Jump to content

Strada Clăbucet, pe jumătate asfaltată, pe jumătate abandonată


Recommended Posts

Posted

Strada Clăbucet - jumătate asfaltată, jumătate abandonată

* Oamenii care locuiesc la case pe strada Clăbucet, din cartierul Aurel Vlaicu, încă mai stau cu privata în curte, chiar dacă artera este situată în miezul oraşului

În plină zona A de impozitare răsare strada asta fără canalizare şi asfalt pe toată lungimea, încadrată, din aceste motive, în zona C. Strada este împărţită în două porţiuni: din Basarabiei până în Tecuci şi de aici până în Sucevei, prin faţa bisericii „Sf. Mina”. O parte a fost reabilitată după o licitaţie publică din 2011, odată cu Basarabiei şi alte patru străzi, de către Vega ’93, iar cealaltă parte a fost lăsată de izbelişte. Aşadar, aceeaşi stradă, probabil aceleaşi taxe şi impozite plătite de cetăţeni, dar condiţii de viaţă vizibil diferite.

Fără canalizare, între blocuri

“Nu există canalizare, toaleta este în curte. Am fost de mai multe ori cu cereri la Primărie, cred că de vreo patru ori, să vină să tragă canalizare. Primăria nici nu auzise de stradă. Nu ştia de existenţa ei sau pe unde ar putea fi situată. Normal că vara este un praf îngrozitor de mult praf, iar în zilele de iană este dezastru. Este o băltoacă aici care rezistă mult timp după ce se usucă pământul”, ne-a explicat Maria Ştefan, care locuieşte la casa cu numărul 1 de pe Clăbucet. Tentative pentru aducerea autorităţilor la faţa locului au fost şi din partea patronului unei şcoli de şoferi, care are sediul pe Clăbucet, la bloc. „Şeful meu a încercat acum trei - patru ani să aducă autorităţile aici şi să le convingă să asfalteze, dar, după cum constataţi, rezultatele încă nu se văd”, ne-a spus Carmen Rotaru, angajată a şcolii de şoferi.

viata-libera.ro

Posted

Strada Clăbucet, reabilitată pe secţiunea abandonată

* Strada Clăbucet se va bucura de canalizare şi asfalt şi pe cealaltă jumătate a sa * 100 de metri ai străzii vor fi refăcuţi, după ce acum doi ani ea a mai fost reabilitată, cel puţin în teorie * În 2011, potrivit caietului de sarcini, Vega ’93 a reparat 296 de metri de stradă, însă numai jumătate din lungimea ei s-a bucurat de lucrările maiestuoasei companii, cealaltă a fost lăsată de izbelişte

Urmele administraţiei fostului primar Dumitru Nicolae se ţin scai de municipiul Galaţi. Strada Clăbucet a făcut parte, în 2011, dintr-un proiect de reabilitare a unui pachet de şase străzi, pentru suma de 6.689.620 de lei şi, potrivit caietului de sarcini, 296 de metri ar fi trebuit să fie asfaltaţi. Lucrările au fost executate de Vega ’93 şi, pe porţiunea respectivă, se vede că s-a pus asfalt, deşi n-am măsurat exact să vedem dacă s-au respectat specificaţiile. Un lucru e limpede: o parte a străzii a rămas până în ziua de azi şi fără asfalt şi fără canalizare. Porţiunea nu e mare, dar, pentru cei care locuiesc pe ea, contează enorm, mai ales că, în condiţii de ploaie, balta ocupă locul destinat, în proiect, asfaltului.

Reabilitată a doua oară, dar pentru prima dată

Acum modernizarea străzii este scoasă din nou la licitaţie, ofertele primindu-se până pe 12.03.2013 şi de la semnarea contractului ar trebui ca în şase luni (două luni faza de proiectare şi patru luni faza de execuţie) strada să aibă toate facilităţile.
Potrivit documentaţiei, sistematizarea străzii va cuprinde carosabil stradă, trotuare, canalizare pe circa 100 de metri şi branşamente, cu o valoarea estimată la 153.000 lei. Suma cuprinde 10.000 lei valoarea proiectării, 130.000 lei valoarea execuţiei, 13.000 lei cheltuieli diverse şi neprevăzute, adică „cheltuieli cu lucrări care pot fi incidente pe parcursul derulării contractului”. Vom vedea cine câştigă marele contract şi cât de bine îşi vor duce la sfârşit sarcinile. Aşadar, chinul oamenilor care stau la casele de pe Clăbucet, înconjuraţi de canalizare şi asfalt, dar fără să aibă şi ei aşa ceva, s-ar putea să se încheie. Asta dacă lucrurile sunt şi duse la bun sfârşit, pornind de la licitaţie, contract şi execuţie.
În articolul despre strada Clăbucet publicat în ediţia de joi, 5 aprilie, a ziarului nostru, în care explicam care este situaţia locatarilor din zonă, ne-au povestit chiar ei câte ceva. Ni se pare nu numai tragicomic, dar de natura absurdului că o bucată din aceeaşi stradă este asfaltată, cealaltă nu, şi, mai ales, să nu ai canalizare când stai în buricul târgului. Rămâne doar întrebarea, retorică: reabilitarea deja făcută nu ar fi putut să fie extinsă şi la bucata rămasă de izbelişte? De la început, nu după cu an, cu alţi bani pentru aceeaşi distracţie.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.