Sari la conținut

Penalităţile la întreţinere pot fi şterse!


dcp100168

Postare recomandata

Penalităţile la întreţinere pot fi şterse!

De ziua îndrăgostiților, Apaterm anunță anularea penalităților acumulate la întreținere. Dar nu în orice condiții. Pentru a scăpa de penalități, trebuie să vă plătiți datoria de bază și asta pînă la 31 iulie.
Planul de reorganizare al Apaterm, acceptat în cele din urmă de Curtea de Apel București, presupune printre altele și anularea penalităților tuturor clienților societății. Dar nu oricum. Astfel, tuturor restanțierilor care își vor plăti datoria de bază pînă pe 31 iulie, li se vor șterge penalitățile aferente acesteia. În cazul în care cei cu restanțe nu își vor permite să achite integral datoria de bază, pentru orice sumă achitată în plus faţă de valoarea facturii curente se va proceda la anularea proporţională a penalităţilor.
De asemenea, în eventualitatea foarte probabilă în care asociațiile de locatari  nu au posibilitatea să acopere integral debitul restant, plata datoriilor se poate face și individual, de către fiecare locatar în parte.
Apaterm anunță că procedura se aplică şi în cazul în care există hotărîri judecătoreşti definitive, situaţie în care se vor recupera doar cheltuielile de judecată şi/sau executare efectuate de societate.
Chiar şi asociaţiile de proprietari care sînt cu plata la zi dar au penalităţi de întîrziere pot beneficia, în anumite condiţii, de anularea penalităţilor. Singurii care nu pot beneficia de această procedură sînt cei care, la data de 01.02.2013, nu mai erau racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice.  
Etapele procedurii de anulare a penalităților
1.- Depunerea unei cereri către APATERM şi efectuarea unui punctaj al datoriilor existente la 01.02.2013;
2.- Dacă procedura se derulează prin asociaţie, la finele fiecărei luni se face un proces verbal cu asociaţia de proprietari, în care se vor recunoaşte de ambele părţi atît sumele plătite din restanţă cît şi partea anulată din penalităţi;
3.- Dacă procedura se derulează prin intermediul locatarilor debitori:
    a) – asociaţia eliberează locatarului o adeverinţă în care este precizată valoarea datoriei la întreţinere şi valoarea datoriei provenită din penalităţi;
    b) – locatarul plăteşte direct la APATERM suma datoriei din întreţinere în baza adeverinţei primite de la asociaţie şi primeşte o chitanţă pe care se va înscrie numele plătitorului şi numărul asociaţiei de proprietari în contul căreia se face plata;
    c) – odată cu plata efectuată, locatarului i se eliberează o adeverinţă în care se va preciza că s-a încasat suma datoriei de bază şi că s-a anulat penalitatea plătitorului din datoria totală a asociaţiei provenită din penalităţi;
    d) – locatarul depune la asociaţie documentul primit de la APATERM, iar asociaţia înregistrează anularea penalităţilor în fişa locatarului;
    e) – cu locatarul se încheie un angajament de plată în baza căruia acesta îşi va achita datoriile viitoare reprezentând încălzire şi apă caldă, direct la casieria Apaterm;
    Dacă locatarul poate plăti numai o parte din datoria restantă, ştergerea penalităţilor se va realiza într-un  procent proporţional cu datoria achitată.
    Dacă există locatari care nu au restanţe la întreţinere, dar au penalităţi de plată, vor beneficia de ştergerea acestora dacă în baza adeverinţei primite de la asociaţie vor încheia angajamente de plată cu societatea.

antidotul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum ştirea e cam peste tot...

 

Apaterm  va anula penalităţile de întârziere ale asociaţiilor de proprietari şi locatarilor datornici
Cu două condiţii însă: achitarea regulată a facturilor curente şi a datoriei de bază. Aceasta din urmă poate fi plătită şi în tranşe. Ştergerea penalităţilor de întârziere se va face proporţional cu partea achitată din vechea datorie.

După ce  Curtea de Apel Bucureşti a  desfiinţat decizia de faliment dată de Tribunalul Galaţi, în 15 noiembrie 2011, în dosarul privind falimentul SC Apaterm SA, rolul lichidatorului judiciar, de recuperare a creanţelor Apaterm, a încetetat.

Drept urmare, a fost reluată aplicarea planului de reorganizare şi rentabilizare a societăţii de termoficare, plan pus în aplicare de SC Rominsolv SPRL, în calitate de administrator judiciar, şi de administratorul special Adriana Stratulat.

Una dintre principalele măsuri de rentabilizare prevăzute în planul de reorganizare propus de Rominsolv o reprezintă recuperarea datoriilor de la clienţii SC Apaterm (asociaţii proprietari/locatari, agenţi economici, unităţi bugetare).

O „momeală” avantajoasă

Cum o asemenea măsură sună a „misiune imposibilă”, Rominsolv încearcă să atragă datornicii la casieria Apaterm oferindu-le drept recompensă anularea penalităţilor de întârziere la plata facturilor.

Totalul datoriilor asociaţiilor de proprietari către Apaterm, înregistrate la 31.decembrie.2012, era de 27.638.505 lei, din care 13.459.137 lei reprezintă datoria de bază şi 14.179.367 lei penalităţi. Fireşte că, între timp, aceste sume au mai crescut „puţin”.

Dacă reorganizarea judiciară, strict dependentă de reuşita recuperării datoriilor şi plata creanţelor, ar eşua, Apaterm ar ajunge din nou în faliment.

Cum se vor şterge  penalităţile

Pentru recuperarea „datoriilor istorice” Rominsolv a pus la punct o procedură pe care v-o prezentăm sub forma unei sinteze.

Procedura se aplică tuturor clienţilor APATERM, începând cu luna februarie 2013, iar mecanismul acesteia este simplu.

Condiţia care dă dreptul la anularea penalităţilor este achitarea facturilor curente şi, pentru orice sumă achitată în plus faţă de valoarea facturii curente, se va proceda la anularea penalităţilor, în mod proporţional cu partea din datorie care a fost achitată.

Procedura se aplică şi în cazul în care există hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie în care se vor recupera doar cheltuielile de judecată şi/sau executare silită efectuate de Apaterm.

Adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate decide ca - în cazul în care ştergerea penalităţilor pentru întreaga asociaţie nu este posibilă, întrucât nu toţi membrii acesteia sunt dispuşi să-şi achite partea din datoria de bază - locatarii cu datorii să poată beneficia de această facilitate în mod individual.

Termenul final până la care se poate solicita ştergerea penalităţilor este 31 iulie 2013.
Începând cu data de1 august 2013, locatarii cu restanţe la întreţinere nu vor mai putea solicita anularea penalităţilor de întârziere. După această dată, Apaterm poate prelua, în anumite condiţii, creanţele asociaţiei împotriva persoanelor care, până la acea dată n-au efectuat nici o plată.

Chiar şi asociaţiile de proprietari, care sunt cu plata la zi, dar datorează către Apaterm penalităţi de întârziere, pot beneficia, în anumite condiţii, de anularea penalităţilor.

Singurii care nu pot beneficia de această procedură sunt proprietarii care, la data de 01.02.2013, nu mai aveau locuinţele racordate la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice.  

Etapele procedurii de anulare a penalităţilor

1.- Depunerea unei cereri către APATERM şi efectuarea unui punctaj al datoriilor existente la 01.02.2013;

2.- Dacă procedura se derulează prin asociaţie, la finele fiecărei luni, se va încheia cu asociaţia de proprietari un proces verbal în care se vor recunoaşte de către ambele părţi, atât sumele plătite din restanţă, cât şi partea corespunzătoare anulată din penalităţi;

3.- Pentru ca procedura să se deruleze direct între Apaterm şi locatarul cu datorii: asociaţia trebuie să-i elibereze acestuia o adeverinţă în care este precizată valoarea datoriei la întreţinere şi cea a penalităţilor.

Apoi locatarul va plăti direct la casieria  Apaterm suma reprezentând partea din datoria la întreţinere aferentă serviciilor societăţii de termoficare şi primeşte o chitanţă pe care se va înscrie numele plătitorului şi numărul asociaţiei de proprietari în contul căreia se face plata.

După efectuarea plăţii, locatarului i se va elibera o adeverinţă în care se va preciza că s-a încasat suma datoriei de bază şi că s-a anulat penalitatea plătitorului, parte din totalul penalităţilor datorate de asociaţia de proprietari.

Ulterior locatarul depune la asociaţie documentul primit de la APATERM, iar asociaţia înregistrează anularea penalităţilor în fişa locatarului.

Ultima etapă o constituie încheierea unui angajament de plată în baza căruia locatarul se obligă să achite cu regularitate contravaloarea serviciilor de încălzire şi apă caldă, direct la casieria Apaterm.

Dacă locatarul poate plăti numai o parte din datoria restantă, ştergerea penalităţilor se va realiza într-un  procent proporţional cu datoria achitată.

În cazul în care există locatari care n-au restanţe la întreţinere, dar datorează penalităţi de întârziere, vor beneficia de ştergerea acestora dacă, în baza adeverinţei primite de la asociaţie, vor încheia angajamente de plată cu Apaterm.

„ Să spunem că o asociaţie de locatari are o datorie de bază, de 100 de milioane de lei şi mai are de plătit penalităţi în valoare tot de 100 de milioane. Dacă achită factura la zi şi 10.000 de lei din datoria de bază, totalul penalităţilor se reduce cu 10 % şi rămâne un rest de 90 de milioane lei. Dacă asociaţia plăteşte mai mult sau mai puţin din datorie, procentul de reducere a penalităţilor se modifică proporţional", a explicat Mihi Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Jumătate dintre gălăţeni, datori la Apaterm

În Galaţi, există 830 de asociaţii de proprietari. Dintre acestea, peste 400 nu şi-au plătit facturile pentru apă caldă şi căldură de câteva luni şi, pe lângă acestea, în jur de 100 se încadrează în categoria celor rău-platnice, cu debite foarte mari  şi foarte  vechi pentru care datorează penalităţi pe măsură

Reluarea aplicării planului de reorganizare judiciară este clar în avantajul asociaţiilor de proprietari pentru că, în cazul unora, valoarea penalităţilor de întârziere o depăşeşte pe ce a fatoriilor de bază şi în dezavantajul  clar al SC Electrocentrale Galaţi, principalul creditor al Apaterm.

adevarul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mi-ai luat-o înainte :-)

 

totuși, nu înțeleg un lucru... dacă:

 

 

rolul lichidatorului judiciar, de recuperare a creanţelor Apaterm, a încetetat.

atunci de ce:

 

 

Rominsolv încearcă să atragă datornicii la casieria Apaterm

 

Ce treabă mai are Rominsolv ăsta? Nu cumva... au mai găsit o modalitate de a scoate bani din piatră seacă? 

post-2783-0-73630000-1360877774_thumb.pn

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Penalităţile la întreţinere ale gălăţenilor vor fi şterse!

* Există o singură condiţie: să se ajungă cu facturile la zi până pe 31 iulie * Pentru a scăpa de penalităţi de 20 de milioane de euro, gălăţenii trebuie să achite datorii de 17,4 milioane de euro

 

Primăria a dat publicităţii, ieri, procedura de anulare a penalităţilor istorice acumulate de clienţii Apaterm, aşa cum a fost ea aprobată de Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa de reorganizare a societăţii. Decizia instanţei a salvat operatorul de termoficare, despre care se credea că va intra în faliment şi căruia administraţia locală îi pregătise deja un înlocuitor, Calorgal. Potrivit raportării Apaterm de la 31 decembrie 2012, penalităţile populaţiei se ridicau la 20 de milioane de euro şi depăşeau cu 2,6 milioane de euro debitul de bază.
Oferta este valabilă până la 31 iulie
Condiţionată de plata facturilor restante la apă caldă şi căldură, oferta ştergerii penalităţilor de întârziere aplicate de furnizor este valabilă doar şase luni. „Procedura se aplică tuturor clienţilor Apaterm, începând cu luna februarie 2013. Condiţia accesării procedurii este achitarea debitelor curente. Pentru orice sumă achitată în plus faţă de valoarea facturii curente se va proceda la anularea proporţională a penalităţilor. Termenul final până la care se poate accesa procedura este 31 iulie 2013”, explică municipalitatea.
De ştergerea penalităţilor pot beneficia şi datornicii împotriva cărora există sentinţe definitive de executare şi, în anumite condiţii, asociaţiile de proprietari care sunt cu plata la zi.
În schimb, nu scapă de plata penalităţilor consumatorii care nu mai erau în sistemul centralizat la 1 februarie 2013 şi cei care mai au restanţe la întreţinere la 1 august 2013.
Locatarii pot trata direct cu Apaterm
Ştergerea penalităţilor aplicate datornicilor se poate face atât prin intermediul asociaţiilor, cât şi tratând direct cu Apaterm. În ambele cazuri, primul pas este calcularea de către societate, la cerere, a datoriilor pe care un consumator le avea la 1 februarie 2013 şi confruntarea lor cu datele din registrul asociaţiei. Ulterior, consumatorul poate începe să-şi plătească restanţele într-una sau mai multe tranşe, penalităţile fiindu-i şterse într-un procent proporţional cu datoria achitată.
„Dacă procedura se derulează prin asociaţie, la finele fiecărei luni se face un proces verbal cu asociaţia, în care se vor recunoaşte de ambele părţi atât sumele plătite din restanţă, cât şi partea anulată din penalităţi”, arată Primăria.
„Dacă (...) locatarul plăteşte direct la Apaterm, primeşte o chitanţă pe care se va înscrie numele plătitorului şi numărul asociaţiei în contul căreia se face plata; locatarului i se eliberează o adeverinţă în care se va preciza că s-a încasat datoria de bază şi că s-a anulat penalitatea plătitorului din penalităţile totale ale asociaţiei; locatarul depune la asociaţie documentul primit, iar asociaţia înregistrează anularea penalităţilor în fişa locatarului”, explică municipalitatea.
Clienţii, încurajaţi să ocolească asociaţiile
Varianta plăţilor directe către Apaterm pe care autorităţile o oferă cetăţenilor în cele şase luni în care se pot şterge penalităţile pare a fi, însă, mai mult decât o soluţie temporară. Sunt vizibile eforturile municipalităţii de a încuraja locatarii să ocolească şi în viitor asociaţiile. De altfel, cei care aleg să ocolească asociaţia acum vor fi obligaţi să facă asta mereu. „Cu locatarul se încheie un angajament de plată, în baza căruia acesta îşi va achita datoriile viitoare direct la casieria Apaterm”, arată Primăria la finalul instrucţiunilor.
Un cârlig şi mai zdravăn le este aruncat consumatorilor care nu au datorii, dar au penalităţi. Aceştia „vor beneficia de ştergerea penalităţilor dacă vor încheia angajamente de plată (a facturilor curente, n.r.) cu Apaterm”, explică Primăria.
"Interacţiunea directă nu are fundament juridic"
O spune preşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari, Magdalena Gafiţuc. „Intenţia de anulare a penalităţilor pare bună, dar, în ceea ce priveşte plăţile efectuate de locatari direct la Apaterm, nu are fundament juridic. Ar trebui să existe un protocol în care asociaţia să-şi exprime acordul cu plata efectuată, în numele ei, de către locatari”, spune Gafiţuc.
Primăria precizează doar că „Apaterm stă la dispoziţia tuturor clienţilor săi pentru informaţii privind etapele procedurii”.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

daca apaterm sterge penalitatea individului, inseamna ca trebuie recalculata penalitatea asociatiei (compusa di penalitatile individuale) DAR aceste penalitati catre asociatie, nu au fost generate doar de neplata agentului termic, ci si neplata apei meteorice (Apa-canal), neplata luminii de pe scara (Renel), gaze naturale la pausal (distrigaz), s.a.md.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ceva scârţâie clar în toată povestea. Tare mi-e că e doar un război pentru putere (dreptul de a strânge bani) între Apaterm (Primărie) şi asociaţii...

 

Corect.

În fapt, Apaterm vrea ca prin această manevră să impună semnarea unui contract discreționar fie cu asociațiile, fie cu fiecare proprietar în parte.

Astfel, cine va pune botu' la vrăjeala asta va afla că totul va fi condiționat de un contract...

Ce fel de contract?

Numai cei puși în temă sau mai ageri la minte își vor da seama... că acel contract e în fapt același pe care Calorgal a vrut să-l impună asociațiilor acu' o lună.

Ultima etapă o constituie încheierea unui angajament de plată în baza căruia locatarul se obligă să achite cu regularitate contravaloarea serviciilor de încălzire şi apă caldă, direct la casieria Apaterm.

În cazul în care există locatari care n-au restanţe la întreţinere, dar datorează penalităţi de întârziere, vor beneficia de ştergerea acestora dacă, în baza adeverinţei primite de la asociaţie, vor încheia angajamente de plată cu Apaterm.

De altfel, cei care aleg să ocolească asociaţia acum vor fi obligaţi să facă asta mereu. „Cu locatarul se încheie un angajament de plată, în baza căruia acesta îşi va achita datoriile viitoare direct la casieria Apaterm”, arată Primăria la finalul instrucţiunilor.

Divide et impera.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mare atenţie pe mâna cui vă daţi banii! Cum scăpaţi legal de penalităţile la întreţinere

* Juriştii chestionaţi de "Viaţa liberă" recomandă populaţiei ca plata întreţinerii restante, în vederea radierii penalităţilor, să se facă la casieriile asociaţiile de proprietari * Acelaşi punct de vedere îl are şi Federaţia Judeţeană a Asociaţiilor de Proprietari * "Plăţile directe locatar-Apaterm nu au fundament juridic, în condiţiile în care furnizorul nu are contract cu locatarul, ci cu asociaţia din care acesta face parte", spun specialiştii

 

Un act de reconciliere. Astfel a definit un gălăţean decizia municipalităţii de a anula penalităţile istorice ale populaţiei la apă caldă şi căldură cu condiţia încasării datoriei de bază până la 31 iulie. Este, până la urmă, şansa unui nou început atât pentru datornici, care plătind debite de peste 17 milioane de euro scapă de penalităţi de 20 de milioane de euro, cât şi pentru Apaterm, care renunţând la creanţe pe care nu le-ar fi recuperat poate niciodată îşi asigură într-un timp scurt un flux serios de numerar. Vital pentru societate, care se află în plin proces de reorganizare după ce ea însăşi acumulase datorii de circa 85 de milioane de euro către propriii furnizori şi ajunsese în pragul falimentului.
Totuşi, pe fondul criticilor aduse de asociaţiile de proprietari şi de experţii în drept variantei nereglementate de plăţi directe locatar-Apaterm anunţate de Primărie ca alternativă la plata uzuală prin asociaţie, apare întrebarea dacă autorităţile s-au gândit la toate atunci când au întocmit procedura de anulare a penalităţilor.
"Asociaţiile decid dacă le permit locatarilor să plătească la Apaterm"
Federaţia Judeţeană a Asociaţiilor de Proprietari (FJAP) a descris procedura de anulare a penalităţilor ca fiind "brută şi neprelucrată" şi a apreciat că plăţile directe locatar-Apaterm nu au fundament juridic, în condiţiile în care furnizorul nu are contract cu locatarul, ci cu asociaţia din care acesta face parte, FJAP recomandând astfel ca achitarea debitelor în scopul ştergerii penalităţilor să se facă prin asociaţii, aşa cum se face achitarea facturilor curente. Punctul de vedere al organizaţiei este susţinut şi de jurişti.
Totuşi, FJAP a precizat că plăţile directe ar fi posibile doar dacă asociaţiile şi-ar da acordul, iar municipalitatea a arătat că a prevăzut deja acest lucru. "În baza hotărârii adunării generale, asociaţiile de proprietari decid dacă vor aplica procedura de anulare a penalităţilor prin intermediul lor sau pot decide să le ofere individual locatarilor posibilitatea de a beneficia direct de această facilitate", a explicat Primăria.
Administraţia susţine că le-a lăsat asociaţiilor această portiţă pentru a nu fi copleşite de volumul mare de plăţi aşteptat. "Sunt asociaţii care au şi zece blocuri. Dacă nu pot gestiona procesul de ştergere a penalităţilor pentru toţi locatarii, le pot elibera acestora adeverinţe cu care să-şi plătească debitele direct la Apaterm. Scopul este să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de oameni să acceseze procedura", a declarat administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Scutirea penalităţilor de către Apaterm: o mare ţacă!
Campania Apaterm, prin care s-a anunțat scutirea de la plata penalităților a datornicilor, se dovedește a fi o escrocherie cu acte în regulă.
Bine, ea continuă pînă pe 31 iulie, dar cine e atît de idiot încît să creadă într-o asemenea făcătură de marketing pusă în aplicare sub atenta oblăduire a Primăriei Galați, deci a lui Marius Stan. Dar ce spun eu țacă, e o șmecherie pe care o practică toți cămătarii prin care Adriana Stratulat, directorul Apaterm, le promite datornicilor că le va da fix gaura de la covrig, iar apoi le va lua și ceea ce nu au datorat.
Spun asta pentru că ceea ce pare a fi o înțelegere avantajoasă pentru ambele părți, nu e defapt decît o păcăleală frumos ambalată de pe urma căreia Apaterm urmează să aibă toate avantajele, iar clienții societății sînt așteptați la cotitură pentru a li se spune apoi ceva de genul: plătiți liniștiți, Apaterm șterge penalitățile pentru tine!
Inițial mulți dintre cei care au datorii și-au spus că l-au prins pe Dumnezeu de robinetul de la apă caldă. Numai că, atunci cînd au citit condițiile pe care le impune Apaterm pentru ștergerea penalităților și-au cam dat cu apometrele-n cap.
Te scutim de penalități acum sau mai exact după 36 de luni
Practic, Adriana Stratulat le promite datornicilor că dacă își vor plăti datoria de bază, pînă pe 31 iulie, vor fi scutiți de penalități. O mare minciună. De fapt, în angajamentul de plată pe care cei care-și achită datoria de bază îl semnează cu Apaterm, se prevede că ”cel care îşi achită datoria de bază poate beneficia de ştergerea penalităţilor dacă timp de 36 de luni îşi va achita lunar factura curentă către Apaterm, respectiv contravaloarea apei calde şi a căldurii consumate”.
Mai pe românește, timp de trei ani, clientul Apaterm va sta cu sabia lui Damocles deasupra capului și deabia după aceea, dacă va plăti la timp lună de lună, i se vor anula penalitățile. Asta înseamnă că la cea mai mică întîrziere toate promisiunile Apaterm se vor duce pe apa sîmbetei, iar ștergerea penalităților se va transforma într-o mare vrăjeală de marketing.
Altfel spus, Apaterm a pus la cale o mare repartitoreală deoarece le cere clienților săi să facă un efort și să-și plătească datoriile, pentru ca mai apoi, timp de trei ani, să aibă doar obligații. Iar cei care au citit cu atenție contractul pe care conducerea Apaterm îl impune pentru, sanchi, ștergerea penalităților spun că el este blindat de astfel de clauze capcană.

antidotul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Peste 800 de angajamente de plată individuale semnate de Apaterm pentru ştergerea penalităţilor

Apaterm a încheiat, până în acest moment, angajamente de plată cu 821 de persoane fizice şi 205 asociaţii de proprietari din Galaţi pentru procedura de anulare a penalităţilor, a anunţat administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, în cadrul Comisiei de dialog social care s-a desfăşurat, ieri, la Prefectură.

Valabilă până la data de 31 iulie 2013, procedura de ştergere a penalităţilor se aplică tuturor clienţilor Apaterm. Condiţia accesării procedurii este achitarea debitelor curente. Pentru orice sumă achitată în plus faţă de valoarea facturii curente, se va proceda la anularea proporţională a penalităţilor.

În baza hotărârii adunării generale, asociaţiile de proprietari pot decide dacă vor aplica procedura prin intermediul lor sau, în cazul în care nu pot face faţă plăţii debitelor restante ale întregii asociaţii, pot oferi individual locatarilor posibilitatea de a beneficia direct de această facilitate.

Chiar şi asociaţiile de proprietari care sunt cu plata la zi, dar au penalităţi de întârziere, pot beneficia, în anumite condiţii, de anularea penalităţilor. Singurii care nu pot beneficia de această procedură sunt cei care, la data de 1 februarie 2013, nu mai erau racordaţi la sistemul centralizat de producere a energiei termice, adică nu mai erau clienţi ai SC Apaterm.

Administratorul special al Apaterm a explicat, pe scurt, procedura de ştergere a penalităţilor, în condiţiile în care se achită debitele de bază:

„Se încheie un angajament de plată între consumator şi Apaterm, în funcţie de istoricul respectivului consumator. În cazul în care are numai penalităţi, se încheie o convenţie şi un angajament de plată pe 12 luni; dacă se achită debitul de bază, i se şterge lunar a 12-a parte din penalităţi. Practic, în cele 12 luni i se anulează penalităţile. Dacă respectivul consumator are şi debit de bază, şi penalităţi, atunci convenţia se încheie pe 3 ani. Aici se aplică altă regulă, trebuie să achiţi debitul curent, iar penalităţile se şterg cu aceeaşi proporţie cu care îţi achiţi debitul de bază”. „Sperăm ca până la finalul perioadei de aplicare să reuşim să aducem la zi aşa-numitele asociaţii din zona gri, adică cele care sunt mai conştiincioase şi care nu au situaţii litigioase, şi să rezolvăm astfel destule din problemele pe care le avem cu recuperarea debitului de bază. Mai există şi alte asociaţii, pe care noi le considerăm în zona neagră, acolo unde sunt diferenţe mari între ceea ce trebuie să plătească la Apaterm şi ceea ce au de recuperat de la populaţie. Acolo unde am depistat astfel de situaţii, am trimis înştiinţări inclusiv la poliţie”, a mai spus Adriana Stratulat.

presagalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Se şterg penalităţile datornicilor la întreţinere

Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, până la sfârşitul acestei săptămâni, societatea Apaterm a demarat procedura de ştergere a penalităţilor cu datornici din 221 de asociaţii de proprietari, care însumează o datorie de 68.301.658 de lei, din care 31.124.627 de lei îl reprezintă debitul şi 37.516.825 sunt penalităţile. În aceste asociaţii sunt cuprinse 37.494 apartamente.

În cazul a 52 de asociaţii, care totalizează o datorie de 3.333.461, din care 1.193.511 lei debitul şi 2.296.813 lei penalităţile, procedura a fost accesată de asociaţie în întregime. Aceste 52 de asociaţii au în componenţă 6.226 de apartamente.

În cazul a 169 de asociaţii, care totalizează o datorie de 64.968.197 lei din care 29.931.116 lei debit şi 35.220.012 lei penalităţi, procedura de ştergere a penalităţilor a fost accesată individual de locatari ai blocurilor componente.

presagalati.ro
 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Penalităţile la Apaterm vor fi şterse pentru 3.700 de gălăţeni

30 de gălăţeni cu locuinţe branşate la sistemul public de termoficare au intrat luni, 10 iunie, în programul Apaterm de ştergere a penalităţilor.

Patru dintre cei înscrişi ieri în programul de ştergere a penalităţilor însumau datorii de 12.908 lei, iar prin plata acestora beneficiază de ştergerea a 13.736 lei.

Ceilalţi 26 nu erau înregistraţi cu datorii, însă, în urma intrării în programul Apaterm, au beneficiat de ştergerea unor penalităţi care însumează 64.312 lei. Apaterm Galaţi derulează – până la sfârşitul lunii iulie – un program de ştergere a penalităţilor.

Documentul poate fi consultat pe site-ul Apaterm, http://www.apatermgl.ro/Noutati/Procedura%20stergere%20penalitati.pdf.

Până acum, în programul de ştergere a penalităţilor au intrat 3.707 persoane, din 374 de asociaţii. Valoarea datoriilor însumate ale celor intraţi până acum în program este de 1.115.125 lei. Penalităţile şterse prin plata acestor datorii şi asumarea convenţiei de plată individuale este de 8.142.665 lei.

presagalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Apaterm deschide puncte de informare despre procedura de anulare a penalităţilor

Primăria Municipiului Galaţi aduce la cunoştinţă gălăţenilor că societatea Apaterm deschide 8 puncte de informare despre Procedura de anulare a penalităţilor. Aceste puncte vor fi amplasate în Galaţi, după cum urmează: Aleea Comerţului, Staţia de troleibuz capăt Micro 19, zona Piaţa Dunărea, Strada Barboşi, zona Piaţa Micro 17, Piaţa Energiei, Piaţa Micro 38, Strada Saturn, zona Complexului Ţiglina I, Strada Brăilei, zona Potcoava de Aur, Piaţa Centrală. Reprezentanţii administraţiei locale spun că cele 8 puncte de informare despre Procedura de anulare a penalităţilor vor fi funcţionale până la sfârşitul lunii iulie.

Reamintim că această procedură presupune ştergerea penalităţilor, oricât de mari ar fi, prin plata datoriei de bază, oricât de mică ar fi şi încheierea de angajamente de plată cu societatea Apaterm. Trebuie precizat că procedura de ştergere a penalităţilor este o soluţie juridică acceptată în instanţă şi derulată de operatorul public de termoficare în vederea diminuării datoriilor acumulate de populaţie în ultimii ani.

Până la această dată în acest program, derulat de societatea Apaterm, prin planul de reorganizare acceptat de Instanţa de judecată, s-au înscris peste 3.750 de persoane din aproape 400 de asociaţii de proprietari. Valoarea datoriei însumate a celor intraţi până acum în program depăşeşte 1,1 milioane de lei, iar penalităţile şterse prin intrarea în program depăşesc 8,2 milioane de lei.

Primăria Municipiului Galaţi încurajează cetăţenii, branşati la sistemul public de termoficare, care sunt în situaţia de a avea datorii şi/sau penalităţi să se informeze despre program, fie la cele 8 puncte mobile de informare ale Apaterm fie pe pagina de internet a societăţii şi să intre în procedura de ştergere a penalităţilor, pentru a evita, pe de o parte, blocarea finanţării sistemului public de termoficare din Galaţi şi pe de altă parte, consecinţele financiare ale soluţionării în instanţe a problemei datoriei la întreţinere.

presagalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Sincope în programul de ştergere a penalităţilor la Apaterm

Gălăţenii nu se înghesuie să intre în programul de ştergere a penalităţilor derulat de Apaterm. Există destule probleme în derularea procedurilor, dar şi o teamă din partea oamenilor că vor rămâne captivi sistemului centralizat. Apaterm a deschis opt puncte de informare la nivelul oraşului în speranţa că locatarii vor înţelege mai bine ceea ce presupune acest program.
Puţini gălăţeni au intrat până acum în programul de ştergere a penalităţilor derulat de societatea de furnizare a agentului termic Apaterm. Este vorba de doar 4.145 de locatari, valoarea datoriilor acestora însumate fiind de 1.186.985 lei, în timp ce penalităţile şterse prin plata acestor datorii şi asumarea convenţiei de plată individuale sunt de 9.110.866 lei. Foarte puţin, având în vedere că datoriile totale ale populaţiei către Apaterm se ridică la aproximativ 176.000.000 lei, din care peste jumătate reprezintă penalităţile. Preşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari, Laurenţiu Gafiţuc, a declarat că sunt destule probleme în ceea ce priveşte colaborarea dintre asociaţii şi Apaterm. Potrivit acestuia, sunt unele asociaţii care refuză pur şi simplu să le dea oamenilor adeverinţele. În plus, se mai întâmplă ca asociaţiile să dea adeverinţe care includ datoriile generale, nu doar cele către Apaterm, iar oamenii ajunşi acolo sunt întorşi la asociaţii şi de aici o întreagă tevatură care îi descurajează pe mulţi.
Nu sunt singurele aspecte care generează tot felul de probleme - există o teamă foarte mare din partea oamenilor că vor rămâne captivi pentru o perioadă lungă de timp sistemului centralizat de furnizare a apei calde şi căldurii, iar la sfârşit există riscul să rămână cu penalităţile. „Aş încheia convenţia de plată cu Apaterm, dar mi-e frică de faptul că nu am să pot plăti lună de lună şi atunci rămân cu penalităţile”, ne-a spus un gălăţean.
Conducerea Apaterm recunoaşte că sunt aceste probleme. „Într-adevăr dacă au doar penalităţi vorbim de o perioadă de 12 luni, dacă au şi debitul de bază de plătit plus penalităţile perioada de contract este de 36 de luni. Nu avem ce face, este o măsură prevăzută în planul de reorganizare, dar tocmai în acest fel oamenii pot scăpa de penalităţi. Nu spun că sunt neapărat puţini cei care au accesat programul, dar aşteptăm asociaţiile mari care au datorii foarte mari”, a declarat administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat.
Puncte de informare privind procedura de ştergere a penalităţilor
Apaterm a organizat 8 puncte de informare în oraş cu privire la procedura de anulare a penalităţilor, după cum urmează: Aleea Comerţului, Micro 19; staţia de troleibuz capăt Micro 19, zona Piaţa Dunărea; strada Barboşi, zona Piaţa Micro 17; Piaţa Energiei; Piaţa Micro 38; Strada Saturn, zona Complexului Ţiglina I; Strada Brăilei, zona Potcoava de Aur; Piaţa Centrală. Aceste 8 puncte de informare despre Procedura de anulare a penalităţilor vor fi funcţionale până la sfârşitul lunii iulie, în zilele de lucru ale săptămânii, între orele 10.00 - 18.00.
Procedura de anulare a penalităţilor, derulată de Apaterm, presupune ştergerea acestora, oricât de mari ar fi, prin plata datoriei de bază, oricât de mică ar fi şi încheierea de angajamente de plată cu Apaterm şi este o soluţie juridică acceptată în instanţă şi derulată de operatorul public de termoficare de diminuare a datoriilor acumulate de populaţie în ultimii ani. Documentul poate fi consultat pe site-ul Apaterm Galaţi.
Astfel, într-o primă fază se depune o cerere către Apaterm şi se efectuează un punctaj al datoriilor existente. Dacă procedura se derulează prin asociaţie, la finele fiecărei luni se face un proces verbal cu asociaţia de proprietari, în care se vor recunoaşte de ambele părţi atât sumele plătite din restanţă cât şi partea anulată din penalităţi. Dacă procedura se derulează prin intermediul locatarilor debitori se procedează în felul următor: asociaţia eliberează locatarului o adeverinţă în care este precizată valoarea datoriei la întreţinere şi valoarea datoriei provenită din penalităţi; locatarul plăteşte direct la Apaterm suma datoriei din întreţinere în baza adeverinţei primite de la asociaţie şi primeşte o chitanţă pe care se va înscrie numele plătitorului şi numărul asociaţiei de proprietari în contul căreia se face plata; odată cu plata efectuată, locatarului i se eliberează o adeverinţă în care se va preciza că s-a încasat suma datoriei de bază şi că s-a anulat penalitatea plătitorului din datoria totală a asociaţiei provenită din penalităţi; locatarul depune la asociaţie documentul primit de la Apaterm, iar asociaţia înregistrează anularea penalităţilor în fişa locatarului; cu locatarul se încheie un angajament de plată în baza căruia acesta îşi va achita datoriile viitoare reprezentând încălzire şi apă caldă, direct la casieria Apaterm. Dacă locatarul poate plăti numai o parte din datoria restantă, ştergerea penalităţilor se va realiza într-un procent proporţional cu datoria achitată. Dacă există locatari care nu au restanţe la întreţinere, dar au penalităţi de plată, vor beneficia de ştergerea acestora dacă în baza adeverinţei primite de la asociaţie vor încheia angajamente de plată cu societatea.
impartial.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Creşte numărul gălăţenilor care intră în programul de ştergere a penalităţilor

La început de săptămână, alţi 44 de gălăţeni cu locuinţe branşate la sistemul public de termoficare, din 38 de asociaţii, au intrat în programul Apaterm de ştergere a penalităţilor.

Conform datelor furnizate de către Biroul de presă al Primăriei Municipiului Galaţi, doi dintre aceştia erau înregistraţi cu datorii, în sumă de 20.025 lei. În schimbul achitării acestor datorii, beneficiază de ştergerea unor penalităţi în sumă de 43.630 lei. Ceilalţi 42 nu erau înregistraţi cu debite însă, în urma intrării în programul Apaterm, vor beneficia de ştergerea unor penalităţi care însumează 73.562 lei.

Reamintim că societatea Apaterm Galaţi derulează, până la sfârşitul lunii iulie, un program de ştergere a penalităţilor. Până în prezent, la programul de ştergere a penalităţilor au apelat 4.692 persoane, iar valoarea datoriilor însumate ale celor intraţi până acum în program este de 1.336.657 lei.

Penalităţile şterse prin plata acestor datorii şi asumarea convenţiei de plată individuale sunt de 10.951.897 lei.

presagalati.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Aproape 6.000 de proprietari de apartamente beneficiază de ştergerea penalităţilor la întreţinere

Un număr de 5.732 de proprietari de apartamente cu locuinţele branşate la sistemul public de termoficare au intrat în programul Apaterm de ştergere a penalităţilor, care se derulează până la sfârşitul lunii iulie, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.

Potrivit acestuia, în apartamentele cuprinse în programul de ştergere a penalităţilor locuiesc peste 18.500 de persoane, valoarea datoriilor însumate ale celor intraţi până acum în program este de 1.615.110 lei, iar penalităţile şterse prin plata acestor datorii şi asumarea convenţiei individuale de plată se ridică la suma de 13.471.820 lei. Cea mai mare datorie prin plata căreia se şterge o penalitate de 49.071 lei se ridică la valoarea de 30.068 lei.

Măsura de ştergere a penalităţilor la întreţinere este una dintre acţiunile întreprinse de societatea edilitară Apaterm pentru creşterea nivelului de încasări de la populaţie. Conform regulamentului Apaterm, cei care au datorii la întreţinere şi le achită integral beneficiază de ştergerea penalităţilor, iar cei care îşi achită doar într-un anumit procent datoriile beneficiază de reducerea în aceeaşi măsură a penalităţilor. Mai există şi persoane care nu au datorii la întreţinere, dar au penalităţi rezultate din neplata la timp, de-a lungul anilor, a facturilor la întreţinere, şi care pot beneficia de ştergerea penalităţilor dacă se angajează în scris că îşi vor achita, lună de lună, facturile, pe un an. 
Pentru promovarea acţiunii, Apaterm a organizat opt puncte de informare despre procedura de anulare a penalităţilor, amplasate în zone aglomerate din Galaţi.
Dintre cele peste 270 de asociaţii de proprietari din Galaţi, 40, însumând 4.638 de apartamente, au datorii foarte mari. În total este vorba despre o datorie de 25 de milioane lei, din care 14,1 milioane de lei datoria de bază şi 10,9 milioane de lei penalităţi, datoriile medii pe apartament variind între 1.400 şi 22.000 de lei.

agerpres.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Adevărul despre ştergerea penalităţilor la întreţinere

* Programul de ştergere a penalităţilor derulat de Primărie şi Apaterm e unul cu multe hibe şi cu zeci de neclarităţi * Deşi se promite "ştergerea penalităţilor la întreţinere", nici măcar penalităţile pentru agentul termic nu e sigur că vor fi anulate * Scopul Primăriei pare a fi eliminarea administratorilor de pe traseul banilor * Nici măcar trei procente din datorie nu s-a recuperat până acum

 

Mai sunt doar câteva zile în care gălăţenii se mai pot înscrie în programul de ştergere a penalităţilor către Apaterm, însă asupra întregii proceduri planează multe semne de întrebare. "Viaţa liberă" a încercat să desluşească povestea acestui program şi vă oferă câteva repere clare. Totuşi, din nefericire, dedesubturile poveştii sunt atât de încâlcite încât cu greu se pot furniza răspunsuri certe la TOATE întrebările pe care le ridică gălăţenii.

Se şterg doar penalităţile către Apaterm

Potrivit oficialilor din Primăria Galaţi, programul are ca bază juridică planul de reorganizare acceptat de instanţă pentru SC Apaterm SA. "...s-a avut în vedere anularea penalităţilor înregistrate de clienţi, respectiv asociaţiile de proprietari/locatari, persoanele fizice şi persoanele juridice, în condiţiile în care aceştia vor achita datoria cu titlul de bază restante faţă de societate", se arată în Planul de Reorganizare, publicat în septembrie 2011.
Aşadar, este vorba doar despre ştergerea acelor penalităţi calculate ca urmare a neplăţii sumelor datorate către Apaterm, nu şi către ceilalţi furnizori precum Apă Canal, Electrica sau Distrigaz. Asta în ciuda unor fluturaşi mincinoşi afişaţi în mai multe locuri publice din Galaţi, în care cetăţenilor li se spune că au "şansa de a scăpa de penalităţile acumulate la întreţinere". Pentru că nu se referă decât la penalităţile Apaterm, acest program nu poate fi caracterizat drept unul social. "Programul nu este, în esenţă unul social, ci are doar o componentă socială. Dacă ar fi fost unul social, ar fi fost incluse şi penalităţile către Apă Canal şi alţi furnizori, însă aşa ceva nu s-a putut face din cauză că nu există un fundament legislativ", a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache.

Unele penalităţi la agentul termic pot să nu fie şterse

Chiar dacă lucrurile par, în teorie, simple (adică plăteşti datoria de bază şi scapi de penalităţi), lucrurile se complică atunci când e vorba despre punerea în aplicare a planului. Studiind documentul prin care se stabileşte procedura propriu-zisă, am descoperit că există posibilitatea să fie şterse doar o parte din penalităţile pe care persoanele fizice le au către asociaţii pentru apă caldă şi căldură. Cum e posibil aşa ceva? "Avem nu doar bănuiala, ci chiar certitudinea că o serie de administratori au practicat pentru membrii asociaţiei procente mai mari la penalităţi decât cele puse de Apaterm pentru asociaţii", a mai spus Mihai Costache. Iar procedura Apaterm prevede clar că vor fi şterse doar penalităţile puse de Apaterm, nu şi eventualele penalităţi suplimentare, pe care le-ar fi aplicat şefii de asociaţii. "În cazul în care asociaţia de proprietari practică un procent de penalitate mai mare decât cel aplicat de Apaterm, valoarea penalităţilor suspendate/anulate va fi recalculată în limita procentului practicat de societate", se arată în procedura publicată pe site-ul societăţii. Cu alte cuvinte, e posibil ca nici măcar penalităţile pentru apă caldă şi căldură să nu fie ştere în totalitate, ci doar în măsura în care procentul de penalizare aplicat proprietarului de către asociaţie este acelaşi cu procentul de penalizare aplicat de Apaterm asociaţiilor.

Administratorii, "săriţi" de pe traseul banilor

De altfel, această prevedere pare să dezvăluie adevăratul scop al acestui program derulat de Apaterm şi de Primăria Galaţi: eliminarea de pe traseul banilor a "administratorilor căpuşă". "Oamenii trebuie să vină de la asociaţii cu o adeverinţă în care se prezintă defalcat datoria pe care o au la diverse utilităţi. Cu această ocazie, verificăm şi dacă penalitatea pe care a aplicat-o Apaterm asociaţiilor este aceeaşi cu penalitatea aplicată de asociaţii locatarilor", a mai spus Mihai Costache.
În orice caz, întreaga procedură de ştergere a penalităţilor pare un scărpinat cu mâna dreaptă la urechea stângă. Practic, proprietarul este invitat să plătească datoria direct către Apaterm (inclusiv în următoarele 12 luni), iar Apaterm taie penalitatea aferentă asociaţiei din care face parte respectivul proprietar, nicidecum penalitatea pe care o are proprietarul către asociaţie. Din datele pe care le avem la această oră, rezultă că asociaţia, funcţionând independent de furnizorii săi, are cel mult o obligaţie morală să taie penalitatea acelui locatar care a intrat în program.

Doar trei la sută, datorii recuperate

Deşi mai sunt câteva zile până pe 31 iulie (data-limită pentru înscriere în program), nici zece la sută din datornicii Apaterm nu au făcut până acum cerere pentru ştergerea penalităţilor. "Până joia trecută, 5.732 de gălățeni cu locuințe branşate la sistemul public de termoficare au intrat în programul Apaterm de ştergere a penalităţilor. Valoarea datoriilor însumate ale celor intraţi până acum în program este de 1.615.110 lei. Penalităţile şterse prin plata acestor datorii şi asumarea convenţiei de plată individuale sunt de 13.471.820 lei. Cea mai mare datorie: 30.068 lei, prin plata căreia se şterge o penalitate de 49.071 lei", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Galaţi.
Având în vedere că datoria pe care o are populaţia către Apaterm este de 170 de milioane de lei (din care aproximativ 88 de milioane reprezintă costul serviciilor furnizate şi restul penalităţi), rezultă că acest program a ajutat Apaterm să recupereze până acum mai puţin de 3 la sută din creanţe şi să şteargă doar 14 la sută din valoarea penalităţilor. "Au venit în special oameni cu datorii mici şi cu penalităţi mari", a explicat Mihgai Costache.

Asociaţii suspectate de boicotarea programului

În ultima vreme, Biroul de Presă al Primăriei Galaţi a tot trimis comunicate prin care încerca să scoată în evidenţă faptul că o serie de asociaţii nu s-au interesat până acum de acest program. "În contextul în care programul Apaterm de ştergere a penalităţilor va lua sfârşit la sfârşitul lunii curente, Primăria Municipiului Galaţi şi Apaterm informează că, din cele mai îndatorate 40 asociaţii, în ultima săptămână s-au prezentat 9 proprietari de apartamente, însumând 16.363 lei penalităţi, adică mai puțin de 0,002 la sută din penalităţile totale înregistrate de aceste asociaţii. Aceste asociaţii însumează 4.638 de apartamente, cu datorii medii pe apartament între 1.400 și 22.000 de lei", se arată în cel mai recent comunicat.
Nici vorbă despre vreun boicot, susţine unul dintre administratori. "Pur şi simplu nu am apucat să ajungem la Apaterm. Voi ajunge săptămâna aceasta. Noi am eliberat adeverinţe, este în interesul nostru să ni se şteargă penalităţile", ne-a declarat telefonic Valentina Porcăraşu, administrator la Asociaţia 278, una dintre cele enumerate în comunicatul Primăriei.

Calorgal nu a murit, e doar în stand-by

Vă mai amintiţi de Calorgal, societatea de distribuţie a agentului termic care a murit înainte să se nască? Ei bine, potrivit oficialilor Primăriei, Calorgal încă există, nu a fost încă desfiinţată. "Calorgal există şi este pregătită în orice moment să preia distribuţia agentului termic în oraş în cazul în care planul cu reorganizarea Apaterm eşuează", susţine Mihai Costache. Practic, Calorgal este ţinută artificial în viaţă, urmând să fie resuscitată doar dacă Apaterm îşi dă ultima suflare. Este, cumva, soluţia de rezervă a autorităţilor locale în ceea ce priveşte apa caldă şi căldura oraşului.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.