Jump to content

Furt de zinc, cu complicitatea agenţilor de pază


Recommended Posts

Posted

Furt de zinc, cu complicitatea agenţilor de pază

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Galaţi şi cu sprijinul tehnic al celor din cadrul Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale a I.G.P.R au efectuat şapte percheziţii pe raza municipiului Galaţi şi în localitatea Băicoi, jud. Prahova, la persoane suspecte de comiterea unui furt dintr-o societate comercială. În urma descinderilor mai multe persoane au fost aduse la audieri. Poliţiştii au stabilit că în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, patru suspecţi din Galaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 37 ani, au pătruns într-o societate comercială din Galaţi, de unde au sustras 18 lingouri de zinc, prejudiciul ridicându-se la 108.000 lei. Cei patru au fost reţinuşi pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Alţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 26 ani, agenţi de pază ai societăţii comerciale, sunt cercetaţi de poliţişti în stare de libertate pentru complicitate la furt calificat. Cu ocazia percheziţiilor, la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 10.000 articole pirotehnice din clasa I şi II, bărbatul fiind cercetat şi pentru deţinerea ilegală a acestora.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.