Jump to content

Teodor Niţă, premiat pentru managementul Teatrului Muzical


Recommended Posts

Posted

Teodor Niţă, premiat pentru managementul Teatrului Muzical

Dirijorul Tiberiu Soare, scenografa Viorica Petrovici şi compozitorul Dan Dediu se numără printre personalităţile laureate ale ediţiei din acest an a premiilor Forumului Muzical Român, ce vor fi decernate vineri, în Capitală, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cea de-a XIII-a ediţie a premiilor Forumului Muzical Român - manifestare în cadrul căreia au fost recompensate de-a lungul anilor peste două sute de personalităţi ale artei muzicale şi coregrafice româneşti - va avea loc vineri, de la ora 18.00, la Opera Comică pentru Copii din Bucureşti.

Premiul de excelenţă va fi decernat Corului de Cameră "Preludiu" şi dirijorul său, Voicu Enăchescu, în timp ce pianista Ilinca Dumitrescu va primi premiul pentru întreaga activitate.

Premiile "Ludovic Spiess" vor fi decernate lui Ciprian Teodoraşcu, pentru inspirate versiuni camerale ale unor celebre pagini de operă, scenografei Viorica Petrovici, pentru spectacolul "O scrisoare pierdută", de Dan Dediu, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, şi dirijorului Tiberiu Soare, pentru conducerea muzicală a aceluiaşi spectacol.

Premiul "David Ohanesian" va fi acordat baritonului Ionuţ Pascu, pentru rolul titular din "Oedipe", de George Enescu, pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

Compozitorul Marius Ţeicu va primi premiul "Profesionişti de top", în timp ce Dan Dediu, compozitor şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, va primi premiul Maestro pentru creaţie originală românească, pentru opera "O scrisoare pierdută".

Premiul pentru publicistică "Mircea Bunea" va fi primit de Costin Popa, pentru volumul "Opera Divina", premiile "Amadeus" vor merge la Aurel Borşan, pentru prima ediţie a "Superlativelor VIP ale Artelor Spectacolului Muzical pentru copii", şi la Călin Octavian Mocanu, directorul general al Teatrului "Ţăndărică".

Premiul Melos va fi decernat tenorului Andrei Lazăr, pentru rolul Caţavencu în spectacolul "O scrisoare pierdută" de Dan Dediu pe Scena Naţionale Bucureşti.

Premiul pentru excelenţă în management va fi primit de Corneliu Murgu, directorul general al Operei Naţionale Române Timişoara, iar premii pentru management vor primi şi Teodor Niţă, directorul general al Teatrului Muzical "Nae Leonard" Galaţi, Bogdan Popa, directorul general al Centrului Cultural "Palatele Brâncoveneşti" Mogoşoaia, Doina Roşca, directorul Centrului Cultural "Ionel Perlea" Slobozia, şi Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, pentru Festivalul "Bucureştii lui Caragiale".

Premiul de popularitate va merge la Baletul Operei Comice pentru Copii, pentru spectacolele susţinute la importante festivaluri internaţionale.

Fiecare dintre cei laureaţi va primi diploma, alături de un tablou, din partea scenografei Viorica Petrovici, unul dintre cei mai prolifici artişti de gen din România, nominalizată în 2012 la premiile César pentru costumele realizate în filmul "Izvorul femeilor/ La source des femmes", în regia lui Radu Mihăileanu.

După încheierea ceremoniei, toţi cei prezenţi sunt invitaţi să asiste la unul dintre cele mai de succes spectacole ale instituţiei-gazdă: Baletul "Cenuşăreasa", în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu.

Forumul Muzical Român este o instituţie independentă, de opinie, care îşi desfăşoară activitatea în strânsă colaborare cu Uniunea Criticilor Muzicali din România. FMR a fost înfiinţat în anul 2000.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.