dcp100168 Posted February 18, 2013 Posted February 18, 2013 Doina Cucu, noul director al spitalului din Tg.BujorDoina Cucu este noul manager al spitalului din Târgu Bujor, începând de astăzi. Doina Cucu a ocupat funcţia de director interimar la această unitate în ultimele trei luni. A fost o singură persoană înscrisă, dar chiar şi dacă a fost unicul candidat a obţinut punctajul necesar. „Doamna este de formaţiune jurist şi a lucrat în cadrul Primăriei Galaţi pe probleme legate de fondurile europene. Şi fostul manager al spitalului a fost tot un jurist. În acest moment Spitalul din Târgu Bujor va fi cel mai probabil prima unitate sanitară din judeţ acreditată CONAS, un nou tip de acreditare pe care trebuie să o obţină toată spitalele din ţară”, a precizat dr. Valentin Boldea, director DSP Galaţi.presagalati.ro
dcp100168 Posted February 19, 2013 Author Posted February 19, 2013 Doina Cucu este noul manager al Spitalului Târgu BujorDupă ce a deţinut timp de şase luni funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor, juristul Doina Cucu este, începând de luni (18 februarie a.c.), noul manager general al instituţiei medicale din Târgu Bujor. La concursul organizat în acest scop, noul manager a fost singurul candidat. Doina Cucu a lucrat până în urmă cu şase luni în cadrul Primăriei Galaţi, în domeniul accesării fondurilor europene. Din momentul preluării funcţiei, contractul de manager va fi încheiat pe trei ani de zile.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now