dcp100168 Posted February 8, 2013 Posted February 8, 2013 Ema Turcu şi campania sa inedită pentru bolnavii Spitalului JudeţeanNu există român să nu ştie care sunt condiţiile din spitalele noastre. Şi nu vorbim aici de calitatea actului medical – nu pentru că nu ar fi multe de discutat, ci pentru că este o altă poveste – ci despre condiţiile de cazare din spitale. Însă, în timp ce majoritatea dintre noi a închis ochii şi gura şi a încercat să suplinească lipsurile cum a putut – aducând de acasă, în spital, lenjerie sau pături, când a fost prea frig, ca să nu mai vorbim de mâncare! – Emanuela Turcu s-a gândit să reacţioneze. Şi o face într-un mod care ne poate inspira pe mulţi dintre noi, prea obişnuiţi ca orice problemă să fie rezolvată de alţii şi nu de noi înşine.Bolnavii au dreptul la demnitate!Lenjerie uzată, saltele ca vai de ele, paturi cu arcuri rupte sau „îndreptate” cu plăci de lemne sau carton, pijamale rufoase şi zdrenţuite, mâncare sub orice critică, WC-uri puţine, murdare şi reci, cam asta este imaginea unui spital din România, iar Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei nu face excepţie. După ce şi-a dus tatăl la spital şi a constatat, cu dezamăgire, cât de rupte şi uzate sunt pijamalele din unitate, Ema Turcu s-a gândit să iniţieze o colectă publică de pijamale, dedicată bolnavilor din Judeţean. Şi ca să înţeleagă toată lumea că acest gest nu este vreo fiţă pentru răsfăţaţii care fac alergie dacă se îmbracă în altfel de pijamale decât de mătase, Ema a botezat campania „Bolnavii au dreptul la demnitate”. „Mi s-a strâns inima când l-am văzut pe tatăl meu, care se îmbracă întotdeauna foarte îngrijit, cum arăta cu acea pijama ruptă din spital. Pijamalele din Spitalul Judeţean cred că sunt de pe vremea lui Burebista, aşa sunt de rupte şi de urâte. Arată îngrozitor şi nu fac decât să amărască şi mai mult viaţa şi aşa amărâtă a bolnavilor de acolo. Eu cred sincer că astfel de pijamale le afectează şi mai mult starea de spirit care, se ştie, e atât de importantă pentru însănătoşirea cuiva”, a spus Ema Turcu. Toţi cei care doresc să contribuie la colecta organizată de Ema pot aduce pijamalele la parterul Hotelului Turist, la orice oră, căci există mereu cineva acolo. Nu contează dacă sunt cămăşi de noapte sau pijamale, contează doar să fie noi nouţe.Cine nu o ştie pe Ema?Nu este nevoie să o prezinţi gălăţenilor pe Emanuela Turcu. Vocea ei inconfundabilă, clară, caldă şi precisă poate fi ascultată la fostul „Radio Galaţi”, actual Pro FM Lider FM (deşi multă lume încă îi spune Radio Galaţi), dar şi la Radio Europa FM. De-a lungul anilor, Ema s-a făcut cunoscută pentru onestitatea sa, pentru curajul ei de a spune lucrurilor pe nume şi pentru corectitudinea cu care s-a achitat de orice misiune, fie că a fost vorba de cea de purtător de cuvânt al Prefecturii, fie de cea de jurnalist.„Nu neg că profit de faptul că sunt cunoscută de multă lume şi mă bazez pe ajutorul oamenilor de bine… Am mai făcut, anterior, o campanie umanitară dedicată unui copilaş şi datorită succesului acelei campanii, m-am gândit să fac de această dată o campanie care să ajute mult mai multe persoane… La precedenta campanie am avut norocul şi onoarea să cunosc foarte multe persoane, prin intermediul reţelei de socializare facebook. Şi acum am promovat această campanie tot pe facebook. Deja am primit multe pijamale şi sper ca până la finele lunii februarie să primesc şi mai multe. Dacă vor mai veni şi după februarie pijamale, voi extinde campania, dar iniţial am gândit-o ca un cadou de mărţişor pentru bolnavii din spital. Şi cum am primit până acum mult mai multe cămăşi de noapte decât pijamale, m-am gândit ca prima donaţie să o fac pentru Bloc Naşteri de la Spitalul Judeţean, pentru că, spre deosebire de alte secţii unde te mai lasă să vii cu pijama de acasă, acolo nu se admite nimic de îmbrăcăminte de afară. Iar mămicile, şi aşa speriate de noul început care înseamnă naşterea unui copil, nu trebuie să îşi petreacă cele mai frumoase momente din viaţă – naşterea unui copil – în pijamale rupte”, mai spune Ema. Printre promisiunile pe care le-a primit pentru viitoare donaţii se numără „şi o foarte bună prietenă din Anglia, care m-a anunţat că va trimite o donaţie, dar şi lui Gabriel Viglianti, care mi-a promis că va dona şi el pijamale. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au adus şi îmi vor aduce pijamale şi să îi asigur că ele vor ajunge exact acolo unde trebuie, adică la bolnavii din spital”.Donaţiile în spital, oricând binevenite!Deşi nu a vorbit încă cu reprezentanţii conducerii Spitalului Judeţean, Ema Turcu nu se îndoieşte că pijamalele vor fi bine primite. Cu atât mai mult cu cât se ştie deja că oamenii cu dare de mână care au trecut, de-a lungul timpului, prin Spitalul Judeţean, au lăsat în saloane diverse dotări: aparate de aer condiţionat, televizoare, frigidere, lenjerie…Şeful DSP Galaţi, Valentin Boldea, confirmă acest lucru: „La ultimul inventar făcut la spital am găsit multe lucruri fără număr de inventar pentru că ele sunt donate de foşti pacienţi sau familiile acestora. Vreau să reamintesc faptul că orice donaţie este binevenită, în condiţiile în care finanţarea în sistemul sanitar este aşa cum este, iar managerii spitalelor se concentrează pe calitatea actului medical, încercând să aline suferinţele bolnavilor prin tratamente… Toţi gălăţenii trebuie să ştie că dacă doresc să ajute spitalul o pot face direcţionând 2% din impozitul pe venit, dar şi oamenii de afaceri care pot vira 20% din impozitul pe profit către spital. Sunt modalităţi de ajutor legale”.„Ştiu, există păreri de genul că statul ar trebui să asigure pijamalele, că noi plătim asigurări, inclusiv pentru condiţiile hoteliere din spitale şi au dreptate cei care spun aşa. Totuşi, trăim în lumea în care trăim şi aici lucrurile merg aşa cum merg. Mă gândesc că decât să arătăm cu degetul mereu, am putea să dăm şi noi un exemplu, mic şi poate că acest exemplu îi va inspira şi pe cei cu mai mare dare de mână care vor ajuta spitalul, pentru că unitatea are multe nevoi. Şi aşa, poate că vom colora puţin în roz viaţa bolnavilor din spital”, spune Ema Turcu.presagalati.ro
dcp100168 Posted February 21, 2013 Author Posted February 21, 2013 140 de pijamale strânse în campania „Bolnavii au dreptul la demnitate!”La sutele de pijamale pe care gălăţenii – şi numai! – de bine le-au donat, s-au adăugat, astăzi, alte şase, donate de PresaGalaţi şi aduse la Hotelul Turist, acolo unde se strâng lenjeriile noi-nouţe care vor fi oferite bolnavilor din spitale. „În total, am primit circa 130-140 de pijamale şi cămăşi de noapte, iar în zilele următoare vom primi şi altele. Am promisiuni din partea băieţilor de la Oţelul, care abia s-au întors din cantonament din Spania, dar şi din partea altor oameni de bine. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru contribuţii”, ne-a spus jurnalista Emanuela Turcu (Pro FM Lider FM şi corespondent Radio Europa FM), cea care a avut ideea de a organiza o colectă publică destinată bolnavilor din Spitalul Judeţean, campanie intitulată „Bolnavii au dreptul la demnitate!”.Totul a plecat de la momentul în care Ema a ajuns la Spitalul Judeţean cu tatăl ei, iar când a văzut cât de uzate sunt pijamalele din unitate, s-a gândit să facă o colectă publică, astfel încât suferinzii de acolo să nu mai fie deprimaţi şi de lenjeriile uzate care le sunt oferite de spital, la internare. Şi cum, în primă fază, Ema a primit, în cadrul donaţiei, multe cămăşi de noapte decât pijamale bărbăteşti, s-a gândit ca primele cadouri să fie oferite proaspetelor mămici de la Blocul de Naşteri al Spitalului Judeţean, „întrucât acolo condiţiile sunt foarte stricte şi mămicile nu au voie să vină de acasă cu cămăşile de noapte, spre deosebire de alte secţii, unde li se permit bolnavilor să aducă de acasă pijamale, pentru a nu sta în cele rupte, din spital”. Cu pijamalele şi cămăşile de noapte strânse până la finele acestei luni, Ema vrea să meargă, pe 1 martie şi 8 martie, în Spitalul Judeţean, la proaspetele mămici şi la restul bolnavilor din alte secţii. „Am să duc 30 de cămăşi de noapte şi pentru Maternitatea Buna Vestire. Când au aflat că fac această colectă, cei de la Maternitate m-au întrebat de ce nu vreau să le dau şi lor cămăşi de noapte, pentru că şi acolo lenjeria este uzată şi evident că am spus că vreau! Sunt 30 de paturi acolo, deci nici numărul de pijamale necesare nu e mare!”, mai spune Ema. Care vrea să continue şi lunile viitoare campania de strângere a lenjeriilor destinate bolnavilor din spitale, dar nu doar pentru maturii din spitale. „Sigur că voi primi şi pe viitor pijamale, dacă vor mai veni gălăţenii să aducă, dar în luna mai vreau să strâng pijămăluţe destinate copiilor de la Spitalul Sf. Ioan, astfel încât să le pot dona de 1 iunie, de Ziua Copilului. Mai intenţionez să fac o colectă de scutece, pentru că, la fel ca în cazul cămăşilor de noapte de la Blocul de Naşteri, nici scutece nu se primesc de acasă acolo, iar scutecele folosite în spitale sunt tare uzate! Vreau să continui astfel de colecte pentru că am văzut cât de darnici şi de receptivi sunt gălăţenii la astfel de acţiuni!”, a mai spus Emanuela Turcu.presagalati.ro
dcp100168 Posted March 2, 2013 Author Posted March 2, 2013 Generozitatea gălăţenilor îmbracă în lenjerie nouă mămicile din Maternitatea Buna VestireCe mărțișor poate fi mai de preț pentru o femeie decât propriul copil strâns la piept pentru prima oară? Și ce se poate potrivi cel mai bine, ca îmbrăcăminte, unei proaspete mămici care își strânge la piept neprețuitul mărțișor de viață dacă nu o cămașă de noapte nou-nouță? Ei bine, de 1 martie, mămicile din Maternitatea Buna Vestire din Galaţi au primit, cadou din partea gălăţenilor, cămăşi de noapte nou nouţe. La fel, bebeluşii lor au primit căciuliţe şi scutece noi.Cadourile au fost dăruite de gălăţenii care au reacţionat pozitiv la colecta publică, iniţiată pe facebook, de jurnalista gălăţeancă Emanuela Turcu. În urmă cu o lună, după ce a realizat cât de uzate sunt pijamalele oferite la internare pacienţilor din Spitalul Judeţean Galaţi, Emanuela Turcu a decis să facă o colectă publică intitulată „Bolnavii au dreptul la demnitate!”. După o lună, graţie generozităţii gălăţenilor, Emanuela a strâns peste 140 de cămăşi de noapte şi pijamale. Şi cum, în primă fază, Ema a primit, în cadrul donaţiei, mai multe cămăşi de noapte decât pijamale bărbăteşti, s-a gândit ca primele cadouri să fie oferite proaspetelor mămici de la Maternitatea Buna Vestire şi de la Blocul de Naşteri al Spitalului Judeţean. Așadar, ieri, de 1 martie, Ema a distribuit la Maternitate 30 de cămăşi de noapte şi 20 de seturi de scutece şi căciuliţe pentru nou-născuţi. Pe 8 martie, va fi rândul mămicilor din Spitalul Judeţean să primească drept cadou de Ziua Femeii, cămăşi de noapte noi. Tot la Spitalul Judeţean vor fi distribuite, pe diferite secţii şi restul pijamalelor donate de gălăţeni.Mulțumindu-le tuturor gălățenilor pentru generozitate, Emanuela Turcu spune că nu vrea să se oprească aici: în luna mai vrea să strângă pijămăluţe destinate copiilor de la Spitalul Sf. Ioan, astfel încât să le poată dona micuţilor pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Iar viitoarele colecte organizate de Ema vor avea cu siguranță și ele succes. Pentru că numărul mare de gălățeni care au donat pijamale, la îndemnul Emei a demonstrat că Galațiul încă are suficienți oameni cărora le pasă de cei din jur. Totul este să apară, măcar din când în când, câte un om, așa, ca Ema, care să arate prin exemplul personal că rezolvarea veșnicelor probleme cu care se confruntă societatea noastră poate veni chiar din partea noastră.presagalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now