Jump to content

Cristina Bleandură - o Julietă de pe ambele maluri ale Prutului


dcp100168

Recommended Posts

Studenta gălăţeancă Cristina Bleandură a câştigat un casting muzical la Budapesta

Cristina Bleandură va cânta pentru prima dată în „Romeo şi Julieta“ la Budapesta. Ea este fericita câştigătoare a castingului condus de curând de regizorul Miklos Kerenyi, cel care a montat acest spectacol şi în capitala Ungariei şi la Bucureşti.

Cristina, de 22 de ani, a absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău şi a studiat doi ani la Institutul de Artă Contemporană din Moscova, secţia Canto. În prezent este studentă în anul I la secţia Actorie a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi.

Despre debutul ei în rolul Julietei am vorbit şi noi cu tânăra artistă.

Ce înseamnă pentru tine rolul Julietei?

Rolul Julietei este primul rol pe care l-am primit într-un teatru muzical! Ştiu că sunt multe actriţe profesioniste care visează şi altele care nu au îndrăznit să viseze la acest rol. Personajul Julieta este un rol pe care - fiind doar studentă în anul întâi la Actorie - nu mi-aş fi închipuit să-l primesc acum şi cu atât mai mult într-un teatru muzical profesionist, de aceea acest rol nu reprezintă doar debutul meu, ci un vis secret devenit realitate.

Un rol într-un asemenea musical presupune abilităţi vocale, actoriceşti, dar şi agilitatea unui dansator profesionist. Care a fost cea mai grea parte pentru tine?

Cea mai mare provocare în construirea acestui rol cred că este suprapunerea celor trei - voce, actorie şi dans. De fapt, genul muzical în general este o provocare pentru mine; aşa cum am menţionat mai sus, este prima mea experienţă, şi am emoţii, dar prin muncă şi concentrare maximă voi reuşi să devin o „Julieta adevărată”.

Cu această ocazie te vei reîntâlni cu Miklos Gabor Kerenyi (KERO®). Povesteşte-ne despre experienţa de la casting şi despre indicaţiile şi sfaturile primite de la Miklos Kerenyi.

Miklos Gabor Kerenyi (KERO®) este regizorul care a ştiut să spună la casting despre fiecare concurent în parte câte ceva. În momentul când vorbea despre caracterele şi vocile noastre, despre corectitudinea emiterii sunetului, am avut senzaţia că m-a citit şi m-a descoperit exact aşa cum sunt. Este un regizor care m-a impresionat profund cu energia, cu felul lui de a explica şi cu prezenţa totală în tot ceea ce face. Am fost de acord cu toate indicaţiile şi corectările făcute, pe care acum încerc să le aplic în munca zilnică asupra acestui spectacol. Sunt fericită că am luat acest casting şi ard de nerăbdare să mă întâlnesc din nou şi să lucrez cu acest Maestru.

Debutul tău în acest rol are loc pe scena unui teatru muzical prestigios. Cum te-ai pregătit pentru acest moment?

Simt presiunea timpului şi o responsabilitate foarte mare faţă de colegi, de regizor, de public şi, în mare parte, cred că faţă de de mine însămi. Dar intru cu speranţa de a izbuti pe această mare scenă, în acest prestigios spectacol, în faţa unui public exigent, pentru că am avut repetiţii bune, pentru că îmi place acest rol şi calea e numai una – aceea de a ţine piept!

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

De la Universitatea din Galaţi la Opera din Budapesta. A câştigat rolul Julietei, într-o montare de prestigiu

* Cristina Bleandură este studentă în anul I la Facultatea de Arte de la „Dunărea de Jos” şi a câştigat castingul organizat de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti

Cristina Bleandură a debutat săptămâna aceasta în rolul Julietei pe scena Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta, în cadrul primei ediţii a unui festival internaţional, organizat de a această instituţie prestigioasă, care îşi propune să reunească cele mai grandioase producţii de gen din întreaga lume.
Tânăra de numai 22 de ani este studentă în anul I la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi este fericita câştigătoare a castingului organizat la Teatrul de Operetă ”Ion Dacian” din Bucureşti, în februarie, condus de curând de regizorul Miklos Kerenyi, cel care a montat acest spectacol şi în capitala Ungariei, şi la Bucureşti. Înainte de a veni la Galaţi, tânăra născută la Ştefan Vodă (Tighina) a absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău şi a studiat doi ani la Institutul de Artă Contemporană din Moscova, secţia Canto.

"Nu e doar debut, ci un vis devenit realitate!"

Aflată la Budapesta, la repetiţii şi la festival, am putut discuta cu ea doar câteva lucruri prin telefon, dar ne-a promis un interviu la întoarcerea în ţară. „Rolul Julietei este primul rol pe care l-am primit într-un teatru muzical! Ştiu că sunt multe actriţe profesioniste care visează şi altele care nu au îndrăznit să viseze la acest rol. Fiind doar studentă în anul întâi la Actorie, nu mi-aş fi închipuit că voi fi selectată să joc Julieta acum, într-un teatru muzical profesionist. Nu e doar debutul meu, ci un vis secret devenit realitate. E o responsabilitate foarte mare faţă de colegi, de regizor, de public şi faţă de mine însămi. Sper să izbutesc pe această mare scenă, în acest prestigios spectacol, în faţa unui public exigent, pentru că am avut repetiţii bune, pentru că îmi place acest rol şi calea e numai una - aceea de a ţine piept!”, ne-a declarat cu o zi înainte de participarea la festival tânăra din Republica Moldova.

Un spectacol fără conflict

Musicalul „Romeo şi Julieta”, pus în scenă atât la Budapesta cât şi la Bucureşti, este deja o tradiţie a celor două instituţii, fiind prezentat la Budapesta în 2009, 2010 şi 2011. La fel ca în anii trecuţi, rolurile sunt împărţite între cele două distribuţii, română şi maghiară, personajele familiei Montague fiind interpretate de artiştii Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta, în timp ce familia Capulet este interpretată de artiştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Iar reprezentaţia de pe scena din Budapesta, de pe 11 aprilie, a fost prima având-o pe Cristina Bleandură în rolul Julietei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
Julieta şi doica ei, preferatele publicului de la Budapesta
De curând, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ a avut un succes răsunător la Budapesta cu musicalul „Romeo şi Julieta“. Tragedia îndrăgostiţilor a fost cu atât mai „grăitoare“ cu cât regizorul Kerényi Miklós Gábor a decis să „exploateze“ special pentru acest turneu şi latura etnică a conflictului dintre Montague şi Capuleţi, folosind o Julietă româncă şi un Romeo ungur.
Cristina Bleandură, interpreta Julietei, a debutat la Budapesta. De altfel ea, mezina, a luat caimacul aplauzelor alături de veterana  distribuţiei, Mioara Manea-Arvunescu, interpreta doicii.

Cum a fost debutul la Budapesta?

Cristina Bleandură: Abia acum realizez că acest debut a fost precum un spectacol de echilibristică. Mă bucur că am ajuns la final cu bine şi că am păşit cu dreptul în această lume frumoasă a operetei. Însă am avut o puternică susţinere în timpul spectacolului din partea Mioarei Manea-Arvunescu, dar şi a tuturor celor care au participat la crearea acestui spectacol. Am căpătat o experienţă de neuitat în adevăratul sens al cuvântului şi sper să mă reîntorc în Budapesta cât mai curând!

În ce au constat provocările acestui prim spectacol?

C.B.: Cea mai mare provocare a fost lipsa de experienţă şi debutul meu cu aceşti mari artişti ai Teatrului de Operetă. Dar asta nu înseamnă că provocările s-au terminat acolo.

Cum te-ai înţeles cu Romeo cel ungur?

C.B.: Arta nu are graniţe. Dolhai Attila este un artist şi un partener de scenă de nădejde, iar pauzele care se formau în dialogul nostru dădeau mai mult farmec textului vorbit. Spectacolul este atât de bine construit de către regizorul Kerényi Miklós Gábor (Kero®) încât diferenţele lingvistice nu reprezintă un obstacol

Dacă ar fi să faci o comparaţie, care dintre interpreţii lui Romeo ţi se pare mai compatibil cu tine: cel român sau cel maghiar?

C.B.: Fiecare dintre ei a avut importanţa lui. Cu Romeo român am aceeaşi identitate lingvistică şi culturală, iar Romeo maghiar are o experienţă covârşitoare. Au fost doi Romeo diferiţi, cu energii şi carisme diferite, fiecare cu misterul şi povestea sa.

Cum te-a primit publicul budapestan?

C.B.: Publicul din Budapesta este unul elevat, cu educaţie culturală, unul care cunoaşte acest spectacol şi care a reacţionat de parcă a fost prima vizionare. M‑au primit foarte călduros şi cu multe aplauze, aplauze care m-au făcut să mă simt fericită!

Ce întâmplare legată de debutul tău va fi pentru tine una de neuitat?

C.B.: Cred că una dintre replicile spuse pe neaşteptate în timpul spectacolului de către Romeo în limba română „Te iubesc!”. Debutul în întregime este o întâmplare de neuitat!

Ce preferi mai mult: teatrul de „proză“ sau cel musical?

C.B.: Profesoara mea de actorie, doamna Anca Maria Colţeanu care m-a îndrumat pe această cale şi căreia îi mulţumesc profund, m-a învăţat să iubesc această meserie care îmbină şi „proza” şi muzica.    

Cristina Bleandură a absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău şi a studiat doi ani la Institutul de Artă Contemporană din Moscova, secţia Canto. În prezent este studentă în anul I la secţia Actorie a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

O Julieta plămădită pe ambele maluri ale Prutului, la "Dunărea de Jos"

* "Muzica înseamnă iubire", spune “mica privighetoare” de la Actorie, solista Ansamblului Psalterion, Cristina Bleandură

Cristina Bleandură vine de peste Prut şi are, la numai 25 de ani, un palmares de invidiat şi un repertoriu pe măsură. Poate cânta de la jazz, la muzica Evului Mediu, de la hit-uri moderne, la balade populare sau muzică de cor. O ajută atitudinea scenică, abilitatea de a reda personaje diverse, dar mai ales un timbru vocal unic, cu o forţă empatică impresionantă. Încă nu a terminat facultatea, dar colaborează cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, cu Teatrul Muzical “N. Leonard”, a cântat pe scene internaţionale şi e solista Ansamblului Psalterion, coordonat de profesorul Gabriel Bulancea.

- Cum a fost drumul către muzică? Primii paşi, primele demersuri?
- Dragostea pentru muzică mi-a inspirat-o mama, îmi cânta cu vocea şi la acordeon melodii simple, “după ureche”. Cânt de când mă ştiu. Apoi, moldovenii sunt oameni care ţin la tradiţie, îmi aduc aminte petrecerile noastre, cu mese mari şi frumoase şi, desigur, multă muzică, de jale, de bucurie, cântece pe care le cântăm cu toţii în cor, plângând şi chiuind. Am început de la folclor, cântăm muzică populară. Niciodată n-o să uit versurile primului cântec pe care l-am interpretat pe scena Casei de Cultură de la Ştefan-Vodă, oraşul meu natal, un cântec dedicat mamei. Muzică înseamnă iubire şi de asta am ales să merg pe acest drum. Admisă la Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, am studiat oboiul timp de patru ani, după care mi-am continuat studiile la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, unde m-am perfecţionat în canto. La Moscova, am studiat timp de doi ani canto-muzică uşoară şi jazz, la clasa profesorului Mihail Alexandrovici Malinovsky. Programul de studii din Moscova includea şi ore de actorie, unde ne predau şcoală clasică de teatru, dar cu orientare spre musical.

- De ce actorie la Galaţi?   
- Din cauza problemelor financiare a trebuit să mă întorc acasă, dar nu m-am lăsat şi am hotărât să îmi continui studiile în România. Am ales actorie, pentru că am vrut să cunosc şi acest domeniu pe care l-am îndrăgit la fel de mult că şi pe cel muzical. În Galaţi am nimerit pentru că aşa am fost repartizată de către Consulatul Român. Iniţial am fost dezamăgită, dar acum, mulţumită oamenilor pe care i-am întâlnit aici, am început să iubesc acest oraş. 

- Trăieşti muzica foarte frumos. După absolvirea facultăţii te vezi actriţă sau vei continuă tot în domeniul muzical?
- Când iubeşti ceea ce faci, munca se transformă în satisfacţie. Iubirea este cea care mă ajută să fac faţă spectacolelor în care cânt sau joc. Acum se pun din ce în ce mai multe spectacole de musical, în care se cântă, se dansează şi se joacă. Aş vrea să folosesc la maxim toate aptitudinile pe care le am.

- Care sunt mentorii tăi?
- Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în cale oameni de care chiar am avut nevoie. Unul dintre ei este profesorul meu de muzică de la facultate, conf. dr. Gabriel Bulancea, coordonatorul ansamblului Psalterion, cel care mi-a călăuzit paşii de când sunt aici şi căruia îi mulţumesc.

- Înţeleg că nu se poate face performanţă fără sacrificii. Ce preţ plăteşti tu?
- Cred că am plătit deja, cu toată copilăria mea. De la 11 ani am plecat de lângă părinţi şi am stat în internatul Liceului de Muzică, unde nu erai liber să faci ce vrei, trebuia să te supui unor reguli stricte. Eu fiind un copil iubitor de libertate, am suferit un pic, dar acum ştiu că această experienţă mi-a făcut bine şi nu regret deloc.

- Cea mai mare realizare a ta de până acum?
- Nu pot compara realizările mele. Toate sunt mari, pentru că au fost făcute prin muncă şi dăruire. Cea mai mare realizare e să ştii că mesajul pe care îl transmit aflându-mă pe scenă ajunge la sufletele oamenilor şi că ei au nevoie de mine.
Pentru ca ea e modestă, spunem noi: Cristina Bleandură a avut în musical un debut de zile mari, cu un rol la care visează orice artistă. Ea a stârnit ropote de aplauze şi a primit cronici favorabile la Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, în cadrul primei ediţii a unui festival internaţional, unde a interpretat rolul Julietei, într-o coproducţie România-Ungaria, un spectacol bilingv, în care personajele familiei Montague au fost interpretate de artiştii maghiari, în timp ce familia Capulet a fost interpretată de artiştii români. De Cristina vom mai auzi, cu siguranţă. Iar cei care vor să o şi asculte sunt invitaţi la spectacolele Ansamblului Psalterion, cât va mai sta la Galaţi!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Povestea basarabencei care a studiat jazz la Moscova, face actorie la Galaţi şi a debutat deja pe o scenă internaţională

Admisă la Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, Cristina Bleandură a studiat oboiul timp de patru ani după care şi-a continuat studiile la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”. La Moscova a studiat timp de doi ani canto-muzică uşoară şi jazz la clasa profesorului Mihail Alexandrovici Malinovsky. „Preţul” succesului ei a fost chiar sacrificarea copilăriei.

Drumul Cristinei Bleandură către muzică a început încă din din copilărie. Dragostea pentru muzică i-a fost inspirată chiar de mama ei, care îi cânta cu vocea şi la acordeon melodii simple, „după ureche”. „Nu a fost şcolită în acest domeniu, o făcea din simplă dragoste faţă de muzică şi cânta mereu cele trei acorduri pe care le ştia de la fratele ei mai mare, si el muzician amator.

Apoi moldovenii sunt oameni cu tradiţie, îmi aduc aminte petrecerile noastre, cu mese mari şi frumoase şi desigur multă muzică, de jale sau de bucurie, cântece pe care le cântam cu toţii în cor, plângând sau chiuind. Am început de la folclor şi n-o să uit versurile primului cântec pe care l-am cântat pe scena casei de cultură de la Ştefan-Vodă, oraşul meu natal, un cântec dedicat mamei”, ne povesteşte Cristina, care a ţinut să adauge imediat că muzica înseamnă iubire, şi tocmai de aceea a ales să meargă pe acest drum.

Drumul către succes trece pe la... Moscova!

Admisă la Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, Cristina a studiat oboiul timp de patru ani după care şi-a continuat studiile la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, acolo unde s-a perfecţionat în domeniul canto. A avut şi o experienţă de doi ani la Moscova. „La Moscova am studiat timp de doi ani canto-muzică uşoară şi jazz la clasa profesorului Mihail Alexandrovici Malinovsky. Programul de studii din Moscova includea şi ore de actorie, unde ne predau şcoala clasică de teatru, dar cu orientare spre musical, genul de spectacol în care se îmbină muzica cu actoria”, povesteşte tânăra.

Din cauza problemelor financiare a trebuit să se întoarcă acasă, dar ambiţia de a-şi continua studiile a trimis-o în... România. A ales actoria, pentru că a vrut să cunoască şi acest domeniu pe care-l îndrăgeşte la fel de mult ca pe cel muzical. „În Galaţi am nimerit pentru că aşa am fost repartizată de către Consulatul Român. Iniţial am fost dezamăgită, dar acum, mulţumită oamenilor pe care i-am întâlnit aici, am început să iubesc acest oraş şi îi mulţumesc sorţii că am nimerit aici”, mai spune Cristina.

Deşi este destul de tânăra, Cristina are deja în CV participări la spectacole grandioase: concertele Psalterion, colaborări cu teatre din Bucureşti şi un debut pe scene internaţionale: pentru început pe o scenă din Budapesta.

„Când iubeşti ceea ce faci, munca se transformă în satisfacţie. Deci, iubirea este cea care mă ajută să fac faţă spectacolelor în care cânt sau joc. Acum se pun din ce în ce mai multe spectacole de musical, în care se cântă, se dansează şi se joacă. Aş vrea să folosesc la maximum toate aptitudinile pe care le am”, mai spune Cristina.

Tânăra nu duce lipsă de mentori care i-au îndrumat paşii atât în plan profesional cât şi pe plan spiritual. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în cale oameni de care chiar am avut nevoie şi cărora le mulţumesc. Nu sunt mulţi, chiar doi aş putea spune, unul dintre ei fiind profesorul meu de muzică de la facultate, şi anume Gabriel Bulancea, care este şi coordonatorul ansamblului Psalterion”, a mai spus tânăra artistă.

adevarul.ro
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.