dcp100168 Posted February 2, 2013 Posted February 2, 2013 Poliţişti daţi afară pentru indisciplină* 46 de poliţişti gălăţeni au fost sancţionaţi anul trecut pentru diverse abateri, în unele cazuri mergându-se până la cea mai dură sancţiune disciplinară, destituireaZeci de angajaţi ai IPJ Galaţi au avut anul trecut parte de surprize mai puţin plăcute după ce au încălcat diverse norme de conduită profesională. De la abateri mici la unele extrem de grave, cum ar fi, spre exemplu, agresarea unui superior în timpul serviciului, 46 de poliţişti au fost dovediţi ca indisciplinaţi şi au suferit, în funcţie de gravitatea abaterii şi de "cazierul" existent la dosarul personal, diverse sancţiuni. Cei mai mulţi dintre cei pedepsiţi au fost agenţi, în număr de 36, acestora alăturându-li-se şi zece ofiţeri. Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost uşoare, respectiv 33 de mustrări scrise, în timp ce cu diminuarea drepturilor salariale au fost sancţionaţi opt poliţişti. Trei poliţişti şi-au pierdut funcţiile, fiind trecuţi pe poziţii inferioare, iar pentru doi dintre poliţişti 2012 a însemnat sfârşitul carierei. Şi nu pentru că au demisionat ori pentru că au ieşit la pensie."Este vorba despre doi agenţi care îşi desfăşurau activitatea în secţii de pe raza municipiului Galaţi şi cărora, ca urmare a aplicării graduale, în timp, a mai multor sancţiuni disciplinare, li s-a aplicat în urma unor abateri grave, sancţiunea destituirii. După cercetarea prealabilă şi la propunerea consiliului de disciplină am semnat ordinele de destituire pentru fapte incompatibile cu profesia de poliţist", a ţinut să precizeze cms. Dănuţ Lefter, inspectorul-şef al IPJ Galaţi.Acestor poliţişti sancţionaţi li se alătură alţi 154, care au primit atenţionări cu privire la modul în care îşi desfăşoară activitatea.Forţe noi, de pe băncile şcoliiÎn anul care s-a încheiat, Poliţia Galaţi a suferit şi o mică reformă la capitolul personal, instituia pierzând, din diverse motive, 37 de poliţişti, dintre care 16 ofiţeri, 21 de agenţi şi un angajat pe bază de contract. În locul acestora au venit forţe proaspete, ce-i drept, cu oarecare întârziere, absolvenţi ai şcolilor de profil, dar şi poliţişti din alte unităţi. Este vorba, în total, de 23 de ofiţeri, 46 de agenţi şi patru angajaţi pe bază de contract.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now