Jump to content

Bogdan Ciucă, în comisia de revizuire a Constituţiei


dcp100168

Recommended Posts

Bogdan Ciucă, în comisia de revizuire a Constituţiei

Parlamentul a votat miercuri componenta comisiei care va avea misiunea nobila de a revizui Constitutia Romaniei. Anticipand probabil bataliile politice dure care vor urma, conducerile formatiunilor politice au trimis in comisie oameni mai degraba devotati partidelor lor, decat specialisti sau profesionisti de marca.
Putini sunt cei care au intr-adevar pregatirea si experienta politica necesara pentru a da increderea cetatenilor ca Legea Fundamentala va fi imbunatatita in acord cu interesele lor, parand sa prevaleze interesele clasei politice. Astfel, regasim in comisie senatori si deputati fara doctorat sau macar masterat, dar si fara o experienta politica minima. In schimb, nu si-au gasit loc nici academicianul Dinu C. Giurescu, aflat la primul mandat de parlamentar (deputat PNL), nici fostul premier Calin Popescu Tariceanu, in prezent senator PNL. De asemenea, nici deputatul PNL Vlad Nistor, doctor in Istorie, presedintele Senatului Universitatii din Bucuresti; fost decan al Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti, fost director al Institutului de Studii Diplomatice din Universitatea din Bucuresti, in prezent director General al Institutul Diplomatic Roman, nu a fost cooptat in comisia parlamentara pentru revizuirea Constitutiei. Nici senatorul Mihai Razvan Ungureanu (vicelider al grupului PDL), doctor in istorie, cu studii postuniversitare la Oxford, fost presedinte al Institutului Roman de Studii Strategice si fost premier al Romaniei, nu va face parte din comisia pentru revizuirea Constitutiei.
Lista senatorilor si deputatilor care au fost desemnati sa faca parte din aceasta comisie se regaseste mai jos, ca si o scurta prezentare a fiecaruia.
Prima actiune din activitatea Comisiei de revizuire a Constitutiei o va reprezenta constituirea forumului constitutional, a anuntat viitorul presedinte al Comisiei, Crin Antonescu. Forumul este un organism deschis. Practic, toate organizatiile, institutiile care doresc sa participe la aceste dezbateri sunt binevenite", a explicat liderul PNL, intrebat fiind in ce masura specialistii in drept constitutional din aceasta tara vor fi consultati in vederea revizuirii Legii Fundamentale.
PSD:
Ioan Chelaru (vicepresedinte) (n.1953)
De profesie avocat, este doctor in stiinte juridice, decan al Baroului Neamt. A absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie si Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" Iasi, precum si cursurile de pregatire de la Institutul Diplomatic Roman. Este la cel de-al treilea mandat de senator.
Florin Iordache (secretar) (n.1960)
A absolvit Facultatea de Mecanica si Facultatea de Drept a Universitatii din Craiova. Are un doctorat in "Relatii economice internationale". A absolvit si cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Roman. A fost viceprimar al orasului Caracal. Este la cel de-al patrulea mandat de deputat.
Toni Grebla (n.1953)
Este de profesie avocat. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bucuresti. A fost prefect de Gorj si prim secretar la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Oficiul European al Natiunilor Unite si alte organizatii internationale din Geneva. Este la al doilea mandat de senator.
Ciprian Nica (n.1958)
A absolvit Facultatea de Drept Sibiu si Facultatea de Drept Bucuresti. Este doctor in stiinte juridice. De asemenea, a absolvit cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Roman. Este la cel de-al doilea mandat de deputat.
Gheorghe Emacu (n.1958)
Este de profesie avocat. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, este doctor in drept. A ocupat o serie de functii de consilier sau de conducere in Ministerul Apararii Nationale si in Ministerul de Interne. Este la primul mandat de deputat.
Daniel Florea (n.1972)
A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti si a finalizat cursurile doctorale fara sustinerea lucrarii. Are un masterat in Management si Marketing in domeniul transporturilor navale, operatiuni bancare si burse la Academia Navala "Mircea cel Batran" si un masterat in securitate si Aparare Nationala la Universitatea Nationala de Aparare "Carol 1". A absolvit cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Roman. A profesat ca judecator si avocat. Este la primul mandat de deputat.
Gabriela Podasca (n.1985)
A absolvit Facultatea de litere a Universitatii Bucuresti. Are un masterat in "Comunicare politica. Marketing politic si electoral" la SNSPA. A absolvit un curs de protocol si comunicare la Institutul Diplomatic Roman. A fost consilier la Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul si la grupul parlamentar PSD din Camera Deputatilor. Este la primul mandat de deputat.
Ovidiu Dontu (n.1969)
A absolvit Facultatea de Drept si un masterat in Stiinte Politice la Scoala Academica Ovidiu Sincai. Detine un certificat profesional in management. A detinut diverse functii la Camera de Comert si Industrie Suceava. Este la primul mandat de senator.
Viorel Chiriac (n.1962)
A absolvit Facultatea Stiinte Juridice si Administrative, detine licenta in Stiinte Administrative. A ocupat diverse functii de tehnician si consilier. A fost director coordonator la APIA Brasov. Este la primul mandat de senator.
PNL:
Crin Antonescu (presedinte), (n.1959)
A absolvit Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie - Filosofie, fara a-si lua doctoratul. La activitati profesionale, acesta a inscris functiile de profesor la gimnaziu in Tulcea si Vaslui, muzeograf la Muzeul Judetean Tulcea "Delta Dunarii", apoi profesor la liceul "Spiru Haret", Tulcea. Incepand din 1992, Crin Antonescu a intrat in Parlament, mai intai ca deputat, iar din 2008 ca senator. A ocupat si functia de ministru al Tineretului si Sportului in perioada 1997-2000.
Tudor Chiuariu (n.1976)
Este doctor in drept, titlu obtinut la Facultatea de Drept, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi. Este de profesie avocat si a ocupat functia de ministru al Justitiei in Guvernul Tariceanu. A detinut un mandat de deputat, iar in prezent este senator.
Petre Roman (n.1946)
A absolvit Facultatea de Energetica a Politehnicii din Bucuresti si si-a luat doctoratul in stiinte la Institutul Mecanica Fluidelor din Toulouse. Petre Roman a fost primul premier al Romaniei dupa Revolutia din 1989 si a detinut functia de ministru de Externe in Guvernul Isarescu. A detinut doua mandate de senator, in prezent fiind la cel de-al treilea mandat de deputat.
Alina Gorghiu (n.1978)
Este absolventa a "Facultatii de Stiinte Juridice si Administrative" din cadrul UCDC si a obtinut anul trecut titlul de doctor in drept, specializarea drept penal, in cadrul Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. De asemenea, detine o licenta la "Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative", Universitatea Pitesti. Din 2008 este deputat.
George Scutaru (n.1973)
Detine un masterat in Relatii Internationale la Facultatea de Istorie, a Universitatii Bucuresti. A fost corespondent PROTV si Mediafax la Moscova, director general al unei agentii de consultanta si monitorizare de presa, iar din 2004 deputat.
Dan Motreanu (n.1970)
A absolvit Facultatea de Filozofie-Istorie la Universitatea de Vest Timisoara. A fost profesor de istorie si cultura civica Alba Iulia, redactor la ziarul Observator si corespondent Mediafax Alba si consilier judetean, Consiliul Judetean Alba. Intre anii 2006-2007 a detinut functia de ministru al Agriculturii. Este la cel de-al treilea mandat de deputat.
PDL:
Valeria Schelean (vicepresedinte) (n.1981)
Este de profesie avocat. Are masteratul in Dreptul Afacerilor, la Universitatea "Nicolae Titulescu", Facultatea de Drept. A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, Specializarea Administratie Publica. Este la primul mandat de deputat.
Alin Tise (n.1974)
Detine un masterat in Drept, Stiinte Juridice, la Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, un masterat in Administratie Publica, Universitatea Babes-Bolyai, si un masterat in Audit si Convergenta Contabila, Universitatea Babes-Bolyai. Este de profesie avocat, a ocupat functiile de prefect si presedinte al Consiliului Judetean Cluj. In prezent este la primul mandat de senator.
Gabriel Andronache (n.1974)
A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, detine un master in drept public si institutii publice la Universitatea Transilvania, Brasov. A fost consilier juridic la Agentia Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, sef Serviciu juridic la Directia Judeteana pentru Protectia Copilului, Brasov si viceprimar al municipiului Brasov. Este la cel de-al doilea mandat de deputat.
PP-DD:
Daniel Fenechiu (vicepresedinte) (n.1969)
Este de profesie avocat. In 9 decembrie a castigat primul mandat de parlamentar, fiind ales deputat.
Haralambie Vochitoiu (n.1970)
Este de profesie inginer minier. In 2000 a absolvit Facultatea Stiinte Politice. Are un masterat in Securitatea muncii, un masterat in Afaceri Europene si un masterat in Economie Sociala. A ocupat mai multe functii de director executiv sau general in diverse firme. Este la primul mandat de parlamentar, fiind ales in 9 decembrie senator.
UDMR:
Mate Andras Levente (vicepresedinte) (n.1974)
Este de profesie avocat. A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii "Dimitrie Cantemir" din Cluj-Napoca. In prezent este la al treilea mandat de deputat.
Minoritati:
Varujan Pambuccian (secretar) (n.1959)
Este doctor in matematica, titlu obtinut la Facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti. In 9 decembrie 2012 a castigat al cincilea mandat de deputat, in calitate de reprezentant al minoritatilor nationale.
PC:
Bogdan Ciuca (vicepresedinte)(n.1968)
Este doctor in stiinte juridice. In 2010 a absolvit cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Roman. Din 1997 profeseaza ca notar, iar din 2008 ca si conferentiar la doua universitati din Galati. Este la cel de-al treilea mandat de deputat.
ziare.com
 

Link to comment
Share on other sites

m-am dus direct la finalul articolului, sa vad daca-i scris de maria fabian. In contextul in care Constitutia produce efecte pentru viitor, si poate genera conflicte intre institutii existente la acest moment, componenta ei - majoritatea membrilor avand studii juridice - pare a fi una profesionista, si nu una politica.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Dezbatere publică. Constituţia se revizuieşte la Galaţi

Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va găzdui, astăzi, de la ora 10.30, o dezbatere publică pe tema modificării Constituţiei. La evenimentul organizat de deputatul PC Bogdan Ciucă, membru în Comisia de modificare a Constituţiei, va fi prezent Cristian Pârvulescu, preşedintele Forumului Constituţional, şi sunt invitaţi profesori de drept, autorităţile locale şi gălăţenii interesaţi.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Forumul constituţional, la Galaţi

Astăzi a avut loc, la Galaţi, Forumul constituţional, dezbaterile fiind conduse de preşedintele acestei organizaţii, politologul Cristian Pârvulescu, alături de care s-a aflat şi deputatul Florin Iordache (PSD), secretarul comisiei parlamentare de revizuire  a Constituţiei. La discuţii au participat parlamentari – deputaţii Bogdan Ciucă (PC), Viorel Ştefan, Florin Pâslaru (PSD), Victor Paul Dobre (PNL) şi Mircea Toader (PDL) – , reprezentanţi ai administraţiei locale – primarul Marius Stan, viceprimarul Florin Popa, consilieri locali, dar şi membri ai societăţii civile şi academice din Galaţi – membri de sindicat, ai ONG-urilor, profesori universitari şi studenţi ai facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, inclusiv decanul Facultăţii de Drept, prof. Florin Tudor.

Cine schimbă partidul, pierde mandatul!

În cadrul discuţiilor, deputatul Florin Iordache a precizat că printre principalele modificări ale Constituţiei trebuie să existe şi una privind stoparea migraţiei politice a parlamentarilor. În context, deputatul a precizat că în cazul în care un parlamentar migrează politic la o altă formaţiune, acestuia să i se poată retrage mandatul, prin referendum local, la nivelul colegiului pe care îl reprezintă. Deputatul a mai precizat că noua Constituţie ar trebui să excludă latura politică din numirea procurorilor – nu prin intermediul ministrului Justiţiei, ci al CSM) şi să clarifice modul de desemnare al primului ministru.

Contre Toader-Dobre

Prezent la dezbateri, deputatul PDL Mircea Toader a pledat pentru un Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, pentru stoparea migraţiei politice (o interdicţie aplicabilă parlamentarilor pentru o perioadă de 15-20 de ani) şi pentru modificarea legii electorale prin introducerea candidaturilor mixte – o parte uninominale şi o parte pe liste de partid. În replică, deputatul PNL Victor Paul Dobre a pledat pentru Parlament bicameral. Cât priveşte migraţia politică, Dobre a atras atenţia că aceasta nu trebuie confundată cu libertatea de exprimare şi de opinie, neuitând să îşi înţepe adversarul politic: „Urmărindu-l pe domnul Toader am realizat că e ceva să dai lecţii despre migraţia politică când faci parte dintr-un partid care a schimbat o majoritate utilizând migraţia ca armă politică…”.

De ce se vrea regionalizarea cu orice preţ?

O atenţie deosebită a fost acordată şi ideii de regionalizare a României şi de introducere a acestei noţiuni şi în Constituţia României. Cristian Pârvulescu a explicat necesitatea ca până în noiembrie să avem o lege a regionalizării – pentru negocierile României cu CE pe planul multianual de buget – iar pentru existenţa unei astfel de legi trebuie ca şi în Constituţie să se menţioneze această nouă formă de organizare. „Polonia a fost singura ţară care nu a fost afectată de criză. De ce? Pentru că Polonia este campioană la absorbţia de fonduri structurale. Şi este campioană pentru că este structurată pe regiuni. În România nu este problema că nu semnăm contracte cu finanţare europeană, ci că nu avem surse de cofinanţare” , a spus Cristian Pârvulescu.    

Discuţiile au continuat, fiecare propunere a celor prezenţi fiind notată. Toate propunerile aduse de cetăţeni la forumurile constituţionale care se desfăşoară în România vor fi expuse de Comisia de la Veneţia, pe 10 mai. Forumurile constituţionale care se desfăşoară în ţară sunt structurate pe trei axe – teritorială, tematică şi academică. Conform calendarului de revizuire a Constituţiei, la finele lunii iunie ar trebui finalizat proiectul de revizuire a Constituţiei, în iulie sau într-o sesiune parlamentară extraordinară, ar trebui ca proiectul de revizuire să ajungă în Senat, în septembrie, în Camera Deputaţilor, iar în octombrie să se organizeze referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Potrivit lui Cristian Pârvulescu, dacă nu se legiferează în acest an regionalizarea României, după 2013, este inutilă.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.