu cât ajungi mai greu la pacient, cu atât șansele de supraviețuire sunt mai mici. Doar cu trei echipaje medicale de ambulanță este practic imposibil să faci față tuturor solicitărilor, în timp util", a declarat, pentru "Viața liberă", Cătălin Roșu, șeful sindicatului "Ambulanța" Galați.

Pe lângă faptul că intervin la solicitările venite prin 112, mașinile de ambulanță sunt zilnic folosite și pentru transportul între spitale sau pentru transportul la domiciliu al pacienților externați și care nu se pot deplasa singuri.

Nu în ultimul rând, în zona Tecuciului și în cea a Târgului Bujor, populația este formată din bătrâni, care suferă deja de boli cronice. Aceștia au o nevoie mai mare de servicii medicale, inclusiv de servicii de urgență, față de populația generală.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.