dcp100168 Posted February 5, 2014 Author Posted February 5, 2014 Aleşii au decis noile facilităţi oferite prin Transurb. Doar gălăţenii cu pensii mici vor avea transport gratuitÎntruniţi în şedinţă de îndată, aleşii locali au aprobat ieri noile facilităţi care se vor acorda în transportul public local realizat cu mijloacele de transport ale SC Transurb, pentru primul trimestru al anul 2014. Pentru prima dată, gratuitatea este condiţionată de venituri.Astfel, vor beneficia de abonament gratuit pe o linie pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.000 de lei pe lună. Tot de abonament gratuit pe o linie vor beneficia şi persoanele fără venituri cu vârsta de peste 65 de ani. Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat precum şi persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj vor plăti doar 50 la sută din preţul unui abonament pe o linie.Hotărârea va fi pusă în aplicare abia după ce va fi validată de către Prefectura judeţului Galaţi, aşa că nu e cazul ca potenţialii beneficiari de gratuităţi să se înghesuie la ghişeele SC Transurb.viata-libera.ro
LaurX82 Posted February 5, 2014 Posted February 5, 2014 Mda deci un somer care primeste somaj de 400-600 lei maxim si care mai umbla pe drumuri pentru loc de munca si altele, plateste 50% si un bosorog care are pensie sub 1000 lei e gratui, si cam sunt multi pensionari la asa venituri, nu am nimic cu ei, dar era bine cei cu pensi mici de 350 lei cum era pana acum. Si cei fara venit nu numai bosorogi, sa fie gratuit, ca ala de unde sa scoata bani de bilet mai ales de amenda... Da dar cine se duce la vot si voteaza cine e la putere, bosorogi. Se apropie votarea... Si mai sunt si salariati care primesc salari mici de 700-900 lei pe luna si uni fara bonuri, fac naveta se duc zi de zi la munca si plateste pret intreg. Asta e romania bosorogi parca ar fi sfinti in romania, si la angajari se angajeaza mai mult pensionari ca au EXPERIENTA dar de muncit nu ca sunt mesiriasi si mai ea si salar bun si pensie, ciudatenie... Sa zica cineva ca nu am dreptate....
dcp100168 Posted February 6, 2014 Author Posted February 6, 2014 Mâine, Transurb începe eliberarea abonamentelor gratuiteMâine, 7 februarie, începe eliberarea abonamentelor gratuite şi a celor la jumătate de preţ, valabile pentru lunile februarie şi martie 2014, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 38 din 4 februarie 2014, privind aprobarea facilităţilor care se acordă unor categorii de persoane la transportul public realizat cu mijloacele de transport ale Transurb SA Galaţi.Pensionarii cu pensie sub 1.000 de lei vor primi câte un abonament gratuit pe o linie, pe baza următoarelor documente: cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul, în original şi copie; buletin de identitate / carte de identitate, în original şi copie.Câte un abonament gratuit pe o linie vor primi şi persoanele peste 65 ani fără venit, pe baza următoarelor documente: dovada că nu realizează venituri; buletin de identitate / carte de identitate în original şi copie.De abonamente cu reducere 50% pe o linie vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat şi particular acreditat din municipiul Galaţi, pe baza următoarelor documente: adeverinţă din care să rezulte că sunt elevi sau studenţi ai unei instituţii de învăţământ acreditate din municipiul Galaţi pe anul şcolar 2013/2014; actul de identitate.Abonamente pe o linie la jumătate de preţ vor primi şi persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj, pe baza următoarelor documente: carnetul de evidenţă vizat de AJOFM Galaţi; actul de identitate.Abonamentele gratuite pe o linie pot fi ridicate de beneficiari de la următoarele chioşcuri de bilete Transurb: Micro 19 capăt troleu, Spitalul Judeţean, bănci, Tribunal, Centru - Loto, Piaţa Energiei, Micro 39, capăt traseul 9 Ţiglina 3, Complex Siret capăt traseul 20, sediu Transurb strada Basarabiei - 4 puncte, Conel, Grădina Publică, Parc CFR.Abonamentele cu reducere 50% pe o linie pentru elevi, studenţi şi şomeri, precum şi cele la preţ integral sunt eliberate la cabinele Transurb din: Ţiglina 1, Ţiglina 2, Neacşu, Piaţa Centrală, Micro 13, Gară, capăt tramvai 39 Micro 21, Micro 19 capăt trolee, Spitalul Judeţean, bănci, cabină Tribunal, Centru - Loto, Piaţa Energiei, Micro 39, capăt traseul 9 Ţiglina 3, Complex Siret capăt traseul 20, sediul Transurb din strada Basarabiei.presagalati.ro
dcp100168 Posted February 10, 2014 Author Posted February 10, 2014 33.400 de pensionari gălăţeni beneficiază de abonamente/ Biletele gratuite se pot folosi în continuareÎn prezent, beneficiază de abonament gratuit pentru transportul în comun 33.400 de pensionari cu venituri sub 1.000 lei pe lună. "Pensionarii care au rămas cu bilete gratuite, distribuite în 2013 şi ianuarie 2014 de Transurb, le pot folosi în continuare, chiar dacă depăşesc plafonul de 1.000 de lei pe lună şi nu mai primesc abonament", ne-a spus Genica Totolici, director al SC Transurb SA Galaţi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 11, 2014 Author Posted March 11, 2014 Noi facilităţi de transport, de la 1 aprilieAbonamentele de transport s-au dat la bătrânii puturoşi. O mie de lei pensie au cei care au muncit zece ani. Ăştia care au muncit şi au tras aşa ca mine, 43 de ani, şi au trecut de 70 de ani, merg pe jos, acum. O să primim şi noi abonamente, ăştia cu pensiile până la 1.500 de lei?", a fost reproşul adresat primarului Marius Stan de către pensionarul Neculai Andreescu, la recenta şedinţă a Consiliului Local.Intervenţia publică a vârstnicului nu a rămas fără ecou, mai ales că setul de facilităţi aprobat nu a vizat decât lunile februarie şi martie. Pe masa aleşilor locali, la comisii, a ajuns un nou proiect de hotărâre privind facilităţile care se acordă unor categorii de persoane la transportul public local realizat cu mijloacele de transport ale SC Transurb SA Galaţi, începând cu data de 1 aprilie 2014 şi până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului pentru anul 2015.500 de lei în plusPrincipala modificare o reprezintă propunerea de acordare de abonamente gratuite pe o linie pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.500 de lei net pe lună. Practic, proiectul propus de Marius Stan prevedere creşterea cuantumului pensiei pentru care se acordă abonament gratuit cu 500 de lei. El răspunde astfel numeroaselor nemulţumiri legate de faptul că, în lunile februarie şi martie, de transport gratuit au beneficiat doar pensionarii cu pensii de până la 1.000 de lei.Proiectul menţine facilitatea actuală cu privire la abonamentele gratuite pe o linie pentru persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, dar ia în calcul aceeaşi înlesnire şi pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi de HCL nr. 126/2007.Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat precum şi persoanele beneficiare de îndemnizaţie de şomaj ar urma să beneficieze, la fel ca până acum, de abonamente pe o linie cu preţul redus cu 50 la sută.Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord cu propunerile primarului şi dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local.viata-libera.ro
LaurX82 Posted March 12, 2014 Posted March 12, 2014 15 mill acum asta e bataie de joc pe fata.... Sunt multi salariati care au salar sub 15 mill si uni mai fac si naveta si ei platesc intreg ca deh nu sunt bosorogi. Sau e pacaleala de 1 aprilie ?
dcp100168 Posted March 24, 2014 Author Posted March 24, 2014 Transport gratuit doar pentru pensionarii săraciAceasta este ultima săptămână în care mai sunt valabile facilităţile în transportul public local cu mijloacele Transurb. De la 1 aprilie, aleşii locali vor trebui să stabilească noul set de gratuităţi. În urmă cu două săptămâni scriam că pe masa Comisiilor Consiliului Local a ajuns un proiect de hotărâre, semnat de primarul Marius Stan, prin care se propunea ca începând cu data de 1 aprilie 2014 să beneficieze de abonamente gratuite pe o linie pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.500 de lei net pe lună. Ei bine, între timp, proiectul a fost înlocuit cu un altul.Acesta prevede menţinerea facilităţilor de care pensionarii au beneficiat şi în lunile februarie şi martie: abonament gratuit pe o linie pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.000 de lei net/lună şi abonament gratuit pe o linie pentru persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani precum şi pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi de HCL nr.126/2007. De asemenea, este prevăzut un abonament la jumătate de preţ, pe o linie, pentru elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat precum şi pentru persoanele beneficiare de îndemnizaţie de şomaj.Rămâne de văzut ce vor hotărî aleşii la şedinţa de Consiliu Local programată joi.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 30, 2014 Author Posted March 30, 2014 Noi facilităţi în transportul public local de la 1 aprilieAleşii locali au decis care vor fi facilităţile acordate unor categorii de persoane la transportul public local realizat cu mijloacele de transport ale SC Transurb SA Galaţi, începând cu 1 aprilie 2014 şi până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pentru anul 2015.Dacă, iniţial, s-au luat în calcul facilităţi pentru pensii de 1.500 de lei, hotărârea adoptată prevede cu totul altceva. Astfel, vor beneficia de abonament gratuit pe o linie doar pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.000 de lei brut pe lună. De asemenea, vor primi abonament gratuit pe o linie persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, precum şi pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr.448/2006 şi de HCL nr.126/2007. Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat rămân, în continuare, cu o reducere de 50 la sută a preţului la abonamentul pe o linie. De aceeaşi facilitate vor beneficia şi persoanele care primesc indemnizaţie de şomaj.Abonamentele vor fi eliberate de SC Transurb SA Galaţi la solicitarea persoanelor îndreptăţite, pe baza documentelor doveditoare privind veniturile obţinute sau a statutului de elev, student sau şomer.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 9, 2014 Author Posted April 9, 2014 Biletele gratuite de la Transurb nu mai sunt valabileMai mulţi cititori ne-au sunat la redacţie pentru a se interesa dacă biletele primite gratuite anul trecut de la Transurb mai sunt sau nu valabile. În urma acestor solicitări, am luat legătura cu directoarea Transurb, pentru a clarifica situaţia. "Aceste bilete au fost acordate pentru anul 2013, pe baza unei hotărâri a Consiliului Local. Anul acesta a fost adoptată o altă hotărâre, prin care s-a stabilit că pensionarii care au venituri de maximum 1.000 de lei primesc abonament gratuit pe o linie. După adoptarea acestei ultime hotărâri, efectele celei vechi au fost abrogate”, ne-a explicat Genica Totolici, directoarea Transurb. Astfel, biletele care au fost eliberate anul trecut şi-au pierdut valabilitatea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 5, 2014 Author Posted June 5, 2014 Primăria plăteşte câte 79 de călătorii cu autobuzul pe an pentru fiecare gălăţean* Peste 34 milioane de lei (7,7 milioane de euro) a plătit Primăria, în 2013, ca subvenţie societăţii Transurb * Pentru reparaţia străzilor s-a cheltuit doar 15,2 milioane de lei, adică nici jumătate faţă de subvenţia pentru transportul în comunAşa cum v-am promis în ediţia de ieri a ziarului nostru, vă vom dezvălui, într-o serie de articole, cum şi pe ce a cheltuit Primăria municipiului Galaţi banii din bugetul generos al anului 2013, aşa cum rezultă din contul de execuţie bugetară aprobat de aleşii locali.Pentru că transportul public local de persoane şi starea străzilor constituie un subiect fierbinte, vă vom spune astăzi ce s-a întâmplat cu banii din capitolul bugetar numit „Transporturi”.Potrivit documentelor votate de aleşi, suma totală cheltuită de municipalitate, din bugetul de funcţionare al oraşului, numai pentru Transporturi a fost de 58,7 milioane de lei. Din aceşti bani, 34 milioane de lei s-au dus ca subvenţie pentru transportul public de persoane. Adică la Transurb. Raportat la o populaţie de 286.530 de gălăţeni, cât reiese că am fi, din scriptele Primăriei, putem spune că, din punct de vedere statistic, municipalitatea a plătit, în medie, câte 118 lei (aproape 27 de euro) pe cap de gălăţean. Cei 118 lei acoperă costurile pentru 79 de bilete de transport cu o călătorie.Bani pentru străziTot din cele 58,7 milioane de lei alocate pentru Transporturi, Primăria acoperit şi sumele necesare pentru rambursarea ratelor la creditul pentru achiziţia autobuzelor de către operatorul local de transport şi pentru creditul contractat la BRD pentru reparaţii străzi - 9,4 milioane de lei. Ceilalţi 15,2 milioane de lei au fost cheltuite în special pentru reparaţiile curente ale străzilor.În bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri şi subvenţii de la bugetul local am descoperit că, pentru activităţile de întreţinere străzi în municipiul Galaţi, Serviciul Public Ecosal a cheltuit suma de 9,7 milioane de lei. Pe scurt, străzile au beneficiat de mult mai puţini bani (nici jumătate!) faţă de subvenţionarea Transurb.În loc de concluziiConcluzia generală nu e deloc optimistă. În vreme ce pentru investiţii şi dezvoltarea oraşului Primăria a scos din buget 76,8 milioane de lei, adică 17,4 milioane de euro, pentru subvenţia Transurb a dat 34 de milioane de lei, adică 7,7 milioane de euro. Un calcul matematic arată că, din banii bugetului, s-au cheltuit 61 euro pentru investiţii pe cap de gălăţean şi 27 de euro pentru transportul fiecărui cetăţean al oraşului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 24, 2014 Author Posted September 24, 2014 Două din trei abonamente Transurb sunt gratuite„Să facem transportul gratuit”, aceasta este propunerea pe care aleşii locali o fac, ironic sau nu, de fiecare dată când SC Transurb cere bani pentru subvenţie. E adevărat că în lume există comunităţi locale în care transportul public este gratuit.Revenind la realităţile noastre, dacă avem în vedere evoluţia numărului de abonamente cumpărate şi respectiv gratuite, în perioada 2007-2013, putem constata lesne că, din trei gălăţeni, doi au mers gratuit. Desigur, în special pe baza facilităţilor acordate pensionarilor de către aleşii locali şi puse în practică de Transurb.Potrivit datelor cuprinse în Strategia privind transportul local, în anul 2007 s-au vândut 108.496 de abonamente şi s-au acordat 205.314 de abonamente gratuite pe una sau mai multe linii. În 2008, numărul abonamentelor vândute a fost de 100.012, iar suma abonamentelor gratuite s-a ridicat la 181.543. În 2009, anul în care a intrat în vigoare actuala grilă de transport, numărul abonamentelor cumpărate a scăzut enorm, la 85.639 de bucăţi, în vreme ce suma abonamentelor gratuite acordate a fost de 184.993! Nici 2010 n-a adus vreo îmbunătăţire radicală: 82.743 de abonamente vândute şi 158.544 de abonamente gratuite. Anul 2011 a însemnat un nou decalaj: 133.222 de abonamente vândute, iar abonamente gratuite au fost de două ori mai multe, respectiv 274.833. Anul electoral 2012 a însemnat, pentru Transurb, 129.646 de abonamente vândute şi un record de 301.137 de abonamente gratuite!Abia anul 2013 a mai redus din decalaj: 104.391 de abonamente vândute şi 85.547 de abonamente gratuite, la care s-au adăugat şi serii de bilete gratuite în fiecare lună.viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 23, 2014 Author Posted October 23, 2014 Cât pierde Primăria Galaţi din transportul local de persoane* Nu mai puţin de 5,3 milioane de lei trebuie să încaseze, în acest an, bugetul local al oraşului, de la operatorii de transport public local * De cinci ori mai mare este subvenţia plătită de municipalitate societăţii Transurb, pentru facilităţile acordate pensionarilor, vârstnicilor fără venituri, elevilor, studenţilor şi şomerilorContractele pe care Primăria le-a încheiat cu cei opt operatori privaţi de transport local din municipiul Galaţi se apropie de final. Pe masa consilierilor locali a ajuns deja o strategie privind transportul public local care prevede nu doar reorganizarea, dar şi reducerea traseelor acoperite în acest moment de microbuzele private, de la 11, câte sunt în prezent, la doar cinci.Strategia s-a aflat timp de o lună în dezbatere publică şi rămâne de văzut dacă va fi aprobată în şedinţa de astăzi a Consiliului Local deoarece unii aleşi locali sunt reticenţi faţă de restrângerea la jumătate a traseelor de maxitaxi.Până când aleşii vor lua o decizie în privinţa hărţii de transport local care va intra în vigoare anul viitor, e bine să ştiţi câţi bani încasează, în acest an, bugetul local, de la operatorii de transport, prin redevenţele pe care aleşii le stabilesc şi majorează în fiecare an. De asemenea, trebuie să ştiţi şi câţi bani se duc din vistieria oraşului pentru facilităţile acordate gălăţenilor care circulă cu mijloacele Transurb.Topul redevenţelorDintre toţi operatorii privaţi, cea mai mare sumă - 195.975 de lei - o plăteşte SC Comsamo SRL Galaţi, care prestează serviciul de transport public local prin curse regulate pe traseele 63 şi 77. Redevenţa pe care o datorează bugetului local a fost majorată, pentru 2014, la 4.355 de lei de vehicul activ pe an.Următorul operator în top este ACJ Globe Tour SRL Galaţi, care efectuează transport prin curse regulate pe traseele 79 şi 84. Redevenţa pe care o plăteşte i-a fost majorată pentru anul 2014 la 4.404 de lei pe vehicul activ pe an. Veniturile estimate a se încasa la bugetul local de la acest operator se ridică la 110.100 lei.SC Transcris SRL, ale cărui microbuze acoperă unul dintre cele mai solicitate trasee – 60 – are de stabilită o redevenţă de 3.843 de lei pe vehicul activ pe an, în total, 96.075 de lei.Traseele 62 şi 64 îi aparţin SC Relajcar SRL, căruia aleşii i-au stabilit, în acest an, o redevenţă de 3.805 de lei pe vehicul activ pe an. Veniturile totale pe care Primăria estimează că le va primi de la acest operator se ridică la 95.125 lei.Mai puţine maşiniNu mai puţin de 69.195 de lei este suma estimată a fi încasată la bugetul local de la SC Andry SRL, care acoperă traseul 68 şi care are de plătit o redevenţă de 4.613 de lei pe vehicul activ pe an.Cea mai mare redevenţă pe vehicul activ pe an o plăteşte SC Sogitour SRL, care prestează serviciul de transport public local prin curse regulate pe traseul 75 - 5.823 de lei pe vehicul activ pe an. Cum operatorul are doar zece microbuze, suma totală pe care o are de încasat bugetul local este de 58.230 de lei.SC Bădilaş Com SRL, ale cărui microbuze circulă pe traseul 76, are de plătit o redevenţă totală de 57.075 de lei, adică 3.805 de lei pe vehicul activ pe an.Traseul 61 este concesionat SC Transdan SRL care plăteşte 3.816 lei pe vehicul activ pe an, adică 38.160 de lei, în total.Şi Transurb plăteşte!Aleşii locali au stabilit o redevenţă şi pentru societatea Transurb: 382.034 de lei pe lună, mai mare decât a avut-o anul precedent, de 374.984 de lei pe lună. Veniturile totale estimate a se încasa la bugetul local de la operatorul public de transport sunt de 4.584.408 de lei.În total, de pe urma celor nouă operatori din transportul local de persoane, bugetul local se îmbogăţeşte cu 5.304.343 de lei. Nu trebuie neglijat, însă, faptul că acelaşi buget local trebuie să suporte şi subvenţia pe care o primeşte Transurb, pentru a acoperi facilităţile acordate pensionarilor, vârstnicilor fără venituri, elevilor, studenţilor şi şomerilor. Pentru anul 2014, bugetul Transurb prevede o subvenţie de la bugetul local de 29,9 milioane de lei. De cinci ori mai mare decât suma pe care o încasează Primăria din redevenţe.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 30, 2015 Author Posted January 30, 2015 Elevii şi studenţii vor călători gratuit cu autobuzulPrin votul aleşilor locali, s-au înmulţit facilităţile acordate în transportul public local, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb Galaţi.Spre bucuria pensionarilor, gratuităţile lor nu vor mai fi condiţionate de veniturile din pensie de maxim 1.000 de lei, ca până acum. Astfel, toţi pensionarii, indiferent de venituri, vor avea abonament gratuit pe o linie.Tot abonament gratuit pe o linie vor primi şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, precum şi pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi de Hotărârea Consiliului Local nr. 126 din 2007 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii precum şi cuantumul acesteia pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora.În premieră, elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat nu vor mai fi nevoiţi să plătească jumătate din preţul unui abonament pe o linie, aşa cum făceau până acum. Vestea bună pentru ei este că vor beneficia de abonament gratuit pe o linie!Şi tot gratuit, pe o linie, vor circula şi persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj. „Este o măsură care vine în sprijinul elevilor şi al studenţilor, pentru că vremurile sunt aşa cum sunt. Pe principiul că unde merge mia merge şi suta, Transurb oricum, deocamdată, primeşte atâta subvenţie, ar trebui să facă acest serviciu gratuit. Am eliminat barierele de nivel de pensie. Pensionarii, elevii, studenţii, şomerii şi vârstnicii fără venituri, deci aproape toată lumea beneficiază de facilităţi. Ele vor fi aplicate după votarea bugetului local, pe 12 februarie”, a declarat primarul Marius Stan.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 2, 2015 Author Posted February 2, 2015 Cum puteţi intra în posesia abonamentelor gratuite Transurb. Actele necesare pentru eliberarea legitimaţiilor de călătorie pentru elevi şi studenţiPensionarii, gălăţenii trecuţi de 65 de ani care nu au venituri, beneficiarii de pensii de invaliditate, elevii, studenţii şi şomerii beneficiază de la începutul acestei luni de gratuitate la transportul public pe o linie, la alegere.Pentru a intra în posesia abonamentelor gratuite, pensionarii au nevoie de actul de identitate şi de cuponul de pensie din luna anterioară pentru care solicită abonamentul, în original şi copie. Gălăţenii fără venituri cu vârsta de peste 65 de ani trebuie să prezinte actul de identitate şi dovada că nu realizează alte venituri, din luna anterioară celei în care solicită abonamentul, în original şi copie.Pentru persoanele cu pensii de invaliditate este necesar actul de identitate, cuponul de pensie din luna anterioară pentru care se solicită abonamentul şi actele doveditoare priind încadrarea într-un grad de invaliditate, de asemenea în original şi copie. Elevii şi studenţii au nevoie de actul de identitate şi de adeverinţă din care să rezulte că sunt elevi sau studenţi ai unei instituţii de învăţământ acreditate din municipiul Galaţi, în original şi copie. Nu în ultimul rând, şomerii au nevoie de actul de identitate şi de carnetul de evidenţă vizat de AJOFM Galaţi, în original şi copie.Puncte Transurb pentru eliberarea abonamentelorEliberarea abonamentelor gratuite pe o linie pentru categoriile de gălăţeni de mai sus are loc doar pe baza documentelor amintite, în 18 puncte ale Transurb SA.Acestea sunt: 1. Cabina de bilete şi abonamente din Centru (Loto) - program de L-D în intervalul orar 5,00-22,30; 2. Cabina de bilete şi abonamente de la Grădina Publică - program de L-S în intervalul orar 8,00 -16,00; 3. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 20 - program de L-V în intervalul orar 6,00-21,00; 4. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 19 - program de L-D în intervalul orar 5,00-22,30; 5. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 19 zona Neacşu - program de L-S în intervalul orar 7,00-15,00; 6. Cabina de bilete şi abonamente de la Spitalul Judeţean – program de L-V în intervalul orar 6,00-20,00; 7. Cabina de bilete şi abonamente de la Bănci, str. Brăilei - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00; 8. Cabina de bilete şi abonamente de la Păpădie - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00; 9. Cabina de bilete şi abonamente din zona IREG - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;10. Cabina de bilete şi abonamente din Piaţa Energiei - program de L-V în intervalul orar 6.00-21.00;11. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 39 B - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;12. Cabina de bilete şi abonamente din Gara CFR - program de L-D în intervalul orar 5,00-23,00;13. Cabina de bilete şi abonamente din Micro 13 - program de L-V în intervalul orar 5.00-22.30;14. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 3 - program de L-S în intervalul orar 7,00-15,00;15. Cabina de bilete şi abonamente din Complex Siret - program de L-V în intervalul orar 6,00-22,00;16. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 1 - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;17. Cabina de bilete şi abonamente din Ţiglina 2 - program de L-S în intervalul orar 8,00-16,00;18. Cabina de bilete şi abonamente din str. Basarabiei nr. 4, sediu Transurb - program de L-V în intervalul orar 8,00-16,00.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 3, 2015 Author Posted February 3, 2015 Marius Stan subvenţionează transportul public pentru o treime din gălăţeni!La venirea sa ca primar al municipiului Galați, Marius Stan, pe atunci primar liberal, a reușit să supere toți pensionarii din oraș schimbând regulie stabilite de fostul edil, social democratul Dumitru Nicolae. Astfel, Marius Stan le-a restricționat pensionarilor gălățeni numărul de călătorii cu autobuzele Transurb, motiv de nemulțumire generală în oraș. La aproape doi ani și jumătate de mandat, Marius Stan - acum membru UNPR - reia gratuitățile instituite de Dumitru Nicolae (gratuități pe care le blama în 2012 - 2013) și chiar plusează. Așa se face că din această lună, aproape o treime din locuitorii municipiului Galați beneficiază, teoretic, de gratuitate la transportul public local. O măsură pe care primarul Marius Stan a argumentat-o spunând că a luat-o “pentru că vremurile sunt așa cum sunt, iar unde merge mia, merge și suta… și așa Transurb beneficiază de subvenții, așa că am decis să ajutăm cât mai mulți gălățeni”.Ce gratuităţi se dauMarea noutate este aceea că, pentru prima oară în ultimii 25 de ani ai municipiului Galați, Consiliul Local acordă subvenții pentru transportul public al elevilor și studenților, indiferent dacă aceștia învață la o unitate de învățământ de stat sau una particulară, dar acreditată. Astfel, toți elevii și studenții din Galați vor putea circula, gratuit, pe o linie de transport în comun a Transurb. Până acum, elevii și studenții au beneficiat doar de o reducere de 50% din valoarea abonamentului, plătind, lunar, 20 de lei, în loc de 40 de lei (prețul întreg).O altă noutate - pentru un primar care, în urmă cu doi ani, protesta împotriva gratuităților acordate pensionarilor, indiferent de nivelul veniturilor, argumentând la acea vreme (și pe bună dreptate) că nu este normal ca un pensionar cu 2.000 de lei pensie să circule gratuit cu autobuzul - este aceea că de abonamente gratuite pe o linie vor beneficia toți pensionarii, indiferent de nivelul pensiilor. Până acum, această gratuitatea se acorda doar pensionarilor care nu aveau o pensie mai mare de 1.000 de lei pe lună.Totodată, CL Galați a mai decis ca de abonamente gratuite, pe o linie de transport în comun să mai beneficieze și orice persoană care a depășit vârsta de 65 de ani și care nu realizează venit, dar și șomerii indemnizați și persoanele beneficiare a prevederilor legale privind persoanele cu dizabilități.De ce sunt cozi în oraş, la gherete TransurbDeși primarul Marius Stan a declarat, săptămâna trecută, că noile gratuități intră în vigoare după data de 12 februarie, când se va aproba și noul buget pe 2015, directorul Transurb, Genica Totolici, spune că noile prevederi privind gratuitatea pe mijloacele de transport în comun intră în vigoare începând cu această lună, moment din care se anulează gratuitățile care s-au acordat până acum. Acesta este și motivul pentru care, în oraș, la punctele de distribuție a abonamentelor este coadă - pensionarii (căci în general ei stau la rând, chiar și în ploaie) vor să primească cât mai repede noile abonamente gratuite, pentru că, teoretic, cele vechi nu mai sunt valabile!Beneficiari - peste 98.000 de persoane!În total, numărul beneficiarilor gratuităților acordate de CL Galați depășește 98.464, însă cifra nu este finală. Ea reflectă doar numărul total al pensionarilor din municipiu (50.000), al șomerilor indemnizați (2.664, în decembrie 2014, conform ANOFM), al elevilor (38.000, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean) și al studenților (7.800, la licență, cursuri de zi, conform Universității Dunărea de Jos) care pot beneficia de un abonament gratuit, pe o linie, care, în mod normal, costă 40 de lei pe lună. La această cifră însă, trebuie adăugate și celelalte categorii sociale care beneficiază de gratuități: persoanele peste 65 de ani, fără venit, persoanele cu dizabilități etc. Este la fel de adevărat că nu toate aceste persoane vor primi abonamente, ci doar cele care vor solicita acest lucru.“Nu avem alte soluții decât să distribuim abonamentele la punctele Transurb, ele nu pot fi trimise prin poștă, așa cum s-a sugerat, pentru că abonamentul se eliberează în baza unei solicitări, nu putem trimite tuturor”, a declarat directorul SC Transurb SA, Genica Totolici, precizând că până acum s-au distribuit deja 9.000 de abonamente pensionarilor.Elevii ar putea primi abonamentele prin şcoliPentru distribuirea abonamentelor elevilor, directoarea Transurb a luat legătura cu inspectorul școlar general Mioara Enache, pentru a stabili o modalitate “ușoară pentru toți, astfel încât, elevii sau părinții lor să nu stea la cozi. Mă gândesc la întocmirea unor tabele nominale, la școală, cu cei care doresc abonament, cu colectarea actelor necesare – carnet de elev, adeverința școlii, fotografie, copie după actul de identitate - și apoi cu distribuirea abonamentelor tot prin școli. Punem la punct aceste detalii, în această săptămână, când e vacanță”.presagalatibraila.com
dcp100168 Posted February 5, 2015 Author Posted February 5, 2015 Eşti student sau elev în Galaţi? Află cum poţi obţine un abonament gratuit TransurbStudenţii de la "Dunărea de Jos" nu trebuie să stea la rândurile formate la casele de bilete ale Transurb pentru un abonament gratuit pe o linie de transport în comun. În urma unui acord încheiat între universitate şi Transurb, studenţii trebuie să meargă la sediul Ligii Studenţilor Galaţi (LSG) (str. Domnească, nr. 111, corp "D", sala 006, Facultatea de Inginerie - n.r.) pentru a se înscrie pe o listă în vederea obţinerii gratuităţii. Programul este de luni până vineri, între orele 10,00 şi 16,00."Pentru a se putea înscrie pe lista pentru abonamentele gratuite, studenţii trebuie să aducă o copie color după actul de identitate. Poza din copie va fi folosită pentru legitimaţia de călătorie", a precizat Ionuţ Dumitrescu, preşedintele LSG. Şi studenţii Universităţii particulare "Danubius" au parte de abonamente gratuite pe o line la alegere.Un protocol similar a fost semnat şi între societatea locală de transport public şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şcolile şi liceele din municipiu au primit liste cu tabele în care pot fi trecute datele elevilor care vor să beneficieze de această facilitate. Listele şi copiile color după buletine sunt apoi trimise la sediul Transurb, care va elibera şi va trimite abonamentele către şcoli şi licee.Elevii şi studenţii gălăţeni beneficiază în premieră, de la 1 februarie, de transport gratuit pe o linie a Transurb, în urma Hotărârii Consiliului Local Galaţi 95 din 27 ianuarie 2015.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 3, 2015 Author Posted April 3, 2015 Cum au încercat unii pensionari gălăţeni să fenteze TransurbAbonamentele gratuite de transport în comun pentru pensionari se eliberează în continuare doar pe baza cuponului de pensie din luna ianuarie. Explicaţia pentru această decizie constă în faptul că legitimaţiile Transurb gratuite pentru pensionari se obţin doar cu cuponul de pensie eliberat în luna anterioară datei la care a fost emisă Hotărârea de Consiliu Local (hotărâre luată în luna februarie – n.r.).Decizia a fost luată de conducerea societăţii publice de transport public gălăţean, după ce au fost persoane care au încercat să-şi scoată câte un abonament pe baza cupoanelor din luni diferite, încercând astfel să beneficieze de gratuite pe mai multe linii. „Nu putem vorbi la modul general despre astfel de cazuri, însă se mai întâmplă”, a precizat Genica Totolici, directoarea Transurb Galaţi.În cazul în care din diferite motive nu mai aveţi cuponul de pensie de pe luna ianuarie, puteţi merge la ghişeele Transurb cu cel mai recent cupon pe care-l aveţi şi cu o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu aveţi deja alt abonament gratuit. Aleşii locali au hotărât la începutul lunii februarie ca pensionarii, gălăţenii trecuţi de 65 de ani care nu au venituri, beneficiarii de pensii de invaliditate, elevii, studenţii şi şomerii să beneficieze de gratuitate la transportul public pe o linie, la alegere.viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 15, 2015 Author Posted May 15, 2015 Compania de transport public primeşte o subvenţie anuală de 800 de lei pentru fiecare locuitor al oraşuluiSuma este echivalentul a câte 530 de bilete de călătorie pentru absolut fiecare persoană cu domiciliul stabil în Galaţi. Anul trecut, Primăria a suportat două treimi din cheltuielile Transurb, respectiv peste şapte milioane de euro.Cu fiecare an care trece, compania de transport public din Galaţi, Transurb SA, se dovedeşte o povară din ce în ce mai mare pentru bugetul municipiului Galaţi. În 2014, subvenţia primită de la bugetul local pentru susţinerea activităţii a ajuns la două treimi din bugetul societăţii şi a depăşit, pentru prima oară în istorie, şapte milioane de euro.Pentru anul 2015 se anunţa o reducere substanţială a subvenţiei, însă, din primele estimări, programarea din decembrie nu se prea potriveşte cu realitatea, mai ales că planul Transurb de a deveni din luna mai unicul operator de transport din Galaţi a eşuat: transportatorii privaţi vor rămâne în competiţie încă cel puţin un an.Unde merge mia, merge şi sutaCa şi cum suportul bugetar pentru susţinerea activităţii Transurb n-ar fi fost de ajuns, recent, Consiliul local a decis să mai facă o injecţie de capital în amintita societate, pentru a susţine programul de achiziţiei de mijloace de transport. Suma alocată prin noua hotărâre de CL este de 350.000 de euro şi vine în plus peste cele 7,1 milioane de euro care se estimează că vor fi necesare pentru susţinerea activităţii Transurb SA până la finele lui 2015. Evident, estimarea este făcută conform bilanţului contabil pe 2014, căci între timp nici nu s-a ieftinit motorina, nici n-au scăzut salariile angajaţilor societăţii.În aceste condiţii, cheltuiala suportată de gălăţeni, din taxe şi impozite, pentru a ţine în viaţă sistemul de transport public, se va ridica în 2015 la aproape 7,5 milioane de euro. Asta, evident, dacă nu se vor face şi alte noi alocări de fonduri. Capitalul social al companiei a ajuns, în urma amintitei majorări, la 9.451.000 de lei, toate acţiunile fiind proprietatea municipalităţii.62% din bugetul Transurb vine din subvenţii de la PrimărieSocietatea de transport public din Galaţi primeşte de la bugetul local, anual, circa 62% din banii necesari funcţionării. Societatea reuşeşte să acopere din activitatea curentă doar o treime din cheltuielile necesare desfăşurării activităţii, aprobarea bugetul ei anual fiind de fiecare dată prilej de dezbateri încinse în Consiliul Local. An de an, mai mulţi consilieri locali au acuzat că societatea este „căpuşată” de o serie de firme private cu susţinere politică şi au cerut un audit extern, însă fără efect.Transurb acoperă doar aproximativ două treimi din transportul de persoane din Galaţi, restul fiind deservit de transportatori privaţi care nu beneficiază de subvenţii publice. Biletul de călătorie are însă acelaşi preţ atât la privat, cât şi la compania subvenţionată, ceea ce spune multe despre eficienţa economică a Transurb.Primăria plăteşte Transurb 530 de călătorii pentru fiecare gălăţeanDacă raportăm suma plătită ca subvenţie la populaţia oraşului, descoperim că Transurb primeşte de la Primărie circa 800 de lei pentru fiecare gălăţean, respectiv echivalentul a 530 de bilete. Calculele indică faptul că, de fapt, transportul public ar trebui să fie gratuit pentru absolut toată lumea dacă Transurb SA ar reuşi să aibă o eficienţă economică de măcar 80% din cea a operatorilor privaţi de transport. Am luat ca reper o eficienţă de doar 80% tocmai pentru a compensa faptul că societatea publică este nevoită să acopere, din considerente sociale, o serie de trasee nerentabile.adevarul.roNu prea înţeleg cum s-au făcut calculele, mie îmi iese o sumă pe om de vreo 4-5 ori mai mică...
dcp100168 Posted January 14, 2016 Author Posted January 14, 2016 Cine va beneficia de abonament gratuit de transport în 2016Pe masa aleşilor locali au ajuns propunerile privind facilităţile care vor fi acordate anumitor categorii de persoane la transportul public local realizat cu mijloacele de transport ale SC Transurb SA Galaţi.Prima categorie vizată o constituie pensionarii, care ar urma să beneficieze de abonament gratuit pe o linie. Tot abonament gratuit pe o linie ar putea primi şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, precum şi pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.Persoanele beneficiare de îndemnizaţie de şomaj ar putea primi şi ele abonament gratuit pe o linie. În ceea ce-i priveşte pe elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat din municipiul Galaţi, aceştia vor putea circula cu abonament gratuit pe o linie, excluzând perioada vacanţelor.Dacă aleşii vor fi de acord cu aceste facilităţi, ele vor intra în vigoare de la 1 februarie 2016.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 27, 2016 Author Posted January 27, 2016 Transport gratuit pentru elevi, studenţi, şomeri, pensionari şi persoane de peste 65 de ani Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, propune şi anul acesta Consiliului Local să aprobe transport gratuit pentru elevi, studenţi, şomeri, pensionari şi persoane de peste 65 de ani, care nu au venituri. Gratuitatea este valabilă pe mijloacele de transport public (autobuze, troleibuze, tramvaie) şi pentru o singură linie. În cazul elevilor şi studenţilor, abonamentele gratuite pentru transport sunt valabile pentru tinerii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ de stat şi privat acreditate şi doar pe perioada anului şcolar/universitar, nu şi în vacanţe. În cazul şomerilor, facilităţile de transport se acordă doar celor indemnizaţi. Proiectul de hotărâre privind facilităţile în transportul public va fi supus votului Consiliului Local Galaţi în şedinţa din 28 ianuarie 2016. Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi
dcp100168 Posted January 29, 2016 Author Posted January 29, 2016 Cine beneficiază de gratuităţi în transportul cu Transurb, de la 1 februarie 2016 Aleşii locali au stabilit ieri cine şi cum va beneficia de gratuităţi în transportul public local, realizat cu mijloacele de transport ale Transurb, de la 1 februarie 2016. Pensionarii vor beneficia, pe baza actului de identitate şi a cuponului de pensie din luna anterioară, de abonament gratuit pe o linie. De aceeaşi facilitate se vor bucura şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, pe baza pe baza actului de identitate şi a dovezii că nu realizează alte venituri. Gratuitate pe o linie de transport vor avea şi pensionarii de invaliditate, cu un abonament obţinut pe baza actului de identitate, a cuponului de pensie din luna anterioară şi a actelor doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate. Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat din municipiul Galaţi vor beneficia de abonament gratuit pe o linie numai în timpul anului şcolar, nu şi în perioada vacanţei de vară (lunile iulie şi august). Abonamentul li se eliberează pe baza actului de identitate şi a adeverinţei de elev sau student. Şomerii indemnizaţi vor beneficia de acelaşi abonament gratuit pe o linie pe baza actului de identitate şi a carnetului de evidenţă vizat. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 16, 2017 Author Posted March 16, 2017 Reduceri şi gratuităţi noi în transportul public local „Sunt sume extrem de consistente care se scurg pe tot felul de facilităţi şi de subvenţii care pot fi reduse, aşa că pe 30 martie veţi vedea o nouă formă de acordare a subvenţiilor pentru transportul în comun”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Pe masa aleşilor locali a ajuns deja un proiect de hotărâre privind categoriile de pasageri care ar putea beneficia de gratuităţi şi de reduceri de tarife la transportul în comun, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb. Potrivit documentului supus dezbaterii comisiilor de specialitate ale Consiliului Local o serie de facilităţi vizează pensionarii. Astfel, cei cu vârsta mai mică de 65 de ani, care cumulează venituri din pensie de până la 1.200 de lei brut/lună, ar urma să primească abonament gratuit pe o linie. Pensionarii cu vârsta cuprinsă între 65 şi 70 de ani vor beneficia de abonament gratuit pe o linie, iar persoanele cu vârsta peste 70 de ani - abonament gratuit pe toate liniile. Pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi de HCL nr.126/2007, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora este prevăzut abonament gratuit pe o linie. Potrivit proiectului, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, din municipiul Galaţi, ar urma să circule cu abonament pe o linie, cumpărat cu preţ redus cu 90 la sută. Aceeaşi înlesnire este prevăzută şi pentru studenţii cu vârsta de până la 26 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate din municipiul Galaţi. Dacă aleşii vor fi de acord, noile înlesniri vor fi aplicate de la 1 aprilie 2017, până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pentru anul 2018. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 22, 2017 Author Posted March 22, 2017 Abonamente de un leu. Facilităţi în transportul local pentru elevi şi pensionari Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, pe pagina publică de Facebook, că, în urma mesajelor primite de la gălăţeni şi a consultărilor cu asociaţiile de pensionari, a stabilit facilităţile pentru costul abonamentelor de transport public în comun. Acestea sunt total diferite faţă de propunerile care au ajuns pe masa aleşilor locali şi pe care le-aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”. Potrivit edilului, pentru elevi şi studenţi, costul pentru un abonament pe o linie va fi de un leu pe lună. "Este un cost simbolic, însă esenţial pentru o evidenţă mai precisă asupra subvenţiilor pe care municipalitatea le acordă. Este important ca elevii şi studenţii să poată ajunge la cursuri fără să îşi facă griji în privinţa transportului, ei se pregătesc pentru a ne reprezenta pe noi toţi anii viitori", a precizat primarul. Praguri de venituri Potrivit primarului, persoanele cu pensia mai mică de 1.450 de lei vor plăti un leu pentru abonamentul lunar pe o linie. "Pentru persoanele cu pensia cuprinsă între 1.451 de lei şi 2.000 de lei, reducerea pentru costul abonamentului/o linie/lună este de 75 la sută. Pentru persoanele cu pensia cuprinsă între 2.000 de lei şi 2.500 de lei, reducerea pentru costul abonamentului/o linie/lună este de 50 la sută. Persoanele cu pensia peste 2.500 de lei vor plăti integral costul abonamentului pentru transportul în comun", scrie Pucheanu, precizând că acestea vor fi propunerile pentru următoarea şedinţă de Consiliu Local. Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 29, 2017 Author Posted March 29, 2017 Funcţionarii administraţiei, fără gratuități. Cine va beneficia de facilități la transport Stabilirea categoriilor de pasageri care vor beneficia de gratuităţi sau de abonamente cu preţ redus la transportul în comun, realizat cu mijloacele de transport ale Transurb a stârnit discuţii la recenta şedinţă a Consiliului Local. Consilierul local PNL Onuţ Atansiu, de la care primarul Ionuţ Pucheanu a preluat ideea ca elevii şi studenţii să plătească un leu pentru un abonament de transport pe o line, a propus un amendament: „Sunt foarte mulţi angajaţi care au venituri cât ale pensionarilor. Bugetul local poate suporta ca pentru acelaşi venit pe membru de familie să avem un acelaşi cost pe abonament”. "Pentru pensionari este poate o formă de gratitudine pentru tot ce au făcut oamenii aceştia de-a lungul vieţii lor pentru societatea în care trăim", a spus primarul. A admis, însă, că poate ar trebui ajutaţi şi cei cu venit minim pe economie, dar a atras atenţia că Transurb beneficiază de subvenţii de la bugetul local de aproximativ 8 milioane de euro şi trebuie rentabilizat. Aşa că a luat o măsură radicală: „Niciun angajat al Primăriei sau al societăţilor din subordinea Primăriei nu va mai beneficia de transport în comun doar pe baza legitimaţiei. Fiecare societate îşi fixează un număr de abonamente. Când angajatul se deplasează în interes de serviciu, e normal să nu plătească, dar în rest, nu mergi pe banii Primăriei! Am făcut acest exerciţiu în Primărie: am întrebat câţi au nevoie de abonament gratuit! Aţi fi surprinşi! Şi acela cu 7.000 de lei, şi cel cu 8.000 de lei, şi cel cu 1.800, toată lumea! Este inacceptabil”, a declarat Pucheanu. Pentru angajaţii care fac muncă pe teren Primăria a comandat 80 de abonamente nenominale, care vor fi predate la terminarea programului de muncă şefului de serviciu. Pensionari, elevi, studenţi şi şomeri Potrivit deciziei aleşilor, de la 1 aprilie persoanele fără venituri, cu vârsta peste 65 de ani şi pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.450 lei brut/lună vor beneficia de abonament cu preţ redus cu 98 la sută, pe o linie. Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 1.451 şi 2.000 lei brut/lună, vor avea o reducere de 75 la sută la preţul abonamentului pe o linie. Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.001 şi 2.500 lei brut/lună vor plăti doar 50 la sută din costul abonamentului pe o linie. Pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi de HCL nr.126/2007 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii precum şi cuantumul acesteia pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora, vor beneficia de abonament gratuit pe o linie. La fel şi persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj. Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, din municipiul Galaţi, vor achiziţiona abonament cu preţ redus cu 98 la sută, pe o linie. De aceeaşi facilitate vor beneficia şi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, din municipiul Galaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 30, 2017 Author Posted March 30, 2017 Cât costă abonamentele și ce acte sunt necesare pentru acordarea gratuităților Incepand cu data de 01.04.2017, Transurb SA Galati va elibera urmatoarele tipuri de abonamente pentru categoriile de persoane care beneficiaza de gratuitati si reduceri la transportul public local din municipiul Galati: 1. Persoanele fara venituri cu varsta peste 65 ani, abonament redus cu 98% pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act de identitate, copie si original 2. Pensionarii care cumuleaza venituri din pensie de pana la 1.450 lei brut/luna, abonament redus cu 98% pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act de identitate si cuponul de pensie din luna anterioara, copie si original. 3. Pensionarii care cumuleaza venituri din pensie cuprinse intre 1.451 si 2.000 lei brut/luna, abonament redus cu 75% pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act de identitate si cuponul de pensie din luna anterioara, copie si original. 4. Pensionarii care cumuleaza venituri din pensie cuprinse intre 2.001 si 2.500 lei brut/luna, abonament redus cu 50% pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act de identitate si cuponul de pensie din luna anterioara, copie si original. 5. Pensionarii de invaliditate care nu beneficiaza de facilitatile prevazute de Legea nr.448/2006, abonament gratuit pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act de identitate si cuponul de pensie din luna anterioara si a actelor doveditoare privind incadrarea intr-un grad de invaliditate, copie si originalul. 6. Persoanele beneficiare de indemnizatie de somaj, abonament gratuit pe o linie pe baza urmatoarelor documente: - act identitate si carnetul de evidenta vizat de A.J.O.F.M, copie si original. 7. Elevii din invatamantul obligatoriu, profesional si liceal acreditat/autorizat, din Municipiul Galati , beneficiaza de abonament redus cu 98% pe o linie; 8. Studentii inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior acreditate, in varsta de pana la 26 de ani, din Municipiul Galati, abonament redus cu 98% pe o linie. Pentru elevi si studenti, abonamentele se elibereaza pe baza actului de identitate si a adeverintei din care sa rezulte ca sunt elevi sau Studenti ai unei institutii de invatamant pe anul scolar 2016-2017. Tarife practicate pentru serviciul de transport public local de persoane realizat de către Societatea TRANSURB S.A. Galaţi 1. Bilet o calatorie comercializat la punctele fixe - 2,00 lei 2. Bilet doua calatorii comercializat la punctele fixe - 4,00 lei 3. Bilet o calatorie comercializat de conducatorii auto - 2,00 lei 4. Bilet doua calatorii comercializat de conducatorii auto - 4,00 lei PERSOANE FIZICE 5. Abonament nominal, lunar valabil pe o linie - 50,00 lei 6. Abonament nominal, ½ luna valabil pe o linie - 30,00 lei 7. Abonament nominal, saptamanal valabil pe o linie - 18,00 lei 8. Abonament nominal, lunar valabil pe doua linii - 75,00 lei 9. Abonament nominal, ½ luna valabil pe doua linii - 50,00 lei 10. Abonament nominal, saptamanal valabil pe doua linii - 30,00 lei 11. Abonament nominal fractionat 1 zi, valabil pe toate liniile - 10,00 lei 12. Abonament nominal,fractionat 7 zile, valabil pe toate liniile - 25,00 lei 13. Abonament nominal, lunar valabil pe toate liniile - 90,00 lei 14. Abonament nominal 6 luni, valabil pe toate liniile - 450,00 lei 15. Abonament nominal anual valabil pe toate liniile - 900,00 lei PERSOANE JURIDICE 16. Abonament lunar valabil pe o linie - 55,00 lei 17. Abonament 6 luni valabil pe o linie - 300,00 lei 18. Abonament anual valabil pe o linie - 600,00 lei 19. Abonament lunar valabil pe doua linii - 80,00 lei 20. Abonament 6 luni valabil pe doua linii - 450,00 lei 21. Abonament anual valabil pe doua linii - 900,00 lei 22. Abonament ½ luna valabil pe toate liniile - 80,00 lei 23. Abonament lunar valabil pe toate liniile - 100,00 lei 24. Abonament 6 luni, valabil pe toate liniile - 550,00 lei 25. Abonament anual valabil pe toate liniile - 1.000,00 lei INSTITUȚII PUBLICE ȘI SOCIETĂȚI AFLATE ÎN SUBORDINEA CONSILIULUI LOCAL 26. Abonament lunar valabil pe o linie - 28,00 lei 27. Abonament 6 luni valabil pe o linie - 150,00 lei 28. Abonament anual valabil pe o linie - 300,00 lei 29. Abonament lunar valabil pe doua linii - 40,00 lei 30. Abonament 6 luni valabil pe doua linii - 225,00 lei 31. Abonament anual valabil pe doua linii - 450,00 lei 32. Abonament ½ luna valabil pe toate liniile - 40,00 lei 33. Abonament lunar valabil pe toate liniile - 50,00 lei 34. Abonament 6 luni, valabil pe toate liniile - 275,00 lei 35. Abonament anual valabil pe toate liniile - 500,00 lei * Pentru abonamentele pierdute nu se eliberează duplicat. monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now