dcp100168 Posted January 27, 2013 Posted January 27, 2013 Bătrână salvată din casa în flăcăriFemeia era bolnavă şi imobilizată într-un pat aflat lângă soba care a provocat incendiul. Pompierii de la ISU Galaţi au reuşit să evite producerea unei tragedii şi extinderea focului la un depozit de papetărie şi o staţie de carburanţi.Femeia, în vârstă de 82 de ani, care locuia singură, într-o casă veche de pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Galaţi, era bolnavă, imobilizată în pat şi, de câteva ori pe zi, o vecină îi oferea ajutorul necesar. Duminică dimineaţă, podul casei a luat foc chiar deasupra încăperii în care stătea bâtrâna.Potrivit pompierilor, incendiul ar fi fost provocat de coşul de fum al sobei din acea cameră. „Am înţeles de la colegii mei că, pe pereţii interiori ai coşului, erau depuneri masive de funingine, care aproape că îl obturaseră. Probabil că acel coş nu mai fusese curăţat de mulţi ani. Funinginea respectivă ajunge la incandescenţă şi creşte foarte mult temperatura coşului de fum, care traversează podul casei. În majoritatea incendiilor similare, supraincălzirea coşului generează aprinderea elementelor constructive din lemn, de exemplu grinzile din structura de rezistenţă a podului. În acest caz, până la lichidarea incendiului, acoperişul a ars pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi ”, ne-a explicat căpitan Eugen Chiriţă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.Din fericire, vecinii din curtea alăturată au observat la timp flăcările şi fumul şi au anunţat incendiul la numărul de urgenţă 112.Având în vedere că imobilul cuprins de flăcări are un perete comun cu un depozit de papetărie şi, că la aproximativ 10 metri, se află o benzinărie, la faţa locului s-au deplasat trei aurospeciale pentru stingerea incendiului şi un echipaj SMURD. „Întrucât exista pericolul extinderii incendiului la depozitul alăturat şi la benzinăria din apropiere, una dintre autospeciale a fost plasată strategic chiar în incinta acesteia”, a mai precizat Eugen Chiriţă.Pompierii au salvat-o pe bătrână care a fost scoasă din casă înainte ca flăcările să cuprindă patul în care se afla. Echipajul SMURD i-a acordat asistenţă şi a ţinut-o sub observaţie întrucât era foarte speriată.Acţiunea pompierilor a fost destul de dificilă întrucât acoperişul casei era acoperit de zăpadă iar din cauza temperaturii scăzute, apa folosită la stingerea încendiului a format o pojghiţă de gheaţă din cauza căreia puteau să alunece şi să cadă de la înălţime.adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now