dcp100168 Posted February 25, 2017 Author Share Posted February 25, 2017 Tunelul pe sub Dunăre, neplătit şi îngropat Documentaţia pentru tunelul pe sub Dunăre - începută în mandatul fostul primar Marius Stan - a încremenit după alegerile locale şi, cel mai probabil, va ajunge maculatură. Primarul Ionuţ Pucheanu refuză să plătească prima etapă a lucrării realizate de compania Louis Berger, şi se arată sceptic în privinţa oportunităţii acestui proiect: „Primăria nu a plătit absolut nimic până în momentul de faţă, iar Louis Berger nu a mai făcut nicio altă lucrare în acest sens. Tot avem discuţii vizavi de oportunitatea continuării acestui proiect, asta şi pentru că eu nu voi accepta să plătim nicio sumă de bani atâta timp cât lucrările sunt făcute într-o altă unitate administrativ-teritorială decât Galaţi. Nu avem nici un temei legal de a plăti forajele care au fost făcute la Tulcea! Am avut acum două săptămâni ultima întâlnire în acest, nu am ajuns, din păcate, la un numitor comun: nici dumnealor nu pot veni cu un argument legal solid, care să stea în picioare, în afară de a ne spune că avem contract. Nu e de ajuns! În cel mai rău caz, vom ajunge să ne judecăm. Acordul de voinţă între două părţi, Consiliul Local şi o entitate privată nu poate exceda cadrul legal naţional”, a spus edilul. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 8, 2018 Author Share Posted January 8, 2018 România intră într-un uriaş scandal internaţional, după eşecul proiectului tunelului pe sub Dunăre de la Galaţi Concernul internaţional, format din firme din SUA, Franţa şi Grecia, care a câştigat licitaţia pentru studiul geotehnic al proiectului a dat în judecată Primăria Galaţi şi cere respectarea contractului de 3,9 milioane de euro. Până acum, municipalitatea a refuzat orice plăţi contractuale, argumentând că există probleme juridice grave în decontarea cheltuielilor. Contractat în 2015, de către fostul primar Marius Stan, studiul geotehnic şi de fezabilitate, în valoare de circa 3,9 milioane de euro, pentru realizarea unui tunel pe sub Dunăre, care să lege malul gălăţean de cel tulcean, a fost suspendat unilateral, în 2017, de noua conducere a Primăriei Galaţi. Măsura a fost luată după ce s-au constatat o serie de probleme de ordin juridic şi administrativ în derularea parteneriatului încheiat sub numărul 127920 din 26 noiembrie 2015, conform procedurii legale, în urma unei licitaţii electronice prin SEAP. După ce, pe 23 iunie 2016, a fost încheiată etapa 1 a contractului, în cadrul căreia s-au făcut foraje şi studii geologice, noul primar (Ionuţ Pucheanu - PSD) a refuzat să plătească suma de 2.339.000 de lei aferentă prestaţiilor, motivând că s-au făcut foraje şi pe malul tulcean al Dunării, iar legea îi interzice să plătească lucrări efectuate în afara Galaţiului. „Primăria nu a plătit absolut nimic până în momentul de faţă, iar Louis Berger nu a mai făcut nicio altă lucrare în acest sens. Tot avem discuţii vizavi de oportunitatea continuării acestui proiect, asta şi pentru că eu nu voi accepta să plătim nicio sumă de bani atât timp cât lucrările sunt făcute într-o altă unitate administrativ-teritorială decât Galaţi. Nu avem nici un temei legal de a plăti forajele care au fost făcute la Tulcea”, declara, în primăvara lui 2017, primarul Pucheanu. Acesta a mai precizat şi că rundele de negocieri legate de execuţia contractului nu au dus la o concluzie unanim acceptată. „Dumnealor nu pot veni cu un argument legal solid, care să stea în picioare, în afară de a ne spune că avem contract. Nu e de ajuns. În cel mai rău caz, vom ajunge să ne judecăm. Acordul de voinţă între două părţi, Consiliul Municipal şi o entitate privată, nu poate exceda cadrul legal naţional“, a declarat primarul Galaţiului. S-a ajuns în instanţă După o perioadă de oarecare acalmie, în care se credea că proiectul a fost deja abandonat, în ultimele zile ale anului 2017 a apărut şi surpriza, sub forma unui scandal juridic cu ramificaţii internaţionale: firmele care au câştigat licitaţia - şi sunt nume mari, precum: Louis Berger SAS Franţa, The Louis Berger Group INC (SUA), Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services (Grecia) - au dat în judecată municipalitatea şi cer execuţia contractului aşa cum a fost încheiat, plus plata de daune. Mai mult, acestea argumentează că situaţia este unică în privinţa contractelor internaţionale şi că ar putea atrage sancţiuni internaţionale împotriva României. Plângerea a fost depusă la Tribunalul Galaţi (Secţia Contecios Administrativ) în ultimele zile ale anului trecut, pe 28 decembrie 2017 (dosar nr. 5125/121/2017), aşa că deocamdată nu s-a dat niciun termen de judecată şi nu a fost comunicată şi municipalităţii. Acest lucru ne-a fost confirmat şi de Primăria Galaţi, instituţie care a aflat despre litigiul juridic de la reporterii „Adevărul”. Biroul de presă al primăriei ne-a informat că nu se pot da deocamdată niciun fel de detalii, câtă vreme instituţia nu a primit de la instanţă niciun fel de document legat de pretenţiile financiare ale concernului internaţional care a declanşat litigiul juridic. Guvernul nu susţine proiectul tunelului Procedurile pentru realizarea tunelului pe sub Dunăre au fost declanşate în baza hotărârii Consiliului Local Galaţi nr. 238/2013, prin care tunelul a fost înscris în lista proiectelor strategice 2014-2020, iar ulterior a fost comandat studiul de prefezabilitate, realizat de firma elveţiană Basler &Hofmann AG. Lungimea tunelului urma să fie de 2,06 km, din care 1,56 km galeria propriu-zisă, săpată cu utilaje speciale, iar 0,5 km s-ar realiza prin săpătură deschisă. Lungimea totală a şoselei ce lega lege malul gălăţean de cel tulcean era de 8,96 km. Tunelul urma să aibă două benzi de circulaţie şi o bandă de urgenţă. La fiecare 500 de metri erau prevăzute ieşiri de urgenţă către galeriile de salvare. Tunelul urma să coste 229.355.000 euro fără TVA. Proiectul nu a fost niciodată acceptat de Guvern, care a decis să realizeze pentru traversarea Dunării un pod la Brăila (proiect aflat în faza de proiectare, licitaţia de desemnare a proiectantului şi contructorului fiind deja finalizată). În aceste condiţii, tunelul de la Galaţi nu s-ar putea face decât cu o finanţare privată sau de la bugetul local. adevarul.ro „Este normal ce se întâmplă, oamenii sunt de bună credinţă, ei vor să ducă la bun final proiectul, cred în el. Iar gălăţenii nu s-au săturat de păcăleli, promisiuni, văd că se vorbeşte din nou despre podul de la Brăila. Este firesc ce am făcut noi cu proiectul tunelului. Când nimeni nu-ţi dă nimic, trebuie să încerci să faci ceva cu banii tăi, investiţia în tunel ar fi fost realizată cu bani privaţi, era ceva bun pentru comunitate. Cei care au realizat studiul de fezabilitate au adus şi investitorii, era ceva inedit pentru România, de aia proiectul a fost îndelung verificat de instituţiile statului. Acum cei care au ajuns la Primărie au băgat proiectul sertar ca să nu deranjeze celebrul bac peste Dunăre, o afacere prosperă a unor politicieni”, a declarat pentru Mediafax Marius Stan. romanialibera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 9, 2018 Author Share Posted January 9, 2018 Dispute politice sau interese? Tunelul nu e sub Dunăre, ci la DNA şi Tribunal Deşi tunelul pe sub Dunăre, care ar fi legat Galaţiul de Tulcea, părea îngropat, iată că proiectul reapare în atenţia publică. Şi asta pentru că Primăria Galaţi a fost dată în judecată de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei subtraversării. Procesul este departe de a fi în fază publică, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia contencios-administrativ, abia pe 29 decembrie 2017. Se pare că nici primarul Ionuţ Pucheanu nu ştie exact pentru ce a fost dată în judecată instituţia pe care o conduce, dar aşteaptă decizia instanţei. Mai mult, şi Direcţia Naţională Anticorupţie ar avea o anchetă pe acest subiect. Cel puţin asta susţine edilul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, care ne-a declarat ieri că toate documentele legate de proiect au fost luate de procurorii DNA Galaţi. Asta înseamnă că ceea ce ar fi trebuit să fie o investiţie de interes naţional, devine deja una cu iz penal. Până când se va finaliza ancheta de la DNA, proiectul tunelului se va dezbate la Tribunalul Galaţi, pentru că asocierea - Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services - care ar fi trebui să realizeze documentaţia investiţiei a dat în judecată Primăria. Despre proces, primarul Ionuţ Pucheanu a aflat de la presă, motiv pentru care a încercat să explice de ce s-a oprit proiectul şi s-a ajuns aici. „Nu eram prinşi cu acel proiect pe nici un Master Plan naţional. Ar fi fost doar o ambiţie personală, locală, prin care nu am fi reuşit să ne conectăm la absolut nicio altă formă de transport naţională. Ne-am trezit cu nişte documente care nu erau nici pe departe la standardul la care ar fi putut fi luate în seamă. Pe de altă parte, este vorba despre lucrări făcute în cu totul şi cu totul altă unitate administrativ-teritorială, mă refer aici la judeţul Tulcea. Acestea au fost motivele pentru care am denunţat, unilateral, acest contract. Preţ de aproape un an de zile, a mai fost purtată o oarecare corespondenţă cu compania care a câştigat licitaţia. Rămâne de văzut ce va spune instanţa”, a explicat edilul. 500.000 de euro pentru şase foraje Pucheanu susţine că s-au primit doar o parte dintre documente pentru care ar fi trebuit achitaţi aproximativ 500.000 de euro, prima etapă a contractului, dar că nu a fost plătit niciun ban până acum. „La momentul respectiv au înţeles şi dumnealor şi au părut că se liniştesc în momentul în care Direcţia Naţională Anticorupţie a ridicat toate actele legat de acest studiu”, a adăugat primarul. Edilul susţine că s-au făcut doar câte trei foraje pe malurile gălăţean şi tulcean al Dunării, nu şi pe fundul fluviului, iar investitorii au ales, din cinci variante de subtraversare, una, bazându-se pe analize SWOT. „La întrebarea cum au ajuns ca din cele cinci variante de subtraversare să o aleagă pe una, mi s-a spus că a fost făcută o analiză SWOT asupra fiecărei potenţiale treceri. Dacă pentru dumneavoastră o analiză SWOT costă 500.000 de euro, atunci, să mă ierte Dumnezeu, vreau şi eu societate de consultanţă şi mă las de politică şi administraţie! Dacă instanţa le va da câştig de cauză, ne vom supune, oricum nu avem altceva de făcut. Contractul oricum se va închide, în cel mai rău caz, cu prima parte de documente plătite. Să ne oblige cineva să ducem la bun sfârşit un contract care nu este fezabil pentru această oră, atâta timp cât există proiectul podului de la Brăila, e imposibil. Ar fi trebuit să găsim finanţare de aproximativ 250 de milioane de euro, finanţare externă sau din bugetul local, sumă ce înseamnă bugetul pentru investiţii al municipiului pe următorii 25 de ani, fără să mai facem absolut nimic”, a conchis Ionuţ Pucheanu. Ce spune iniţiatorul tunelului În timp ce actualul primar susţine că procesul a fost intentat prea târziu, fostul edil, Marius Stan, consideră acest demers o dovadă de seriozitate din partea investitorilor. „Mi se pare un demers normal şi firesc atâta timp cât a fost semnat un contract, care prevedea în esenţă realizarea, poate, a celui mai mare proiect de infrastructură din istoria Galaţiului. Am demarat nişte proceduri unice pentru primăria Galaţi, cel puţin, dar eu zic că pentru România. Cei de la Agenţia Naţională de Reglementare a Achiziţiilor Publice au avut nevoie de opt luni să înţeleagă caietul de sarcini, abia apoi ne-au dat voie să îl urcăm pe SEAP. Realizarea studiului de fezabilitate nu însemna că cei care au câştigat licitaţia şi-au terminat treaba, ci erau obligaţi să vină mai departe şi cu cei care trebuiau să construiască tunelul şi să finalizeze proiectul pe bani proprii, în urma unei concesiuni de lucrări. Un proiect de care aveam nevoie. Se pare că unii s-au speriat de acest proiect văzând că poate fi chiar realizat. Cei responsabili din zonă, mă refer strict la factorul politic, s-au speriat că dispare acea oportunitate a desfiinţării sau punerii în dificultate a arhaicului bac. Am văzut şi nişte declaraţii, a doi foşti miniştri, evident, de culoare roşie, şi implicaţi în administrarea bacului care spuneau «cum domnule să facem tunel sau pod la Galaţi care să lege ce, nimic cu nimic?». Acel nimic cu nimic le aduce aproximativ două milioane profit pe an. Faptul că s-au speriat, i-au obligat probabil pe cei care administrează astăzi Primăria să bage proiectul în sertar, să-l lase acolo. Demersul celor de la Louis Berger, consorţiul care a câştigat licitaţia, demonstrează încă o dată că oamenii au venit cu gânduri serioase, să facă un proiect, nu numai să se joace de-a semnat contractele, dar aşa, incredibil, se lovesc de opoziţia celor trebuie să plătească pentru prima fază a lucrărilor”, explică Marius Stan, care a precizat că nu a fost chemat la DNA Galaţi şi nici nu are de ce, procedura fiind absolut legală. A fost o dată un tunel Povestea tunelului pe sub Dunăre a început în decembrie 2013, când Consiliul Local Galaţi a aprobat studiul de prefezabilitate realizat de firma elveţiană Basler & Hofmann AG Zürich şi a fost de acord cu angajarea a 10 milioane de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului „Subtraversare Dunăre”. Elveţienii au fost plătiţi de Primărie cu 82.111 lei (fără TVA). Primarul oraşului la acel moment, Marius Stan, declara că mai există şi alte studii de prefezabilitate făcute de firme din Coreea, Spania şi Germania care, pe banii lor, au demonstrat că tunelul este fezabil, şi nu „un moft al lui Stan”. Costurile de construcţie a tunelului erau estimate la 230 milioane de euro fără TVA (plus minus 40 la sută), iar durata de realizare la 48 de luni. Autorităţile gălăţene au fost şi în vizite în Germania, la Herrenknecht AG, cel mai mare producător de utilaje grele de săpat tuneluri din lume, dar şi în Spania, unde au văzut un tunel de 25 de kilometri care nu trece pe sub un râu, ci merge pe sub el, pe cursul lui. Licitaţia În februarie 2015 a fost lansată licitaţia deschisă pentru documentaţia tunelului, contract cu o valoare estimată de 22.089.500 de lei. Procedura a fost marcată de momente tensionate: faptul că investiţia nu era cuprinsă în Master Planul de Transport al României şi că nu existau căi de acces care să facă legătura cu tunelul. Însă Marius Stan era convins că „odată cu tunelul obligăm Guvernul să vină cu conexiunile aici: drumul ocolitor al Galaţiului şi drumul expres Tulcea-Constanţa”. Şi susţinea că, fără tunel, Galaţiul ajunge ca Valea Jiului. Atribuirea Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), pe 26 noiembrie 2015 contractul a fost atribuit consorţiului Louis Berger SAS, care a fost desemnat câştigător cu o ofertă de 11.697.210 de lei fără TVA. Din consorţiu fac parte de Louis Berger Franţa (lider al consorţiului), The Louis Berger Group, Inc. (SUA), S.C.A. Ţuca Zbârcea & Asociaţii Bucureşti, Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst and Young Societe Anonyme For The Provision Of Advisory Services (Grecia). Titlu distinctiv: Ernst & Young Business Advisory Solutions. Conform SEAP, contractul avea ca obiect „servicii de asistenţă şi consultanţă tehnică, economico-financiară şi juridică pentru pregătirea şi derularea procedurii de atribuire a contractului de finanţare cu implicarea sectorului privat şi/sau a fondurilor europene pentru proiectul «Tuneluri rutiere subtraversare Dunăre Galaţi - Brătianu»”. Concret, misiunea consorţiului era de a furniza Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi (cu legătură rutieră la drumul DN 2B-E78-E584) şi malul drept al Dunării, în localitatea Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E). Desemnarea drept câştigătoare a companiei Louis Berger, care şi-a legat numele de Arena Naţională, Stadionul Olimpic din Sydney şi Stadionul Wembley din Marea Britanie, a fost privită cu suspiciune de liberalul Nicuşor Ciumacenco: „Consorţiul american a fost implicat în mituirea funcţionarilor în mai multe zone ale globului, fiind deja amendat de autorităţile americane cu 86,4 milioane de dolari. Tot în 2015, în februarie, Banca Mondială a anunţat că renunţă la contractele cu Louis Berger din motive legate de corupţie”, a acuzat politicianul. La finele anului 2015, primarul Marius Stan a dat ordinul de începere a lucrărilor şi a anunţat că firma s-a apucat de treabă. Plată pe etape De la bun început, autorităţile au susţinut sus şi tare că plata se va face etapizat, în funcţie de documentaţiile executate, şi că proiectul va putea fi oprit după oricare dintre etape. Pentru prima etapă care cuprindea actualizarea studiului de prefezabilitate (făcut de elveţieni), realizarea studiilor geotehnic şi hidrologic, topografic, a anchetei origine - destinaţie, a studiului de trafic, a studiului de impact de mediu, analiza juridică a posibilităţilor de implementare a proiectului, inventarierea modalităţilor practice de finanţare a proiectului şi a disponibilităţii surselor de finanţare şi a investiţiilor plata ar fi trebuit să fie de 20 la sută din preţ. Etapa a doua cuprindea elaborarea studiului de fezabilitate şi a studiului de oportunitate, elaborarea documentaţiilor de selecţie şi evaluare a partenerului privat, elaborarea tuturor documentaţiilor necesare accesării soluţiilor alternative de finanţare, pe baza cerinţelor finanţatorilor şi trebuia plătită cu 30 la sută din preţ. Restul de 50 la sută ar fi urmat să fie achitat în a treia etapă, care implica efectuarea selecţiei partenerului privat şi semnarea contractului sau asistenţă la obţinerea finanţării din fonduri publice. Prezentare de ochii lumii Dispute a stârnit alocarea, în bugetul Galaţiului pe 2016, a sumei de 2.550.000 de lei pentru plata primei etape a documentaţiei pentru subtraversarea Dunării, etapă care, conform calendarului, ar fi trebuit să fie gata pe 23 iunie. Numai că, pe 18 mai 2016, în plină campanie electorală pentru Primăriei, a avut loc o prezentare publică făcută de reprezentanţii consorţiului Louis Berger, dar destul de generală, ca să nu spunem vagă. De pildă nu am aflat rezultatele forajelor făcute pe malurile fluviului sau în albie, dar s-a spus că investiţia ar putea fi executată printr-un contract de concesiune de lucrări, constructorul urmând să-şi recupereze o parte semnificativă a investiţiei din tarifele care vor fi practicate pentru utilizarea tunelului. Monitorizare "a la Teodorovici" Asta a promis fostul ministru al Fondurilor Europene şi, respectiv, Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, participant la prezentarea consorţiului Louis Berger în 18 mai 2016: "Este un proiect nu doar pentru această zonă, ci pentru întreaga Europă. Îmi doresc foarte mult să trăiesc clipele când Galaţiul şi Brăila îşi vor da mâna, gândind unitar, pentru că zona aceasta are potenţial fantastic. Când lucrurile acesta vor sta în acest fel, Bucureştiul va avea de ce să se teamă!”. În realitate, dincolo de interesul electoral, dezbaterea din 18 mai a fost justificată de faptul că suma de 2.550.000 de lei, alocată în bugetul oraşului pentru subtraversare nu acoperea decât prima etapă a documentaţiei. Iar pentru a fi demarată a doua etapă era necesară o rectificare a bugetului, decizie care ar fi trebuit să fie supusă votului aleşilor locali, dar acest fapt nu s-a mai întâmplat. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 22, 2018 Author Share Posted March 22, 2018 Magistraţii caută experți pentru procesul tunelului pe sub Dunăre Astăzi, are loc un nou termen al procesului intentat Primăriei municipiului Galaţi de asocierea Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care ar fi trebui să realizeze documentaţia tunelului pe sub Dunăre. La termenul precedent, magistraţii au amânat judecarea cauzei solicitând o listă de experţi specializaţi în drumuri şi poduri. Primăria a încercat să se apere invocând tardivitatea plângerii prealabile, dar n-a avut câştig de cauză. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, misiunea consorţiului era de a furniza Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, în localitatea Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E). Valoarea contractului încheiat cu Primăria era de 11.697.210 de lei fără TVA, plata urmând a se face etapizat. Municipalitatea ar fi trebuit să facă plata pentru prima etapă a documentaţiei, dar, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, nu a fost plătit niciun ban. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 22, 2018 Author Share Posted March 22, 2018 Magistraţii caută experți pentru procesul tunelului pe sub Dunăre Astăzi, are loc un nou termen al procesului intentat Primăriei municipiului Galaţi de asocierea Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care ar fi trebui să realizeze documentaţia tunelului pe sub Dunăre. La termenul precedent, magistraţii au amânat judecarea cauzei solicitând o listă de experţi specializaţi în drumuri şi poduri. Primăria a încercat să se apere invocând tardivitatea plângerii prealabile, dar n-a avut câştig de cauză. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, misiunea consorţiului era de a furniza Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, în localitatea Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E). Valoarea contractului încheiat cu Primăria era de 11.697.210 de lei fără TVA, plata urmând a se face etapizat. Municipalitatea ar fi trebuit să facă plata pentru prima etapă a documentaţiei, dar, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, nu a fost plătit niciun ban. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 29, 2019 Author Share Posted June 29, 2019 Surpriză! Pucheanu a cerut Louis Berger să medieze asocierea CJ Tulcea la construirea tunelului Enigma din acest dosar: cine a depus plângere la IPJ împotriva funcționarilor din Primăria Galați? Primarul Ionuț Pucheanu este protagonistul unui război în instanță cu companiile de consultanță Louis Berger SAS, The Louis Berger Group INC, Ernst & Young SRL și Ernst & Young Societe Anonyme for The Provision of Advisory Services, cărora refuză să le plătească studiile realizate în baza unui contract încheiat de Primăria Galați în noiembrie 2015, înainte ca el să devină primar. Ar fi vorba de aproximativ 580.000 de euro, din contractul de 3,9 milioane euro prin care Louis Berger și Ernst & Young se obligă să elaboreze studiul de fezabilitate pentru construirea unui tunel pe sub Dunăre la Galați și să găsească și compania care să investească în construirea tunelului. S-a ajuns la proces, primăria fiind dată în judecată de compaiile de consultanță. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Galați ies la iveală situații surprinzătoare. Deși Ionuț Pucheanu a anunțat în vara lui 2016, imediat după ce a fost ales primar, că nu va plăti nicio factură aferentă acestui contract, în toamna aceluiași an, mai precis în noiembrie 2016, tot primarul Ionuț Pucheanu cerea Louis Berger și Ernst & Young intermedierea unei asocieri a Primăriei Galați cu Consiliul Județean (CJ) Tulcea pentru construirea tunelului pe sub Dunăre. Care să fie sectertul acestei atitudini duplicitare? O altă surpriză din dosar este faptul că la IPJ Galați există dosarul penal nr 1.856/P/2017 IPJ Galați, în care sunt anchetați pentru abuz în serviciu mai mulți funcționari din Primăria Galați. Întrebarea este cine să fi făcut plângerea penală? Cine era în 2017 adversarul construirii tunelului pe sub Dunăre și a depus plângerea la IPJ? Primarul Pucheanu nu vrea să plătească nici un sfanț pentru proiectul lui Marius Stan Ideea construirii unui tunel pe sub Dunăre i-a aparținut fostului primar al Galațiului, Marius Stan. În Strategia de Dezvoltare a Municipiului Galați 2014 – 2020, Stan a trecut la „punctul 1” proiectul „Legătura municipiului Galaţi cu principalele coridoare de transport prin subtraversarea Dunării”, un proiect cu adevărat strategic pentru zona Galați-Brăila. În baza hotărârii Consiliului Municipal Galați nr 238/2013, prin care tunelul a fost înscris în Strategia 2014-2020, a fost comandat studiul de prefezabilitate, realizat de firma elveţiană Basler & Hofmann AG. Subtraversarea era formată din două tuneluri cu lungimea de 2,06 km, din care 1,56 km galeriile propriu-zise, săpate cu utilaje speciale, iar 0,5 km realizaţi prin săpătură deschisă. Pe 19 februarie 2015 a fost anunțată licitația pentru contractul de „furnizare a soluției optime pentru construirea a două tuneluri, fiecare cu câte două benzi pe sens”. Contractul prevedea și găsirea finanțării, respectiv „atragerea sectorului privat într-un contract de parteneriat public – privat pentru realizarea celor două tuneluri”. Licitația a fost câștigată de reprezentanța la București a Louis Berger din Statele Unite și Ernst & Young, cu expertiză în domeniul finanțărilor, care împreună cu alte trei firme din Franța, Grecia și România, s-au angajat să facă studiul și să găsească finanțarea. A fost încheiat contractul nr 127.920/26.11.2015, în valoare de 3,9 milioane euro, pentru de servicii de asistență și consultanță tehnică, economico-financiară și juridică pentru pregătirea și derularea contractului de finanțare pentru Proiectul „Tuneluri rutiere subtraversare Dunăre Galați – Brătianu”. Brătianu este localitatea de pe malul tulcean. Erau identificate 7 posibile locații pentru construirea tunelului. Pe 6 iunie 2016 au avut loc alegeri locale și Marius Stan a pierdut. Noul primar, Ionuț Pucheanu și-a continuat și după preluarea mandatului ostilitatea din campanie față de proiectul tunelului pe sub Dunăre inițiat de Marius Stan. Pucheanu a anunțat că refuză să plătească vreun ban: „Am avut o întâlnire, nu am ajuns, din păcate, la un numitor comun. Nici dumnealor nu pot veni cu un argument legal solid, care să stea în picioare, în afară de a ne spune că avem contract. Nu e de ajuns”, spunea Pucheanu. Război în instanță. Louis Berger și Ernst & Young au dat în judecată Primăria Galați Primăria Galați a fost dată în judecată de Louis Berger SAS, The Louis Berger Group INC, Ernst & Young SRL și Ernst & Young Societe Anonyme for The Provision of Advisory Services, reprezentate de două mari case de avocatură din București, SC Țuca Zbârcea & Asociaţii și SC Leaua și Asociații. Dosarul nr 5125/121/2017 se află pe rolul Secție de Contencios Administrativ a Tribunalului Galați. Primăria Galați are calitatea de „pârât” și e apărată de Cabinet de avocatură Daghie și Asociații din Galați. Primăria a fost chemată în judecată pentru plata unei sume de 2.655.266 de lei, din care 2.339.442 lei reprezintă valoarea facturilor 0442 și 0443, emise pe 21 martie 2017, iar restul reprezintă penalitățile calculate la data deschiderii acțiunii în instanță din penalitățile de 0,05% pe care Primăria Galați va trebui să le plătească până la data achitării debitului. În documentul prin care a fost deschisă acțiunea în instanță e prezentat istoricul litigiului. Se spune că pe 28 martie 2016, au fost puse la dispoziția Primăriei Galați primele studii realizate, denumite conform contractului „livrabilele b, c și d”, iar pe 22 iunie 2016 a fost transmise și celelalte studii din Etapa 1, care astfel era încheiată. Conform clauzelor contractuale, Primăria Galați avea la dispoziție 10 zile de analiză a conformității studiilor realizate în Etapa 1. Dacă în a 11-a zi nu venea niciun răspuns al primăriei, conform clauzelor contractului „livrabilul” se considera însușit de municipalitate. Conform contractului, Louis Berger și Ernst & Young au emis facturile 0424 și 0425 din data de 02.11.2016 aferente studiilor livrate în Etapa 1. Primăria Galați trebuia să plătească cele două facturi în 30 de zile. Primarul Pucheanu n-a dat nici un răspuns. Help! Pucheanu vrea acord cu CJ Tulcea pentru construirea tunelului! Primăria Galați a încercat o stratagemă, în schimbul de scrisori solicitându-le celor de la Luis Berger și Ernst & Young SRL ajutorul pentru încheierea unui acord cu județul Tulcea. „În urma acestor comunicări ce au avut loc între părți, a rezultat că pârâtul (Primăria Galați – n red) își exprimă unele rezerve cu privire la continuarea proiectului generate de neîncheierea unor acorduri cu autoritățile din județul Tulcea. Prin adresa 114.176/11.11.2016, Primăria Galați a invocat dificultăți în încheierea unei asocieri cu județul Tulcea și a solicitat Louis Berger și Ernst & Young sprijinul pentru încheierea unui acord cu județul Tulcea. În același timp a restituit facturile. Prin adresa 2.085/PT100/29.12.2016, Louis Berger și Ernst & Young au comunicat Primăriei Galați disponibilitatea de a participa la întâlniri cu județul Tulcea dar a subliniat că prin contract nu avea vreo obligație în acest sens”, susțin avocații companiilor de consultanță. E greu de înțeles această cerere a primarului Ionuț Pucheanu, care deși era foarte hotărât să nu plătească nicio factură, totuși lăsa să se înțeleagă că vrea continuarea proiectului dacă și CJ Tulcea se asociază la construirea tunelului. Oricum, contractul era încheiat deja între Primăria Galați și firmele de consutanță, fusese încheiat în urma unei licitații organizate de Primăria Galați și eventualul acord cu CJ Tulcea nu ar fi schimbat cu nimic clauzele contractuale. S-a ajuns și la un dosar penal. Cine a făcut plângerea? În 2017 au fost câteva încercări de conciliere, dar nu s-a ajuns la o înțelegere. Louis Berger și Ernst & Young au emis două noi facturi pentru studiile realizate în Etapa 1, facturile nr 0442 și nr 0443. Primăria Galați nu a plătit nici aceste facturi și prin adesa 31.130/12.04.2017 a comunicat că refuză plata facturilor din cauză că la la Serviciul de Combatere a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Galați există dosarul penal nr 1.856/P/2017 IPJ Galați, în care sunt anchetați pentru abuz în serviciu mai mulți funcționari din Primăria Galați. Întrebarea este cine să fi făcut plângerea penală? Nu discutăm de o cercetare penală „in rem”, ci de o plângere penală cu subiect și predicat, care îi vizează pe funcționari. Cine era nemulțumit de situația la care s-a ajuns? Numai persoane din conducerea Primăriei Galați. Sunt motive serioase să credem că plângerea a fost făcută de cineva din Primăria Galați împotriva propriilor funcționari. Pucheanu: nu plătesc lucrările făcute în alt UAT Au fost ratate și ultimele încercări de a se ajunge la o înțelegere. Pe 26.06.2017, Louis Berger și Ernst & Young au invitat Primăria Galați la sediul SCA Țuca, Zbârcea și Asociații pentru concilierea divergențelor. Reprezentanții primăriei nu s-au prezentat. După o lună, pe 13.07.2017, primăria a răspuns prin avocat invocând tardivitatea plângerii prealabile. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu anunța în conferință de presă că au fost făcute foraje pe teritoriul altei unități administrativ teritoriale (UAT) și în consecință nu le poate plăti. „E vorba de lucrări făcute în cu totul altă UAT și mă refer aici la județul Tulcea”, spunea Pucheanu. Louis Berger și Ernst & Young: noi am livrat studii, nu foraje! În documentele din dosar, avocații Louis Berger și Ernst & Young răspund la acuzația primarului despre „alt UAT” cu faptul că, așa cum e prevăzut în contract, sunt livrate Primăriei Galați studii, nu foraje. „În primul rând, Prestatorul (Louis Berger și Ernst & Young – n red) nu a efectuat nicio lucrare pe teritoriul altei UAT, argument comunicat Achizitorului (Primăria Galați – n red) în nenumărate rânduri, atât cu ocazia întâlnirilor organizate, cât și prin corespondență. Prin raportare la obiectul Contractului de Servicii, activitățile realizate în cadrul Etapei 1 a proiectului nu se materializează în lucrări de investiții de sine stătătoare asupra unor bunuri proprietate publică aflate pe raza altor UAT, ci prin produse intelectuale (studiu de fezabilitate, celelate studii, analize și rapoarte). Locul în care au fost desfășurate de Prestator activitățile efective care au permis realizarea livrabilelor contractuale este irelevant”, susțin avocații Louis Berger și Ernst & Young. Primăria Galați a primit acele studii, nu a avut obiecțiuni, iar acum e târziu să le găsească hibe. „Proces maraton”, dosarul a ajuns la volumul 9 Deși e o acțiune în contencios, se anunță un proces îndelungat. Dosarul are deja 9 volume. Acum procesul s-a blocat în efectuarea unor expertize contabile prin care să se verifice conformitatea „livrabilelor”, adică a studiilor realizate, precum și dacă „studiul topografic” e realizat conform normelor tehnice. Până acum au fost schimbați 2-3 experți. Instanța are o corespondență pentru realizarea expertizelor și cu Universitatea de vest din Timișoara și cu Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Transilvania din Brașov. E un proces de cursă lungă. În aprilie, mai și iunie, au fost amânate trei termene, motivarea deciziei instanței fiind „în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză”. În dosarul nr 5125/121/2017 a fost fixat un nou termen pentru data de 5 septembrie. stiridegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 3, 2020 Author Share Posted June 3, 2020 Tunelul pe sub Dunăre rămâne o idee bună, crede Costel Fotea Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, crede că tunelul pe sub Dunăre rămâne o idee bună și cam atât deocamdată. Prezent într-o emisiune televizată, în cadrul căreia a fost abordat în legătură cu acest subiect mai vechi, el a declarat că: "ar fi frumos (un tunel pe sub Dunăre la Galați - n.r.), dar proiectul este al muncipalității, din vechiul mandat, nu s-a concretizat și a rămas printr-un sertar. Acum, se lucrează intens la podul peste Dunăre în zona Brăila, pentru că acolo fluviul este mai îngust, dar... de ce să nu sperăm". Într-un registru realist, Fotea apreciază că ideea sună bine, dar faptul că nu s-a găsit finanțare pentru ea spune foarte multe despre acest proiect. "Eu zic că cei care au promovat tunelul au crezut în el, pentru că a fost foarte mediatizat timp de trei-patru ani", a adăugat președintele CJ. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 27, 2020 Author Share Posted September 27, 2020 Primăria Galați, bună de plată pentru tunelul pe sub Dunăre. Proces pierdut, în primă instanţă Primăria Galaţi a pierdut, în primă instanţă, procesul intentat de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei tunelului pe sub Dunăre. Conform soluţiei făcute publice pe portalul instanţelor, magistraţii Tribunalului Galaţi au admis acţiunea Asocierii Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL, Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii, obligând Primăria la plata unor consistente sume. Aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", în decembrie 2017, Primăria Galaţi a fost dată în judecată de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei subtraversării Dunării. Misiunea asocierii era de a furniza Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, cu legătură rutieră la DN 22E. Valoarea contractului era de 11.697.210 lei fără TVA, plata urmând a se face etapizat. Municipalitatea ar fi trebuit să facă plata pentru prima etapă a documentaţiei, dar nu a plătit niciun ban, motiv pentru care a fost dată în judecată. După doi ani de proces, instanţa a admis acţiunea: "Obligă pârâtul (municipiul Galaţi - n.r.) la plata către reclamanţi a sumei de 2.655.266,67 de lei, din care 2.339.442 lei c/v servicii şi 467.888,4 lei TVA, conform facturilor fiscale nr. 0442/21.03.2017 şi nr. 0443/21.03.2017. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantumul contractual de 0,05 %/zi de întârziere aferente debitului de 2.655.266,67 de lei, începând cu data de 25.04.2017 inclusiv şi până la plata efectivă a debitului", se arată în soluţia publică pe portalul instanţelor pronunţată pe 23 septembrie 2020. Şi asta nu e tot, conform hotărârii instanţei, Primăria este obligată şi la plata către reclamanţi a sumei totale de 48.273,82 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 19.439,44 de lei taxa judiciară de timbru şi 28.834,38 de lei onorarii experţi. De asemenea, trebuie să plătească 3.880 de lei către expertul Ciobotarenco Ştefan, reprezentând diferenţă onorariu expertiză, şi 1.610 euro la cursul BNR de la data plăţii către specialistul Ţugui Alexandru, reprezentând diferenţă onorariu expertiză. Hotărârea nu este definitivă, ci are drept de recurs în termen de zece zile de la comunicare, cale de atac pe care Primăria este obligată să o exercite. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 24, 2020 Author Share Posted November 24, 2020 Procesul privind tunelul pe sub Dunăre, la Curtea de Apel După ce a pierdut, în primă instanţă, procesul intentat de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei tunelului pe sub Dunăre, Primăria a făcut recurs. Procesul este deja în derulare la Curtea de Apel Galaţi şi pe 26 noiembrie este programat al doilea termen de judecată. Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul “Viaţa liberă”, conform soluţiei făcute publice pe portalul instanţelor, magistraţii Tribunalului Galaţi au admis acţiunea asocierii Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL, Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii, obligând Primăria la plata unor consistente sume. Este vorba despre: 2.655.266,67 de lei conform unor facturi fiscal plus penalităţi de 0,05 %/zi de întârziere aferente acestui debit, începând cu data de 25 aprilie 2017 inclusiv şi până la plata efectivă a datoriei, 48.273,82 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 3.880 de lei către expertul Ciobotarenco Ştefan, reprezentând diferenţă onorariu expertiză, şi 1.610 euro la cursul BNR de la data plăţii către specialistul Ţugui Alexandru, reprezentând diferenţă onorariu expertiză. În total, suma de plată se ridică la peste 4 milioane de lei. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 11, 2020 Author Share Posted December 11, 2020 Primăria a pierdut definitiv procesul pentru tunelul pe sub Dunăre. Curtea de Apel a respins recursul Primăria Galaţi a pierdut definitiv procesul intentat de consorţiul care a realizat prima etapă a documentaţiei tunelului pe sub Dunăre, şi este bună de plată, din banii noştri, desigur. După ce, în primă instanţă, magistraţii Tribunalului Galaţi dăduseră câştig de cauză asocierii conduse de Louis Berger SAS, judecătorii Curţii de Apel au respins recursul formulat de municipalitate. „Dacă instanţa le va da câştig de cauză, ne vom supune. Nu eram prinşi cu acel proiect (tunelul pe sub Dunăre n.r.) pe nici un Master Plan naţional. Ar fi fost doar o ambiţie personală, locală. Ne-am trezit cu nişte documente care nu erau nici pe departe la standardul la care ar fi putut fi luate în seamă. Pe de altă parte, este vorba despre lucrări făcute în cu totul şi cu totul altă unitate administrativ-teritorială, mă refer aici la judeţul Tulcea. Acestea au fost motivele pentru care am denunţat unilateral acest contract. Contractul se va închide, în cel mai rău caz, cu prima parte de documente plătite”, declara primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în ianuarie 2018. La acel moment, devenise oficial faptul că Primăria fusese dată în judecată de consorţiul care a câştigat licitaţia pentru realizarea documentaţiei subtraversării Dunării, şi cerea să fie plătită pentru prima etapă realizată. Este vorba despre Asocierea Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL, Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Aceasta trebuia furnizeze Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, cu legătură rutieră la DN 22E. Valoarea contractului era de 11.697.210 lei fără TVA, plata urmând a se face etapizat. Pentru că Primăria a refuzat să achite suma cerută de consorţiu, pentru o primă etapă realizată, în cadrul căreia fuseseră făcute foraje pe malul tulcean al Dunării, a fost dată în judecată. După doi ani de proces, în septembrie 2020, instanţa Tribunalului a admis acţiunea consorţiului, obligând Primăria la plata unor sume consistente: 2.655.266,67 de lei conform unor facturi fiscale, plus penalităţi de 0,05 la sută/zi de întârziere aferente acestui debit, începând cu data de 25 aprilie 2017 inclusiv şi până la plata efectivă a datoriei, 48.273,82 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 3.880 de lei către expertul Ciobotarenco Ştefan, reprezentând diferenţă onorariu expertiză, şi 1.610 euro la cursul BNR de la data plăţii către specialistul Ţugui Alexandru, reprezentând diferenţă onorariu expertiză. Împotriva acestei hotărâri, Primăria a formulat recurs la Curtea de Apel, iar procesul s-a judecat extrem de repede. Potrivit informaţiilor de pe Portalul Instanţelor, 2 decembrie 2020, recursul Primăriei a fost respins ca nefondat. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă. Prin urmare va trebui pusă în aplicare decizia Tribunalului care obligă municipalitatea la plata sumelor care se ridică la peste 4 milioane de lei. „Pe 2 decembrie, Curtea de Apel s-a pronunțat în dosarul la care faceți referire, decizia fiind definitivă. Așteptăm motivarea instanței și comunicarea oficială”, ne-a comunicat, sec, administraţia locală. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 8, 2021 Author Share Posted April 8, 2021 Galaţiul plăteşte ambiţia lui Stan şi orgoliul lui Pucheanu. Banii pentru tunel, în bugetul pe 2021 "Tuneluri rutiere subtraversare Dunăre Galaţi-Brătianu - 2.700.000 de lei", este prevederea din capitolul "Transporturi" - cheltuieli de proiectare, din bugetul Galaţiului pentru 2021. Este vorba despre lista "Dotări şi plăţi proiecte pe anul 2021 - Buget local", document ajuns la comisiile Consiliului Local. Banii, însă, sunt insuficienţi pentru cât are actuala administraţie locală de plătit pentru documentaţiile contractate de fosta conducere a oraşului. După cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", în decembrie 2020, Primăria municipiului Galaţi a pierdut definitiv procesul intentat de consorţiul care a realizat prima etapă a documentaţiei tunelului pe sub Dunăre. După ce, în primă instanţă, magistraţii Tribunalului Galaţi dăduseră câştig de cauză asocierii conduse de Louis Berger SAS, judecătorii Curţii de Apel au respins recursul formulat de municipalitate. Reamintim că, în mandatul fostului primar Marius Stan, asocierea Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL, Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii a încheiat, în urma unei licitaţii, un contract cu Primăria Galaţi. Consorţiul trebuia să furnizeze Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi şi malul drept al Dunării, cu legătură rutieră la DN 22E. Valoarea contractului era de 11.697.210 lei fără TVA, plata urmând a se face etapizat. Şi pentru că Primăria condusă de Ionuţ Pucheanu a refuzat să achite suma cerută de consorţiu, pentru o primă etapă realizată, în cadrul căreia fuseseră făcute foraje pe malul tulcean al Dunării, a fost dată în judecată, şi acum este bună de plată. Din banii noştri Deocamdată, prevederea bugetară pe care am găsit-o într-una dintre anexe cuprinde suma de 2.700.000 de lei, "cheltuieli de proiectare". Numai că, potrivit deciziilor judecătorilor, sumele sunt mult mai consistente: 2.655.266,67 de lei conform unor facturi fiscale, plus penalităţi de 0,05 la sută/zi de întârziere aferente acestui debit, începând cu data de 25 aprilie 2017 inclusiv şi până la plata efectivă a datoriei, 48.273,82 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 3.880 de lei către expertul Ciobotarenco Ştefan, reprezentând diferenţă onorariu expertiză, şi 1.610 euro la cursul BNR de la data plăţii către specialistul Ţugui Alexandru, reprezentând diferenţă onorariu expertiză. Adică peste 4.000.000 de lei. Nu-i exclus ca restul sumei să fie cuprinsă în bugetul anului 2021 la capitolul cheltuieli de judecată. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now