dcp100168 Posted December 5, 2011 Posted December 5, 2011 Gălăţeanca Irina Popa îşi lansează albumul “The Dream”Dacă este să nominalizăm cel mai cunoscut dintre festivalurile câştigate, Irina Popa are în palmares trofeul Festivalului de la Mamaia şi Premiul Presei din 2008. Albumul se lansează oficial miercuri, pe 7 decembrie, orele 19.00, în Clubul La Scena.Irina a colaborat cu reputaţi compozitori ca Adi Ordean, Bass Production, Ciprian Blaga, Cornel Cristei, a asigurat partea vocală pe câteva piese ale unui album de succes a grupului Amadeus, a fost invitată la emisiuni TV la Antena 1, Antena 2, Pro TV, TVR 2.Producătorul albumului - Cornel Cristei - este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu" din Iaşi, secţia Pian. A fost liderul celebrului grup „Ethos" al anilor '70 şi fost component al formaţiilor „Roşu şi Negru" şi „Electrecord". Din 2003 este consilier muzical şi instrumentist al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila.Albumul The Dream contţine 10 piese compuse, orchestrate şi mixate de Cornel Cristei, piese ce pun în valoare calităţile vocale ale Irinei Popa dar şi abilităţile interpretative pe instrumentele cu clape ale autorului la care se adaugă computer programing-ul. Piesele aparţin genului soft-jazz, cu influenţe soul şi disco la care se adaugă un groove electro.adevarul.ro
dcp100168 Posted December 26, 2011 Author Posted December 26, 2011 Jazzul renaşte împreună cu gălăţeanca Irina PopaLuna decembrie i-a adus Irinei Popa, gălăţeanca de 23 de ani care în 2008 a câştigat Trofeul la Mamaia (după un lung şir de alte trofee), împlinirea unui vis: şi-a lansat, la Bucureşti, primul album muzical, intitulat „The Dream”.Mulţumită, Irina ne-a declarat: „Este primul meu material discografic, un album jazz-soul, lucrat în colaborare cu muzicianul Cornel Cristei. Piesa ce dă titlul albumului se va bucura în curând şi de un videoclip, regizat de Dan Ioan Panait. În acest an, am avut şansa să cunosc oameni minunaţi, pe domnul Arhire Romulus, directorul Casei de discuri Soft Records, sub a cărui egidă a apărut albumul „The Dream” şi pe doamna Mirela Stoenescu, un om de radio extraordinar, care a scris şi câteva rânduri emoţionante în postfaţa CD-ului.Gestul său m-a copleşit şi îi mulţumesc şi pe această cale. Lansarea albumului s-a desfăşurat într-un cadru distins, într-un club respectabil din București, „La Scena”, unde muzica de calitate şi arta sunt privite într-o manieră specială, iar publicul este unul avizat, alcătuit din oameni de presă şi muzicieni. Nu au lipsit, la lansare, bineînţeles, cei apropiaţi, prietenii, familia...A fost emoţionant şi totodată motivant pentru mine. Mă bucur că acest prim album, care cuprinde o muzică aparte şi originală, din punctul meu de vedere, a fost lucrat în colaborare cu Cornel Cristei, de altfel dumnealui fiind autorul compoziţiilor. Fostul component al formaţiei „Roşu şi Negru” este primul muzician care m-a descoperit într-o sală de concurs şi a avut încredere în potenţialul meu. În studioul său din Brăila am lucrat primele mele piese. Revenind la album, dincolo de faptul că mi-au plăcut compoziţiile, şi acest lucru se vede, am dorit să arăt publicului şi o altă manieră interpretativă a Irinei Popa. Sau poate un anumit segment de public mă descoperă abia acum şi îşi va forma această opinie…”. Adevărul este că Irina chiar ştie - şi chiar îi place - să cânte jazz!Factorul „reinventare”Irina Popa ne-a mai dezvăluit și lucruri interesante despre ea şi despre proiectele viitoare: „Întotdeauna mi-a plăcut să cochetez cu diferite genuri muzicale, să fiu inspirată şi să inspir la rândul meu. Consider că factorul reinventare reprezintă o cheie importantă în existenţa artistică îndelungată, de ce nu eternă... Asta încerc să fac şi eu, să mă reinventez şi să vin în faţa publicului cu ceva altfel de fiecare dată, deosebit şi surprinzător. În 2012, am în plan alături de Cornel Cristei să formăm o trupă alături de care să cânt jazz la evenimente. Totodată anul care vine doresc să fie reuşita unui hit care să aibă succes internaţional”.După lansarea albumului său, pe site-ul de specialitate http://www.muzicabuna.ro/ a apărut o amplă recenzie intitulată sugestiv: „Jazzul renaşte împreună cu Irina Popa!”.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 18, 2013 Author Posted April 18, 2013 Gălăţeanca Irina Popa, noua revelaţie a jazzuluiDupă ce şi-a adjudecat marele Trofeu şi Premiul Presei la Mamaia, gălăţeanca Irina Popa tocmai a fost recunoscută drept „Revelaţia anului” la Gala Premiilor de Jazz 2013 (pe 2012) - Ediţia a X-a plus 1Onorantul premiu, pe care artista îl împarte cu „The Sinners” ("Păcătoşii") care o acompaniază - Mugurel Vrabete, Relu Biţulescu şi Cornel Cristei - i-a fost acordat pentru prezenţa mult aplaudată la Sibiu, la Jazz Festival 2012, dar şi pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, la Valentine’s Jazz 2013. La finele acestui recent spectacol senzaţional, unde Irina şi Păcătoşii au reuşit să ridice publicul în picioare de câteva ori, artista a fost proclamată oficial noua vedetă a muzicii interpretative de jazz de către nimeni altul decât Alexandru Şipa, mare om de jazz, preşedintele Fundaţiei MUZZA.Vis împlinitCum de-a ajuns Irina de la muzică pop la jazz mai ales, dopă cele două colaborări de succes cu trupa Amadeus şi cu Andrei Rizo & Sebastian Crayn? Totul i se datorează compozitorului şi pianistului Cornel Cristei, fost component al trupei „Roşu şi Negru”, care i-a propus un material de excepţie, transformat în albumul „The Dream”. Un album curajos, avangardist, care îi oferă ascultătorului toate perspectivele muzicii jazz şi a cărui lansare i-a deschis practic porţile către evenimentele de anvergură ale muzicii jazz şi către inimile împătimiţilor acestui gen.Luptătoare înnăscutăPentru Irina Popa titlul de „Revelaţia anului” în jazz reprezintă încă un trofeu câştigat pe merit, cu enorm de multă muncă, un trofeu care îi confirmă valoarea, dar o şi obligă să urce tot mai sus în constelaţia muzicii. Artista este o luptătoare şi munceşte enorm pentru a ajunge acolo unde îi este locul, şi asta fără a apela nici măcar o clipă la „reţeta” cântăreţelor de playback care umplu televizoarele ecranele şi radiourile.Nimeni nu e profet în… oraşul luiAscultaţi pe youtube, invitaţi să cânte în diverse cluburi din Bucureşti şi din ţară, Irina Popa & The Sinners sunt mereu primiţi cu multă căldură. Vine logică întrebarea de ce gălăţenii nu o pot asculta pe Irina, live, aici. „Cred că la această întrebare ne pot răspunde cei ce se ocupă de cultura acestui oraş. Din păcate, exact în oraşul ei natal, Galaţi, forurile de cultură i-au refuzat participarea la diverse manifestări culturale locale pe motiv că nu ştiu cine este Irina Popa…”, ne-a mărturisit cu nedumerire Anca Cârciumaru, impresara Irinei Popa. Irina le transmite tuturor fanilor ei multă sănătate şi speră ca în cat mai scurt timp să vină cu trupa ei şi să susţină câteva spectacole care să electrizeze publicul. Îi este dor de Galaţi şi de gălăţeni!viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 12, 2014 Author Posted February 12, 2014 Irina Popa, o stea a jazzului născută la Galaţi, împlineşte joi 26 de aniLa cei 26 de ani pe care îi împlineşte astăzi, solista de jazz Irina Popa este, cu adevărat, pe val. „Revelaţia anului 2012”, aşa cum a fost desemnată de juriul Galei Premiilor de jazz (Premiile MUZZA) pe anul precedent, gălăţeanca Irina Popa susţine concerte în Bucureşti, dar şi în ţară, alături de trupa ei, The Sinners. Presa de specialitate o consideră una dintre cele mai pregnante, mai autentice şi mai expresive voci ale noului val de interpreţi români de jazz. Irina a cochetat cu diferite genuri muzicale, considerând că factorul reinventare reprezintă o cheie importantă în existenţa artistică îndelungată. Talentul şi feeling-ul său înnăscut, specific şi intens, aptitudinile native deosebite îşi pun amprenta pe fiecare piesă abordată, fie că provine din inspiraţia pianistului-compozitor Cornel Cristei, fie că este preluată din repertoriul internaţional de jazz, îndeosebi cunoscute piese standard, pop sau rock.Un proiect important pe care îl are, anul acesta, alături de The Sinners îl constituie pregătirea celui de-al doilea album: „Deja s-au strâns câteva piese noi pe care, de altfel, le şi cântăm în concerte. Iulian Vrabete a contribuit din plin la acest capitol, deja avem două piese ale sale”, ne-a declarat solista.Vorbind despre dorinţele sale, Irina ne-a dezvăluit: „Îmi doresc să rămân în permanenţă cu dorinţa de progres şi lucrurile să evolueze din ce în ce mai bine, să fim din ce în ce mai solicitaţi şi apreciaţi. Abia aşteptăm să concertăm şi în Galaţi, acasă, unde nu am cântat încă”, mai spune solista cu regretul celui apreciat oriunde în altă parte dar nu în oraşul său natal. Şi mai are un vis ascuns undeva, în suflet: „Abia aştept să vină în sfârşit ziua în care să fie şi mama în sală la unul dintre concertele noastre”.La 26 de ani, Irina se simte „mai bine ca niciodată”, după cum recunoaşte. „Viaţa mea evoluează din ce în ce mai frumos şi nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru asta”. Îi dorim din toată inima La mulţi ani, fericiţi, ceea ce în cazul său înseamnă multe concerte, apreciere şi fani.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 3, 2016 Author Posted March 3, 2016 Vineri seară, la TVR, votaţi-o pe gălăţeanca Irina Popa în semifinala Eurovision! Gălăţenii iubitori de muzică bună, şi nu numai ei, au o misiune importantă vineri seară: s-o voteze pe Irina Popa în semifinala Eurovision! Competiţia a cărei miză este calificarea în finala Selecţiei Naţionale Eurovision România se desfăşoară la Sala Sporturilor din Baia Mare şi va fi transmisă în direct, de la ora 20,30, de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi, online, pe www.tvrplus.ro. Irina are numărul patru în concurs şi va interpreta piesa „Letting Go”, pe care aţi putut-o asculta şi în limba română, în varianta „Lasă-mă, eu te las!”. Aşa cum v-am mai informat, Irina Popa are de înfruntat, în semifinală, alţi 11 concurenţi: trupa Jukebox, Mihai Trăstariu, Ovidiu Anton, Florena, Doru Todoruţ şi Irina Baianţ, Dream Walkers, Hayley Evetts, Andra Olteanu, Vanotek feat. The Code & Georgian, Sandra şi Mihai Băjinaru. Dintre cele 12 melodii semifinaliste doar şase vor accede în finală: patru alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala Selecţiei Naţionale Eurovision România 2016, programată pe 6 martie, publicul este singurul care va vota şi va alege reprezentantul României pentru scena de la Stockholm. O surpriză pentru toţi Asta ne promite gălăţeanca Irina Popa, care, secretoasă, n-a dezvăluit decât că va fi singură pe scenă. Oricum, nu e prima dată când Irina concurează la Eurovision. În vârstă de 28 de ani, ea a participat şi în în 2009, la Selecţia Naţională Eurovision, cu melodia „I Feel Your Presence”. Câştigătoare a Marelui Trofeu şi a Premiului Presei la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2008, Irina Popa a fost recunoscută drept „Revelaţia anului” la Gala Premiilor de Jazz 2013, alături de trupa ei, „The Sinners” („Păcătoşii”). Irina nu aşteaptă de la publicul ei decât să o iubească aşa cum îşi iubeşte şi ea spectatorii şi, desigur, s-o voteze. Noi îi ţinem pumnii şi ne dorim s-o vedem duminică, în finală. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 5, 2016 Author Posted March 5, 2016 Irina Popa a ratat calificarea în finală. Au obţinut accesul: Mihai Trăistariu, Florena, Ovidiu Anton, Dream Walkers, Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ şi Vanotek feat. The Code & Georgian
Mikka Posted March 5, 2016 Posted March 5, 2016 Se mira astia de la TVR ca nu se uita nici dracu' la emisiunile lor... Cu porcariile lu' Traistariu vrei sa ai audiente?!
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now