dcp100168 Posted January 22, 2013 Share Posted January 22, 2013 Postul de televiziune OTV şi-a încetat emisiaConsiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras, în şedinţa de marţi, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu va mai putea emite. Iniţial, de la ora 18.00, emisia televiziunii a fost întreruptă pentru o jumătate de oră, pe ecran apărând, pe fond negru, textul "Emisia postului OTV a fost întreruptă la ordinul lui Victor Ponta". În partea de jos a ecranului, pe crawl, a rulat un mesaj despre o conferinţă organizată de Dan Diaconescu marţi, la sediul televiziunii sale, presa fiind invitată să participe la eveniment. În jurul orei 18.30, emisia postului a fost reluată, cu imagini de la conferinţa de presă organizată de Dan Diaconescu, după care, în jurul orei 18.40, emisia a fost întreruptă definitiv, pe ecranul televizoarelor apărând mira şi numărul deciziei luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru retragerea licenţei audiovizuale a televiziunii "CNA 45/22.01.2013".Dan Diaconescu nu a fost prezent la şedinţa de marţi a CNA.Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi. Licenţa OTV a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012.Asociaţii societăţii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu - asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin şi Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) - 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi Acţionari persoane fizice (8577) - 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.Dan Diaconescu controlează şi postul DDTV, unde este de aşteptat să îşi multe emisiunea "Dan Diaconescu Direct", după încetarea emisiei OTV. Licenţa audiovizuală a televiziunii DDTV va expira pe 24 februarie 2014. Licenţa DDTV (DIRECT DIGITAL TV) este deţinută de societatea Telecroma Media SRL, ai cărei asociaţi sunt: Floştoiu Ion Florin - asociat principal (61,65%), Diaconescu Iulius Mario (33,35%) şi Al Attar Khaldoun (5%).mediafax.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
AndreiM Posted January 22, 2013 Share Posted January 22, 2013 Simt cum am pierdut ceva din mine Link to comment Share on other sites More sharing options...
George Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 Nici o grija. Si-a incetat doar emisia terestra. Prin satelit merge inainte LA UPC pe televiziune digitala, merge inainte... Link to comment Share on other sites More sharing options...
LaurX82 Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 Nici o grija. Si-a incetat doar emisia terestra. Prin satelit merge inainte LA UPC pe televiziune digitala, merge inainte... Tu te uiti la OTV ? Intrebam asa... Eu unul nici nu prea il gasesc dar nici nu ma interesa, e pe la coada si acolo va ramane, acolo lau bagat cei de la RDS Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 Din partea mea, sa scoata din emisie tot rahatul, incepand cu jegul nr. 1 - ProTV - Antena - Realitatea si terminand cu History si Discovery. Link to comment Share on other sites More sharing options...
George Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 (edited) Mai bine iti scoti tu din grila posturile astea ca de aia ai meniu la telecomanda, minte de furnica. Vad ca ai o minte de furnica daca crezi ca discovery si history sunt un rahat Pun pariu ca te uiti numai la Taraf si Mynele. Edited January 23, 2013 by George Link to comment Share on other sites More sharing options...
LaurX82 Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 "Auzi" George? La RDS mai nou nu mai poti sterge/modifica posturile daca ai decodor... Link to comment Share on other sites More sharing options...
itsoc Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 Nu le mai poti sterge dar poti face liste cu programe favorite. Link to comment Share on other sites More sharing options...
silviudeep Posted January 23, 2013 Share Posted January 23, 2013 Din partea mea, sa scoata din emisie tot rahatul, incepand cu jegul nr. 1 - ProTV - Antena - Realitatea si terminand cu History si Discovery. sau poti renunta civilizat la serviciile operatorilor de tv prin cablu. E posibil sa supravietuiasca pierderii tale ca si client, si astfel noi, restul, putem urmari linistiti History, Digi SPort, sau Pro etc Link to comment Share on other sites More sharing options...
George Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 (edited) Ba poti sterge. Adica bagi alt post si salvezi alt post peste. Asta la televiziune analogica. La televiziune digitala nu. Dar ai telecomanda. Te obnliga cineva sa urmaresti anumite posturi? Cred ca nu. Si OTV acum sia incetat emisia si pe digital la UPC. Si da pt Riaji ar ficel maio bine sa isi ia doar antena bunicii din pod care prinde doar TVR 1 si TVR 2 Edited January 24, 2013 by George Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 (edited) Pentru mine e totuna, silviu, ca daca ei intrerup sau permit emisia pe considerente politice, cu siguranta dpdv legal acest act va fi unul civilizat in ochii telespectatorului. Pentru tine, asa e, George, am minte de furnica si un utilizator inrait de Discovery si Viasat History sau ce naiba mai baga ei in grila trebuia sa-mi atraga atentia neaparat ) Insa, pariul l-ai pierdut si pana una-alta, asta e alegerea mea de mai bine de 5 ani de zile: sa las deoparte de tot televizorul si ma simt extraordinar fara. Iar pentru ca te cunosc si mi-esti simpatic, mi-as permite sa te intreb: ce ai retinut tu dintr-o zi (sau 1 an, ca e cam tot aia) petrecuta uitandu-te la programele astea 2, diferit de ce vezi la celelalte posturi - adica nimic: cum se fac chilotii la conserva sau lanturile pentru detinuti, cum mananca vreun boschetar celebru gandaci in fata camerei, facand-o pe infometatul in Arizona, cum sa cumperi masini ieftine si sa le vinzi scump sau cum te mint mosorogii aia ca batea vantu` pe campul de batalie de pe malul stang al Donului si astfel soarta celui de-al doilea razboi mondial a fost pecetluita? Cat despre antena din pod si abonamente, le-as arunca/rezilia cu draga inima daca ar fi si ceilalti din familie de aceeasi parere, dar, la multi ani de la inventarea acestei minuni propagandistice, lumea inca il vede ca pe un 'eficient mijloc de informare', ceea ce-i cu adevarat trist. Edited January 24, 2013 by riaji Link to comment Share on other sites More sharing options...
silviudeep Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 hai sa fim seriosi ce considerent politic? ) Otv e o mizerie de post, care nu a respectat deloc legislatia in vigoare. A fost amendat, nu a platit amenzile. S-a aplicat legislatia in vigoare! Trebuia inchis mult mai devreme... Link to comment Share on other sites More sharing options...
AndreiM Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 George, e ultima oară când mai accept din partea ta jigniri gratuite la adresa oricui. Ai la momentul ăsta 3 puncte de avertizare + 1 de acum. La 5 puncte vei primi o „ scurtă pauză ”, fara scandal ceartă și panaramă. Link to comment Share on other sites More sharing options...
mambo Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 hai bre incetati cu off-topicul. hai sa discutam despre cum hotii striga "hotii!". o televiziune de cartier care ne preda lectii de moralitate si spirit civic nu si-a platit amenzile de ani de zile, au jurat ca vor elimina ciocoii si ei au adus in tabara lor pe ciocoi, s.a.m.d. Link to comment Share on other sites More sharing options...
AndreiM Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 Păi cică ar fi fost contestate acele amenzi și că procesele sunt încă în desfășurare.... Link to comment Share on other sites More sharing options...
George Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 Pe hystory ma uit rar dar pe Discovery ma uit doar la Mith Busters. Link to comment Share on other sites More sharing options...
mambo Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 Pai toate amenzile? In 4 ani de zile nu a fost nicio definitiva si irevocabila? Mi-e greu sa cred... Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted January 24, 2013 Share Posted January 24, 2013 Pai tocmai in asta consta considerentul politic, silviu! ca o astfel de mizerie ca OTV nu trebuia sa intre vreodata in emisie. Link to comment Share on other sites More sharing options...
silviudeep Posted January 25, 2013 Share Posted January 25, 2013 aici sunt de acord cu tine Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now