Jump to content

Trotuarele de pe strada Brăilei intră în reparaţie capitală


Recommended Posts

Posted

Trotuarele de pe strada Brăilei intră în reparaţie capitală

* Investiţia de 8,5 milioane de lei este finanţată de la bugetul local

Dacă, de bine de rău, strada Brăilei a mai primit câteva petece de asfalt, iar pentru scuar sunt planuri mari - restrângerea lui în vederea lărgirii carosabilului, decorarea cu fântâni arteziene ornamentale şi plantarea de gazon - trotuarele care mărginesc cea mai importantă arteră a oraşului sunt o adevărată calamitate. Pietonii calcă pe dalele sparte, ciobite sau lipsă riscând, la orice pas, să se împiedice. Iar iarna, când dalele sunt ude sau acoperite cu gheaţă, gălăţenii au toate şansele să ajungă pacienţi la ortopedie. Vestea bună este că, prin votul aleşilor locali, trotuarele de pe Brăilei, pe tronsonul cuprins între Inelul de Rocadă şi Hotel Galaţi (intersecţia cu strada Domnească) vor intra în reparaţie capitală.
Investiţia, aşa cum a fost avizată de aleşii locali, se ridică la 8,5 milioane lei, şi este finanţată de la bugetul local. Municipalitatea are în vedere reabilitarea a 34.500 de metri pătraţi de pavele şi dale prefabricate, 2.700 de metri pătraţi acoperiţi cu travertin precum şi bordurilor mici, de la spaţiile de parcare, şi amplasarea a 50 de bănci. Lucrările, care vor dura opt luni, nu vor afecta instalaţiile electrice, reţelele de gaze sau telefonie, promite Primăria.
Dacă punem la socoteală suma de 4.084.980 de lei care va fi investită în reamenajarea scuarului de pe Brăilei (inclusiv demolarea scheletului uriaş de la Inelul de Rocadă), şi cea de 8.500.000 de lei pentru trotuare, rezultă că artera va înghiţi în acest an peste 12 milioane de lei.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
  • 5 months later...
Posted

Străzi asfaltate, dar cu trotuare distruse

* Avem carosabil nou nouţ pe strada Brăilei, în schimb trotuarele sunt în continuare ca nişte valuri ale Dunării * Reabilitarea zonelor pietonale de pe Brăilei este încă în faza de proiectare * Municipalitatea nu ştie când va începe refacerea trotuarelor

Trotuarele de pe cea mai importantă arteră a Galaţiului, respectiv strada Brăilei, aproape că nu se mai disting de zonele verzi, nu că zonele verzi ar fi foarte bine întreţinute. Carosabilul a fost reabilitat, dar partea pietonală pare lăsată de izbelişte. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zonă plată, bună pentru mersul pe jos, a devenit sursă de pantofi, pantaloni şi genunchi rupţi. Pâlcuri de iarbă au împins cimentul şi l-au străpuns. Ce-i drept, chestiunea este aproape poetică, care ciment ar putea rezista forţei naturii? În acest sens, am putea spune că lupta este inechitabilă, cum poţi pune faţă în faţă puterile limitate ale unor oameni, fie ei şi ai municipalităţii, cu puterile naturii?
Bucăţi de asfalt umflate dau trotuarelor impresia de scări, iar pe măsură ce mergi pe Brăilei vezi cum nivelul suprafeţei e diferit de la un loc la altul. În unele zone nici nu mai ştii dacă trotuarul e asfaltat sau e doar din nisip şi piatră, pentru că imaginea care te întâmpină este o cea a unei materii grunjoase, de piatră pisată, pe care nu o mai poţi încadra niciunde. Peste tot sunt crăpături, gropi, valuri. De la Hotelul Dunărea până în Ţiglina sunt extrem de multe zone în care pavajele lipsesc, lăsând descoperite adevărate găuri, iar dacă acestea nu lipsesc, sunt sparte. Rareori poţi merge 10 metri fără să nu dai de vreun obstacol. Acest lucru se întâmplă atât pe o parte a străzii, cât şi pe cealaltă. Nu poţi da ca exemplu un singur punct. Pentru că acelaşi lucru se întâmplă şi în dreptul staţiei de la Telefoane, dar şi în celelalte zone unde există pavaje. Acestea fiind spuse, toţi cei care se încumetă să meargă pe stradă, fie şi până la staţia de autobuz, aproape că îşi riscă integritatea fizică.

De ce întârzie reparaţiile

Primăria are de gând ca, odată cu apariţia noilor trotuare, să dispară şi sumedenia de cabluri care stau cocoţate pe stâlpi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, reabilitarea trotuarelor de pe Brăilei este încă în fază de proiectare, pentru că nu pot începe până când toţi cabliştii nu predau proiectantului datele complete cu privire la necesarul de materiale de îngropat. Acesta a mai spus că trebuie puse la punct şi alte conducte, astfel încât după asfaltare să nu mai existe riscul de a trebui spart asfaltul. „Nu vrem să facem un lucru şi apoi să săpăm din nou. Este vorba de calitatea lucrării, iar acum suntem la faza de hârtii şi documentaţii. Cei de la Gaze au lucrat la o ţeavă care merge pe Brăilei cu ramificaţii pe Coşbuc. Ca să nu o bage sub asfalt, au băgat-o pe sub scuar. De asemenea, pe Brăilei este şi o mare magistrală a CET-ului. Au lucrat, au reparat ce aveau de reparat. Sperăm că au terminat. Oricât ar dura, trebuie să iasă bine”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt.

Executarea lucrărilor subterane va avea regulament

Pentru a forţa Electrica şi cabliştii să se conformeze planului Primăriei de a îngropa cablurile, cât şi pentru a preîntâmpina riscul spargerii unor lucrări, pentru că o societate sau alta a uitat să facă anumite remedieri la conductele subterane, la viitoarea şedinţă a Consiliului Local va fi introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind procedurile pentru lucrări pe domeniu public şi privat, care să standardizeze termenele şi paşii. Proiectul de hotărâre se numeşte „Regulament privind executarea lucrărilor care presupun intervenţii la reţelele subterane” şi reglementează cadrul juridic unitar şi condiţiile în care se execută lucrări la reţelele subterane aflate pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi. Însă, chiar şi dacă acest proiect va fi votat şi aprobat cât mai curând, birocraţia tot ne omoară; de la adoptarea proiectului ar putea dura mult până când hârtiile îşi fac rondul, până când este avizat şi, în cele din urmă, până când cabliştii încep efectiv să îşi îngroape catrafusele. În acest moment, se pare că finalizarea proiectării este la mâna reţeliştilor. Una peste alta, fără adăposturi în staţiile de autobuz, dar cu gropi la tot pasul, cetăţenii/pietonii Galaţiului mai au de răbdat până când lucrurile să ia o turnură favorabilă lor.

S-au alocat 8,5 milioane de lei

Dacă tot s-au căpătuit cu borduri noi, care contrastează violent cu dalele sparte, ciobite sau lipsă, trotuarele de pe cea mai importantă arteră a oraşului, strada Brăilei, vor beneficia de o investiţie de 8,5 milioane lei de la bugetul local. În primăvară, Consiliul Local a votat pentru reparaţia capitală a trotuarelor pe tronsonul cuprins între Inelul de Rocadă şi Hotel Galaţi (intersecţia cu strada Domnească). Este vorba de reabilitarea a 34.500 de metri pătraţi de pavele şi dale prefabricate, 2.700 de metri pătraţi acoperiţi cu travertin precum şi bordurilor mici, de la spaţiile de parcare, şi amplasarea a 50 de bănci. Lucrările ar trebui să dureze opt luni.

viata-libera.ro

  • 10 months later...
Posted

Petice de asfalt pe trotuarul din Ţiglina I

Doi muncitori ai Serviciului Public Ecosal asfaltau, marți, trotuarul din staţia Ţiglina I. O asemenea veste ar trebui să-i umple de bucurie pe gălăţenii care locuiesc ori au drum pe acolo. Sfatul nostru este să nu se grăbească deloc cu bucuria, pentru că nu se asfaltează tot trotuarul, ci doar un petic de pământ rămas gol după ce copacul care crescuse acolo a fost tăiat.
Mai exact, Ecosal a primit din partea Primăriei Galaţi misiunea de a asfalta şapte asemenea „casete”, rămase goale după ce arborii care îşi aveau acolo rădăcina au fost tăiaţi. Potrivit autorităţilor, erau nişte plopi bătrâni, ale căror rădăcini extinse denivelaseră şi afectaseră dalele din staţie, şi care au fost tăiaţi în urma sesizărilor cetăţenilor. Faptul că s-a decis asfaltarea acestor petice şi aducerea la nivel a zonelor afectate de rădăcinile plopilor nu constituie, susţin autorităţile, soluţia definitivă, ci una provizorie, până când se va decide ce anume va fi plantat în loc.
Şi tot provizorie este şi asfaltarea pe casete, trotuarele străzii Brăilei, de la Inelul de Rocadă până la Hotel Galaţi, fiind programate să intre în reparaţie capitală încă din primăvara anului trecut. Până atunci, însă, vom rămâne cu o zonă bălţată de asfalt, care contrastează cu dalele sparte şi bordurile ciuruite. Atenţie, deci, pe unde călcaţi!

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Trotuarele aşteaptă reparaţii de mai bine de un an, după marea "modernizare" de pe Brăilei

* Strada a fost asfaltată, dar lucrările au rămas neterminate, cu trotuarele părăsite într-o stare jalnică * Gropile, bordurile rupte şi dalele sfărâmate îi pun la grea încercare pe gălăţenii care sunt doar simpli pietoni

Cartierul Mazepa II este traversat de cea mai importantă arteră din Galaţi, strada Brăilei. Carosabilul, după cum ştim, a fost refăcut în urmă cu un an, în schimb trotuarele au rămas la acelaşi nivel de degradare, ba chiar şi mai şi, iar lucrările pentru modernizarea acestora întârzie. Autorităţile par să fi uitat că Brăilei este o arteră extrem de folosită nu numai de către posesorii de maşini, ci şi de către pietoni, unii dintre ei nedispuşi să ia parte la "sporturi extreme".

De exemplu, dalele care formează pavajul din dreptul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice sunt măcinate ca făina, nu se mai distinge aproape nimic din ele, iar cele din dreptul Trei Star sunt sparte sau lipsesc. La mozaic, "modelul" este o dală da, una ba. Totul arată ca un puzzle neterminat, iar cetăţenii trebuie să caute dalele bune pentru a păşi. Asfaltul este ciuruit de zecile de petice rămase în urma intervenţiilor societăţilor de servicii publice. Nu lipsesc nici gropile şi crăpăturile apărute odată cu trecerea vremii, a ploilor, îngheţurilor şi dezgheţurilor. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în zona Potcoava de Aur.

Bordurile tronsonului dintre Direcţia de Finanţe şi Trei Star sunt aproape inexistente, din cauza maşinilor care sunt urcate zilnic pe trotuar. Pe trotuarul de vizavi de Trei Star este o mare porţiune care nici nu mai merită o astfel de încadrare, dar nici nu pare să se fi inventat vreo denumire pentru aşa "amenajare urbanistică".

În ce stadiu este proiectul de reabilitare

În primăvara anului trecut, consilierii locali au votat reparaţia capitală a trotuarului de pe strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între Inelul de Rocadă şi Hotel Galaţi (intersecţia cu strada Domnească), însă lucrările au tot întârziat să înceapă. Investiţia, aşa cum a fost avizată de aleşii locali, se ridică la 8,5 milioane lei, şi este finanţată de la bugetul local. Municipalitatea are în vedere, prin investiţia aprobată, reabilitarea a 34.500 de metri pătraţi de pavele şi dale prefabricate, 2.700 de metri pătraţi acoperiţi cu travertin, precum şi bordurile mici, de la spaţiile de parcare, şi amplasarea a 50 de bănci.

Potrivit promisiunilor de atunci ale Primăriei, lucrările ar dura opt luni de zile şi nu vor afecta instalaţiile electrice, reţelele de gaze sau telefonie. Însă anul trecut, în septembrie, fostul purtător de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, ne spunea că proiectele vor dura mai mult, pentru că trebuie luaţi în calcul toţi "reţeliştii", municipalitatea dorind, odată cu turnarea unui nou asfalt să îngroape atât cablurile, cât şi conductele. La momentul respectiv, în septembrie 2013, proiectantul aştepta datele complete cu privire la necesarul de materiale de îngropat, dar şi reparaţia conductelor de sub pământ, pentru a nu a apărea probleme după asfaltare.

Revenind acum la Primărie, potrivit directorului Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei, Silviu Bacalum, reabilitarea trotuarelor de pe strada Brăilei este tot la stadiul proiect, iar acesta va fi gata probabil la mijlocul lui octombrie. Deocamdată, lucrările vizează numai modernizarea trotuarelor de pe porţiunea cuprinsă între Păpădie şi Inelul de Rocadă, nu şi pe cele dinspre centru. Această porţiune urmează, probabil, să intre ulterior într-un proiect separat.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Trotuarele de la Potcoava, praf şi pulbere

* Strada Brăilei a fost asfaltată, însă zona pietonală a rămas tot în stadiul de proiect * Primăria promite că lucrările de modernizare vor începe în primăvara anului viitor

Dale crăpate, sparte, lipsă şi cu multe denivelări. Aşa arată trotuarul din zona Potcoava, aspect de care s-au plâns, nu de puţine ori, numeroşi cititori. Dacă strada Brăilei a fost asfaltată anul trecut şi unele borduri au fost înlocuite, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu zona pietonală, pe unde trec zilnic sute, dacă nu mii de gălăţeni.

Borduri noi, trotuare dezastru

„E dezastru. Nu au făcut legătura între bordurile noi şi restul trotuarului. Îţi rupi picioarele când ajungi în staţie. Păcat de investiţia de la borduri, trebuia să facă treaba bine de prima dată. De multe ori, când voiam să prind autobuzul, m-am împiedicat”, ne-a spus doamna Gabriela, grăbită să urce într-un mijloc de transport în comun.
Şi nu doar gălăţenii care locuiesc în zonă sunt nemulţumiţi de starea trotuarului, ci şi cei care sunt doar în trecere. „Vin foarte des pe aici. Prin alte locuri, parcă arată mai bine trotuarele, dar pe aici e chiar urâte, sunt vechi, dalele sunt sparte. Mai rău e iarna, când e gheaţă pe jos. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să alunec pe aici”, ne-a spus Vasilica Tănase. „Frecventez zona pentru că aici stau cei mai buni prieteni de-ai mei. Ca peste tot unde au desfiinţat chioşcurile, arată foarte rău. Înţeleg că nu au putut să repare imediat, dar puteau să dărâme pe rând, pe zone. Dărâmau, reparau şi mergeau mai departe. De trotuar nici nu mai spun!”, susţine Aura Streza.
Aceeaşi părere, nu prea bună, o au şi cei care au venit pentru prima dată la Galaţi. De exemplu, domnul Gheorghe locuieşte la Bucureşti şi a venit în vizită la o rudă. L-am întreabat cum i se pare trotuarul şi a recunoscut că nu este prea încântat de ceea ce vede. „Aşa, la prima vedere, nu e frumos ceea ce văd. Multe gropi, se pare că sunt vechi de ani de zile. Trebuie să fii foarte atent să nu te împiedici, să nu te răneşti pe trotuarele din zona aceasta”, ne-a spus bărbatul.

Deocamdată, lucrări doar pe hârtie

În zona Potcoava de Aur, se lucrează la refacerea porţiunii unde au fost demolate chioşcurile, la refacerea treptele şi a căilor de acces. Însă de trotuar, muncitorii nu se vor atinge prea curând. „În momentul de faţă, Primăria Galaţi se află în etapa de proiectare a lucrărilor de modernizare pentru trotuarele de pe strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între Inelul de Rocadă şi Palatul de Justiţie. Într-o a doua etapă, vor fi reabilitatea şi trotuarele aferente segmentului cuprins între Palatul de Justiţie şi intersecţia cu strada Domnească. Cel mai probabil, lucrările propriu-zise de modernizare vor începe în primăvara anului viitor”, ne-a transmis Emanuela Turcu, purtător de cuvânt al Primăriei.
viata-libera.ro

  • 7 months later...
Posted

A început asfaltarea trotuarelor de pe strada Brăilei

Vineri, angajaţii Tancrad asfaltau de zor trotuarul de pe partea de circulaţie spre Potcoava de Aur. Asfaltul era refăcut exact pe porţiunea dintre Trei Star şi Potcoava, unde, în lunile trecute, au fost surpări repetate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, asfaltarea face parte din programul anual general de reperaţii infrastructură.
„Anul acesta se vor reabilita trotuarele de pe strada Brăilei de la Inelul de Rocadă şi până în Domnească, pe ambele părţi. Se asfaltează, se înlocuiesc dale. Bugetul total pentru reparaţii infrastructură pe 2015 este de 14 milioane de lei, bani alocaţi pentru toate reparaţiile de străzi, trotuare, accidente sol, etc.”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.