Jump to content

Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Primul proiect prin care se va produce energie electrică din deşeuri, la un pas de finanţare

Primul proiect prin care se va produce energie electrică din deşeuri, la un pas de finanţare. Proiectul “Sistem Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi” a intrat în ultima etapă pentru obţinerea finanţării. Astăzi a fost trimisă toată documentaţia către Ministerul Fondurilor Europene, pentru a fi întocmit contractul de finanţare.

“Avem şi veşti bune în această perioadă dificilă. Am primit aviz pozitiv de la forurile europene pentru proiectul sistemului integrat de management al deşeurilor din judeţul Galaţi. Proiectul a fost trimis integral la Ministerul Fondurilor Europene, astfel că în aproximativ trei săptămâni estimez că vom semna contractul de finanţare, mai ales că documentaţia  a fost verificată de către specialiştii de la JASPERS. Imediat după ce vom semna contractul de finanţare vom încheia şi contractul de lucrări pentru depozitul  de deşeuri de la Valea Mărului, acolo unde avem deja finalizată procedura de achiziţie publică. Este un proiect unic în România, care corespunde tuturor normelor de mediu în vigoare şi la care s-a muncit foarte mult în ultimii trei ani”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi prevede realizarea unui depozit conform de deşeuri la Valea Mărului, staţii de transfer la Galaţi, Târgu Bujor şi Tecuci, staţii de compostare la Târgu Bujor şi Tecuci, staţie de sortare la Valea Mărului, digestor prevăzut cu turbină care va produce curent electric, închiderea depozitului neconform de la Rateş, achiziţionarea echipamentelor de colectare şi transport a deşeurilor reciclabile pentru tot judeţul şi realizarea drumurilor de acces. Valoarea acestui proiect este de 104 milioane de euro, cu fonduri prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Consiliul Judeţean Galaţi

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Ministerul Fondurilor Europene a amânat semnarea contractului de 104 milioane euro pentru Sistemul de Management al Deșeurilor

Astăzi ar fi trebuit să aibă loc, la ora 13.00, semnarea contractului de finanțare a Proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Galaţi”, un proiect în valoare de 104 milioane euro. Contractul urma să fie semnat electronic cu reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene de către preşedintele Consiliului Județean (CJ) Galaţi, Costel Fotea.

Numai că la ora 11.30, cu o oră și jumătate înainte de semnarea contractului de finanțare, reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene au hotărât anularea semnării contractului fără să ofere o explicație pentru această decizie. „Evenimentul de astăzi, de la ora 13, se anulează, deoarece Ministerul Fondurilor Europene a decis în urmă cu câteva minute amânarea semnării contractului de finanţare pentru o dată ulterioară. Precizăm că, pentru semnarea contractului de finanţare, Consiliul Judeţean Galaţi a realizat toate procedurile necesare”, a anunțat Biroul Comunicare al CJ Galați.

Un proiect mai „ghinionist” decât cel al Parcului Industrial

În lipsa unor explicații, decizia ministerului este una foarte ciudată, pentru că semnarea alocării finanțării pentru un proiect de asemenea amploare are loc la finalul unor îndelungate proceduri de avizare a proiectului, pe care CJ Galați le-a derulat în ultimii trei ani.

Această amânare face ca Proiectul „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Galaţi” să fie mai „ghinionist” decât cel al Parcului Industrial din Galați, care a fost demarat în 2003 și a fost inaugurat în toamna lui 2013, după 10 ani în care Primăria Galați a „pompat” peste 13 milioane de euro, de 3 ori mai mult decât costurile estimate inițial.

„Odiseea” Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor a început în 2007, adică în urmă cu 13 ani și nu s-a ajuns nici măcar la demararea lucrărilor.

Construirea unui nou depozit de deșeuri, tergiversată de 13 ani

În 2007, CJ Galați a demarat proiectul de management integrat al deșeurilor, care a tot fost tergiversat, deși existau mari oportunități de obținere a unei finanțări europene.

Oficial, proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”, a fost demarat în 2010, de fostul președinte al CJ, Eugen Chebac.

În martie 2013, „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor” ar fi trebuit să intre în etapa de atragere a finanţării, dar finanțarea nu a mai fost accesată. În 2012, președinte al CJ Galați devenea Nicolae Bacalbașa, care nu a avut încredere în deciziile luate de predecesorul și a reluat proiectul.

Astfel, în perioada 2012 – 2016, tot ce s-a făcut a fost să fie angajate două firme din București care să îi învețe pe funcționarii CJ să acceseze finanțarea europeană. CJ Galați a încheiat cu asocierea formată din SC Fichtner Environment SRL şi SC Resourcing Environmental Consulting SRL, ambele din București, contractul nr 736/11.01.2013, în valoare de 1.109.862 lei fără TVA, pentru serviciile de consultanţă şi concepţie tehnică pentru întocmirea aplicaţiei de finanţare. Firmele urmau să revizuiască unele documente elaborate în perioada 2010-2012, cum ar fi studiul de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi analiza instituţională. Timp pierdut!

Reluat în 2017, proiectul ar fi trebuit să fie finalizat

Proiectul a fost reluat în 2017, când președintele CJ, Costel Fotea se declara optimist în privința construirii depozitului de la Valea Mărului până în 2019. „Suntem în faza de precontractare, suntem în faza de licitații și urmează să implementăm proiectul. Este un proiect început în 2007. Are 10 ani de când se lucrează la el. Eu l-am preluat în august 2016 şi am reuşit într-un an de zile să fim în faza avansată. S-a finalizat proiectul pentru depozitul de deşeuri menajere şi, bineînţeles, pentru staţia de sortare de la Valea Mărului”, declara Costel Fotea în noiembrie 2017.

Un sistem modern modern de colectare și procesare a deșeurilor, de 104 milioane euro

Noul depozit conform, din Valea Mărului, va avea o capacitate de stocare de 1.000.000 de metri cubi de deşeuri şi va putea fi folosit pentru perioadă de peste 20 de ani. Este vorba despre o suprafaţă de amplasament de 15 hectare și o suprafaţă construită de 1.921 de metri pătraţi. Vor fi drumuri interioare, platforme betonate, spaţiu de recepţie deşeuri, clădire administrativă, garaj şi service auto, hală de sortare cu linie tehnologică pentru sortarea manuală organizată pe 12 posturi dispuse de o parte şi de alta a benzii rulante.

Vor mai fi o staţie de spălare, sistem de colectare şi ardere biogaz, sistem de colectare şi epurare levigat. Proiectul mai include include o staţie de tratare mecano-biologică la Galaţi şi o linie de sortare, o staţie de compostare la Tecuci şi o linie de sortare şi o staţie de transfer la Târgu Bujor.

În proiect sunt prevăzute şi pubele pentru cetăţeni, mai puţin pentru cei care stau la bloc, maşinile pentru transportul deșeuri din comune plus containere mari de transfer de la o localitate la alta.

Noua tergiversare aruncă momentul finalizării Sistemului de Management al Deșeurilor într-un viitor incert.

galati365.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a semnat contractul de finanţare pentru Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat electronic contractul de finanţare pentru Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi. Valoarea totală a investiţiei este de 481.894.052 de lei. Finanţarea este asigurată în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

“Galaţiul va avea un proiect unic în România în ceea ce priveşte managementul deşeurilor. Este un proiect complex, adaptat celor mai noi norme de mediu şi care include tehnologii moderne. S-a muncit mult pentru a concepe acest proiect, care va schimba imaginea societăţii asupra a ceea ce înseamnă un depozit de deşeuri, precum şi a modului în care trebuie gestionat acest aspect. Practic, proiectul a fost reconfigurat total, în conformitate cu cele mai noi cerinţe de mediu. Este cea mai mare investiţie a Consiliului Judeţean Galaţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

În municipiul Galaţi se va construi o instalaţie de tratare mecano – biologică  a deşeurilor, dotată cu un digestor şi o turbină de producere a energiei electrice din deșeuri.

“Cea mai modernă staţie de tratare a deşeurilor din România va funcţiona la Galaţi. Dupa ce se va realiza partea de sortare, deşeurile vor fi tratate mecano-biologic. Se va obţine un compost, care va intra într-un digestor, iar la final vor rezulta un fertilizant organic, care poate fi folosit în agricultură, şi biogaz, care va fi folosit pentru producerea curentului electric. Astfel, staţia îşi va produce singură necesarul de energie electrică”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi prevede realizarea unui depozit conform de deşeuri și a unei staţii de sortare la Valea Mărului, staţii de transfer la Galaţi, Târgu Bujor şi Tecuci, staţii de compostare la Târgu Bujor şi Tecuci şi o staţie de tratare mecano-biologică la Galați, ce va cuprinde o linie de sortare, un digestor cu fermentare anaerobă şi o turbină pentru producerea curentului electric.

“Vom semna în cel mai scurt timp şi contractul de lucrări pentru depozitul  de deşeuri de la Valea Mărului, acolo unde este deja finalizată procedura de achiziţie publică. Capacitatea depozitului este de 1.000.000 de metri cubi, iar durata de utilizare va fi de cel puţin 30 de ani. De asemenea, suntem în plin proces de evaluare a ofertelor pentru închiderea depozitului neconform de la Tecuci, realizarea drumurilor de acces şi construirea stațiilor de transfer și de compostare de la Tecuci şi Târgu Bujor” a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Proiectul prevede şi achiziţionarea pentru tot județul a echipamentelor necesare pentru colectarea şi transportul deşeurilor.

Consiliul Judeţean Galaţi

Link to comment
Share on other sites

S-a semnat contractul pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de lucrări pentru realizarea depozitului de deşeuri menajere și a staţiei de sortare de la Valea Mărului.  Valoarea acestor lucrări este de 59.710.047 de lei, iar licitaţia a fost câştigată de către Asocierea  SC Iridex Group Plastic SRL - SC Acvatot SRL – SC Argif Proiect SRL. Acest contract este doar o parte din proiectul mare de management al deșeurilor din județul Galati.

“Am făcut un nou pas mare pentru implementarea la Galaţi a celui mai performant sistem de management al deşeurilor din ţară. Dacă în urmă cu două zile am semnat contractul de finanţare pentru Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi, astăzi am semnat contractul de lucrări pentru depozitul de deşeuri pe care îl vom construi la Valea Mărului, precum şi pentru staţia de sortare care va fi realizată în aceeaşi localitate. Pentru aceste lucrări, procedurile de achiziţie publică au fost derulate în ultimii doi ani, cu clauză suspensivă. Acest contract reprezintă doar o etapă din marele proiect de management al deşeurilor care va fi implementat în județul nostru. Depozitul de deşeuri va avea o capacitate de un milion de metri cubi şi o durată de viaţă de cel puţin 30 de ani”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Termenul de implementare a acestui contract este de 16 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. În acest moment, se evaluează ofertele pentru alte etape ale proiectului de management al deşeurilor din judeţul Galaţi. Este vorba de închiderea depozitului de deşeuri de la Tecuci, realizarea drumurilor de acces și construcţia staţiilor de  transfer și compostare de la Târgu Bujor și Tecuci.

Consiliul Județean Galați

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la depozitul de deşeuri de la Valea Mărului

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la depozitul de deşeuri de la Valea Mărului, componentă prevăzută în cadrul Strategiei de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi. Lucrările vor fi realizate de către Asocierea  SC Iridex Group Plastic SRL - SC Acvatot SRL – SC Argif Proiect SRL.

“Începe construcţia depozitului de deşeuri şi a staţiei de sortare de la Valea Mărului. Deşeurile menajere și cele nepericuloase vor fi colectate separat, sortate şi tratate mecano-biologic, astfel că în depozitul de la Valea Mărului va ajunge doar un compost. Odată implementat acest sistem, doar 40% din deşeurile colectate vor ajunge în depozitul de la Valea Mărului. De asemenea, se vor construi o staţie de epurare a apelor uzate menajere, o staţie de osmoză inversă, o staţie de clorinare, un sistem de drenare şi colectare a levigatului şi un sistem de monitorizare a calităţii pânzei freatice. Noul depozit va avea o capacitate de un million de metri cubi şi este proiectat să aibă o durată de viaţa de 30 de ani”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Suprafaţa totală aferentă depozitului pentru întreaga perioadă de funcţionare este de 15 ha. Termenul de realizare a lucrărilor este de 16 luni. Sistemul de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. 

Consiliul Judeţean Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Noua groapă de gunoi de la Galați va fi construită de firma unui fost senator PSD

Liderul asocierii de firme care a săltat contractul 60 de milioane de lei (Iridex Group) este o firmă patronată de controversatul om de afaceri Corneliu Pascu, fost senator PSD timp de două mandate (după ce a migrat la social-democrați de la Partidul Conservator). Apropiat al lui Dan Voiculescu (cu care a avut mai multe afaceri) și al lui Sebastian Ghiță, amintitul afacerist este suspectat că a avut și legături cu fosta Securitate. În ultimele două decenii a derulat afaceri mai ales cu statul român, contractele publice însemnând cea mai mare parte a cifrei de afaceri.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

S-a decis cine va face drumurile spre ”groapa de gunoi”

UAT Județul Galați a atribuit, în urma unei proceduri simplificate, lucrările de proiectare si execuție aferente proiectului "Drumuri de acces TMB Galați și Depozit Valea Mărului pentru Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Galați". Durata de prestare a serviciilor de proiectare conform SF/DALI este estimată la două luni de la semnarea contractului. Proiectul Tehnic va fi aprobat prin Hotărâre de Consiliul Judeţean, iar durata de execuţie a lucrărilor este șase luni pentru drumul de acces de pe amplasamentul din comuna Valea Mărului și 17 luni pentru drumul de acces de pe amplasamentul din municipiul Galați, de la predarea amplasamentului lucrării.

Achiziţia, în valoare totală (fără TVA) de peste 9,75 milioane de lei, a fost atribuită, în baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preț", asocierii Mavgo Holding SRL - Aqua Parc SRL - New Proiect Construct SRL, împreună cu terțul Rutier Consult SRL. Operatorul economic Mavgo Holding SRL, având calitatea de ofertant lider al asocierii câștigătoare, cu sediul social în comuna Buhoci din județul Bacău, a realizat în anul 2019 venituri totale de aproape 101 milioane de lei. Totodată, firma specializată în lucrări de construcție a drumurilor și autostrăzilor a înregistrat în anul fiscal precedent un profit net de peste 14 milioane de lei, cu un număr mediu de 184 de salariați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Lucrări SMID la Tecuci și Târgu Bujor

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractele de proiectare și execuție a lucrărilor pentru închiderea depozitului neconform de la Rateș(Tecuci) și pentru realizarea stațiilor de transfer și de compostare a deșeurilor de la Tecuci și Târgu Bujor. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 60 de milioane de lei. 

“Implementarea celui mai performant sistem de management al deșeurilor din România intră într-o nouă etapă. După începerea lucrărilor la depozitul ecologic de la Valea Mărului, ne pregătim să demarăm noi lucrări – închiderea depozitului neconform de la Rateș și realizarea a două stații de transfer, una la Tecuci și cealaltă la Târgu Bujor, precum și a unei stații de compostare la Tecuci.  Fosta groapă de gunoi a Tecuciului va fi ecologizată, acoperită și impermeabilizată. De asemenea, se vor realiza sisteme de colectare a gazului și levigatului, precum și sisteme de protecție și monitorizare a depozitului. Stațiile de transfer și de compostare vor fi realizate după cele mai noi norme de mediu și vor fi dotate cu toate echipamentele necesare, inclusiv containere de mari dimensiuni și camioane de transport”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Închiderea depozitului de la Rateș (Tecuci) va fi realizată de către Asocierea Iridex Group Plastic SRL - Ispe Proiectare si Consultanță, iar valoarea contractului este de 21.625.777 de lei, sumă care include și partea de elaborare a proiectului tehnic.

Stațiile de transfer și de compostare de la Tecuci  și Târgu Bujor vor fi realizate de către Asocierea Iridex Group Plastic SRL - Cristilory Prod, iar valoarea contractului de proiectare si execuție a lucrărilor este de 37.485.329 de lei. Lucrările sunt realizate din fonduri europene.

Consiliul Județean Galați

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

800 de posturi au fost create la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România

800 de locuri de muncă sunt create în cadrul celui mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România. Este vorba despre o investiție cu fonduri europene în valoare de peste 100 de milioane de euro, anunță MEDIAFAX. Proiectul coordonat de Consiliul Județean Galați este unic în România, iar autoritățile gălățene au anunțat că, în timpul lucrărilor și după finalizarea acestora, se creează 800 de locuri de muncă.

„Se lucrează din plin la cel mai important proiect de gestionare a deșeurilor din România. Lucrările la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului avansează în ritm alert. Deja partea de realizare a terasamentelor, una din cele mai importante etape din cadrul lucrării, este aproape finalizată. Depozitul ecologic de la Valea Mărului este realizat după cele mai noi reglementări de mediu. De asemenea, aici se vor realiza o stație de sortare și una de epurare a apelor uzate. Proiectul creează peste 400 de locuri de muncă în perioada implementării și 400 de locuri de muncă după această perioadă”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Investiția de la Valea Mărului este o componentă a unui proiect unic în România și în partea de est a continentului european. Investiția în valoare de 104 milioane de euro va fi gata în următorii ani și va acoperi toate necesitățile județului Galați.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Galați, Sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID) va cuprinde numeroase puncte de lucru la Galaţi, Tecuci, Tg. Bujor şi Valea Mărului. Aproximativ trei sferturi din valoarea investiției va fi folosită pentru realizarea unei staţii ultramoderne de tratare mecano-biologică a deşeurilor, dotată cu un digestor şi cu o turbină de producere a energiei electrice.

Cu ajutorul sistemului cu tehnologie de ultimă oră, gunoiul va fi transformat în îngrășământ pentru agricultură și în energie electrică care va fi folosită pentru funcționarea stației. Cu banii europeni vor fi construite mai multe stații de compostare, de sortare și de transfer pentru deșeuri și vor fi cumpărate mașini și pubele de gunoi pentru tot județul.

stiripesurse.ro

Link to comment
Share on other sites

Două contracte în ”bătălia” cu deșeurile

Consiliul Județean (CJ) Galați, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit la începutul lunii octombrie procedura pentru proiectarea și execuția închiderii depozitului neconform Tecuci, a realizării stației de transfer și a stației de compostare Tecuci, precum și a stației de transfer Târgu Bujor, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), la o valoare totală de circa 49,67 milioane de lei (exclusiv TVA).

Este vorba despre două asocieri de operatori economici care vor efectua aceste lucrări, ambele "conduse" de ilfovenii de la IRIDEX-GROUP-PLASTIC SRL, în calitate de ofertant lider, lucrările fiind împărțite de autoritatea contractantă în două loturi.

Primul lot de lucrări se referă la închiderea depozitului neconform de la Tecuci, atribuit la o valoare de aproximativ 18,17 milioane de lei. Durata de predare a proiectului tehnic și a restului de documentații, verificare tehnică, avize și acorduri autorizație de construire este de trei luni de la semnarea contractului, iar durata de execuție a lucrărilor este de zece luni de la ordinul de începere. Alături de IRIDEX-GROUP-PLASTIC SRL, la închiderea depozitului neconform de la Tecuci vor lucra ISPE PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ SA București, TIAB SA București în zona de instalații electrice și ARGIF PROIECT SRL Pitești pe zona de proiectare și asistență tehnică.

Cel de-al doilea lot are în vedere proiectarea și execuția stației de transfer și a stației de compostare de la Tecuci, precum și a stației de transfer de la Târgu Bujor, lucrări atribuite la valoarea de 31,5 milioane de lei. În acest caz, durata de predare a proiectului tehnic și a documentației economice, verificarea tehnică și obținere avize și acorduri autorizație de construire este de doar o lună de la semnarea contractului, iar durata de execuție a lucrărilor este de cinci luni și jumătate. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la acest proiect de investiție al CJ Galați vor lucra, alături de IRIDEX-GROUP-PLASTIC SRL, TIAB SA, ARGIF PROIECT SRL și vrâncenii de la CRISTILORY PROD SRL Panciu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

104 milioane de euro după 14 ani de căutări pentru gunoaiele Galațiului

Obligațiile impuse de Comisia Europeană statelor membre pentru protecția cetățenilor includ și construirea de sisteme moderne de gestionare a deșeurilor. Județul Galați, intrat în anii comunismului într-un program de industrializare masivă, a început implementarea unui asemenea sistem complex, în valoare de 104 milioane de euro, cofinanțat din fonduri europene. Proiectul va duce la colectarea selectivă a deșeurilor de către cetățeni.

Licitațiile și execuția Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) sunt în derulare, existând două scenarii pentru finalizare: cel optimist - în 2023, cel pesimist - în 2024.
Gestionarul proiectului este Consiliul Județean Galați.

Scurt istoric al proiectului

Prima inițiativă pentru crearea acestui proiect a venit în 2006, chiar înaintea aderării efective a României la UE. Nu s-a concretizat însă nimic. ”A fost doar o idee care a rămas atunci într-un sertar”, spune președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
În 2012, în mandatul de președinte al Consiliului Județean deținut de controversatul Nicolae Bacalbașa, s-a întocmit un proiect depus spre finanțare pe vechiul Program Operațional Sectorial (POS) Mediu 2007-2013. Valoarea inițială a acestuia a fost de circa 40 de milioane de euro, crescută apoi la peste 50 de milioane de euro. Proiectul a picat însă pentru că terenul propus de Primăria Galați pentru depozitarea și sortarea deșeurilor, o suprafață de circa cinci hectare în zona Barboși, nu a putut fi scos din fondul forestier. Proiectul a fost deci respins de la finanțarea pe POS Mediu.
În 2016, proiectul a primit a treia formă. El a fost aproape complet reconfigurat pentru a fi depus spre finanțare pe noul Program Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, în contextul modificărilor survenite în legislația de mediu.

Ce presupune proiectul

Prima condiție pentru lansarea proiectului și finanțarea lui din fonduri europene a fost obținerea terenului pentru sortarea deșeurilor. De această dată, Consiliul Județean și Primăria Galați au găsit o suprafață de teren lângă combinatul siderurgic Liberty Galați SA, de 15 hectare, o pășune ce a putut fi transferată fără probleme de legalitate către Consiliul Județean, a arătat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Ce urmează să fie construit? În municipiul Galați va exista o stație de tratare mecano-biologică cu digestor (instalație de extragere a unor componente din deșeuri), linie de sortare și turbină pentru producerea curentului electric (cu o pondere de 60 la sută din întregul volum al proiectului), iar în municipiul Tecuci o stație de compostare (care transformă deșeurile în îngrășământ) și o linie de sortare. În plus, la Tecuci trebuie închisă groapa de gunoi neconformă de la Rateș.
De asemenea, în zona orașului Târgu-Bujor se vor realiza o stație de transfer cu o linie de sortare și o stație de compostare. În fine, în vecinătatea comunei Valea Mărului se construiește un depozit de deșeuri cu o capacitate de un milion de metri cubi și cu o durată de viață de 35 de ani, precum și o linie de sortare.
”Toate gospodăriile vor primi pubele cu coduri de bare, iar sistemul va fi dotat cu utilaje mari de transport, camioane și prese pentru materialul reciclabil. Va fi un singur operator care va ridica deșeurile menajere din tot județul, cu excepția municipiului Galați”, a mai declarat președintele Consiliului Județean.
El a mai spus că o provocare va fi conștientizarea colectării selective în rândul cetățenilor.
Lucrările la unele dintre componentele sistemului au început deja. Joi, 22 octombrie, la depozitul de la Valea Mărului lucrările erau în toi, firma câștigătoare având 26 de utilaje și mai multe echipe de muncitori la treabă. Celula 1 a depozitului de deșeuri este finalizată în proporție de 90 la sută, iar celula 2 este construită în proporție de circa 60-70%, potrivit declarațiilor constructorului. Asocierea având ca lider compania ilfoveană Iridex Group Plastic SRL, împreună cu Argif Proiect SRL, Acvatot SRL și subcontractantul Elsaco Electronic SRL, are în sarcină această componentă a proiectului finanțat prin POIM, cu o valoare de aproximativ 50,18 milioane de lei, exclusiv TVA.
În paralel, pe o altă procedură de achiziție publică se va lucra la realizarea căilor de acces în tot județul. Lățimea acestor căi de acces va trebui să atingă opt metri pentru a permite intrarea utilajelor de mari dimensiuni către toate stațiile, depozitele și componentele SMID.

Procedura DBO și avantajele sale

Cea mai complicată componentă a sistemului este operarea stației gigant de lângă Galați. E vorba despre elaborarea unui caiet de sarcini pentru o procedură integrată în sistem DBO (Design - Build - Operate), de proiectare, execuție și operare integrată pentru stația de la Galați.
”Este o chestiune ce îmbracă un caracter de pionierat în România și în Europa de Est. Discutăm cu instituții ale statului care să ne ghideze la întocmirea caietului de sarcini, dar conceptul duce clar la o serie de avantaje. Mai întâi, operatorul va trebui să mențină funcționalitatea timp de 15 ani, eventual pe propria cheltuială, iar apoi scurtăm timpul de operare pentru că, la finalizarea lucrărilor, investiția va putea fi operată imediat. Astăzi, după zece ani de la finalizarea proiectelor, în unele județe nu se operează datorită contestațiilor dintre diversele firme și, între timp, a apărut necesitatea retehnologizării, ceea ce la Galați nu va fi cazul”, a explicat Costel Fotea.
”Am ușoare emoții legate de această procedură de achiziție în DBO unde vor trebui să se prezinte asocieri de 3-5 firme care să poată îndeplini toate cerințele din caietul de sarcini. Trebuie firme specializate pe fiecare dintre operațiuni. Chiar dacă aici am înregistra o întârziere de câteva săptămâni, beneficiul ar fi pe termen lung, pentru că nu am sta ulterior ani de zile până să operăm efectiv acest sistem”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Galați.
În ceea ce privește finalizarea integrală a lucrărilor la SMID-ul gălățean, șeful Consiliului Județean avansează două scenarii: cel optimist - sfârșitul anului 2023 și varianta pesimistă - 31 decembrie 2024.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Peste 77 de milioane euro alocate pentru un sistem mai eficient şi mai durabil de gestionare a deşeurilor în judeţul Galaţi

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de peste 77 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor din judeţul Galaţi, în sud-estul României, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Investiţia va oferi un serviciu de gestionare a deşeurilor mai integrat, mai eficient şi mai sustenabil, îmbunătăţind calitatea mediului, în beneficiul a peste 500.000 de locuitori. "Această investiţie în cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii oamenilor care trăiesc în judeţul Galaţi. Investiţia va îmbunătăţi mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite şi va stimula dezvoltarea biodiversităţii locale şi a activităţilor economice", a afirmat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Datorită acestui proiect, întreaga populaţie a judeţului va avea acces la servicii de salubrizare în 2021, ceea ce prezintă un beneficiu deosebit pentru oamenii din zonele rurale, unde în prezent doar 45% au acces la aceste servicii. Noua infrastructură creată va creşte reutilizarea şi reciclarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi lemn şi va reduce deşeurile care ajung la depozitele de deşeuri. De asemenea, va permite tratarea corespunzătoare a deşeurilor domestice periculoase şi a deşeurilor voluminoase.

Investiţia va crea aproximativ 300 de noi locuri de muncă în perioada de construcţie şi aproximativ 380 în faza operaţională. 

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

(22 iulie)

Încep lucrările la staţia de transfer de la Târgu Bujor

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la stația de transfer de la Târgu Bujor, în cadrul amplei investiții de management al deșeurilor din județul Galați, anunţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. „Stația de transfer va fi realizată cu respectarea celor mai noi norme de mediu, și va fi dotată cu toate echipamentele necesare, inclusiv containere de mari dimensiuni și camioane de transport. În acest moment, sunt în plină desfășurare lucrările de amenajare a depozitului de deșeuri menajere de la Valea Mărului. Una din cele două subcelule este deja finalizată, iar cea de-a doua este mai bine de jumătate realizată. În plus, constructorul a demarat lucrările și la stația de sortare de la Valea Mărului. De asemenea, se lucrează și la închiderea depozitului neconform de la Rateș (Tecuci)”, precizează autorităţile. Reamintim că Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi are o valoarea totală de peste 480 de milioane de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Lungul drum al gunoaielor gălățene către SMID-ul din bani europeni

În județul Galați, lucrările continuă pentru implementarea atât de necesarului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), investiție a Consiliului Județean (CJ) în valoare de circa 104 milioane de euro, cofinanțată cu fonduri europene.

La un an de zile distanță de la ultima noastră vizită, forfota a crescut pe șantierul de la Valea Mărului. Asocierea având ca lider compania ilfoveană Iridex Group Plastic SRL, împreună cu Argif Proiect SRL, Acvatot SRL și subcontractantul Elsaco Electronic SRL realizează un depozit de deșeuri ale cărui subcelule de depozitare au o capacitate de un milion de metri cubi. Una dintre acestea este deja finalizată, în timp ce a doua se află în etapa de impermeabilizare, urmând turnarea stratului de balast. Constructorul își propune încheierea lucrărilor până în jurul datei de 15 noiembrie, iar fiecare celulă are propria stație de colectare a biogazului.

”La toate componentele depozitului se lucrează, iar stadiul de realizare este de peste 50-60 la sută. A fost adusă și montată stația de epurare, stația de pompare a levigatului (substanța care a rezultat în urma trecerii apei percolare printr-un depozit de deșeuri – n.r.) este gata, iar rețeaua de colectare și transport este undeva la peste 70 la sută. Au fost finalizate și bazinele care fac parte din fluxul tehnologic, a fost amenajată o gospodărie de apă, iar laboratorul de analize este gata. Așa cum arată lucrurile, la începutul anului viitor vom putea desemna un operator pentru acest depozit de deșeuri menajere și vom opri transferul gunoaielor în județul Vaslui”, ne-a descris președintele CJ Galați, Costel Fotea, progresul lucrărilor.

Se lucrează cu componente ”imperialiste”

Ar mai fi de precizat că stația de epurare a fost adusă din Elveția, iar modul în care se prezintă această componentă este absolut impresionant, desprins parcă din filmele SF. Unicat în România și cu funcționalitate în patru trepte, apa va prezenta indicatori de potabilitate după trecerea prin această stație. În interior, am observat componente produse în Belgia și Danemarca, iar în plimbarea noastră prin incinta depozitului am remarcat și alte componente și utilaje occidentale. Industria grea din România e sublimă, dar nu poate livra mare lucru pentru acest nou depozit de deșeuri menajere.
”Este cumva impropriu spus depozit de deșeuri, eu îl văd ca pe o uzină, o fabrică de ecologizare”, a adăugat președintele CJ, menționând, totodată, că au început lucrările și la drumul de acces, cu o lățime de opt metri, urmând a fi configurate și executate și aleile din interiorul depozitului.

Gunoaie adunate de peste trei decenii

Mai la nord, în vecinătatea municipiului Tecuci, are loc închiderea gropii neconforme de gunoi de la Rateș, unde, vreme de 30-40 de ani s-au adunat munți de deșeuri. Stadiul lucrărilor este estimat în prezent la 35-40 la sută. ”Ar fi fost în sarcina municipalității, dar din lipsă de suport financiar și de logistică am preluat-o la CJ. Este vorba despre o investiție de 32-35 de milioane lei ce presupune linii de sortare, stație de compostare a deșeurilor vegetale, dar și canale de scurgere acoperite cu două-trei straturi de materiale geosintetice și unul de pământ pe care se va putea planta gazon. După finalizare, amplasamentul va fi predat Consiliului Local din Tecuci pentru monitorizare și gestionare în următorii 15 ani”, a mai spus Costel Fotea. În plus, și la Târgu Bujor va avea loc retehnologizarea stației de compostare și vor fi create o linie de sortare și o stație de transfer, astfel încât la depozitul de deșeuri să ajungă doar fracția umedă.

”Cheia de boltă” rămâne sistemul DBO 

În afară de toate acestea, președintele Consiliului Județean Galați recunoaște că cea mai dificilă etapă va fi cea rezervată investiției de la Galați: o stație de tratare mecano-biologică cu digestor (instalație de extragere a unor componente din deșeuri), linie de sortare și turbină pentru producerea curentului electric, cu operare în sistem DBO (Design - Build - Operate). Acestea reprezintă aproximativ 55-60 la sută din valoarea totală a proiectului, iar caietul de sarcini este în prezent întocmit de un consultant, astfel încât, în luna decembrie, să se poată da drumul la licitația pentru proiectare, dar și cu execuție și operare, fiind nevoie de o asociere de companii.
Termenul de finalizare este acum ”împins” de președintele Consiliului Județean, acesta precizându-ne că ar trebui ca SMID-ul gălățean să devină operabil la finele anului 2024, cel mai târziu la începutul lui 2025. ”Avantajul nostru este că, la acel moment, sistemul de management al deșeurilor va fi la toate standardele europene, fără a fi nevoie de alte ajustări. În prezent, în România există astfel de sisteme funcționale încă din 2006, dar care vor trebui aduse la zi”, a mai precizat Costel Fotea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Consultant bucureștean pentru deșeurile din Galaţi

După cum am arătat de curând în paginile cotidianului nostru, Consiliul Județean (CJ) Galați are un consultant specializat care se ocupă de întocmirea caietului de sarcini necesar în vederea lansării în procedură de achiziție publică a procedurilor pentru etapa de proiectare-execuție-operare (DBO) a instalației de tratare mecano-biologică și stației de transfer din cadrul proiectului "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Galați" (SMID).

Astfel, compania Resourcing Environmental Consulting SRL este cea care va realiza: elaborarea studiului de fundamentare (etapa I), elaborarea documentației pentru atribuirea contractului de proiectare-construcție-operare (etapa II), formularea răspunsurilor la solicitările de clarificări adresate autorității contractante de către operatorii economici interesați în a depune oferte la procedura DBO (etapa III) și va acorda sprijin pe parcursul perioadei de desfășurare a licitației (etapa IV). Valoarea contractului atribuit firmei bucureștene este de 158.750 de lei, exclusiv TVA, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

În anul fiscal 2020, Resourcing Environmental Consulting SRL, specializată în activități de consultanță pentru management și afaceri, a realizat venituri totale de circa 2,37 milioane de lei, cu un număr mediu de șapte salariați și un profit net de 267.664 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Dintre toate judeţele de la malul Dunării, Galaţiul este singurul care aruncă gunoiul la întâmplare

Asociaţia Mai Mult Verde semnalează prin intermediul unui comunicat de presă că aproape 9.500 de tone de plastic sunt generate anual în judeţul Galaţi, ceea ce înseamnă că fiecare locuitor al judeţului aruncă anual aproximativ 18 kilograme de plastic. Din această cantitate, doar 9,5% este colectată separat şi ajunge la staţiile de sortare şi reciclare.

Galaţi este singurul judeţ riveran Dunării în care, în mediul rural, nu se colectează separat. Cifrele au fost extrase din Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD). Potrivit acestuia, în judeţul Galaţi au fost generate 92.149 tone deşeuri menajere, din care 17% (15.830 tone) au rămas necolectate. O mare parte dintre aceste cantităţi de deseuri sunt abandonate în natură, plimbate de vânt şi ploi şi ajung mai devreme sau mai târziu în Dunăre.

Colectarea separată, cea mai eficientă procedură

Într-o cercetare privind modalitatea de gestionare a deşeurilor în localităţile riverane Dunării, Asociaţia Mai Mult Verde şi Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) au concluzionat că cele mai eficiente proceduri pentru a evita poluarea apelor cu plastic rămân colectarea separată şi buna gestionare a deşeurilor. Cele două organizaţii au analizat modalitatea de gestionare a deşeurilor în localităţile riverane Dunării, cu scopul de a identifica posibilele cauze privind poluarea cu plastic a apelor, dar şi măsurile necesare pentru a gestiona problema deşeurilor municipale.

„În România anului 2022, avem încă zeci de localităţi în care deşeurile nu sunt colectate sau sunt preluate nediferenţiat, doar pentru a ajunge la gropile de gunoi, transformate între timp în munţi de gunoi. Sunt acele sute de mii de tone de deşeuri pe care le vedem în fiecare an în natură şi care, mai devreme sau mai târziu, ajung în ape. Unele se dezintegrează, dar cele de plastic rămân pentru sute de ani. Unii edili au înţeles asta. Alţii au nevoie de sprijin”, a declarat Doru Mitrana, Preşedinte al Asociaţiei Mai Mult Verde.

Gestionarea deşeurilor revine primăriilor

Din datele raportate pentru anul 2019 în PJGD, acoperirea serviciilor de salubritate în judeţ este de 100% în mediul urban şi de 99% în mediul rural. Colectarea în mediul urban se face la puncte special amenajate, pe 4 fracţii, la un tarif de 11 lei/ pers./ lună, în timp ce în mediul rural nu se colectează separat. Deşi există ADI (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară) funcţională, SMID (Sistem de Management Integrat al Deşeurilor) nu se afla în operare la finalul anului 2021.

În judeţele fără SMID funcţional, obligaţia de gestionare a deşeurilor municipale revine primăriilor. „Este dovedit faptul că gestionarea deşeurilor în cadrul Sistemelor de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) reprezintă soluţia ideală, deoarece această procedură asigură fluxul normal al deşeurilor de la generator, respectiv de la gospodărie, către instalaţii de prelucrare, aşa cum este cazul staţiilor de sortare ale deşeurilor reciclabile şi pregătirea lor pentru reciclare. Dintre judeţele analizate, în cazul a trei judeţe - Caraş-Severin, Olt şi Mehedinţi, sistemul a intrat în operare la finalul anului 2020 şi respectiv 2021, ceea ce explică lipsa rezultatelor. În plus, mai sunt judeţe în care nu s-au finalizat licitaţiile pentru atribuirea contractelor de delegare, aşa cum este cazul judeţelor Brăila şi Constanţa. Acolo unde încă sunt sincope trebuie identificate atât cauzele cât şi soluţiile potrivite fiecărei situaţii”, a declarant Liliana Nichita, Director al Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Actualizări de valori ale unor componente SMID

În ședința de joi, 28 aprilie, a Consiliului Județean (CJ) Galați au fost majorați o serie de indicatori tehnico-economici în legătură cu realizarea a trei obiective de investiţii componente ale proiectului "Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Galați" - SMID.

Astfel, stația de sortare de la Valea Mărului a ajuns la valoarea de 11.150.110,21 lei, închiderea depozitului neconform din zona Rateș - Tecuci la 23.908.126,64 lei, în vreme ce obiectivul de investiție referitor la stația de transfer din Târgu Bujor a fost actualizat la 10.538.812,20 lei, toate acestea incluzând TVA. Valoarea costurilor de construcții-montaj (C+M) aferentă celor trei proiecte este de peste 31,6 milioane de lei, inclusiv TVA.

Reamintim că proiectul SMID al CJ Galați, cu finanțare prin POIM 2014-2020, prevede investiții ce însumează peste 104 milioane de euro.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Investiții necesare pentru managementul deșeurilor

În ședința de joi, 28 iulie, a Consiliului Județean (CJ) Galați se intenționează actualizarea proiectului tehnic și a documentației de execuție pentru realizarea sistemului de "deversare ape pluviale drum acces stație transfer Târgu Bujor". Astfel, valoarea totală a investiției conexe Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor ajunge la 417.372,54 lei (inclusiv TVA).
Proiectul propus vizează sprijinirea și promovarea unei dezvoltări economice și sociale echilibrate a tuturor regiunilor prin îmbunătățirea infrastructurii și asigură accesul către/dinspre stația de transfer Târgu Bujor și drumul județean DJ 242. Se vor realiza lucrări de amenajare a 220 de metri liniari de drum, cu o platformă de patru metri compusă din parte carosabilă și acostamente consolidate. Pentru asigurarea colectării apelor de pe platforma drumului se va utiliza un șanț de beton nou proiectat și un podeț tubular, cu o cameră de cădere.
Totodată, în aceeași ședință a CJ se are în vedere aprobarea proiectului tehnic şi a documentaţiei de execuţie pentru racordarea la rețeaua electrică a locului de consum permanent Centru de Management Integrat al Deșeurilor și Stație de Sortare Valea Mărului. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 740.590,77 lei, inclusiv TVA.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

După doi ani și 17 milioane de euro din fonduri europene, depozitul de deșeuri de la Valea Mărului, aproape operaţional

La mijloc de august, depozitul de la Valea Mărului, parte componentă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Galați, apare în fața vizitatorilor ca un uriaș adormit. În total, doar această investiție a ajuns la aproape 17 milioane de euro și, în curând, deșeurile menajere ale gălățenilor vor avea o nouă destinație.
Trebuie spus că proiectul integral de gestiune a deșeurilor la nivel județean are o valoare de aproximativ 104 milioane de euro (mai exact, 481.894.052,10 lei) și este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Asocierea, având ca lider compania ilfoveană Iridex Group Plastic SRL, a finalizat lucrările, iar, în prezent, se intervine pentru amenajarea drumului de acces, o chestiune de câteva zile. În plus, racordarea la electricitate este ”o treabă de jumătate de zi”, aflată în sarcina Electrica SA, după cum ne-a precizat președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, în condițiile în care instalația electrică este și aceasta finalizată integral și mai trebuie montat doar un contor.
După aproape doi ani de zile de lucrări, utilajele nou-nouțe din incinta depozitului, linia de sortare sau stațiile de epurare și de pompare a levigatului sunt în bloc-starturi, urmând a-și îndeplini sarcinile pentru care au fost concepute și achiziționate de la firme de prestigiu din Elveția, Austria, Germania sau Italia. Asta și pentru că, trebuie spus, din ce am remarcat la fața locului, doar stația de alimentare cu carburant este rezultatul industriei de profil autohtone. ”În paralel, a fost demarată procedura de achiziție pentru a se desemna un operator al depozitului. Dacă nu vor fi contestații, în cel mai scurt timp oamenii nu vor mai trebuie să meargă cu deșeurile în județul Vaslui. Este vorba de o capacitate de peste  un milion de metri cubi de deșeuri menajere. Trebuie să uităm sintagma «groapă de gunoi» pentru că după levigare și obținerea fracției umede, apa ce va intra în stațiile de epurare cu osmoză inversă va fi efectiv una potabilă. Sunt echipamente de ultimă generație, achiziționate chiar în acest scop”, ne-a mai precizat președintele CJ câteva detalii privitoare la această adevărată fabrică de ecologizare.

Cum am scăpat de infringement la Tecuci

Un alt ”front” al lucrărilor este cel al închiderii gropii de gunoi de la Rateș (Tecuci). Acest focar de infecție funcționa de mai bine de jumătate de secol, iar, fără investiția preluată de CJ, ne pășteau amenzi și o procedură de infringement deschisă de Comisia Europeană. În momentul de față, groapa de gunoi a fost închisă după intervenții ce au costat circa 22 de milioane de lei, fiind curățată, acoperită cu folii impermeabile, un strat de pământ și apoi unul de gazon. În interiorul gropii, au fost amplasate instalații care captează biogazul ce mai rezultă în urma proceselor de fermentare. Potrivit lui Costel Fotea, până la sfârșitul verii vor fi finalizate absolut toate lucrările de la Rateș. După recepție, gestiunea va reveni municipalității tecucene, aceasta din urmă având obligația de a o monitoriza vreme de 15 ani. Tot la Tecuci, va fi amenajată o stație de compostare, cu o valoare de 23 de milioane de lei. Această stație va avea rolul de a rezolva problema resturilor vegetale, fiind bine cunoscut faptul că în jurul municipiului din nordul județului există un însemnat bazin legumicol. În plus, va fi amenajată o hală pentru depozitarea produselor inerte, gen rafie, sau diverse folii din plastic, aferente plantelor din solarii pentru că și acestea trebuie neutralizate.

În septembrie, licitație pentru stația de tratare mecano-biologică

Altfel, la Târgu Bujor, se lucrează intens la drumul de acces, la stația de transfer, dar și la retehnologizarea stației de compostare. În ceea ce privește grosul investiției, ce se localizează în municipiul reședință de județ, Costel Fotea ne-a informat că mai sunt necesare o serie de hotărâri ale unor consilii locale din zonă, ulterior urmând a fi demarată în scurt timp o  licitație pentru stația de tratare mecano-biologică ce va funcționa în procedura integrată DBO (Design-Build-Operate). ”Ne dorim ca în luna septembrie această procedură să fie ridicată în SICAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – n.r.). Vorbim despre un obiectiv de investiție în valoare de 60 de milioane de euro ce include o linie de sortare automată, un digestor cu rol de prespălare a deșeurilor, dar și o turbină pentru producerea curentului electric”, a adăugat președintele CJ.
Reamintim faptul că, tot în urma unei proceduri de achiziție, firma Resourcing Environmental Consulting SRL a fost desemnată să realizeze studiul de fundamentare (etapa I), ocupându-se de elaborarea documentației pentru atribuirea contractului de proiectare-construcție-operare (etapa II), formularea răspunsurilor la solicitările de clarificări adresate autorității contractante de către operatorii economici interesați în a depune oferte la procedura DBO (etapa III) și va acorda sprijin pe parcursul perioadei de desfășurare a licitației (etapa IV).
Cu caracter de noutate, Consiliul Județean Galați va demara o altă procedură pentru gestionarea deșeurilor inerte. ”Este vorba, în mod special despre moloz, dar și mobilier de care dispensează oamenii de prin casă, ca de exemplu paturi, sau canapele vechi. Și acestea trebuie duse undeva, nu lepădate lângă pubele și este limpede că nu pot ajunge la Valea Mărului pentru că nu sunt deșeuri menajere. Rezolvarea problemei va face obiectul unei investiții pe care am evaluat-o la aproximativ 20 de milioane de euro”, ne-a declarat, în premieră, președintele CJ.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Un nou conflict politic în CJ, pe tema colectării taxelor de salubrizare în județ

Modalitatea în care va funcționa depozitul de deșeuri menajere de la Valea Mărului, parte integrantă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), pare să devină un nou măr al discordiei în relația dintre consilierii județeni PNL și președintele CJ, Costel Fotea - PSD. 

Luni, 29 august, deputatul liberal George Stângă, președinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaților și al organizației județene PNL, împreună cu primarii din Ghidigeni și Liești, Eugen Tăbăcaru și Iulian Boț, dar și liderul de grup al consilierilor liberali din Consiliul Județean (CJ), Iulian Iosif, au susținut, la sediul partidului, o conferință de presă cu privire la viitoarea modalitate de încasare a taxelor de salubrizare în județ.
Mai concret, liberalii nu sunt de acord cu proiectul de hotărâre al CJ, prin care, afirmă aceștia, în lipsa unei consultări adecvate, se dorește ca primăriile să fie în relație comercială directă cu viitorul operator județean de colectare a deșeurilor, mai exact în calitate de plătitori. Acest agent economic ar urma să apară ulterior operaționalizării depozitului de deșeuri menajere de la Valea Mărului, parte componentă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), unităților administrativ-teritoriale revenindu-le sarcina colectării taxelor, în condițiile în care ”primăria nu va avea niciun control asupra cantității de gunoi colectate în localitate”, după cum a precizat Eugen Tăbăcaru. Mai mult decât atât, pentru achitarea integrală a facturilor, UAT-urile ar trebui să acționeze inclusiv asupra rău-platnicilor. La rândul său, primarul lieștean, Iulian Boț, după ce a menționat că nu a mai avut loc ”de dinainte de pandemie” nicio ședință a Asociației de Dezvoltare Intercomunitare (ADI) ECOSERV, a afirmat că ”unul face profit, alții vin și plătesc”, cu referire la ceea ce ar urma să se petreacă după desemnarea operatorului județean. ADI ECOSERV a fost constituită încă din anul 2010 în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciilor de salubrizare. Pe aceeași temă, președintele PNL Galați, George Stângă îl ”roagă” pe președintele CJ, Costel Fotea ”să nu mai conducă instituția ca pe propriul SRL”, iar liberalii au solicitat retragerea de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ a proiectului de hotărâre.
Acest lucru nu s-a întâmplat, proiectul a trecut la vot, iar președintele CJ a menționat, în deschiderea ședinței de luni, că proiectul SMID a fost verificat, atât de Comisia Europeană, specialiștii JASPERS din România, dar și de către cei ai Băncii Europene de Investiții, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de colectare a taxelor. În plus, planul tarifar a fost evaluat încă din luna februarie 2020. ”În perioada 6-7 septembrie, va avea loc o ședință a ADI ECOSERV, iar toți colegii noștri primari vor primi răspunsuri”, a adăugat Costel Fotea.
Contactat telefonic de cotidianul nostru, președintele CJ a ținut să menționeze că fiecare pubelă va avea un cod de bare, astfel încât se va indica limpede cantitatea de deșeuri ridicată. În plus, Costel Fotea crede că este nevoie un parteneriat cu toate primăriile pentru că, în scurt timp, toate deșeurile reciclabile vor fi colectate separat, conform normelor europene ce prevăd atingerea unor anumiți indicatori în materie. ”Și în prezent, plata taxei de salubrizare se face tot la nivel de UAT, cum ar putea primăriile să nu aibă nicio implicare?”, se întreabă retoric președintele CJ. ”Consiliul Județean e un ditamai SA, pe acțiunile tuturor gălățenilor din județ și nu numai, având colaborare cu ministere și multe alte instituții. De altfel, eu nu am condus niciun SRL. Niciodată”, le-a mai transmis Costel Fotea colegilor de coaliție.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

17 autocompactoare pentru managementul deșeurilor

Consiliul Județean (CJ) Galați a atribuit recent, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP), furnizarea de echipamente de colectare și transport deșeuri, punere în funcțiune, instruirea personalului de exploatare al achizitorului, asistență tehnică pentru întreținere și reparații în perioada de garanție în cadrul proiectului "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor" (SMID).
Mai exact, este vorba despre echipamente de colectare și transport deșeuri (17 autocompactoare) achiziționate de la dealerul specializat Grădinariu Import Export SRL, la contravaloarea de 10,87 milioane de lei, exclusiv TVA. Din acest total, cinci utilaje sunt destinate municipiului Galați, trei autocompactoare de 18 mc și două de 12 mc, alte zece de 12 mc sunt pentru mediul rural, iar două autocompactoare de 6 mc vor ajunge în orașele Târgu Bujor și Berești.
Atribuirea contractului către compania bucureșteană a avut loc în urma unei proceduri electronice ce a avut la bază criteriul "cel mai bun raport calitate-preț".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Evacuarea apelor pluviale, la depozitul de la Valea Mărului

În vederea funcționării în condiții optime a depozitului de deșeuri de la Valea Mărului (Centru Integrat de Management al Deșeurilor - CMID), în cadrul proiectului a fost prevăzut un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale, ce cuprinde drenuri celule, sistem de colectare, rețea de transport, canal perimetral și bazin de retenție.

Evacuarea apelor pluviale din bazinul de retenție s-a prevăzut a se efectua natural, gravitațional, printr-un canal de evacuare până la limita proprietății. În vederea evacuării apelor pluviale, este necesară execuția unui canal, continuarea canalului executat pe platforma CMID, cu descărcare în pârâul Geru, printr-o cameră de descărcare și podeț aferente drumului de acces CMID. Realizarea canalului pluvial presupune o serie de etape tehnologice, cum ar fi realizarea lucrărilor de terasamente, lucrări efective de realizare ale canalului, dar și finisarea și înierbarea taluzului.

În acest sens, în ședința de luni, 29 august, a Consiliului Județean Galați, au fost aprobați principalii indicatori tehnico-economici ai investiției, rezultând o valoare totală a acesteia de 249.873,88 lei (inclusiv TVA), din care construcții-montaj circa 213.000 lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Galațiul contractează lucrările pentru o stație de transformare a zeci de mii de tone de deșeuri în materiale reutilizabile și biogaz. Proiect din economia circulară de 155 de milioane de euro cu bani europeni

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoserv Galați, în subordinea Consiliului Județean Galați, a scos la licitație în SICAP un contract de 773 de milioane lei pentru construcția unei stații de tratare a deșeurilor. Cu o capacitate de până la 85.000 de tone pe an, stația va asigura atât tratarea deșeurilor în amestec cât și cea a biodeșeurilor colectate separat. Fiecare linie va conduce la obținerea de produse care să poată fi refolosite în economie(agricultură, industrie). În plus, instalația va permite generarea de energie, prin montarea unei turbine care să producă electricitate prin folisrea biogazului emis. Ce nu poate fi refolosit va fi depozitat separat, la dezpitul Valea Mărului, din județ.

Iată descrierea proiectului: „Realizarea unei instalații de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă la Galați, instalație care va asigura atât pre-tratarea deșeurilor în amestec cât și tratarea biodeșeurilor colectate separat, instalație cu următoarele caracteristici: o treapta mecanică cu o capacitate de 60.000 t/an; inițial va opera în 2 schimburi/zi, ulterior se va trece progresiv spre funcționarea într-un schimb, ca urmare a reducerii cantității de deșeuri colectate în amestec și tratate în instalație.

Linia mecanică este prevăzută cu o instalație de sortare semi- automată. În urma procesului rezultă deșeuri cu conținut organic destinate tratării biologice, produse valorificabile material (deșeuri reciclabile), produse valorificabile energetic (RDF) și reziduuri (destinate depozitării); o linia biologică a instalației TMB, respectiv instalația de digestie anaerobă semi-uscată, cu o capacitate de 85.000 t/an (1 schimb/zi). Biodeșeurile colectate separat și deșeurile reziduale sunt tratate în echipamente distincte ale instalației. În urma procesului de digestie rezultă digestat din deșeuri reziduale (spre depozitare), digestat din biodeșeuri colectate separat (valorificat în agricultură), reziduuri (spre depozitare), RDF (co-incinerare) și gaz; o în afara acestor obiecte, contractantul va trebui să achiziționeze o turbină pentru producerea energiei electrice din gazul rezultat, infrastructura aferentă compostării digestatului din biodeșeuri pentru a asigura calitatea unui compost valorificabil în agricultură. Realizarea unei stații de transfer la Galați (capacitate 23.000 t/an, 2 schimburi/zi), în vederea eficientizării transportului la depozitul conform de la Valea Mărului a digestatului din rezidual și a reziduurilor rezultate din tratarea în TMB, a deșeurilor reciclabile colectate separat în Zona 1 către stația de sortare Valea Mărului, precum și a reziduurilor de sortare de la stația de sortare Valea Mărului către TMB”.

Contractul scos acum la licitație presupune proiectare, pentru 6 luni, execuție, pentru 18 luni, și operarea instalațiilor, pentru 10 ani. Ofertele se deschid în 23 noiembrie, departajarea lor se face în funcție de prețul total, prețul oferit pentru tratarea mecano-biologică a deșeurilor, prețul pentru instalație de sortare, cel mai mare procent asumat de reciclare a deșeurilor în produse utile și procentul cel mai mare asumat pentru generarea de gaz din deșeuri.

Finanțarea proiectului se face cu fonduri europene, Programul Operațional Infrastructura Mare 2021 – 2027.

Asociaţia Ecoserv are ca scop gestionarea serviciilor de salubrizare pe raza județului Galați, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional. Ecoserv deleagă punctual serviciile de salubrizare unor operatori privati.

economedia.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitație pentru o stație performantă de tratare a deșeurilor biodegradabile și reziduale în municipiul Galați

Potrivit unui comunicat de presă, o licitație unică în România a fost demarată de către Consiliul Județean (CJ)  Galați și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoserv Galați. Au fost lansate și aprobate de către Agenția Națională de Achiziții Publice procedurile de licitație pentru construirea în municipiul Galați a unei stații performante, singura de acest gen din România, de tratare a deșeurilor biodegradabile și reziduale. Această stație de tratare mecano-biologică va fi dotată cu un digestor, un echipament industrial de ultimă generație, și o turbină cu ajutorul căreia se va produce energie electrică din deșeuri. 

Valoarea estimată a acestei investiții este de 773.493.596 de lei (fără TVA), din care partea de proiectare și execuție este de 180.657.193 lei exclusiv TVA, fonduri europene atrase de către CJ, în cadrul amplei investiții de gestionare a deșeurilor din județ. Trebuie spus că restul sumei estimate reprezintă partea de operare, adică valoarea serviciilor realizate de către firma care va gestiona funcționarea acestei stații de tratare a deșeurilor pentru o perioadă de 10 ani. Finanțarea acestei diferențe, cel mai probabil, va fi asigurată prin noul Program Operațional Infrastructură Mare (POIM), aferent exercițiului financiar 2021-2027.

”Valoarea finală a serviciilor de operare va depinde foarte mult și de cantitatea de deșeuri care va fi tratată în această stație, precum și de cantitatea de deșeuri reciclabile colectate separat și valorificate. Este pentru prima oară în istoria achizițiilor publice din țara noastră când o autoritate publică face o singură licitație pentru proiectarea, execuția, gestionarea și funcționarea investiției pe o perioadă lungă de timp. Practic, câștigăm ani de zile, astfel că, atunci când lucrările vor fi gata, sistemul va putea fi utilizat imediat. Sunt sisteme de management al deșeurilor în țară care nu pot fi folosite pentru că nu există o firmă specializată care să gestioneze investiția respectivă, iar în alte cazuri au trecut ani de zile de la finalizarea lucrărilor până a fost desemnat un operator. Asta vrem să evităm, motiv pentru care facem o singură procedură. Mai este un avantaj, operatorul nu poate ulterior să reclame diverse deficiențe de construcție, având în vedere că este parte integrantă a acestui proces încă de la începutul procedurii”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.

Soluția tehnică de tratare a deșeurilor biodegradabile și reziduale care vor ajunge din tot județul în stația de tratare din municipiul Galați este complexă, se bazează pe tehnologie de ultimă generație și va fi implementată pentru prima oară în România.

“Practic, deșeurile vor fi în primă fază sortate cu ajutorul unui sistem automatizat și dotat cu diverși senzori, după care deșeurile biodegradabile vor fi supuse unui proces de fermentare fără oxigen, astfel că la final va rezulta biogaz și o fracție de aproximativ 20% din masa inițială a deșeurilor, un fertilizant steril care poate fi folosit ca îngrășământ. De asemenea, în cazul deșeurilor reziduale, după operațiunea de tratare și extragere a biogazului, va rezulta un material asemănător unui strat de pământ, care va fi dus la depozitul ecologic de deșeuri de la Valea Mărului. Biogazul va fi transformat în energie electrică cu ajutorul unei turbine, energie care va fi folosită doar pentru funcționarea stației, deoarece atât permit normele în vigoare”, a mai precizat Costel Fotea.
Reamintim faptul că Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Galati înseamnă investiții ample în municipiul Galați (stație de tratare mecano-biologică), la Valea Mărului (depozit de deșeuri și stație de sortare), la Tecuci (închiderea depozitului neconform de la Rateș și stații de transfer și compostare) și la Târgu Bujor (stație de transfer și retehnologizarea stației de compostare).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Încă un pas pentru managementul deșeurilor la Tecuci

În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați au fost aprobate proiectul tehnic, documentaţiile și indicatorii tehnico-economici pentru stațiile de transfer și de compostare din Tecuci, parte componentă a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul nostru. Valoarea totală a acestei investiţii este de aproximativ 27,69 milioane lei, inclusiv TVA, partea de construcții-montaj fiind evaluată la aproape 16 milioane lei.
Conform documentației aprobate, stațiile se vor construi pe amplasamentul vecin cu depozitul neconform Rateș, închis prin proiectul SMID. În stația de transfer, cu o capacitate proiectată de 22.500 tone/an, procesul de transfer parcurge mai multe etape începând de la recepția deșeurilor și până la predarea lor la depozitul conform, sau în stația de sortare. În cazul stației de compostare, cu o capacitate proiectată de 700 tone/an, tratarea este un sistem de procesare a deșeurilor verzi, care implică, din punct de vedere tehnologic, atât procese mecanice, cât și biologice.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.