dcp100168 Posted January 11, 2013 Posted January 11, 2013 Primarul Tecuciului, ameninţat cu un referendum pentru demitereUn tecucean a iniţiat o petiţie online de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Daniel Ţuchel, pe motiv că edilul nu ar fi realizat nimic din ce a promis."Revoluţia" de la Tecuci este iniţiată de Daniel Buchir, care se prezintă drept coordonator al Grupului de Iniţiativă Locală Tecuci - Filiala Noua Republică Galaţi. Buchir tună şi fulgeră încă din campania electorală pentru parlamentare, când pe geamurile primăriei tecucene au apărut afişe electorale. „Primarul a uitat ca este în slujba cetăţenilor acestui municipiu, a făcut promisiuni în campania electorală, neîncepând încă să facă nimic!", spune Buchir în petiţia sa. El îi mai reproşează lui Ţuchel că se comportă în primărie şi în Consiliul Local "ca pe propria moşie".viata-libera.ro
Mikka Posted January 11, 2013 Posted January 11, 2013 Petitii on-line pentru demiterea primarilor? Si daca "semneaza" 50 ce inseamna? Dar 250? Sau 5000? Raspuns: fix-pix.Asta lasand la o parte ca "initiatorul" e de fapt un individ manat politic: "se prezintă drept coordonator al Grupului de Iniţiativă Locală Tecuci - Filiala Noua Republică Galaţi".
dcp100168 Posted February 18, 2013 Author Posted February 18, 2013 PP-DD Tecuci organizează referendum pentru demiterea primarului Daniel ŢuchelPP-DD-iştii tecuceni au declanşat, începând de astăzi, strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii liberalului Daniel Ţuchel, primarul municipiului Tecuci. Potrivit consilierului local Samir Oancă, preşedintele PP-DD Tecuci, decizia a fost adoptată duminică, în cadrul Biroului Permanent Municipal al formaţiunii politice tecucene, cu unanimitate de voturi.„Am luat această măsură la presiunea populaţiei sătulă de minciuni, abuzuri, de lipsa de transparenţă a cheltuirii banului public. Eu cred că şi PDL se va solidariza cu noi, la fel şi Pazvante. Este surprinzător că tocmai simpatizanţii USL vor să semneze, pentru că sunt dezamăgiţi de atitudinea şi activitatea noii conduceri a Primăriei. Se simt trădaţi. Un consilier al USL are datorie de 500 de milioane la Primărie şi nu îi cere nimeni socoteală, în timp ce pe altul, care are 100 de lei, îl execută. Le-au cerut bani asociaţiilor de locatari, să dea un procent la partid. Este strigător la cer”, ne-a declarat Samir Oancă.PP-DD-istul a precizat că, pentru organizarea referendumului, formaţiunea politică trebuie să strângă semnături din partea a cel puţin 25% dintre cetăţenii cu drept de vot ai municipiului Tecuci. „Cred că vom depăşi cu brio acest procent, dacă ţinem cont de starea de spirit din oraş. Am fost sunat şi de parlamentari. Cert este că se discută şi la nivel de Bucureşti despre aceste probleme, în anumite structuri ale Parlamentului”, a afirmat preşedintele PP-DD Tecuci.Daniel Ţuchel: „Este o idioţenie”Primarul municipiului Tecuci ne-a declarat că demersul PP-DD Tecuci reprezintă „o idioţenie pe care nu vreau să o comentez prea mult”. Liberalul a precizat că nu se teme de iniţiativa membrilor opoziţiei, pe care îi acuză că sunt datornici la bugetul local: „Nu au mai strâns şi luna trecută semnături? Eu văd actul administrativ altfel. Tecuciul are foarte mari probleme, întrucât adminitraţia PDL a împărţit în două categorii cetăţenii: şmecherii şi fraierii. Şmecherii sunt cei care nu plătesc taxe şi impozite. Lumea mi-a dat votul şi mandatul pentru a colecta taxe şi impozite de la toţi cetăţenii. Câţi dintre primari au fost demişi prin referendum? Să fim serioşi”.Primarul Daniel Ţuchel a precizat că, din informaţiile pe care le are, Eugen Chebac i-a retras sprijinul politic lui Samir Oancă, fapt ce a fost infirmat de către PP-DD-ist: „Astea sunt diversiuni. Şi-ar fi dorit dumnealui să fiu exclus”.nepasadegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now